Germania si Banca Mondiala, alaturi de Republica Moldova

06 august 2015 by Anatol Terzi

Moldova

Occidentul si creditorii internationali si-au exprimat increderea in viitoarea activitate a guvernului nou format la Chisinau. Germania a declarat, prin vocea cancelarului Angela Merkel, ca va continua sa sprijine R. Moldova. „Tara Dumneavoastra se confrunta cu mari provocari economice, politice si sociale. Va puteti baza pe sprijinul ferm al Guvernului Federal in vederea eforturilor Dumneavoastra menite sa modernizeze structurile si institutiile, precum si sa implementeze agenda de asociere la Uniunea Europeana. Va urez curaj, inspiratie buna si mult succes pentru solutionarea sarcinilor care Va stau in fata”, se mentioneaza in mesajul de felicitare de la Merkel catre Valeriu Strelet. De asemenea, Banca Mondiala si-a confirmat sprijinul pentru programul guvernamental de reforme. Directorul BM pentru R. Moldova, Alex Kremer, a reconfirmat disponibilitatea Bancii Mondiale de a ajuta noul guvern de la Chisinau ca, in aceasta perioada complicata, sa asigure stabilitatea sectorului financiar-bancar, sa impulsioneze dezvoltarea economica, precum si sa sporeasca protectia sociala a cetatenilor Republicii Moldova.

Oficialul s-a aratat optimist in ceea ce priveste perspectivele de dezvoltare a Republicii Moldova si a exprimat deschiderea deplina a Bancii Mondiale pentru colaborare. „Recomandarile noastre cu privire la masurile care urmeaza sa fie aplicate in vederea realizarii cu succes a reformelor sunt mentionate in Notele de politici pe care le-a elaborat Banca Mondiala de comun cu alti parteneri de dezvoltare”, a precizat Alex Kremer. Premierul Valeriu Strelet a spus, la randul sau, ca apreciaza inalt sprijinul continuu din partea Bancii Mondiale, atat la nivel politic, cat si prin asistenta financiara care cuprinde sectoare importante pentru tara. Premierul a mentionat rolul Bancii Mondiale in asigurarea compensatiilor financiare pentru inlaturarea consecintelor secetei, promovarea reformelor in sectorul energetic si cel al administratiei publice.

Lichidare bancara

In plan intern, Guvernatorul BNM l-a acuzat pe fostul prim-ministru de faptul ca ar fi cunoscut situatia de la Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank inca din anul 2013, dar nu a intervenit asa cum prevede legislatia. Mai mult, Leanca ar fi fost atentionat chiar si de reprezentantii minisunilor Fondului Monetar International si Bancii Mondiale ca statul este furat, insa fostul premier, din greseala sau in mod intentionat. In paralel, actualul premier, Valeriu Strelet, a anuntat inceputul procesului de lichidare a celor trei banci implicate in asa-numitul ‘furt al secolului’ in urma caruia un miliard de dolari a disparut la sfarsitul anului trecut, iar sistemul financiar al republicii a fost puternic slabit: Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank. Prim-ministrul a anuntat si o data limita de finalizare a procesului de lichidare a celor trei banci — 9 octombrie 2015.

Guvernatorul Bancii Nationale a Republicii Moldova, Dorin Dragutanu, a sustinut si el ideea lichidarii celor trei banci. ‘Aceste banci nu au viitor si nu sunt viabile din punct de vedere financiar. Ele nu au sisteme informatice viabile, ele nu au produse si clientii lor au plecat in mare parte’, a declarat guvernatorul dupa sedinta Consiliului Suprem de Securitate.

Leave a Reply

Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION