Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a estimat luni că atacurile sinucigaşe coordonate lansate duminică de către talibani la Kabul şi în alte trei mari oraşe din Afganistan denotă un eşec al serviciilor afgane şi al NATO.
”Infiltrările de terorişti la Kabul şi în alte provincii reprezintă un eşec al serviciilor pentru noi şi îndeosebi pentru NATO, şi trebuie să facă obiectul unei anchete serioase”, a declarat Karzai într-un comunicat. În acelaşi comunicat, şeful statului afgan a lăudat ”vitejia şi sacrificiul forţelor de securitate”, care, în opinia sa, au reacţionat ”rapid şi la momentul oportun pentru a-i contracara pe terorişti”.
”Forţele de securitate afgane i-au dovedit poporului afgan că pot să-şi apere ţara cu succes”, a declarat Karzai, în timp ce experţi şi diplomaţi oocidentali sunt preocupaţi în legătură cu o nouă demonstraţie de forţă a talibanilor odată cu apropierea termenului – sfârşitul lui 2014 – de retragere a tuturor trupelor combatante ale forţei NATO din Afganistan.
La acea dată, procesul de transfer al responsabilităţii securităţii ţării către forţele afgane va trebui finalizat, un pariu pentru experţi că ele nu vor fi niciodată pregătite, din lipsă de mijloace şi motivaţie, din cauza corupţiei şi a infiltrării talibanilor.
UE condamnă atacul
Înaltul Reprezentant UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Catherine Ashton a condamnat ferm, duminică seară, atacurile coordonate comise duminică în Afganistan, precizând că personalul UE din această ţară este în siguranţă. “Uniunea Europeană doreşte să-şi reafirme sprijinul pentru guvernul afgan şi angajamentul său de a continua susţinerea eforturilor guvernului pentru consolidarea stabilităţii şi a democraţiei”, se menţionează în declaraţia şefei diplomaţiei europene.
Un număr de 36 de talibani au fost ucişi de bombele proprii sau de forţele de ordine, precum şi opt membri ai forţelor afgane şi trei civili, în atacurile concomitente lansate duminică de insurgenţii islamişti. Cel puţin şase atacuri coordonate au vizat parlamentul, un vicepreşedinte, forţa internaţională a NATO (ISAF) şi ambasadele SUA, Marii Britanii, Germaniei şi Japoniei din capitala afgană, talibanii dorind să marcheze începutul tradiţionalei lor ‘ofensive de primăvară’.
În afara celor 47 de morţi, 40 de membri ai forţelor afgane de securitate şi 25 de civili au fost răniţi în atacuri, potrivit unui ultim bilanţ realizat de ministrul de interne Bismillah Mohammadi. Şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayoub Salangi, a declarat că 40 de civili reţinuţi ca ostatici duminică într-un imobil din apropierea parlamentului au fost eliberaţi în cursul nopţii şi sunt teferi. Atacurile coordonate de la Kabul au fost cele mai ample din cei peste zece ani de conflict.



Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate a decis retragerea temporară a tuturor funcţionarilor care lucrează în instituţii guvernamentale afgane, după atacul în care au fost ucişi doi consilieri americani.
Succesul uneia dintre principalele tactici împotriva talibanilor, respectiv raidurile de noapte cu ţintă precisă, ar putea fi exagerat pentru a lăsa impresia unei eficienţe crescute a campaniei militare din Afganistan, potrivit unui raport publicat miercuri. Studiul arată că pentru fiecare “lider” ucis într-un astfel de raid mor alte opt persoane, deşi acesta ar trebui să reprezinte o armă precisă de decapitare a mişcării talibane pe teren. Raportul menţionează, de asemenea, că în informările primite de presa americană este menţionat un număr mai mare de lideri talibani ucişi sau capturaţi într-o anumită perioadă de timp decât numărul rezultat în urma comunicatelor de presă zilnice, transmite Mediafax. Raportul, realizat de cercetătorii Alex Strick van Linschoten şi Felix Kuehn, pentru Afghanistan Analysts Network, citat de Guardian, analizează comunicatele de presă zilnice publicate de forţa NATO în Afganistan ISAF pentru a crea un profil al acestor raiduri în perioada decembrie 2009 – sfârşitul lunii septembrie 2011. Strick van Linschoten susţine că definiţia ISAF pentru cuvântul lider este “suficient de extinsă pentru a nu spune nimic”. El susţine că denumirile lider şi “facilitator” sunt deseori folosite ca sinonime în comunicatele ISAF, deşi facilitator poate fi doar o persoană a cărei casă este folosită de un grup insurgent. “Folosirea termenului lider este intenţionată pentru a crea impresia că organizatorii talibanilor sunt scoşi din luptă. Aceasta este o interpretare greşită”, susţine Strick van Linschoten. De exemplu, un articol apărut în USA Today în martie 2011, care citează statistici militare americane, precizează că “raidurile au scos din luptă 900 de lideri talibani” în perioada iulie 2010 – martie 2011. Potrivit noului raport, este vorba despre 215 lideri capturaţi şi 95 ucişi, plus 180 de facilitatori capturaţi şi zece ucişi. Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că multe decese şi detenţii nu sunt menţionate în comunicatele de presă din motive diverse, inclusiv dorinţa de a menţine secretul pentru o perioadă de timp, în vederea unor operaţiuni ale serviciilor secrete sau pentru că moartea unor combatanţi talibani poate fi constatată doar după eveniment.
Elicopterul american care s-a prăbuşit sâmbătă în Afganistan, provocând moartea a 30 de militari americani, a fost doborât de talibani care au întins o capcană forţelor speciale ale SUA, transmiţându-le informaţii false, a afirmat luni o sursă guvernamentală afgană. Prăbuşirea elicopterului american reprezintă incidentul cel mai mortal pentru coaliţia internaţională de la începutul conflictului afgan, în 2001. Treizeci de militari americani, majoritatea membri ai forţelor speciale care au participat la uciderea lui Osama ben laden, şapte soldaţi afgani şi un translator civil au murit în urma prăbuşirii elicopterului. “S-a confirmat că elicopterul a fost doborât şi că a căzut într-o capcană întinsă de un lider local al talibanilor, Qari Tahir”, a declarat sursa guvernamentală, sub acoperirea anonimatului. Această informaţie nu a putut fi confirmată imediat de NATO sau de armata americană, transmite Mediafax. “El le-a transmis informaţii false americanilor, spunându-le că se desfăşoară o reuniune a insurgenţilor talibani într-un complex de case. El ştia ce itinerariu au elicopterele şi a luat poziţie alături de oamenii săi de fiecare parte a văii”, a explicat sursa citată. Când a ajuns, elicopterul a fost ţinta tirurilor de rachete şi “arme moderne” antiaeriene, fiind doborât, a precizat aceasta. Potrivit sursei, aparatul care transporta forţele speciale a fost chemat în ajutor de trupele americane care au atacat complexul suspect şi care s-au regăsit în faţa a treizeci de talibani, în loc de opt cum li s-a spus în informaţiile false.
Fondurile pe care guvernul american le virează în ajutorul Afganistanului ar putea să finanţeze corupţia sau să ajungă la grupurile extremiste din cauza supravegherii deficitare a traseului banilor, indică un raport guvernamental american, publicat miercuri. “Agenţiile de ajutor americane au luat măsuri pentru a întări supravegherea fondurilor americane, dar SUA nu au în continuare decât o vizibilitate parţială a circuitului acestor fonduri în economia afgană”, subliniază textul semnat de inspectorul general pentru reconstruirea Afganistanului, transmite Agerpres. În consecinţă, “fondurile americane sunt susceptibile a fi utilizate pentru finanţarea corupţiei sau pentru a fi acaparate de talibani”. “Ţinând seama de volumul de bani americani care irigă economia afgană, este imperativ ca guvernul american să ia măsuri pentru a se asigura că aceste fonduri nu sunt deturnate pentru a finanţa criminalitatea sau reţelele extremiste”, avertizează raportul, potrivit căruia “agenţiile americane nu au instaurat mecanisme de control suficiente”. Potrivit textului, guvernul afgan blochează sau refuză să ia măsurile adecvate pentru a pune capăt corupţiei, în pofida reomandărilor SUA.
Ministrul american al apararii, Robert Gates, a facut miercuri apel la statele membre ale Aliantei Nord-Atlantice sa isi suplimenteze efectivele militare din Afganistan cu 5.000 – 7.000 de soldati, in conditiile in care presedintele american Barack Obama a anuntat trimiterea a 30.000 de soldati in acest teatru de operatiuni, scrie mass-media de peste Ocean. “Vom cere intre 5.000 si 7.000 de soldati din partea NATO si asteptam de la aliatii nostri sa se implice mai mult in sarcina antrenarii, formarii si finantarii armatei si a politiei afgane. Aliatii nostri trebuie sa-si dea mana si sa-si concentreze resursele in nord si in vest pentru a impiedica insurectia sa infiinteze noi baze”, a declarat Gates, precizand ca cei 30.000 de noi soldati promisi de Barack Obama vor fi detasati in sud si in est. Oficialul american a adaugat ca aceste efective vor ajunge in Afganistan “in urmatoarele doua-trei saptamani”. “Respingerea talibanilor este necesara, chiar daca insuficienta, pentru a invinge Al-Qaida definitiv”, a mai spus Gates. “Un esec in Afganistan s-ar traduce printr-o preluare a puterii de catre talibani intr-o mare parte, in majoritatea tarii, si un posibil nou razboi civil. Zonele sub control taliban ar putea redeveni rapid sanctuare pentru Al-Qaida, precum si baze pentru grupurile militante aflate in ofensiva in Pakistan“, avertizeaza Gates. Conform sefului statului major interarme americane, amiralul Michael Mullen, audiat si el miercuri de comisia de specialitate a Congresului, “insurgentii talibani controleaza 11 din cele 34 de provincii afgane”.





