Kazahstan încearcă să își diversifice rutele de export de petrol. în condițiile în care și-a propus să majoreze exporturile de petrol până la 70,5 milioane de tone în acest an, Italia, Țările de Jos, Franța, România, Grecia și China fiind printre principalii cumpărători, arată o analiză a publicației The Astana Times, citată de mass-media regională.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Energiei, Kazahstan a produs 87,7 milioane de tone de țiței în 2024, din care 68,6 milioane de tone au fost exportate. Conducta CPC a rămas ruta dominantă, transportând 54,9 milioane de tone sau 80% din volumul exporturilor de petrol ale Kazahstanului. Alte rute au inclus conducta Atyrau-Samara, cu 8,8 milioane de tone, linia Atasu-Alashankou către China, transportând 1,2 milioane de tone, în tip ce transporturile prin portul Aktau s-au ridicat la 3,6 milioane de tone și transport feroviar la aproximativ 50.000 de tone.

Vulnerabilitate a la russe

Potrivit publicației menționate, dependența puternică a Kazahstanului de oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de țiței din lume, care aduce petrol din Kazahstan până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, subliniază vulnerabilitatea țării și urgența asigurării unor rute alternative.
Printre opțiunile de diversificare analizate de autoritățile de la Astana se numără extinderea rutei transcaspice. Kazahstan a promovat această rută, care implică trimiterea de țiței peste Marea Caspică și prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), care ajunge la Marea Mediterană și ocolește Marea Neagră, pentru livrarea pe piața europeană. Anul trecut, prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) au fost transportate 1,4 milioane de tone de petrol din Kazahstan, cu planuri de creștere a volumelor la 1,7 milioane de tone în 2025. Ambiția pe termen lung este de a crește transporturile la până la 20 de milioane de tone anual.
Pentru a spori capacitatea conductei CPC, Ministerul kazah al Energiei și KazMunayGas au înființat un grup de lucru comun cu Chevron, ExxonMobil, Shell, Eni, Total, CNPC și Inpex pentru a evalua modernizările infrastructurii pe termen lung.
‘Propunerile includ construcția conductei Eskene-Kuryk/Aktau, o potențială conductă submarină prin Marea Caspică până la Azerbaidjan și noi terminale și conectori la sistemul BTC. Investițiile în extinderea capacității porturilor Aktau și Kuryk, împreună cu consolidarea flotei maritime caspice, sunt, de asemenea, recunoscute ca fiind cruciale. Cu toate acestea, estimările specifice ale costurilor rămân în curs de evaluare’, a informat Ministerul kazah Energiei într-un comentariu către The Astana Times.

Transport transcaucazian

În paralel însă, Kazahstan evaluează fezabilitatea transportului de petrol prin conducta Baku-Supsa, care merge din Azerbaidjan până în Georgia și oferă acces direct la Marea Neagră, oferind o rută alternativă către piețele europene. Ruta are o capacitate anuală de transport de cinci milioane de tone, iar Kazahstan ar putea utiliza până la trei milioane de tone. Deciziile vor depinde în cele din urmă de atractivitatea comercială și de acordurile cu operatorii.
Începând din 2023, Kazahstan a început să furnizeze petrol prin conducta Druzba către Europa Centrală. Livrările către rafinăria Schwedt din Germania, aparținând companiei Rosneft Deutschland, sunt în curs de desfășurare prin conducta Atyrau-Samara și ulterior prin conducta Druzba. Livrările către Germania prin conducta Druzba au crescut semnificativ în ultimul an, ajungând la 1,5 milioane de tone în 2024. Între ianuarie și iulie anul curent, Germania a importat aproximativ 1,1 milioane de tone de țiței kazah.
Ungaria a devenit, de asemenea, un destinatar de petrol kazah printr-o rută alternativă care implică transportul maritim către Croația. În august, KMG a livrat 85.000 de tone rafinăriei Szazhalombatta din Ungaria, prin conducta de petrol de la Marea Adriatică, operată de compania croată JANAF. Acest lucru marchează începutul unui parteneriat strategic mai amplu cu Grupul MOL din Ungaria, deschizând un alt coridor pentru intrarea petrolului kazah în Uniunea Europeană.

Depozit strategic

Asia Centrală este, de peste un secol, un vast „depozit strategic” între Europa și Asia‑Pacific, iar Kazahstanul, cea mai mare economie a regiunii, reprezintă pivotul acestui peisaj al resurselor. De la hidrocarburi și uraniu până la cupru, crom, aur, cărbune, apă și potențial eolian‑solar pentru hidrogen verde, regiunea concentrează materii prime esențiale pentru economia globală și tranziția energetică. A înțelege cum se leagă aceste resurse de rute de export, de marii consumatori din jur și de presiunile climatice este cheia oricărui material profesionist despre Asia Centrală de azi.

Începând cu Kazahstanul, matricea energetică este dominată de petrol și gaze, iar infrastructura de export explică bună parte din realitățile geoeconomice. Coloana vertebrală rămâne oleoductul CPC, care leagă câmpurile vestice de terminalul rusesc Novorosiisk de la Marea Neagră. Această rută transportă „peste două treimi” din țițeiul de export al Kazahstanului, multe evaluări situând ponderea în jurul a 80% din flux, fapt ce arată dependența puternică de acest culoar și, implicit, de riscurile sale operaționale și politice. În paralel, Astana a accelerat diversificarea caspică, cu livrări tot mai mari către oleoductul Baku‑Tbilisi‑Ceyhan și cu shuttle‑uri maritime Aktau–Baku, iar volumele au crescut în 2024–2025 și potențialul de ridicare la câteva milioane de tone anual prinde contur în acorduri recente. Dincolo de logistică, realitatea de bază rămâne aceea că petrolul kazaș provine din câteva câmpuri gigant, Tengiz, Kashagan, Karachaganak, iar dispute periodice privind alinierea la țintele OPEC+ arată dilema dintre stabilitatea veniturilor și constrângerile pieței.

Uraniu, cupru, crom

Dacă petrolul explică cash‑flow‑ul, uraniul explică importanța strategică. Kazahstanul este liderul mondial în mineritul de uraniu, cu 39% din producția globală în 2024. În același an, volumele locale s‑au apropiat de 23,3 mii tU, confirmând o poziție câștigată încă din 2009 și consolidată cu o industrie integrată, până la combustibil nuclear. La est, Uzbekistanul a rămas un producător de uraniu de talie medie, cu circa 4.000 tU estimate în 2024, iar în aur s‑a plasat în topul primilor 10 producători mondiali, grație integrării verticale a combinatului Navoi și a gigantului Muruntau – una dintre cele mai mari exploatări de aur la suprafață din lume, cu producții anuale de ordinul a 80–85 t în ultimii ani. În plus, Muruntau rămâne un „campion” și la rezerve, cu estimări de ordinul a mii de tone, o ancoră pentru veniturile uzbece pe termen lung.

Lista metalelor critice ale tranziției energetice continuă cu cuprul kazah. Grupul KAZ Minerals, operatorul complexelor Aktogay și Bozshakol, a livrat aproximativ 380.000 t de cupru în 2024, marcând rolul țării în lanțurile globale pentru electrificare și rețele. În aceeași familie a materialelor cheie intră cromul: resursele globale sunt puternic concentrate, iar SUA arată în sintezele sale că 95% din resursele de crom se găsesc în Kazahstan și sudul Africii, fapt ce conferă mineritului kazah o relevanță aparte pentru inox și superaliaje.

Nu în ultimul rând, cărbunele rămâne un pilon al mixului energetic intern. În 2023, IEA nota că producția kazașă de cărbune continuă să acopere mare parte din electricitate, chiar dacă ponderea surselor regenerabile crește gradual.

Reduta turkmenă

Turkmenistanul, a doua mare piesă de pe tabla gazieră a Asiei Centrale, se sprijină pe „elefantul” Galkynysh, unul dintre cele mai mari zăcăminte de gaze din lume, cu estimări agregate (inclusiv structuri învecinate) de circa 27,4 trilioane m³. De aici pornește o articulație vitală pentru securitatea energetică a Chinei: gazoductul Asia Centrală–China (liniile A, B și C), proiect care transportă ~55 miliarde m³/an și ale cărui fluxuri provin în proporție de aproximativ 80% din Turkmenistan, restul din Uzbekistan și Kazahstan. Acest culoar spre Xinjiang leagă resursele caspice de cel mai mare consumator marginal de energie al acestei generații, iar discuțiile geopolitice despre noi magistrale, de la proiecte rusești către China la consolidarea rutelor caspice, vor modela ani de‑a rândul piața regională a gazelor.

Resursele hidrominerale trebuie citite împreună cu cele „albastre”, apa. pentru că, în Asia Centrală, aurul, gaze și metale nu pot fi decuplate de balanța hidrică. Dezastrul Mării Aral a devenit un clișeu al literaturii de mediu tocmai pentru că imaginile satelitare din ultimele două decenii arată cât de repede a pierdut bazinul apă, sub presiunea irigațiilor pentru bumbac și a unei administrări defectuoase a cursurilor Amu Darya și Syr Darya; eforturile Kazahstanului pe ramura de nord au recuperat parțial ecosisteme, dar în aval problema rămâne acută.

Problema apei

În același registru, documente recente de mediu pentru Uzbekistan avertizează că debitul celor două artere ale regiunii s‑ar putea reduce cu 10–15% până în 2030, cu efecte directe asupra agriculturii, hidroenergeticii și industriei. Pe fondul încălzirii accelerate și al retragerii ghețarilor, institute și think‑tank‑uri regionale arată că deficitul de apă va deveni constrângerea strategică a regiunii, cu riscuri socio‑economice transfrontaliere, de la salinizare și furtuni de praf la deplasări de populație.

În această ecuație, potențialul hidroenergetic al munților Pamir‑Tien‑Șan capătă o greutate nouă. Tadjikistanul mizează pe Rogun, baraj proiectat la 335 m, cu o putere instalată de 3.780 MW, un proiect sprijinit de instituții financiare internaționale și prezentat ca soluție pentru a acoperi vârfurile de iarnă și a crea surplus de export în sezonul cald.

Dincolo de Tadjikistan, hidrocentralele existente și planificate din Kârgâzstan completează tabloul, iar mina de aur Kumtor, una dintre cele mai mari din Eurasia, a trecut la exploatare subterană, marcând o nouă fază după naționalizarea din 2021.

Pământuri rare

Pe lângă resursele „clasice”, harta critică se reconfigurează rapid. În aprilie 2025, autoritățile kazahe au anunțat descoperirea unui zăcământ de pământuri rare de peste 20 milioane t, cu elemente precum neodim, ceriu, lantan și itriu, indiciu că stepă poate deveni furnizor și pentru lanțurile de magneți permanenți și electronice de putere, dacă studiile și investițiile confirmă fezabilitatea. La fel, temele „verzi” nu mai sunt doar exerciții de branding, iar proiectul Hyrasia One, un complex de 40 GW eolian‑solar în Mangistau, conectat la electrolizoare, vizează producerea a până la 2 milioane t/an de hidrogen verde sau 11 milioane t/an de amoniac verde, cu fereastră de export europeană; studiile diplomatice și tehnice din 2024–2025 confirmă trecerea în faze avansate de inginerie și o strategie națională a hidrogenului. În paralel, ponderea energiilor regenerabile în mixul kazaș crește, chiar dacă sistemul rămâne energointensiv și dependent de cărbune pe termen mediu.

Regiunea este, așadar, un mozaic de resurse care se condiționează reciproc. Un vârf de producție la Tengiz sau o întrerupere la CPC se traduce în fluxuri de numerar la buget și în calcule de politică externă, iar un an secetos în bazinul Syr Darya regândește irigațiile, curba de sarcină pe hidro și chiar tensiunile dintre state.

O creștere bruscă a prețului uraniului redesenează forța de negociere a Kazatomprom pe lanțul combustibilului nuclear. A privi Asia Centrală pe întreg ciclul resurselor, de la geologie, la infrastructură, reglementare, apă și climă, înseamnă a vedea de ce această regiune, aparent periferică, joacă un rol central în securitatea energetică și industrială a lumii.

În concluzie, resursele kazahe și ale Asiei Centrale formează un sistem integrat în care hidrocarburile, metalele critice, apa și energia curată nu concurează, ci se explică reciproc. Robustezza petrolului și gazului depinde de coridoare și de geopolitică. Avantajul strategic al uraniului depinde de investiții tehnologice și de piețele nucleare, competitivitatea la cupru și crom depinde de eficiența operațională și de standardele ESG, iar stabilitatea socială depinde, în ultimă instanță, de apă. Asta face din Asia Centrală, și în special din Kazahstan, nu doar un „rezervor” de resurse, ci o arhivă vie a tranziției energetice globale, cu toate ambivalențele ei.