Tag Archive | "SUA"

Tags: , , , ,

Reuniunea de la Yalta, boicotata – SUA cer eliberarea Iuliei Timosenko

02 Mai 2012 by Ari Berg

Kievul a confirmat luni că cel puţin cinci şefi de stat europeni nu vor participa la reuniunea preşedinţilor de ţări din Europa Centrală ce va avea loc la Yalta, la mijlocul lunii mai. În acelaşi timp, Statele Unite ale Americii cer eliberarea Iuliei Timoşenko.
Ucraina se află sub presiunea Occidentului, preocupat de soarta opozantei ucrainene Iulia Timoşenko. ”Şefi de stat din Germania, Republica Cehă, Slovenia, Austria şi Italia au afirmat în avans că nu vor putea veni la această reuniune”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului ucrainean de Externe, Oleg Voloşin. El a adăugat că, după toate aparenţele, nici preşedintele Estoniei nu va participa la reuniune.
Oleg Voloşin a declarat că preşedinţii în cauză nu au acceptat invitaţiile “din diverse motive”. Zece şefi de stat au indicat deja că vor participa la această reuniune ce va avea loc pe 11 şi 12 mai la Yalta şi patru şi-au dat acordul în avans, a precizat purtătorul de cuvânt.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe, citat de presa locală, a anunţat că preşedintele Vaclav Klaus şi-a anulat vizita în Ucraina, pentru reuninea de la Yalta, ca urmare a rezervelor pe care le are faţă de încarcerarea Iuliei Timoşenko. Presa cehă a anunţat de asemenea că preşedinţii Austriei Heinz Fischer şi Sloveniei Danilo Türk şi-au anulat deplasarea prevăzută la Yalta.
La rândul său, preşedintele german Joachim Gauck a refuzat recent o invitaţie oficială în Ucraina pentru a participa la această reuniune, în semn de protest faţă de refuzul Kievului de a permite Iuliei Timoşenko să vină în Germania pentru a primi îngrijiri medicale.

SUA cer eliberarea fostului premier Timosenko

Statele Unite cer Ucrainei să o elibereze pe Iulia Timoşenko, aflată în greva foamei de 12 zile, în timp ce oficiali UE ameninţă cu boicotarea Euro-2012. “Statele Unite sunt foarte preocupate de situaţia Iuliei Timoşenko şi a altor foşti oficiali guvernamentali aflaţi în detenţie”, a declarat Hillary Clinton, secretarul de Stat american.
“Fotografiile cu doamna Timoşenko ridică semne de întrebare privind condiţiile de detenţie. Facem presiuni asupra autorităţilor ucrainene să garanteze că doamna Timoşenko primeşte asistenţă medicală imediat într-un centru adecvat şi dorim ca ambasadorul american să o poată vizita”, a subliniat Clinton. “Cerem eliberarea sa şi a altor foşti oficiali guvernamentali”, a insistat secretarul de Stat american.
Iulia Timoşenko este încarcerată din august 2011 şi a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Uniunea Europeană a cerut Kievului să dea urgent explicaţii cu privire la situaţia opozantei ucrainene, ale cărei conflicte cu justiţia au provocat din 2011 o criză fără precedent în relaţiile dintre UE şi Ucraina.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Vizită surpriza in Afganistan: Obama, la Kabul

02 Mai 2012 by Ari Berg

Preşedintele SUA, Barack Obama, a sosit marţi seară la Kabul pentru o vizită-surpriză în cursul căreia a semnat un acord de parteneriat strategic cu omologul său afgan Hamid Karzai.
Acordul ar urma să precizeze relaţiile dintre cele două ţări după termenul limită de la sfârşitul anului 2014, când responsabilitatea pentru menţinerea securităţii în Afganistan va reveni forţelor afgane. Printre altele, Obama s-a adresat americanilor la 23.30 GMT din Afganistan. Vizita sa în Afganistan coincide cu marcarea unui an de la eliminarea lui Osama Ben Laden, a cărui prezenţă în această ţară a justificat invazia din octombrie 2001, la o lună după atentatele de la 11 septembrie.
Preşedintele american a plecat în secret de la Washington în noaptea de luni spre marţi şi a aterizat la baza militară Bagram, la 50 km de Kabul. El s-a dus apoi cu elicopterul la palatul prezidenţial din capitala afgană la scurt timp după 23.00 ora locală.
Un atentat sinucigaş cu maşină-capcană a avut loc miercuri, în centrul oraşului Kabul, la scurt timp după plecarea preşedintelui american, Barack Obama. Atacul a avut loc pe strada Jalalabad unde se află mai multe baze militare străine, a precizat Mohammad Ayub Salangi, un reprezentant al poliţiei. Ambasada americană a pornit sirenele de alertă şi a făcut apel către personal “să se adăpostească şi să se îndepărteze de ferestre”.
Ultima incursiune a insurgenţilor talibani la Kabul a avut loc pe 15 aprilie, atunci când au lansat şase atacuri coordonate în întreaga ţară, vizând Parlamentul, un vicepreşedinte, forţa NATO în Afganistan  şi ambasade occidentale. Aceste atacuri, cele mai masive din cei peste zece ani de conflict, s-au soldat cu moartea a 47 de persoane, dintre care 36 de insurgenţi.
Talibanii, îndepărtaţi de la putere la sfârşitul lui 2001 de către forţele internaţionale conduse de Statele Unite, şi-au intensificat insurecţia în ultimii trei ani, desfăşurându-şi acţiunile de gherilă pe aproape tot teritoriul acestei ţări.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Sprijin militar pentru R Moldova din partea SUA

26 Aprilie 2012 by Ari Berg

Comandamentul Armatei SUA în Europa doreşte să continue dinamica ascendentă a relaţiilor cu Armata Naţională şi se va preocupa să creeze în viitor noi punţi pentru fortificarea acestei legături, a declarat miercuri, la Chişinău, comandantul Armatei SUA în Europa, generalul-locotenent Mark Hertling.
„Armata Naţională poate conta pe sprijinul Comandamentului European al SUA. Avem o deschidere specială pentru Moldova şi suntem gata să dezvoltăm acest parteneriat cu Armata Naţională”, a afirmat generalul-locotenent Mark Hertling, în cadrul întâlnirii cu ministrul Apărării Vitalie Marinuţa. În cadrul întrevederii, părţile au abordat aspecte ale cooperării militare bilaterale şi au făcut un schimb de opinii pe domenii de interes reciproc. Ministrul Apărării a declarat că SUA s-au dovedit a fi unul din cei mai fideli parteneri ai Ministerului Apărării, iar asistenţa oferită Armatei Naţionale, inclusiv prin intermediul Comandamentului Armatei SUA în Europa,  este foarte apreciată de conducerea statului.
„Asistenţa continuă de care am beneficiat din partea colegilor americani s-a materializat prin diverse programe de asistenţă tehnică şi de instruire militară, care au impulsionat reforma iniţiată de Ministerul Apărării în sectorul de apărare”, a accentuat ministrul Apărării. „Discuţiile pe care le-am avut astăzi cu Comandantul Armatei SUA în Europa, denotă o dată în plus că în vreme de criză, pe dimensiunea de cooperare bilaterală se deschid noi oportunităţi, iar capacitatea de a lucra în parteneriate rămâne a fi foarte actuală”.
De asemenea, , în cursul vizitei la Ministerul Apărării, generalul-locotenent Mark Hertling, i-a înmânat ministrului Apărării o distincţie militară americană şi un certificat de onoare. Medalia „The Meretorious Service Medal” i-a fost oferită ministrului Apărării pentru serviciul deosebit în perioada anilor 2005 – 2006, în calitate de ofiţer pentru planificare politico-militară strategică în cadrul Comandamentului Central al Statelor Unite.

Republica Moldova, importantă pentru NATO

La sfarsitul lunii martie, premierul Republicii Moldova s-a întâlnit, la Cartierul General al NATO, cu Secretarul General al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen. “Parteneriatul nostru cu Moldova este important. Şi dorim să aducem dialogul nostru politic şi cooperarea practică la un nou nivel”, a declarat Rasmussen, în timpul conferinţei comune de presă. “Participarea premierului Vlad Filat la lucrările Reuniunii Consiliului Alianţei Nord-Atlantice a constituit un prilej bun pentru a discuta mai multe aspecte de interes comun, inclusiv modul în care NATO poate sprijini Republica Moldova în promovarea reformelor”, a mai spus Anders Fogh Rasmussen.
“Vedem colaborarea noastră ca una distinctă, autonomă şi indispensabilă pentru atingerea standardelor democratice europene şi dezvoltarea capacităţilor ţării de a contribui la asigurarea păcii şi securităţii internaţionale. Statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu este un obstacol în calea cooperării ţării cu NATO“, a afirmat , la rândul său, Vlad Filat. Premierul Republcii Moldova a declarat că ţara sa doreşte extinderea relaţiilor cu Alianţa Nord-Atlantică. “Noi optăm pentru extinderea dialogului politic şi cooperării practice cu NATO în multiple domenii prevăzute de Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului, Plan care a fost actualizat în anul 2010. Privim IPAP ca un instrument indispensabil pentru reformele democratice prin care trece Republica Moldova“, a declarat Vlad Filat.
Filat a reiterat angajamentul Republicii Moldova de a continua cooperarea eficientă cu NATO şi de a reafirma calitatea de partener credibil european. “Scopul nostru final este transformarea Republicii Moldova dintr-un consumator într-un furnizor al securităţii şi stabilităţii regionale, cu asistenţa partenerilor noştri internaţionali”, a continuat Filat.

Amplificarea relaţiilor cu SUA

În luna septembrie 2011,  ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, şi William H. Moser, ambasadorul SUA, au discutat despre relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii în diferite domenii, inclusiv cel militar. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii asupra stadiului relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, exprimându-şi convingerea că există toate premisele pentru amplificarea acestora în condiţii reciproc avantajoase. Ministrul Marinuţa a mulţumit guvernului SUA pentru susţinerea acordată MAp la realizarea diferitor programe de modernizare a Armatei Naţionale, oferirea burselor de studii pentru militarii moldoveni în instituţiile de învăţământ din SUA, implementarea proiectelor comune în beneficiul întregii societăţi moldoveneşti. Vitalie Marinuţa l-a felicitat pe William H. Moser cu numirea acestuia în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, exprimîndu-şi convingerea că colaborarea dintre cele două state va fi în continuarea fructuoasă şi reciproc avantajoasă. La rândul său, Ambasadorul William H. Moser, a reiterat că ţara sa susţine în continuare aspiraţiile reformatoare ale poporului Republicii Moldova, specificând disponibilitatea SUA de a rămâne un partener credibil şi pe viitor. Oficialul american s-a mai arătat convins de utilitatea domeniilor de colaborare dintre ministerele apărării ale Moldovei şi SUA.

Comments (0)

Tags: , , ,

Fortele speciale din Romania, dotate de SUA

26 Aprilie 2012 by Ari Berg

Forţele pentru Operaţiuni Speciale in România vor primi dispozitive de vedere pe timp de noapte ce urmeză să fie folosite în Afganistan.
În data de 23 aprilie 2012, Biroul pentru cooperare în domeniul Apărării din cadrul Ambasadei SUA a coordonat livrarea a 20 de seturi de dispozitive de vedere pe timp de noapte Forţelor armate române. Plata echipamentului în valoare de 194.000 de dolari s-a făcut din fondurile aferente anului fiscal 2010 în baza prevederilor Articolului 1206 din National Defense Authorization Act. Dispozitivele de vedere pe timp de noapte vor fi utilizate de către Forţele pentru Operaţiuni Speciale, structură din cadrul Forţelor armate române, ce participă la misiunile Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF).
În luna august 2011, o echipă de militari români din Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA) a fost trimisă în Afganistan, în cadrul misiunii NATO, pentru a opera Sisteme de supraveghere continuă cu baza la sol (Persistent Ground Surveillance System – PGSS), în sprijinul Comandamentului Regional de Sud al Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate – ISAF. Această misiune se desfăşoară în baza unui parteneriat cu armata SUA care şi-a dat acordul ca militarii români din DGIA să desfăşoare, în premieră, pregătirea specifică pentru operarea sistemelor PGSS şi să întrebuinţeze aceste echipamente, aflate în proprietatea armatei SUA, în teatrul de operaţii din Afganistan.
Potrivit Ambasadei SUA la Bucureşti, “încredinţarea acestei misiuni militarilor români este o dovadă a profesionalismului lor şi a încrederii de care aceştia se bucură în cadrul NATO şi din partea armatei SUA, care i-a pregătit pentru operarea acestor sisteme de cercetare de ultimă generaţie.”
Sistemele PGSS sunt platforme de cercetare aeriană moderne, dotate cu senzori performanţi, montaţi pe aerostate umplute cu heliu, ancorate de sol sau pe turnuri telescopice mobile. Introducerea lor în teatrul de operaţii din Afganistan a contribuit la creşterea capacităţilor de culegere de informaţii şi a permis obţinerea unei imagini mai precise a situaţiei din zonele supravegheate, în scopul protecţiei forţelor.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Timosenko face apel la Putin si Obama

24 Aprilie 2012 by Natalia Ciobanu

Iulia Timosenko, miza geopolitica la Kiev

Aleksandr Timoşenko, soţul Iuliei Timoşenko, face un apel către liderii mondiali cărora le solicită eliberarea soţiei sale şi sanctionarea regimului lui Viktor Ianukovici, informează publicaţia din Cehia „Ukrgazeta”. „Mă adresez preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, reprezentanţilor Parlamentului European, cu rugămintea să nu permită ca ex-premierul ucrainean, Iulia Timoşenko, să fie omorâtă. Îi rog de asemenea pe aceşti înalţi oficiali să introducă sancţiuni împotriva regimului lui Ianukovici, care exercită în continuare presiuni asupra deţinuţilor politici din Ucraina”, se spune în scrisoarea trimisă de soţul Iuliei Timoşenko.
Aleksandr Timoşenko, care la ora actuală se află în Cehia, este de părere că Ucraina trece printr-o criză profundă. „Cu scopul de a masca acţiunile sale denigratoare, regimul lui Ianukovici nu face altceva decât să îi provoace şi mai mult rău Iuliei Timoşenko, „plimbându-o pe aceasta dintr-o clinică în alta”, făcând un joc de marketing ieftin”, a scris sotul fostului premier ucrainean.
Reamintim ca pe 21 aprilie 2012 fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, a fost transferată din închisoarea Kacianovsk la Spitalul Clinic Central din Harkov (estul Ucrainei), însă fără acordul acesteia. In data de 22 aprilie, Timoşenko a fost transportată înapoi, în centrul de detenţie Kacianovsk, unde îşi ispăşeşte pedeapsa condamnarea la închisoare, fostul premier refuzand în repetate rânduri să fie investigată în spitalele ucrainene de către medici ucraineni, pe motiv că nu are încredere în sistemul medical ucrainean.

Protest extrem

‘I s-a propus să efectueze un examen medical, dar a refuzat. Dimineaţă, au mers la ea şi medicul (…) şi membrii comisiei internaţionale de medicină. Din păcate, Iulia Timoşenko refuză un examen medical până la o întâlnire cu avocatul său’, a declarat ministrul adjunct ucrainean al sănătăţii, Raisa Moisenko, citata de mass-media regionala.
Iulia Timoşenko, care şi-a manifestat întotdeauna neîncrederea faţă de medicii ucraineni şi care se consideră o victimă a persecuţiilor politice, a fost transferată la clinica din Harkov vineri seara, ea suferind de puternice dureri de spate de mai multă vreme. ‘După ce şi-au examinat concluziile lor, medicii germani au decis ca dna Timoşenko să primească îngrijiri medicale la spitalul care i s-a propus „în oraşul Harkov”, a indicat un comunicat al închisorii din Harkov, unde fostul premier îşi ispăşeşte pedeapsa.
Dar apropiaţi ai opozantei preşedintelui Viktor Ianukovici au denunţat imediat condiţiile spitalizării, care a avut loc fără un preaviz şi în absenţa avocatului său. ‘Ea a fost transferată noaptea şi la început de weekend, pe parcursul căruia nu se poate întâlni cu avocatul său’, a declarat unul din avocaţi, deputatul Serghei Vlasenko.
Şeful închisorii Evgheni Baraci a indicat însă că Iulia Timoşenko a fost transferată la clinica din Harkov cu acordul său. Potrivit însă AFP, medicii germani nu ar fi fost de acord cu clinica propusă de autorităţile ucrainene. Conform concluziilor unui specialist venit de la Berlin, spitalul din Harkov este în măsură să ofere îngrijirile necesare fostului premier, dar neîncrederea faţă de medicii acestei instituţii va face dificil tratamentul.

Petitie cu repetitie

Anterior, fostul premier ucrainean a fost condamnată în toamna lui 2011 la şapte ani de închisoare, pentru abuz de putere, din cauză că a semnat în 2009, cu Rusia, contracte în domeniul gazelor natural, aducând grave prejudicii bugetului statului ucrainean. Atat Federatia Rusa, cat si SUA statele membre UE au condamnat verdictul justitiei ucrainene.
Recent, împotriva Iuliei Timoşenko a fost deschis un alt dosar penal, de această dată fiind acuzată de fraudă fiscală şi deturnare de fonduri. Totodata, la începutul anului si Evghenia Timoşenko, fiica Iuliei Timoşenko, a ţinut un discurs în Senatul SUA, cerând eliberarea mamei sale si condamnând sistemul judiciar din Ucraina.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Israelul a sporit operatiunile speciale in afara granitelor

23 Aprilie 2012 by Ari Berg

Numărul operaţiunilor speciale ale armatei desfăşurate în afara frontierelor Israelului a crescut, a arătat şeful statului major israelian, generalul Benny Gantz.
Generalul Gantz a explicat că “a ordonat mai multe operaţiuni speciale” în afara graniţelor din cauza creşterii “nivelului riscurilor”, într-un interviu care va fi publicat integral miercuri, cu ocazia sărbătoririi creării statului Israel în 1948, anunşă presa din Israel. Întrebat în legătură cu riscul pe care îl reprezintă programul nuclear al Iranului, generalul Gantz a răspuns că 2012 este un an critic. “Pregătim un plan în consecinţă”, a subliniat acesta.
“În principiu, suntem pregătiţi să acţionăm, dar acest lucru nu înseamnă că o să ordon acum generalului Ido Nechushtan (şeful armatei aerului) să bombardeze Iranul”, a adăugat acesta. De asemenea, şeful statului major a arătat că “potrivit estimărilor serviciilor militare de informaţii stabilite în funcţie de realităţile strategice şi de instabilitatea regională, riscul de degradare a situaţiei spre un război este mai ridicat decât înainte”.
Generalul Gantz a adăugat că “în cazul unui război regional, armata israeliană va putea să facă faţă ameninţării tirurilor de rachete din partea Libanului şi a Fâşiei Gaza”. “Nu va fi un război simplu, nici la frontiere, nici pe frontul intern. Nu pot să promit că nu vor cădea rachete pe ici şi pe colo, dar nu sfătuiesc pe nimeni să ne testeze”, a avertizat acesta.
În altă ordine de idei, potrivit Congresului SUA, armata americană a sporit considerabil cantitatea de muniţii, arme şi echipament militar, păstrată pe teritoriul Israelului. Acordul privind crearea unei rezerve strategice de armament în cazul unei situaţii de urgenţă a fost semnat în anii 80. În ultimul timp, volumul de rezerve strategice americane a crescut cu 50%. Armamentul depozitat în Israel poate fi folosit de armata americană în caz de război. Conform prevederilor din acord, Israelul are şi el dreptul să se folosească de aceste arme.

Comments (0)

Tags: , ,

SUA si Afganistan, parteneriat strategic

23 Aprilie 2012 by Ari Berg

Afganistanul şi SUA au finalizat proiectul unui acord de parteneriat strategic cu scopul de a defini relaţiile dintre Kabul şi Washington după anul 2014, a anunţat duminică preşedinţia afgană.
“Proiectul de acord privind parteneriatul pe termen lung dintre Afganistan şi SUA a fost finalizat şi semnat duminică la Kabul de către responsabili din cadrul celor două delegaţii ce au purtat negocieri” în capitala afgană, se arată în comunicat. “Acordul este gata pentru a fi semnat de cei doi preşedinţi”, se mai afirmă în document. Niciun detaliu nu a fost oferit în legătură cu conţinutul proiectului de acord ce urmează a fi înaintat preşedinţilor afgan şi american, precum şi Congresului de la Washington şi parlamentului de la Kabul.
Forţele NATO, cu un efectiv de 130.000 de soldaţi, ajută guvernul afgan de peste un deceniu în lupta împotriva insurecţiei talibane. Ele îşi vor încheia misiunea şi se vor retrage cel mai târziu la sfârşitul anului 2014, astfel încât între cele două ţări se poartă discuţii referitoare la viitorul relaţiei lor după acea dată.
Kabulul a pus deja două condiţii prealabile pentru semnarea acordului, şi anume transferul către autorităţile afgane al controlului asupra închisorii de la Bagram şi încetarea raidurilor nocturne ale forţelor internaţionale împotriva talibanilor.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Rapoarte tehnice: Scutul antiracheta ar putea sa nu functioneze in parametri fixati

22 Aprilie 2012 by Razvan Iorga

Proiectul scutului antiracheta american care urmeaza a fi desfasurat in Romania, Polonia si Turcia ar putea avea grave probleme. Acestea sunt generate de insuficienta testelor in practica si de serioase probleme financiare, indica rapoarte recente ale administratiei americane, citat de Fox News. Programul administratiei Obama prevede instalarea unor interceptori ce pot contracara eventuale rachete iraniene cu raza medie de actiune, care ar urma sa fie modernizati in patru faze, pana in 2020. Primele faze prevad utilizarea unor radare Aegis instalate pe nave si un radar instalat in Turcia, iar fazele ulterioare includ mutarea radarelor Aegis in Romania si Polonia. Rapoartele redactate de Departamentul Apararii si de anchetatorii Congresului genereaza indoieli privind un program aflat in centrul planurilor SUA de a apara Europa si care reprezinta un subiect sensibil atat pe plan intern, cat si in relatia cu Rusia. Documentele afirma ca interceptorii de rachete intampina obstacole in productie, radarele au puterea prea mica, iar senzorii nu pot face distinctia intre un focos si alte obiecte, potrivit agentiei Associated Press, citata de Fox News. Primul raport, al Comisiei stiintifice de Aparare, care consiliaza Departamentul Apararii, a fost publicat la sfarsitul lui 2011, dar a trecut neobservat. Desi conchide ca nu exista “obstacole fundamentale” pentru sistemul european, acesta evidentiaza probleme majore, fara a indica modalitati de solutionare. Potrivit unor experti, aceste probleme, daca ar putea fi depasite, ar necesita modificari substantiale si costisitoare. Al doilea raport a fost publicat vineri de Curtea americana de Conturi (GAO) si avertizeaza ca Departamentul Apararii isi ia angajamentul de a folosi tehnologii inainte de a fi testate, iar administratia risca “lacune in performante, cresteri neprevazute ale costurilor, intarzieri fata de program si probleme la teste”. Elemente-cheie ale sistemului au deja probleme, potrivit raportului. De exemplu, presiunile de a respecta termenul fixat de Obama pentru a doua faza a sistemului in 2015 a determinat Departamentul Apararii sa comande zeci de interceptori, desi nu se stie daca vor functiona. Testarea nu se va incheia mai devreme de 2013. Raportul a evidentiat ingrijorari si in privinta interceptorilor prevazuti pentru ultimele doua faze, cum ar fi probleme cu tehnologii critice ale motorului rachetei de la interceptorul din faza a treia a sistemului. Raportul mai afirma ca armata intentioneaza sa instaleze radarul in Romania inca inainte de a fi testat si avertizeaza ca radarul ar putea interfera cu unde de telefonie mobila, televiziune si radio din Romania daca nu va fi modificat.

Comments (0)

Tags: , , ,

SUA vor masuri mai dure impotriva Siriei

20 Aprilie 2012 by Ari Berg

Hillary Clinton a cerut joi o nouă rezoluţie a ONU care să autorizeze un embargou asupra armelor şi alte măsuri mai dure contra Siriei dacă Damascul nu respectă încetarea focului sprijinită de Naţiunile Unite.
Secretarul de stat american s-a exprimat la o reuniune a diplomaţilor de vârf occidentali şi arabi la Paris. Ea nu s-a referit la cererile pentru o intervenţie militară din afară în Siria, dar a spus că a venit timpul să se impună măsuri mai puternice.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a declarat anterior joi că Siria nu onorează încetarea focului, intrată în vigoare săptămâna trecută, şi că violenţa escaladează în această ţară arabă. Orice încercare de a impune sancţiuni ale ONU asupra Siriei ar putea întâmpina rezistenţă din partea Rusiei şi Chinei, ce deţin drept de veto în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.
În altă ordine de idei, guvernul sirian a semnat joi un acord preliminar privind protocolul ce stabileşte cadrul misiunii de observatori desfăşuraţi de ONU pentru a supraveghea armistiţiul, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. Acordul privind mecanismul misiunii de observatori a fost semnat de adjunctul ministrului de externe sirian Faysal al-Meqdad, care reprezintă Siria, şi de un reprezentant al departamentului de operaţiuni pentru menţinerea păcii la ONU, a precizat comunicatul.
Semnarea acordului survine “în cadrul eforturilor Siriei vizând reuşita planului Annan şi facilitarea misiunii de observatori respectând suveranitatea siriană şi criteriile dreptului internaţional care decurg din acest gen de misiune”, se arată în comunicat.
Rezoluţia adoptată sâmbătă de Consiliul de Securitate al ONU cere în special ca regimul să permită deplasarea, fără obstacole, a observatorilor şi să nu intervină în comunicarea acestora. Violenţele din Siria s-au soldat în 13 luni cu peste 11.100 de morţi, potrivit unui ONG sirian.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Diaconescu-Clinton: Romania ar putea avea un rol important in rezolvarea dosarului sirian

19 Aprilie 2012 by Ari Berg

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, că secretarul de stat american, Hillary Clinton, i-a transmis că se gândeşte la o cooperare cu România în ceea ce priveşte “chestiuni umanitare sau aspecte politice sau diplomatice” privind Siria.
“Secretarul de Stat chiar mi-a spus că în acest moment se gândeşte la o variantă de cooperare cu noi, pentru că situaţia este din ce în ce mai critică şi instrumentele de dialog din ce în ce mai reduse”, a spus Diaconescu, citat de Mediafax. Ministrul nu a intrat în detalii, dar a precizat că această cooperare ar viza “chestiuni umanitare sau aspecte politice sau diplomatice ce ţin de găsirea unor soluţii paşnice” în Siria.
“În ceea ce priveşte Siria, au luat notă de faptul că potenţialul pe care România îl poate avea în legătură cu soluţiile politice, umanitare este unul foarte mare”, a spus Diaconescu. Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a avut, miercuri, la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat american, Hillary Clinton, în marja reuniunii comune a miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre NATO.

Parteneriatul strategic

În ceea ce priveşte proiectele bilaterale de cooperare în cadrul dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic româno-american, semnat de preşedinţii Traian Băsescu şi Barack Obama, a fost exprimată satisfacţia pentru progresele înregistrate în procesul de negociere a aranjamentelor de implementare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, care reconfirmă colaborarea robustă dintre cele două state în domeniul militar şi creează bazele necesare intensificării cooperării pe acest palier. Proiectul apărării antirachetă devine realitate datorită eforturilor României, a declarat secretarul de stat american.
In cursul întrevederii, secretarul de stat american a exprimat mulţumiri pentru continuarea prezenţei româneşti în Afganistan. Cei doi oficiali şi-au exprimat satisfacţia pentru consolidarea şi extinderea continuă a Parteneriatului Strategic, consacrat şi la nivel formal prin adoptarea, la Washington, la 13 septembrie 2011, a Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI. Au subliniat, în mod deosebit, necesitatea impulsionării schimburilor economice şi stimulării interesului investitorilor americani pentru piaţa românească. Ministrul român a subliniat că această dimensiune va fi prioritară în cadrul activităţii viitorului Grup de Lucru bilateral pentru implementarea Declaraţiei Comune, creat sub auspiciile premierului României, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu.

Problema Visa Waiver

În acest context, ministrul român al afacerilor externe a salutat recenta înfiinţare a Consiliului de Afaceri Româno – American, care va contribui semnificativ la consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul economic, şi a reiterat interesul ţării noastre pentru extinderea şi diversificarea colaborării cu Statele Unite în domeniul energetic. Secretarul de stat Hillary Clinton a subliniat importanţa găsirii unor soluţii menite să consolideze securitatea energetică a României, Statele Unite dorind a intensifica dialogul cu ţara noastră pe acest domeniu. În acest sens, ambasadorul Richard Morningstar, reprezentantul special al secretarului de stat pe probleme de energie va efectua o vizită la Bucureşti.
Ministrul Cristian Diaconescu a adus în discuţie perspectivele României de accedere în Programul Visa Waiver (VWP), subliniind interesul major pe care ţara noastră îl acordă îndeplinirii acestui obiectiv. De asemenea, a solicitat sprijinul Administraţiei Obama pentru adoptarea noului proiect legislativ aflat pe agenda Senatului SUA, care vizează modificarea criteriilor de acces în VWP, într-o formă care să permită includerea cât mai rapidă a ţării noastre în program. Întâlnirea a mai prilejuit un schimb de opinii pe subiecte de interes comun de pe agenda globală şi de securitate, în pregătirea reuniunii la nivel înalt a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care se va desfăşura la Chicago.

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION