Serviciile secrete britanice MI-5 şi MI-6 au primit ordin de desecretizare a tuturor documentelor care se referă la cazul fostului ofiţer FSB Aleksandr Litvinenko, otrăvit mortal cu poloniu radioactiv în 2006 la Londra.
Presa britanică relatează că acest lucru va permite verificarea, cel puţin parţial, a versiunii că asasinatul a fost organizat de autorităţile ruse. Declasificarea dosarului Litvinenko survine unei cereri făcute în acest sens de judecătorul-anchetator Andrew Reid, implicat în investigarea circumstanţelor morţii fostului agent al serviciilor secrete ruse în Marea Britanie. El a fost de acord să reexamineze afirmaţiile că Litvinenko a fost ucis din cauza criticilor sale deschise la adresa lui Putin.
Fostul agent al Serviciului Federal de Securitate (FSB) Aleksandr Litvinenko a decedat în chinuri groaznice la 24 noiembrie 2006, într-o clinică din Londra, stabilindu-se ulterior că a fost vorba despre otrăvirea cu poloniu radioactiv-210.
Procurorii britanici l-au acuzat de asasinarea lui Litvinenko pe fostul ofiţer rus de informaţii Andrei Lugovoi, în prezent prosper om de afaceri şi deputat în Duma de Stat din partea Partidului Liberal-Democrat al lui Vladimir Jirinovski. Guvernul britanic a cerut extrădarea lui Lugovoi, Moscova a refuzat însă, evocând prevederi constituţionale în acest sens. La rândul său, Lugovoi insistă asupra nevinovăţiei sale.
În octombrie anul trecut, Marina, văduva lui Litvinenko, a mărturisit că soţul ei colabora cu serviciile britanice de informaţii în lupta cu grupurile criminale ruse care operează în Europa.

Dezvaluirile cunoscutului autor american Larry Watts "au socat" Romania post-decembrista (preluare foto: nichitus.ro)

Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni…

LARRY L. WATTS a absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle şi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Între 1990 şi 1991, a condus Biroul IREX din Bucureşti, iar pînă în 1997, a fost Senior Consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România. Din 1990, a fost consilier în probleme de reformă democrată şi control asupra institutiilor statului şi s-a ocupat de înfiintarea Colegiului National de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităti Nationale.
Articolele şi studiile sale au apărut în “Studies in Intelligence”, “Problems of Post‐Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security”. co‐editor la “Globalization of Civil‐Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Publică „Reforma militară românească şi integrarea în NATO”, „O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918‐1941” – volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu. Cea mai recentă carte a sa, „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni”, tratează un subiect incendiar: războiul secret al sovieticilor şi aliatilor loiali acestora din Pactul de la Varşovia împotriva României. Volumul monumental – 795 de pagini cu aproape 3000 de note de subsol şi o bibliografie de peste 800 de titluri – a produs un veritabil cutremur în conştiinta publicului avizat. În el, Larry L. Watts analizează războiul rece clandestin dus de tările din Pactul de la Varşovia cu România. O Românie pe care, în cartea sa, americanul nostru o plasează la înăltimea şi în lumina adevărului istoric. Un gest atât de aşteptat…

Cartea dumneavoastră „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni” (Bucureşti, RAO, 2011) începe cu un citat şocant din Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinati să piară în furtuna revolutiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor national [...] Disparitia [lor] de pe fata pământului va fi un pas înainte.” Cum poate fi explicată această teribilă „sentintă”?

Engels a încercat să identifice „popoarele‐gunoaie” pe care el le considera contrarevolutionare şi trebuiau, în opinia lui, să dispară, pentru realizarea unei revolutii globale, iar scotienii, din care mă trag eu şi care au luptat şi ei pentru libertate, au fost la fel de desconsiderati de către el. Timp de un secol după întemeiere, Statele Unite au fost cam singura republică democratică din lume, Europa fiind dominată de imperii. Dar, până atunci, democratia, încă de la aparitia ei, în Grecia antică, a fost clădită pe spatele sclavilor. Toată lumea ştia că Statele Unite sunt o democratie, dar, în acelaşi timp, noi – americanii şi europenii – nu am considerat că indienii sau negrii sunt egali în drepturi cu noi.
Noi, americanii, nu am ştiut prea multe despre situatia României, românii fiind nerecunoscuti ca nationalitate şi religie în Imperiul austro-ungar. El i-a catalogat foarte urât pe români şi a făcut un apel la uciderea lor în masă. Ceea ce s-a şi întâmplat, în Transilvania, în 1849. [Ca şi în Basarabia în acea perioadă. Politica justificativă a Imperiului Tarist, aceeaşi cu cea a Imperiului Habsburgic, apoi austro-ungar, a functionat şi în Statele Unite, unde băştinaşii cuceriti prin expansiune imperialistă au fost etichetati ca inferiori, ca un pericol pentru toată lumea.] Marx a fost de acord cu Engels, şi ce au scris ei a devenit Biblie pentru Lenin si Stalin.
Războiul secret din interiorul Pactului de la Varşovia împotriva României are rădăcini mai adânci, românii constituind o insulă de latinitate între cele trei imperii înconjurătoare – rus, habsburgic şi otoman şi urmaşele acestora.

Poate fi dorinta de expansiune a puterilor înconjurătoare explicatia războaielor de imagine duse împotriva românilor începând cu Evul Mediu, continuând cu 1848, Unirea Principatelor, războiul de independentă, înfiintarea României Mari, perioada inter – şi postbelică?

A existat o declaratie de război a lui Lenin. Nimeni nu scrie despre asta. De fapt, primul război sovietic cu o altă tară [după Pacea de la Brest‐Litovsk], a fost cu România, la începutul lui 1918. Pornind de la o armată distrusă total, România şi‐a creat o armată adevărată care a avut posibilitatea să dezarmeze şi să alunge peste granită trupele bolşevice. Au fost mai putin de patru sute de mii de oameni în armata română, ba mai mult, pentru misiunea aceasta au fost utilizati doar o sută şi ceva de mii de oameni, dar ei au fost foarte bine organizati cu ajutorul francezilor şi astfel au indus o mare teamă şi un resentiment extraordinar, o ură teribilă printre soldatii bolşevici. Sovieticii, ca şi ruşii înainte, au avut o atitudine de total dispret fată de români şi, în consecintă, această abordare a fost înrădăcinată în sistemul de învătământ. Au practicat un şovinism care justifica expansiunea lor în zona Moldovei, ei pretinzând despre români că sunt barbari, sălbatici şi lipsiti de orice competentă şi nu merită nici un fel de drepturi. Rusul să vină să bată un cui în casa ta din care să te alunge fără drept de apel, este o abordare caracteristică imperiilor! Noi, americanii, ne-am purtat la fel cu indienii. Şi la fel s-au comportat austro-ungarii şi, în special, partea ungară unde a fost înrădăcinată aceeaşi conceptie. Nu ştiu dacă austriecii au redresat astăzi lucrurile, dar cred că da, conformându-se noilor conditii europene.
Dar, în Ungaria, nu au fost reevaluate lucrurile şi, din cauza aceasta, acest şovinism este, încă, foarte puternic, afectând, chiar, politica de stat. Acum, o dată introdus în învătământ, devine o teorie acceptată, pe care este foarte dificil să o mai schimbi. În Ungaria de azi, în loc să aibă loc o reevaluare a sistemului de învătământ, cum, de exemplu, s-a făcut în Germania prin procesul de denazificare, este răspândită fără ruşine politica şovină antiromânească, iar fenomenul se extinde şi în Franta, pe posturile TV de stat în care se vorbeşte într-un mod extremist care nu poate să fie acceptat, astăzi, într-o Europă liberală.

Suntem, azi, mai civilizati?

Şovinismul este împotriva spiritului Uniunii Europene, este scandalos şi pune un mare semn de întrebare asupra tuturor abordărilor politice ale ungurilor privitoare la România. De exemplu, până recent, reprezentatul UE în Moldova a fost un ungur. Dacă această persoană a fost născută şi crescută în Ungaria, ar fi fost foarte dificil pentru ea să rămână neafectată de aceeaşi bază de şovinism antiromânesc. Şi ce înseamnă asta pentru orice fel de abordare normală şi constructivă? Marile puteri trebuie să ajungă la un acord între ele. E clar că, în prezent, Germania şi Franta sunt foarte interesate să aibă o relatie bună cu Rusia. E normal, între puterile mari, chiar şi numai în interesul păcii. Dar de aici şi până la a exclude România, până în 2007, din convorbirile cu Moldova, cu care are granite comune şi a cărei populatie e majoritar românească, şi, apoi, să se mai şi pretindă că România e deja reprezentată de un oficial al UE, originar din Ungaria, în aceste convorbiri, e o glumă proastă. Acest lucru trebuie subliniat, discutat, lămurit. Autoritătile europene tac mâlc. Situatia în sine este întoarsă împotriva României, ungurii spun că România e antimaghiară! Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor paria multi ani după căderea lui Ceauşescu – e un fenomen foarte nociv care trebuie combătut pe plan european.

Cum poate fi combătut?

Există două lucruri, aici, care au un impact puternic. Unul este acest şovinism ca politică imperială în Rusia Taristă şi Austro-Ungaria care a fost preluată de Uniunea Sovietică şi respectiv de Ungaria şi n-a fost schimbată nici după ‘89. Aceasta este o mentalitate, nu un complot, din cauză că oamenii nu creează această imagine, nu falsifică lucrurile intentionat, ei cred asta. Aceste idei le sunt inculcate prin şcoală. Şi Kossuth este prezentat, de exemplu, ca un erou democrat, dar nu se scrie în cărtile lor de istorie despre şovinismul lui. Kossuth care a aruncat asupra românilor anatema de a fi nişte ucigaşi care au luptat împotriva revolutiei, cu Avram Iancu şi cu toti ceilalti. E foarte greu să înlături asemenea mentalităti. Vreau să împărtăşesc o experientă personală. Eram la liceu, în anii ‘70, când în şcoala primară şi secundară ni se spunea că numai noi, americanii, proveniti din europenii colonizatori, noi am civilizat continentul America de Nord. De fapt, multi colonişti au ucis indieni. Am crescut cu aceste idei denaturate, în şcoală erau jocuri cu cowboy şi cu indieni şi toată lumea voia să fie cowboy. Acum istoria este prezentată în şcoală mai aproape de adevăr. La început, am avut un mare resentiment fată de cei care credeam că vor să-mi distrugă aceste icoane ale copilăriei mele. Nu e uşor să schimbi o mentalitate. Îmi imaginez cât de dificil ar fi pentru unguri să gândească despre Kossuth ca despre un criminal, din cauză că el este o icoană pentru ei. Este un erou şi pentru ei şi pentru diaspora din Statele Unite, multe organizatii primind numele lui, iar mentalitătile, repet, nu se schimbă uşor. Şovinismul trebuie eradicat din sistemul de învătământ de oriunde. Asta nu este istorie, ci politică europeană. E o chestiune care trebuie abordată deschis. Adevărul este că tările din Pactul de la Varşovia au conlucrat împotriva României, încă din anii ‘60 şi în anii ‘70-’80, au continuat într-un mod foarte nociv, prin serviciile lor de informatii până în ‘91, singura schimbare a fost în ceea ce priveşte Cehoslovacia în ‘90.

Dedicati în cartea dumneavoastră o amplă analiză faptului că Gheorghe Gheorghiu-Dej a reuşit scoaterea trupelor sovietice de pe teritoriul tării şi a dus o politică natională, contracarând şi strategia revizionistă a Budapestei. Dar, pe vremea lui, „lupta de clasă” a provocat multe victime. Care e imaginea corectă a lui Gheorghiu‐Dej în istoria României?

Perioada Dej poate fi împărtită în partea de dinaintea şi de după sfârşitul lui Stalin. Prima perioadă nu a fost sub controlul românilor. Asta nu este o scuză. Nu numai că au fost 700 000 de militari sovietici postati în România în 1946 şi nu numai că a dominat echipa cominternistă, Pauker, Luca, Georgescu, dar au lucrat aici multi ofiteri sovietici, Bodnarenko, Pintilie, Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov) Nicolski, etc. – Nikonov, de exemplu, a fost şeful informatiilor externe pus de sovietici şi sotia lui care a fost secretara lui Gheorghiu‐Dej, şeful gărzii de corp şi şeful de cabinet, chiar şi şoferul lui Dej, toti erau NKVD‐işti. Se poate conchide că el nu a avut prea mult spatiu de manevră. Asupra lui Dej au avut loc mai multe atentate. Nu se ştie dacă întâmplarea din noiembrie 1957, a fost sau nu un atentat, când un avion IL 14, având la bord o delegatie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a prăbuşit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17.48, din cauza unei „erori de pilotaj”. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa şi trei membri ai echipajului. Ceilalti pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceauşescu, secretar al CC al PMR, a fost mai norocos. Dej s-a retras în ultima clipă, ne mai îmbarcându-se în avionul rusesc cu care trebuia să ajungă la Moscova. Situatia era foarte proastă, aviatia şi flota erau sub control sovietic total. Altădată, din ordinul lui Hrusciov avionul sovietic în care se afla Dej, a fost deviat deasupra Chinei, fără aprobarea acestei tări. China a fost cât pe ce să doboare avionul. Hrusciov urmărea să scoată România din joc pentru că România avea relatii bune cu Mao şi, în acelaşi timp să arate lumii cât de barbar era liderul chinez.

A fost, Dej, un personaj atât de complex?

Ca şi vremurile. În prima parte a conducerii lui, erau foarte putine şcoli, analfabetismul era în floare, sistemul de sănătate era precar, sărăcia era mare şi el a devenit un fel de erou muncitoresc. Specialist în provocări, a petrecut ani de zile în închisori. Dar, pentru supravietuirea în Comintern, mai trebuia îndeplinită o conditie: să fii mereu gata de trădare, dacă Stalin a spus altceva, fată de ce spusese ieri sau chiar cu 5 minute înainte, să adopti noua directivă, lichelismul fiind instrumentul puterii. Problema cu Dej a fost că, deşi el nu dădea înapoi de la abordarea fără milă a realitătii, lichea nu a fost. Şi el şi Ceauşescu erau să-şi piardă viata în atentatele puse la cale de sovietici din cauza asta. Dej a fost fortat să îl denunte pe Tito ca ucigaş. El a fost omul care a declarat că vrea să fie mediator între Tito şi Stalin. Apoi, cam la un an de zile, era cât pe ce să fie eliminat. A avut abilităti diplomatice în medierea dintre China şi Uniunea Sovietică. El, şi alti români, au avut abilitatea să facă abstractie de interesul lui, de interesul românesc, când era angajat în mediere, acesta fiind unul din secretele reuşitei. Gheorghiu Dej a avut o orientare românească, natională, fără îndoială. El s-a gândit la România ca la tara lui şi la poporul român ca la poporul lui.
Altii, cei din Comintern, Pauker, Luca, Chişinevski au fost orientati spre proletariatul internationalist, spre Uniunea Sovietică şi, de aceea, ei nu au reprezentat România. Şi dacă acest lucru merită să fie recompensat cu admiratie sau recunoaştere, Dej a câştigat, cu toate enormitătile care au fost comise în perioada nationalizării şi colectivizării fortate. Grigore Preoteasa a fost cel care, în sesiunea plenară a Natiunilor Unite din 3 Decembrie 1956, declara: „Guvernul român acordă dreptul de azil politic preşedintelui de consiliu Imre Nagy şi grupului său”.
Imre Nagy a fost prizonier privilegiat la Snagov, fiind detinut într-o vilă frumoasă. Avea conditii bune şi chiar costume făcute la comandă, iar românii au încercat să-i asigure o viată foarte acceptabilă, chiar sub control sovietic. Preoteasa ajunsese la un acord cu ONU ca Crucea Roşie să-l viziteze pe Nagy, dar sovieticii s-au opus. Preoteasa a intrat în dizgratia lor. Deci, faptul că şi-a pierdut viata poate să fi fost mai mult decât un accident. După ‘62, România a încetat să mai depindă de sovietici pe linie de aviatie şi echipaje şi a construit sau cumpărat avioane şi a pregătit piloti cu ajutorul englezilor şi al altor tări occidentale. În 1971, Brejnev declara: „Ceauşescu a mers prea departe. El conduce lupta împotriva noastră şi reprezintă obstructia fundamentală în calea liniei noastre. (…) Tot în 1971, la Conferinta de la Crimeea, Kadar acuza: „Ceauşescu ne‐a abandonat întotdeauna (…), a trădat pozitia comună“.

Opozitia României la invadarea Pragăi, în ‘68, tratativele cu China, cu America, apoi politica fată de Israel şi de tările arabe au fost ele considerate la justa lor valoare?

Toate aceste performante pozitive ale României au fost sistematic subminate de „prieteni”. Politica exceptională a României în Orientul Apropiat, de pildă. Ceauşescu a fost convins până în măduva oaselor că, de fapt, el poate să aducă o contributie importantă în problema aceasta. Yossif Govrin a scris despre această politică pro-israeliană. El a cunoscut foarte clar situatia din România, fiind director al Departamentului Europa de Est din Ministerul de Externe al Israelului din ‘79 până în ‘85, după care a fost ambasadorul Israelului în România până în ‘89. Unul dintre lucrurile cele mai importante care trebuie luate în considerare despre Ceauşescu este faptul că, România a fost singurul stat din blocul comunist care a întretinut relatii diplomatice şi economice cu Israelul şi singurul din acest bloc care nu le-a întrerupt niciodată, fapt care i-a conferit lui Nicolae Ceauşescu o pondere deosebită în politica externă a Israelului şi, în genere, a occidentului. Pe plan strategic, acest aspect este foarte important. Din cauza politicii lui Ceauşescu, „prietenii” din est au denigrat total România. Dar, exact în mijlocul revolutiei din 1989, la 24 decembrie, în paginile ziarului „The Washington Post” în care toti şefii de stat se refereau la tiranul sângeros şi monstrul Ceauşescu, Shimon Peres a scris că, pentru Israel, nu este aşa de uşor să facă astfel de consideratii din cauză că, chiar dacă omul a fost un tiran pe plan intern, pe plan international el a fost omul păcii. Acest lucru e interesant din două motive. Nu atât prin ceea ce a spus despre Ceauşescu, ci prin ceea ce a spus despre relatiile dintre Israel şi România. Relatia româno-israeliană a fost puternică, decenii de-a rândul. Nu numai datorită rolului de mediator jucat de România, ci şi din cauza sprijinului pe care Israelul l-a oferit tării dumneavoastră. Pe la începutul anilor ‘80, Ceauşescu a pierdut sprijinul americano-evreiesc, dar nu a pierdut sprijinul Israelului.

Mentionati în carte că războiul contra României a fost dus de KGB până târziu, prin 1995. Aşa cum în secolul al XVI-lea „legenda neagră” propagată de inamicii Spaniei a învăluit această tară, creându-i imaginea de simbol al represiunii, obscurantismului intolerantei religioase şi înapoierii intelectuale şi artistice (!), tot aşa o legendă neagră învăluie, astăzi, România. Sunt semne vizibile că acest război de imagine contra tării noastre este dus şi în prezent. Ne întrebăm, retoric, de ce şi de către cine?

În 1989, noi americanii, am realizat primele legături cu serviciile de informatii din Europa de est, noi având foarte putini oameni în zonă şi în special în Balcani, primul contact fiind cu serviciile ungare. Ei ne-au oferit informatii deloc favorabile românilor. Şi apoi, în ‘90 şi ‘91, am creat aceleaşi legături cu Polonia, cu Cehia, cu Bulgaria dar nu şi cu România care era văzută în continuare ca un inamic. Partial, cel putin. De ce? Din cauză că noi am primit informatii de la ei că România ne este inamic, iar noi n-am avut sursele noastre, singura sursă pe care am avut-o din 1989 până la sfârşitul lui ‘92 fiind reprezentantul CIA la Bucureşti, Harold James Nicholson, care a fost depistat, mai târziu, ca agent sovietic!
În aprilie ‘92, când a fost numit director la SIE, Ioan Talpeş, primul şef de servicii care n-a avut legătură cu fosta Securitate, a deschis relatiile cu americanii şi prima sa vizită în Statele Unite a fost în martie ‘93. Atunci, directorul FBI a ridicat problema: De ce ai sute de agenti aici împotriva noastră? Şi Talpeş a fost surprins fiindcă el a ştia foarte bine că România nu a avut mai mult de 12 agenti sub acoperire în Statele Unite în ultimii 25 de ani. O tară ca România nu poate avea sute de agenti sub acoperie, este enorm. Nici Statele Unite nu au avut atât de multi agenti în Uniunea Sovietică, în timpul războiului rece! Sovieticii şi alti membri ai Pactului de la Varşovia au folosit pretextul agentilor români acoperiti ca să compromită România în Statele Unite. Şi lucrurile au mers aşa pe mai departe, iar acest lucru apărea şi într-un manual pentru Departamentul de Apărare al SUA în 1996 unde se mentiona că România şi China au rămas inamici ai intereselor economice americane. În ‘96! Iar după ‘91, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, când serviciile de informatii au fost reformate partial, toti au intrat într-un fel de competitie între egali pentru sursele de asistentă din occident. Şi ei au conlucrat, în toată perioada războiului rece, pentru excluderea României. Dar, de data asta, nu le mai dicta Moscova, ci doar interesul lor propriu, lucru foarte nociv pentru România, lucru necunoscut şi neînteles de occident.

Care a fost rolul serviciilor secrete străine, al agentilor KGB şi urmaşilor lor în ratarea „revolutiei” române din 1989?

În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman. Securitatea a fost desfiintată, ceea ce a fost o mare greşeală. Aceeaşi greşeală am făcut-o noi, americanii, în Irak. Dacă procedezi aşa, pierzi controlul evenimentelor. În Polonia, în Ungaria, în Cehia, în Bulgaria s-a negociat cu „cei vechi” şi nu a fost nici o problemă. Ei au rămas în serviciu, nu a fost nici un proces, procese au fost numai aici, în România, şi totuşi unii au spus că nu au fost destul de multe procese. Dar dacă fac o comparatie cu alte tari, România a fost singura tară în care au avut loc astfel de procese şi în care manipularea mediatică a functionat masiv.

Este o ipoteză conform căreia Karoly Kiraly ar fi putut fi agent sovietic. Se spune că el ar fi unul din păpuşarii evenimentelor de la Târgu-Mureş din martie 1990. Dar fenomenul Piata Universitătii, multiplele mineriade au fost manipulări ruseşti?

Karoly Kiraly e plauzibil să fi fost agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în ‘87 şi Karoly Kiraly era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o maşină de la Ambasada sovietică la Târgu-Mureş, l-a luat la receptia la care a fost şi Ceauşescu şi, în timpul acestei receptii, a stat de vorbă cu Kiraly vreo zece minute. Şi după asta Kiraly a fost dus cu o maşină sovietică din nou la Târgu-Mureş. Nu mai este nici o îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o abordare istorică şi nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990. Toate acestea au putut fi date pe fată abia după 2000, din ceea ce s-a putut recupera din arhivele ultrasecrete ale RDG, apoi din arhivele URSS, gratie lui Boris Eltîn care a permis accesul la documente, o vreme. Un volum uriaş de documente rămâne, însă, sub aceeaşi lespede grea a traditionalei conspirativităti şi ipocrizii.

Care arhive rămân ferecate în continuare? De ce?

Arhivele foste sovietice au rămas blocate. Ruşii au deschis temporar accesul la ele între ‘91-”92. Şi chiar şi atunci, accesul la documentele româneşti a fost dificil. Este o poveste, aici, foarte interesantă care sugerează cât de importantă a fost România pentru ei. Au fost create trei arhive pentru depunerea documentelor luate de sovietici de la guvernele şi statele inamice în perioada celui de-al doilea război mondial: polonez, francez şi român. Aceste arhive au fost închise. După câtiva ani, arhivele româneşti au fost împărtite, o parte la Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice, o alta la Ministerul de Externe, o parte a fost predată Moldovei Sovietice, Ucrainei, o altă parte a fost închisă în arhivele KGB, fenomenul e foarte interesant. Nu aşa s-a întâmplat cu arhivele poloneze sau franceze care au rămas într‐un bloc. Această împărtire a îngreunat orice fel de reconstituire. Consider că asta au intentionat. În plus, există arhive ale Ungariei, Poloniei, Cehoslovaciei care nu au fost declasificate. Sovieticii au mers prin toate arhivele tărilor fostului Pact de la Varşovia, cu acordul guvernelor lor, pentru a extrage orice document care apart nea serviciilor sovietice. Partial, ne-am folosit de arhivele Mitrohin şi Gordievski şi mai putin de ceea ce a fost spus de Kalughin. Am folosit arhivele STASI pe care ruşii nu au reuşit să pună mâna şi Statele Unite au găsit acolo dosarul de agenti, cam 13.000 de agenti, dar şi mii de saci de documente tăiate care au rămas în Germania şi sunt pe cale să fie reconstituite în Comisia Federală. Cel mai bine ar fi dacă s-ar publica pe internet. Mai există, despre România, o multime de documente în Moldova şi în Ucraina, dar care nu sunt încă declasificate.

Este această carte o reparatie morală la loviturile de imagine date României? Ce urmează?

Chiar dacă, după preşedintele Johnson, pozitia extrem de curajoasă a României în criza rachetelor din Cuba nu a mai fost făcută cunoscută, serviciile nu obişnuiesc să îşi revizuiască pozitia din trecut. Acest lucru tine de aşa-zisa patologie organizatională. Este vorba despre cunoştintele deficitare referitoare la adevărata politică externă a României, despre efectul campaniei intense de dezinformare duse de tările Pactului de la Varşovia împotriva tării dumneavoastră. După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, bunii europeni… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.

Ne dorim numai prieteni ca dumneavoastră!

Fragment din cartea „Anamnesis” a autoarei Irina Airinei

Serghei Narskin, noul presedinte al Dumei de Stat de la Moscova

Fostul sef al administratiei prezidentiale, Serghei Nariskin, un apropiat al lui Vladimir Putin, a fost ales miercuri in functia de presedinte al noii Dume de Stat, camera inferioara a Parlamentului rus. Deputat al partidului de guvernamant Rusia Unita, Nariskin a fost ales cu 238 de voturi, exact cate mandate are formatiunea sa in Duma. Serghei Nariskin ii succede la sefia Dumei lui Boris Grizlov, care a detinut aceasta functie pe parcursul ultimelor doua legislaturi, dar a renuntat la mandatul de deputat in noul for legislativ, constituit in urma alegerilor din 4 decembrie. Licentiat in economie la universitatea din Leningrad (Sankt-Petersburg), Nariskin a lucrat in anii ‘80 la Ambasada URSS in Belgia, apoi, la inceputul anilor ‘90, la primaria Sankt-Petersburgului, ca si Vladimir Putin.Desi era singurul cu sanse reale de a fi ales, si celelalte trei partidele politice din Duma de Stat au propus cate un candidat pentru functia de presedinte al noului for legislativ. Nariskin, in varsta de 57 de ani, a detinut din mai 2008 pana in decembrie 2011 postul de sef al administratiei prezidentiale ruse. El a mai avut si anterior functii de conducere in guvernul rus. Potrivit media ruse, Serghei Nariskin ar proveni, ca si Vladimir Putin, din fostul serviciu secret rus KGB. Desi s-a clasat pe primul loc la alegeri, partidul de guvernamant Rusia Unita a inregistrat un declin fata de scrutinul precedent din 2007, cand a obtinut 64% din sufragii, respectiv 315 mandate de deputat. In schimb, opozitia, care a acuzat Rusia Unita de fraude masive, a iesit intarita din alegeri.

Organizatia rusa Golos acuza Serviciul Federal de Securitate (FSB) ca este in spatele atacurilor cibernetice ce i-au blocat paginile de Internet duminica, in timpul scrutinului legislativ. Misiunea organizatiei este denuntarea fraudelor electorale. ONG-ul Golos, finantat din fonduri occidentale si specializat in semnalarea scrutinelor electorale in Rusia de 11 ani, a fost victima unor presiuni fara precedent inaintea alegerilor legislative. Presedinta acestei organizatii, Lilia sibanova, a fost retinuta sambata aproximativ 12 ore, timp in care calculatorul ei a fost confiscat. “Nu am calculator, nu am telefon, nu am Skype, totul a fost blocat”, a declarat Lilia sibanova in timpul unei conferinte de presa. Hackerii au reusit, de asemenea, sa capete acces la mailul asistentului ei, Grigori Melkoniant, avand astfel acces la toata corespondenta organizatiei Golos, a adaugat aceasta, facand referire si la FSB (fost KGB): “Represaliile vor continua. Sunt sigura ca este actiunea FSB-ului”. La sfarsitul lunii noiembrie, premierul Vladimir Putin a comparat acest tip de organizatii cu “Iuda”, fiind finantate din exterior si avand posibilitatea de a influenta modul de desfasurare a campaniilor electorale, ele intrand astfel in atentia autoritatilor. Golos a lansat in septembrie un site numit “Harta Fraudelor” (http://www.kartanarusheniy.ru), insa acesta a fost si el atacat de hackeri duminica si scos din functiune, impreuna cu alte site-uri partenere.

Cei doi presupusi spioni rusi arestati saptamana trecuta in Germania sunt suspectati de furtul unor secrete de la fabricantii germani de componente pentru automobile, dupa ce s-a dovedit ca unul dintre ei a lucrat in industria auto timp de 20 de ani, relateaza site-ul thelocal.de. Cotidianul regional Rheinpfalz a anuntat marti ca surse din serviciile de informatii au declarat ca barbatul, identificat doar ca Andreas A., a lucrat pentru Faurecia, una dintre principalele companii producatoare de componente auto din Germania, care furnizeaza piese pentru firme mari, inclusiv Volkswagen, Renault, Toyota si Ford. Cotidianul a declarat ca acesta este suspectat ca a transmis informatii sensibile de la companie, care isi are centrul de dezvoltare la Hagenbach, unde a lucrat Andreas A. Acesta, in varsta de 45 de ani, si sotia sa Heidrun, in varsta de 51 de ani, s-ar afla in Germania din anii ‘90. Ei au fost arestati de o echipa de comando saptamana trecuta, fiind suspectati ca lucreaza pentru serviciul rus de informatii externe, desi ei neaga orice implicare in spionaj. El si sotia lui s-au mutat la sfarsitul lui 2010, iar el si-a schimbat locul de munca, angajandu-se la o alta companie de componente auto, unde este suspectat, de asemenea, ca ar fi implicat in spionajul industrial.

Un nou scandal de spionaj militar risca sa reaprinda tensiuni dintre Moscova si Beijing. Doi profesori rusi au intrat in colimatorul autoritatilor ruse in baza unor astfel de acuzatii. Procurorii rusi au acuzat luni doi profesori ca au vandut secrete de stat Chinei, iar acum instanta trebuie sa decida daca va instrumenta cazul. Avocatii FSB au predat instantei din St.Petersburg acuzatiile oficiale, care spun ca Evgheni Afanasiev si Sviatoslav Bobisev au transmis informatii militare secrete Chinei in cursul unei vizite de doua luni in aceasta tara, in 2009, potrivit DPA. Curtea trebuie acum sa decida daca exista un caz. Cei doi au fost arestati de agentii FSB in martie 2010 si sunt in custodie de atunci. Ei risca 20 de ani de inchisoare. Angajatorul profesorilor, Universitatea tehnica, este specializat in domeniul aerospatial si tehnica rachetelor. Printre absolventii ei se numara tehnicieni de top ai programului spatial rus si cosmonauti. China a fost in mijlocul mai multor scandaluri de spionaj industrial si militar, Beijing-ul fiind banuit ca duce o adevarata campanie de a pune mana pe astfel de secrete tehnologic

Patru fotoreporteri, printre care şi cel care lucra pentru preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, au fost arestaţi pentru spionaj, a anunţat ministerul afacerilor interne din Georgia. De asemenea, alte nouă persoane au fost condamnate miercuri pentru spionaj în favoarea Federaţiei Ruse. Reacţia Moscovei nu s-a lăsat aşteptată. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a decis să contraatace joi, după anunţul Georgiei că a condamnat nouă presupuşi agenţi ruşi la ani grei de închisoare pentru spionaj în favoarea Moscovei. Directorul FSB Aleksandr Bortnikov a afirmat că deţine informaţii potrivit cărora liderii unor grupări teroriste intenţionează să acceadă în Caucazul de Nord, zonă instabilă din sudul Rusiei, prin Georgia. “Avem informaţii operative că anumiţi lideri ai unor grupări ilegale, aflaţi pe teritoriul altor state, intenţionează să folosească teritoriul Georgiei pentru a pătrunde în Caucazul de Nord”, a întărit şeful FSB, precizînd că structura pe care o are în subordine desfăşoară acţiuni de prevenire. Nouă presupuşi agenţi ruşi care făceau parte dintr-o reţea creată pe teritoriul Georgiei de către Serviciul de Informaţii al armatei ruse (GRU) au fost condamnaţi miercuri la ani grei de închisoare pentru spionaj în beneficiul Rusiei de către o instanţă din Batumi. Toţi cei nouă inculpaţi au fost recunoscuţi vinovaţi şi au primit pedepse privative de libertate.

Jurnalisti spioni?

‘Deţinuţii (n.red – cei 4 jurnalişti) sunt acuzaţi că au lucrat sub acoperire pentru serviciile de informaţii ale unei ţări străine, împotriva intereselor Georgiei’, potrivit comunicatului publicat de Internele de la Tbilisi. Printre deţinuţi figurează şi fotograful personal al lui Mihail Saakaşvili, Irakli Gedenidze, soţia sa Natia Gedenidze, de asemenea fotoreporter, Zurab Kurtsikidze, angajat al agenţiei European Press Agency (EPA), şi Giorgi Abdaladze, angajat al ministerului de Externe georgian. Shaskh Aivazov, care lucrează pentru agenţia de presă Associated Press, a fost la rândul său reţinut, dar a fost eliberat rapid, se precizează în comunicat. Autorităţile georgiene nu au menţionat pentru moment în al cui interes lucrau fotoreporterii arestaţi. Toate cazurile de spionaj din ultimii ani înregistrate în Georgia au fost legate de Rusia.

Vechile obiceiuri se leapada extrem de greu atat cand vine vorba de Federatia Rusa, mostenitoarea fostei Uniunii Sovietice. Desi se declara o democratie, Rusia este departe de a fi una chiar intr-o forma personalizata. Controlul asupra mijloacelor de comunicarea si persecutarea adeversarilor politici sunt inca metode de actualitate prin care statul incearca sa-si impuna suprematia. In aceasta logica, seful Serviciului federal de securitate din Rusia (FSB), Aleksandr Bortnikov, a cerut joi tuturor operatorilor de telefonie mobila din Rusia sa furnizeze codurile care ar permite supravegherea comunicatiilor retelelor telefonice, potrivit Russia Today. “Toate serviciile de informatii trebuie sa aiba acces la codurile operatorilor de telefonie mobila pentru a putea supraveghea eventualele activitati ilegale”, anunta Bortnikov.”Toti operatorii de telefonie straini de pe teritoriul nostru trebuie sa se supuna acestei reguli”, adauga el. Directorul FSB nu a precizat daca operatorii straini au fost deja supusi unei astfel de obligatii si nici daca masura vizeaza si serviciul de roaming in Rusia. Aleksandr Bortnikov a explicat ca serviciile sale “colaboreaza” cu Google si Skype pentru a “rezolva probleme specifice” despre comunicatiile prin Internet. Seful Centrului pentru securitatea informatiilor din cadrul FSB, Aleksandre Andreeskin, afirma in aprilie ca serviciile Gmail si Skype reprezinta “amenintari de amploare” la adresa sigurantei nationale.

“Sunt convins ca este razbunarea lui Putin”

Nici in sfera politica, lucrurile nu stau mai bine. Fostul vicepremier rus Boris Nemtov, in prezent unul dintre liderii opozitiei, nu are voie sa paraseasca Rusia timp de sase luni, dupa ce a criticat, intr-un volum publicat in 2010, bilantul fostului presedinte si actual premier Vladimir Putin. Aflat in prezent la Strasbourg, unde participa la un forum despre democratie, Nemtov a declarat ca a aflat despre aceasta decizie miercuri, prin intermediul avocatului sau. “Ma voi intoarce in Rusia, chiar daca mi se sugereaza sa ramân unde sunt”, a spus el pentru site-ul Grani.ru. “Sunt convins ca este razbunarea lui Putin”, provocata de cartile despre coruptia din anturajul acestuia, a adaugat el. Registratura federala rusa a precizat insa ca nu are cunostinta de nici o astfel de decizie in cazul lui Nemtov. Ziarul economic rus Kommersant afirma ca interdictia are legatura cu faptul ca Nemtov nu a respectat in totalitate o decizie privind cartea “Putin, Bilant, 10 ani”. Nemtov sustine, in carte, ca omul de afaceri Ghenadi Timcenko, care are interese in domeniul distributiei de energie, il cunoaste pe actualul prim-ministru inca dinainte ca acesta sa ajunga la putere si ca a folosit legaturile cu el pentru a-si obtine averea. Timcenko neaga acuzatiile si l-a dat in judecata pe Nemtov, obtinând o decizie judecatoreasca favorabila. Conform sentintei, Nemtov era obligat sa publice o dezmintire a acuzatiilor, insa textul publicat nu a corespuns in totalitate cu solicitarea tribunalului.

Rustam Mahmudov, presupusul asasin al jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, a fost arestat în Cecenia, anunţă Saidahmet Arsamerzaiev, avocatul fratelui său, complice în acest caz. “Rustam Ruslanovici Mahmudov a fost arestat în cursul nopţii de luni spre marţi la Atchoi-Martan, localitate situată la vest de Groznîi, în casa părinţilor săi”, a declarat avocatul fratelui său Ibraghim Mahmudov. Rustam Mahmudov era căutat de câţiva ani sub acuzaţia că ar fi împuşcat-o mortal pe jurnalista Anna Politkovskaia în 2006, transmite Mediafax. Fraţii săi, Ibraghim şi Djabrail, sunt consideraţi complici în acelaşi caz, dar nu au putut fi condamnaţi din lipsă de probe. Anna Politkovskaia, una dintre puţinele persoane din Rusia care au criticat abuzurile comise în Cecenia, dar şi regimul lui Vladimir Putin, preşedinte în acea perioadă, a fost împuşcată mortal în holul imobilului său din Moscova, pe 7 octombrie 2006, de ziua de naştere a lui Putin. Anna Politkovskaia, care a murit la vârsta de 48 de ani, a fost corespondent special pentru ziarul rus Novaia Gazeta, fiind recompensată cu multe premii şi distincţii pentru activitatea sa literară şi jurnalistică. In octombrie 2009, reprezentantul permanent al Rusiei la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Anvar Azimov, i-a cerut reprezentantului OSCE pentru libertatea presei, Miklos Haraszti, să “revizuiască activităţile biroului” său. “De fiecare dată, sau aproape de fiecare dată când sunt comise crime împotriva jurnaliştilor, din motive care nu au nimic de-a face cu activităţile lor profesionale, reprezentantul OSCE pentru libertatea presei trage concluzii politice cu bătaie lungă”, a declarat joi Azimov, în urma unei întâlniri a Consiliului Permanent al OSCE. “Nu este un secret, elucidarea numeroaselor infracţiuni nu se produce cât ai bate din palme, doar prin voinţa anchetatorilor, organelor judiciare sau societăţii civile”, a spus diplomatul rus. El s-a declarat dezamăgit de “declaraţiile politizate, chiar groteşti” ale lui Haraszti, care “pun în discuţie imuabilitatea juridică a principiului prezumţiei de nevinovăţie”. Azimov a denunţat vehement “demersurile publice efectuate de Haraszti în legătură cu hotărârile pronunţate de tribunale” şi în mod special “în legătură cu verdictul de achitare pronunţat de juraţi în legătură cu persoanele suspectate de moartea Annei Politkovskaia”. El a precizat că tribunalul nu a găsit suficient de convingătoare probele furnizate de anchetatori. “Având în vedere că acest caz nu s-a încheiat încă, declaraţiile făcute de reprezentantul pentru libertatea presei pot fi considerate o presiune exercitată asupra participanţilor la proces şi, într-un sens mai larg, o manifestare de lipsă de respect faţă de unul dintre fundamentele societăţii democratice, şi anume supremaţia legii”, a declarat Azimov. În urma constatării unei atitudini subiective, în opinia acestuia, a Biroului pentru libertatea presei din cadrul OSCE faţă de anumite ţări, Azimov i-a recomandat lui Haraszti să “revizuiască activităţile biroului astfel încât să devină mai obiective şi mai transparente în privinţa problemelor care se pun în spaţiul înglobat de OSCE”.

Berezovski a acuzat FSB

In august 2007, omul de afaceri rus refugiat la Londra Boris Berezovski a acuzat Kremlinul că se află “la originea” asasinării jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, respingând concluziile procurorului general rus, care incriminează o serie de “persoane” stabilite “în afara Rusiei”. Boris Berezovski susţine că serviciile secrete ruse FSB au organizat asasinarea fostului agent Aleksandr Litvinenko, adăugând că FSB se află şi la originea asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia. Otrăvirea lui Litvinenko “a fost organizată de FSB. Nu am nici o îndoială că este acelaşi lucru în cazul lui Politkovskaia. Asta înseamnă că Kremlinul este în spatele tuturor acestor lucruri”, a declarat Berezovski, devenit un opozant fervent al preşedintelui Vladimir Putin. El nu s-a arătat “deloc surprins” de acuzaţiile formulate anterior de Iuri Ceaika, procurorul general rus, care a denunţat rolul unor “persoane” stabilite “în afara Rusiei” şi care vizează să “destabilizeze ţara”, în cazul Politkovskaia.

Imediat dupa ce a anuntat ca vrea sa candideze din nou la un nou mandat prezidential, Vladimir Putin a primit spirijin din partea oligarhilor rusi care controleaza ziare importante din presa occidentala. Miliardarul rus Aleksandr Lebedev, cunoscut pentru sustinerea acordata presei din opozitie, a anuntat ca va sprijini Frontul Popular rus, condus de premierul Vladimir Putin, informeaza Wall Street Journal in editia electronica. Desi Aleksandr Lebedev nu l-a criticat niciodata deschis pe Putin, sustinerea deschisa pe care i-o ofera acestuia pare sa indice o schimbare fundamentala de pozitie. In urma cu cateva zile, Lebedev postase pe blogul sau o inregistrare in care denunta coruptia din cadrul Bancii centrale si a Serviciului Federal de Securitate (FSB). La o doar o zi dupa difuzarea inregistrarii, Lebedev a retras videoclipul, explicand ca fusese postat “din greseala”. In afara de ziarul Novaia Gazeta, cunoscut pentru criticile la adresa Kremlinului, Lebedev detine si publicatiile britanice Independent si Evening Standard. Intr-un interviu telefonic acordat vineri, Lebedev a negat ca sustinerea oferita lui Putin reprezinta o schimbare de pozitie: “Vreau sa renunt la afaceri o perioada. Si da, sunt naiv, cred ca Frontul Popular va combate coruptia. “Vladimir Putin le spunea continuu oligarhilor sa investeasca in Occident”, cita ziarul The Guardian o persoana din anturajul lui Lebedev. Publicatia britanica voia atragea in 2010 atentia ca oligarhul vrea sa-i arate lui Putin ca poate aduce sub controlul sau parti din mass-media occidentale, inclusiv in ce priveste imaginea Rusiei in Vest. Prima sa firma la Londra a fost inregistrata pe cand era inca diplomat rus in slujba KGB. La nici trei sferturi de an mai tarziu, la sfarsitul lui 1992, munca sa la KGB s-a incheiat, cel putin oficial. Lebedev studiase economie financiara inca de cand era in slujba KGB, facand rost, cu ajutorul unor speculatii cu obligatiuni extrem de riscante, de jumatate de miliard de dolari. impreuna cu fosti colegi de la KGB, el a cumparat mica banca ruseasca National Reserve Bank (NRB), pe care a transformat-o doar intr-un singur an intr-una din cele mai puternice banci ale Rusiei. De alti oligarhi Lebedev se deosebeste prin angajamentul sau social, evenimentele sale de caritate aducand laolalta personalitati culturale.

Pionul otravit

In urma cu circa trei ani de zile, Lebedev dorea sa-l sprijine pe Gorbaciov sa faca un nou partid politic. Acesta ar fi urmat sa se numeasca Partidul Democrat Independent al Rusiei. Mihail Kuznetov, vicepresedintele Uniunii Social-democratilor, condusa de Gorbaciov, confirma atunci ca acest plan este in desfasurare si a declarat ca noul partid ar putea chiar avea candidati la urmatoarele alegeri legislative din 2011, potrivit The New York Times. Potrivit sociologului Olga V. Kristanovskaia, care studiaza elita rusa, oligarhii inteleg ca orice actiune de importanta trebuie facuta cu aprobarea Kremlinului. “Daca lucrezi la propria-ti imagine, inseamna ca te pregatesti sa te lansezi intr-o cariera politica. Ceea ce inseamna ca esti un concurent”, a mai spus ea. “Oligarhii sunt fundamental legati de Kremlin”, a conchis Kristanovskaia. Aparent, Lebedev nu face parte din acest club. intrebat daca este periculos sa il critice pe Putin, el a raspuns: “Pot spune ceea ce vreau, pot calatori liber”, a spus el. Lebedev, in varsta de 48 de ani, a fost agent KGB si a fost trimis in Marea Britanie atunci cand Uniunea Sovietica s-a destramat, insa a revenit in Rusia in calitate de expert financiar iar apoi a devenit presedintele Rezervei Nationale. Vorbeste fluent limba engleza, cu accent londonez, potrivit New York Times, si poarta pantaloni-burlan, jachete de piele si ochelari de soare, uneori si cand se afla intr-o incapere.

Putin, se vrea din nou tar

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a decis sa candideze la presedintie, anul viitor, ceea ce inseamna ca va porni o lupta pe viata si pe moarte cu protejatul sau, Dmitri Medvedev, actualul presedinte. Surse apropiate Kremlinului, citate de The Australian, sustin ca relatiile dintre cei doi, odinioara foarte cordiale, au degenerat, dupa ce Medvedev a lasat sa se inteleaga ca isi mai doreste un mandat in fruntea Rusiei. Mai nou, Putin, care a fost presedinte al Rusiei timp de opt ani, inainte de a deveni premier, a inceput sa-si piarda increderea in loialitatea lui Medvedev. “Putin va candida la prezidentiale. S-a decis. Zvonurile care spun ca se mai gandeste sunt false”, a spus sursa citata de presa. Putin a renuntat la presedintie in 2008, dupa doua mandate, atunci cand l-a sustinut pe Medvedev, in urma unei intelegeri tacite care l-ar fi adus inapoi la Kremlin, daca ar fi dorit acest lucru. Initial, Dmitri Medvedev a fost privit ca o “marioneta” a fostului presedinte.