Tag Archive | "Marian Lupu"

Tags: , , , ,

R Moldova vrea sa iasa de sub monitorizarea APCE

03 Aprilie 2012 by Ari Berg

Parlamentul de la Chişinău elaborează un proiect de lege care va conţine acţiunile necesare pentru scoaterea Republicii Moldova de sub monitorizarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a declarat luni şeful legislativului, Marian Lupu, în urma unei întrevederi cu preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon.
El a precizat că Republica Moldova a îndeplinit majoritatea angajamentelor asumate în faţa Consiliului Europei şi că există şanse ca până la sfârşitul acestui an să intre în faza de post-monitorizare. Marian Lupu a mai declarat că a discutat cu preşedintele APCE şi despre o posibilă contribuţie a acestei instituţii în procesul de reglementare a diferendului transnistrean.
Comisia de monitorizare a APCE urmează să întocmească raportul final în privinţa Republicii Moldova, după care va fi luată decizia dacă va continua sau nu monitorizarea acesteia, a declarat Jean-Claude Mignon. Republica Moldova se află sub monitorizarea APCE din 1995, până în prezent nereuşind să-şi îndeplinească toate angajamentele asumate în procesul de democratizare, restanţele referindu-se în special la transformarea şi modernizarea Procuraturii Generale şi asigurarea independenţei justiţiei.

Asistenţă pentru consolidarea încrederii la Nistru

APCE va oferi asistenţă Republicii Moldova pentru consolidarea încrederii între malurile Nistrului, a declarat Jean-Claude Mignon. “Am discutat despre o posibilă contribuţie a APCE în promovarea soluţionării diferendului transnistrean. Am căzut de acord că dimensiunea parlamentară va veni cu suport pentru măsurile de apropiere a malurilor Nistrului. Am discutat un posibil model de colaborare pentru stabilirea unor mecanisme de dialog şi pe platformă parlamentară. În timp apropiat am putea veni şi cu un program de acţiuni în acest sens”, a spus Marian Lupu.
Jean-Claude Mignon a declarat că Consiliul Europei este mulţumit de situaţia din R Moldova şi de alegerea preşedintelui. “Acum, Parlamentul R. Moldova poate dispune de câţiva ani ca să îşi îndeplinească angajamentele. Moldova a făcut deja multe, legislaţia a evoluat în sens pozitiv, dar mai sunt lucruri ce trebuie ameliorate şi noi suntem aici pentru a ajuta. De asemenea, noi suntem hotărîţi să găsim soluţii pentru depăşirea diferendului transnistrean”, a spus Mignon.
Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, se află într-o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 2-5 aprilie 2012. În cadrul acesteia, oficialul va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu prim-ministrul, Vlad Filat. La 4 aprilie Mignon se va deplasa la Tiraspol.

Comments (0)

Tags: , , ,

Marian Lupu se intalneste cu patriarhul Kirill la Moscova

31 Ianuarie 2012 by Ari Berg

Marian Lupu Patriarhul KirillPreşedintele parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, va întreprinde începând de marţi o vizită de două zile la Moscova, la invitaţia  Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kirill.
Marian Lupu va participa la aniversarea a trei ani de la întronizarea Patriarhului Bisericii ortodoxe ruse, anunţă preşedinţia de la Chişinău.
Patriarhul rus a întreprins o vizită în Republica Moldova la începutul lunii octombrie 2011, când a primit cea mai înaltă distincţie a ţării – ‘Ordinul Republicii’ – de la Marian Lupu. În schimb, el l-a decorat cu o distincţie bisericească pe fostul preşedinte, liderul comuniştilor Vladimir Voronin.
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a reiterat că o întâlnire a sa cu papa Benedict al XVI-lea nu este în prezent posibilă. ‘Pentru ca o astfel de întâlnire să aibă succes se impune să fie rezolvate – dacă nu complet, cel puţin mai energic – problemele aflate în dispută’, a subliniat patriarhul Kirill într-un interviu apărut luni în presa sârbă.
Printre problemele în dispută, Kirill a evocat ‘ocuparea bisericilor ortodoxe’ din Ucraina de către greco-catolici. Încă în urmă cu un an, media ruse scriau că o întâlnire între patriarhul Rusiei şi Suveranul Pontif, care ar putea rezolva multe din contradicţiile existente între cele două biserici, ‘este mai reală ca niciodată’. O posibilă întâlnire între patriarhul rus şi papă se întrevedea încă pe vremea defunctului patriarh rus Aleksii al II-lea. În 2007, acesta afirmase că nu are nimic împotriva unei astfel de întrevederi. Cu toate acestea, comunicarea constructivă a liderilor celor două biserici este împiedicată de unele ‘contradicţii insurmontabile’ sub forma misionarilor catolici în Rusia, a prozelitismului romano-catolic şi răspândirii uniatismului în Ucraina.

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

R. Moldova. Alegeri repetate pe 15 ianuarie. Lupu nu mai candideaza

28 Decembrie 2011 by Ari Berg

Marian LupuPreşedintele parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu, renunţă să mai candideze la funcţia de preşedinte al R. Moldova, pe 15 ianuarie.
Într-un briefing de presă, Marian Lupu şi-a motivat decizia prin faptul că unii politicieni susţin că responsabilitatea pentru nealegerea preşedintelui va cădea asupra lui, dacă va candida. El a precizat că alegerile repetate pentru funcţia de preşedinte vor avea loc la 15 ianuarie. “Mai mulţi văd soluţia într-un candidat de compromis. Pornind de la declaraţiile că va fi identificat un asemenea candidat, nu mă voi înscrie în următorul tur”, a declarat Lupu. El a precizat că formaţiunea sa va rămâne membru al Alianţei pentru Integrare Europeană.
Preşedintele liberalilor Mihai Ghimpu, a menţionat că PL susţine candidatura lui Lupu la alegerile prezidenţiale repetate. “Pentru noi menţinerea AIE este mai importantă decât orice funcţie în stat”, a opinat Ghimpu. În schimb, preşedintele liberal democraţilor, Vlad Filat, a comunicat că o evntuală candidatură pentru acest scrutin nu a fost încă discutată. “Ar putea fi mai multe candidaturi, poate înaintează şi opoziţia propria candidatură. Dacă AIE va decide că Lupu va fi candidatul alianţei la 15 ianuarie, el va trebui să îşi asume rezultatele scrutinului”, a spus Filat. Lupu a chemat partidele parlamentare să dialogheze pentru identificarea unei candidaturi de compromis, pentru a asigura succesul alegerilor repetate care se vor desfăşura la 15 ianuarie.
Marian Lupu şi-a anunţat decizia după ce în ajun Alianţa pentru Integrare Europeană a decis să stabilească un nou scrutin pentru data de 15 ianuarie. Conform acordului de constituire a AIE, Marian Lupu este candidatul acesteia la funcţia de preşedinte. Totuşi, colegul său de alianţă, premierul Vlad Filat, a criticat de mai multe ori insistenţa lui Marian Lupu de a candida pentru funcţia de preşedinte, lăsând să se înţeleagă că tocmai din această cauză nu este ales preşedintele. Filat a declarat de mai multe ori că, dacă va candida şi la noul scrutin, Marian Lupu va purta responsabilitatea pentru declanşarea alegerilor anticipate.
Şi opoziţia comunistă a anunţat că nu va vota nici într-un caz candidatura lui Marian Lupu, optând pentru identificarea unui candidat independent. Pe de altă parte, decizia lui Lupu va afecta Partidul Liberal, deoarece acordul de constituire a AIE prevede că, după ce Lupu va ajunge preşedinte, liderul PL, Mihai Ghimpu va fi ales preşedinte al parlamentului.

Comments (0)

Tags: , , , , , , , , , ,

Esec in Parlamentul de la Chisinau. R. Moldova nu are presedinte

16 Decembrie 2011 by Ari Berg

Parlament MoldovaProcedura parlamentară de alegere a preşedintelui Republicii Moldova s-a încheiat vineri cu un nou eşec. PCRM a anunţat ca va boicota procedura, dar ultimul cuvânt l-au avut cei trei deputaţi-dezertori, lotul Dodon, care au votat împotriva unicului candidat, Marina Lupu.
La procedura de votare au participat 62 de deputaţi, dar trei dintre aceştia, care au părăsit recent Partidul Comuniştilor, au demonstrat public că au votat împotriva lui Marian Lupu, de altfel, singurul candidat. Pentru alegerea preşedintelui erau necesare cel puţin 61 de voturi. Comisia specială pentru desfăşurarea alegerilor preşedintelui urmează să anunţe în scurt timp rezultatul alegerilor.
Deputaţii neafiliaţi Igor Dodon, Zinaida Grecianîi şi Veronica Abramciuc au votat împotriva candidatului AIE la funcţia de preşedinte al ţării, informează Moldpres. Cei trei deputaţi au arătat presei la ieşirea din cabinele de vot buletinele. Şi deputaţii AIE au demonstrat public la ieşirea de la urne buletinele de vot.
AIE are 58 de deputaţi, iar, pentru alegerea şefului statului, este nevoie de 61 de voturi. Deputaţii PCRM nu au participat la votare. Având în vedre legislaţia R. Moldova, cel mai probabil, vor fi anunţate alegeri repetate, care, potrivit legii, vor desfăşurate în cel mult 30 de zile.
Candidatul AIE la funcţia de preşedinte al ţării, dar şi liderii fracţiunilor parlamentare, au ţinut discursuri în faţa deputaţilor şi i-au îndemnat să voteze solidar pentru alegerea şefului statului şi depăşirea crizei politice. Marian Lupu a rostit o alocuţiune de peste 20 de minute, în care a expus obiectivele pentru un eventual mandat.
“Trebuie să demonstrăm că sîntem responsabili, să dovedim că suntem capabili să îndeplinim idealurile cetăţenilor. R. Moldova poate deveni un liant între vest şi est, o punte de comunicare şi cooperare. Stabilitatea politică este veriga lipsă pentru un proces de integrare rapid. Votul de astăzi nu e unul pentru o persoană, ci pentru evitarea unui nou ciclu de alegeri anticipate. Preşedintele statului trebuie să fie un mediator, eu îmi propun să fiu un preşedinte ce va asigura un climat politic paşnic”, a spus Marian Lupu.
Cu discursuri în faţa deputaţilor au ieşit şi liderii fracţiunilor din AIE, care au spus că vor vota solidar pentru stabilitate politică, dar şi deputatul neafiliat Igor Dodon, care a anunţat că atât el, cât şi Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc, nu îl vor vota pe Lupu. Deputatul comunist Artur Reşetnicov a citit de la tribuna centrală poziţia PCRM şi a reiterat că comuniştii cer dizolvarea Alianţei şi crearea unui Guvern anticriză.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Un singur candidat la alegerile prezidentiale de la Chisinau: Marian Lupu

14 Decembrie 2011 by Ari Berg

Marian LupuUn singur candidat va participa la alegerile prezidenţiale de la Chişinău. Este vorba despre Marian Lupu, care participă din partea Alianţei pentru Integrare Europeană.
Până marţi, la ora 19.00, termenul limită pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al R. Moldova, doar un singur candidat a fost înregistrat oficial de comisia specială. Potrivit preşedintelui comisiei pentru alegerea şefului statului, Tudor Deliu, pentru ca scrutinul să aibă loc este necesar înregistrarea a cel puţin un candidat. “Legea cu privire la procedura de alegere a preşedintelui ţării prevede că, dacă nici un candidat din cei înregistraţi nu va acumula 61 de voturi, în termen de 30 de zile, adică până la 16 ianuarie, trebuie să aibă loc alegeri repetate”, a spus Deliu.
Dosarul lui Marian Lupu a fost depus la comisia specială pentru alegerea şefului statului luni, 12 decembrie, de către vicepreşedintele PD, Igor Corman. Candidatul a fost susţinut prin semnături de 57 de deputaţi din AIE. Marian Lupu a mai candidat pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova în toamna anului 2009, însă nu a acumulat numărul necesar de voturi.
Nici în 2009 liderul democraţilor nu a avut contracandidaţi. În primăvara lui 2009, comuniştii au înaintat doi candidaţi la funcţia de preşedinte – pe Stanislav Gropa şi Zinaida Greceanîi, căreia i-a lipsit un vot pentru a deveni preşedinte. La alegerile din 2001, contracandidatul lui Vladimir Voronin a fost Pavel Barbălat. În scrutinul din 2005, contracandidatul fostului şef de stat a fost preşedintele Academiei de Ştiinţă, Gheorghe Duca

Comments (2)

Tags: , , , ,

Brigada Fulger a sarbatorit 20 de ani cu pas de defilare sovietic

06 Decembrie 2011 by Ari Berg

Brigada FulgerBrigada specială de poliţie Fulger renunţă greu la obiceiurile proaste. Luni, la sediul Brigăzii, a avut loc o amplă manifestare consacrată aniversării a 20 de ani de la fondarea acestei subdiviziuni de elită a Ministerului Afacerilor Interne. Numai că militarii au defilat cu vechiul pas de defilare, cel sovietic, uitând că, la parada din august, l-au folosit pe cel modern. În alocuţiunea sa, Marian Lupu, Presedintele interimar al Republicii Moldova, a menţionat meritele Brigăzii pe parcursul acestor 20 de ani de activitate, specificând că, pe lângă funcţia de apărător al ordinii de drept, subdiviziunea s-a impus prin acţiunile de consolidare a independenţei, suveranităţii si integrităţii teritoriale a ţării, afirmându-se ca una din cele mai importante unităţi de luptă ale MAI.
A uitat, probabil, că membri ai Brigăzii Fulger s-au remarcat printr-un zel extraordinar în schingiuirea tinerilor care protestatu la Chişinău în aprilie 2009. A uitat Marian Lupu şi că, nici până acum, aceşti torţionari nu au fost pedepsiţi şi stau bine-mersi pe funcţii, pozând acum în “forţe de elită”.
Sigur că a uitat, pentru că, altfel, i-ar fi tremurat mâna cu care a semnat Decretul privind decorarea Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială Fulger cu Ordinul Ştefan cel Mare şi cu care a fixat ordinul pe pânza Drapelului de luptă.
Până nu se face dreptate şi nu se curăţă de uscături această structură de forţă, toate cuvintele de laudă la adresa BPDS Fulger vor rămâne goale, lipsite de conţinut. De abia atunci se va putea afirma cu mândrie că membrii Brigăzii Fulger stiu să-si onoreze cu demnitate calitatea de apărători ai Patriei. Un militar care îşi asupreşte poporul din care provine, cetăţenii ţării căreia i-a jurat credinţă, nu merită respect.

Comments (2)

Tags: , , , , ,

Ziua Nationala a Romaniei incinge scena politica de la Chisinau

01 Decembrie 2011 by Anatol Terzi

Partidul Comunistilor ataca la unison Romania

Partidul Comunistilor din Republica Moldova ataca la unison Romania

Deputatii comunisti din Parlamentul de la Chisinau au batut cu picioarele timp de cateva minute, in semn de indignare, dupa ce o colega din grupul parlamentar al Patidului Liberal a tinut sa felicite romanii de Ziua Nationala, relateaza mass-media de la Chisinau. Sedinta de joi a Parlamentului de la Chisinau a inceput cu replici usturatoare intre deputatii liberali si cei comunisti. Deputatul Partidului Liberal, Maria Ciobanu, a tinut sa felicite romanii cu ziua Nationala a Romaniei. “Doresc basarabenilor sa se patrunda de axioma lui Eminescu – suntem romani si punctum! La multi ani, Romania!”, a declarat ea. Mesajul liberalilor a trezit insa indignarea grupului parlamentar al PCRM, care a batut cu picioarele pret de cateva minute.

Replica PCRM

La randul sau, deputata comunista Inna Supac a declarat ca fractiunea comunista a inregistrat in Parlament un proiect de lege care vine sa stopeze reabilitarea nazismului si transformarea in eroi a criminalilor nazisti si a complicilor lor. “Speram ca deputatii, inclusiv cei care sarbatoresc 1 decembrie, vor sustine proiectul”, a mentionat ea. Deputatul neafiliat Mihai Godea, fost prim-vicepresedinte al PLDM, a tinut sa sublinieze ca Inna Supac da dovada de lipsa de cunostinte in materie de istorie, pentru ca nazismul si fascismul au aparut mult mai tarziu de 1918. “Noi suntem moldoveni, si nu romani. Suntem in Parlament si nu in Senatul Romaniei si declaratiile liberalilor sunt antitstatale si demonstreaza lipsa de respect fata de aceasta tara”, a declarat, la randul sau, comunistul Eduard Musuc. In replica, liberalul Valeriu Muntean i-a amintit lui Musuc ca a fost arestat candva la comanda guvernarii comunistilor si ca ar fi suferit de sindromul Stockholm, cand victima se indragosteste de tortionar.

Ofensiva lui Ghimpu

Nici liberalul Mihai Ghimpu nu s-a putut abtine sa dea o replica deputatilor comunisti. „De multe ori m-am convins ca prostia nu are margini. Azi m-am convins ca ea patrunde si in Parlament”, a spus deputatul PL, Ion Hadarca. Acesta a fost completat de colegul sau, Valeriu Saharneanu, care i-a indemnat pe comunisti sa se abtina de la declaratii xenofobe. Ultimul cuvant din partea liberalilor l-a avut liderul Mihai Ghimpu. “Dle Voronin, spuneti-le tinerilor vostri sa se linisteasca. Daca noi felicitam Germania cu ziua nationala, noi, ce, felicitam nazismul? Incetati cu mentalitatea asta. Dar Musuc este stuter, o sa va tradeze”, a spus liberalul adresandu-se liderului comunistilor. Vazand ca replicile nu contenesc, presedintele Parlamentului Marian Lupu, iritat, a fost nevoit sa ridice tonul. “Gata, asta a fost tot, stimati colegi, s-a terminat! Fiecare dintre cetatenii RM are dreptul la autoidentificare si haideti sa ne respectam asa cum suntem”, a spus Lupu. Romania marcheaza joi Ziua Nationala, iar la Chisinau au loc mai multe manifestari dedicate momentului in care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat unirea Transilvaniei cu Romania. De altfel, primarul Chisinaului, liberalul Dorin Chirtoaca, a participat joi la festivitatile de la Alba-Iulia si a semnat cu autoritatile locale un protocol de colaborare. In acelasi timp, aripa tanara a Partidului Liberal a depus flori la monumentul lui Stefan cel Mare din centrul Chisinaului si a impartit panglici tricolore trecatorilor. „Am decis sa prindem la pieptul tinerilor aceasta panglica tricolora in semn de atasament fata de valorile romanesti, poporul roman si dorim sa sporim vizibilitatea sarbatorii”, a declarat vicepresedintele organizatiei de tineret a PL, Ion Bargan, citat de Agerpres. in aceasta zi, in capitala Republicii Moldova va avea loc inaugurarea pomului de Craciun si un concert cu participarea unor interpreti din Romania si Republica Moldova, cu ocazia lansarii Radio Chisinau.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

S-au inteles sa-l sprijine pe Lupu, dar nu si asupra datei alegerilor

23 Noiembrie 2011 by Ari Berg

Liderii AIELiderii Alienaţei pentru Integrarea Europeană lasă impresia că s-au înţeles asupra sprijinirii candidaturii lui Marian Lupu, la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Însă, nu sunt încă de acord asupra datei în care să fie organizate alegerile. Mihai Ghimpu şi Marian Lupu dorecs ca acestea să aibă loc în luna decembrie, dar Vlad Filat se opune. Alegerile prezidenţiale nu ar trebui să aibă loc în luna decembrie din motiv că Parlamentul nu a aprobat bugetul de stat. Afirmaţia a fost făcută de premierul Vlad Filat în cadrul unei emisiuni TV. Potrivit premierului Vlad Filat, Legislativul nu a aprobat nici măcar rectificările la buget pentru anul curent, iar acest lucru trebuie să aibă loc neapărat pînă la 31 decembrie. “Bugetul trebuie votat în luna decembrie, pentru ca la 1 ianuarie populaţia să-şi poată primi salariile, medicamentele, subvenţiile”, a mai spus Filat. De asemenea premierul a adăugat că va vota candidatura lui Marian Lupu la funcţia de şef de stat, chiar dacă nu vor fi întrunite 61 de voturi. Anterior atît liderul PD Marian Lupu cît şi liderul PL Mihai Ghimpu au spus că îşi doresc alegeri prezidenţiale în decembrie. Şi opoziţia parlamentară a propus la ultima şedinţă a Legislativului ca alegerile prezidenţiale să fie desfăşurate pînă la data de 15 decmbrie.

Modificarea legislatiei

Legislaţia privind alegerea şefului statului va fi modificată în scurt timp pentru a exclude incertitudinile. Un proiect de lege în acest sens va fi depus în Legislativ, a declarat Marian Lupu, într-o emisiune TV. Potrivit lui Lupu, procesul de modificare a legislaţiei deja a demarat. “În următoarele zile îşi va face apariţia în Legislativ încă un proiect de lege ce ţine de alegerea şefului statului. Se vor face modificări pentru a elimina toate lacunele, însă numărul de voturi necesare pentru alegerea preşedintelui va rămîne acelaşi – 61″, a spus Lupu. De asemenea Lupu a spus că se discută mai multe scenarii în cazul în care nu se va reuşi alegerea preşedintelui. “Am discutat organizarea unui referendum, dar nu în acest tur. Fiindcă dacă se ajunge la anticipate şi configuraţia nu se schimbă esenţial, în ziua alegrilor desfăşurăm un referendum pentru modificarea pragului electoral”. Lupu a mai spus că va insista împreună cu PL ca o nouă dată a alegerilor prezidenţiale să fie stabilită pentru luna decembrie şi a menţionat că se va înregistra în cursa pentru preşedinţie chiar dacă nu va avea garanţia că va fi votat de 61 de deputaţi. “Ar fi şanse pentru alegerea şefului statului. Dar dacă poziţiile afişate pînă nu demult nu se schimbă, există riscul anticipatelor”, a spus Lupu.

Comments (0)

Tags: , , ,

Mihai Ghimpu face acuzatii grave la adresa lui Vlad Filat

17 Noiembrie 2011 by Ari Berg

ghimpuPreşedintele PLDM, Vlad Filat, este vinovat de problemele din AIE, inclusiv pentru nealegerea preşedintelui,consideră liderul PL, Mihai Ghimpu. “Noi discutăm una, iar pe la spate se face alta. Cum să mergi la Bruxelles şi să spui că candidatura Alianţei este doamna Greceanîi, fără să te consulţi cu liberalii”, a menţionat preşedintele PL, la Publika Tv. Ghimpu l-a acuzat pe Vlad Filat că ar râvni puterea absolută: “Vrea să împuşte doi iepuri cu o singură împuşcătură, nici Lupu să nu fie preşedinte al Republicii şi nici Ghimpu preşedinte al Parlamentului. Eu accept orice, dar nu pot permite puterea absolută, cât voi trăi eu nu voi permite”.De asemenea, liderul PL mărturiseşte că s-a săturat de Alianţa pentru Integrare Europeană. Mai mult, el spune că, în locul lui Marian Lupu, ar fi dizolvat Parlamentul dacă deputaţii AIE nu l-ar fi votat în funcţia de şef al statului. Preşedintele Partidului Liberal a reiterat că a făcut multe sacrificii pentru AIE, dar că nu mai are de gând să continue pe viitor aceeaşi practică. “Mie îmi stă în gât deja această Alianţă. Eu multe am făcut pentru AIE1 şi AIE2. Ajunge”, a spus Ghimpu. El a dezvăluit şi una din discuţiile private pe care le-a purtat cu liderul PD, Marian Lupu, în ultimele zile. “I-am spus domnlui Lupu: Eu în locul dvs mi-aş fi înaintat candidatura cu cele 15 semnături ale deputaţilor PD şi aş fi venit în faţa colegilor din AIE şi aş fi spus: Sau mă votaţi sau ca preşedinte al Legislativului dizolv Parlamentul”, a relatat Ghimpu. “Nu îl laud pe Lupu, că nu îi sunt cumătru şi nu e din generaţia mea. Dar fără el şi PD nu ar fi existat AIE”, a conchis liderul Partidului Liberal. Mihai Ghimpu a mai adăugat că şeful statului va fi ales doar dacă toate cele trei componente ale Alianţei vor dori cu adevărat acest lucru.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

R. Moldova si UE. Jerzy Buzek avertizeaza clasa politica de la Chisinau

19 Octombrie 2011 by Ari Berg

intrevedere_Jerzy_Buzek_finJerzy Buzek şi-a exprimat îngrijorarea privind situaţia politică periculoasă din Republica Moldova şi a specificat că finalitatea actualelor procese politice din Moldova vor influenţa foarte mult relaţia dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Preşedintele Parlamentului European s-a referit, în context, la negocierile Acordului de Asociere, negocierea Zonei de Comerţ liber, liberalizarea regimului de vize şi a relevat că toate depind de cum vor evolua evenimentele pe segmentul politic în Moldova. Potrivit lui Buzek, progresul pe dimensiunile enumerate poate să-l asigure numai Alianţa pentru Integrare Europeană. De asemenea, Jerzy Buzek a declarat că Uniunea Europeană doreşte, în contextul Parteneriatului Estic, să ajute vecinătatea estică şi Republica Moldova este văzută ca o ţară model. Este în interesul europenilor, a spus Buzek, ca Moldova să fie un model de succes. Iar Alianţa pentru Integrare Europeană, a cărei creare a fost salutată de către comunitatea europeană, este tocmai formatul în care poate fi realizat acest deziderat. Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, Preşedinte al Parlamentului, a avut marţi o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek. În cadrul întrevederii, Preşedintele interimar Marian Lupu a menţionat că promovarea reformelor în R. Moldova se face nu pentru a crea impresii bune în exterior, ci aceasta este calea fără de alternativă a Republicii Moldova, de democratizare a societăţii, de avansare pe calea integrării europene.

Evaluarea raporturilor bilaterale

Cea de-a 12-a reuniune a Comitetului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană s-a desfăşurat, marţi, la Chişinău. Evenimentul anual a fost coprezidat de Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şi de Gunnar Wiegand, director în cadrul Directoratului Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală al Serviciului European de Acţiune Externă. În cadrul reuniunii Comitetului de Cooperare au fost trecute în revistă evenimentele produse pe agenda RM-UE. La fel, părţile au convenit asupra următorilor paşi care vor fi întreprinşi pentru realizarea obiectivelor propuse. Delegaţia UE a menţionat existenţa unei cooperări foarte bune cu Republica Moldova. De asemenea, directorul Gunnar Wiegand a subliniat progresul semnificativ înregistrat de Moldova în realizarea angajamentelor asumate, relevînd că acţiunile Republicii Moldova sînt coerente pentru apropierea de UE. Viceministrul Natalia Gherman a menţionat că eforturile depuse de autorităţile moldoveneşti sînt apreciate de o manieră pozitivă în o serie de documente importante ale instituţiilor UE. În acest sens, s-a făcut referire la rezultatele Summit-ului Parteneriatului Estic, la rezoluţia Parlamentului European din septembrie anul curent, ce recunoaşte în mod expres perspectiva europeană pentru ţara noastă, precum şi la deciziile importante ale Comisiei Europene şi Consiliului UE pentru parcursul european al Moldovei. Delegaţiile s-au referit la o serie de aspecte ale cooperării bilaterale, precum ar fi implementarea Planului de Acţiuni RM-UE, dialogul politic, reformele social-economice şi dezvoltarea, cooperarea în domeniile justiţie şi afaceri interne.

Comments (1)

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION