Kirill si Michalik, apel la reconcilierea polono-rusa

, , ,
 

Liderul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, şi cel al Bisericii Catolice din Polonia, monseniorul Josef Michalik, au semnat vineri la Varşovia un apel la reconcilierea polono-rusă.
„Facem apel la credincioşii noştri să se roage pentru iertarea greşelilor, nedreptăţilor şi tuturor relelor provocate reciproc”, a scris acesta în textul semnat la palatul regal din capitala poloneză. „Suntem convinşi că este un prim pas, cel mai important, către restabilirea încrederii reciproce fără de care nu există nici comunitate durabilă, nici reconciliere completă”, declară cei doi prelaţi, promiţând să „se angajeze în noi eforturi care să ne apropie Bisericile şi popoarele”.
Semnatarii promit, de asemenea, să „apere dreptul la prezenţa religiei în viaţa publică”. „Astăzi, popoarele noastre se confruntă cu noi provocări. Sub pretextul de a proteja secularismul sau de a apăra libertăţile, principiile fundamentale ale Decalogului sunt puse la îndoială”, afirmă aceştia. „Asistăm la promovarea avortului, a eutanasiei, a căsătoriilor homosexuale şi a consumismului. Valorile tradiţionale sunt respinse, iar simbolurile religioase eliminate din spaţiul public”, adaugă cei doi prelaţi.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *