Tag Archive | "Vladimir Putin"

Tags: , , ,

Razboiul limbilor din Ucraina, o noua etapa: rusa devine a doua limbă de stat

20 Martie 2012 by Vitalie Goncearov

Presedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, sprijina oficializarea limbii ruse in Ucraina

Autoritatile de la Kiev vor adopta în curand o lege cu privire la cele două limbi oficiale – ucraineana şi rusa, a declarat recent preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, într-un interviu acordat agenţiei ruse de presă ITAR-TASS, în ajunul vizitei sale la Moscova, unde va participa la summitul Comunităţii Economice Euroasiatice ( EurAsEC), organizaţie de cooperare regională în spaţiul postsovietic în care Ucraina are statut de observator. “De aceasta este interesată populaţia care vorbeşte în general în două limbi- ucraineana şi rusă”, a menţionat Ianukovici, remarcand că au fost “perioade cînd au fost comise denaturări în ceea ce priveşte problema lingvistică” în Ucraina.
“Este important, desigur, ca reglementarea acestei probleme să aibă loc la nivel legislativ”, a subliniat şeful statului ucrainean, dand ca exemplu în acest context practica internaţională: “multe ţări europene sunt bilingve, iar unele au chiar trei limbi de stat şi trăiesc normal, în linişte şi calm”. “De aceea şi noi am pornit pe acest drum, adică folosind această practică existentă în Europa, unde a fost adoptată Carta europeană a limbilor” regionale şi minoritare, a mai argumentat liderul politic de la Kiev, atrăgand atenţia că în Ucraina sunt regiuni unde se vorbeşte în trei şi chiar patru limbi, astfel încat este important de a crea condiţii, în special, în ceea ce priveşte predarea în şcoli şi crearea de manuale. “Facem tot ceea ce este necesar în această direcţie, în scopul de a conserva patrimoniul cultural al popoarelor din Ucraina. Acesta este obiectivul politicii duse de conducerea de stat”, a mai adaugat seful statului ucrainean.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Rusii, despre tara lor: Un stat nedemocratic

20 Martie 2012 by Ari Berg

Doar 8 la sută dintre cetăţenii ruşi consideră că Rusia este o ţară democratică, un procentaj în creştere faţă de 4 la sută în 2010, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de centrul analitic rus Levada.
Conform aceluiaşi sondaj, 31 la sută dintre persoanele intervievate se declară convinse că democraţia nu s-a stabilit încă în ţară, faţă de 36 la sută în 2010. Alţi 14 la sută dintre respondenţi apreciază că democraţia în Rusia este în scădere, faţă de 20 la sută care aveau această opinie în 2010.
De asemenea, 40 la sută dintre cei chestionaţi consideră că Rusia este o “democraţie parţială”, faţă de 32 de procente în 2010. Pe de altă parte, 47 la sută dintre ruşi consideră că democraţia este sinonimă cu libertatea de exprimare, a presei şi a religiei. În schimb, 24 la sută cred că democraţia implică în primul rând prosperitatea economică a ţării.
Sondajul a fost realizat în perioada 24-27 februarie, pe un eşantion de 1.600 de persoane din 45 de regiuni ale ţării. Marja de eroare statistică nu depăşeşte 3,4 la sută.
Rezultatele sondajului nu reprezintă nici o surpriză, având în vedere progoana la care este supusă opoziţia. Aproximativ 30 de opozanţi ai lui Vladimi Putin, între care şi fostul ministru rus Boris Nemţov şi liderul Frontului de stânga, Serghei Udaţov, au fost reţinuţi duminică în timpul unei manifestaţii în faţa turnului de televiziune din Moscova.
Circa 500 de persoane au participat la această reuniune neautorizată organizată în faţa turnului Ostankino, în nordul Moscovei, pentru a denunţa difuzarea, joi, de către un post de televiziune pro-Kremlin, a unei emisiuni care afirmă că opozanţii au fost plătiţi pentru a protesta faţă de Vladimir Putin.

Comments (0)

Tags: , ,

Proteste la Moscova – Arestari in randul opozantilor lui Vladimir Putin

19 Martie 2012 by Ari Berg

Aproximativ 30 de opozanţi ai lui Vladimi Putin, între care şi fostul ministru rus Boris Nemţov şi liderul Frontului de stânga, Serghei Udaţov, au fost reţinuţi duminică în timpul unei manifestaţii în faţa turnului de televiziune din Moscova.
Circa 500 de persoane au participat la această reuniune neautorizată organizată în faţa turnului Ostankino, în nordul Moscovei, pentru a denunţa difuzarea, joi, de către un post de televiziune pro-Kremlin, a unei emisiuni care afirmă că opozanţii au fost plătiţi pentru a protesta faţă de Vladimir Putin.
“Ruşine NTV!”, “Rusia fără Putin!”, scandau participanţii în faţa clădirii care adăposteşte birourile NTV, în timp ce zeci de scutieri protejau intrarea principală a televiziunii ruse şi alţii făceau arestări.
Opozanţii au scandat aceleaşi sloganuri sâmbătă în piaţa Puşkin din centrul capitalei, la o reuniune neautorizată, la care au participat aproximativ 200 de persoane, printre care şi Boris Nemţov şi Serghei Udaţov. Atunci poliţia a reţinut două persoane dar niciun lider.
Intitulată “Anatomia contestării”, emisiunea NTV a fost difuzată joi de postul de televiziune controlat de Gazprom, reluând punct cu punct acuzaţiile lansate de actualul premier Vladimir Putin înaintea alegerilor prezidenţiale din 4 martie. Alţi 12 opozanţi au fost reţinuţi duminică în piaţa Manej din faţa Kremlinului pentru că au organizat o manifestaţie neautorizată, potrivit agenţiilor ruse.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

SUA, interesate de Rusia, nu de persoana lui Putin

09 Martie 2012 by Ari Berg

Casa Albă îşi defineşte politica faţă de Rusia independent de persoana care se află la Kremlin, a dat asigurări joi preşedinţia americană, în contextul în care revenirea lui Vladimir Putin în funcţia supremă ar putea pune la încercare “relansarea” relaţiilor ruso-americane.
“Politica noastră faţă de Rusia este ghidată de interesele noastre, şi nu de persoane”, a declarat Jay Carney, purtător de cuvânt al preşedintelui Barack Obama. “Politica de relansare a relaţiilor cu Rusia, adoptată de preşedintele Obama după preluarea atribuţiilor sale, a fost benefică pentru securitatea Statelor Unite şi a intereselor comerciale ale acestora”, a continuat el.
Potrivit unor observatori, manifestaţiile împotriva lui Vladimir Putin, ales duminică în funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse, ar putea să-l determine pe acesta să adopte o atitudine naţionalistă care să dăuneze relaţiilor dintre Washington şi Moscova. Carney a dat, însă, asigurări joi, explicând că Statele Unite “îşi exprimă mulţumirea să continue colaborarea şi conlucrarea cu Rusia pe temele comune, indiferent cine este preşedinte”.
Washingtonul a reacţionat cu prudenţă în urma alegerii lui Putin, din nou la Kremlin după patru ani în funcţia de prim-ministru, cerând Moscovei să desfăşoare o anchetă “independentă” privind eventualele nereguli din timpul alegerilor prezidenţiale. Misiunea observatorilor electorali în Rusia a apreciat scrutinul ca “falsificat” şi inechitabil.

Vladimir Putin, felicitat de Rasmussen

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, l-a felicitat joi telefonic pe Vladimir Putin pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al Rusiei în urma scrutinului din 4 martie, exprimându-şi speranţa că Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia vor putea avansa în cooperarea în domenii precum apărarea antirachetă, în beneficiul ambelor părţi.
”Secretarul general a subliniat angajamentul NATO şi pe al său personal de a lucra cu preşedintele ales al Rusiei pentru a stabili un parteneriat strategic real între NATO şi Rusia, aşa cum s-a convenit la Summitul de la Lisabona în 2010. În acest an se marchează a 10-a aniversare de la înfiinţarea Consiliului NATO-Rusia, creat ca forum permanent pentru discuţie în orice moment şi pe orice subiect. Secretarul general a notat succesele concrete pe care le-a produs cooperarea NATO-Rusia în ultimul deceniu, în special cu privire la Afganistan, combaterea traficului cu narcotice şi lupta contra pirateriei”, se menţionează într-un comunicat de presă al NATO.

Comments (0)

Tags: , , ,

Vladimir Putin, ales presedinte de aproape 64% dintre rusi

05 Martie 2012 by Ari Berg

Vladimir Putin a fost ales preşedinte al Federaţiei Ruse cu 63,75% din voturi, a anunţat, luni dimineaţa, preşedintele Comisiei Electorale Centrale de la Moscova, Vladimir Ciurov, după centralizarea rezultatelor de la 99,3% din secţiile de votare.
Pentru Putin au votat 45,1 milioane de cetăţeni. Prezenţa la urne a fost de 65,3%, a precizat Ciurov, potrivit presei ruse. Principalul rival al lui Putin, liderul comunist Ghennadi Ziuganov, a obţinut 17,19% din voturi. Pe locul al treilea se clasează miliardarul independent Mihail Prohorov, cu 7,84% din sufragii, învingându-l pe veteranul ultranaţionalist Vladimir Jirinovski, creditat cu 6,23 procente. În fine, liderul Rusiei Juste, Serghei Mironov, se află pe ultima poziţie cu doar 3,85% dintre voturile exprimate. Rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale de duminică vor fi făcute publice de CEC în cursul zilei de miercuri.
Vladimir Putin a venit duminică la manifestaţia simpatizanţilor săi reuniţi în Piaţa Manej din preajma Kremlinului, pentru a-şi clama victoria şi a le mulţumi susţinătorilor, potrivit imaginilor transmise de televiziunile din Rusia. “Vă mulţumesc tuturor celor care aţi spus “Da!” Rusiei măreţe. V-am întrebat odată “Vom învinge?”. Am învins!”, a spus Vladimir Putin, care a apărut pe scenă însoţit de preşedintele Dmitri Medvedev, aflat la final de mandat.

100.000 de simpatizanţi, în stradă

“Am învins într-o luptă deschisă şi onestă! Vă mulţumesc, prieteni”, a adăugat omul forte al Rusiei. El a opinat că scrutinul de duminică a constituit, totodată, un test de maturitate pentru întreaga naţiune rusă. “Am arătat cu adevărat că nimeni nu ne poate impune ceva. Nimeni şi nimic. Am arătat că oamenii noştri sunt în stare să distingă înnoirea de provocările politice, al căror singur scop este să distrugă ţara şi să uzurpeze puterea”, a spus Putin.
Peste 110.000 de simpatizanţi ai lui Vladimir Putin s-au reunit duminică seară în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin, la o manifestaţie de susţinere a liderului forte, care a câştigat preşedinţia Rusiei din primul tur de scrutin.

Vladimir Putin, agentul KGB îndrăgostit de putere

Fost agent KGB în Germania Democrată, Vladimir Putin a impus în cei 12 ani aflaţi la putere un sistem politic peste măsură de dur, în numele “stabilităţii” şi în detrimentul libertăţilor. În august 1999, când a fost numit premier de preşedintele de atunci Boris Elţin, discreditat şi “învins” de alcool, Rusia era o ţară slăbită de criza economică din 1998.
Boris Elţin şi anturajul său au fost seduşi de discreţia şi eficacitatea lui Putin. Acesta a lucrat la primăria oraşului Sankt Petersburg, apoi în administraţia Kremlinului, înainte de a fi “paraşutat” în 1998 în fruntea FSB. Vladimir Putin dorea să pună punct dezintegrării Rusiei, fiind profund marcat de prăbuşirea Uniunii Sovietice, pe care a trăit-o etapă cu etapă la Dresda, în Germania de Est, unde s-a aflat la post, trimis de KGB, din 1985 până în 1990. De altfel, el avea să califice mai târziu dispariţia URSS drept “cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.
La 1 octombrie 1999, în urma unui atentat, el începe al doilea război în Cecenia, un conflict sângeros, marcat de atrocităţi şi de bombardarea fără discernământ a capitalei cecene Groznâi. Cu acest război va începe popularitatea lui în Rusia, iar Occidentul îşi va forma despre el imaginea unui lider autoritar. Boris Elţin demisionează la sfârşitul anului 1999 şi îi încredinţează prerogativele lui Vladimir Putin, care se impusese deja ca noul personaj forte al ţării, imagine pe care o are şi astăzi.
Ales cu uşurinţă şef al statului în anul 2000, Putin se bazează tot mai mult pe “structurile de forţă” şi pe apropiaţi din Sankt Petersburg, oraş în care s-a născut la 7 octombrie 1952. Apropiindu-se de sfârşitul celui de-al doilea mandat consecutiv, în 2008, şi nevoit să abandoneze Kremlinul, el nu a renunţat totuşi la putere, încredinţându-i preşedinţia unuia dintre apropiaţi – Dmitri Medvedev – şi preluând funcţia de premier.

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

Romania si Republica Moldova voteaza pentru Vladimir Putin

04 Martie 2012 by Marcu Viadi

Vladimir Putin, preferatul cetatenilor rusi din Romania si Republica Moldova

188 persoane cu cetatenie rusa au votat duminica, pana la ora 16:30, la Circumscriptia Consulara a Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti, a declarat Anatoly Lebedev, seful Sectiei Consulare a Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti – circumscriptia de votare nr. 5217, citat de mass-media. Surse diplomatice ruse de la Bucuresti au declarat ca marele favorit in aceasta circumscriptie electorala este premierul Vladimir Putin.
Conform diplomatului rus, pana la ora 20:00 (ora Bucurestiului), ora inchiderii urnelor, sunt asteptati la vot in jur de 300 de cetateni rusi. Oficialul Ambasadei Ruse a precizat ca 9 persoane au avut nevoie de deplasarea unei echipe de reprezentanti ai circumscriptiei nr. 5217 cu urna mobila la domiciliul acestora, intrucat sunt bolnave sau varstnice. “Orice persoana poate veni aici cu actul care il identifica drept cetatean al Federatiei Ruse. In lume, in 140 de tari sunt organizate 400 de sectii de votare ale Federatiei Ruse astazi. Din aceste 400 de sectii, in Romania sunt doua sectii – in Bucuresti si la Constanta”, a explicat Anatoly Lebedev.
Pana la orele pranzului nu s-au inregistrat incidente la circumscriptia de votare nr. 5217 care se afla in incinta Scolii nr. 11 din Bucuresti. Alte persoane mai sunt asteptate sa voteze la Circumscriptia Consulatului General al Federatiei Ruse din Constanta, care cuprinde judetele Constanta, Tulcea, Braila si Galati.

Putin, eroul Transnistriei

Pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, în Republica Moldova au fost deschise o sigură secţie de vot la ambasada rusă la Chişinău, două urne mobile au circulat la Bălţi şi Cahul, iar în regiunea transnistreană au funcţionat 24 de secţii de votare, relateaza mass-media de la Chisinau, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Reamintim ca Republica Moldova s-a oferit să deschidă secţii de vot de-a lungul Nistrului, în localităţile aflate sub jurisdicţia sa, însă Moscova a ignorat această propunere.
Pana in acest moment, in regiunea transnistreană, participarea la vot o depaseste pe cea de la alegerile din decembrie 2011 pentru Duma de Stat a Federatiei Ruse. Astfel, la alegerile parlamentare ruse din decembrie 2011 au votat 50 de mii de locuitori ai regiunii sau o treime din cei 150 de mii cu cetăţenia rusă, in conditiile ratei extrem de inalte a migratiei fortei de munca locale catre Federatia Rusa. Totodata, in regiunile controlate de autoritatile de la Chisinau au votat aproximativ 2 mii de oameni.
În zilele premergatoare votului, noul şef al administraţiei de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a îndemnat alegătorii să-şi dea votul pentru premierul rus Vladimir Putin. Totodată, Şevciuk şi-a exprimat nedumerirea faţă de protestul Chişinăului, care a condamnat decizia Moscovei de a deschide secţii de vot în Transnistria fără acordul său. Liderul transnistrean a calificat gestul Chişinăului ca pe o încălcare a dreptului la vot a cetatenilor rusi din Republica Moldova si Transnistria.
Sevciuk nu a fost singurul lider de la Tiraspol care si-a exprimat sustinerea pentru Putin, marele invins ale alegerilor din decembrie 2011, Anatolie Kaminskii, liderul Sovietului Suprem, declarand la randul sau ca va vota pentru Putin.

Comments (0)

Tags: ,

Putin, candidat de Oscar intr-un film politic realizat pe platourile „Moskva Film”

04 Martie 2012 by Razvan Iorga

Desi cursa electorala din Rusia este mai mult un film cu final asteptat, circa 110 milioane de cetateni rusi sunt chemati, duminica, sa isi exprime optiunea de vot pentru alegerea presedintelui pentru urmatorii sase ani. Singurul candidat care conteaza, Vladimir Putin, va reveni astfel la conducerea Kremlinului, asta dupa ce a mai detinut doua mandate prezidentiale e în perioada 2000-2008. Potrivit primei Constitutii ruse de dupa destramarea Uniunii Sovietice, în vigoare din 25 decembrie 1993, Rusia este un stat federal cu regim prezidential. Initial, Legea fundamentala fixa durata mandatului de presedinte la patru ani, seful statului neavand dreptul sa candideze pentru un al treilea mandat consecutiv. În decembrie 2008, ambele camere ale parlamentului rus au aprobat amendamente constitutionale si au extins mandatul presedintelui de la patru la sase ani, începand cu 2012. Pentru cea mai înalta functie din stat poate candida orice cetatean rus care a împlinit varsta de 35 de ani, a locuit în Rusia cel putin zece ani si nu detine cetatenia altui stat sau drept de resedinta în alta tara. Pentru acest scrutin, pe întreg teritoriul tarii functioneaza 94.332 de sectii de votare, iar ordinea publica în ziua alegerilor este asigurata de 380.000 de politisti. În total, la organizarea alegerilor au fost antrenate un milion de persoane. Scrutinul va fi monitorizat de 685 de observatori internationali, trimisi de Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa (OSCE) si Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE). Acestora li se adauga zeci de mii de observatori din partea celor cinci candidati la presedintia Rusiei si a organizatiilor neguvernamentale Golos, Cetateanul Observator. Alegerile prezidentiale au loc la trei luni de la parlamentarele din 4 decembrie, castigate de partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unita. Opozitia si observatorii au acuzat fraude masive la acel scrutin, ceea ce a declansat ample actiuni de protest fata de putere atat la Moscova, cat si în alte orase din tara. Cinci candidati s-au înscris în cursa prezidentiala: actualul premier Vladimir Putin, comunistul Ghennadi Ziuganov, ultranationalistul Vladimir Jirinovski, liderul Rusiei Juste (centru-stanga), Serghei Mironov, care s-au mai înfruntat în competitia pentru Kremlin, si miliardarul Mihail Prohorov, novice în ale politicii, dar manager cu experienta.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Georgia refuza „avansurile diplomatice” ale Moscovei

04 Martie 2012 by Razvan Iorga

Autoritatile de la Tbisili sunt de parere ca este “imposibila” o restabilire a relatiilor diplomatice cu Rusia atat timp cat Moscova continua sa recunoasca independenta regiunilor separatiste georgiene Abhazia si Osetia de Sud, potrivit portalului The Georgian Times. “Daca Rusia vrea sa aiba trei ambasade pe teritoriul georgian, atunci restabilirea relatiilor diplomatice este imposibila”, a declarat Nino Kalandadze, adjunctul ministrului georgian de Externe. Rusia propune restabilirea relatiilor diplomatice cu Georgia, întrerupte dupa conflictul militar din august 2008. Salutand gestul presedintelui georgian, Mihail Saakasvili, care a propus marti eliminarea vizelor pentru rusi, Ministerul rus de Externe a comunicat: “Rusia propune restabilirea relatiilor diplomatice cu Georgia”.Rusia si Georgia au fost implicate într-un conflict militar în august 2008, pentru controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud. În urma acestui conflict, relatiile diplomatice au fost întrerupte, iar Rusia a recunoscut independenta teritoriilor separatiste georgiene Osetia de Sud si Abhazia. Totusi, presedintele georgian a declarat, sambata, la lansarea unui nou model de lansator de racheta produs in Georgia, ca legaturile diplomatice dintre cele doua tari nu poate fi restabilita decat in urma recunoasterea de catre Rusia a suveranitatii Georgiei asupra tutror teritoriilor aflate in litigiu si ocupate in prezent de forte militare ale Moscovei.

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

Dosarul nuclear. Rusia ataca Occidentul si ia apararea Iranului

27 Februarie 2012 by Ari Berg

Rusia IranRusia este îngrijorată de perspectiva unui atac împotriva Iranului şi propune ca acestei ţări să-i fie recunoscut dreptul de a dezvolta un program nuclear civil.
“Fără îndoială, Rusia este îngrijorată de pericolul în creştere al unui atac militar asupra Iranului. Dacă acest lucru se va întâmpla, consecinţele vor fi cu adevărat catastrofale. Reala anvergură a acestora este imposibil de imaginat”, avertizează Vladimir Putin, într-un articol dedicat politicii externe, publicat luni într-un ziar moscovit, transmite Agerpres. “Propunem să-i fie recunoscut Iranului dreptul la dezvoltarea programului nuclear civil, inclusiv dreptul de a îmbogăţi uraniu. Dar aceasta să se facă în condiţiile unui control de încredere al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Dacă acest lucru va reuşi, atunci să fie anulate toate sancţiunile în vigoare împotriva Iranului, inclusiv cele unilaterale”, susţine Putin.
În opinia sa, Occidentul se ocupă prea mult de “pedepsirea” anumitor state. “Una-două şi se apucă de sancţionat sau chiar ia bâta militară. Amintesc că nu suntem în secolul al XIX-lea şi nici chiar în al XX-lea”, afirmă Vladimir Putin.

Coreea de Nord nu este pe placul Rusiei

În context, el se referă şi la Coreea de Nord, afirmând că statutul nuclear al acestei ţări este “inadmisibil”. Rusia se pronunţă pentru denuclearizarea Republicii Populare Democrate Coreene exclusiv cu mijloace diplomatice şi politice, precizează Putin. Pe de altă parte, el atrage atenţia că ingerinţele tot mai frecvente în afacerile interne ale unor state “pot stimula anumite regimuri autoritare să dorească să stăpânească arma nucleară”.
“Chipurile, am bomba atomică în buzunar, nimeni nu mă va atinge, întrucât ţine mai mult la sine însuşi. Iar cine nu are bomba să aştepte intervenţie ‘umanitară’”, notează sarcastic Vladimir Putin. Articolul dedicat politicii internaţionale este al şaptelea şi ultimul din seria textelor electorale semnate de Putin, candidatul principal al prezidenţialelor din 4 martie, după altele în care a îndemnat la dialog social, a vorbit despre relaţiile interetnice din Rusia, problemele economice, democraţie, situaţia demografică, apărare şi care au fost publicate în ultimele săptămâni.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Lant uman la Kremlin. Proteste impotriva lui Putin

26 Februarie 2012 by Ari Berg

lant uman KremlinMii de moscoviţi, simpatizanţi ai opoziţiei ruse, au format duminică un lanţ uman în jurul Kremlinului, în semn de protest faţă de regimul premierului Vladimir Putin, principalul candidat al prezidenţialelor din 4 martie.
Manifestanţii, cu panglici albe în piept – culoare ce simbolizează dezideratul de a avea alegeri corecte – s-au luat de mâini pentru a constitui un cerc de-a lungul Sadovoe Kolţo, arteră circulară cu o lungime de 15,6 kilometri în centrul Moscovei. Organizatorii au anunţat că, pentru a cuprinde întreg centrul oraşului este nevoie de 34.000 de persoane., transmite Agerpres. La acţiune au luat parte aproximativ 11.000 de persoane, potrivit estimărilor poliţiei, relatează agenţiile de presă ruseşti. Pe de altă parte, agenţiile de presă notează că cercul s-a închis totuşi.
Mulţi dintre automobiliştii care treceau pe Sadovoe Kolţo în timpul acţiunii fluturau panglici albe pe geam şi claxonau în semn de solidaritate cu participanţii la “Marele cerc alb”. “Alegerile presupun o concurenţă între candidaţi. Evident că nu-i putem trata cu seriozitate pe cei patru concurenţi pe care Putin însuşi şi i-a selectat. La scrutinul din 4 martie lui Putin i se vor opune nu caricaturile Jirinovski, Ziuganov, Mironov, Prohorov (contracandidaţii lui Putin), ci poporul rus, care mi se pare că şi-a pierdut îndelungata sa răbdare istorică”, a declarat presei fostul campion mondial de şah, opozantul Garry Kasparov.

Proteste şi la Sankt Petersburg

În opinia sa, scrutinul de duminica viitoare va fi marcat de fraude electorale, el estimând că valul protestelor împotriva regimului va continua. “Cred că Vladimir Ciurov (preşedintele comisiei electorale centrale, acuzat de interferenţă cu puterea – n.r.) are deja rezultatele într-un seif. (…) Tot ce face Putin – de la modul în care şi-a anunţat candidatura, până la utilizarea resursei administrative în campania electorală – conferă alegerilor din 4 martie o tentă de farsă”, a adăugat Garry Kasparov, venit la “Marele cerc alb”, în Piaţa Smolenskaia, în faţa Ministerului rus al Afacerilor Externe.
Concomitent, un marş “pentru alegeri corecte” are loc la Sankt Petersburg, oraşul natal al liderului forte, Vladimir Putin, transmite presa rusă, precizând că la manifestaţie iau parte formaţiunea neparlamentară Iabloko, Partidul Comunist, Rusia Justă, mişcarea Solidarnost.
Vladimir Putin, actualul şef al executivului de la Moscova, a mai deţinut funcţia de preşedinte al Rusiei în perioada 2000-2008. Întrucât Constituţia nu îi permitea mai mult de două mandate consecutive la Kremlin, el l-a desemnat succesor pe Dmitri Medvedev. După o pauză de patru ani, legea fundamentală îi permite să revină la preşedinţia Rusiei, de data aceasta pentru şase ani, întrucât mandatul de preşedinte a fost prelungit între timp. Deşi se bucură în continuare de o largă popularitate, vocile contestatare la adresa lui Putin s-au înteţit în Rusia. El este criticat pentru stilul său autoritar, cenzura în presă şi descurajarea oricărei opoziţii reale.

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION