Tag Archive | "avioane multirol"

Tags: ,

Decizie CSAT: Armata romana se va inzestra cu avioane F-16

23 Martie 2010 by Razvan Iorga

f_16_4Consiliul Suprem de Aparare a tarii (CSAT) a aprobat, marti, la finalul sedintei CSAT, propunerea Ministerului Apararii Nationale de achizitionare a 24 de avioane F16 in uz, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale. Propunerea va fi transmisa Parlamentului, care va lua in dezbatere acest aspect. Romania trebuie sa inlocuiasca actualele avioane MIG-21 Lancer al caror temen de uz expira in 2011. Potrivit unei intelegeri cu firma americana Lockheed Martin care produce avioanele F-16, varianta achizitionarii unor astfel de aparate de zbor ar fi un pas intermediar in vederea inzestrarii ulterioare cu avioane F-35. Argumentul principal invocat de reprezentantul Lockheed Martin pentru achizitionarea de F-16 – noi sau la mana a doua – este ca acest tip de avion de vanatoare este “standardul NATO la care se refera toate celelalte avioane”, fiind cea mai buna tranzitie catre avionul F-35, singurul avion de generatia a 5-a care se construieste la ora actuala in lume. Ambasada SUA a anuntat, in urma cu cateva luni, ca Statele Unite au transmis informatii preliminare catre MApN referitoare la avioanele F-16, raspunzand astfel unor intrebari formulate de Armata romana. “SUA au oferit doar informatii preliminare Ministerului Apararii Nationale referitor la avioanele F-16, ca raspuns la intrebari formulate de Armata romana”, a precizat ambasada fara a oferi detalii. MApN a anuntat la 11 septembrie ca Romania a trimis o “scrisoare tip «Letter of Request»” Guvernului SUA in legatura cu avioanele F16, explicand ca demersul este o procedura specifica in relatia cu SUA, in concordanta cu prevederile acordului referitor la programele de asistenta economica si tehnica. “Scrisoarea tip «Letter of Request»” a fost trimisa Guvernului SUA la sfarsitul lunii iulie 2009. Potrivit Ministerului Apararii Nationale, transmiterea documentului s-a facut in concordanta cu prevederile acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul SUA referitor la programele de asistenta economica, tehnica si in domenii conexe, ratificat prin Ordonanta numarul 25 din 31 iulie 1996. De asemenea, potrivit MApN, aceasta procedura este specifica doar in relatia cu Guvernul SUA, nu cu o firma anume, iar in cazul in care s-ar ajunge la un acord, acesta ar fi incheiat cu Guvernul SUA si nu cu o anume companie.

Inzestrare militara

MApN a lansat, in 2007, cele sase programe strategice de inzestrare a Romaniei pentru perioada urmatoare, demers care, potrivit conducerii ministerului, “va asigura coerenta politicii de dotare si instruire a Armatei Romane, cresterea interoperabilitatii cu partenerii (aliatii) si sporirea protectiei si capacitatii de manevra a detasamentelor noastre dislocate in teatrele de operatii”. inlocuirea actualelor avioane MIG-21 Lancer, avioanele de lupta din dotarea Statului Major al Fortelor Aeriene (SMFA) al caror ciclu de viata se va incheia in curand, este printre primele probleme ale Ministerului. Analiza caracteristicilor tehnico-economice ale celor mai performante avioane multirol a determinat identificarea a cinci tipuri care satisfac cerintele operationale elaborate de aparare. Este vorba despre F-16 – Lockheed Martin, SUA, JAS-39 Gripen – SAAB, Suedia, Eurofighter Typhoon – consortiu Germania, Marea Britanie, Italia si Spania, F-18 – Boeing, SUA si Rafale – Dassault Aviation, Franta. Cerintele operationale emise pentru achizitionarea a 48 de avioane multirol si a suportului logistic initial au fost aprobate in luna iulie 2005.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Avionul F-35, dorit de Romania din 2020, ar putea suferi amanari de productie

02 Februarie 2010 by Razvan Iorga

f16-f35-f22

Avionul de vanatoare F-35 Joint Strike Fighter care ar putea intra si in dotarea Armatei romane dupa 2020, in eventualitatea in care autoritatile romane accepta intai contractul de vanzare pentru aparate de tip F-16 fabricate de producatorul american Lockheed Martin, ar putea suferi amanari legate de termenul iesire pe piata. Secretarul american al Apararii, Robert Gates, s-a aratat luni extrem de nemultumit vizavi de faptul ca firma Lockheed Martin nu respecta programul de dezvoltare pentru acest aparat de zbor. Astfel, Gates a anuntat ca a demis un general insarcinat cu programul de avioane de vanatoare F-35 si ca va ingheta suma de 614 milioane de dolari destinata companiei Lockheed Martin, din cauza unor probleme si intârzieri, informeaza agentia de stiri franceza AFP. “Performantele si evolutia F35 in ultimii doi ani nu a fost ce ar fi trebuit sa fie”, a declarat luni Gates in cadrul unei conferinta de presa organizata pentru a prezenta noul buget al Departamentului Apararii. “Criteriile de performanta nu au fost indeplinite”, a adaugat oficialul american. Proiectul F-35 reprezinta cel mai costisitor program de armament pentru bugetul Apararii, care totalizeaza pe anul 2010 circa 708 miliarde de dolari, iar furnizorii au esuat de mai multe ori sa respecte calendarul si bugetele stabilite. Cu toate acestea, Gates spera ca programul F-35 va fi “restructurat”, iar avionul “urmeaza sa devina coloana vertebrala a superioritatii americane in aer, in cursul urmatoarei generatii”

Lobby prin ambasadori

KARADENIZ-PRESS aminteste ca F-35 este un avion construit de Lockheed Martin pentru a inlocui aparatele F-16. Executivul de la Bucuresti a trimis administratiei americane, la sfârsitul lunii iulie, o cerere de oferta prin care isi exprima oficial interesul pentru 24 de avioane F-16 aflate deja in uz. Ca raspuns la aceasta cerere, ambasadorul SUA in Romania, Mark Gitenstein, declara in luna septembrie a anului trecut ca guvernul american analizeaza in prezent o scrisoare trimisa de Guvernul român referitor la avioanele de tip F16 si a adaugat ca “ar dori ca Romania sa se orienteze catre achizitionarea unui unui F-35, F-16 fiind un pas intermediar foarte important”. Oficialul american a mai adaugat atunci ca din informatiile pe care le are institutiile românesti din domeniul apararii au luat decizia “ca vor sa faca ceva in acest domeniu, in privinta avioanelor de lupta”. ” Noi am vrea sa se orienteze catre F-35 iar (achizitionarea unui – n.red.) F-16 este un pas intermediar foarte important. Cred ca veti auzi mai multe pe aceasta tema in saptamânile urmatoare. Deocamdata nu am nimic de adaugat”, a spus Gitenstein. Ambasadorul american este un profesionist in domeniul avocaturii si este cunoscut ca o persoane care s-a ocupat in trecut de activitati de lobby. Presa americana relata la momentul numirii sale ca ambasador in Romania ca Gitenstein a fost trimis la Bucuresti pentru a face lobby pentru firmele americane. Printre acestea se afla si Lockheed Martin, firma care produce F-16, si cu care oficialul american a mai colaborat in trecut.

Patru miliarde si jumate in joc

Presa centrala de la Bucuresti scria ca, in mai 2008, Defense Security Cooperation Agency (DSCA – Agentia americana pentru Securitate si Cooperare in domeniul Apararii) anunta oficial Congresul de la Washington despre „o posibila vânzare de echipament militar catre România”, precizând ca este vorba de „avioane F-16 C/D Block 50/52, impreuna cu echipamentul si serviciile aferente”. Pe site-ul DSCA se anunta ca „valoarea totala a contractului, daca toate optiunile sunt puse in practica, se poate ridica pâna la 4,5 miliarde de dolari” – ceea ce indica faptul ca, in acel moment, americanii se asteptau sa incheie cu România o intelegere privind achizitia de avioane noi. Adresa Agentiei catre Congres contine, insa si o alta informatie compatibila cu variantele negociate astazi: potrivit acesteia, „Guvernul Romaniei a cerut o vanzare posibila de 24 de avioane”. Avion F-16 pare sa aiba cele mai mari sanse de cumparare de catre statul roman. Acest aparat se mai afla in cursa de achizitii cu Gripen (Suedia), Rafale (Franta) si Typhoon (consortiu multinational Germania-Franta-Marea Britanie-Italia).

Comments (0)

victor roncea

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here