Tag Archive | "Coreea de Nord"

Tags: , , ,

Federatia Rusa incinge dosarul nord-coreean

29 August 2011 by Vitalie Goncearov

Presedintele rus Dmitrii Medvedev, aliat de nadejde al dictatorului nord-coreean Kim Jong Il

Presedintele rus Dmitrii Medvedev, aliat de nadejde al dictatorului nord-coreean Kim Jong Il

Coreea de Nord este pregatita sa reia, fara conditii prealabile, negocierile internationale impreuna cu alte cinci tari asupra programului nuclear al regimului de la Phenian, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, in China, liderul nord-coreean Kim Jong Il, citat de mass-media internationala. Kim Jong-Il a facut aceasta declaratie intr-o intalnire in nord-estul Chinei cu oficialul cu cel mai inalt rang in Politica Externa a Chinei, consilierul de stat Dai Bingguo, au precizat sursele citate.
Reamintim ca intr-o recenta intalnire cu preşedintele Dmitri Medvedev, in Rusia, liderul nord-coreean s-a declarat pregatit sa impuna un moratoriu asupra testelor nucleare, in cazul reluarii acestor negocieri intre şase tari (Coreea de Nord, Coreea de Sud, Rusia, China, Statele Unite şi Japonia), aflate intr-un punct mort din decembrie 2008. Coreea de Nord este dispusa sa revina la masa negocierilor, declara Natalia Timakova, purtatoare de cuvant a lui Medvedev, la finalul acestei intalniri, in apropiere de Ulan-Ude, in Siberia.

“Fara conditii prealabile”

Phenianul a lansat deja un apel la reluarea negocierilor multilaterale “fara conditii prealabile”, dar Coreea de Sud insista asupra faptului ca este necesar ca vecinul sau sa işi intrerupa mai intai activitatile nucleare.
Coreea de Nord a plecat de la masa negocierilor dupa lansarea unui “satelit”, la inceputul lui aprilie 2009, pentru care a fost condamnata de ONU, care a adoptat noi sanctiuni impotriva sa. In mai, Phenianul proceda la un al doilea test nuclear. Kim Jong-Il a efectuat o vizita in China in urma cu doua luni, cautand sa obtina un ajutor economic de la putinii sai aliati, pentru a face fata unei penurii de alimente şi inundatiilor care au devastat in iulie Coreea de Nord, o tara izolata de restul lumii şi care se afla in conflict cu Coreea de Sud.
Inainte sa il intalneasca pe Dai Bingguo vineri, Kim Jong-Il a efectuat o vizita la o uzina militara din nord-estul Chinei, la o zi dupa sosirea sa din Rusia in aceasta tara.

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

Rachetele chinezesti ameninta bazinul Marii Negre

17 Iulie 2011 by Vitalie Goncearov

Rachetele de fabricatie chineza ameninta echilibrul strategic din bazinul Marii Negre

Rachetele de fabricatie chineza ameninta echilibrul strategic din bazinul Marii Negre

China a exportat rachete şi componente de rachete în Iran, Siria şi Pakistan, încălcând în mod repetat Regimul de Control pentru Tehnologii de Rachetă (MTCR), arată documente americane citate de ediţia online a Washington Times, preluate de mass-media de la Bucuresti. MTCR este o asociaţie informală din care fac parte 34 de ţări care are scopul limitării exporturilor de rachete cu raze de acţiune de peste 250 de kilometri şi a focoaselor de rachetă. Conform expertilor militari, sistemele de racheta furnizate Republicii Islamice Iran si Siriei sunt capabile sa atinga tinte din Europa, inclusiv Romania si Bulgaria. Reamintim ca rachete de fabricatie chinezeasca se afla si in dotarea armatei turce.
Potrivit unui document declasificat din 2009, semnat de secretarul de Stat american Hillary Clinton, China nu manifestă “voinţa politică” de a opri exporturile de rachete.
“Autorităţile şi firmele chineze nu verifică tranzacţiile suspecte cu rachete şi nu iau măsuri pentru depistarea companiilor care le efectuează”, precizează documentul american, citat de site-ul WikiLeaks. Potrivit documentului american, China a exportat piese de rachete balistice spre Siria şi Iran, prin intermediul companiilor Dalian Sunny Industries şi Technical By-Products International. Cele două companii au fost vizate de sancţiuni americane în 2009. Un oficial chinez ar fi declarat, conform documentului citat, că verificările autorităţilor “nu au rolul de a depista toate transporturile” de arme.

Coreea de Nord, pericol “real”

Coreea de Nord, unul din principalii recipienti ai tehnologiilor militare chinezesti, reprezintă un pericol “real” pentru pace şi ar putea lansa noi atacuri împotriva Coreei de Sud, în lipsa unei disuasiuni puternice, a declarat recent amiralul Mike Mullen, comandantul Statului Major Interarme american, aflat în vizită în Coreea de Sud, relatează mass-media internationala. Amiralul Mullen efectuează o vizită în Coreea de Sud cu ocazia instalării în funcţie a noului comandant al forţelor americane în această ţară, generalul James Thurman, care conduce o forţă de aproximativ 28.500 de soldaţi.
“Ameninţarea (Coreei de Nord) rămâne foarte reală”, a declarat Mullen, în faţa presei. “Coreea de Nord nu dă niciun semn de încetinire a ritmului dezvoltării capacităţilor sale nucleare şi nu sunt convins că ei (nord-coreenii) nu vor lansa noi provocări”, a adăugat el. Forţele americane şi sud-coreene au ca misiune urgentă să “coopereze în special pentru a descuraja Nordul să lanseze noi provocări”, a spus Mullen, adăugând că “rămâne de văzut dacă ei (nord-coreenii) vor fi descurajaţi să o facă”.
Tensiunile au sporit între cele două Corei de la atacul cu torpilă, atribuit Coreei de Nord, asupra corvetei sud-coreene Cheonan, în martie 2010, în care au fost ucişi 46 de marinari.

Comments (0)

Tags: , ,

Gazprom incearca sa convinga Phenianul sa accepte o conducta spre Seul

06 Iulie 2011 by Razvan Iorga

GAZPROM 745Dupa ce recent o intalnire intre presedintele rus Dmitri Medvedev si liderul nord-correan Kim Jong Il a esuat in ultima clipa, o delegatie a companiei ruse Gazprom a discutat cu reprezentanti ai regimului de la Phenian despre cooperarea in domeniul energiei, a anuntat societatea intr-un comunicat. Ministrul nord-coreean al industriei petroliere, Kim Hui Yong, s-a intalnit cu directorul Gazprom, Aleksandr Ananenkov, pentru a discuta despre cooperare energetica si alte subiecte bilaterale. Vizita delegatiei Gazprom a fost decisa in luna iunie, in timpul unei intalniri intre presedintele Gazprom, Aleksei Miller, si ambasadorul nord-coreean la Moscova, Kim Yong Jeh. In 2009, Gazprom si compania sud-coreeana Kogas au convenit sa analizeze posibilitatea livrarii de hidrocarburi Seulului. Constructia unei conducte pe teritoriul nord-coreean a parut cea mai eficienta idee, insa proiectul a fost amanat pe termen nedefinit, in urma tensionarii relatiilor dintre cele doua Corei. Rusia si Coreea de Nord au o granita comuna, dar relatia lor s-a deteriorat dupa prabusirea Uniunii Sovietice, in urma cu 20 de ani.

Comments (0)

Tags: , ,

Siberia, pamant chinezesc

27 Iunie 2011 by Isac Mihai

Steagul chinezesc flutura deasupra Siberiei

Steagul chinezesc flutura deasupra Siberiei

Autoritatile de la Beijing vor arenda, in anul 2012, aproximativ 500 de mii de hectare de pamant din regiunea de frontiera a Federatiei Ruse, pentru satisfacerea necesitatilor agricole ale populatiei chineze, relateaza surse diplomatice de la Moscova, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acestea se adauga la cele 426,6 mii de ha pe care administraţia provinciei Heilongjiang, situata in regiunea de nord-est a Chinei, le-a luat deja în arendă de-a lungul frontierei cu Regiunea Autonomă Evreiască şi Ţinutul Habarovsk din Federatia Rusa. Totodata, si administraţia oraşului chinez Mudanjiang, are în arendă 146,6 mii ha de pământ arabil, în Federatia Rusa. „Posesiunile” acestui oraş în Rusia au crescut, în comparaţie cu anul trecut, cu aproximativ 42 %. Administraţia Mudanjiang mai este şi operatorul a 16 întreprinderi de prelucrare a cerealelor, din extremul orient al Rusiei. Conform surselor citate anterior, pe pământul arendat de autoritatile chineze se vor cultiva cartofi – în conformitate cu politica federală chineză, de popularizare a cartofului, care spre deosebire de orez, cultura principală în agricultura chineză, are mai puţină nevoie de apă. Conform estimărilor guvernului chinez, până în 2030, populaţia ţării va ajunge la 1,5 miliarde, ceea ce va necesita 100 milioane de toane de alimente în plus anual.

Colonizare economica

Reamintim ca la inceputul lunii iunie 2011, guvernul chinez a anunţat că va ajuta Coreea de Nord să transforme doua insule în „zone economice bazate pe întreprinderi şi orientate către piaţă de larg consum”. Acest program este primul de acest fel realizat între guvernele celor două ţări comuniste, relateaza mass-media regionala, preluata de presa de la Bucuresti.
Cele 1.200 de hectare sunt închiriate de către guvernul chinez, împreună cu un port, pentru următorii 50 de ani. La ceremonie au participat ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, şi directorul administrativ al Partidului Muncitoresc din Coreea, Chang Sung-taek. “Cele două zone vor reprezenta o platformă pentru promovarea economică şi cooperarea comercială cu restul lumii”, au declarat cei doi oficiali. Suspiciunile că cele două ţări ar putea discuta legături economice planează de mai mulţi ani, de când dictatorul nord-coreean Kim Jong-il a vizitat China în urmă cu trei ani. În plus, China îşi susţinea deja ţara vecină trimiţând ajutoare, semnal de Internet şi alte schimburi, in conditiile in care aceasta tara a intrat sub sanctiuni internationale ca urmare a bombardamentelor lansate asupra Coreei de Sud la sfarsitul anului trecut.
În afara celor două insule, Hwanggumpyong şi Wihwa, China va avea acces şi la portul Rason, acesta fiind adevăratul motiv care stă la baza înţelegerii dintre cele două state. Prin acest port, China va avea din nou legătură maritimă cu sudul ţării, legătură pierdută când a cedat fâşia de coastă Rusie în 1860 (actuala regiune rusa Vladivostok). Chinezii intenţionează să construiască o fabrică de ciment şi să modernizeze infrastructura rutiera si portuara a zonei, trezind speculatii privind posibila desfasurare de forte navale si terestre chineze in regiune.

Comments (0)

Tags: , , , ,

China a devenit mai puternica in 2010

07 Ianuarie 2011 by Vitalie Goncearov

China, o noua putere mondiala

China, o noua putere mondiala

Devenita anul acesta a doua economie mondiala si din ce in ce mai solicitata la guvernarea planetei, China a parut adesea inflexibila si izolata in diplomatie si politica, cum a fost in cazul acordarii Premiului Nobel pentru Pace unui disident chinez aflat in detentie, relateaza mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. In conditiile in care importanta sa a continuat sa creasca, relatiile sale cu celelalte puteri s-au complicat si ar putea, in opinia expertilor, sa devina tot mai tensionate in 2011, cand tentatia unei schimbari ideologice apare la Beijing.
Dupa ce a depasit Franta, Marea Britanie si Germania datorita unei cresteri economice de circa 10 la suta, China a detronat anul acesta Japonia, aflata pe locul al doilea in economia mondiala, transmite si Mediafax. Vocea sa a fost din ce in ce mai solicitata in afacerile mondiale, mai ales in cadrul G20. Slabiciunea presupusa a monedei sale a acaparat summiturile internationale, iar deciziile sale de politica monetara au cutremurat marile piete bursiere, petrolul si aurul.
“China are acum o economie mult mai mare, iar deciziile pe care ea le ia au repercusiuni asupra intregii planete “, a constatat Tom Orlik, analist la Beijing in cadrul Stone & McCarthy Research Associates. Plenara Partidului Comunist din octombrie a confirmat ca succesiunea presedintelui Hu Jinato avanseaza, cu aparitia celui care-i va fi foarte probabil succesor, Xi Jinping. Dar in spatele usilor inchise ale Comitetului Central, vocile care fac apel la reforme politice au fost din ce in ce mai puternice.

Diplomatie dura

In acest context, acordarea Premiului Nobel pentru Pace disidentului incarcerat Liu Xiaobo a fost intolerabila pentru Beijing. Iar prapastia s-a adancit odata cu acest premiu, denuntat de China, in timp ce un scaun gol, dezastruos pentru imaginea sa, reprezenta la ceremonia de la Oslo laureatul incarcerat. Fara retinere sau complexe, Beijingul a utilizat cenzura, invectivele, amenintarile si presiunile, oferind comunitatii internationale imaginea unei Chine refractare, inflexibile. “Reactiile autoritatilor chineze (…) nu au facut decat sa consolideze un sentiment de neincredere tot mai mare fata de Beijing”, apreciaza Valérie Niquet, director al Centrului Asia la Ifri. Occidentul este “mai ingrijorat in fata Chinei care pare sa aleaga schimbarea ideologica si afirmarea nationalista”, adauga ea.
Pe plan diplomatic, anul a fost marcat pentru China de “reversuri in relatiile sale cu majoritatea celorlalte puteri”, estimeaza Jonathan Holslag, de la Institutul de cercetare a Chinei contemporane din Bruxelles (BICCS). “Dificultatile cu Statele Unite arata ca exista prapastii in ceea ce priveste interesele si asteptarile care ar putea sa nu fie depasite”, adauga el. “Chinei nu ii place predominanta americana in Asia de Est”. Anul acesta s-a observat o “marginalizare a Chinei pe scena internationala si mai ales in Asia”, apreciaza Niquet.

Bomba coreeana

In timp ce Beijingul se abtinea, in pofida presiunilor internationale, sa isi condamne aliatul nord-coreean pentru bombardarea unei insule din Coreea de Sud, “s-a constatat o consolidare a legaturilor strategice intre Japonia, Coreea de Sud si Statele Unite”. “Tirurile de tun in Peninsula Coreeana au deservit mult China”, noteaza si Hu Xingdou, de la Universitatea de Tehnologie din Beijing. “Contrar anului trecut, cand China a fost foarte aplaudata pentru rolul sau in fata crizei financiare, ea a fost foarte criticata anul acesta pe tema crizei coreene”, adauga el. Pentru 2011, numerosi analisti prevad, ca Holslag, ca “relatiile cu Occidentul vor continua sa fie amare”. “Pur si simplu nu mai este prea mult loc pentru compromisuri”, crede acesta. “Exista un numar in crestere de oficiali (chinezi) care cred ca China trebuie sa fie ferma pe pozitii”. Chiar daca, la varf, “liderii sunt perfect constienti ca China are nevoie de restul planetei”, conchide el.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Americanii incearca sa linisteasca Phenianul

21 Decembrie 2010 by Isac Mihai

Peninsula coreeana, in pragul razboiului

Peninsula coreeana, in pragul razboiului

Guvernatorul american Bill Richardson a parasit marti Phenianul, declarandu-se “satisfacut” de rezultatele vizitei sale in Republica Populara Democrata Coreeana, destinata sa detensioneze situatia in Peninsula Coreeana, relateaza mass-media chineza, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Coreea de Nord a acceptat luni revenirea inspectorilor AIEA pe care ii alungase in aprilie 2009 si s-a abtinut de la o riposta la exercitiile militare cu tiruri reale ale R.Coreea pe o insula bombardata recent de artileria Phenianului. “Coreea de Nord a reactionat ca un stat responsabil. Sper ca aceasta va marca debutul unui nou capitol si al unui ciclu de dialog pentru diminuarea tensiunilor in Peninsula Coreeana”, a declarat guvernatorul de New Mexico intr-un comunicat.
Bill Richardson, care a petrecut cinci zile in Coreea de Nord la invitatia lui Kim Kye-Gwan, negociatorul sef nord-coreean in convorbirile multipartite despre programul nuclear al tarii sale, urmeaza sa sustina o conferinta de presa la sosirea sa in Beijing. El ar fi trebuit sa paraseasca Phenianul luni seara, dar zborul avionului sau a fost amanat din cauza timpului nefavorabil. Richardson a mai vizitat de doua ori Phenianul in anii “90 pentru a obtine eliberarea unor americani detinuti, iar apoi in 2007 pentru repatrierea ramasitelor soldatilor americani cazuti in timpul Razboiului Coreii.

Presa rusa vede un al treilea razboi mondial

Coreea de Sud a inceput, luni dimineata, exercitiile militare in apropierea imediata a granitei cu Republica Populara Democrata Coreeana. Initial, manevrele erau programate pentru sfarsitul saptamanii trecute, insa au fost anulate – oficial, din cauza vremii proaste. Specialistii atentioneaza in legatura cu serioasele riscuri politico-militare, sociale si ecologice ale unui potential conflict de anvergura dintre cele doua Corei, noteaza cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citata de Agerpres.
Moscova considera, la randul sau, ca manevrele cu tiruri de artilerie ale sud-coreenilor, desfasurate pe insula Yeonpyeong, ar putea deteriora si mai mult situatia deja tensionata din regiune. Rusia, care are granita comuna cu RPDC, are de ce sa se teama, subliniaza cotidianul. Potrivit analistului rus Aleksandr Vorontov, in cazul in care conflictul va escalada, este posibil un aflux de refugiati si o catastrofa ecologica in zona. “In Coreea de Sud exista 20 de centrale nucleare, care ar putea fi distruse cu arme obisnuite. Aceasta inseamna 20 de noi Cernobiluri. De altfel, si in Coreea de Nord exista obiective nucleare”, declara Vorontov, expert in cadrul Institutului de Orientalistica al Academiei de Stiinte din Rusia.
In afara de aceasta, actiunile militare din Peninsula Coreeana vor obliga tarile vecine, inclusiv Rusia, China si SUA, sa-si plaseze in stare de pregatire totala de lupta propriile forte armate. “Din experienta campaniei irakiene stim ca, in pofida utilizarii de arme cu precizie inalta, uneori erau afectate si tarile vecine”, atentioneaza analistul rus. In opinia lui Vorontov, conflictul dintre cele doua Corei ar putea fi unul indelungat si incontrolabil, putand escalada intr-un al treilea razboi mondial, in care SUA sa se confrunte cu China.

Iluzii la Seul

Intre timp, pozitia Washingtonului starneste intrebari, subliniaza Nezavisimaia Gazeta. Astfel, SUA nu au acceptat convocarea, sambata trecuta, a Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite, dupa cum solicita Moscova. Se asteapta ca circa 20 de militari americani sa ia parte la actualele manevre sud-coreene. Phenianul afirma ca sud-coreenii se folosesc de americani ca de un scut, dar nu au ezitat sa ameninte cu “atacuri imprevizibile in scopul autoapararii”. La randul sau, Departamentul de Stat al SUA a declarat ca exercitiile militare ale Seulului sunt unele intemeiate in ceea ce priveste asigurarea securitatii si ca partea sud-coreeana are dreptul la ele.
In opinia lui Vorontov, manevrele sud-coreenilor releva iluziile Seulului, conform carora schimbarea regimului din RPDC ar fi posibila prin amplificarea presiunilor si izolarii. “Coreea de Sud si SUA si-au pus de acord pozitiile. In afara de aceasta, Washingtonul primeste o parghie pentru a-si inteti presiunile asupra Chinei, deoarece situatia ii ofera posibilitatea de a-si desfasura fortele militare pe perimetrul granitelor RPC, de a organiza exercitii in Marea Galbena, in apropierea imediata de malurile si principalele centre ale Chinei”, explica expertul.
Totusi, un conflict de anvergura nu este in avantajul nimanui. Dupa ce desfasurase o vizita la Phenian, guvernatorul statului New Mexico, Bill Richardson, le-a propus militarilor din RPDC sa stabileasca o linie directa cu cei din sud si, de asemenea, sa infiinteze o comisie militara pentru monitorizarea crizelor de la Marea Galbena, comisie din care sa faca parte SUA si cele doua Corei. Nezavisimaia Gazeta remarca faptul ca SUA nu par sa doreasca prezenta Rusiei si Chinei in aceasta comisie. Deocamdata, Phenianul a refuzat propunerea SUA.

Esecul ONU

Recenteke discutii de la Consiliul de Securitate al ONU asupra situatiei din Peninsula Coreeana, au esuat fara o declaratie finala, iar Rusia a avertizat ca, pentru a se opune tensiunilor tot mai puternice, comunitatea internationala nu mai are niciun “plan de actiune”. China a respins cererile tarilor occidentale de includere in declaratia finala a unei condamnari a Coreei de Nord, pentru bombardamentul de la 23 noiembrie contra insulei sud-coreene Yeonpyeong , in care au fost ucise patru persoane, au declarat diplomati din cadrul ONU. Tarile occidentale se limitau, in proiectul lor de declaratie, sa spuna ca “Membrii Consiliului de Securitate condamna bombardamentul de la 23 noiembrie 2010, care a dus la pierderi de vieti umane, inclusiv civili, si deplange cu fermitate agravarea tensiunii in Peninsula Coreeana, la care a condus”. “Statele Unite au condamnat ferm, asa cum am facut si atunci, atacul de la 23 noiembrie al Coreei de Nord”, a subliniat Rice. “Noi credem ca este foarte important pentru Consiliul de Securitate sa vorbeasca cu claritate si unitate pentru a condamna” Coreea de Nord, a adaugat ea. “Majoritatea membrilor Consiliului si-au exprimat clar punctele de vedere, potrivit carora este importanta” o condamnare a Coreei de Nord, a mai spus Rice.
Ambasadorul rus a argumentat ca tara sa a cerut, sambata, reuniunea Consiliului de Securitate, din cauza “profundei ingrijorari” fata de tensiunile intre Coreea de Nord si Coreea de Sud. El a adaugat ca tara sa a prezentat doua idei de declaratie finala, care erau de a cere celor doua Corei “o retinere maxima” si sa ceara secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, sa trimita un emisar pentru a discuta cu Phenianul si Seulul. Cea de a doua idee a “primit o sustinere considerabila” din partea membrilor Consiliului de Securitate, a spus el. “Sper ca aceasta idee sa poata continua, inca, pentru ca suntem intr-o situatie cu tensiuni politice puternice si fara un plan de actiune diplomatic”, a adaugat Ciurkin.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Peninsula Coreea e un butoi cu pulbere

21 Decembrie 2010 by Ari Berg

Armata sud-coreeana, pregatita pentru un nou razboi

Armata sud-coreeana, pregatita pentru un nou razboi

Consiliul de Securitate al ONU ar fi in favoarea trimiterii unui reprezentant in Coreea de Nord si Coreea de Sud cu sarcina de a aplana tensiunile militare in crestere din peninsula coreeana, relateaza mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a declarat in urma reuniunii cu usile inchise despre situatia din peninsula coreeana, ca secretarul general al ONU Ban Ki-moon ar trebui sa ia in considerare trimiterea unui reprezentant, o masura care nu necesita aprobarea Consiliului si nu reprezinta “un subiect controversat”. Ciurkin a mai spus ca in cazul in care Consiliul ar fi probat ideea sa privind lansarea unui apel la “maxima retinere”, chestiunea trimisului special ar fi fost adoptata rapid. Rusia a initiat eforturile din cadrul Consiliului de Securitate de a incerca sa previna un conflict militar intre Coreea de Nord si Coreea de Sud. Ciurkin a declarat ca apelul sau la “retinere maxima” a fost potrivit data fiind lipsa unui mijloc diplomatic de a aplana tensiunile, inclusiv revenirea la discutiile in format de sase la care iau parte cele doua Corei, Rusia, China, SUA si Japonia.
Consiliul de Securitate nu a ajuns, la sfarsitul saptamanii trecute, la o pozitie comuna privind raspunsul la situatia din peninsula coreeana, a declarat Ciurkin, adaugand ca membrii Consiliului s-au aratat in favoarea propunerii de a trimite un reprezentant al ONU pentru a purta discutii atat cu Phenianul cat si cu Seulul. Consiliul s-ar putea intalni din nou luni pentru a continua discutiile, a dezvaluit ambasadorul rus.

Reactie in lant

SUA se tem de o posibila “reactie in lant” intre Phenian si Seul in urma exercitiilor de artilerie cu munitie reala efectuate in Coreea de Sud, a afirmat recent vicepresedintele comitetului statului major american, generalul James Cartwright. “Ceea ce ne ingrijoreaza in mod special este daca acestea sunt prost intelese si daca Coreea de Nord va vedea in ele o oportunitate de a trage beneficii replicand acestor tiruri, ceea ce ar putea antrena o reactie in lant”, a declarat generalul Cartwright. Chiar daca aceasta zona a exercitiilor este cunoscuta si utilizata de mult timp de Seul, SUA se tem de o “escaladare” a conflictului, a adaugat generalul Cartwright.

Exercitii pe Yeonpyeong

Coreea de Sud a demarat recent manevrele militare cu tiruri reale, pe insula bombardata recent de Phenian, in pofida amenintarilor Coreei de Nord, a anuntat Ministerul sud-coreean al Apararii. Ceata a intarziat demararea acestor exercitii, prevazute initial pentru sfarsitul diminetii. Ministerul Apararii a precizat ca manevrele vor dura mai putin de doua ore. Civilii de pe insula sud-coreeana Yeonpyeong, bombardata la 23 noiembrie de Coreea de Nord, si cei de pe alte patru insule invecinate, au primit ordinul sa intre la adapost rapid, in cursul diminetii. Un consemn similar a fost comunicat tuturor insulelor din Marea Galbena aflate la frontiera Coreei de Nord, potrivit unui purtator de cuvant al Statului Major Interarme al Armatei sud-coreene. La sfarsitul saptamanii trecute, Phenianul a promis un “dezastru” daca Coreea de Sud nu renunta la manevrele militare pe insula Yeonpyeong.

Comments (0)

Tags: , , ,

Pericol de razboi nuclear in Coreea

15 Decembrie 2010 by Ari Berg

Armata nord-coreeana mimeaza razboiul cu SUA si aliatii sai

Armata nord-coreeana mimeaza razboiul cu SUA si aliatii sai

Cooperarea americano-sud-coreeana ar putea declansa un razboi nuclear in regiune deoarece Sudul a inceput manevrele militare in contextul persistentei tensiunii la aproape trei saptamani dupa bombarea de catre Coreea de Nord a insulei sud-coreene Yeonpyeong, a avertizat Phenianul, citat de mass-media regionala. Manevrele navale efectuate de Sud se vor desfasura pe parcursul acestei saptamani in 27 de locatii. Dupa atacul nord-coreean asupra insulei Yeonpyeong, Coreea de Sud a efectuat exercitii militare comune cu SUA si a continuat cu exercitii de artilerie, in pofida avertismentului Coreii de Nord ca aceste manevre vor agrava tensiunea.
Un comandant al Statului Major sud-coreean a incercat sa diminueze semnificatia exercitiilor militare din aceasta saptamana, afirmand ca ele sunt manevre de rutina si nu se vor desfasura in apropierea granitei maritime disputate de cele doua Corei, unde a avut loc atacul luna trecuta.
Coreea de Nord a acuzat de asemenea Sudul de colaborare cu SUA si Japonia pentru a intensifica presiunea asupra Phenianului. Reamintim ca oficiali sud-coreeni si americani din domeniul apararii s-au reunit luni la Seul pentru convorbiri privind Coreea de Nord si alte subiecte ce sunt abordate in mod constant in discutiile privind domeniul apararii, potrivit Ministerului sud-coreean al Apararii.

SUA vor sta umar la umar cu Coreea de Sud

Luni, dupa ce Coreea de Nord a acuzat colaborarea Coreei de Sud cu SUA si Japonia avertizand asupra unui razboi nuclear in peninsula, seful marelui stat major, amiralul Mike Mullen, a declarat la randul lui ca in peninsula coreeana creste pericolul unui razboi sau al unor ostilitati. Amiralul Mullen spune ca provocarile Coreei de Nord sunt legate de pregatirile preluarii puterii de catre Kim Jong -Un fiul actualului lider de la Phenian, Kim Jong -Il. Intr-o demonstratie de unitate ministrii de externe ai Coreei de Sud si Japoniei s-au intalnit saptamana trecuta in Washington cu secretarul de stat Hillary Clinton, aratand ca nu vor relua negocierile cu Phenianul propuse de China pana cand Phenianul nu isi va schimba atitudinea.
Amiralul Mike Mullen a vizitat saptamana trecuta Coreea de Sud avertizand Phenianul sa puna capat “atitudinii beligerante iresponsabile”. Luni, inalti oficiali ai Apararii americani si sud coreeni au avut convorbiri in Seul asupra Coreei de Nord, convorbiri deschise de declaratia adjunctului asistentului secretarului apararii, Michael Schiffer, ca “SUA vor sta umar la umar cu Coreea de Sud in fata provocarilor Coreei de Nord”. Saptamana aceasta, adjunctul secretarului de stat James Steinberg va vizita China pentru convorbiri asupra Coreei de Nord in mijlocul presiunilor internationale ca Beijingul sa-si foloseasca influenta diplomatica pentru a convinge Phenianul sa puna capat provocarilor. Steinberg se va deplasa ulterior la Seul si Tokio.

Japonia isi muta trupele in sud

Administratia americana si-a intensificat eforturile diplomatice asupra Chinei acuzand liderii de la Beijing ca ar permite Coreei de Nord sa inceapa un program de imbogatire a uraniului si sa lanseze atacuri impotriva Coreei de Sud. Ca raspuns la ceea ce pare asentimentul tacit al Chinei fata de actiunile Phenianului, Washington-ul isi redefineste relatiile cu Coreea de Sud si Japonia creand, in mod potential un bloc anti-China in nord-estul Asiei pe care oficialii americani spun ca nu il doresc dar ca ar putea avea nevoie de el.
Semnale clare privind escaladarea tensiunilor in regiune vin si de la Japonia care, in ceea ce ar putea fi cea mai ampla revizuire a a strategiei sale de aparare post razboi rece, ar urma sa isi reduca fortele de artilerie si echipamentele blindate indreptate catre nord, spre Rusia, pentru a crea unitati mai mobile care ar putea raspunde unei prezente crescande a Chinei in apropierea insulelor disputate din sud.
Realinierea fortelor militare nipone vine intr-un moment in care Washingtonul cere Japoniei sa isi creasca rolul militar in estul Asiei ca raspuns la recentele provocari ale Coreei de Nord dar si la pozitia din ce in ce mai in forta a Chinei in regiune. Noua strategie militara a Japoniei care ar urma sa fie facuta publica saptamana aceasta va prevedea o mai mare integrare a fortelor armate nipone cu cele americane.
De la o disputa retorica initiala cu administratia Obama asupra bazei aeriene americane de pe insula Okinawa, noul guvern de la Tokio s-a apropiat de Washington in urma conflictului diplomatic cu China de acum trei luni in legatura cu disputatele insule din Marea Chinei de Est si cu ingrijorarile privind programul nuclear al Coreei de Nord.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Trilaterala pentru Coreea

07 Decembrie 2010 by Vitalie Goncearov

Soldatii sud-coreeni, pregatiti sa respinga agresiunea comunista nord-coreeana

Soldatii sud-coreeni, pregatiti sa respinga agresiunea comunista nord-coreeana

Ministrii de externe american, nipon si sud-coreean, reuniti luni la Washington, au denuntat recentul atac al Republicii Populare Democrate Coreene asupra unei insule a Republicii Coreea, reafirmandu-si hotararea privind o pozitie comuna in problema nord-coreeana, relateaza mass-media locala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. La trilaterala de luni, sefii diplomatiilor nipona Seiji Maehara, americana Hillary Clinton si sud-coreeana Kim Sung-Hwan au insistat pentru intensificarea cooperarii cu China, cerandu-i acesteia sa exercite mai multe presiuni asupra RPDC, pentru a o determina sa-si inceteze actiunile provocatoare si sa se conformeze angajamentelor sale privind transformarea Peninsulei Coreea intr-o zona libera de arme nucleare.
”China, un partener vital pentru mentinerea stabilitatii regionale, singura tara care are intense legaturi cu Coreea de Nord”, in cadrul negocierilor in format de sase privind dosarul nuclear nord-coreean, trebuie sa se implice mai activ “pentru modificarea comportamentului Coreii de Nord”, a afirmat Clinton. Totodata, sefa diplomatiei americane a insistat ca RPDC sa-si amelioreze relatiile cu Coreea de Sud, inaintea unei relansari a tratativelor in format de sase.

Declaratie comuna

Intr-o declaratie comuna difuzata la sfarsitul discutiilor, cei trei ministri au “condamnat cu tarie” recentul atac militar nord-coreean, solicitandu-i Phenianului sa “puna capat comportamentului sau provocator” si sa se conformeze armistitiului care a pus capat razboiului in Peninsula Coreea. Semnatarii documentului s-au pronuntat totodata impotriva activitatii de imbogatire a uraniului si a demararii constructiei unui reactor de apa usoara de catre RPDC, apreciind ca asemenea masuri incalca rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU privind RPDC, precum si angajamentele asumate de Phenian prin declaratia comuna semnata in 2005 de tarile implicate in amintitele negocieri – cele doua Corei, China, Japonia, Rusia, SUA.
Inaintea trilateralei de luni, la Washington, secretarul de stat american a avut intalniri separate cu ministrii de externe nipon si sud-coreean. China, singura tara care nu a condamnat bombardamentul nord-coreean de la 23 noiembrie asupra insulei sud-coreene, a sugerat organizarea unei intalniri intre toate cele sase tari care negociaza in dosarul nuclear nord-coreean, pentru a evoca noile tensiuni produse in Peninsula Coreea. Iritat de atitudinea proteguitoare a Beijingului fata de Phenian, Washingtonul a respins aceasta oferta, anuntand organizarea unei trilaterale cu aliatii sai regionali traditionali.
Barajul de artilerie efectuat de RPDC la 23 noiembrie asupra insulei Yeonpyeong, urmat de o replica armata a Coreii de Sud, este cel mai grav incident de la sfirsitul razboiului in Peninsula Coreea (1950-1953), incheiat printr-un armistitiu, nu cu semnarea unui acord de pace.

Amiralul Mullen, la Seul

Cel mai inalt grad american, amiralul Michael Mullen, efectueaza marti si miercuri o vizita la Seul pentru a reafirma sprijinul Statelor Unite Coreii de Sud dupa bombardamentul Phenianului al unei insule sud-coreene la sfarsitul lunii noiembrie, a anuntat luni Pentagonul. Seful statului major interarme, care urmeaza sa plece de la Washington luni seara, va avea mai ales intalniri cu omologii sai si cu noul ministru al apararii sud-coreean Kim Kwan-Jin. “Este o buna ocazie pentru a reafirma sud-coreenilor angajamentul nostru”, a declarat in fata presei capitanul John Kilby, purtator de cuvant al sefului de stat-major.
Aceasta vizita nu este un mesaj adresat Coreii de Nord, a precizat el, adaugand ca Statele Unite au fost “foarte clare cu comunitatea internationala, noi suntem acolo pentru a ramane si nimeni in regiune nu trebuie sa se insele asupra hotararii noastre”. Statele Unite dispun de peste 28.000 de oameni in Coreea de Sud. Aceasta vizita inopinata a fost decisa saptamana trecuta in timp ce Peninsula Coreea cunostea una dintre cele mai grave crize de dupa razboiul din Coreea in urma bombardamentului de la 23 noiembrie al unei insule sud-coreene in Marea Galbena.

Noi manevre militare

Armata sud-coreeana a inceput luni noi importante manevre militare. Dupa exercitii navale in Marea Galbena cu Coreea de Sud, Statele Unite au inceput la randul lor vineri cu Japonia cele mai importante manevre militare organizate vreodata intre cele doua tari. Presedintele sud-coreean, Lee Myung-bak, a dispus marti consolidarea celor cinci insule ale Coreii de Sud, aflate in apropierea teritoriului nord-coreean, pentru a evita producerea unui exod al locuitorilor, dupa atacul armatei comuniste asupra Insulei Yeonpyeong, la 23 noiembrie. “Ministerele trebuie sa se axeze pe realizarea unei consolidari treptate (a insulelor), dar si pe cooperarea in procesul de creare a locurilor de munca pentru cei care continua sa locuiasca acolo”, a indicat presedintele Lee Myung-bak.
Solicitarea liderului sud-coreean a fost facuta pe fondul temerii conform careia insulele sud-coreene din Marea Galbena, apropiate de Coreea de Nord, vor ajunge sa se depopuleze, deoarece unii locuitori din zona, care se ocupa cu pescuitul, cer sa se ia masuri pentru a fi mutati in alte zone in care nu exista amenintarea unui atac nord-coreean.
Armata sud-coreeana a inceput deja sa aduca din ce in ce mai mult armament si personal pe Insula Yeonpyeong, pentru a raspunde astfel, intr-un mod cat mai eficient, provocarilor viitoare ale regimului lui Kim Jong-il. De asemenea, guvernul sud-coreean a aprobat, luni, efectuarea unor cheltuieli de 30 de miliarde de woni (19 milioane de euro) pentru a-i reloca pe cei stramutati din Insula Yeonpyeong, dar si pentru reconstruirea cladirilor distruse in atacul de la 23 noiembrie.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Peninsula Coreea intra in zodia razboiului

25 Noiembrie 2010 by Isac Mihai

Grupul de lupta al portavionului american George Washinghton soseste in zona de conflict coreeana

Grupul de lupta al portavionului american George Washinghton soseste in zona de conflict coreeana

Presedintele sud coreean a acceptat, joi, demisia ministrului Apararii, la doua zile de la bombardamentul nord-coreean, asupra insulei Yeonpyeong, soldat cu patru morti, relateaza mass-media regionala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Executivul de la Seul s-a confruntat in ultimele zile cu un val de critici, presa si oamenii politici acuzand cabinetul sud-coreean pentru reactia nepotrivita la bombardamentul nord-coreean. Presedintele Lee Myung-Bak a acceptat demisia lui Kim Tae-Young, se arata intr-un comunicat al Presedintiei de la Seul. “Kim a dorit sa faca un pas in spate pentru a-si asuma raspunderea pentru recentele incidente”, subliniaza sursa citata. La doua zile de la bombardament, in urma criticilor aparute in presa referitoare la o reactie “slaba” din partea armatei sud-coreene, Seulul a anuntat ca planuieste sa isi schimbe angajamentul “mai degraba pasiv”, potrivit unui oficial din cadrul presedintiei, Hong Sang-Pyo. Surse oficiale de la Seul au mai adaugat ca presedintele Lee Myung-Bak a cerut demisia sefilor serviciilor de informatii, militare si civile, din Coreea de Sud.
Sudul va “spori considerabil fortele armate, inclusiv trupele terestre, pe cele cinci insule din Marea Galbena si va aloca mai mult din buget pentru a trata amenintarile asimetrice ale Coreei de Nord,” a spus el. Totodata,  Coreea de Nord sustine ca Sudul a tras primele tiruri si a provocat riposta militara. De cealalta parte, Ministerul Apararii de la Seul a declarat ca este vorba de o violare evidenta a Tratatului de armistitiu cu tara vecina. Presedintele Sud-ului, Lee Myung-bak, a declarat ca incearca sa previna un conflict de amploare. Seulul a avertizat cu represalii mai dure, daca Nord-ul continua atacul, cel mai grav de la razboiul din 1950-1953.

Agresiune armata

Armata nord-coreeana a lansat marti aproape 200 de lovituri de artilerie asupra unei insule locuite, aflate sub jurisdictie sud-coreeana, scrie presa intrenationala. In urma atacului, cel putin patru militari sud-coreeni si doi civili au fost raniti. Mai multe case au fost distruse sau incendiate. Potrivit surselor citate, armata sud-coreeana a raspuns cu 80 de lovituri de artilerie si a adus avioane de lupta pe insula Yeonpyeong. “O unitate de artilerie nord-coreeana a declansat tiruri de provocare la 05.34 GMT si trupele sud-coreene au replicat imediat”, iar flotila militara a fost desfasurata in spatiul aerian al insulei, a indicat un purtator de cuvant al Ministerului Apararii de la Seul. Presedintele sud-coreean Lee Myung-bak i-a convocat de urgenta la Casa Albastra pe principalii factori de resort si a afirmat ca depune eforturi pentru a preveni o extindere a incidentului provocat marti de tirurile trase de artileria nord-coreeana in directia unei insule sud-coreene din Marea Galbena si degenerarea acestuia in confilct armat, informeaza Yonhap. Totodata, autoritatile de la Seul au avertizat cu represalii, in conditiile continuarii provocarilor militare din partea Republicii Populare Democrate Coreene.

Amenintari cu repetitie

Coreea de Nord a amenintat joi cu noi atacuri asupra Coreei de Sud daca aceasta din urma continua “atacurile militare nesabuite” asupra sa, scrie presa oficiala nord-coreeana, citata de CNN. Potrivit AFP, armata Coreei de Sud isi va consolida prezenta in cele 5 insule din Marea Galbena situate in apropiere de Nord. “Coreea de Nord va porni a doua si chiar a treia runda de atacuri, fara nicio ezitare, daca Coreea de Sud va mai lansa provocari militare nesabuite” a spus un oficial militar de la Phenian citat de agentia de presa nord-coreeana KCNA, scrie Reuters.
Intre timp, Coreea de Sud a anuntat ca isi intareste prezenta in Marea Galbena, dupa atacul de marti al nord-coreenilor asupra insulei Yeonpyeong, soldat cu moartea a patru sud-coreeni, intre care doi soldati, si ranirea a 15 militari. Au fost raniti si in randurile civililor.

Reactii internationale

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a lansat marti un apel la adresa Coreii de Sud si a Republicii Populare Democrate Coreene solicitind evitarea unei escaladari a violentelor. “Presedintia OSCE este foarte nelinistita dupa evenimentele produse in Marea Galbena si le solicita celor doua parti implicate sa evite orice actiuni ce ar putea complica situatia si ar duce la o intensificare a tensiunilor in peninsula coreeana”, a declarat Kanat Saudabaiev, ministrul de externe al Kazahstanului, tara ce detine presedintia rotativa a OSCE. “Orice diferende ar exista intre parti, acestea trebuie rezolvate la masa tratativelor, doar prin mijloace pasnice”, a mai adaugat el.
De asemenea, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a condamnat cu fermitate atacul nord-coreean, exprimand “profunda preocupare”. Ministrul britanic de Externe, William Hague, a condamnat atacul nord-coreean “unilateral”, iar omologul sau german, Guido Westerwelle, si-a exprimat “ingrijorarea” dupa aceasta noua provocare militara. NATO “condamna ferm” bombardarea unei insule sud-coreene de catre Coreea de Nord, a afirmat, marti, o purtatoare de cuvant a Aliantei Nord-Atlantice. “NATO condamna ferm bombardarea unei insule a Coreei de Sud de catre Coreea de Nord, soldata cu victime”, a declarat Carmen Romero. “Alianta va urmari atent evolutiile situatiei cu o profunda preocupare”, a adaugat purtatoarea de cuvant, citata de Mediafax.

China ingrijorata

Guvernul chinez, principalul aliat al regimului nord-coreean, si-a exprimat marti “ingrijorarea” cu privire la situatia creata intre cele doua Corei, dupa tirurile de artilerie trase de armata nord-coreeana in zona unei insule apartinand Republicii Coreea din Marea Galbena, transmite Agerpres. Purtatorul de cuvant a subliniat ca Beijingul cere sa se realizeze o verificare cu privire la tirurile de artilerie trase de Coreea de Nord pe coasta vestica a peninsulei, in urma carora cel putin un puscas marin sud-coreean si-a pierdut viata si inca 13 au fost raniti, din care trei sunt in stare foarte grava, potrivit Yonhap. China cere celor doua tari “sa faca mai mult pentru a contribui la pacea si la stabilitatea din Peninsula coreeana”, a mai declarat diplomatul chinez. Intrebat daca guvernul sau a intrat in contact cu partea nord-coreeana, Hong Lei a declarat ca Beijingul este “deschis in ceea ce priveste mentinerea procesului de comunicare” cu tarile participante la rezolvarea crizei nucleare nord-coreene. China este gazda negocierilor in sase, la care participa alaturi de cele doua Corei, SUA, Rusia si Japonia, negocieri care au ca scop renuntarea la programul nuclear nord-coreean si introducerea unui climat de pace in peninsula, aflata teoretic in stare de razboi dupa conflictul din 1950-1953 incheiat doar printr-un armistitiu si nu printr-un tratat de pace. de marti asupra unei insule sud-coreene, soldat potrivit ultimului bilant cu doi morti, si a cerut incetarea imediata a acestor actiuni, relateaza AFP, Reuters si CNN. Acesta precizeaza ca SUA mentin “strans si continuu contactul cu aliatii coreeni” si “indeamna Phenianul sa respecte pe deplin Acordul de armistitiu” din 1953, de dupa razboiul din Coreea. Atacul nord-coreean coincide cu vizita in regiune a reprezentantului special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Bosworth, care are prevazuta pentru marti o deplasare la Beijing. Casa Alba isi subliniaza in continuare “angajamentul ferm fata de apararea aliatului SUA – Republica Coreea – si fata de mentinerea pacii si stabilitatii regionale”. Casa Alba a “condamnat ferm” bombardamentul nord-coreean.
Rusia a avertizat, marti, ca tensiunile din Peninsula Coreeana nu trebuie “escaladate”, dupa tirurile artileriei nord-coreene in zona unei insule apartinand Coreii de Sud din Marea Galbena, relateaza Interfax. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a condamnat tirurile artileriei nord-coreene si a facut apel la luarea unor masuri pentru normalizarea situatiei, relateaza RIA Novosti. Anterior, surse diplomatice citate de ITAR-TASS, au declarat ca Rusia considera inacceptabila recugerea la forta in Peninsula Coreeana si a indemnat partile sa dea dovada de cumpatare.

Coreea de Sud a suspendat ajutorul umanitar pentru Coreea de Nord

Guvernul sud-coreean a decis, miercuri, sa suspende ajutorul umanitar promis Coreei de Nord, dupa inundatiile pe care acest stat le-a suferit in august, ca raspuns la atacul nord-coreean de marti, ce a vizat o insula aflata la frontiera cu Coreea de Sud, transmite EFE. In octombrie, guvernul de la Seul a trimis un prim transport de 5.000 de tone de orez si 3.000 de tone de ciment catre Coreea de Nord, pentru a combate efectele inundatiilor, insa au mai ramas de trimis 7.000 de tone de ciment si de material medical. Ajutorul material mentionat a fost primul suportat de guvernul de la Seul, dupa ce presedintele sud-coreean, conservatorul Lee Myung-bak, si-a asumat mandatul in februarie 2008, avand o politica dura fata de Phenian. Ajutoarele trimise pana in acest moment au ajuns in orasul nord-coreean Sinuiju, aflat la frontiera cu China, una dintre cele mai afectate zone de ploile torentiale din august, din Coreea de Nord. Prima asistenta finantata de guvernul condus de Lee Myung-bak a fost privita ca un semn de detensionare a relatiilor dintre cele doua Corei, dupa scufundarea, in martie, a vasului sud-coreean ‘Cheonan’, care a provocat moartea a 46 de membri ai echipajului. Dupa primul transport din octombrie, Coreea de Nord i-a solicitat Seulului sa sporeasca ajutorul umanitar acordat, pana la cantitatea de 500.000 de tone de orez si 300.000 de tone de substante fertilizante.

Intariri pentru Yeonpyeong

Coreea de Sud îşi va întări forţele armate pe cinci dintre insulele sale din Marea Galbenă, situate în apropierea Coreii de Nord, după tirurile de artilerie efectuate marţi de regimul de la Phenian şi soldate cu patru morţi şi 18 răniţi pe insula Yeonpyeong, a anunţat joi preşedinţia sud-coreeanărelateaza mass-media. Guvernul “a decis să-şi sporească net forţele armate, printre care trupele terestre, pe cele cinci insule din Marea Galbenă” aflate la nord-vest de Coreea de Sud, a declarat Hong Sang-Pyo, responsabil de rang înalt din cadrul preşedinţiei. Acest anunţ intervine la cîteva ore după ce Coreea de Nord s-a declarat pregătită să lovească din nou Coreea de Sud, acuzîndu-şi încă o dată vecinul că a deschis ostilităţile.
Coreea de Sud va trimite noi baterii de artilerie pe insula bombardata marti de armata nord-coreeana, a anuntat miercuri ministrul Apararii, Kim Tae-Young. “Avem sase tunuri autopropulsate de tip K-9 stationate pe insula Yeonpyeong si prevedem sa instalam si altele”, a declarat ministrul in fata Comisiei pentru Aparare a Parlamentului. “Vom inlocui, de asemenea, obuzierele de 105 milimetri cu tunuri autopropulsate care au o raza mai mare de actiune”, a adaugat ministrul, citat de agentia Yonhap. Bombardamentul a ucis doi soldati, iar 18 persoane au fost ranite, dintre care 15 militari si trei civili. Ministrul a anuntat, totodata, ca tancurile stationate pe insula pentru a preveni orice debarcare nord-coreeana, sunt vulnerabile la obuze. “Vom studia mijloacele de a consolida aceste tancuri”, a declarat el. Intrebat despre posibilitatea de a relua “razboiul psihologic” contra Coreei de Nord, ministrul a raspuns ca Seulul ia noi masuri, nespecificate. Coreea de Sud a instalat difuzoare de-a lungul frontierei, dupa ce a acuzat Coreea de Nord, in mai, de scufundarea unei corvete sud-coreene. Aceste difuzoare, destinate difuzarii de mesaje de propaganda contra Phenianului, nu au fost puse in functiune niciodata. Regimul de la Phenian a amenintat ca le va distruge tragand asupra lor.

SUA aduc portavionul “George Washington”

Coreea de Sud si Statele Unite vor demara duminica manevre militare navale comune, decise marti de presedintii american, Barack Obama, si sud-coreean, Lee Myung-Bak, dupa bombardarea unei insule sud-coreene de catre Coreea de Nord, informeaza agentia Yonhap. La aceste manevre, care se vor desfasura in Marea Galbena, unde s-a produs bombardamentul de marti, va participa si portavionul american “George Washington”, potrivit agentiei sud-coreene Yonhap. Marti, presedintii Barack Obama si Lee Myung-Bak au convenit sa “ridice nivelul de pregatire” si sa organizeze manevre militare comune in “zilele urmatoare” , a precizat Casa Alba. Cei doi presedinti au convenit sa efectueze manevre militare “in zilele urmatoare, pentru a continua cooperarea stransa in materie de securitate intre tarile noastre si pentru a sublinia forta aliantei noastre si angajamentul nostru pentru pace si securitate in regiune”, se arata in comunicatul presedintiei americane. Obama i-a dat asigurari omologului sau sud-coreean ca Statele Unite sunt alaturi de aliatul lor dupa bombardarea insulei sud-coreene.

Razboi de vara

Reamintim ca in luna august 2010, tensiunile dintre cele doua Corei au fost pe cale sa rabufneasca dupa ce Coreea de Nord a tras peste 100 de salve de artilerie la granita cu Coreea de Sud din Marea Galbena. “Bateriile nord-coreene au efectuat tiruri in mare astazi, in largul coastei vestice”, a declarat pentru un purtator de cuvant al Ministerului Apararii. Phenianul a tras peste 200 de salve de artilerie, potrivit serviciului de presa al ministerului. Obuzele au aterizat in partea nord-coreeana a granitei, insa armata sud-coreeana a transmis la difuzoare un avertisment. Coreea de Sud a inceput ulterior exercitii navale majore in Marea Galbena, cele mai ample dupa ce 46 de marinari si-au pierdut viata in luna martie 2010 in urma scufundarii unui vas militar, pentru care este acuzata Coreea de Nord.

Coreea de Nord, un al treilea test nuclear

Coreea de Nord pare sa se pregateasca pentru un al treilea test nuclear, a anuntat anterior un cotidian sud-coreean, care citeaza o sursa guvernamentala de la Seul. Mai multi sateliti americani au detectat miscari de persoane si vehicule in zona unde Coreea de Nord a efectuat doua teste nucleare, in octombrie 2006 si mai 2009, scrie Chosun Ilbo, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Dar oficiali militari si guvernamentali de la Seul au reactionat preocupat, afirmand ca niciun indiciu concret nu sugereaza un viitor test nuclear. “Miscari intense de persoane si vehicule au fost detectate recent la Punggye-ri”, subliniaza cotidianul sud-coreean, citand o sursa guvernamentala anonima. De asemenea, Phenianul pare sa efectueze reparatii la tuneluri care au fost distruse in timpul celor doua teste precedente, a adaugat sursa citata.
“Dar pare putin probabil ca Nordul va efectua testul curand. Ar fi nevoie de inca trei luni” pentru a termina pregatirile pentru un al treilea test, a adaugat sursa. Un purtator de cuvant al Statului Major Interarme a declarat ca nu dispune de niciun indiciu privind eventualele pregatiri. “Nu avem nicio dovada concreta care sa sustina articolul” din Chosun Ilbo, a declarat el, potrivit Mediafax. “Urmarim cu atentie orice evolutie privind echipamentele nucleare ale Coreei de Nord si impartim informatiile pe care le avem cu toate tarile vizate”, a adaugat el. Un oficial din Ministerul sud-coreean al Apararii, care a solicitat anonimatul, a declarat ca acest tip de miscari sunt observate frecvent si ca ele sunt fara indoiala rezultatul operatiunilor de mentenanta a echipamentelor din zona.

Istorie nucleara

Phenianul a efectuat un prim test nuclear in octombrie 2006 si un al doilea in mai 2009 la Punggye-ri, in provincia Hamgyong de Nord, din nord-estul tarii. Al doilea test s-a desfasurat la o luna dupa ce tara s-a retras din negocierile multilaterale pe tema dosarului nuclear. Aceste negocieri, la care sunt invitate China, cele doua Corei, Japonia, Rusia si Statele Unite, vizeaza sa determine regimul comunist nord-coreean sa renunte la ambitiile nucleare, in schimbul unui important sprijin in domeniul energetic.
China, singurul aliat major al Coreei de Nord, a cerut, la mijlocul lunii octombrie, reluarea negocierilor. Cotidianul Wall Street Journal, care citeaza surse americane si asiatice, a afirmat la inceputul lunii ca aceste negocieri s-ar putea relua in ianuarie 2011. Perspectivele reluarii discutiilor s-au redus net, dupa torpilarea in martie 2010 a unei corvete sud-coreene, pe care o ancheta internationala a atribuit-o Phenianului. Coreea de Nord a negat in permanenta ca a fost implicata in acest incident soldat cu moartea a 46 de marinari sud-coreeni. La sfarsitul lunii septembrie, Coreea de Nord, o tara cu unul dintre cele mai inchise regimuri din lume, si-a anuntat oficial programul de succesiune in cazul decesului liderului sau, Kim Jong-Il, in varsta de 68 de ani. Acesta va fi succedat de fiul sau cel mai mic, in varsta de 27 de ani, Kim Jong-Un.

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION