Tag Archive | "Belarus"

Tags: , , , , ,

Putin se duce in Belarus si Kazahstan

17 Mai 2012 by Ari Berg

Preşedintele rus Vladimir Putin a ales un fost stat sovietic pentru prima sa deplasare externă în calitate de şef de stat, urmând să efectueze pe 31 mai o vizită de lucru în Belarus.
Putin şi omologul său de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko, au convenit vizita marţi, în timpul întâlnirii de la Kremlin, în marja summitului informal al Comunităţii Statelor Independente. Preşedintele rus mai are fixată, la începutul lunii iunie, o vizită în China, unde va participa la Summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai.
Vladimir Putin a fost invitat şi în Kazahstan de către liderul acestei ţări, Nursultan Nazarbaev, el acceptând invitaţia. “Pe 25 mai vom marca 20 de ani de la Tratatul de bază privind prietenia şi cooperarea dintre statele noastre. Unele articole s-au învechit, am vrea să le prelungim”, a afirmat Nursultan Nazarbaev.  Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, l-a invitat, la rândul său, pe Vladimir Putin să inspecteze lucrările la un nou sarcofag pentru reactorul avariat al centralei nucleare de la Cernobâl.
Putin a ţinut să sublinieze că întâlnirea cu liderii CSI, desfăşurată marţi la Kremlin, este prima pe care o are la nivel înalt, după învestirea sa ca preşedinte al Rusiei, pe 7 mai. Tendinţa de a consolida relaţiile cu fostele state sovietice este pusă în antiteză de presă cu refuzul său de a participa la summitul statelor dezvoltate G8, care se va desfăşura pe 18-19 mai în SUA.
Referindu-se la relaţiile dintre Rusia şi Belarus, unul dintre liderii opoziţiei ruse, Garry Kasparov, a afirmat, la Radio Svoboda, că pentru Vladimir Putin “este important fiecare dictator care se menţine”. “Este ca un fel de sprijin moral. (…) Orice ameninţare la adresa unei dictaturi în vecinătatea apropiată este considerată de Putin drept o ameninţare personală. Este evident că atât timp cât Belarusul este condus de Lukaşenko, această ţară nu va semăna a democraţie. Pe Putin acest aspect îl mulţumeşte”, a spus Kasparov.
Refuzul lui Putin de a participa la Summitul G8 a fost calificat de presă drept un “gest scandalos”, care a indignat Washingtonul, afirmându-se că liderul american Barack Obama a mizat pe o întâlnire cu preşedintele rus. Putin a decis să-l trimită în locul său la reuniunea de la Camp David (SUA) pe premierul Dmitri Medvedev.

Comments (0)

Tags: ,

Lukasenko pune conditii pentru revenirea ambasadorilor UE la Minsk

09 Aprilie 2012 by Razvan Iorga

Ambasadorii Uniunii Europene rechemati din Belarus pot reveni in tara, dar numai daca Bruxelles-ul nu mai impune noi sanctiuni regimului de la Minsk, a declarat duminica ministrul belarus de Externe, Serghei Martinov, citat de RIA Novosti. “Daca vreti ca ambasadorii vostri sa revina la Minsk, noi nu ne opunem (…). Dar daca la cateva zile dupa revenirea lor Uniunea Europeana adopta un nou set de sanctiuni ar fi putin cam ridicol, ca sa spun doar atat”, a afirmat seful diplomatiei belaruse. “Desigur, nu vrem sa fie implicati in masinatiuni in spatele scenei care dauneaza relatiilor noastre”, a declarat Martinov, la postul public de televiziune. Sanctiunile europene “dure si incorecte” nu fac altceva decat sa impiedice reformele democratice din Belarus, a continuat ministrul. Relatiile dintre UE si regimul presedintelui Aleksandr Lukasenko au fost tensionate de-a lungul anilor, dar au atins un nou minim in februarie, cand Uniunea a introdus un nou set de sanctiuni impotriva Belarusului, care priveaza de intrare in spatiul european peste 200 de oficiali. Belarusul si-a rechemat ambasadorii de la Varsovia si Bruxelles la vremea respectiva si a cerut reprezentantilor Poloniei si UE sa paraseasca tara. Ambasadorii celor 27 de state UE s-au retras din Belarus in semn de solidaritate cu colegii lor.

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

Bauturile alcoolice din R Moldova au principala piata de desfacere in Rusia

06 Aprilie 2012 by Ari Berg

Federaţia Rusă a fost principala piaţă de desfacere a băuturilor alcoolice moldoveneşti în anul 2011.
Însă ponderea acesteia s-a redus la 26,9 la sută din total, de la 35,4% în anul precedent, se arată în raportul Băncii Naţionale a Moldovei privind balanţa de plăţi a ţării pe anul 2011. Exporturile de băuturi alcoolice pe piaţa rusă au scăzut în anul trecut în expresie valorică cu 23 la sută faţă de anul 2010, până la 47,90 milioane de dolari. Această cifră este însă cu mult sub nivelul înregistrat în 2005, an ce a precedat criza provocată de embargoul introdus de Moscova. În 2005, exporturile de producţie alcoolică din Republica Moldova în Rusia au atins un maxim istoric, de 234,92 milioane de dolari SUA.
Exporturile de băuturi alcoolice au înregistrat în anul 2011 valoarea de 177,81 milioane de dolari SUA, constituind 8 la sută din totalul exporturilor, preponderent având ca destinaţie Rusia, Belarus, Ucraina, Kazahstan, cărora le revin 76% din totalul exporturilor de băuturi alcoolice. Livrările pe piaţa belorusă au scăzut cu 6,8 la sută, în timp ce exporturile către Ucraina au crescut cu 33,2%, ca urmare a ridicării unor interdicţii. De 2,3 ori au crescut exporturile de vinuri moldoveneşti în SUA, care a urcat pe locul şase printre principalele pieţe de desfacere a băuturilor alcoolice din Republica Moldova.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Seful spionilor lui Gaddafi, arestat in timp ce se imbarca spre Minsk

19 Martie 2012 by Isac Mihai

Libia, in pericol de a fi sfasiata de conflictele tribale

Autoritatile mauritane l-au arestat pe seful Serviciului de Spionaj libian din timpul regimului lui Muammar Gaddafi, Abdullah al-Senussi, relateaza mass-media regionala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Fostul oficial libian a fost prins pe aeroportul din capitala mauritana Nouakchott, au anuntat surse oficiale locale, citate de agentia oficiala de stiri AMI. Conform speculatiilor aparute in mass-media araba, acesta incerca sa ajunga in Republica Belarus, acuzatii respinse de oficialii de la Minsk. Relatiile apropiate dintre Gadaffi si liderul belarus, Alexandr Lukasenko, au facut obiectul multor speculatii in mass-media internationala.
Potrivit serviciilor de securitate ale Mauritaniei, Abdullah al-Senussi, acuzat de Curtea Penala Internationala de crime impotriva umanitatii, a venit in Mauritania saptamana trecuta, din Casablanca (Maroc), avand un pasaport fals de Mali.
Curtea din Haga a emis, in iunie 2011, mandate de arestare pe numele lui al-Senussi si pe numele fiului lui Gaddafi, Saif al-Islam, capturat in luna noiembrie, in desertul Sahara. Atat Saif al-Islam cat si al-Senussi au fost acuzati ca au contribuit indirect la crime si persecutii. Mauritania nu a semnat Statutul de la Roma care reglementeaza Tribunalul de la Haga iar autoritatile mauritane nu au oferit informatii cu privire la ce intentioneaza sa faca cu al-Senussi.

Arestare asteptata

Abdullah al-Senussi este suspectat ca, in 1996, a contribuit la moartea a mai mult de 1.200 de detinuti din inchisoarea Abu Salim, din Tripoli. Arestarea avocatului rudelor victimelor, in februarie 2011, a reprezentat factorul declansator al revoltelor din Libia.
Libia a confirmat arestarea fostului oficial libian si a trimis autoritatilor Mauritane o cerere de extradare. “Astazi procurorul general a trimis o cerere de extradare guvernului mauritan, prin intermediul Interpol, care a inmanat cererea autoritatilor mauritane”, a declarat, sambata, purtatorul de cuvant al guvernului libian, Nasser al-Manee. “Ministerul libian de Externe a contactat Mauritania pentru a stabili procedura. Guvernul libian este pregatit sa il primeasca pe Abdullah al-Senussi [...] si sa ii acorde un proces echitabil in Libia”, a adaugat reprezentantul autoritatilor libiene.
Arestarea fostului oficial libian a ridicat intrebari cu privire la locul unde acesta va fi judecat. Curtea Penala Internationala a solicitat Mauritaniei sa il trimita pe Abdullah al-Senussi la Haga in timp ce guvernul francez a cerut si el extradarea in Franta pe motiv ca fostul sej al spionajului libian ar fi fost implicat in bombardarea unei aeronave de pasageri deasupra Nigeriei, atac in care si-au pierdut viata 54 de cetateni francezi.

Inchisoare de lux pentru fiul lui Gaddafi

Consiliul National de Tranzitie care guverneaza Libia dupa inlaturarea de la putere a lui Muammar Gaddafi a decis sa transforme cea mai mare inchisoare din Tripoli intr-un spatiu de detentie pentru un singur om: Seif al-Islam, fiul cel mare al lui Muammar Gaddafi, considerat anterior succesorul dictatorului libian, informeaza The Guardian, citat de mass-media de la Bucuresti. Acesta a fost arestat in noiembrie in desertul Sahara in timp ce incerca sa fuga din tara, fiind izolat intr-o locuinta fortificata din orasul Zintan.
Seif al-Islam, in varsta de 39 de ani, urmeaza sa fie transferat in penitenciarul Al Ahdath, modificat special pentru a-l putea gazdui in conditii de maxima securitate. Noua inchisoare contine o casa si doua curti exterioare, unde prizonierul poate efectua exercitii fizice. Pentru mentinerea conditiei fizice, Seif al-Islam are la dispozitie un teren de fotbal si unul de baschet, ambele acoperite. In plus, complexul mai include si o moschee privata si un bucatar personal.
Fiul fostului dictator se bucura de asitenta medicala dedicata, avand acces chiar la un televizor in grila caruia se afla mai multe canale transmise prin satelit.

Tumultoasa relaţie a “fraţilor” Sarkozy şi Gaddafi

Preşedintele francez este acuzat că şi-a finanţat campania electorală din 2007 cu sume consistente primite de la fostul dictator de la Tripoli. Un site important de investigaţii din Franţa, Mediapart, citat de mass-media de la Bucuresti, a publicat informaţii privind sponsorizarea campaniei electorale a lui Nicolas Sarkozy, în 2007, de către Muammar Gaddafi, cu 50 de milioane de euro.
Au mai existat astfel de acuzaţii, în urmă cu un an, în martie 2011, când fiul lui Gaddafi, Saif al-Islam, a declarat că Libia l-a sprijinit financiar pe liderul de la Elysee şi i-a cerut acestuia să returneze banii primiţi. Într-un interviu, Saif al- Islam, care este acum arestat de miliţiile libiene, a ameninţat că va face publice detalii legate de transferurile bancare de atunci, după ce liderul francez a susţinut forţele opoziţiei din Libia şi a contribuit la răsturnarea regimului tatălui său.

Nume, locuri şi sume de bani

Jurnalistul Fabrice Arfi, de la site-ul Mediapart, a declarat pentru cotidianul “The Guardian” că a văzut documente secrete din dosarul judiciar al acestei afaceri, care este studiat de un judecător. “Ştiam că aceste documente există, dar este prima oară când avem detalii precum date, locuri şi sume transferate”, a precizat el. Contul în care au fost viraţi banii a fost deschis în Elveţia, pe numele surorii lui Jean- Francois Cope, liderul partidului lui Sarkozy, UMP.
Documentul preciza că traficantul de arme Ziad Takieddine, care se spune că ar avea relaţii cu prieteni apropiaţi ai lui Sarkozy, a fost responsabil cu aranjamentele. Au existat şi câteva întâlniri între Takieddine şi fiul lui Gaddafi, Saif al-Islam, cel care urma să preia puterea de la tatăl său. La acea vreme, Gaddafi şi Sarkozy îşi spuneau unul altuia “lideri fraţi”.

Acuzaţii “groteşti”

Noile dezvăluiri au apărut într-un moment sensibil pentru Sarkozy, care speră să obţină un al doilea mandat de preşedinte, peste doar şase săptămâni. El a susţinut că aceste afirmaţii sunt “groteşti” şi că oamenii n-ar trebui să ia în seamă toate “prostiile” pe care le spune fiul fostului lider libian. “Cine-l citează pe Gaddafi, care e mort, sau pe fiul acestuia, care urmează a fi judecat, nu este deloc credibil”, a spus Sarkozy, într-un interviu la postul de televiziune francez TF1.
La doar două luni după ce a fost învestit, Nicolas Sarkozy vizita, în iulie 2007, Libia lui Muammar Gaddafi, cu care a semnat mai multe contracte militare. În acelaşi an, în decembrie, liderul de la Tripoli îşi instala cortul de beduin în curtea Palatului Elysee. Sarkozy a argumentat mereu că dialogul deschis cu Gaddafi se înscrie în noua sa politică de relaţionare cu aşa-zisele “state ostile”, pe care le încurajează să fie mai responsabile la nivel mondial.

Libia se scindează

Triburile libiene îşi doresc “un sistem federal” şi refuză să se plaseze sub autoritatea noului guvern. Şef al “regiunii autonome” Cirenaica din est a fost pus Ahmed Zubair, văr al regelui Idriss al-Senoussi, alungat de Gaddafi în 1969. Şefi de trib şi de miliţii au declarat recent autonomia estului ţării abia eliberate de regimul Gaddafi. Ei şi-ar dori crearea unui stat federal, deşi noile autorităţi de la Tripoli au subliniat de mai multe ori că nici nu poate fi vorba de aşa ceva, relatează mass-media regionala, preluata de presa de la Bucuresti. Regiunea estică – unde s-a şi născut în urmă cu un an revolta – dispune de resurse importante de petrol.
“Regiunea alege sistemul federal”, au afirmat şefii miliţiilor, într-un comunicat de presă comun. Prin acelaşi comunicat, ei informează că Ahmed Zubair a fost ales în fruntea noii entităţi, botezată Cirenaica, ce se întinde de la graniţa cu Egiptul şi până la Sirt, regiunea natală a colonelului Gaddafi. Ahmed Zubair este vărul regelui Idriss al-Senoussi, alungat de Gaddafi în 1969, facand parte şi din Consiliul de tranziţie instalat după revoluţia din 2011. Mii de libieni au asistat la această ceremonie în cursul căreia a fost numit şi un Consiliu însărcinat să gestioneze problemele regiunii.
Sistemul federal – cele trei regiuni în care fusese împărţită Libia – Cirenaica (est), Tripolitania (vest) şi Fezzan (sud) – a fost abolit în 1963. Actualul Consiliu de tranziţie declară însă că nu este îngrijorat de decizia triburilor din est, pe fondul degradarii situatiei politice din statul arab, unde majoritatea triburilor au refuzat să se plaseze sub autoritatea noului govern libian.

Comments (0)

Tags: ,

La ordinul lui Lukasenko: Belarus i-a executat pe cei doi presupusi atentatori de la Minsk

18 Martie 2012 by Razvan Iorga

Presupusii organizatori ai atentatelor de la metroul din Minsk, in 2011, au fost executati sambata dupa ce autoritatile ii condamnasera la moarte. Familia lui Vladislav Kovalev a anuntat sambata executia sa, citand o scrisoare primita din partea Curtii Supreme a tarii. Duminica, televiziunea a anuntat ca cei doi condamnati, Kovalev si Dmitri Konovalov, au fost executati vineri. Pentru moment nu exista o confirmare oficiala a acestor executii. Cei doi barbati, in varsta de 25 de ani fiecare, au fost condamnati la 30 noiembrie. Kovalev, dupa ce a marturisit intr-o prima faza, a retractat, afirmand ca marturisirile sale au fost obtinute sub violenta, si a negat faptele care ii erau imputate. Konovalov nu a revenit asupra declaratiilor. Exploziile din 11 aprilie 2011 in statia de metrou Oktiabrskaia, in plin centrul capitalei belaruse, au provocat moartea a 15 persoane si ranirea altor 160. Acesta este cel mai sangeros atentat din aceasta fosta republica sovietica de la independenta obtinuta in 1991. Rapiditatea anchetei, absenta aparenta a unui motiv in cazul condamnatilor si lipsa dovezilor materiale au fost la originea ipotezei potrivit careia tragedia ar fi fost rezultatul unui complot organizat de serviciile de securitate pentru a incerca sa justifice represiunea impotriva inamicilor politici ai presedintelui Lukasenko. Acesta din urma a asigurat imediat ca atentatul a fost o incercare de destabilizare a Belarusului de catre inamici necunoscuti ai statului. Belarusul se afla sub incidenta sanctiunilor occidentale din cauza reprimarii opozitiei care s-a accentuat de la alegerile prezidentiale controversate din decembrie 2010, castigate de Lukasenko. Numerosi opozanti au fost condamnati de atunci, unii la inchisoare cu executare iar UE a impus deja o serie de sanctiuni diplomatice si economice pentru aceasta tara.

Comments (0)

Tags: ,

Lukasenko refuza gratierea celor doi barbati condamnati la moarte pentru un atentat cu bomba

15 Martie 2012 by Razvan Iorga

Aleksandr Lukasenko, liderul Belarusului, a refuzat sa-i gratieze pe cei doi barbati condamnati la moarte pentru explozia unei bombe, soldata cu victime in aprilie 2011, la metroul din Minsk, a anuntat miercuri televiziunea de stat din aceasta tara. “Presedintele Belarusului, Aleksandr Lukasenko, a decis sa nu ii gratieze pe Dimitri Konovalov si Vladislav Kovalev”, a anuntat serviciul de presa al lui Lukasenko, citat de televiziunea de stat. Konovalov a fost gasit vinovat de amplasare de explozibil intr-o statie de metrou din centrul capitalei belaruse, Minsk, si de declansarea exploziei soldate cu 15 morti. Acesta a fost cel mai grav atentat de la independenta fostei republici sovietice, in 1991. Konovalov si-a recunoscut vinovatia in timpul procesului si nu a cerut niciodata sa fie gratiat. Kovalev a fost condamnat la moarte in calitate de complice. Mama sa a dus o campanie pentru ca viata fiului sau sa fie salvata, mergand inclusiv la Strasbourg pentru a informa Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei ca cei doi tineri au fost prinsi intr-o capcana. Rapiditatea anchetei si absenta motivelor celor doi muncitori de 25 de ani au fost la originea ipotezei conform careia tragedia a fost rezultatul unui complot pus la cale de serviciile de securitate, pentru a incerca sa justifice reprimarea inamicilor politici ai presedintelui. Aleksandr Lukasenko, al carui regim autoritar este denuntat de Occident si care a fost reales in decembrie 2010 in urma unui vot controversat, a dat asigurari ca explozia a reprezentat o tentativa de destabilizare a Belarusului de catre inamici ai statului, adaugand ca vrea ca autorii sa fie executati. Belarusul, care s-a izolat tot mai mult de Occident, este ultima tara din Europa care mentine pedeapsa cu moartea. Totodata, Lukasenko este considerat ultimul dictator al Europei.

Comments (0)

Tags: , ,

FMI lasa goale conturile Belarusului

05 Martie 2012 by Razvan Iorga

Oficiali ai Fondului Monetar International (FMI) au declarat, luni, ca refuza sa negocieze un imprumut cu Belarus, estimand ca politica economica a acestei tari este prea departe de recomandarile sale. “Nu suntem gata sa incepem negocieri”, a afirmat intr-un comunicat seful misiunii FMI, Christopher Jarvis, la incheierea unui sejur de o saptamana si jumatate in Belarus. “Negocierile privind un program ar necesita un acord intre toti responsabilii politici, inclusiv la cel mai inalt nivel, pentru adoptarea unui ansamblu complet si coerent de masuri destinate reinstaurarii stabilitatii si angajarea pe calea unei reforme structurale profunde”, a explicat el. “Va trebui, de asemenea, sa ne convingem in legatura cu faptul ca un nou program va fi sustinut de statele membre ale FMI”, a adaugat el. “Va trebui, de asemenea, sa ne convingem in legatura cu faptul ca un nou program va fi sustinut de statele membre ale FMI”, a adaugat el. Belarus este tinta sanctiunilor occidentale din cauza numeroaselor arestari ale opozantilor de la realegerea lui Aleksandr Lukasenko in functia de presedinte in 2010 cu peste 80 la suta din voturi, dupa un scrutin marcat de grave nereguli, conform observatorilor. Pana in prezent, 229 de oficiali belarusi implicati in reprimarea opozitiei au interdictie de viza in UE si averile lor in state europene sunt blocate. Activele a trei societati legate de regim sunt de asemenea blocate, iar un embargo este in vigoare privind vanzarile de arme si material care pot servi la represiune.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Lukasenko despre Westerwelle: Mai bine dictator, decat homosexual

05 Martie 2012 by Ari Berg

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, criticat dur în Europa din cauză măsurilor sale de represiune împotriva opoziţiei, a denunţat duminică acuzaţiile europene, apreciind că este mai bine să fii “dictator decât homosexual”.
Lukaşenko a făcut această declaraţie la o competiţie de schi, răspunzând criticilor ministrului polonez de Externe Radoslaw Sikorski şi ale omologului german al acestuia, Guido Westerwelle, care şi-a recunoscut public homosexualitatea. “Primul trăieşte la Vraşovia, al doilea la Berlin”, a declarat el. “În ceea ce îl priveşte pe cel de-al doilea, care strigă împotriva dictaturii (…), după ce am auzit asta mi-am spus: mai bine să fii dictator decât homosexual”, a afirmat Lukaşenko.
Aceasta nu este prima ieşire de acest fel a preşedintelui belarus care îl vizează pe Westerwelle. În februarie 2011 el a povestit cum i-a spus ministrului german că nu îi plac homosexualii şi l-a sfătuit faţă în faţă să ducă o “viaţă normală”. Belarusul este ţinta sancţiunilor occidentale din cauza arestărilor opozanţilor ce s-au multiplicat după realegerea lui Aleksandr Lukaşenko la preşedinţie, în 2010, cu peste 80 la sută din voturi.
Uniunea Europeană a decis săptămân atrecută să îşi recheme pentru consultări ambasadorii din Belarus după decizia Minskului de a-i expulza pe ambasadorii UE şi Poloniei, a anunţat reprezentanta diplomaţiei europene Catherine Ashton. “În semn solidaritate şi unitate, s-a convenit rechemarea pentru consultări a tuturor ambasadorilor statelor UE la Minsk”, a declarat dna Ashton într-un comunicat. “O reuniune a reprezentanţilor UE la Bruxelles a fost de asemenea convocată miercuri pentru a ne coordona răspunsul”, a adăugat ea. UE a decis marţi noi sancţiuni îngheţând bunuri şi lipsind de vize în Europa 19 magistraţi şi doi responsabili ai poliţiei din Belarus consideraţi responsabili pentru arestarea şi condamnarea opozanţilor regimului.

Comments (0)

Tags: , ,

Statele UE isi cheama ambasadorii din Belarus

29 Februarie 2012 by Ari Berg

Uniunea Europeană a decis marţi seară să îşi recheme pentru consultări ambasadorii din Belarus după decizia Minskului de a-i expulza pe ambasadorii UE şi Poloniei, a anunţat reprezentanta diplomaţiei europene Catherine Ashton.
“În semn solidaritate şi unitate, s-a convenit rechemarea pentru consultări a tuturor ambasadorilor statelor UE la Minsk”, a declarat dna Ashton într-un comunicat. “O reuniune a reprezentanţilor UE la Bruxelles a fost de asemenea convocată miercuri pentru a ne coordona răspunsul”, a adăugat ea.
Miniştrii de externe ai guvernelor UE îi vor convoca de asemenea pe ambasadorii Belarusului pentru a le exprima nemulţumirea după decizia Minskului de a-i expulza pe ambasadorii UE şi Poloniei, a încheiat ea. Franţa şi Germania au anunţat deja rechemarea ambasadorilor lor în post la Minsk. Parlamentul European a denunţat la rândul său un “act ostil” al autorităţilor belaruse.
UE a decis marţi noi sancţiuni îngheţând bunuri şi lipsind de vize în Europa 19 magistraţi şi doi responsabili ai poliţiei din Belarus consideraţi responsabili pentru arestarea şi condamnarea opozanţilor regimului. Belarusul este ţinta unor sancţiuni occidentale ca urmare a arestărilor opozanţilor, care s-au înmulţit după realegerea lui Aleksandr Lukaşenko la preşedinţie în 2010 cu peste 80% din voturi, la sfârşitul unui scrutin marcat de nereguli semnificative, potrivit observatorilor.
De asemenea, in urma cu doar doua zile, UE a ajuns la un acord in privinta inghetarii averilor si de a priva de vize pentru Europa nu mai putin de 21 de reprezentanti ai aparatului de politie si justitie din Belarus, responsabili de reprimarea opozitiei, potrivit unei surse diplomatice, citata de agentiile de presa internationale. “Este vorba despre oficiali din politie si magistrati care sunt considerati responsabili de arestarea si condamnarea opozantilor regimului”, a precizat sursa citata.

Comments (0)

Tags: ,

21 de oficiali bielorusi, declarati indezirabili de UE

27 Februarie 2012 by Razvan Iorga

Belarus gjh3UE a ajuns luni dimineata la un acord in privinta inghetarii averilor si de a priva de vize pentru Europa nu mai putin de 21 de reprezentanti ai aparatului de politie si justitie din Belarus, responsabili de reprimarea opozitiei, potrivit unei surse diplomatice, citata de agentiile de presa internationale. “Este vorba despre oficiali din politie si magistrati care sunt considerati responsabili de arestarea si condamnarea opozantilor regimului”, a precizat sursa citata. Acordul, incheiat la nivelul ambasadorilor statelor UE la Bruxelles, ar putea fi aprobat formal in cursul zilei de luni, cu ocazia unei reuniuni a ministrilor europeni ai Afacerilor Externe. Numele celor 21 de oficiali vor fi dezvaluite ulterior, in Jurnalul Oficial al UE. Ei vor fi adaugati pe o lista cu peste 200 de persoane care au legaturi cu regimul si sunt deja vizate de sanctiuni europene. UE a criticat de asemenea trei organizatii sau intreprinderi din tara acuzate ca sustin represiunea si a decretat un embargo asupra vanzarilor de arme. Belarusul este tinta sanctiunilor occidentale deoarece a multiplicat arestarile opozantilor dupa alegerile prezidentiale din decembrie 2010, in cursul carora Aleksandr Lukasenko a fost reales cu peste 80 la suta din voturi, intr-un scrutin marcat de grave nereguli, potrivit observatorilor. Importante manifestatii ale opozitiei au avut loc dupa aceste alegeri controversate. Doi dintre principalii adversari ai lui Lukasenko, Andrei Sanikov si Nikolai Statkevici, ispasesc o pedeapsa de cinci ani de inchisoare pentru organizarea unor “tulburari masive” dupa aceste manifestatii. Un alt opozant, Serghei Kovalenko, a fost condamnat vineri la doi ani si o luna de inchisoare pentru incalcarea termenilor unei eliberari conditionate, dupa o condamnare din 2010.

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION