Romania sprijina ferm aderarea Turciei in UE

de | aug. 25, 2012 | România, Știri, Turcia, Uncategorized @ro | 0 comentarii

România sprijină ferm aderarea Turciei la Uniunea Europeană, a declarat vineri ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, care s-a întâlnit cu Ömür Şölendil, ambasadorul Republicii Turcia.

România sprijină ferm aderarea Turciei la Uniunea Europeană, a declarat vineri ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, care s-a întâlnit cu Ömür Şölendil, ambasadorul Republicii Turcia.
În cadrul întrevederii cei doi interlocutori au evidenţiat stadiul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia, ridicate, în 2011, la nivel de Parteneriat Strategic. Totodată, a fost reiterat interesul pentru semnarea în perioada următoare a Planului de Acţiune al Parteneriatului Strategic, care vizează proiecte concrete de colaborare în diferite domenii de activitate, de la sectorul economic şi energie, la cooperarea în domeniul securităţii şi la nivel regional.
Referitor la cooperarea economică, cei doi oficiali au exprimat satisfacţia pentru creşterea, din ultima perioadă, a schimburilor comerciale între România şi Turcia şi au analizat noi posibilităţi de valorificare a potenţialului pe care îl are această relaţie. Şeful diplomaţiei române a reiterat sprijinul ferm pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană, subliniind importanţa menţinerii priorităţii procesului de extindere pe agenda UE, în pofida situaţiei economice existente la nivel european.
Cei doi au realizat, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Siria, precum şi la situaţia persoanelor refugiate şi evacuate din zonă. Ambasadorul turc a confirmat invitaţia ca ministrul român al afacerilor externe să efectueze o vizită oficială la Ankara în următoarea perioadă.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *