Tags: , , ,

Republica Moldova, sprijinita de europarlamentarii romani

09 Martie 2010 by Isac Mihai



Chisinaul, sprijinit de europarlamentarii romani

Chisinaul, sprijinit de europarlamentarii romani

„Republica Moldova trebuie să îndeplinească acei paşi prealabili pentru aderare. Apoi se va stabili deschiderea negocierilor, după care urmează faza în care se constată dacă RM a implementat aquis-ul comunitar (legislaţia comunitară – n. red.). Numai după aceste etape, RM va putea deveni stat membru” a declarat Adriana Ticau, europarlamentar roman, intr-un interviu acordat cotidianului national Curentul, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. „De asemenea, autorităţile de la Chişinău pot transpune mai uşor legislaţia europeană beneficiind de ajutorul României. Noi, ca europarlamentari români, am susţinut mereu ca Republica Moldova să devină stat membru, dar RM este cea care trebuie să parcurgă toate procesele solicitate de mecanismul de aderare. Cred că şi Strategia UE pentru Dunăre va ajuta Republica Moldova în acest proces de construire a unui destin european” a mai declarat aceasta.

Nabucco vs. South Stream

„(…) proiectele sunt complet diferite, în sensul că proiectul Nabucco asigură diversificarea surselor de energie a UE, pentru că prin aceste conducte se va aduce gaz, fie din Azerbaidjan, fie din Iran, pe ruta Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria” a subliniat europarlamentarul Adriana Ticau in interviul acordat. „Proiectul South Stream vizează aprovizionarea UE cu gaz ocolind Ucraina. În prima parte a planului de redresare economică pentru UE este deja inclus acest proiect Nabucco cu o sumă de 200  milioane de euro. Chiar săptămâna trecută, Comisia Europeană (CE) a demarat procedurile pentru finanţarea cu 2,3 miliarde de euro a unui număr de 12 proiecte legate de energia electrică şi alte 20 de proiecte vizavi de aprovizionarea cu gaz” a adaugat aceasta. „Practic şi de la CE, Nabucco este înscris cu o nouă sumă de finanţare. Proiectul Nabucco este extrem de important pentru noi, dar în acelaşi timp am văzut recent întâlniri între reprezentanţii Ministerului Economiei şi cei ai Gazprom, unde probabil s-a discutat eventuala intrare a României, sub o formă sau alta, în South Stream” a concluzionat europarlamentarul roman.

Comments (0)

Tags: , , ,

Serbia si Croatia, admonestate de UE

07 Martie 2010 by Vitalie Goncearov



Seful Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, cheama la pace in Balcani

Seful Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, cheama la pace in Balcani

Liderii Uniunii Europene (UE) au facut apel la Serbia si Croatia pentru a ajuta la dezamorsarea tensiunilor in crestere din statul vecin Bosnia, care submineaza stabilitatea din aceasta tara, la 15 ani dupa razboiul civil in care si-au pierdut viata aproape 100.000 de persoane, relateaza mass-media internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. “Interesul nostru comun este de a avea o Bosnie stabila”, a declarat presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, dupa intalnirea cu noul presedinte croat Ivo Josipovic. In acelasi timp, premierul sarb Mirko Cvetkovic a avut discutii la Bruxelles cu presedintele UE Herman van Rompuy, care a afirmat ca, pentru protejarea stabilitatii in Balcanii de Vest, cooperarea regionala este vitala.
Inalti oficiali ai UE si ai NATO si-au exprimat ingrijorarea fata de tensiunile in crestere din Bosnia-Hertegovina in urma esecului incercarii sustinute de Occident de revizuire a Constitutiei, in octombrie 2009.
Reamintim ca atat Croatia, cat si Serbia exercita o influenta politica considerabila asupra etnicilor croati, respectiv sarbi din Bosnia, care fac parte dintr-o confederatie, alaturi de majoritatea musulmana bosniaca. Etnicii sarbi au amenintat cu organizarea unui referendum pentru declararea independentei Republicii Srpska, daca vor fi fortati sa ia parte la o uniune politica, economica si militara mai stransa, proiect sustinut de celelalte doua comunitati din Bosnia-Hertegovina.

Comments (0)

Tags: , , ,

Comisia Europeana finanteaza securitatea energetica

06 Martie 2010 by Vitalie Goncearov



CE sprijina independenta energetica a UE

CE sprijina independenta energetica a UE

Comisia Europeana a selectionat pentru finantare 43 de proiecte energetice majore, printre acestea se afla si patru proiecte in care este implicata Romania, relateaza mass-media de la Bucuresti. Printre acestea se numara constructia conductei Nabucco, interconectarea cu retelele de gaze din Ungaria si Bulgaria, precum si un proiect de intarire a securitatii aprovizionarii cu gaze prin inversarea fluxului. Pentru proiectul Nabucco, CE aloca 200 de milioane de euro, pentru interconectarea retelelor de gaze dintre Romania si Ungaria, contributia UE va fi de 16,6 milioane de euro, iar pentru interconectarea cu Bulgaria, suma ajunge la 8,9 milioane de euro. De asemenea, pentru pentru proiectul de inversare a fluxului de gaze, in eventualitatea unei intreruperi de scurta durata a aprovizionarii, Transgaz va primi 1,5 milioane de euro, mai relateaza Euractiv.

Investitii inteligente

Comisia aloca, in total, 2,3 miliarde de euro pentru 31 de proiecte europene din domeniul gazelor si 12 din domeniul energiei electrice. Este cea de-a doua decizie financiara din cadrul pachetului de redresare economica in valoare de aproape 4 miliarde de euro, fiind si cea mai mare suma investita vreodata de UE in infrastructura energetica.
„In cadrul planului de redresare al UE, finantam investitiile inteligente» – acordam stimulente pe termen scurt pentru atingerea unor obiective pe termen lung”, a declarat presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. „Investind in infrastructura critica, dam un impuls economiei si crearii de locuri de munca si, in acelasi timp, ne asiguram ca cetatenii UE vor avea curent electric si caldura in case, chiar si in cazul unor intreruperi de aprovizionare. Am tras invataminte din ultima criza a gazelor si este unul din motivele pentru care am hotarat sa alocam un sprijin financiar important pentru proiecte de noi infrastructuri energetice”.
La randul sau, comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, a precizat ca nu a mai fost aprobata niciodata o suma atat de mare pentru proiecte energetice. “Am ales proiecte cheie care vor contribui la o mai buna integrare a retelei energetice europene, dand flexibilitate fluxurilor de energie peste frontierele statelor membre. Obiectivele energetice si ecologice ale Europei necesita investitii mari si riscante in infrastructura care nu aduc profituri imediate. Problema este ca proiectele de acest tip risca sa sufere amanari in actualul climat economic. Or, in acest moment, Europa poate juca un rol important in mentinerea lor pe ordinea de zi”,a spus Oettinger.

Fonduri de criza

Comisia va aloca 910 milioane de euro pentru 12 proiecte de interconectare a retelelor de energie electrica si 1,3 miliarde de euro pentru 31 de proiecte de gazoducte. Proiectele selectionate astazi vor ajuta la finalizarea unor importante investitii care riscau sa sufere mari intarzieri din cauza incetinirii activitatii economice. Cofinantand in proportie de pana la 50% unele segmente din aceste proiecte, UE va stimula sectorul privat sa investeasca, la randul sau, pana la 22 miliarde de euro. Suma de 2,3 miliarde de euro va fi pusa la dispozitia promotorilor proiectelor in urmatoarele 18 luni.
Proiectele selectionate din domeniul infrastructurii energiei electrice si gazelor naturale reprezinta prioritatile energetice ale UE. Printre acestea se numara ameliorarea interconectarii statelor membre si reducerea izolarii unor zone mai indepartate, cum ar fi cele trei state baltice, Irlanda si Malta. O alta prioritate, care se confirma astfel, este necesitatea de a intari securitatea aprovizionarii cu gaze prin sprijinirea unor proiecte de inversare a fluxului in noua state membre, precum si a proiectelor Nabucco si Galsi menite sa asigure diversificarea importului de gaze naturale.
Reamintim ca in martie 2009, UE a alocat 3,98 miliarde de euro pentru a sprijini redresarea economica a Europei. Comisia va prezenta un raport Consiliului European in martie 2010.

Comments (0)

Tags: , ,

Parteneriatul Estic, obiectiv diplomatic pentru grupul Visegrad

05 Martie 2010 by Vitalie Goncearov



Comisarul European pentru Extindere, Štefan Füle, sprijina Republica Moldova

Comisarul European pentru Extindere, Štefan Füle, sprijina Republica Moldova

Miniştrii de Externe ai statelor care formeaza Grupul de la Vişegrad s-au angajat să sprijine reformele privind democratizarea, statul de drept şi economia de piaţă în statele partenere membre ale Parteneriatului Estic, relateaza surse diplomatice de la Chisinau, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Totodata, şefii diplomaţiilor din Grupul Vişegrad au subliniat necesitatea finanţării proiectelor din cadrul Parteneriatului şi au menţionat că statele partenere urmează să beneficieze în mod individual de perspectiva liberalizării regimului de vize cu spaţiul comunitar, în cazul conformării cu condiţiile UE.
Preşedinţia ungară a Grupului Vişegrad (n.r.- format din Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia) a propus desfăşurarea unei reuniuni comune cu participarea statelor membre ale Parteneriatului Estic (Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Ucraina), precum şi a reprezentanţilor Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Spaniei, Belgiei, Suediei (n.r.- ultimele trei constituind troika din fruntea UE) şi Comisiei Europene. Republica Moldova a fost reprezentata de Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care participa prntru prima oara la reuniunea extinsă a Miniştrilor de Externe ai ţărilor Grupului Vişegrad (V4+).

Sprijin diplomatic

În cadrul reuniunii, miniştrii participanti si-au exprimat interesul de a imprima o dezvoltare dinamică Parteneriatului Estic. A fost manifestat angajament de a contribui la valorificarea oportunităţilor oferite de cele patru platforme tematice din cadrul Parteneriatului Estic (Democraţie, buna guvernare şi stabilitate; Integrare economică şi convergenţă cu politicile UE; Securitate energetică; Contacte interumane), au declarat surse diplomatice de la Chisinau. Totodata, miniştrii au salutat progresul înregistrat în implementarea dimensiunilor bilaterală şi multilaterală ale PE, solicitand intensificarea cooperarii intre state si la nivel international.
Ministrul de Externe de la Chisinau a punctat importanţa lansării negocierilor pe marginea Acordului de asociere al Republicii Moldova cu UE, referindu-se si la activitatea Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic, precum şi la priorităţile Chisinaului în domeniul integrării europene. Leanca a mai reliefat semnificaţia exerciţiului intern al Republicii Moldova pentru a întruni cerinţele UE în perspectiva lansării dialogului privind regimul de vize, reiterand ambiţia autorităţilor de la Chisinau de a obţine o perspectivă europeană clară pentru ţara noastră.

GUAM in standby

Conform surselor diplomatice ciyaye, seful diplomatiei moldovenesti a purtat discuţii cu omologii săi din statele PE., avand întrevederi bilaterale cu Ministrul de Externe al Republicii Cehe, Jan Kohout, şi cu Comisarul European pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Štefan Füle. Iurie Leancă a mai participat la o reuniune informală a şefilor delegaţiilor statelor GUAM pentru un schimb de opinii privind experienţa cooperării în Parteneriatului Estic, care a avut loc în ajunul reuniunii V4+. Sursele citate au declarat ca sefii delegatiilor ucraineana si azera au declinat invitatia ca statele pe care le reprezinta sa aiba o participare mai activa la activitatile structurii GUAM, organizatie formata din patru republici post-sovietice, si anume Moldova, Ucraina, Azerbaidjan si Georgia.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Politica nucleara a NATO, in atentia Europei

04 Martie 2010 by Isac Mihai



Armele nucleare ale SUA, expulzate din Europa

Armele nucleare ale SUA, expulzate din Europa

Germania, Belgia, Luxemburg, Norvegia si Olanda au cerut Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/ lansarea unei dezbateri privind politica nucleara a Aliantei, a anuntat Ministerul belgian de Externe, aducand astfel in actualitate problema retragerii armelor atomice americane din Europa, relateaza mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Ministrii de externe din cele cinci tari i-au transmis vinerea trecuta (n.r. – 26 februarie 2010) secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, o scrisoare “in care-i cer ca o mare dezbatere privind politica nucleara a Aliantei Atlantice sa aiba loc la viitoarea conferinta a ministrilor de externe din tarile NATO, pe 22 aprilie, la Tallinn”, se poate citi in comunicatul sevicului de presa al MAE belgian. “Armele nucleare tactice din Europa reprezinta de fapt o chestiune esentiala in obiectivul unei lumi denuclearizate”, se mai arata in comunicat.
Deoarece Germania este prima care si-a facut publica intentia de a cere retragerea ogivelor americane aflate inca pe teritoriul sau, NATO a convenit la sfirsitul lui 2009 ca orice decizie sa fie luata in cadrul multilateral al NATO si nu unilateral. Obiectivul este de a elimina cele circa 240 de bombe atomice B-61, care pot fi lansate de avioane militare, pe care SUA le are inca amplasate in baze militare din cinci state membre ale NATO, si anume Germania, Belgia, Italia, Olanda si Republica Turcia.

Obama fara arme

Reamintim ca presedintele american Barack Obama si-a exprimat viziunea sa a unei lumi fara arme nucleare in cadrul unui discurs sustinut in Praga in aprilie 2009. “Statele Unite vor lua masuri concrete pentru o lume fara arme nucleare. Pentru a opri gandirea specifica Razboiului Rece, noi vom reduce rolul armelor nucleare in strategia noastra nationala si vom indemna si pe altii sa faca la fel. Sa nu intelegeti gresit, cat timp exista aceste arme, Statele Unite vor mentine un arsenal eficient pentru securitate si pentru a impiedica orice adversar, si pentru a garanta apararea aliatilor nostri, incluzand Republica Ceha”, a declarat Obama. Totodata, administratia americana va prezenta politica sa nucleara in aceasta luna Congresului american, intr-un document intitulat Reanaliza Posturii Nucleare. Intre timp, guvernul german a cerut inlaturarea armelor americane tactice de pe solul sau si de pe solul european.

Opozitie diplomatica

Fostul secretar general al NATO George Robertson considera ca acest lucru este o idee rea. “Cred ca ei nu au realizat inca pe deplin ce importanta are protectia nucleara americana, si cat de periculos si riscant ar fi daca o componenta din garantia nucleara americana va fi inlaturata fara luarea in considerare a tuturor consecintelor”, a declarat Robertson. El sustine ca una dintre consecinte ar putea fi extinderea nucleara, daca natiunile nu se simt in siguranta. Acesta a mai adaugat ca structura principala europeana a securitatii este alianta NATO, formata din 28 de tari, incluzand majoritatea statelor Europei, Statele Unite si Turcia, printre altele. Articolul 5 din Carta sa garanteaza securitatea colectiva.
“Cred ca natiunile est-europene s-au alaturat Aliantei in mare parte datorita faptului ca ei au primit o garantie din partea NATO in privinta integritatii lor teritoriale, si acel lucru inseamna ca nu va exista un razboi in Europa. Nu doar ca nu va exista nici un razboi nuclear in Europa, dar nici un razboi conventional, sau o agresiune conventionala. NATO a fost cea mai de succes alianta de aparare din istorie, in mare parte datorita faptului ca a avut un element nuclear la garantia oferita de Articolul 5 al Cartei sale”, a declarat Franklin Miller, fost oficial al Pentagonului.
Analistul in securitate Kori Schake, de la prestigiosul Institutul Hoover, a declarat ca „rusii au 5.400 de arme nucleare tactice. Este in interesul NATO si as sustine ca este in interesul Rusiei ca aceste arme sa fie aduse sub controlul unui tratat care este verificabil si care construieste securitatea in Europa”, a declarat Schake. Raportul este intitulat “Germania redeschide Cutia Pandorei”, dar Robertson sustine ca noua dezbatere este pozitiva.
“De fapt, dezbaterea deschide usa unei noi oportunitati de a reduce numarul total de arme nucleare de raza scurta din Europa prin negocierea cu Rusia – efectul fiind reducerea numarului armelor in ambele tabere. Acest lucru este in sine un targ benefic si prin urmare ne-am putea deplasa de la riscul ridicat, care este sugerat de politica prezenta, la un nivel de risc care sa reasigure Rusia, sa reduca numarul de arme nucleare din Europa si sa mentina solidaritatea Aliantei”, a declarat Robertson. Analistii mai sustin ca dezbaterea asupra armelor nucleare din Europa ar putea afecta in cele din urma acordurile comunitatii internationale cu Iranul, deoarece membra NATO Turcia are granita comuna cu Iranul si cu alte natiuni din Orientul Mijlociu. Schake sustine ca acel lucru a dominat politica externa a Turciei. “Noi, aliatii NATO, trebuie sa ajutam turcii sa se simta in siguranta si sa ia niste alegeri care sunt bune pentru noi toti.”

Strategie nucleara

Mass-media germana atrage atentia ca cererea de retragere a armelor nucleare americane vine in contradictie cu strategia coalitiei de guvernamant conservatoare (CDU-CSU) a Angelei Merkel, care doreste sa pastreze Germania integrata intr-un sistem de aparare nucleara. Motivul pentru care coalitia de la Berlin nu s-ar simti in siguranta este din nou Iranul cu programul sau nuclear scapat de sub controlul comunitatii internationale. „Cata vreme exista arme nucleare in lume, nu ne putem descurca (fara arsenalul nuclear al SUA – n.r.).Trebuie sa ne protejam pentru a nu deveni intr-o buna zi ostatici ai unui stat precum Iranul”, a explicat anterior purtatorul de cuvant CDU, Eckart von Klaeden, citat de mass-media germana.
Solicitarile de retragere s-au intensificat in contextul in care o investigatie recenta realizata de US Air Force a aratat ca cele mai multe situri nucleare americane de pe teritoriul european nu mai raspund unor standarde minime de siguranta cerute de Departamentul pentru aparare american. In raport se arata ca inspectorii americani au gasit in Europa „o problema de securitate nucleara mai mare decat se stia”. Brese in securitate au fost remarcate in ceea ce priveste cladirile adiacente, iluminarea si sistemele de alarma. Nici personalul nu este intotdeauna cel mai adecvat si nici echipamentul. Prin urmare, fortele americane planuiesc sa-si retraga unitatile nucleare cel putin din una dintre bazele europene si eventual sa isi consolideze celelalte situri. Cele cateva sute de arme termonucleare americane sunt stocate in locatii subterane din Germania, Belgia, Olanda si Italia. Armele se afla sub controlul americanilor pe timp de pace, dar pot fi folosite si de fortele respectivului stat gazda pe timp de conflict, daca se cere acordul SUA. Trecerea in revista a armelor americane si a felului in care sunt stocate a avut loc dupa ce, in 2007, US Air Force a pierdut urma, timp de mai bine de o zi, a sase focoase nucleare chiar deasupra SUA.

Comments (0)

Tags: , ,

Croatia se inhama la South Stream

04 Martie 2010 by Isac Mihai



South Stream da lovitura de gratie Nabucco

South Stream da lovitura de gratie Nabucco

Croatia a semnat un acord cu Federatia Rusa referitor la trecerea gazoductului South Stream prin teritoriul croat, in cursul unei recente intalniri dintre premierii celor doua tari la Moscova, relateaza mass-media rusa, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acordul privitor la trecerea si exploatarea gazoductului prin teritoriul croat a fost semnat de ministrul rus al energiei Serghei Smatko si de omologul sau croat, Djuro Popijac, in prezenta premierilor Vladimir Putin si Jadranka Kosor.
“Asa cum stiti, proiectul beneficiaza de o ampla sustinere internationala, Bulgaria, Ungaria, Serbia si Slovenia s-au alaturat deja realizarii sale”, a spus Putin. “Avantajul pentru toti participantii la acest proces, printre care Croatia, este evident. In primul rand, este vorba despre stabilitatea livrarilor energetice in Europa si de avantaje economice pentru toti participantii”, a mai subliniat fostul presedinte rus.

Sprijin conditionat

Comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, a declarat, in timpul unei vizite in Bulgaria, ca Uniunea Europeana sustine proiectul rus South Stream, cu conditia ca acesta sa indeplineasca cerintele tehnice de securitate. Participand la un forum despre securitate energetica in regiunea Marii Negre, el a subliniat ca proiectul South Stream sporeste capacitatea de import si ca proiectul european Nabucco permite diversificarea surselor de gaz pentru Europa. Comisarul a rezumat, spunand ca “trebuie construita o situatie in care toata lumea sa aiba de castigat”.
Potrivit comsiarului european, va avea loc un dialog intens intre Bulgaria si CE pentru armonizarea pozitiilor legate de proiectele energetice bulgare. “Bulgaria este importanta si pentru alte tari din regiune”, a subliniat el. Oettinger a adaugat ca interesele Bulgariei si ale UE sunt similare cand este vorba despre domeniul gazului.

Comments (0)

Tags: , , , ,

ETA, decapitata de axa secreta Madrid-Paris

03 Martie 2010 by Isac Mihai



ETA continua lupta pentru independenta basca

ETA continua lupta pentru independenta basca

Presupul lider militar al organizatiei separatiste basce ETA a fost arestat la sfarsitul saptamanii trecute in nord-vestul Frantei, a anuntat serviciul de presa al ministerului spaniol de Interne, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Ibon Gogeascoechea Arronategui, care a fost retinut in urma unei operatiuni comune desfasurate de serviciile de informatii din Franta si Spania, este “cel mai important” membru al aripii militare a ETA. Gogeascoechea Arronategui, cautat de autoritatile spaniole din 1997, a fost retinut impreuna cu alti doi lideri ai miscarii separatiste basce in urma unui amplu raid desfasurat in Normandia. Conform unor surse oficiale, citate de mass-media spaniola, la aceasta actiune au participat servicii secrete din Spania, Franta, Italia si Marea Britanie.
Reamintim ca organizatia ETA a declansat, la sfarsitul anilor ‘60, o lupta armata impotriva regimului generalului Franco, militand pentru crearea unui stat independent basc in nordul Spaniei si sud-vestul Frantei. Peste 800 de persoane au fost ucise in urma violentelor.

Chavez, mentor ETA

Organizaţia separatista basca ETA si miscarea de gherila columbiana FARC au beneficiat de o “cooperare guvernamentala venezuelana” pentru planurile de asasinare a unor personalitaţi columbiene aflate in Spania, a declarat judecatorul de instrucţie spaniol Eloy Velasco, citat de mass-media internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Ancheta magistratului spaniol, care a pus sub acuzare la inceputul saptamanii sase membri ETA si sapte militanţi FARC, “a evidenţiat o cooperare guvernamentala venezuelana la colaborarea ilegala dintre FARC si ETA”, se arata in procesul-verbal semnat de judecatorul Velasco. Colaborarea s-a manifestat “in special in cazul lui Arturo Cubillas Fontan”, membru marcant al aripii militare si aparatului diplomatic al ETA, care a ocupat in 2005 un post in Ministerul venezuelan al Agriculturii si s-a casatorit cu o membra a administraţiei presedintelui Hugo Chavez. Arturo Cubillas Fontan a fost “responsabil al ETA pentru aceasta parte a Americii, incepând din 1999″ si “a coordonat relaţiile dintre FARC si ETA si participarea membrilor ETA la cursuri de utilizare a explozibililor si de tehnici de gherila urbana”, precizeaza magistratul spaniol.
Potrivit speculatiilor din mass-media spaniola, justitia si serviciile secrete spaniole au beneficiat de sprijinul comunitatii de informatii a Statelor Unite, stat implicat intr-un conflict mocnit cu regimul condus de Hugo Chavez.

Presedintie exploziva

Gruparea separatista basca ETA (Euskadi Ta Askatasuna) ar putea comite un atac spectaculos sau o rapire pe perioada celor sase luni cat Spania va detine presedintia rotativa a Uniunii Europene, a atentionat recent ministrul spaniol de interne, Alfredo Perez Rubalcaba. Fortele de securitate din Spania vor avea un grad sporit de alerta in ceea ce priveste ETA pe parcursul detinerii presedintiei UE, a precizat ministrul in cadrul unei conferinte de presa sustinute in Tara Bascilor, fieful separatistilor ETA.
Conform declaratiilor oficialului spaniol, citat de cotidianul spaniol El Pais, organizatiei ETA “i-a placut totdeauna sa fie prezenta in panorama internationala”. “Aceasta ne determina sa ne sporim vigilenta, sa ne gandim ca ETA ar putea lua in considerare comiterea unui atac spectaculos care sa o faca vizibila in timpul celor sase luni de presedintie a UE”, a afirmat el, precizand ca atacul ar putea include o rapire pentru a atrage atentia asupra scopului miscarii, acela de a crea un stat basc independent in mai multe regiuni din nordul Spaniei si in sudul Frantei, cunoscute colectiv sub numele de „Euskal Herria”.

Mostenire sumbra

Organizatia separatista basca, acuzata ca a provocat peste 850 de victime in lupta sa cu autoritatile si fortele de securitate spaniole, a folosit rapirile ca una dintre principalele sale tactici pentru a atrage atentia in anii “80 si “90, precum si pentru a obtine fondururi destinate finantarii luptei de rezistenta. Cea mai cunoscuta actiune de rapire comisa de ETA a avut loc in 1997, cand l-a rapit si impuscat pe Miguel Angel Blanco, un politician local din regiunea basca, dupa un ultimatum de 48 de ore acordat guvernului spaniol pentru a transfera toti prizonierii ETA din Spania in inchisori din regiunea basca.
Reamintim ca ETA ataca in mod curent obiective turistice din Spania, pentru a obliga guvernul sa accepte negocieri pentru determinarea viitorului statut al regiunii. Astfel, in luna august 2010 doua bombe de putere redusa au explodat in doua restaurante din Palma de Mallorca, fara sa faca victime, dupa un avertisment al ETA. “Pagubele sunt mici”, a informat prefectura. Prima bomba a explodat in toaleta restaurantului La Rigoletta, dar prefectura nu are detalii despre a doua explozie. Guvernul regional basc a spus ca o societate de taxiuri din Ţara Bascilor a primit un avertisment ETA legat de prezenta uneia sau mai multor bombe in restaurante din Palma de Mallorca, unde gruparea a atacat obiective civile si militare si in alte ocazii. Anterior, la 30 iulie, un atac cu bomba a ucis doi politisti in apropiere de Palma de Mallorca, atentat revendicat de ETA.

Politia sub asediu

Unitatile de politie si serviciile de securitate spaniole din Tara Bascilor reprezinta o tinta predilecta a ETA, care a revendicat atentatul ce la vizat pe insectorul sef Eduardo Puelles Garcia, seful unei importante unitati antiteroriste spaniole, considerata raspunzatoare pentru uciderea si arestarea a zeci de activisti ai ETA si ai membrilor familiilor lor. Totodata, in luna iulie 2009, circa 46 de persoane au fost ranite in orasul Burgos dupa ce o masina capcana a explodat in apropierea unei cazarmi apartinand Garzii Civile spaniole, structura paramilitara, implicata in razboiul impotriva ETA. “Toate geamurile au fost sparte. Cladirea e atat de afectata incat e un miracol ca nimeni nu a fost ranit mai serios”, a declarat un purtator de cuvant al serviciilor de urgenta. Cei mai multi dintre raniti au fost loviti de bucati de sticla.
Organizatia separatista basca ETA emite periodiv avertismente impotriva membrilor fortelor de securitate spaniole, precum si impotriva persoanelor fizice si companiilor care sprijina proiectele economice ale autoritatilor spaniole din regiunea basca.

Front comun anti-ETA

Parisul si Madridul au decis recent infiintarea unui „Comitet de planificare si coordonare strategica de securitate interna” destinat luptei comune impotriva terorismului si a criminalitatii organizate. Acordul va permite celor doua tari “sa faca un salt inainte in materie de securitate”, a subliniat seful Executivului spaniol, José Luis Rodriguez Zapatero, in cadrul unei conferinte de presa comune cu presedintele francez, Nicolas Sarkozy, la incheierea unui summit franco-spaniol la Madrid. La randul sau, liderul francez a estimat ca este logic de a pune pe acelasi plan lupta impotriva terorismului si lupta impotriva crimei organizate, pentru ca cele doua tipuri de organizatii au aceleasi filiere. Masura vine sa intampine infractionalitatea in crestere a gruparii basce, ETA. Fortele de securitate spaniole si franceze considera ca ETA a fost serios slabita de sutele de arestari din ultimii ani din Franta si Spania, dar si ca organizatia este capabila inca sa produca distrugeri serioase.
Anterior, in urma colaborarii dintre serviciile de securitate franceze si spaniole, politia franceza a retinut recent un barbat despre care se banuieste ca este noul sef militar al organizatiei separatiste basce ETA, la doar cateva saptamani dupa arestarea predecesorului sau. Aitzol Iriondo Yarza a fost arestat in localitatea franceza Gerde, impreuna cu alti doi barbati suspectati ca fac parte din structura de informatii a ETA. Presupusul lider al ETA, Mikel de Garikoitz Aspiazu, a fost arestat la 17 noiembrie, de politia franceza. Garikoitz Aspiazu, cunoscut sub numele de Txeroki, este acuzat ca a ucis doi ofiteri de informatii spanioli implicati in operatiunile anti-ETA, pe teritoriul francez, in decembrie 2007. Initial, autoritatile din cele doua state au afirmat ca Txeroki este doar liderul militar al miscarii, insa ele sunt convinse acuma ca acesta se afla si in fruntea bratului politic al ETA.
Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate franceze, operatiunile comune franco-spaniole indreptate impotriva ETA, au fost extinse treptat si in alte state ale UE, precum si in alte regiuni ale globului. Sursa citata a mai declarat ca Franta beneficiaza de sprijinul spaniol si impotriva miscarii separatiste corsicane, care urmareste obtinerea autonomiei sau independentei pentru insula Corsica din Marea Mediterana, miscare banuita de relatii apropiate cu ETA.

Atentat regal

Organizatia separatista basca ETA planificase, in urma cu cativa ani, sa il omoare pe regele Spaniei, Juan Carlos, relata anterior mass-media spaniola. Planul, ale carei detalii se afla pe CD-uri descoperite intr-o casa din Tara Bascilor, consta intr-un atac cu racheta sol-aer impotriva avionului sau a elicopterului regelui spaniol. In acelasi imobil au fost descoperite resturile unei rachete care ar fi putut fi utilizata pentru testare, precizeaza  surse oficiale franceze. Cd-urile sunt, in prezent, analizate de politia franceza si contin fotografii, scheme si planuri de zbor. Printre potentiale tinte ale organizatiei separatiste basce figurau, totodata, membri ai guvernului spaniol.
Potrivit agentiei France Presse, surse din politia si justitia franceza nu au confirmat aceste informatii. De altfel, aceasta nu este singura incercare a ETA de a-l ucide pe regele Juan Carlos. In aprilie 2004, un membru al organizatiei a fost desemnat sa il omoare pe rege folosind o pusca cu luneta. Regele urmarea un meci de Cupa Davis, la Majorca, iar operatiunea a fost, intr-un final, anulata de conducerea ETA.

Comments (0)

Tags: , ,

Romania, laudata de Comisia Europeana

03 Martie 2010 by Vitalie Goncearov



Comisia Europeana lauda progresele Romaniei

Comisia Europeana lauda progresele Romaniei

Romania are un deficit de implementare a directivelor europene privind piata interna de 0,3%, fiind printre statele cu cele mai putine directive ramase neaplicate, se arata intr-un raport al Comisiei Europene, citat de mass-media de la Bucuresti, potrivit caruia Romania este vizata de 21 de proceduri de infringement. Astfel, Romania inregistreaza una dintre cele mai bune rate de transpunere a directivelor europene privind piata interna in legislatia nationala, respectiv 0,3% deficit de transpunere fata de 1%, limita stabilita la nivel european. Practic, in afara de Lituania si Malta, care au doar 3 directive neimplementate, Romania, alaturi de Danemarca si Bulgaria inregistreaza cel mai bun scor, avand 4 norme europene neimplementate. Potrivit raportului publicat de Comisia Europeana, doua dintre aceste norme sunt referitoare la vehiculele motorizate, una la mediu si una privind serviciile financiare.
In total, 16 state membre si-au depasit sau egalat cele mai bune rezultate anterioare in ceea ce priveste transpunerea directivelor europene: Belgia, Cehia, Estonia, Spania, Franta, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Portugalia, Romania, Slovacia, Finlanda si Marea Britanie. Statele membre care nu au realizat obiectivul de 1% sunt: Austria, Portugalia, Republica Ceha, Polonia, Italia, Luxemburg si Grecia. Totusi, si aceste state membre, cu exceptia Austriei, au reusit sa-si reduca semnificativ restantele.

Laude comunitare

Pe de alta parte, Romania ocupa locul al cincilea in totalul celor 27 de state membre cu cele mai putine proceduri de infringement, in prezent fiind vizata de 21 de astfel de proceduri. Dintre acestea, 12 vizeaza aplicarea gresita a normelor privind piata interna, iar celelalte noua sunt referitoare la transpunerea lor in mod gresit in legislatia nationala.
Comisia Europeana mai subliniaza ca statele membre s-au incadrat mai bine ca niciodata in timp in ceea ce priveste transpunerea normelor pietei interne in legislatia nationala, dar trebuie sa amelioreze in continuare modul in care le pun in practica. “Din directivele privind piata interna al caror termen de implementare a expirat, au mai ramas, in medie, de transpus in legislatia nationala doar 0,7%, fata de 1,0% in iulie 2009. Asadar, statele membre s-au situat cu o marja confortabila sub pragul de 1% restante, care trebuia atins pana in 2009, conform intelegerii dintre sefii de stat. Douazeci de state membre au transpus 99% sau chiar mai mult din totalul legislatiei.

Comments (0)

Tags: , , ,

Regimul Sarkozy legifereaza discriminarea religioasa

03 Martie 2010 by Isac Mihai



Liderul francez Sarkozy lanseaza o noua cruciada anti-musulmana

Liderul francez Sarkozy lanseaza o noua cruciada anti-musulmana

Cetatenii francezi se arata a fi cei mai favorabili interzicerii burqa (n.r.- valul islamic integral), in locurile publice, conform unui sondaj de opinie realizat recent in Statele Unite, China si cinci state ale Uniunii Europene, unde se afla importante comunitati musulmane, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Rezultatele sondajului vin la scurt timp dupa ce o comisie parlamentara franceza, sprijinita de presedintele Sarkozy, a recomandat interzicerea partiala a valului islamic integral (burka) si adoptarea de masuri pentru a nu permite purtarea acestuia in spitale, scoli si in mijloacele de transport in comun din Hexagon.
Conform rezultatelor sondajului, aproximativ 70% dintre francezii chestionati sustin interzicerea burqa, in timp ce majoritatea europenilor intervievati sunt si ei favorabili adoptarii unei legi similare in tara lor. Circa 65% din spanioli si 63% din italieni ar fi de acord cu interzicerea burqa, in timp ce atitudinea este mai moderata in Marea Britanie, 57%, si in Germania, 50%. In Statele Unite ale Americii, doar 33% dintre cei chestionati ar sustine o asemenea interdictie si mai putin de 30% in China.

Apartheid religios

O comisie parlamentara din Franta a recomandat recent interzicerea partiala a valului islamic integral (burka) si adoptarea de masuri pentru a nu permite purtarea acestuia in spitale, scoli si in mijloacele de transport in comun din Hexagon. Intr-un amplu raport de aproape 200 de pagini, larg raspandit in cercurile politice si academice franceze, comisia recomanda refuzul rezidentei sau al cetateniei pentru orice persoana care afiseaza semne vizibile de “practici religioase radicale”. Anterior, presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a afirmat ca valul islamic “nu este binevenit in Franta”.
Sondajele de opinie arata ca majoritatea francezilor sustine interzicerea totala a valului islamic. Totusi, comisia parlamentara a recomandat ca, pentru moment, restrictiile sa fie limitate, pentru a nu alimenta tensiunile interetnice dintre majoritate si importanta minoritate musulmana. Potrivit raportului parlamentar, femeile care sfideaza aceasta recomandare intrand in institutii publice cu fata acoperita nu vor beneficia de serviciile solicitate, spre exemplu, de asistenta medicala, ajutoare sociale, de maternitate, etc.

Burka vs. niqab

Conform mass-media, exista doua tipuri de valuri folosite de femeile musulmane pentru acoperirea fetei, niqab si burka, in Franta, niqabul fiind cel mai des folosit, acesta fiind purtat cu un val care acopera capul si poate fi folosit alaturi de un val separat, pentru ochi. Burka acopera intreaga fata si corpul, cu o plasa in dreptul ochilor, pentru ca femeia sa poata vedea. Burka a devenit simbolul regimului islamist taliban din Afganistan.
In Franta, nu exista foarte multe femei care aleg sa-si acopere fata din motive religioase, sub 2.000, potrivit cifrelor oficiale furnizate de organizatiile religioase musulmane, dar dezbaterea despre valul islamic si locul musulmanilor in societatea franceza a divizat clasa politica de la Paris. Concomitent, musulmanii din Franta sunt victimele unor campanii organizate de violenta din partea extremistilor francezi, cu sprijinul tacit al autoritatilor musulmane.
Opozitia socialista este impotriva unei legiferari in acest sens, afirmand ca o astfel de interdictie va fi greu de pus in practica. Desi afirma ca, in principiu, este impotriva valului islamic integral, unii membri ai partidului si-au exprimat temerea ca orice reglementare de acest gen ar putea stigmatiza femeile musulmane. In schimb, UMP, partidul de dreapta care il sustine pe Sarkozy a introdus deja in Parlament un proiect legislativ privind interzicerea totala a valului islamic, din asa zise motive de securitate nationala. Sarkozy este cunoscut pentru politica anti-musulmana promovata, inclusiv opozitia acerba fata de integrarea Turciei in Uniunea Europeana.

Razboiul sondajelor

Majoritatea francezilor (57%) se declara in favoarea unei legi privind interzicerea purtarii voalului complet in Franta, arata un sondaj Ipsos, publicat recent de mass-media franceza. Conform sondajului, 30% dintre francezi se declara “pentru” o astfel de legislatie, 27% sustin ca aceasta ar fi “destul de buna”, iar 37% se opun, 6% declarandu-se indecisi.
Totodata, cetatenii francezi care se declara de dreapta, sunt cei mai hotarati sustinatori ai unei legislatii anti-burqa, 75% dintre acestia declarandu-se “pentru” (contra 23%), urmati de Frontul National (74% “pentru, 25% “contra”), si UMP (69% “pentru, 29% contra). In schimb, in randul stangii exista mai multi care se opun legii: 46% fiind “pentru” , iar 48% se opun. Printre ei, socialistii sunt si ei in majoritatea lor “contra” (52%). Doar 42% dintre ei isi doresc o astfel de lege.
Demersurile de interzicere a voalului islamic este ridicata la nivel de politica de stat de extrema dreapta franceza, Eric Besson, ministru al imigratiei in guvernul de la Paris, declarand ca purtatul valului burqa este “contrar” valorilor franceze. El a afirmat ca burqa este “inacceptabila” in Franta, insa nu a cerut interzicerea publica a valului folosit de catre femeile musulmane. “Vreau sa lansez o dezbatere majora pe marginea valorilor si identitatii nationale”, a spus Besson intr-un interviu citat de Radio France Internationale. Oficialul a spus ca imigrantii trebuie sa aiba “o anumita intelegere” a limbii franceze, a istoriei si culturii Frantei “pentru a reafirma valorile identitatii si mandriei de a fi francez”. Besson a afirmat ca burqa este “de neacceptat” in Franta insa nu a cerut interzicerea publica a valului.
Declaratiile ministrului francez au fost facute la doar cateva zile dupa ce trei femei afgane, una fiind o cunoscuta activista pentru drepturile omului, au fost trimise inapoi la Kabul, in pofida dovezilor ca acestea vor fi victime ale insurgentilor talibani. Beeson a aparat decizia de a le deporta pe cele trei imigrante ilegale si a spus ca Franta va continua sa aiba o atitudine dura fata de imigrantii ilegali. Reamintim ca Franta a deportat 21.000 de imigranti ilegali in 2009.
Adunarea Nationala de la Paris dezbate in prezent gasirea unor mijloace prin care sa limiteze purtarea costumului traditional dupa ce presedintele Nicolas Sarkozy a spus ca reduce demnitatea femeii si nu este “binevenit” in Franta. El a spus ca burqa nu este semn al religiei ci “al subordonarii”. In 2004, Franta a interzis purtarea valului islamic in toate scolile publice. In Franta traieste cea mai mare populatie de musulmani din Europa occidentala, aproximativ 7 milioane de persoane.

Italia anti-musulmana

Psihoza antimusulmana a cuprins si clasa politica italiana, parlamentul italian intentionand sa impuna o interdictie privind purtarea valului islamic (burqa), folosit de femeile musulmane pentru a-si acoperi fata, relateaza mass-media de la Bucuresti. Anuntul a fost facut de ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, citat de agentia italiana de presa ANSA. Masura este similara celei propuse saptamana aceasta in Franta, insa potrivit lui Maroni, membrii partidului sau, formatiunea de extrema dreapta Liga Nordului, au inaintat inca din toamna anului trecut un proiect de lege in acest sens. Roberto Maroni s-a remarcat in anii trecuti prin aplicarea unei politicii de apartheid impotriva imigrantilor romani din Italia, politica soldata cu zeci de morti si raniti din randul etnicilor romani aflati in Peninsula, precum si cu mari pierderi materiale.
In timp ce in Franta argumentul pentru interzicerea valului islamic il reprezinta “afrontul adus de acesta fata de valorile seculare franceze”, in Italia politicienii sustin ca problema este una legata de securitate. Conform surselor parlamentare citate, proiectul legislativ depus in Parlament readuce in actualitate o lege antiterorism adoptata in 1975, prin care se interzice purtarea vreunei masti sau a vreunui articol de vestimentatie ce impiedica identificarea persoanei. Potrivit ministrului italian pentru Afaceri Europene, Andrea Ronchi, ” o noua lege nici nu ar mai fi necesara, daca legea actuala ar fi aplicata”.
Daca in Franta dezbaterea despre valul islamic si locul musulmanilor in societate preocupa de peste sase luni Hexagonul, chestiunea nu a divizat la fel de mult si viata politica din Italia, sustinatori pentru adoptarea masurii aratandu-se chiar si membri ai opozitiei de centru-stanga. “Religia nu are nici o legatura cu acest lucru, este o problema ce tine de siguranta publica. Orice persoana trebuie sa fie identificabila”, a declarat Emma Bonino, fosta membra a Partidului Radical, actualmente candidat al Partidului Democrat la presedintia regiunii Lazio. Ea a declarat ca sprijina aceasta masura, “din acelasi motiv pentru care nu poti intra intr-un oficiu postal purtand o masca de schi”.

Tema electorala

La randul sau, un purtator de cuvant al Partidului Conservator din Danemarca a anuntat ca formatiunea sa solicita interzicerea purtarii traditionalului val musulman burqa in public, potrivit Der Spiegel. El a spus ca piesa de vestimentatie a fost introdusa de catre talibani si “nu este deloc islamica”. “Nu vrem sa vedem burqas in Danemarca. Pur si simplu nu putem accepta ca unii dintre cetatenii nostri sa umble pe strada cu fetele acoperite”, a declarat Naser Khader, membru al parlamentului de la Copenhaga. Khader, care este ateu de origine siriano-palestiniana, a spus ca Partidul Conservator vrea sa introduca o legislatie care prevede interzicerea purtarii valului burqa sau a codului niqab, care prevede ca femeile sa-si acopere complet fetele in public. Oficialul a adaugat ca burqa nu este specifica Danemarcei, “subjuga” femeile si ar trebui interzisa complet. Partidul Conservator crede ca ceea ce fac oamenii in casele lor este o problema personala a fiecaruia, insa din momentul in care ajung pe domeniul public, ar trebui sa aiba fetele descoperite. Khader a spus inca ca interzicerea purtarii valului este singura solutie, adaugand ca “burqa nu este deloc islamica. Burqa moderna a fost introdusa de talibani cand au venit la putere. Astfel incat, asociez burqa cu talibanii”.
Partidul Poporului si cel Social Democrat au salutat propunerea, in timp ce liberalii au respins ideea unei legi care sa reglementeze vestimentatia, atata timp cat nu nu refera la functionari publici, declarand ca “am mers prea departe daca aprobam o lege care spune ce haine sa poarte sau nu oamenii”. Interzicerea purtarii valului este parte a unei initiative a grupului parlamentar conservator, depusa in Parlamentul danez. Conservatorii, care se pregatesc de viitoarele alegeri locale si generale, au spus ca e la latitudinea legislatorilor sa decida care vor fi pedespsele in cazul nerespectarii legii.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Basescu insista pe unirea energetica a Marii Caspice cu Marea Neagra

02 Martie 2010 by Razvan Iorga



Basescu

Aflat in vizita la Astana, presedintele Traian Basescu a discutat cu omologul sau kazah, Nursultan Nazarbaev, noi posibilitati de interconectare energetica intre Asia Centrala si Europa, prin construirea unor noi rute de transport al petrolului din zona Caucazului. “Am vorbit astazi cu domnul presedinte (Basescu – n.red.) ca nu ar fi rau sa dezvoltam noi rute de transport din Caucaz. Deci, din Kazahstan, prin Marea Caspica, spre Baku, de la Baku, prin Azerbaidjan, in Georgia, catre Marea Neagra si mai departe pana in Romania. Atunci proiectul Constanţa – Trieste ne va fi foarte util. Aceasta in cadrul proiectului care exista in Uniunea Europeana, Traceca. Putem sa lucram cu toţii pe acest proiect ca sa continuam sa construim o noua conducta de petrol intre Marea Caspica si Marea Neagra”, a spus presedintele Kazahstanului. Seful statul kazah a mai adaugat ca ţara sa priveste proiectul oleoductului PEOP Constanţa-Trieste din punct de vedere al diversificarii livrarii de resurse petroliere pe piaţa mondiala. “Noi astazi transportam prin Rusia catre Marea Neagra, pe calea tradiţionala, si spre Europa. Deci este conducta din nordul Caspicii. De asemenea, avem astazi o conducta construita catre China, care transfera cateva milioane de tone si care se va mari in perspectiva. Vrem sa transportam catre Baku din porturile din Kazahstan in jur de 10 milioane, cu perspectiva de a creste. Darea in exploatare a depozitului de la Kasagan in viitor ne va permite sa obţinem o cantitate mult mai mare de petrol, de la 50 de milioane in sus”, a precizat seful statului kazah. Nazarbaev a subliniat ca cresterea livrarilor de resurse energetice catre Romania necesita dezvoltarea unor rute de transport, motiv pentru care a discutat acest aspect cu presedintele roman Traian Basescu. “Noi suntem interesaţi sa ne folosim de infrastructura de transport romaneasca pentru tranzitul materiilor prime, al cerealelor si al altor marfuri in Uniunea Europeana. Vreau sa va reamintesc ca in anul 2007 a fost semnat un protocol de cooperare intre porturile Constanţa si Aktau”, a mai spus lider kazah.

Interes comun

La randul sau, Traian Basescu a subliniat, in discuţiile purtate cu omologul sau kazah, Nursultan Nazarbaev, palierele pe care cele doua state pot coopera, aratand ca Romania poate fi beneficiara resurselor energetice si a materiei prime necesare producerii de combustibil nuclear pentru centrala nucleara din ţara noastra. El a mai adaugat ca Romania poate fi un partener pentru dezvoltarea industriala a Kazahstanului in ce priveste producţia de echipamente petroliere, de echipamente nucleare si de echipamente energetice, in general. Seful statului roman a precizat ca, in acest moment, Kazahstanul este cel mai important partener comercial al Romaniei din Asia Centrala, in 2009, an de criza, schimbul comercial fiind de 800 de milioane de euro in timp ce in 2008, schimburile comerciale dintre Romania si Kazahstan au insumat aproape 2 miliarde de euro. “Romania inţelege perfect nevoia Kazahstanului de a-si deschide posibilitaţile de export catre piaţa uriasa a Uniunii Europene, o piaţa de 500 milioane de cetaţeni. De aceea, in interiorul parteneriatului pe care il stabilim cu Kazahstanul, utilizarea infrastructurii romanesti, fie ca vorbim de Portul Constanţa, de sistemul feroviar, de sistemul rutier, sau in mod deosebit de Fluviul Dunarea care traverseaza teritoriul Uniunii Europene, intalnindu-se cu Marea Nordului in Rin, reprezinta o soluţie de penetrare a marfurilor din Kazahstan catre Uniunea Europeana”, a precizat liderul de la Cotroceni.

Comments (0)

victor roncea

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here