Dezvaluirile cunoscutului autor american Larry Watts "au socat" Romania post-decembrista (preluare foto: nichitus.ro)

Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni…

LARRY L. WATTS a absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle şi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Între 1990 şi 1991, a condus Biroul IREX din Bucureşti, iar pînă în 1997, a fost Senior Consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România. Din 1990, a fost consilier în probleme de reformă democrată şi control asupra institutiilor statului şi s-a ocupat de înfiintarea Colegiului National de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităti Nationale.
Articolele şi studiile sale au apărut în “Studies in Intelligence”, “Problems of Post‐Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security”. co‐editor la “Globalization of Civil‐Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Publică „Reforma militară românească şi integrarea în NATO”, „O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918‐1941” – volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu. Cea mai recentă carte a sa, „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni”, tratează un subiect incendiar: războiul secret al sovieticilor şi aliatilor loiali acestora din Pactul de la Varşovia împotriva României. Volumul monumental – 795 de pagini cu aproape 3000 de note de subsol şi o bibliografie de peste 800 de titluri – a produs un veritabil cutremur în conştiinta publicului avizat. În el, Larry L. Watts analizează războiul rece clandestin dus de tările din Pactul de la Varşovia cu România. O Românie pe care, în cartea sa, americanul nostru o plasează la înăltimea şi în lumina adevărului istoric. Un gest atât de aşteptat…

Cartea dumneavoastră „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni” (Bucureşti, RAO, 2011) începe cu un citat şocant din Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinati să piară în furtuna revolutiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor national [...] Disparitia [lor] de pe fata pământului va fi un pas înainte.” Cum poate fi explicată această teribilă „sentintă”?

Engels a încercat să identifice „popoarele‐gunoaie” pe care el le considera contrarevolutionare şi trebuiau, în opinia lui, să dispară, pentru realizarea unei revolutii globale, iar scotienii, din care mă trag eu şi care au luptat şi ei pentru libertate, au fost la fel de desconsiderati de către el. Timp de un secol după întemeiere, Statele Unite au fost cam singura republică democratică din lume, Europa fiind dominată de imperii. Dar, până atunci, democratia, încă de la aparitia ei, în Grecia antică, a fost clădită pe spatele sclavilor. Toată lumea ştia că Statele Unite sunt o democratie, dar, în acelaşi timp, noi – americanii şi europenii – nu am considerat că indienii sau negrii sunt egali în drepturi cu noi.
Noi, americanii, nu am ştiut prea multe despre situatia României, românii fiind nerecunoscuti ca nationalitate şi religie în Imperiul austro-ungar. El i-a catalogat foarte urât pe români şi a făcut un apel la uciderea lor în masă. Ceea ce s-a şi întâmplat, în Transilvania, în 1849. [Ca şi în Basarabia în acea perioadă. Politica justificativă a Imperiului Tarist, aceeaşi cu cea a Imperiului Habsburgic, apoi austro-ungar, a functionat şi în Statele Unite, unde băştinaşii cuceriti prin expansiune imperialistă au fost etichetati ca inferiori, ca un pericol pentru toată lumea.] Marx a fost de acord cu Engels, şi ce au scris ei a devenit Biblie pentru Lenin si Stalin.
Războiul secret din interiorul Pactului de la Varşovia împotriva României are rădăcini mai adânci, românii constituind o insulă de latinitate între cele trei imperii înconjurătoare – rus, habsburgic şi otoman şi urmaşele acestora.

Poate fi dorinta de expansiune a puterilor înconjurătoare explicatia războaielor de imagine duse împotriva românilor începând cu Evul Mediu, continuând cu 1848, Unirea Principatelor, războiul de independentă, înfiintarea României Mari, perioada inter – şi postbelică?

A existat o declaratie de război a lui Lenin. Nimeni nu scrie despre asta. De fapt, primul război sovietic cu o altă tară [după Pacea de la Brest‐Litovsk], a fost cu România, la începutul lui 1918. Pornind de la o armată distrusă total, România şi‐a creat o armată adevărată care a avut posibilitatea să dezarmeze şi să alunge peste granită trupele bolşevice. Au fost mai putin de patru sute de mii de oameni în armata română, ba mai mult, pentru misiunea aceasta au fost utilizati doar o sută şi ceva de mii de oameni, dar ei au fost foarte bine organizati cu ajutorul francezilor şi astfel au indus o mare teamă şi un resentiment extraordinar, o ură teribilă printre soldatii bolşevici. Sovieticii, ca şi ruşii înainte, au avut o atitudine de total dispret fată de români şi, în consecintă, această abordare a fost înrădăcinată în sistemul de învătământ. Au practicat un şovinism care justifica expansiunea lor în zona Moldovei, ei pretinzând despre români că sunt barbari, sălbatici şi lipsiti de orice competentă şi nu merită nici un fel de drepturi. Rusul să vină să bată un cui în casa ta din care să te alunge fără drept de apel, este o abordare caracteristică imperiilor! Noi, americanii, ne-am purtat la fel cu indienii. Şi la fel s-au comportat austro-ungarii şi, în special, partea ungară unde a fost înrădăcinată aceeaşi conceptie. Nu ştiu dacă austriecii au redresat astăzi lucrurile, dar cred că da, conformându-se noilor conditii europene.
Dar, în Ungaria, nu au fost reevaluate lucrurile şi, din cauza aceasta, acest şovinism este, încă, foarte puternic, afectând, chiar, politica de stat. Acum, o dată introdus în învătământ, devine o teorie acceptată, pe care este foarte dificil să o mai schimbi. În Ungaria de azi, în loc să aibă loc o reevaluare a sistemului de învătământ, cum, de exemplu, s-a făcut în Germania prin procesul de denazificare, este răspândită fără ruşine politica şovină antiromânească, iar fenomenul se extinde şi în Franta, pe posturile TV de stat în care se vorbeşte într-un mod extremist care nu poate să fie acceptat, astăzi, într-o Europă liberală.

Suntem, azi, mai civilizati?

Şovinismul este împotriva spiritului Uniunii Europene, este scandalos şi pune un mare semn de întrebare asupra tuturor abordărilor politice ale ungurilor privitoare la România. De exemplu, până recent, reprezentatul UE în Moldova a fost un ungur. Dacă această persoană a fost născută şi crescută în Ungaria, ar fi fost foarte dificil pentru ea să rămână neafectată de aceeaşi bază de şovinism antiromânesc. Şi ce înseamnă asta pentru orice fel de abordare normală şi constructivă? Marile puteri trebuie să ajungă la un acord între ele. E clar că, în prezent, Germania şi Franta sunt foarte interesate să aibă o relatie bună cu Rusia. E normal, între puterile mari, chiar şi numai în interesul păcii. Dar de aici şi până la a exclude România, până în 2007, din convorbirile cu Moldova, cu care are granite comune şi a cărei populatie e majoritar românească, şi, apoi, să se mai şi pretindă că România e deja reprezentată de un oficial al UE, originar din Ungaria, în aceste convorbiri, e o glumă proastă. Acest lucru trebuie subliniat, discutat, lămurit. Autoritătile europene tac mâlc. Situatia în sine este întoarsă împotriva României, ungurii spun că România e antimaghiară! Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor paria multi ani după căderea lui Ceauşescu – e un fenomen foarte nociv care trebuie combătut pe plan european.

Cum poate fi combătut?

Există două lucruri, aici, care au un impact puternic. Unul este acest şovinism ca politică imperială în Rusia Taristă şi Austro-Ungaria care a fost preluată de Uniunea Sovietică şi respectiv de Ungaria şi n-a fost schimbată nici după ‘89. Aceasta este o mentalitate, nu un complot, din cauză că oamenii nu creează această imagine, nu falsifică lucrurile intentionat, ei cred asta. Aceste idei le sunt inculcate prin şcoală. Şi Kossuth este prezentat, de exemplu, ca un erou democrat, dar nu se scrie în cărtile lor de istorie despre şovinismul lui. Kossuth care a aruncat asupra românilor anatema de a fi nişte ucigaşi care au luptat împotriva revolutiei, cu Avram Iancu şi cu toti ceilalti. E foarte greu să înlături asemenea mentalităti. Vreau să împărtăşesc o experientă personală. Eram la liceu, în anii ‘70, când în şcoala primară şi secundară ni se spunea că numai noi, americanii, proveniti din europenii colonizatori, noi am civilizat continentul America de Nord. De fapt, multi colonişti au ucis indieni. Am crescut cu aceste idei denaturate, în şcoală erau jocuri cu cowboy şi cu indieni şi toată lumea voia să fie cowboy. Acum istoria este prezentată în şcoală mai aproape de adevăr. La început, am avut un mare resentiment fată de cei care credeam că vor să-mi distrugă aceste icoane ale copilăriei mele. Nu e uşor să schimbi o mentalitate. Îmi imaginez cât de dificil ar fi pentru unguri să gândească despre Kossuth ca despre un criminal, din cauză că el este o icoană pentru ei. Este un erou şi pentru ei şi pentru diaspora din Statele Unite, multe organizatii primind numele lui, iar mentalitătile, repet, nu se schimbă uşor. Şovinismul trebuie eradicat din sistemul de învătământ de oriunde. Asta nu este istorie, ci politică europeană. E o chestiune care trebuie abordată deschis. Adevărul este că tările din Pactul de la Varşovia au conlucrat împotriva României, încă din anii ‘60 şi în anii ‘70-’80, au continuat într-un mod foarte nociv, prin serviciile lor de informatii până în ‘91, singura schimbare a fost în ceea ce priveşte Cehoslovacia în ‘90.

Dedicati în cartea dumneavoastră o amplă analiză faptului că Gheorghe Gheorghiu-Dej a reuşit scoaterea trupelor sovietice de pe teritoriul tării şi a dus o politică natională, contracarând şi strategia revizionistă a Budapestei. Dar, pe vremea lui, „lupta de clasă” a provocat multe victime. Care e imaginea corectă a lui Gheorghiu‐Dej în istoria României?

Perioada Dej poate fi împărtită în partea de dinaintea şi de după sfârşitul lui Stalin. Prima perioadă nu a fost sub controlul românilor. Asta nu este o scuză. Nu numai că au fost 700 000 de militari sovietici postati în România în 1946 şi nu numai că a dominat echipa cominternistă, Pauker, Luca, Georgescu, dar au lucrat aici multi ofiteri sovietici, Bodnarenko, Pintilie, Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov) Nicolski, etc. – Nikonov, de exemplu, a fost şeful informatiilor externe pus de sovietici şi sotia lui care a fost secretara lui Gheorghiu‐Dej, şeful gărzii de corp şi şeful de cabinet, chiar şi şoferul lui Dej, toti erau NKVD‐işti. Se poate conchide că el nu a avut prea mult spatiu de manevră. Asupra lui Dej au avut loc mai multe atentate. Nu se ştie dacă întâmplarea din noiembrie 1957, a fost sau nu un atentat, când un avion IL 14, având la bord o delegatie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a prăbuşit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17.48, din cauza unei „erori de pilotaj”. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa şi trei membri ai echipajului. Ceilalti pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceauşescu, secretar al CC al PMR, a fost mai norocos. Dej s-a retras în ultima clipă, ne mai îmbarcându-se în avionul rusesc cu care trebuia să ajungă la Moscova. Situatia era foarte proastă, aviatia şi flota erau sub control sovietic total. Altădată, din ordinul lui Hrusciov avionul sovietic în care se afla Dej, a fost deviat deasupra Chinei, fără aprobarea acestei tări. China a fost cât pe ce să doboare avionul. Hrusciov urmărea să scoată România din joc pentru că România avea relatii bune cu Mao şi, în acelaşi timp să arate lumii cât de barbar era liderul chinez.

A fost, Dej, un personaj atât de complex?

Ca şi vremurile. În prima parte a conducerii lui, erau foarte putine şcoli, analfabetismul era în floare, sistemul de sănătate era precar, sărăcia era mare şi el a devenit un fel de erou muncitoresc. Specialist în provocări, a petrecut ani de zile în închisori. Dar, pentru supravietuirea în Comintern, mai trebuia îndeplinită o conditie: să fii mereu gata de trădare, dacă Stalin a spus altceva, fată de ce spusese ieri sau chiar cu 5 minute înainte, să adopti noua directivă, lichelismul fiind instrumentul puterii. Problema cu Dej a fost că, deşi el nu dădea înapoi de la abordarea fără milă a realitătii, lichea nu a fost. Şi el şi Ceauşescu erau să-şi piardă viata în atentatele puse la cale de sovietici din cauza asta. Dej a fost fortat să îl denunte pe Tito ca ucigaş. El a fost omul care a declarat că vrea să fie mediator între Tito şi Stalin. Apoi, cam la un an de zile, era cât pe ce să fie eliminat. A avut abilităti diplomatice în medierea dintre China şi Uniunea Sovietică. El, şi alti români, au avut abilitatea să facă abstractie de interesul lui, de interesul românesc, când era angajat în mediere, acesta fiind unul din secretele reuşitei. Gheorghiu Dej a avut o orientare românească, natională, fără îndoială. El s-a gândit la România ca la tara lui şi la poporul român ca la poporul lui.
Altii, cei din Comintern, Pauker, Luca, Chişinevski au fost orientati spre proletariatul internationalist, spre Uniunea Sovietică şi, de aceea, ei nu au reprezentat România. Şi dacă acest lucru merită să fie recompensat cu admiratie sau recunoaştere, Dej a câştigat, cu toate enormitătile care au fost comise în perioada nationalizării şi colectivizării fortate. Grigore Preoteasa a fost cel care, în sesiunea plenară a Natiunilor Unite din 3 Decembrie 1956, declara: „Guvernul român acordă dreptul de azil politic preşedintelui de consiliu Imre Nagy şi grupului său”.
Imre Nagy a fost prizonier privilegiat la Snagov, fiind detinut într-o vilă frumoasă. Avea conditii bune şi chiar costume făcute la comandă, iar românii au încercat să-i asigure o viată foarte acceptabilă, chiar sub control sovietic. Preoteasa ajunsese la un acord cu ONU ca Crucea Roşie să-l viziteze pe Nagy, dar sovieticii s-au opus. Preoteasa a intrat în dizgratia lor. Deci, faptul că şi-a pierdut viata poate să fi fost mai mult decât un accident. După ‘62, România a încetat să mai depindă de sovietici pe linie de aviatie şi echipaje şi a construit sau cumpărat avioane şi a pregătit piloti cu ajutorul englezilor şi al altor tări occidentale. În 1971, Brejnev declara: „Ceauşescu a mers prea departe. El conduce lupta împotriva noastră şi reprezintă obstructia fundamentală în calea liniei noastre. (…) Tot în 1971, la Conferinta de la Crimeea, Kadar acuza: „Ceauşescu ne‐a abandonat întotdeauna (…), a trădat pozitia comună“.

Opozitia României la invadarea Pragăi, în ‘68, tratativele cu China, cu America, apoi politica fată de Israel şi de tările arabe au fost ele considerate la justa lor valoare?

Toate aceste performante pozitive ale României au fost sistematic subminate de „prieteni”. Politica exceptională a României în Orientul Apropiat, de pildă. Ceauşescu a fost convins până în măduva oaselor că, de fapt, el poate să aducă o contributie importantă în problema aceasta. Yossif Govrin a scris despre această politică pro-israeliană. El a cunoscut foarte clar situatia din România, fiind director al Departamentului Europa de Est din Ministerul de Externe al Israelului din ‘79 până în ‘85, după care a fost ambasadorul Israelului în România până în ‘89. Unul dintre lucrurile cele mai importante care trebuie luate în considerare despre Ceauşescu este faptul că, România a fost singurul stat din blocul comunist care a întretinut relatii diplomatice şi economice cu Israelul şi singurul din acest bloc care nu le-a întrerupt niciodată, fapt care i-a conferit lui Nicolae Ceauşescu o pondere deosebită în politica externă a Israelului şi, în genere, a occidentului. Pe plan strategic, acest aspect este foarte important. Din cauza politicii lui Ceauşescu, „prietenii” din est au denigrat total România. Dar, exact în mijlocul revolutiei din 1989, la 24 decembrie, în paginile ziarului „The Washington Post” în care toti şefii de stat se refereau la tiranul sângeros şi monstrul Ceauşescu, Shimon Peres a scris că, pentru Israel, nu este aşa de uşor să facă astfel de consideratii din cauză că, chiar dacă omul a fost un tiran pe plan intern, pe plan international el a fost omul păcii. Acest lucru e interesant din două motive. Nu atât prin ceea ce a spus despre Ceauşescu, ci prin ceea ce a spus despre relatiile dintre Israel şi România. Relatia româno-israeliană a fost puternică, decenii de-a rândul. Nu numai datorită rolului de mediator jucat de România, ci şi din cauza sprijinului pe care Israelul l-a oferit tării dumneavoastră. Pe la începutul anilor ‘80, Ceauşescu a pierdut sprijinul americano-evreiesc, dar nu a pierdut sprijinul Israelului.

Mentionati în carte că războiul contra României a fost dus de KGB până târziu, prin 1995. Aşa cum în secolul al XVI-lea „legenda neagră” propagată de inamicii Spaniei a învăluit această tară, creându-i imaginea de simbol al represiunii, obscurantismului intolerantei religioase şi înapoierii intelectuale şi artistice (!), tot aşa o legendă neagră învăluie, astăzi, România. Sunt semne vizibile că acest război de imagine contra tării noastre este dus şi în prezent. Ne întrebăm, retoric, de ce şi de către cine?

În 1989, noi americanii, am realizat primele legături cu serviciile de informatii din Europa de est, noi având foarte putini oameni în zonă şi în special în Balcani, primul contact fiind cu serviciile ungare. Ei ne-au oferit informatii deloc favorabile românilor. Şi apoi, în ‘90 şi ‘91, am creat aceleaşi legături cu Polonia, cu Cehia, cu Bulgaria dar nu şi cu România care era văzută în continuare ca un inamic. Partial, cel putin. De ce? Din cauză că noi am primit informatii de la ei că România ne este inamic, iar noi n-am avut sursele noastre, singura sursă pe care am avut-o din 1989 până la sfârşitul lui ‘92 fiind reprezentantul CIA la Bucureşti, Harold James Nicholson, care a fost depistat, mai târziu, ca agent sovietic!
În aprilie ‘92, când a fost numit director la SIE, Ioan Talpeş, primul şef de servicii care n-a avut legătură cu fosta Securitate, a deschis relatiile cu americanii şi prima sa vizită în Statele Unite a fost în martie ‘93. Atunci, directorul FBI a ridicat problema: De ce ai sute de agenti aici împotriva noastră? Şi Talpeş a fost surprins fiindcă el a ştia foarte bine că România nu a avut mai mult de 12 agenti sub acoperire în Statele Unite în ultimii 25 de ani. O tară ca România nu poate avea sute de agenti sub acoperie, este enorm. Nici Statele Unite nu au avut atât de multi agenti în Uniunea Sovietică, în timpul războiului rece! Sovieticii şi alti membri ai Pactului de la Varşovia au folosit pretextul agentilor români acoperiti ca să compromită România în Statele Unite. Şi lucrurile au mers aşa pe mai departe, iar acest lucru apărea şi într-un manual pentru Departamentul de Apărare al SUA în 1996 unde se mentiona că România şi China au rămas inamici ai intereselor economice americane. În ‘96! Iar după ‘91, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, când serviciile de informatii au fost reformate partial, toti au intrat într-un fel de competitie între egali pentru sursele de asistentă din occident. Şi ei au conlucrat, în toată perioada războiului rece, pentru excluderea României. Dar, de data asta, nu le mai dicta Moscova, ci doar interesul lor propriu, lucru foarte nociv pentru România, lucru necunoscut şi neînteles de occident.

Care a fost rolul serviciilor secrete străine, al agentilor KGB şi urmaşilor lor în ratarea „revolutiei” române din 1989?

În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman. Securitatea a fost desfiintată, ceea ce a fost o mare greşeală. Aceeaşi greşeală am făcut-o noi, americanii, în Irak. Dacă procedezi aşa, pierzi controlul evenimentelor. În Polonia, în Ungaria, în Cehia, în Bulgaria s-a negociat cu „cei vechi” şi nu a fost nici o problemă. Ei au rămas în serviciu, nu a fost nici un proces, procese au fost numai aici, în România, şi totuşi unii au spus că nu au fost destul de multe procese. Dar dacă fac o comparatie cu alte tari, România a fost singura tară în care au avut loc astfel de procese şi în care manipularea mediatică a functionat masiv.

Este o ipoteză conform căreia Karoly Kiraly ar fi putut fi agent sovietic. Se spune că el ar fi unul din păpuşarii evenimentelor de la Târgu-Mureş din martie 1990. Dar fenomenul Piata Universitătii, multiplele mineriade au fost manipulări ruseşti?

Karoly Kiraly e plauzibil să fi fost agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în ‘87 şi Karoly Kiraly era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o maşină de la Ambasada sovietică la Târgu-Mureş, l-a luat la receptia la care a fost şi Ceauşescu şi, în timpul acestei receptii, a stat de vorbă cu Kiraly vreo zece minute. Şi după asta Kiraly a fost dus cu o maşină sovietică din nou la Târgu-Mureş. Nu mai este nici o îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o abordare istorică şi nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990. Toate acestea au putut fi date pe fată abia după 2000, din ceea ce s-a putut recupera din arhivele ultrasecrete ale RDG, apoi din arhivele URSS, gratie lui Boris Eltîn care a permis accesul la documente, o vreme. Un volum uriaş de documente rămâne, însă, sub aceeaşi lespede grea a traditionalei conspirativităti şi ipocrizii.

Care arhive rămân ferecate în continuare? De ce?

Arhivele foste sovietice au rămas blocate. Ruşii au deschis temporar accesul la ele între ‘91-”92. Şi chiar şi atunci, accesul la documentele româneşti a fost dificil. Este o poveste, aici, foarte interesantă care sugerează cât de importantă a fost România pentru ei. Au fost create trei arhive pentru depunerea documentelor luate de sovietici de la guvernele şi statele inamice în perioada celui de-al doilea război mondial: polonez, francez şi român. Aceste arhive au fost închise. După câtiva ani, arhivele româneşti au fost împărtite, o parte la Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice, o alta la Ministerul de Externe, o parte a fost predată Moldovei Sovietice, Ucrainei, o altă parte a fost închisă în arhivele KGB, fenomenul e foarte interesant. Nu aşa s-a întâmplat cu arhivele poloneze sau franceze care au rămas într‐un bloc. Această împărtire a îngreunat orice fel de reconstituire. Consider că asta au intentionat. În plus, există arhive ale Ungariei, Poloniei, Cehoslovaciei care nu au fost declasificate. Sovieticii au mers prin toate arhivele tărilor fostului Pact de la Varşovia, cu acordul guvernelor lor, pentru a extrage orice document care apart nea serviciilor sovietice. Partial, ne-am folosit de arhivele Mitrohin şi Gordievski şi mai putin de ceea ce a fost spus de Kalughin. Am folosit arhivele STASI pe care ruşii nu au reuşit să pună mâna şi Statele Unite au găsit acolo dosarul de agenti, cam 13.000 de agenti, dar şi mii de saci de documente tăiate care au rămas în Germania şi sunt pe cale să fie reconstituite în Comisia Federală. Cel mai bine ar fi dacă s-ar publica pe internet. Mai există, despre România, o multime de documente în Moldova şi în Ucraina, dar care nu sunt încă declasificate.

Este această carte o reparatie morală la loviturile de imagine date României? Ce urmează?

Chiar dacă, după preşedintele Johnson, pozitia extrem de curajoasă a României în criza rachetelor din Cuba nu a mai fost făcută cunoscută, serviciile nu obişnuiesc să îşi revizuiască pozitia din trecut. Acest lucru tine de aşa-zisa patologie organizatională. Este vorba despre cunoştintele deficitare referitoare la adevărata politică externă a României, despre efectul campaniei intense de dezinformare duse de tările Pactului de la Varşovia împotriva tării dumneavoastră. După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, bunii europeni… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.

Ne dorim numai prieteni ca dumneavoastră!

Fragment din cartea „Anamnesis” a autoarei Irina Airinei

Serghei Narskin, noul presedinte al Dumei de Stat de la Moscova

Fostul sef al administratiei prezidentiale, Serghei Nariskin, un apropiat al lui Vladimir Putin, a fost ales miercuri in functia de presedinte al noii Dume de Stat, camera inferioara a Parlamentului rus. Deputat al partidului de guvernamant Rusia Unita, Nariskin a fost ales cu 238 de voturi, exact cate mandate are formatiunea sa in Duma. Serghei Nariskin ii succede la sefia Dumei lui Boris Grizlov, care a detinut aceasta functie pe parcursul ultimelor doua legislaturi, dar a renuntat la mandatul de deputat in noul for legislativ, constituit in urma alegerilor din 4 decembrie. Licentiat in economie la universitatea din Leningrad (Sankt-Petersburg), Nariskin a lucrat in anii ‘80 la Ambasada URSS in Belgia, apoi, la inceputul anilor ‘90, la primaria Sankt-Petersburgului, ca si Vladimir Putin.Desi era singurul cu sanse reale de a fi ales, si celelalte trei partidele politice din Duma de Stat au propus cate un candidat pentru functia de presedinte al noului for legislativ. Nariskin, in varsta de 57 de ani, a detinut din mai 2008 pana in decembrie 2011 postul de sef al administratiei prezidentiale ruse. El a mai avut si anterior functii de conducere in guvernul rus. Potrivit media ruse, Serghei Nariskin ar proveni, ca si Vladimir Putin, din fostul serviciu secret rus KGB. Desi s-a clasat pe primul loc la alegeri, partidul de guvernamant Rusia Unita a inregistrat un declin fata de scrutinul precedent din 2007, cand a obtinut 64% din sufragii, respectiv 315 mandate de deputat. In schimb, opozitia, care a acuzat Rusia Unita de fraude masive, a iesit intarita din alegeri.

Organizatia rusa Golos acuza Serviciul Federal de Securitate (FSB) ca este in spatele atacurilor cibernetice ce i-au blocat paginile de Internet duminica, in timpul scrutinului legislativ. Misiunea organizatiei este denuntarea fraudelor electorale. ONG-ul Golos, finantat din fonduri occidentale si specializat in semnalarea scrutinelor electorale in Rusia de 11 ani, a fost victima unor presiuni fara precedent inaintea alegerilor legislative. Presedinta acestei organizatii, Lilia sibanova, a fost retinuta sambata aproximativ 12 ore, timp in care calculatorul ei a fost confiscat. “Nu am calculator, nu am telefon, nu am Skype, totul a fost blocat”, a declarat Lilia sibanova in timpul unei conferinte de presa. Hackerii au reusit, de asemenea, sa capete acces la mailul asistentului ei, Grigori Melkoniant, avand astfel acces la toata corespondenta organizatiei Golos, a adaugat aceasta, facand referire si la FSB (fost KGB): “Represaliile vor continua. Sunt sigura ca este actiunea FSB-ului”. La sfarsitul lunii noiembrie, premierul Vladimir Putin a comparat acest tip de organizatii cu “Iuda”, fiind finantate din exterior si avand posibilitatea de a influenta modul de desfasurare a campaniilor electorale, ele intrand astfel in atentia autoritatilor. Golos a lansat in septembrie un site numit “Harta Fraudelor” (http://www.kartanarusheniy.ru), insa acesta a fost si el atacat de hackeri duminica si scos din functiune, impreuna cu alte site-uri partenere.

Inca o data s-a demonstrat, daca mai era nevoie, ca democratia ruseasca isi are radacinile mai degraba in ograda Ohranei decat in regulile generale ale acestei organizari politice. Candidatura lui Putin la un al treilea mandat la carma Rusiei, dovedeste inca o data ca Dmitri Medvedev a jucat doar rolul unei „matriosci” asumate de cercurile influente de la Sankt Peterburg si Moscova. In acest context, Partidul Rusia Unita, reunit duminica in Congres la Moscova, a aprobat in unanimitate candidatura lui Vladimir Putin la alegerile prezidentiale din 4 martie 2012, relateaza RIA Novosti. Reuniti pe arena sportiva Lujniki din Moscova, toti delegatii care au participat la vot l-au sustinut pe actualul prim-ministru. in total, “614 buletine au fost depuse. 614 pentru, zero impotriva, nici un buletin invalidat”, a declarat presedintele Consiliului superior al Rusiei Unite, Boris Grizlov, prezentand rezultatul scrutinului.

Spectacol regizat

Premierul rus Vladimir Putin a declarat duminica, la congresul partidului sau Rusia Unita, ca accepta “cu recunostinta” sa candideze la presedintia tarii in cadrul scrutinului din martie 2012. “ii sunt recunoscator lui Dmitri Anatolevici Medvedev, congresului Rusiei Unite, ca m-a desemnat si mi-a cerut sa candidez la postul de presedinte al Rusiei. Bineinteles ca acces cu recunostinta aceasta propunere. Multumesc”, a spus Vladimir Putin. Congresul formatiunii are loc cu o saptamana inainte de alegerile pentru Duma de Stat, camera inferioara a parlamentului rus. In deschiderea reuniunii, mai multi reprezentanti ai partidului au elogiat personalitatea lui Putin si l-au “rugat” sa accepte sa candideze la prezidentialele de la anul viitor. “Rusia are nevoie de un lider curajos, puternic, inteligent, capabil nu doar sa apere libertatile cetatenilor, dar si sa le aminteasca de responsabilitatile lor si sa-i determine sa le respecte. Cea mai sfanta obligatie este respectarea legilor Federatiei Ruse”, a declarat regizorul Stanislav Govoruhin, in deschiderea reuniunii. “Avem un asemenea om – este Vladimir Vladimirovici Putin”, a adaugat Zavoruhin, rugandu-l pe Putin sa accepte sa candideze la presedintie. Actualul presedinte Dmitri Medvedev l-a descris, la randul sau, pe Vladimir Putin drept “cel mai popular” si “experimentat” om politic din Rusia. Actualul presedinte, Dmitri Medvedev, a declarat la sfarsitul lui septembrie ca ii va lasa locul sau premierului, dupa prezidentialele din martie 2012. seful statului va prelua atunci conducerea unui nou Guvern rus. Vladimir Putin a parasit presedintia in 2008 si l-a desemnat pe Medvedev ca succesor al sau, pentru ca nu putea candida pentru un al treilea mandat consecutiv. Dar in calitate de sef al Guvernului, el ramane personalitatea centrala a regimului si lider al tarii. La randul sau, presedintele Dmitri Medvedev conduce lista partidului Rusia Unita pentru alegerile legislative de la 4 decembrie.

Legile lui Putin

Vladimir Putin a avertizat tarile straine sa nu se amestece in alegerile ruse, cu o saptamana inaintea scrutinului legislativ.Putin a declarat, in cadrul unui congres la Moscova al partidului sau, ca tari straine platesc ONG-uri in Rusia “pentru a influenta cursul campaniei electorale din tara”. El a apreciat ca este vorba despre o “munca inutila, bani aruncati pe fereastra”. “Ar fi de preferat sa foloseasca acesti bani pentru a plati deficitul tarilor lor si sa inceteze sa mai cheltuie banii pentru politici externe costisitoare si ineficiente”, a adaugat el, intr-o aparenta referire la tari europene si la SUA. “Toti partenerii nostri straini trebuie sa inteleaga ca Rusia este o tara democratica, un partener de incredere, un partener previzibil, cu care se poate si trebuie sa se ajunga la un acord”, a subliniat Putin. Organziatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a indicat in octombrie ca a fost invitata oficial sa monitorizeze alegerile legislative din Rusia de la 4 decembrie, dar a subliniat ca numarul observatorilor sai a fost limitat de Moscova.

Amenintari cu proteste

Un partid de opozitie reprezentat in Parlamentul rus a acuzat sambata formatiunea premierului Vladimir Putin, Rusia Unita, ca pregateste fraude pentru a castiga alegerile legislative de la 4 decembrie si a amenintat ca va organiza manifestatii in cazul falsificarii rezultatelor, relateaza AFP. Un miting organizat de Rusia dreapta – cea mai mica dintre cele patru formatiuni reprezentate in Camera inferioara a Parlamentului (Duma) – a reunit 500 de persoane in centrul Moscovei, intr-o piata din apropiere de Kremlin. Un deputat al formatiunii, Ghenadi Gudkov, a declarat in fata multimii ca fortele de opozitie divizate trebuie sa faca fata unui “inamic comun”, partidul lui Putin, la legislative. “Rusia Unita are o rata de popularitate mare, de 30 la suta. Dar nu are 50 sau 60 la suta. Astfel, daca va fi creditata cu un asemenea rezultat la alegeri, acesta va fi rezultatul fraudelor”, a afirmat Gudkov, un fost agent al KGB. Acesta a precizat ca buletine de vot suplimentare au fost tiparite si ca se pregatesc autocare in diferite regiuni ale Rusiei epentru a-i conduce pe alegatori la sectiile de vot.

Carlos sacalul, acum in varsta de 62 de ani, unul dintre cei mai cunoscuti teroristi din lume, care ispaseste in prezent o pedeapsa inchisoare pe viata in Franta, va fi judecat din nou, incepand de luni, la Paris, pentru patru atentate din 1982 si 1983, soldate cu moartea a 11 persoane si ranirea a peste 100, informeaza presa pariziana, citata de Karadeniz Press. Ilici Ramirez Sanchez, cunoscut drept „Carlos Sacalul”, a absolvit universitatea Patrice Lumumba, din Moscova si a avut stranse relatii cu KGB sovietic.intr-un interviu publicat duminica la Caracas, Carlos a revendicat pentru prima data peste 100 de atacuri care s-au soldat cu 1.500 pana la 2.000 de morti. Arestat in Sudan in august 1994, acest cetatean venezuelan nu a parasit de atunci inchisorile frantuzesti. Declarat vinovat in 1997 la incheierea unui prim proces pentru uciderea, in 1975 la Paris, a trei barbati, dintre care doi politisti, el a fost deja condamnat la inchisoare pe viata. Detinut in inchisoarea pariziana Santé, el a acordat in ultimele saptamani doua interviuri care i-au adus transferarea lui la izolare. Dupa o greva a foamei de zece zile, Administratia penitenciarelor i-a permis sa revina in celula. incepand de luni si pana la 16 decembrie, Ilich Ramirez Sanchez va comparea in fata unei Curti cu jurii specializate in judecarea “actelor de terorism” si formata din sapte magistrati profesionissti. Apararea sa contesta competenta Curtii, calificand acest proces drept o “punere in scena artificiala, destinata sa insele opinia publica”.

Atentate nenumarate

El este acuzat de complicitate in patru atentate. Potrivit acuzarii, mobilul acestei campanii care ar fi fost orchestrata de Carlos a fost obtinerea eliberarii partenerei sale germane Magdalena Kopp si a elvetianului Bruno Bréguet, amandoi membri ai grupului sau. Kopp si Breguet au fost arestati la Paris in februarie 1982, avand asupra lor arme si explozibil. Cateva zile mai tarziu, o scrisoare din partea ministrului de Interne cerea eliberarea lor in “termen de 30 de zile”, un ultimatum insotit de “amenintari de razboi” impotriva Frantei. Amprentele lui Carlos au fost identificate pe document. Dupa o luna, la 29 martie 1982, o bomba exploda intr-un tren Paris-Toulouse provocand moartea a cinci persoane si ranirea altor 28. in ziua in care a debutat procesul lui Kopp si Breguet, la 22 aprilie, a explodat o masina-capcana in fata sediului revistei Al Watan Al Arabi, pe strada Marbeuf din Paris, provocand moartea unei persoane si ranirea altor 66. Celelalte doua atentate comise la 31 decembrie 1983 in gara Saint-Charles din Marsilia (doi morti si 33 de raniti) si impotriva unui TGV Marsilia-Paris la Tain-L’Hermitage (trei morti si 12 raniti) au fost comise in timp ce cei doi “tovarasi” isi ispaseau condamnarea de patru si cinci ani de inchisoare. Trei membri ai organizatiei sale revolutionare vor fi judecati in acelasi timp cu Carlos pentru unele atentate, dar ei nu vor fi prezenti in banca acuzatilor. Johannes Weinrich, fostul om de incredere al lui Carlos, este detinut in Germania pentru alte fapte, Christa Frohlich, detinuta o perioada in Franta, a fugit in Germania, in timp ce palestinianul Ali Kamal Al Issawi este cautat in continuare. Printre avocatii sai se numara a treia sa sotie, Isabelle Coutant-Peyre, cu care s-a casatorit in 2001, in timp ce se afla in inchisoare. Daca va fi gasit vinovat, Carlos ar putea primi o noua pedeapsa de inchisoare pe viata.

Desi afiseaza o imagine impecabila in relatia cu sotia sa, presa britanica scrie, joi, ca premierul rus Vladimir Putin nu a fost deloc un sot bun. Acesta si-ar fi batut si inselat sotia, potrivit unor informatii descoperite de un expert in domeniul spionajului, relateaza Daily Mirror. Putin, fost director in cadrul KGB, a avut o “viata tumultoasa” in timpul activitatilor sale in orasul german Dresda, scrie tabloidul britanic. Sotia sa, Ludmila, i-a spus unui agent secret ca Putin a utilizat “violenta conjugala si a avut numeroase aventuri sexuale” extraconjugale, potrivit unor informatii compilate de agentia germana de informatii BND. Trecutul “tulbure” al actualului premier rus a fost “scos la lumina” de Erich Schmidt-Eenboom, un scriitor si expert BND, in timpul unor cercetari pentru o teza de doctorat. Cel mai puternic om din Rusia, in varsta de 59 de ani, a fost directorul operatiunilor serviciului sovietic de informatii in Germania, in perioada 1985-1990. BND a compilat aceste rapoarte utilizand o agenta sub acoperirea. Cunoscuta ca Lenchen Sch si avand numele de cod “Balcoane”, din cauza sanilor generosi, spioana a devenit o prietena a Ludmilei, in prezent in varsta de 53 de ani. Ea efectua vizite frecvente la apartamentul lui Putin din Dresda si a ajuns “confidenta” sotiei acestuia. Ludmila a plans pe umarul lui Lenchen Sch si si-a descarcat sufletul in legatura cu presupusele infidelitati si tendinte violente ale sotului ei. Informatia ar fi fost oferita Biroului Federal german pentru Protectia Constitutiei (BfV) si aliatilor NATO, potrivit Daily Mail. Erich Schmidt-Eenboom a descoperit aceste “uimitoare afirmatii” in timp ce efectua cercetari asupra operatiunii serviciilor de informatii germane de infiltrare a cartierului general al KGB.

Fosta amantă a parlamentarului liberal-democrat britanic Mike Hancock, Katia Zatuliveter, în vârstă de 26 de ani, este cel mai de succes spion rus din ultimii 30 de ani, susţine un fost agent KGB, citat de presa britanica. Fostul agent KGB Oleg Gordievski, în vârstă de 73 de ani, care a fugit în Marea Britanie în 1985 cu ajutorul serviciilor britanice de informaţii externe, a declarat că Zatuliveter s-a folosit de relaţia ei de patru ani cu Hancock pentru a transmite Kremlinului secrete militare britanice. Potrivit lui, aceasta a provocat pagube enorme Marii Britanii şi ar fi privită ca o eroină de Rusia, transmite Mediafax. “Timp de patru ani ea a copiat documente militare şi le-a dus la ambasadă. Practic, ea a dezarmat Marea Britanie în faţa Rusiei”, a declarat Gordievski. “Este o infracţiune mare, care este imposibil de dovedit legal. Cred că va fi expulzată din Marea Britanie”, a adăugat el. Gordievski susţine că aceasta a provocat mai multe prejudicii Marii Britanii decât Anna Chapman Statelor Unite. “Katia Zatuliveter a lucrat din răsputeri şi a obţinut rezultate. Este o eroină, spre deosebire de Chapman, care este doar o fată răsfăţată. Zatuliveter este vinovată, nu există îndoială în legătură cu acest lucru”, a adăugat el. În afară de relaţia sa cu Hancock şi un lider NATO, Zatuliveter a avut o relaţie şi cu “un diplomat olandez atrăgător” în 2004 şi un oficial din cadrul ONU.

Liderul belarus Lukasenko interzice jogging-ul

Jogging-ul de dimineată practicat pentru întretinerea sănătătii în parcurile din capitala Belarusului va fi echivalat cu miting interzis, relatează site-ul segodnya.ua, citat de portalul de stiri UNIMEDIA, preluat de KARADENIZ PRESS. Potrivit sursei citate, duminică dimineaţa, militia din Belarus a retinut mai multe persoane în Parcul Gorki din Minsk. Membrii unei asociaţiei obşteşti sportive se adunaseră acolo pentru a face exerciţii de dimineată si pentru a alerga. La un moment dat, de acestia s-au apropiat oamenii legii care au declarat că li se interzice practicarea jogging-ului, iar dacă vor insista, riscă să fie reţinuţi pentru participarea la un eveniment interzis.
Potrivit site-ului ucrainean, asociatia în cauză nu este una politică, nu sustine vreun partid de opoziţie, iar scopul acesteia este să promoveze un stil de viaţă sănătos. În urmă cu două săptămâni, organizatorii cercului sportiv au depus o cerere la comitetul executiv al orasului Minsk privind înregistrarea miscării “pentru un stil de viaţă sănătos”, însă au fost refuzati de serviciile de securitate locale.

Scandalul diplomatilor care au colaborat cu securitatea bulgara, si inca mai sunt in functii, continua la sud de Dunare. Liderul de la Sofia Gheorghi Parvanov si-a folosit dreptul de veto asupra legii care le interzice agentilor Securitatii din timpul regimului comunist sa ocupe functii diplomatice importante. Dupa vetoul prezidential, amendamentele vor fi trimise inapoi in Parlament, pentru noi dezbateri, potrivit Sofia News Agency. Parvanov si-a motivat decizia prin faptul ca mai multe amendamente la legea adoptata in 14 iulie incalca atat Constitutia, cat si principiile de baza ale legilor internationale. El a criticat dur amendamentele respective, ce le interzic fostilor agenti sa reprezinte Bulgaria in strainatate si cer chemarea lor de la reprezentantele diplomatice ale Sofiei. “La mai mult de 20 de ani de la inceputul reformelor democratice, societatea noastra ar fi trebuit sa depaseasca opozitia primitiva si este inacceptabil ca un organism legislativ sa creeze noi conditii legale care sa favorizeze diviziunea”, a declarat seful statului. El a mers pana la a critica legea, pentru ca este un instrument de aplicare a discriminarii statului. Parvanov l-a criticat si pe ministrul de externe, pentru ca si-a depasit prerogativele si si-a asumat dreptul de a demite diplomati din strainatate, drept rezervat presedintelui.

Decimarea aparatul diplomatic

Amendamentele la legea privind serviciul diplomatic au fost adoptate de Parlamentul de la Sofia luna aceasta. Normele deschid calea pentru demiterea a 35 de ambasadori ai tarii, care au colaborat cu serviciile secrete comuniste. Modificarile, initiate de ministrul de externe Nikolai Mladenov, vizeaza sa puna capat unui scandal de proportii ce a afectat Guvernul bulgar in toamna anului 2010. La sfarsitul anului 2010, Comisia insarcinata cu examinarea documentelor din perioada comunista a dezvaluit ca aproape jumatate dintre ambasadorii bulgari din strainatate au colaborat cu Securitatea.

Lituania a decis rechemarea “pentru consultări” a ambasadorului său la Viena, după ce autorităţile austriece au eliberat un fost ofiţer KGB dat în urmărire de Vilnius pentru implicarea într-un masacru comis de trupe sovietice în 1991 în capitala lituaniană. “Ambasadorul va fi rechemat pentru consultări”, a declarat luni presei ministrul adjunct de externe Asta Skaisgiryte, după o discuţie cu preşedintele Dalia Grybauskaite, scrie Moldpres, citând agenţiile de presă internaţionale. Lituania a acuzat sîmbătă Austria că a “ignorat solidaritatea europeană” atunci cînd l-a pus în libertate pe Mihail Golovatov, reţinut cu 24 de ore mai devreme în baza unui mandat de arestare european emis de Vilnius, pentru “crime împotriva umanităţii şi crime de război”. Conform autorităţilor austriece, acest mandat era prea vag. Golovatov, în vârstă de 62 de ani, este căutat pentru rolul avut în atacul asupra turnului televiziunii din Vilnius, la 13 ianuarie 1991, în timpul unei tentative sovietice de a pune capăt mersului Lituaniei spre independenţă. Atacul, purtat de unitatea specială Alpha condusă de Golovatov, s-a soldat cu cel puţin 14 morţi şi 700 de răniţi.