Archive | alte regiuni

Tags: , , , , ,

Rasmussen: Scutul antiracheta nu este in pericol

02 Mai 2012 by Ari Berg



Eventualele probleme tehnice referitoare la componenta americană a scutului antirachetă nu vor afecta intenţia aliaţilor de a anunţa la summitul NATO de la Chicago atingerea capacităţii operaţionale interimare a acestui sistem, a declarat secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.
“Vom anunţa la Chicago atingerea capacităţii interimare a scutului antirachetă. Capacitatea interimară înseamnă primul pas în dezvoltarea unui sistem antirachetă al NATO, prim pas care presupune că putem proteja părţi ale teritoriului NATO de posibile atacuri cu rachete. Acest sistem va continua să fie pus la punct în următorii opt-zece ani şi, din acest punct de vedere, apreciem foarte mult faptul că România găzduieşte una dintre componentele scutului antirachetă. Acest fapt arată foarte clar angajamentul României faţă de securitatea euroatlantică şi faţă de NATO”, a declarat, întrun interviu acordat Radio România Actualităţi, oficialul NATO.
În cee ce priveşte contribuţia României la finanţarea forţelor de securitate afgane, Anders Fogh Rasmussen a spus: “În primul rând, aş vrea să exprim aprecierea noastră faţă de contribuţia semnificativă a României la misiunea din Afganistan. 1.800 de militari este cu adevărat o contribuţie semnificativă. Militarii români fac o treabă foarte bună acolo, le suntem recunoscători şi le mulţumesc pentru sacrificiul lor. Evident, după ce vom preda responsabilităţile de securitate către forţele de securitate afgane, la sfârşitul anului 2014, vom avea nevoie de mai puţine trupe internaţionale, deci, şi de mai puţini soldaţi români în Afganistan. Vom continua o misiune de antrenare după 2014 şi sper că România va putea să participe la această misiune şi bineînţeles că numărul militarilor va fi mai mic decât la actuala misiune. Din acest punct de vedere, va costa mai puţin pentru România, dar şi pentru ceilalţi aliaţi şi parteneri să contribuie la finanţarea forţelor de securitate afgane decât să deplaseze acolo propriile trupe.”

Comments (0)

Tags: , , , ,

Reuniunea de la Yalta, boicotata – SUA cer eliberarea Iuliei Timosenko

02 Mai 2012 by Ari Berg



Kievul a confirmat luni că cel puţin cinci şefi de stat europeni nu vor participa la reuniunea preşedinţilor de ţări din Europa Centrală ce va avea loc la Yalta, la mijlocul lunii mai. În acelaşi timp, Statele Unite ale Americii cer eliberarea Iuliei Timoşenko.
Ucraina se află sub presiunea Occidentului, preocupat de soarta opozantei ucrainene Iulia Timoşenko. ”Şefi de stat din Germania, Republica Cehă, Slovenia, Austria şi Italia au afirmat în avans că nu vor putea veni la această reuniune”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului ucrainean de Externe, Oleg Voloşin. El a adăugat că, după toate aparenţele, nici preşedintele Estoniei nu va participa la reuniune.
Oleg Voloşin a declarat că preşedinţii în cauză nu au acceptat invitaţiile “din diverse motive”. Zece şefi de stat au indicat deja că vor participa la această reuniune ce va avea loc pe 11 şi 12 mai la Yalta şi patru şi-au dat acordul în avans, a precizat purtătorul de cuvânt.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei cehe, citat de presa locală, a anunţat că preşedintele Vaclav Klaus şi-a anulat vizita în Ucraina, pentru reuninea de la Yalta, ca urmare a rezervelor pe care le are faţă de încarcerarea Iuliei Timoşenko. Presa cehă a anunţat de asemenea că preşedinţii Austriei Heinz Fischer şi Sloveniei Danilo Türk şi-au anulat deplasarea prevăzută la Yalta.
La rândul său, preşedintele german Joachim Gauck a refuzat recent o invitaţie oficială în Ucraina pentru a participa la această reuniune, în semn de protest faţă de refuzul Kievului de a permite Iuliei Timoşenko să vină în Germania pentru a primi îngrijiri medicale.

SUA cer eliberarea fostului premier Timosenko

Statele Unite cer Ucrainei să o elibereze pe Iulia Timoşenko, aflată în greva foamei de 12 zile, în timp ce oficiali UE ameninţă cu boicotarea Euro-2012. “Statele Unite sunt foarte preocupate de situaţia Iuliei Timoşenko şi a altor foşti oficiali guvernamentali aflaţi în detenţie”, a declarat Hillary Clinton, secretarul de Stat american.
“Fotografiile cu doamna Timoşenko ridică semne de întrebare privind condiţiile de detenţie. Facem presiuni asupra autorităţilor ucrainene să garanteze că doamna Timoşenko primeşte asistenţă medicală imediat într-un centru adecvat şi dorim ca ambasadorul american să o poată vizita”, a subliniat Clinton. “Cerem eliberarea sa şi a altor foşti oficiali guvernamentali”, a insistat secretarul de Stat american.
Iulia Timoşenko este încarcerată din august 2011 şi a fost condamnată în octombrie la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Uniunea Europeană a cerut Kievului să dea urgent explicaţii cu privire la situaţia opozantei ucrainene, ale cărei conflicte cu justiţia au provocat din 2011 o criză fără precedent în relaţiile dintre UE şi Ucraina.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Vizită surpriza in Afganistan: Obama, la Kabul

02 Mai 2012 by Ari Berg



Preşedintele SUA, Barack Obama, a sosit marţi seară la Kabul pentru o vizită-surpriză în cursul căreia a semnat un acord de parteneriat strategic cu omologul său afgan Hamid Karzai.
Acordul ar urma să precizeze relaţiile dintre cele două ţări după termenul limită de la sfârşitul anului 2014, când responsabilitatea pentru menţinerea securităţii în Afganistan va reveni forţelor afgane. Printre altele, Obama s-a adresat americanilor la 23.30 GMT din Afganistan. Vizita sa în Afganistan coincide cu marcarea unui an de la eliminarea lui Osama Ben Laden, a cărui prezenţă în această ţară a justificat invazia din octombrie 2001, la o lună după atentatele de la 11 septembrie.
Preşedintele american a plecat în secret de la Washington în noaptea de luni spre marţi şi a aterizat la baza militară Bagram, la 50 km de Kabul. El s-a dus apoi cu elicopterul la palatul prezidenţial din capitala afgană la scurt timp după 23.00 ora locală.
Un atentat sinucigaş cu maşină-capcană a avut loc miercuri, în centrul oraşului Kabul, la scurt timp după plecarea preşedintelui american, Barack Obama. Atacul a avut loc pe strada Jalalabad unde se află mai multe baze militare străine, a precizat Mohammad Ayub Salangi, un reprezentant al poliţiei. Ambasada americană a pornit sirenele de alertă şi a făcut apel către personal “să se adăpostească şi să se îndepărteze de ferestre”.
Ultima incursiune a insurgenţilor talibani la Kabul a avut loc pe 15 aprilie, atunci când au lansat şase atacuri coordonate în întreaga ţară, vizând Parlamentul, un vicepreşedinte, forţa NATO în Afganistan  şi ambasade occidentale. Aceste atacuri, cele mai masive din cei peste zece ani de conflict, s-au soldat cu moartea a 47 de persoane, dintre care 36 de insurgenţi.
Talibanii, îndepărtaţi de la putere la sfârşitul lui 2001 de către forţele internaţionale conduse de Statele Unite, şi-au intensificat insurecţia în ultimii trei ani, desfăşurându-şi acţiunile de gherilă pe aproape tot teritoriul acestei ţări.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Georgia si Polonia, cooperare in domeniul securitatii

30 Aprilie 2012 by Ari Berg



Georgia şi Polonia şi-au reînnoit planul de cooperare bilaterală în domeniul securităţii, ce ia în calcul noi ameninţări şi provocări globale şi regionale.
Documentul a fost semnat la Tbilisi de secretarul Consiliului Georgian al Securităţii Naţionale Ghiorghi Bokeria şi de şeful Biroului Polonez al Securităţii Naţionale Stanislaw Koziej. Planul trasează liniile cooperării bilaterale georgiano-poloneze în domeniul securităţii, cu accent pe schimbul de date şi experienţă. De asemenea, planul prevede şi organizarea de evenimente şi exerciţii militare comune. După semnarea acordului, Koziej a lăudat implicarea Georgiei în misiunile NATO şi UE din întreaga lume şi a reiterat sprijinul ţării sale pentru aspiraţiile georgiene în vederea aderării la Alianţa Nord-Atlantică.
Georgia a început să îşi negocieze aderarea la NATO în 2006, când a semnat aşa-numitul Dialog Intensificat asupra problemelor de aderare. În aprilie 2008, în timpul Summitului NATO de la Bucureşti, Georgia şi Ucraina au primit undă verde pentru aderarea la NATO, cu condiţia efectuării de reforme militare şi politice.
Georgia a fost desemnată ţară aspirantă la NATO într-un document publicat de alianţă în decembrie la Bruxelles. Pe de altă parte, Rusia, care a câştigat un război-fulger, a cărui miză a fost Osetia de Sud, împotriva Georgiei în 2008, s-a opus demersului Tbilisi de a se alătura Alianţei Nord-Atlantice, în contextul în care Moscova se teme de expansiunea acesteia din urmă până în apropierea graniţelor ruseşti.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

China vrea sa acapareze economic Marea Neagra

28 Aprilie 2012 by Ari Berg



Chinezii sunt interesaţi de obţinerea concesiunii cel mai mare port la Marea Neagră al Bulgariei, Varna.
Investitorii chinezi îşi manifestă interesul pentru acest port, conform declaraţiilor făcute de ambasadorul Chinei în Bulgaria, citat de presa bulgară. Dintre oraşele membre ale Euro-Regiunii Mării Negre, Varna este cel mai mare ca număr de locuitori. În aprilie 2008, în Varna a fost desemnat sediul pentru “Euro-Regiunea Mării Negre” de către Consiliul Europei.
Multe dintre statele europene îngenuncheate de criză au făcut apel la ajutorul Chinei, ţara cu cele mai mari rezerve valu­tare din lume. Vizite după vizite şi declaraţii de prietenie şi susţinere fără precedent au loc între preşedinţi şi premieri europeni şi omologii lor chinezi. După ce, în urmă cu doar trei ani, europenii impuneau plafoane fondurilor de investiţii chineze deţinute de stat, SAFE (State Administration of Foreign Exchange) şi CIC (Chinese Investment Corporation). „Oficialii UE mi-au cerut ca investiţiile noastre să nu depăşească 10% din capital“ declara plin de sarcasm, în 2009, şeful CIC, Lou Jiwei.  Acum, lucrurile s-au schimbat radical.
Compania de stat chineză COSCO a semnat un acord pe 35 de ani pentru închirierea facilităţilor celui mai mare port european de pasageri, Pireu. Până în 2015, portul va putea prelua 3,7 milioane de containere anual, faţă de 800.000 în prezent. În plus, băncile chineze au pus la dispoziţia companiilor maritime elene 267,8 milioane USD pentru achiziţionarea de noi nave. Cu o condiţie: vapoarele să fie fabricate în China. Premierul Wen Jiabao a promis şi un fond de cinci miliarde de dolari, destinat companiilor din Grecia, pentru investiţii.

Interes pentru România

De asemenea, oamenii de afaceri chinezi sunt interesaţi să investească în România în proiecte din agricultură, IT, infrastructură şi energie, subiectul fiind discutat în întâlnirea avută, joi, de premierul Mihai Răzvan Ungureanu cu omologul său chinez, Wen Jiabao. Întâlnirea a fost organizată la Varşovia, unde premierul Ungureanu participă la o reuniune de lucru a prim-miniştrilor din ţările central şi est-europene cu premierul chinez, Wen Jiabao, cu prilejul lucrărilor Forumului Economic “Polonia-Europa Centrală-China”.
“A fost o discuţie axată pe oportunităţile economice pe care le pot fructifica cele două ţări. Partea română a venit cu o listă care cuprinde atât propuneri concrete pentru partea chineză, cât şi direcţii strategice de investiţie. Trebuie să remarcăm deschiderea părţii chineze pentru a analiza aceste propuneri şi a le împărtăşi ulterior departamentelor speciale. În acelaşi timp, există o propunere agreată, prin care partea chineză să vină cu un mecanism de finanţare pentru diverse proiecte în parteneriat româno-chinez”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. El a arătat că oficialii români speră să echilibreze balanţa comercială cu statul chinez şi să dezvolte relaţiile turistic-culturale, să identifice noi oportunităţi de studii pentru români în China şi să deschidă piaţa românească “pentru tot ce înseamnă investiţii chineze”.

Miliarde de dolari pentru salvarea Europei

China va înfiinţa o linie de credit de 10 miliarde dolari pentru proiecte de infrastructură în Europa Centrală şi de Est şi un fond de 500 milioane dolari pentru investiţii în regiune, a declarat, joi, premierul chinez, Wen Jiabao. Beijingul vizează o creştere a schimburilor comerciale cu regiunea la 100 miliarde dolari în 2015.
Premierul, aflat în Polonia în cadrul unei serii de vizite în Europa, a afirmat că situaţia economiei globale s-a îmbunătăţit în acest an, dar recuperarea este încă fragilă. “Situaţia economiei mondiale a arătat unele îmbunătăţiri în acest an, dar baza unei recuperări este fragilă şi există, încă, incertitudini încă mari”, a spus Wen, la forumul economic la Varşovia. China va creşte importurile din statele Europei de Est pentru a ajuta la rezolvarea dezechilibrelor comerciale, a afirmat oficialul chinez.

Comments (0)

Tags: , , , ,

Armata rusa considera Iranul si Coreea de Nord pericole nucleare

25 Aprilie 2012 by Ari Berg



Statul Major rus a admis marţi că Iranul şi Coreea de Nord reprezintă o ameninţare nucleară, după ce până acum a respins în repetate rânduri o astfel de probabilitate.
“Pericolul există întotdeauna, de aceea noi urmărim cu atenţie evoluţia potenţialului nuclear al multor state. ..Şi analiza, pe care am efectuat-o împreună cu americanii confirmă că o astfel de probabilitate există şi de aceea am fost de acord că un sistem de apărare antirachetă este necesar”, a declarat şeful Statului Major al forţelor armate ruse, generalul Nikolai Makarov, într-un interviu apărut în presa de la Moscova.
Statul Major rus, a adăugat general Makarov, “ştie că multe state care au declarat că nu deţin armament nuclear, de fapt posedă un astfel de armament”. “Fără îndoială că, dacă acesta cade în mâinile extremiştilor, vor fi grave consecinţe pentru comunitatea internaţională”, a atras atenţia generalul rus. El a precizat că, “pentru contracararea unei astfel de ameninţări, Rusia este gata să acţioneze în această direcţie împreună cu alte ţări”.

Scutul antirachetă

Pericolul pe care îl reprezintă Iranul şi Coreea de Nord a constituit una din explicaţiile date de SUA pentru instalarea scutului antirachetă în Europa şi care a generat nemulţumire la Moscova. În interviul acordat, generalul Nikolai Makarov aminteşte că Moscova nu a reuşit până în prezent să ajungă la o înţelegere cu Washingtonul în această problemă, reiterând că acest scut reprezintă un pericol pentru securitatea Rusiei, transmite Agerpres. “Dacă se construieşte acest sistem de apărare antirachetă, atunci să-l construim împreună. Acolo, unde acesta nu este necesar, nu trebuie construit”, a subliniat general rus.
Până acum, Ministerul rus al Apărării a declarat în repetate rânduri că un pericol nuclear pentru Europa şi Rusia din partea Iranului şi a Coreii de Nord nu există, întrucât cele două ţări nu deţin potenţialul necesar pentru crearea de armament nuclear. SUA şi mai multe state occidentale acuză de mai mult timp Iranul că îşi ascunde ambiţiile militare nucleare sub masca unui program civil, în timp ce Teheranul insistă pentru dreptul de a deţine tehnologie în domeniu “la vârf” şi susţine că proiectul său atomic urmăreşte scopuri strict paşnice.

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

Summit-ul Aliantei: Consiliu Rusia – NATO, amanat sine die

25 Aprilie 2012 by Natalia Ciobanu



Summit-ul NATO, ignorat de presedintele rus Vladimir Putin

Statele Unite ale Americii nu se pregătesc pentru desfăşurarea unei şedinţe a Consiliului Rusia – NATO în cadrul summitului Alianţei din 20-21 mai 2012 de la Chicago, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Victoria Nuland, citată de mass-media internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Anterior, părţile americană şi rusă au afirmat că nu văd niciun motiv pentru organizarea unei astfel de întâlniri din cauză că poziţiile celor două părţi asupra unor probleme, inclusiv asupra scutului antirachetă, sunt în continuare ireconciliabile. Totodata, surse diplomatice de la Moscova au declarat ca rămâne deschisă problema nivelului de participare a Rusiei la summitul NATO.
Reamintim că, in data 19 aprilie 2012, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că Alianţa a invitat Rusia să participe la reuniunea extinsă privind Afganistanul, care va avea loc în cadrul summitului de la Chicago, însă, după cum a declarat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, Rusia nu a stabilit încă nivelul său de participare, întrucât există în continuare semne de întrebare legate de frecventa participarii sale la astfel de reuniuni. Astfel, partea rusă este nemultumită pentru că nu este invitată în mod regulat la discusiile dintre NATO si partenerii lor privind situatia din Afganistan.

Putin „da cu flit” NATO

La sfârsitul săptămânii trecute, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat în urma Consiliului NATO – Rusia de la Bruxelles că noul presedinte rus, Vladimir Putin, nu va participa la Summitul de la Chicago. Motivul invocat de partea rusă este agenda aglomerată a presedintelui rus, precum si faptul că Putin va fi la doar câteva săptămâni de la preluarea un nou mandat de presedinte. În aceste conditii, Rasmussen a mai declarat că a convenit cu liderul de la Kremlin să discute ulterior subiectele de interes de pe agenda NATO-Rusia, atunci cand calendarul intens al celor doua parti va permite acest lucru.

Israel, interzis la summit

Anterior, si Republica Turcia a refuzat să accepte participarea Israelului la summitul NATO, care se va desfăşura pe 20 şi 21 mai la Chicago, întrucât autorităţile israeliene nu au prezentat scuze pentru moartea mai multor cetăţeni turci în anul 2010, în urma atacului marinei israeliene asupra unor ambarcaţiuni ce se îndreptau către Fâşia Gaza. “Nu ne-am dat acordul în această chestiune”, a afirmat un oficial turc sub acoperirea anonimatului, reamintind că “NATO este o alianţă din care Israelul nu face parte”. “Nu considerăm că Israelul trebuie să ia parte la acest forum”, a adăugat el.
Statul evreu spera să participe la summit în cadrul unui program de cooperare cu NATO, numit Dialogul Mediteranean. Potrivit cotidianului turc Hürriyet Daily, minstrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, confruntat cu criticile unor state aliate în timpul unei reuniuni ministeriale a NATO, a răspuns că “problemele bilaterale nu trebuie aduse în interiorul Alianţei”, adăugând că “Turcia nu poate manifesta nici o consideraţie pentru o ţară care ucide cetăţeni turci în apele internaţionale”.
Turcia, condusă de un guvern conservator care susţine cauza palestiniană, se află într-un conflict diplomatic deschis cu Israelul după ce marina militară a acestui stat a ucis nouă cetăţeni turci în cursul unui atac împotriva unui convoi umanitar de nave turceşti care a încercat să spargă blocada israeliană asupra Fâşiei Gaza. Guvernul de la Ankara cere în continuare Israelului scuze oficiale şi despăgubiri pentru familiile celor ucişi.

Demolarile, pretext diplomatic?

Surse diplomatice de la Ankara, citate de mass-media regionala, au mai declarat ca un alt motiv al opozitiei vehemente a Turciei este faptul ca in ciuda avertismentelor ONU şi a recţiilor internaţionale, Israelul continuă demolările în teritoriile palestiniene. Un recent comunicat comun al Agenţiei Naţiunilor Unite pentru Ajutorarea Refugiaţilor Palestinieni şi Orientul Apropiat (UNRWA) şi al oficiului ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare condamnă demolarea, la 18 aprilie, a unor imobile la Khalayleh, la nord de Ierusalim, precum şi evacuarea în aceeaşi zi a unor refugiaţi palestinieni din două case aflate în Iersualimul de Est.
“Evacuarea refugiaţilor palestinieni şi demolarea locuinţelor palestiniene şi a altor clădiri civile din Cisordania ocupată sunt contrare dreptului internaţional”, a declarat directorul UNRWA pentru Cisordania, Felipe Sanchez. Responsabilii israelieni nu au fost în măsură să confirme demolarea locuinţelor palestiniene.
Delegaţiile Uniunii Europene la Ierusalim şi Ramallah au condamnat sâmbătă, într-un comunicat, instalarea fără precedent a coloniştilor evrei în cartierul arab Beit Hanina din Ierusalimul de Est, cucerit şi anexat de Israel în 1967. Delegaţiile UE “condamnă evacuarea, la 18 aprilie, a membrilor famililiei Natsché din locuinţele lor din cartierul Beit Hanina”, se afirmă în comunicatul amintit. “Acestea îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de proiectele ce vizează construirea unei noi colonii israeliene în mijlocul unui cartier tradiţional palestinian”, subliniază documentul. Comunicatul reaminteşte că procesul de colonizare a teritoriilor ocupate este ilegal prin prisma dreptului internaţional.

Comments (0)

Tags: , , ,

Criza afecteaza Biserica Ortodoxa din Grecia

24 Aprilie 2012 by Ari Berg



Criza din Grecia are un impact puternic asupra Bisericii Ortodoxe din Grecia, ale cărei fonduri de la stat au fost reduse ca urmare a austerităţii.
Legăturile strânse dintre statul elen şi Biserica Ortodoxă se transformă dintr-o binecuvântare într-un blestem pentru cler, întrucât guvernul are probleme în finanţarea instituţiei într-o perioadă în care grecii obişnuiţi au nevoie cel mai mult de programele caritabile ale acesteia. Anul trecut, Biserica a cheltuit 96 de milioane de euro cu cele circa 700 de acţiuni caritabile pe care le organizează.
Rămasă fără bani, din cauza reducerilor masive de fonduri de la stat, Biserica caută noi surse de finanţare, însă în pofida unui nou spirit antreprenorial, precum planul unei mănăstiri de a construi o centrală pentru producţia de energie solară, numărul preoţilor scade puternic, iar cei rămaşi se confruntă cu reduceri de salarii. În acelaşi timp, Biserica se luptă să menţină deschise cantinele sociale, în contextul creşterii puternice a şomajului şi adâncirii sărăciei, scrie prsa regională, preluată de genţiile de presă internaţionale.

Un preot angajat la zece ieşiţi din sistem

“Sistemul se prăbuşeşte”, a afirmat Ignatios Stavropoulos, un preot grec cu vederi moderne, cu propria pagină pe reţeaua LinkedIn. Printr-un acord vechi de 60 de ani, statul a acceptat să plătească salariile preoţilor în schimbul unor proprietăţi extinse ale Bisericii, inclusiv terenuri. În prezent, peste 10.000 de preoţi sunt plătiţi de guvern, reprezentând cheltuieli de 190 de milioane de euro pentru bugetul ţării.
Conform înţelegerii cu creditorii internaţionali, prin care Grecia a fost salvată de la faliment, guvernul taie salariile, care pentru preoţii obişnuiţi ajung la 1.000 de euro pe lună, transmite Mediafax. Totodată, statul va suporta cheltuielile doar pentru angajarea unui singur preot la fiecare zece ieşiţi din sistem, situţie care conduce la locuri vacante în parohiile izolate. Extinderea sărăciei agravează situaţia, întrucât credincioşii reduc donaţiile iar afacerile dau faliment, lipsind Biserica de venituri din chirii. De asemeanea, cozile de la cantinele sociale cresc.
În contextul şomajului record, raţiile distribuite de cantinele sociale s-au dublat anul trecut, la circa 10.000 pe zi, fără a lua în calcul cele 3.000 de pachete de alimente trimise familiilor în fiecare lună, a declarat părintele Vassileios Hatzavas, care conduce centrul pentru săraci al Arhiepiscopiei Atenei.

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Manevre navale China-Rusia

23 Aprilie 2012 by Ari Berg



China şi Rusia au demarat duminică primele lor manevre militare navale comune, în apropierea coastelor chineze, pe fondul tensiunilor dintre Beijing şi vecinii săi asiatici.
Aceste manevre, care vor dura şase zile, se desfăşoară în Marea Galbenă, în largul coastelor estice ale Chinei. Aceste exerciţii sunt primele realizate în comun de Forţele navale ale celor două ţări, precizeaza presa chineză. China Nouă, o agenţie oficială, a adăugat că exerciţiile au loc în largul oraşului Qingdao, din provincia Shandong.
Beijingul a anunţat la începutul lui martie accelerarea modernizării armatei sale – cea mai mare din lume în termen de efective – şi o creştere de 11,2 la sută a bugetului pentru apărare în 2012. China vrea astfel să reducă diferenţa faţă de Washington. Ambiţiile teritoriale ale Chinei îi îngrijorează pe vecinii săi şi Statele Unite. Beijingul revendică suveranitatea mai multor insule din Marea Chinei meridionale şi orientale, în faţa Japoniei, Filipinelor şi Vietnamului.
Manevrele militare din această săptămână includ exerciţii de apărare aeriană, de tactici antisubmarin şi de operaţiuni de căutare şi salvare, potrivit agenţiei China Nouă. La aceste manevre participă 16 nave şi două submarine chineze, alături de patru nave de război aparţinând Rusiei.
În altă ordine de idei, Taiwanul intenţionează să achiziţioneze de la Statele Unite patru nave de război, în cadrul eforturilor sale de modernizare a Forţelor armate, în timp ce China consideră în continuare insula ca o provincie secesionistă. Dacă acordul va fi încheiat, Marina taiwaneză va avea 12 vase de război. Cele patru nave a căror achiziţie este prevăzută sunt fregate construite în anii ’80, care tocmai au fost retrase din uz de Armata americană.

Comments (0)

Tags: , ,

SUA si Afganistan, parteneriat strategic

23 Aprilie 2012 by Ari Berg



Afganistanul şi SUA au finalizat proiectul unui acord de parteneriat strategic cu scopul de a defini relaţiile dintre Kabul şi Washington după anul 2014, a anunţat duminică preşedinţia afgană.
“Proiectul de acord privind parteneriatul pe termen lung dintre Afganistan şi SUA a fost finalizat şi semnat duminică la Kabul de către responsabili din cadrul celor două delegaţii ce au purtat negocieri” în capitala afgană, se arată în comunicat. “Acordul este gata pentru a fi semnat de cei doi preşedinţi”, se mai afirmă în document. Niciun detaliu nu a fost oferit în legătură cu conţinutul proiectului de acord ce urmează a fi înaintat preşedinţilor afgan şi american, precum şi Congresului de la Washington şi parlamentului de la Kabul.
Forţele NATO, cu un efectiv de 130.000 de soldaţi, ajută guvernul afgan de peste un deceniu în lupta împotriva insurecţiei talibane. Ele îşi vor încheia misiunea şi se vor retrage cel mai târziu la sfârşitul anului 2014, astfel încât între cele două ţări se poartă discuţii referitoare la viitorul relaţiei lor după acea dată.
Kabulul a pus deja două condiţii prealabile pentru semnarea acordului, şi anume transferul către autorităţile afgane al controlului asupra închisorii de la Bagram şi încetarea raidurilor nocturne ale forţelor internaţionale împotriva talibanilor.

Comments (0)

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION