Kosovo, din nou un butoi de pulbere

, ,
 

Kosovo-focParlamentul sârb a fost convocat de urgenţă de guvernul de la Belgrad, pentru a dezbate situaţia incendiară din Kosovo. Reacţia vine după preluarea sub controlul KFOR a două puncte de trecere a frontierei între Serbia şi Kosovo. Slavica Djukic-Dejanovic, preşedintele Parlamentului sârb, a declarat că această reuniune ar putea fi convocată pentru sâmbătă. KFOR a preluat joi controlul asupra postului Jarinje, devastat de un incendiu miercuri seara, în cursul intervenţiei mai multor zeci de tineri, iar apoi şi asupra celui din Brnjak în nordul Kosovo. Guvernul sârb a mai invitat misiunea de pace internaţională în Kosovo „să nu tolereze acţiunile unilaterale ale Pristinei”, într-un comunicat difuzat de Belgrad. „La baza preluării sub control a posturilor din Jarinje şi Brnjak nu se află dorinţa de a instaura ordinea şi legea, ci intenţia clară de a modifica realitatea în nordul Kosovo prin forţă şi cu preţul unor victime umane”, arată guvernul sârb. „Din nefericire, există numeroase indicii că autorităţile de la Pristina şi-au coordonat operaţiunile cu membri ai instituţiilor internaţionale”, potrivit guvernului de la Belgrad. Guvernul sârb a condamnat, „în cel mai viguros mod, orice act extremist”. „Incendierea – miercuri seara – a postului din Jarinje nu convine decât extremiştilor albanezi, iar guvernul cere ca responsabilii acestui act de vandalism organizat împotriva menţinerii sârbilor în Kosovo şi a intereselor statului sârb să fie descoperiţi cât mai repede”, adaugă comunicatul. Consiliul de Securitate al ONU a avut joi discuţii cu uşile închise privind tensiunile din Kosovo, în timp ce Serbia a solicitat o reuniune de urgenţă publică în urma ocupării de către poliţia kosovară a două posturi de frontieră din nordul teritoriului, populat în cea mare parte de etnici sârbi, a declarat un reprezentant al Consiliului, transmite Agerpres. Într-o scrisoare adresată de adjunctul ambasadorului sârb la ONU, Milan Milanovic, ambasadorului german Peter Wittig, care deţine în această lună preşedinţia rotativă a Consiliului, se vorbeşte despre o ‘deteriorare serioasă a situaţiei securităţii în partea nordică a Kosovo’.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *