Kosovo, liber la vize în UE

de | iul. 23, 2018 | Știri, UE, UE | 0 comentarii

Comisia Europeană a confirmat recent îndeplinirea de către Republica Kosovo a ultimelor două cerinţe în materie de liberalizare a vizelor, și anume ratificarea Acordului de delimitare a frontierei cu Muntenegru, precum şi obţinerea unor rezultate consolidate în lupta împotriva criminalităţii şi corupţiei, relatează mass-media europeană, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Comunicatul de presă […]
Kosovo urmărește integrarea în blocul comunitar
Kosovo urmărește integrarea în blocul comunitar

Kosovo urmărește integrarea în blocul comunitar

Comisia Europeană a confirmat recent îndeplinirea de către Republica Kosovo a ultimelor două cerinţe în materie de liberalizare a vizelor, și anume ratificarea Acordului de delimitare a frontierei cu Muntenegru, precum şi obţinerea unor rezultate consolidate în lupta împotriva criminalităţii şi corupţiei, relatează mass-media europeană, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Comunicatul de presă al executivului comunitar mai subliniază că statul Kosovo îndeplineşte toate criteriile de referinţă prevăzute în foaia de parcurs privind liberalizarea vizelor, relevă un comunicat de presă al executivului comunitar.
După adoptarea propunerii legislative de către Parlamentul European şi Consiliu, resortisanţii din Kosovo titulari ai unor paşapoarte biometrice nu vor mai avea nevoie de viză atunci când vor călători pentru şederi de scurtă durată, de până la 90 de zile, în toate statele membre ale UE, cu excepţia Irlandei şi a Regatului Unit, precum şi în cele patru ţări asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia).

Îndemnuri europene

În mai 2016, Comisia Europeană le-a propus Parlamentului European şi Consiliului acordarea unui regim de călătorii fără viză în UE pentru resortisanţii din Kosovo, cu condiţia ca respectivele două cerinţe să fie îndeplinite până la data adoptării propunerii. Executivul UE îndeamnă Parlamentul European şi Consiliul să continue procesul de adoptare a propunerii sale.
‘Kosovo a făcut progrese însemnate în ultimii doi ani pentru a îndeplini cele două cerinţe rămase în materie de liberalizare a vizelor. Astăzi putem confirma că aceste ultime două criterii de referinţă au fost îndeplinite şi că toate celelalte criterii de referinţă sunt îndeplinite în continuare. De asemenea, am încredere că, şi în viitor, Kosovo va răspunde atât provocărilor în materie de migraţie, cât şi celor în materie de securitate, inclusiv în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei”, a declarat comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos.
Din 2012, când a fost lansat dialogul cu Kosovo referitor la liberalizarea vizelor, Comisia Europeană a monitorizat continuu îndeplinirea cerinţelor prevăzute în foaia de parcurs. Raportul prezentat miercuri confirmă îndeplinirea de către Kosovo a ultimelor două criterii de referinţă rămase, de la prezentarea de către Comisie, în mai 2016, a celui de-al patrulea raport privind progresele înregistrate.

Kosovo lăudat

De asemenea, documentul confirmă îndeplinirea în continuare de către Kosovo a tuturor celorlalte criterii de referinţă prevăzute în foaia de parcurs privind liberalizarea vizelor, referitoare la readmisie şi reintegrare, securitatea documentelor, migraţie şi gestionarea frontierelor, ordinea şi siguranţa publice şi drepturile fundamentale conexe libertăţii de circulaţie.
Propunerea CE din 4 mai 2016 de eliminare a obligativităţii vizelor pentru resortisanţii din Kosovo trebuie adoptată de Parlamentul European şi Consiliu. După adoptarea liberalizării vizelor pentru Kosovo, Comisia va continua să monitorizeze punerea în aplicare neîntreruptă a cerinţelor, prin intermediul mecanismului de suspendare a exonerării de obligaţia de a deţine viză şi al procesului de stabilizare şi asociere.
La 19 ianuarie 2012, Comisia Europeană a lansat un dialog cu Kosovo referitor la liberalizarea vizelor. În iunie acelaşi an, executivul UE le-a prezentat autorităţilor din Kosovo o foaie de parcurs privind liberalizarea vizelor, care preciza măsurile legislative şi instituţionale pe care Kosovo trebuia să le adopte şi să le pună în aplicare pentru a realiza progrese în vederea liberalizării vizelor. Foaia de parcurs stabileşte o listă cuprinzătoare a reformelor, printre care se numără reintegrarea şi readmisia, securitatea documentelor, gestionarea frontierelor şi a liniei de demarcaţie, gestionarea migraţiei, azilul, lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei, precum şi drepturile fundamentale conexe libertăţii de circulaţie. (N.G.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *