PEOP, obiectiv strategic romano-sarb

Consiliul Director al Pan-European Oil Pipeline a avizat recent constructia primului segment al PEOP, ce va uni Constanta de un important centru petrochimic al Serbiei, Pancevo, relateaza mass-media regionala din Constanta. „Este o hotarare istorica. Ne-am decis sa sustinem tronsonul Constanta-Pancevo. Costurile sunt foarte favorabile si rezonabile”, a precizat Bratislav Ceperkovic, reprezentantul Companiei Transnafta din Serbia. Oficialul a adaugat ca oleoductul Constanta-Pancevo va asigura un echilibru pe piata de profil in zona si ca partea sarba intentioneaza sa construiasca o noua rafinarie la Pancevo, care va avea o capacitate de 3,5 milioane de tone si care va fi alimentata din doua surse, una dintre acestea urmand sa fie oleoductul mentionat mai sus. Bratislav Ceperkovic a mai explicat ca intelege pozitia celorlalte state participante la proiectul PEOP (n.r.- Croatia, Slovenia si Italia nu s-au hotarat inca sa se implice activ in demararea PEOP), insa Romania si Serbia au foarte mult de castigat din aceasta etapa a oleoductului. „PEOP este singurul proiect care este sustinut de Uniunea Europeana”, a conchis oficialul Transnafta.
Potrivit directorului general al Oil Terminal, Silviu Ioan Wagner, segmentul PEOP care va uni cele doua state are o lungime totala de 1.032 kilometri, iar costurile de executie sunt estimate la 22,5 milioane euro. Desi nu au fost stabilite sursele de finantare, primul segment al oleoductului a trezit deja interesul investitorilor. Gazprom a confirmat ca este interesat de noua magistrala de transport, iar companiile din Kazahstan asteapta sa vada proiectul functional. Romania, Croatia, Serbia, Slovenia si Italia au semnat, in 2007, un acord pentru constructia PEOP (denumit si oleoductul Constanta-Trieste), o conducta de 1.400 km, care sa transporte petrol din bazinul caspic catre Constanta si portul italian Trieste. Costul PEOP este estimat la 2-3,5 miliarde de dolari. Studiul de fezabilitate al proiectului indica o capacitate de transport de 40 milioane tone/an. Potrivit analizei de fezabilitate, Romania ar beneficia, din taxe si tarife, de incasari de cel putin 2,27 miliarde dolari, in functie de capacitatea finala, calculate pentru o durata de viata a oleoductului de 20 de ani. Actionarii firmei de dezvoltare a PEOP sunt companiile Conpet Ploiesti, Oil Terminal si Transnafta (Serbia).

Arctica, vizata de politica expansionista a Kremlinului

Apa va deveni în curând resursă strategică, a declarat secretarul Consiliului Securităţii ruse, Nikolai Patruşev, într-un interviu apărut recent în cotidianul rus Rossiiskaia Gazeta, care semnalează că deficitul de resurse de apă a generat un fenomen periculos – migraţia, peste 20 de milioane de oameni părăsindu-şi casele numai într-un singur an. “Pot să citez numeroase exemple care arată că penuria de apă a provocat conflicte armate şi războaie între state vecine. În ultimii 10 ani, conflicte şi crize din această cauză există deja în 46 de state, unde trăiesc 2,7 miliarde de persoane. Regiunile cu riscul cel mai mare sunt Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Africa de Nord”, a afirmat Nikolai Patruşev, fost şef al Serviciului Federal de Securitate (FSB), în interviul menţionat.

Prognoze ingrijoratoare

Rossiiskaia Gazeta scrie că, potrivit prognozelor experţilor ruşi, între anii 2035-2045, cantitatea de apă potabilă pe care o consumă omenirea va fi egală cu resursele ei, dar criza mondială de apă poate apărea mai devreme. “Această situaţie este legată de faptul că principalele resurse de apă sunt concentrate numai în câteva ţări. Acestea sunt în principal Brazilia, Canada şi Rusia. Fireşte că, în aceste ţări, nu va fi utilizată toată apa chiar şi către 2045, avându-se în vedere marile lor resurse. Însă, pentru multe ţări problema apei poate apărea mâine”, a semnalat Patruşev.
În Rusia, problema constă nu în resursele de apă, ci în utilizarea lor, ceea ce creează deja de acum un real pericol pentru securitatea naţională a ţării, notează cotidianul. Pericolul unei crize a apei este menţionat şi în strategia securităţii naţionale până în anul 2020, adaugă ziarul. Potrivit lui Patruşev, în 2009, numai 38% din localităţile ruse au fost alimentate cu apă potabilă de bună calitate. În peste jumătate din oraşele şi localităţile ruse, calitatea apei nu este cunoscută, întrucât ea nu a fost testată.

Problema irigatiilor

Nikolai Patruşev a semnalat totodată şi existenţa unor probleme în domeniul irigaţiilor. “Suprafaţa terenurilor irigate în Rusia reprezintă în total 4,5 milioane de hectare. Eficacitatea utilizării resurselor de apă în Rusia este de 2-3 ori inferioară celei în ţările industrializare”, a deplâns el. Potrivit datelor ONU, citate de ziarul rus, 700 de milioane de oameni din 43 de state se confruntă permanent cu stresul şi deficitul de apă. Aproximativ o şesime din populaţia de pe glob nu are acces la apă potabilă, iar o treime la apă pentru nevoile casnice.

Conflict juridic

Pentru a combate o posibila criza a apei, autoritatile ruse vizeaza consolidarea prezentei civile, economice si politico-militare in regiunea Arctica. Reamintim ca si guvernul conservator al premierului canadian Stephen Harper a făcut din suveranitatea în Arctica o prioritate. Canada susţine, de asemenea, că deţine suveranitatea asupra Trecătorii de Nord-Vest – care leagă Atlanticul de Pacific prin nord – în timp ce alte ţări consideră că este o cale navigabilă internaţională.
Dorit de cele cinci ţări riverane (Statele Unite, Rusia, Canada, Norvegia şi Danemarca), fondul submarin al Arcticului ar putea deţine 13% din rezervele de petrol şi 30% din rezervele de gaze naturale nedescoperite ale planetei, conform serviciilor geologice americane.
Anterior, presedintele rus Dmitri Medvedev a declarat ca restrictionarea accesului Rusiei la resursele de hidrocarburi din zona arctica este un lucru inacceptabil. “Tarile arctice fac eforturi pentru a-si extinde prezenta economica, si chiar militara, in zona”, a observat liderul rus, ca reactie la incercarile altor tari din regiunea arctica (Statele Unite, Canada, Norvegia si Danemarca) de a limita accesul Rusiei la exploatarea zacamintelor, care reprezinta peste 25% din rezervele globale de titei si gaze naturale. “Limitarea este inacceptabila din punct de vedere legal si incorecta din punct de vedere al pozitiei gegrafice si istoriei noastre”, a spus Medvedev.
Conform legislatiei internationale, cele cinci tari de la Cercul Polar Arctic au o zona exclusiva de 200 mile (322 kilometri). Dar Rusia se prevaleaza de Conventia ONU asupra dreptului marii din 1982, care spune ca, daca o tara poate demonstra ca platforma sa continentala se extinde dincolo de limita de 200 mile, poate cere dreptul la exploatarea unei zone mai mari.

Colonizare stintifica

Federatia Rusa a intreprins doua expeditii la Cercul Polar (in 2005 si 2007) pentru a isi sustine pretentiile teritoriale la o platforma mai extinsa. Acum, Moscova intentioneaza sa investeasca 1,5 miliarde ruble (50 milioane dolari) in determinarea dimensiunilor exacte ale platformei sale continentale arctice, a anuntat presedintele Medvedev.
Scopul acestor cercetari a fost determinarea granitelor economice rusesti ale  platoului continental din Arktica, de a confirma dreptul Rusiei in exploatarea depozitelor marine artice si de a furniza dovezi concludente comunitatii internationale in acest sens. Nava „Academicianului Fiodorov” a fost  complet reutilata si modernizata cheltuindu-se peste 5 milioane de euro pentru tehnologii care sa  inspecteze la adancime platoul maritim si sa trasfere imaginile de pe fundul marii in format 3D. In regiunea cercetarilor stratul de gheata din Oceanul Inghetat ar putea atinge 5 metri, iar pentru a le usura munca, nava a fost secondata de spargatorul nuclear de gheata „Yamal”.
Reamintim ca statele riverane detin o zona de 12 mile care tine de apele lor teritoriale si o zona de 200 de mile a intereselor lor economice. Pentru a trece peste limita celor 200 de mile, Rusia ar trebui sa demonstreze  ca platforma Oceanului Arctic, in special lantul de munti Lomonosv si versantul Mendeleev reprezinta o continuare a platformei continentale a Federatiei Ruse. Aceasta nu se rezuma doar la o simpla depasire a zonei de 200 de mile, dar  reprezinta si o pretentie serioasa asupra 1,2 mln. m.p. a adancimii maritime, unde ar putea sa fie depozitate ¼ din hidrocarburile planetei, precum si zacaminte de minereuri de mangan, aur, cositor, plumb, nichel si alte zacaminte de minerale dure pretioase.
Dreptul de a traversa zona de 200 mile este conferit de Conventia ONU asupra dreptului marii adoptata de ONU in 1982. De altfel, in anul 2001 Rusia a prezentat dovezi privind drepturile sale asupra platformei continentale, dar care n-au fost luate in considerare la acea data de ONU.  Ulterior platforma continentala a trezit interesul si altor state, teritoriul carora este „adiacent” Oceanului Arctic. Spre exemplu, SUA, care nu a ratificat Conventia, trimite in comun cu Canada un grup de expeditie in Arctica pentru a determina apartenenta platformei continentale. Urmatoarea sa solicitare, Rusia preconizeaza sa o transmita ONU in 2011.

Colaborare arctica

Rusia si Canada au anuntat ca incep negocieri pentru a-si alia sistemele de supraveghere spatiala a Antarcticii, regiune devenita interesanta din cauza zacamintelor de hidrocarburi pe care le adaposteste, informeaza mass-media de specialitate. Intentia este de a oferi posibilitatea utilizatorilor aflati in regiune sa capteze semnalele satelitilor rusi si canadieni cu un singur receptor.
Rusia a decis sa creeze, impreuna cu Canada, un sistem spatial capabil sa supravegheze in intregime oceanul si uscatul din regiunea arctica. In prezent, satelitii “nu vad nici uscatul, nici oceanul mondial dincolo de 60 de grade latitudine nordica”, a declarat directorul adjunct al agentiri spatiale ruse, Roskosmos, Anatoli Chilov. Instalarea dispozitivului, denumit “Arctica”, va costa aproximativ 1,8 miliarde de euro.

Marea Neagra, Caucaz si Marea Capica, tinte strategice ale Federatiei Ruse

Pentru politica externa a Rusiei, 2010 va ramane, intre altele, un an al Marii Negre, Caucazului, Marii Caspice. In acest vast areal de la confluenta Europei cu Asia, Moscova a  facut performanta in plan politic si militar, chiar daca nu  a inregistrat  reusite la fel de semnificative in zona energetica si in ce priveste neutralizarea actiunilor insurgentilor islamisti.

Pozitia Rusiei in Marea Neagra s-a consolidat. Sau, mai corect spus, Rusia si-a refacut un statut geopolitic si militar solid, dupa degringolada ce a urmat dezmembrarii URSS. Coaste si porturi maritime odinioara sovietive au devenit ale tinerelor state independente Ucraina si Georgia, care au manifestat, o vreme, tendinte centrifuge tot mai pronuntate fata de Moscova. Liderii ucrainean Iuscenko si georgian Saakasvili au incercat sa valorifice aceasta vulnerabilitate evidenta a Moscovei, pentru a apropia statele lor de NATO si UE, dar, prin razboiul din Georgia si prin alegerile din Ucraina, Rusia a curmat energic acest curs, facand cunoscut Occidentului ca exista o “linie rosie” a intereselor ruse in aceasta vecinatate imediata peste care nu se poate trece. Acum, Rusia poate conta in mod cert pe baza sa militara navala de la Sevastopol pentru aproape jumatate de secol, poate conta si pe porturi din regiunile care s-au desprins de sub autoritatea Georgiei, poate conta si pe baza militara Gyumri din Armenia, adica din centrul Caucazului, printr-un acord cu o valabilitate tot cam de o jumatate de secol.

Portul Novorosiisk se va extinde, iar Flota rusa a Marii Negre se va moderniza pana in 2020 si va dobandi o noua strategie, care va implica si prezenta ei permanenta in estul Mediteranei, in portul sirian Tartus. In Abhazia vor fi desfasurate rachete S-300, iar cu Azerbaidjanul se poarta discutii de acelasi tip.

Politiologul armean Gaidz Minasian, care sintetizeaza aceste evolutii, afirma ca “toata lumea, incepand cu tarile din Caucazul de Sud – Georgia, Armenia, Azerbaidjan – trebuie sa inteleaga ca aceasta regiune este sub aceasta influenta (a Rusiei – n.n.). Alte forte, mai ales Turcia si Statele Unite, trebuie sa inteleaga ca nu pot avea ambitii in aceasta regiune care depinde de interesele directe ale Rusiei”. Si analistul Vladimir Socor de la Jameston Institute conchide ca “Statele Unite si NATO par sa absoarba aceste reculuri strategice in tacere”.

Presedintele Medvedev a tinut, de altfel, sa declare clar, in capitala Armeniei: “Misiunea Rusiei, ca tara cea mai mare si mai puternica din regiune, este de a asigura aici pacea si ordinea”.

In zona extinsa a celor doua mari, Rusia si-a dezamplificat cooperarea in diverse domenii cu Turtcia (economica, energetic, nucleara, turistica etc.). In acelasi timp, in ciuda situatiei crispate in relatiile Iranului cu Occidentul, Rusia a reusit sa armonizeze exigentele internationale fata de aceasta tara cu relatii de colaborare semnificativa cu Teheranul, iar intrarea in functiune a centralei nucleare de la Bushehr, construita in comun, este exemplul cel mai elocvent.

In dinamica zona ponto-caucaziano-caspica, Rusia se afla asadar in plina ofensiva poltica, diplomatica si militara. Proiectele energetice, de tipul South Stream, nu pot tine pasul cu acest iures. Pe frontul energetic, competitia Rusia-Occident este, si ea , in plina desfasurare.

Ziarul “Curentul” a realizat un interviu cu cercetatorii britanici dr. Jeff Peakall si dr. Parsons despre raul subacvatic descoperit in Marea Neagra, perimetru care ar putea adaposti rezerve uriase de hidrocarburi care ar putea fi exploatate in vedere valorificarii lor. Cercetarea ii implica de asemenea si pe dr. Russ Wynn, de la Centrul National de Oceanografie din Southhampton, precum si pe Rick Hiscott si Ali Aksu, de la Universitatea Newfoundland din Canada. Parteneri in acest proiect mai sunt Centrul National turc de Oceanografie din Izmir, iar din partea turca, cercetarea este condusa de Piri Resis, mai scris sursa amintim. Redam in continuare dialogul integral purtat cu cercetatorii britanici cu jurnalistii de la “Curentul”:

Vor fi publicate rezultatele acestei cercetari?

- Da. Absolut toate detaliile acestui proiect de cercetare vor fi publicate in numerele urmatoare al prestigiosului „Jurnal de Geologie“.

- Imi puteti spune ce alte rauri exista sub diferite mari si cum se formeaza? Sunt ele formate de curenti de apa mai densi/reci/sarati?

- Raurile de sub mari sunt canale care pot ajunge la lungimi de mii de kilometri, circa 100 de metri adancime, cu o latime de cativa kilometri si pot purta volume de namol, nisipuri, sare sau poluanti in bazinele adanci ale oceanelor. Privite de sus, acestea (raurile subacvatice – n.r.) arata aproape identic cu raurile care curg pe suprafata solului, cu foarte multe curbe serpuite. Exista numeroase sisteme de canale submarine in oceanele lumii, dar si unele aflate la gurile Amazonului, Indusului sau Mississippi, unde volume mari de sedimente aluneca pe panta continentala chiar in adancurile marilor. De asemenea, raurile pot fi rezultatul unor alunecari submarine de teren. Aceste canale sunt formate de catre curenti de apa mai densi pe fundul marii, la care se adauga concentratii mari de namol si sare.

- Ne puteti preciza dupa ce principiu curg aceste rauri?

- Curgerea lor este rezultatul activitatii fortei gravitationale exercitate asupra diferentei de densitate, care poate fi produsa de concentratii mari de sare si sedimente. Acesta este echivalentul subacvatic al unor curgeri piroclastice (roca si curenti de gaze care se misca foarte repede in cazul unei eruptii vulcanice – n.r.). Pentru a fi mai usor de inteles, e ca si cum ai turna detergent de vase in apa din chiuveta, iar acesta, fiind mai dens, se scurge spre gura de scurgere.

- Ce sperati sa descoperiti despre aceste rauri?

- Toata munca anterioara a condus la concluzia ca aceste canale submarine functioneaza la fel ca raurile de pe uscat si depoziteaza namol si nisip in aceeasi maniera ca si cele normale: „daca arata la fel, functioneaza la fel“. Mai multe investigatii recente de laborator au dezvaluit ca lucrul acesta ar putea sa nu fie adevarat, ele aratand ca acei curenti din curbele formate de aceste rauri se pot rasuci in directii opuse, in comparatie cu cele din raurile de suprafata. Am masurat forma canalelor, cum se schimba si am examinat detaliat cursul lor pentru prima data. Pentru acest lucru am folosit un submarin cu propulsie autonoma. Acest „autosubmarin“ este o adevarata capodopera si are un sistem propriu de masurat (a costat circa un milion de lire sterline si este un vehicul de 4 metri lungime). De asemenea, submarinul are amplasata o camera de viteza care ne permite sa masuram in detaliu curgerile din interiorul canalelor. Aceste date ne vor ajuta apoi sa prestabilim mai exact evolutiile din cadrul acestor canale si sa analizam legatura dintre acestea si depozitele produse. Un exemplu ar fi o mai buna predictie care ar fi cheia in imbunatatirea extractiei din largul marilor a petrolului si a gazelor naturale, acolo unde forarile individuale pot costa peste 100 milioane de dolari americani.

- Aceste rauri sunt descoperite in majoritatea oceanelor si marilor sau numai in Marea Neagra?

- Cand nivelul marile este mic in timpul erelor glaciare, aceste rauri subactive sunt active in toate oceanele deoarece acestea se conecteaza direct prin platforma continentala. Astazi, majoritatea raurilor subacvatice au putina activitate sau chiar deloc. Marea Neagra este unica pentru ca si-a inceput activitatea dupa ridicarea nivelului apei in perioada postglaciara si s-a revarsat apoi prin toata stramtoarea secatuita Bosfor. inapoi din Marea Mediterana a venit apa cu o densitate mai mare decat cea existenta in Marea Neagra.

- Este probabil ca aceste rauri sa gazduiasca forme de viata si ecosisteme unice?

- Acesti curenti care curg prin raurile subacvatice poarta forme de viata, precum si nutrienti, carbon si oxigen in adancurile marilor. Este foarte probabil ca mediile acestea sa poate gazdui viata, dar deocamdata se cunosc mult prea putine lucruri.

- De ce este atat de important sa stim mai multe despre aceste canale? Influenteaza ele curente mai largi sau distributia apei in mari si oceane?

- Sedimentele care trec prin aceste canale sunt depozitate in matci formate in abisul marilor, unde formeaza cele mai mari depozite de acest fel de pe glob. Aceste depozite sunt cheia schimbarilor climatice, a cutremurelor de mare magnitudine, a miscarilor tectonice si formeaza de asemenea unele dintre cele mai mari rezervoare de hidrocarburi din lume. Este putin probabil ca acestea sa influenteze curentii oceanici care traverseaza de obicei coastele oceanice, mai mult decat sa circule pe fundul marilor.

- Cand au fost descoperite primele rauri subactive?

- Acest subiect a fost aproape necunoscut pana in 1970, cand un sonar care putea capta si imagini a fost folosit pentru a explora abisul marilor. Studii importante despre Amazon si golful Bengal au pornit de la programele de forat desfasurate in anii ‘80. Chiar si acum stim mai multe despre suprafata planetei Marte decat cunoastem despre aceste sisteme de rauri subacvatice. stim despre canalele submarine din Marea Neagra de cativa ani de acum si multe cercetari sunt prezentante in revista „Flood et al“ la sectiunea sedimentologie. Cea mai noua parte a cercetarii noastre cu ajutorul minisubmarinului se refera la detalii legate de structura canalului si identificarea cailor in care curentii din aceste rauri subacvatice se misca in comparatie cu cele de pe uscat.

- Ce marime au aceste rauri? Ce adancime? Ne-ar interesa foarte mult in special cel din Marea Neagra.

- Aceste rauri pot avea pana la 4.000 de kilomtri lungime, cu maluri inalte de pana la 800 de metri si late de cativa kilometri. Daca ne referim strict la canalul din Marea Neagra, acesta este lat de un kilometru, 25 de metri adancime si se intinde pe o lungime de 60 de kilometri pana cand atinge o rapa adanca. Debitul acestui rau din Marea Neagra este de 20.000 de metri cubi pe secunda, ceea ce inseamna de 300 de ori mai mult decat debitul raului Tamisa.

Iranul ameninta flotele occidentale cu rachete rusesti

Autoritatile de la Teheran au amenintat ca, in cazul in care Iranul va fi atacat, vor inchide stramtoarea Ormuz prin care este transportat petrolul arab, relateaza mass-media regionala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. In zona, Iranul detine baterii de rachete anti-nava (SS-N-22 Sunburn) si 12 locatii pentru lansatoarele de rachete de tip Silkworm, plasate langa Bandar-e Abbas si pe insula Khang. De asemenea, sunt desfasurate trei submarine de tipul Tareq, din clasa Kilo, si alte submarine, de mici dimensiuni, de tipul Ghadir, care pot fi lansate de la baza din Chabahars. Declaratia a fost facuta cu ocazia lansarii a patru noi submarine, de productie proprie, din clasa Ghadir.
Submarinele nu sunt mari, dar potrivit autoritatilor iraniene, ele sunt foarte eficiente la mica adancime. Acum Iranul are lansate in total 11 submarine Ghadir de 120 de tone care fac misiuni de supraveghere de-a lungul coastelor iraniene. Ministrul iranian al Apararii a dat asigurari populatiei ca aceste submarine impreuna cu rachetele cu raza scurta si medie de actiune, tot de productie iraniana, asigura in totalitate apararea republicii islamice. In cazul unui atac, Iranul a amenintat ca va bloca imediat stramtoarea Ormuz, pe care o controleaza.

Stramtoare strategica

Stramtoarea ofera un avantaj strategic urias Iranului, in conditiile in care pe aici este transportat aproape jumatate din petrolul lumii, iar printre clienti se numara tari ca Statele Unite. In apropiere de stramtoarea Ormuz si in Golful Persic, Teheranul are inca un submarin de productie proprie de 500 de tone si 3 submarine rusesti din clasa Kilo. Dupa acordurile incheiate pentru construirea centralei nucleare de la Bushehr, Rusia a mai parafat in 2005 un acord cu Iranul, de data aceasta obiectivul fiind echiparea submarinelor iraniene cu rachete. Rosoboronexport a negocia cu Iranul repararea si modernizarea celor trei submarine iraniene (Tareq/Kilo) care au fost vandute de catre Moscova Iranului intre 1992 si 1996. Modernizarea consta in inlocuirea componentelor invechite si dotarea cu rachete de tip Club-S impotriva fortelor navale, cu raza de actiune de 200 de km. Cotidianul Kommersant, care a relatat despre acest subiect, a mai dezvaluit atunci ca, pentru fiecare dintre cele trei submarine, exista un contract in valoare de 80-90 de milioane de dolari.
Reamintim ca in ultimele luni, autoritatile Republicii Islamice au lansat amenintari repetate la adresa Israelului, Statelor Unite si a Uniunii Europene, spunand ca sunt gata de replica in cazul unui atac sau daca Iranul va primi noi sanctiuni economice.

Liderul venezuelean Hugo Chavez declanseaza razboiul diplomatic cu SUA

Controversatul presedinte venezuelan, Hugo Chavez, l-a refuzat pe diplomatul desemnat de Statele Unite pentru postul de ambasador la Caracas şi i-a cerut omologului său, Barack Obama, să “caute un alt candidat” pentru această funcţie, relateaza mass-media regionala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Hugo Chavez consideră “imposibil” ca Larry Palmer să poată asigura funcţia de ambasador. “Cum poţi crede, Obama, că îl voi accepta pe acest domn. Cel mai bine este să îl retragi, Obama. Nu insista, îţi cer”, a declarat şeful statului venezuelan, adresându-i-se preşedintelui american în timpul programului său radio-televizat “Alo, preşedintele”, difuzat obigatoriu de majoritatea mijloacelor mass-media din Venezuela.

Declaratii contestate

Liderul de stanga, Hugo Chavez, a condamnat declaraţiile recente ale lui Larry Palmer cu privire la forţele armate venezuelane. „Nu poate veni ca ambasador. A rupt el însuşi normele diplomaţiei. Nu poate veni aici”, a declarat Chavez.
Reamintim ca intr-un chestionar pentru candidatura sa la postul de ambasador aprobată de Senatul american, diplomatul a apreciat că moralul forţelor venezuelane este scăzut şi că influenţa Cubei creşte. Aceste declaraţii au fost respinse de armată şi de Ministerul Apărării din Venezuela.
La randul sa, Washington a declarat că este de acord cu “îngrijorările” diplomatului său, dar a apreciat că nu va interfera în afacerile interne ale Venezuelei. În raportul său anual asupra terorismului, Departamentul de Stat subliniază reducerea la minim a cooperării antiteroriste cu Venezuela, adăugând că nivelul sprijinului pe care Caracas îl acordă gherilelor columbiene “rămâne incert”.

Atac la UE

Liderul Venezuelei, Hugo Chavez, a solicitat anterior statelor Uniunii Europene acordarea independentei coloniilor europene din America Latina. In timpul unui recent interviu radiofonic acordat unui post de radio din Aruba (n.r.-posesiune latino-americana a Regatului Tarilor de Jos), Chavez a subliniat ca Venezuela va acorda o importanta asistenta economica noilor state din regiune. Declaratiile belicoase ale presedintelui Venezuelei vin pe fondul degradarii relatiilor politice dintre regimul de la Caracas si statele Uniunii Europene care detin diferite posesiuni pe continentul latino-american. Printre statele vizate de Chavez se numara Marea Britanie, Franta si Olanda, ale caror autoritati critica periodic starea deplorabila a drepturilor omului din tara latino-americana.

Ofensiva anti-britanica

Declaratiile controversatului presedinte venezuelean vin la scurt timp dupa ce acesta a cerut ultimativ Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii sa restituie arhipelagul Falkland autoritaţilor de la Buenos Aires. El a dat asigurari ca Argentina “nu va fi singura” in cazul unui eventual nou razboi in insulele Falkland impotriva Marii Britanii. “Anglia, pana cand vrei sa stai in (insulele – n.red.) Falkland? Regina a Angliei, ma adresez ţie, regina a Angliei, epoca imperiilor a apus, nu ţi-ai dat seama, regina a Angliei? Restituie (insulele) Falkland poporului argentinian”, a afirmat Chavez cu ocazia emisiunii sale duminicale televizate “Alo presidente”. “Englezii continua sa ameninţe Argentina. Lucrurile s-au schimbat, Doamna Regina, nu mai suntem in 1982. In caz de agresiune impotriva Argentinei, fiţi sigura ca ea nu va fi singura”, a adaugat Chavez.
Reamintim ca Marea Britanie revendica din 1833, sub numele de Falkland, insulele Malvine situate la 500 de kilometri de Argentina, scena, in 1982, a unui scurt, dar sangeros razboi, terminat cu capitularea neconditionata a fortelor militare argentiniene, si cu un bilant de peste 1000 de morti, civili si militari.

Tensiuni petroliere

Inceperea iminenta a forajelor petroliere britanice in apropierea arhipelagului a reanimat conflictul diplomatic dintre Londra si Buenos Aires, care continua sa revendice suveranitatea asupra insulelor si apelor teritoriale adiacente, chiar daca diplomaţia argentiniana a respins in mai multe randuri orice opţiune militara in cazul insulelor Malvine. Ca reacţie la aceste foraje, Buenos Aires a publiat un decret care solicita o autorizaţie pentru vasele ce ii traverseaza apele teritoriale pentru a se deplasa in arhipelagul Falkland, ale carui ape ar conţine intre 13 şi 60 de miliarde de barili de petrol, potrivit estimarilor.
In acest moment, Marea Britanie are desfasurati in insulele Falkland, in principal in baza militara Mount Pleasant, aproximativ 2000 de militari, o escadrila de avioane de lupta Eurofighter Typhoon, un detasament de elicoptere de lupta antisubmarin si atac, precum si alte unitati specializate. In regiune patruleaza in permanenta nave ale marinei de razboi britanice, secondate periodic de nave militare americane.

Republica Azerbaijan, arbitru energetic la Marea Neagra si Marea Caspica

Presedintele roman, Traian Basescu, si omologii sai azer, Ilham Aliev, si georgian, Mihail Saakasvili, urmeaza sa aiba o intalnire oficiala pentru a discuta problematica proiectelor comune de furnizare a gazului pe ruta Azerbaidjan – Georgia – Romania, a anunţat recent Ministerul Industriei si Energiei de la Baku, citat de agenţia azera Trend, preluata de mass-media regionala. La summitul de la Baku vor mai participa presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si comisarul pentre energie Gunther Oettinger. Parţile participante vor semna o declaraţie la Baku privind rezultatele summitului.
Totodata, Azerbaidjanul va gazdui, în data de 6 septembrie 2010, si o reuniune a grupurilor de lucru, pentru coordonarea tuturor documentelor necesare. De asemenea, în 13 septembrie va avea loc o întalnire la nivel de ministrii ai energiei din cele trei state.

Join venture pontic

Anterior, oficialii din Romania, Georgia si Azerbaidjan au decis înfiinţarea un grup trilateral de lucru, care este însarcinat cu crearea unui joint venture. Potrivit asteptarilor, procesul de înfiinţare a joint venture-ului se va încheia în toamna, în Romania. Societatea formata va include reprezentanţi ai celor trei ţari care participa la proiect si va pregati, în prima faza, un studiu de fezabilitate, dupa care va încerca sa obţina investiţii si sa contruiasca terminale în Georgia si Romania, precum si sa construiasca infrastructura în toate cele trei ţari participante. Joint venture-ul urmeaza sa anunţe în septembrie lansarea unei licitaţii pentru pregatirea studiului de fezabilitate.
Reamintim ca in data de 13 aprilie 2010, Romania, Azerbaidjanul si Georgia au semnat un memorandum privind transportul gazului lichefiat. Acordul implica livrari de gaz lichefiat din Azerbaidjan, prin Georgia si Romania si construirea a doua terminale pentru gazul natural lichefiat în Georgia si Romania. În baza memorandumului, parţile si-au exprimat intenţia de a promova un coridor de tranzit energetic, ce va conecta regiunea caspica si Europa, în cadrul coridorului sudic.

Conexiunea caspica

Comisia Europeana, care sprijina construirea conductei de gaze Nabucco, a elaborat propuneri referitoare la construirea unei conducte de gaze transcaspice din Turkmenistan prin Azerbadjan fara a fi delimitat platoul intercontinental din Marea Caspica, relateaza surse diplomatice europene, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Aceasta va permite construirea gazoductului fara acordul Moscovei si iesirea gazului turmen in Europa, ocolind Rusia, ceea ce a provocat reactii dure din partea Moscovei, care considera aceasta idee absurda, relateaza si cotidianul rus Kommersant.
Proiectul european  Nabucco, sustinut de SUA, constituie principalul concurent al South Stream elaborat de Rusia. Acesta a fost conceput pentru gazul din Iran, dar in urma sanctiunilor impuse acestei tari de ONU, SUA si UE,  apare putin plauzibil, chiar daca se vor lua in calcul ca baze de resurse Iranul si Egiptul. Sursa reala pentru ocuparea in totalitate a acestei conductre ar fi Turkmenistanul si Azerbaidjanul. Pentru racordarea Turkmenistanului la conducta Nabucco urmeaza sa se adopte solutia construirii unei conducte de gaze de 1,9 mii de km pe fundul Marii Caspice.

Diferend teritorial

Conform surselor citate, propunerea a fost amanata datorita diferendului dintre Turkmenistan si Azerbaidjan, care nu s-au inteles asupra impartirii si delimitarii zacamantului Kiapaz (cunoscut in Turkmenistan ca Serdar) din Marea Caspica, ale carui reserve reprezinta  100-150 milioane tone titei.
Moscova considera ca realizarea acestui proiect va reprezenta un concurent pentru Rusia pe piata de gaze europeana. Principalul impediment il constituie lipsa unui statut juridic clar al Marii Caspice si a principiilor de impartire a acesteia de la dezmembrarea URSS. Rusia intentioneaza sa nu-si dea acordul pentru delimitarea granitelor, fara acesta problemele neputand fi rezolvate.
Sursele citate au mai subliniat ca o delegatie oficiala din Turkmenistan poarta tratative la New-York pentru elaborarea, impreuna cu reprezentantii ONU, a unui document international privind tranzitul resurselor energetice, sperand ca prin acesta se va putea trece peste veto-ul Rusiei in problema construirii conductei in litigiu.

Provocarea iraniana

La jumatatea lui iulie 2010, ministrul iranian al petrolului a efectuat o vizita oficiala la Ankara, unde a fost anuntata incheierea unei intelegeri cu o companie private turca de energie pentru constructia unui gazoduct din Iran in Turcia. Conducta, in lungime de 660 km, va fi gata in trei ani, va transporta zilnic 50-60 milioane mc de gaz si va cosata 1,3 miliarde dolari. Ministrul turc al energiei s-a grabit  sa precizeze ca nici guvernul turc, nici compania de stat BOTAS nu sunt parte la acest accord. Oficialul turc nu a negat faptul ca firmele turcesti private manifesta interes pentru  acest tip de acorduri cu Iranul. De altfel, in 2008, Teheranul si Iranul au demarat, chiar la nivel oficial, un proiect de exploatare a zacamintelor de gaz din South Pars, dar, sub presiunea SUA, proiectul a fost temporar inghentat, nu insa si abandonat de partile implicate.
Proiectul, anuntat in iulie 2010 deschide o noua perspectiva, cu deschidere spre Europa, o varianta  analizata fiind traseul iraniano-turco-elvetian perfectat in 2008, care s-ar putea racorda cu Nabucco.

România nu renunţă la Nabucco

România nu va balansa între Southstream si Nabucco, a declarat presedintele Traian Băsescu, prezent la un seminar al Universităţii de Vară ‘Tusvanyos’, de la Băile Tusnad. Potrivit mass-media, Traian Băsescu a adăugat că securitatea energetică este un proiect la care statele din centrul Europei pot lucra împreună. De precizat că, în urmă cu câteva săptămâni, a avut loc o întâlnire a ministrului Economiei, Adriean Videanu, cu seful Gazprom, Aleksei Miller, în urma căreia gigantul rus declara că părţile au deschis problema posibilei participări a României la gazoductul South Stream. Gazprom sublinia că părţile au convenit ca, în curs de câteva luni, să fie realizate un calcul tehnico-economic privind construirea pe teritoriul României a unei magistrale de tranzit a conductei South Stream, precum si un studiu de fezabilitate privind crearea unui depozit subteran pe teritorul României, în cadrul proiectului.

Conditii kazahe

Republica Kazahstan este gata să se alăture proiectului Nabucco, „dar cu o condiţie. Uniunea Europeană să se implice mai mult, iar acţiunile să nu se limiteze doar la declaraţii” a afirmat presedintele Nursultan Nazarbaiev, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. După vizita oficiala a cancelarului german, Angela Merkel, in statul central-asiatic, presedintele kazah a declarat că se vorbeste prea mult despre gazoductul Nabucco, dar se face prea puţin. El a mai spus că statul pe care-l conduce este gata să se implice în acest proiect, dar si Uniunea Europeană trebuie să facă mai multe pentru viitoarea colaborare.
Reamintim ca platoul continental al Kazahstanului la Marea Caspică dispune de zăcăminte de gaze naturale cu un volum estimativ de 3.300 de miliarde de metri cubi. Confororm surselor guvernamentale de la Astana, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, producţia naţională kazaha pentru anul 2010 va depasi 45 de miliarde de metri cubi.
Proiectul Nabucco este evaluat la aproape 8 miliarde de euro si presupune construirea unui gazoduct cu o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi. Scopul proiectului este diversificarea surselor de gaze naturale ale Uniunii Europene si facilitarea importului de gaze naturale din regiunea Caspică si Asia Centrală. Ruta ar cuprinde Turcia – Bulgaria – România – Ungaria si Austria. Gazele naturale urmează să fie livrate din Iran, Irak, Azerbaijan, Turkmenistan si Kazakhstan

Axa strategica Romania-Turkmenistan

Presedintele roman Traian Basescu a declarat recent, in cadrul intalnirii cu noul ambasador al Turkmenistanului, Sohrat Jumaev, ca spera ca aceasta tara va deveni un partener al Romaniei si al Europei in ceea ce priveste proiectele de diversificare a surselor de hidrocarburi. Ambasadorul turkmen, care si-a prezentat scrisorile de acreditare, a evidentiat relatiile politice bilaterale foarte bune si si-a exprimat increderea ca va contribui la dezvoltarea relatiilor economice la un nivel similar. Diplomatul a multumit din partea Guvernului turkmen pentru bursele oferite de statul roman in vederea pregatirii de specialisti in diverse domenii.
Presedintele Romaniei si-a exprimat satisfactia pentru faptul ca aspectele convenite cu prilejul vizitei sale oficiale in Turkmenistan au fost aduse la indeplinire, inclusiv in ceea ce priveste bursele pentru tinerii turkmeni.

Gaz turkmen pentru Nabucco

Proiectul Nabucco face un pas inainte prin gazoductul Est-Vest, in lungime de 1000 km, din Turkmenistan in Europa, al carui santier a fost inaugurat la 30 mai, relata anterior agentia de presa KARADENIZ-PRESS. „Europa castiga astfel o runda in competitia cu Rusia penbtru gazul turkmen, dupa ce Gazprom nu a reusit sa antreneze Turkmenistanul intr-un proiect similar prin Marea Caspica spre Rusia” considera reputatul analist Corneliu Vlad, intr-un editorial publicat de KARADENIZ-PRESS.
Gazoductul spre Europa, propus de Uniunea Europeana si SUA in legatura cu proiectul Nabucco, va fi alimentat de uriasul zacamant Yolotan-Osman din sudul Turkmenistanului. Zacamantul, unul dintre cele mai mari din lume, detine, dupa evaluari, 16 trilioane mc de gaz. Capacitatea anuala a conductei proiectate va fi, la incheierea lucrarilor, in 2015, de 30 miliarde mc de gaz.
Presedintele turkmen Gurbengali Berdimuhamedov apreciaza ca gazoductul Est-Vest “este avantajos nu numai sub raport economic, ci si politic”. In ultimii ani, rezervele de gaz ale republicii central-asiatice (o cincime din rezervele mondiale) au fost terenul unei rivalitati intense intre Rusia, China si Occident. Rusia detinea partea leului din livrari pana in decembrie 2009, cand a intrat in functiune o magistrala gaziera spre China. Relatiile energetice ruso-turkmene au cunoscut o deteriorare grava in aprilie 2009, cand explozia unei conducte, pentru care autoritatile turkmene au facut responsabila partea rusa, a intrerupt exportul catre Rusia. In ultimul an, exportul de gaz turkmen in Rusia a fost cu 80 la suta mai mic fata de cele 12 luni precedente.
Fluxul spre Europa al gazului turkmen intampina dificultati si din cauza disputelor dintre statele riverane ale Marii Caspice privitoare la delimitarea zonelor de exploatare in acest areal.

Element cheie

“Turkmenistanul este un element-cheie pentru proiectul Nabucco – aprecia de curand Michael Laubsch, expert al Eurasian Transition Group. Atata timp cat politica din Iran nu se schimba, Nabucco trebuie sa se concentreze pe gazul turkmen, caci altfel proiectul nu are sens economic”. Acelasi expert crede ca rivalul real al Rusiei, indelungat si unic partener traditional, in Turkmenistan este China, nu Uniunea Europeana. Expertul se hazarda si in previziuni: “Prevad ca in viitorul deceniu influenta chineza in Asia Centrala va creste, cea rusa va scadea, iar planurile UE trebuie ignorate, caci n-au sanse de succes”. Lansarea proiectului de gazoduct Est-Vest i-au infirmat, peste numai cateva zile, previziunile.

Cursa turkmena

La randul sau, presedintele turkmen Kurbanguli Berdimuhamedov, declara recent, intr-un interviu pentru mass-media turca, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, ca Turkmenistanul sprijina initiativele energetice regionale ale guvernului de la Ankara. Kurbanguli Berdimuhamedov a dat drept exemplu al cooperarii bilaterale turco-turkmene, noul gazoduct trans-turkmen, a carui constructie a inceput la sfarsitul lunii mai 2010. Noul gazoduct ce va lega regiunea estica a tarii, unde sunt concentrate rezervele de gaze naturale, de Marea Caspica, un proiect in valoare de 2 miliarde dolari, este constuit, conform declaratiilor presedintelui turkmen, cu asistenta tehnica si financiara a unor firme turcesti, implicate si in alte proiecte energetice, considerate „strategice” de autoritatile turkmene. Gazoductul est-vest va avea o capacitate anuala de 30 de miliarde de metri cubi si o lungime de 1000 km, finalizarea constructiei fiind prevazuta pentru vara anului 2015.
„Construirea acestui gazoduct are o insemnatate atat economica, cat si politica. Prin crearea unui nou sistem de transport gazier va creste capacitatea de export a gazelor naturale si, in acelasi timp, va satisface cererea interna, in special in sectorul energiei electrice”, declara atunci presedintele turkmen, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acest anunt constituie o lovitura destul de importanta pentru Rusia, care a sperat mult timp sa fie implicata in proiect subliniaza surse oficiale locale.

Rusia non-grata

Reamintim ca Turkmenistanul ocupa locul patru la nivel mondial in ceea ce priveste rezervele de gaze naturale, iar China, Rusia si statele occidentale spera sa ocupe un loc important in exploatarea acestor rezerve.
In martie 2009, Turkmenistanul a anuntat o licitatie internationala pentru realizarea gazoductului, la care si-au exprimat intentia de a participa peste 70 de firme din Rusia, China si Europa. Rezultatele licitatiei nu au fost facute publice.
Un acord cu Rusia a fost amanat brusc dupa vizita lui Berdimuhamedov la Moscova, in martie 2009. Atunci, consilierul lui Dmitri Medvedev pentru politica externa, Serghei Prihodko, afirmase ca acordul urma sa fie semnat pana la finele anului trecut. Relatiile dintre cele doua tari s-au deteriorat rapid dupa ce o explozie a unei conducte principale care aproviziona Rusia a oprit exporturile turkmene catre Moscova. Aprovizionarile cu gaze au fost reluate la inceputul lui 2010, dar Rusia si-a redus drastic achizitiile de gaz turkmen.

Nabucco, sub semnul intrebarii

Totodata, inaugurarea, in luna decembrie 2009, a gazoductului chinez din Asia Centrala, pune sub semnul intrebarii strategia Nabucco a statele europene. Conform unor surse diplomatice, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, consortiul Nabucco si Turkemnistanul ar putea semna, in aprilie 2010, un contract privind livrarea, anuala, a zece miliarde de metri cubi de gaze naturale de catre statul din Asia Centrala pentru aprovizionarea conductei. Acesta ar fi primul contract de aprovizionare a Nabucco, proiect international la care participa si Romania.
Dezvaluirile oficialului Nabucco vin la scurt timp dupa ce un al doilea gazoduct dintre Iran si Turkmenistan a fost inaugurat recent de catre presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, si omologul sau turkmen, Gurbanguly Berdimuhamedov, dubland exporturile de gaze turkmene catre Iran, aproximativ 20 de miliarde de metri cubi pe an. Conform surselor oficiale locale, acest acord va afecta posibilele livrari de gaz turkmen catre gazoductul Nabucco, sustinut de UE si SUA, menit sa reduca dependenta Europei de livrarile de gaz rusesc.
Potrivit surselor citate, livrarile din Turkmenistan catre Nabucco ar trebui sa traverseze Marea Caspica, situatie care ar putea intampina piedici politice, intrucat tarile riverane, Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Iran si Azerbaidjan nu au convenit, inca, asupra delimitarii zonelor maritime. “Este un pas semnificativ. Exista, insa, dificultati destul de importante”, a spus analistul Centrului pentru Studii Energetice Globale Julian Lee, cu privire la necesitatea de a transporta gazele din Turkmenistan in Azerbaidjan inainte de livrarea acestora catre Europa.

Deturnarea gazului turkmen

Reamintim ca ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a efectuat in martie 2010, o vizita oficiala de doua zile in Turkmenistan. Potrivit agendei de lucru oficiale, discutiile se vor focaliza asupra “perspectivelor de extindere a relatiilor economice” dintre cele doua tari. Expertii, insa, considera ca scopul principal al vizitei ministrului rus este cel de a convinge partea turkmena de faptul ca proiectul de gazoduct Nabucco, propus de Uniunea Europeana (UE) ca alternativa la livrarile rusesti, are perspective mai putin bune decat propunerile Moscovei.
Estimarile expertilor nu par atat de iluzorii, in conditiile in care semnarea unui acord strategic intre UE si Turkmenistanul ar urma sa aiba loc deja in aprilie, subliniaza cotidianul. in ceea ce priveste influenta Rusiei asupra Ashabadului, aceasta s-a diminuat dupa explozia de gazoduct din 2008. Rusia nu mai este lider in ceea ce priveste achizitionarea de gaz turkmen si, prin urmare, nu-si poate dicta conditiile. De altfel, Moscova a avut si inainte probleme in dialogul cu Ashabadul, deoarece, in regiune, Turkmenistanul se remarcase intotdeauna printr-o politica independenta. Astazi, Rusia incearca sa-si recapete pozitiile pierdute.
Cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta opina anterior ca atentia Moscovei pentru Ashabad se afla in legatura directa cu soarta proiectului Nabucco: atunci cand acest proiect inregistreaza progrese, spre capitala turkmena se indreapta rapid importante delegatii rusesti. si de data aceasta, expertii considera ca vizita lui Lavrov ar avea legatura cu progresele inregistrate in realizarea acestui proiect de gazoduct, alternativ celui rusesc.

Geopolitica gazoductelor

Acordul pentru a construi noul gazoduct, care leaga regiunea Dovletabat de Iran, a fost semnat in iulie 2009, fiind parte a strategiei noului regim din Turkmenistan de diversificare a sistemului propriu de conducte. Anterior, regiunea Dovletabat era una din principalele furnizoare de gaz ieftin pentru gigantul rusesc Gazprom. Reamintim ca in luna decembrie 2009, un alt gazoduct a intrat in functiune, fiind un proiect colectiv al Turkmenistanului, Uzbekistanului, Kazahstanului si Republicii Chineze, cu o capacitate totala de 60 de miliarde de metrii cupi, din care 40 de miliarde vor fi livrati de Turkmenistan. In pofida acestor acorduri, Federatia Rusa ramane cel mai mare importator de gaz turkmen, in 2010 urmand sa importe peste 30 de miliarde de metri cubi, conform unui acord de colaborare incheiat anul trecut, care prevede cresterea progresiva a cantitatilor de gaz livrate Gazprom.

Rezerve limitate

Conform presedintelui Uniunii Producatorilor Industrial de Gaz si Petrol din Federatia Rusa, Ghenadi Shmal, citat anterior de agentia de presa KARADENIZ PRESS, aceste acorduri limiteaza drastic capacitatea Nabucco de a gasi rezervele de gaz necesare. „In acest moment nu exista resurse suficiente pentru Nabucco. Azerbaidjanul nu are destul gaz pentru Nabucco, asa ca toate sperantele erau legate de Turkmenistan. Dar cum in acest moment, Turkmenistanul furnizeaza gaz Chinei si Iranului, nu mai are rezerve si pentru Nabucco. De unde va fi luat acest gaz ereprezinta o problema importanta. De aceea, South Stream ramane o prioritate, cu atat mai mult cu cat negocierile cu partenerii straini sunt in etapele finale” a mai declarat oficialul local.

Ucraina cere acces la gazele din Asia

Rusia nu exclude posibilitatea tranzitului gazelor naturale din zona Asiei Centrale spre Ucraina via Rusia, a declarat recent, la Kiev, presedintele rus Dmitri Medvedev, citat de mass-media locala. Problema reluarii livrarilor de gaz turkmen catre Ucraina va trebui discutata in perioada urmatoare, a declarat presedintele ucrainean Viktor Ianukovici, exprimandu-si speranta in sprijinul Moscovei pentru cumpararea de gaz turkmen de catre tara sa. “Este o chestiune care nu se poate regla bilateral. Este vorba de acordurile Rusiei si Ucrainei cu Uzbekistanul si cu alti parteneri, cum ar fi Turkmenistanul”, a explicat Medvedev, la un forum al oamenilor de afaceri in capitala Ucrainei.
Reamintim ca Ucraina cumpara gazele direct din Republica Turkmenistan, pana in 2006, cand intermediar a devenit compania ruso-ucraineana, RosUkrenergo. Aceasta a fost eliminata in 2009 de pe piata ucraineana de catre fostul prim-ministru Iulia Timosenko, care a adus Ucraina in situatia de a cumpara gaz exclusiv din Rusia.
Posibilitatea ca Moscova sa acorde Ucrainei acces la gazele mai ieftine din Asia Centrala este privita cu scepticism de analisti, care critica lipsa de transparenta a sistemului de livrare a gazelor prin intermediari. In ciuda reducerii semnificative obtinute luna trecuta la pretul gazelor rusesti, Ucraina a ramas o sursa de venituri importanta pentru Gazprom, observa intre altii Mihail Korcemkin, de la East European Gas Analysis. “In prezent – spunea el – exporturile de gaz rusesc catre Ucraina aduc venituri nete de 236 dolari la mia de metri cubi, fata de 155 dolari din exporturile Gazprom catre Germania”. La Forumul de la Kiev a participat si controversatul om de afaceri Dmytro Firtash, presedintele consortiului RosUkrEnergo.

Parteneriat energetic la Marea Neagra

Reamintim ca in data de 13 aprilie 2010, ministrul roman al Economiei, Adriean Videanu, ministrul azer al Industriei si Energiei, Natig Aliyev, si ministrul georgian al Energiei, Alexander Khetaguri, au semnat „Memorandumul de Intelegere pentru realizarea proiectului AGRI (Azerbaidjan Georgia Romania Interconect)”, prin intermediul caruia vor fi transportate gaze naturale din Marea Caspica spre Europa, din Azerbaidjan prin Georgia si Romania, valoarea investitiei fiind estimata intre doua si patru miliarde de euro. Conform surselor oficiale, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, alternativa AGRI a demarat prin intelegeri bilaterale intre statele partenere, urmate de semnarea, in aprilie, la Bucuresti, a unui Memorandum de transport al gazelor intre cele trei tari, urmand ca in perioada iunie-iulie 2010 sa se convina si asupra statului companiei ce se va ocupa de proiect si al carei sediu va fi la Bucuresti. Proiectul nu va fi nici substitut, nici alternativa pentru Nabucco, intrucat prin capacitatea sa, avuta in vedere, de 12 miliarde mc de gaze nu poate modifica sensibil actuala configuratie a Coridorului energetic sudic evocat de europenii ce vor sa reduca dependenta lor in materie fata de Rusia, au mai declarat sursele citate. Dar AGRI are o conotatie simbolica si poate fi realizat mai rapid, desi este mai costisitor. Nu va fi o conducta continua, caci presupune si o transbordare, prin imbuteliere, pe Marea Neagra, ceea ce inseamna si puncte de lichefiere (in Georgia) si de delichefiere (in Romania) a gazului, ceea ce va conduce automat la modernizarea si extiderea infrastructurii petroliere si portuare din porturile românesti, respectiv georgiene.

Nabucco la butelie

Azerbaidjanul este dispus sa asigure gazul necesar proiectului caci, cu sale estimate la 2200 miliarde mc, poate face fata tuturor proiectelor in care este implicat, cum afirma ministrul Industrei si Energiei de la Baku, dar isi rezerva dreptul de a opta pentru e cele mai oportune, cum a tinut, tot el, sa precizeze.
Reamintim ca, in 2009, Azerbaidjanul a mai convenit o optiune de transport, de gaz natural comprimat, cu Georgia si Bulgaria. Triada de proiecte Nabucco, AGRI si cel ce include Bulgaria ar putea scoate din joc varianta conductei submarine romano-georgiene numita White Stream. Oricum, oficialii romani vor sa propuna UE sa faca din AGRI proiect european prioritar.
In timp ce presedintele Federatiei Ruse, Dmitrii Medvedev, se afla la Ankara, ministrul roman al Economiei, Adriean Videanu semna pe 12 martie, la Baku, protocolul privind constituirea companiei de proiect AGRI, proiect la care vor participa firmele Romgaz, SOCAR (azera) si GOGC (georgiana). Prin noua ruta astfel creata vor putea fi transportate pana la 12 miliarde de metri cubi de gaze, respectiv cat intreaga productie anuala medie a Romaniei. Daca acest proiect se va dovedi ca fiind functionabil, Romania s-ar putea constitui intr-un fel de cap de pod pentru gazele azere de la Marea Caspica care vor fi apoi transportate inspre vest prin conducta Arad-Szeged si apoi spre sud prin conducta Giurgiu Ruse.

Nabucco vs. South Stream

Proiectele Nabucco si South Stream sunt complementare, ele nu se exclud, iar zona Marii Negre este esentiala, intrucat uneste zona Caspica de Europa, a declarat directorul general executiv al Eni, Paolo Scaroni, prezent la Black Sea Energy and Economic Forum, la Bucuresti, citat de agentiile de presa. “In timp ce South Stream este proiectata a fi aprovizionata cu gaz rusesc, de cealalta parte, gazoductul Nabucco intentioneaza sa aprovizioneze Europa cu gaze din alte surse. Daca proiectul South Stream prevede transportul anual a maxim 63 miliarde metri cubi de gaz, capacitatea Nabucco ar fi de cel mult 31 miliarde metric cubi gaze anual. Deci oricum nu e suficient”, a declarat directorul general executiv al Eni, Paolo Scaroni. Acesta considera ca exista un apetit crescut pentru gaz in Europa Centrala si de Vest, iar consumul este in continua crestere. “Trebuie sa gasim rute care sa uneasca Europa de regiunea Caspica. Este loc pentru o conducta aditionala in nord. Pentru a ne implica efectiv, trebuie sa fim atenti la toate provocarile si oportunitatile din zona Marii Negre. Marea Neagra este foarte importanta pentru Eni. Cu Romania si Bulgaria acum membre ale UE, granita este la Marea Neagra. Vorbim de o zona care reuneste zona Caspica cu pietele europene”, a mai subliniat Scaroni.
Omul de afaceri Dinu Patriciu, prezent la eveniment, a spus ca “este convins ca Nabucco si South Stream sunt doua proiecte in competitie. Suntem capatul vestic al Marii Negre, intr-o lume care are nevoie de podul dintre Est si Vest, care este deasupra acestei mari. Democratia trebuie sa treaca spre Caucaz”.
Reamintim ca ministrul rus al Energiei, Serghei Smatko, a declarat ca South Stream va fi gata inainte de proiectul european rival Nabucco. “Consider ca South Stream are toate sansele sa fie realizat inainte de Nabucco. Nabucco se confrunta cu mai multe probleme, care trebuie rezolvate”, a declarat Smatko. “Nu cred ca partenerii care vor furniza resursele pentru Nabucco vor fi liberali cu privire la pret”, a adaugat el.

Baku lasa Nabucco fara gaz

Republica Azerbaidjan a amanat pana in 2017 lansarea celei de-a doua faze a proiectului Sah-Deniz, in sectorul sau de la Marea Caspica, relateaza mass-media rusa, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Decizia a fost luata din cauza imposibilitatii de a exporta gaz in Europa, au declarat surse oficiale azere, sub protectia anonimatului. Reamintim ca autoritatile de la Baku luasera anterior decizia de a amana inceperea lucrarilor din 2013-2014, pentru 2016, ceea ce pune sub semnul intrebarii constructia gazoductului european Nabucco. Momentan Azerbaidjan si Turcia duc negocieri privind aprovizionarea cu gaz, tarifele pentru gaz, pentru livrare, precum si cantitatea aprovizionarilor in Turcia si Europa. Faptul ca Turcia si Azerbaidjan nu au ajuns la un acord blocheaza inceperea proiectului Nabucco, conceput pentru a reduce dependenta energetica a Europei de Rusia, relateaza mass-media rusa, citata de presa de la Bucuresti.

Rezerve strategice

Uniunea Europeana nu a luat inca decizia finala privind investitiile in proiectul Nabucco, a doua faza a proiectului de la Sah-Deniz fiind considerata resursa de baza pentru gazoductul Nabucco. Azerbaidjanul vrea ca Turcia sa plateasca pretul de piata pentru gaz, care momentan ajunge la 120 de dolari pentru mia de metri cubi. Mai mult, negocierile pentru gaz au accentuat diferendele economice dintre cele doua tari, Azerbaidjanul avertizand ca ar putea redirectiona livrarile de gaz spre alte tari, dovada in acest sens fiind acordurile energetice recente incheiate cu Republica Islamica Iran si Federatia Rusa. Rezervele campului gazifer de la Sah-Deniz sunt estimate la 1,2 trilioane de metri cubi. Potrivit estimarilor Companiei petroliere de stat a Republicii Azerbaidjan, lansarea fazei a doua a proiectului Sah-Deniz este estimata la 20 de miliarde de dolari.

Termen provizoriu

Transportul gazelor naturale prin conducta Nabucco va incepe cel mai devreme in 2018, a declarat comisarul european pentru energie, intr-un interviu publicat de cotidianul Süddeutsche Zeitung, citat de mass-media de la Bucuresti. In opinia lui Günther Oettinger, cu toata aceasta intarziere, Nabucco ramane un proiect prioritar al Uniunii Europene. Sansele realizarii acestei investitii au cresut substantial in ultimele luni. Daca in luna septembrie a anului trecut aceste sanse erau de numai 30%, acum acestea sunt de aproximativ 65%, a adaugat comisarul Günther Oettinger.
Anterior comisarul european a madeclarat ca gazoductul Nabucco ar putea reduce incepand din 2018 dependenta energetica a UE fata de Rusia, dar este mai degraba “o mareata viziune de viitor” decat o prioritate imediata pentru Comisia Europeana. “Nabucco ar trebui sa primeasca unda verde definitiva inainte de sfarsitul anului 2010 (…), dar nu va reglementa problema energetica a Europei decat dupa cativa ani”, a adaugat comisarul pentru energie Günther Oettinger. “Este o viziune mareata. Dar este si o provocare enorma, pentru ca trebuie sa-i puna de acord pe toti cei 15 sau 20 de parteneri ai proiectului”, a mai precizat oficialul european.

Conferinta internationala

Reamintim ca Uniunea Europeana a deblocat recent 200 de milioane de euro pentru acest proiect al carui deviz initial este estimat la 8 miliarde de euro. Comisarul european conteaza pe o conferinta internationala, programata pentru luna iulie 2010 la Ankara, pentru a fi rezolvate ultimele neintelegeri. Conferinta va reuni tarile furnizoare, tarile de tranzit, bancile si companiile implicate in construirea gazoductului, OMV din Austria, RWE din Germania, MOL din Ungaria, Transgaz din Romania, Bulgargaz din Bulgaria si BOTAS din Turcia. “Raman de depasit numeroase probleme, dar sansele de reusita sunt in prezent de peste 60%”, estimeaza Günther Oettinger.
Deocamdata, Comisia se concentreaza asupra altor proiecte de gazoducte, toate depinzand de Rusia. Prioritar este gazoductul baltic Nord Stream, care ar urma sa fie terminat in doi ani, potrivit lui Günther Oettinger. Cel de-al doilea este reconditionarea gazoductului central care, din timpul perioadei sovietice, leaga Rusia de Austria, prin Ucraina. Lucrararile ar trebui sa se incheie in 2013. Urmeaza apoi South Stream, proiect caruia “Europa nu are niciun motiv sa se impotriveasca”, dupa cum spune comisarul german.

Declaratii confuze

Conform declaratiei Comisarului european pentru Energie Günther Oettinger, darea in exploatarea a gazoductului Nabucco va avea loc cel mai devreme in 2018, cu 4 ani mai tarziu decat era planificat. Potrivit lui, posibilitatea ca hotararea privind constructia gazoductului sa fie aprobata este de aproximativ 65 %. Acest gazoduct care va furniza gaze din Asia Centrala in Europa si va asigura independenta fata de gazul rusesc, ramane un proiect „de prestigiu” al UE, a remarcat  Oettinger. Totodata, conform agentiei internationale Reuters, conducerea consortiului international pentru constructia Nabucco a declarat ca nu au fost adoptate nicio hotarare privind amanarea sau anularea proiectului. Toate autorizatiile de constructie au fost primite si constructia va incepe in 2011, iar in 2014 vor incepe livrarile de gaze, care initial vor fi de 8-10 miliarde mc,  si treptat vor creste pana la 31 miliarde mc. Singura necunoscuta ramane aceea ca nu se stie cine va livra gazele. In calitate de potentiale surse de gaze sunt Azerbaidjan, Turkmenia si Iran, dar nu afost semnat nici un document in acest sens cu nici una din aceste tari. Doar Azerbaidjanul si-a dat acordul de principiu la inceputul acestui an.

Comisar anti-Nabucco

Agentia de presa KARADENIZ PRESS a relatat anterior ca germanul Gunther Oettinger, comisar al Energiei, intentioneaza sa nu acorde o prioritate sporita proiectului Nabucco, care pana in prezent era unul dintre principalele obiective ale politicii energetice a Uniunii Europene. Viitoare intentii ale lui Oettnger au venit in urma unor intrebari adresate la audierile din Parlamentului European de catre eurodeputatul roman Adina Valean. Candidatul, in acel moment, pentru portofoliul european al Energiei a raspuns ca Nabucco este un proiect foarte costisitor, care are sens numai daca se poate asigura transportul rezurselor energetice pe termen lung. “Nabucco este un proiect foarte costisitor si va avea sens numai daca vom putea asigura pe termen lung securitatea transportului pentru intregul volum energetic avut in vedere”, a Gunther Oettinger. In acest sens, el a atras atentia ca exista probleme privind posibilele tari furnizoare de gaz care inca nu au parcurs toate etapele democratizarii si in care nu sunt indeplinite toate criteriile de securitate. “O sa ma concentrez, alaturi de colegii mei, ca tratatele semnate pentru Nabucco cu aceste state furnizoare sa fie ferme si foarte sigure”, a declarat spus comisarul propus de Germania. El a atras atentia ca Azerbaidjanul este o tara de incredere, care doreste sa isi dezvolte relatii stranse cu ea si cu care se pot dezvolta proiecte sigure. Europarlamentarul roman Adelina Valean nu a parut multumita de raspunsul lui Oettinger. “Pentru a fi viabil Nabucco trebuie sa fie reconfigurat pe alte rute, dar aceasta este doar opinia mea si poate o veti lua in considerare in timpul mandatului dumneavoastra”, a comentat Valean.

Triunghi energetic amoros

Pentru ca avea dreptul si la o intrebare suplimentara, Valean l-a chestionat pe comisarul german despre “triunghiul amoros dintre Rusia, Ucraina si UE, construit pe tema gazelor”. Oettinger, care a fost amuzat de intrebare sau de modul in care a fost ea formulata, a raspuns ca, intr-adevar, acest “triunghi amoros” este unul periculos, dar ca UE a reusit sa fructifice pozitiv participarea sa la aceasta formula si ca, prin contacte apropiate cu Kievul si Moscova, a reusit sa depaseasca perioadele dificile si de criza. “Criza gazelor de anul trecut a fost un fel de test pentru intregul sistem energetic european si cred ca toti cei implicati au invatat multe din acest episod. Ca umare a acestei crize s-au luat masuri foarte curajoase”, a spus germanul, completand ca in UE ar trebui sa existe tratate de solidaritate care se intre in vigoare pe timp de criza.

Independenta spre ratare

Proiectul Nabucco prevede construirea unui gazoduct care sa transporte anual pana la 31 de miliarde de metri cubi de gaz provenind din Asia Centrala in special spre Uniunea Europeana, ca alternativa la importul din Rusia. Nabucco, proiect lansat in 2002, ar urma sa intre in functiune in 2014, iar costul sau este estimat la 7,9 miliarde de euro, insa specialistii sunt de parere ca banii vor fi greu de gasit, din cauza crizei financiare globale. Nabucco este contracarat si de eforturile Federatiei Ruse de a construi, la randul ei, South Stream, gazoduct proiectat sa lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagra, ocolind Ucraina. Potrivit planurilor initiale ale consortiului Nabucco, gazoductul ar urma sa aiba ca tari furnizoare, intr-o prima faza, Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul, iar mai tarziu sa fie luate in considerare si Iranul sau Irakul, pentru a atinge capacitatea de 31 de miliarde de metri cubi. Din consortiul Nabucco fac parte, cu cate o parte egala de 16,67%, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Azerbaidjanul, Georgia, Turcia si Egiptul au semnat in luna mai un acord privind grabirea constructiei de conducte din zona, inclusiv Nabucco, iar UE este dispusa sa aloce acestui proiect cateva milioane de euro. La 13 iulie 2009, cele cinci state de tranzit din consortiu – Romania, Turcia, Bulgaria, Ungaria si Austria – au semnat la Ankara un acord interguvernamental pentru construirea gazoductului.
Scopul proiectului, mentionat in Tratatul Cartei Energiei al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene in 26 iunie 2003, era diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale UE, prin construirea unui gazoduct care ar fi urmat sa porneasca de la Marea Caspica, ocolind Rusia, si care urma sa transporte gaze naturale din Azerbaidjan si alte state din Asia Centrala inspre tarile din vestul Europei.

Mitul „Nabucco” contestat

Viabilitatea proiectului este pusa la indoiala de noi calcule care arata ca dependenta de gazul rusesc scade constant in Europa, de la 75% (in 1990) pana la 41% (in prezent), in timp ce livrarile din Norvegia si din regiunea Africii de Nord – in special din Algeria – au sporit considerabil, relateaza mass-media de la Bucuresti. Mitul eliberarii Europei de sub dependenta energetica de Rusia, care s-ar infaptui prin realizarea proiectului Nabucco, este contestat de noi calcule efectuate de un profesor de la Universitatea Libera din Berlin. In opinia profesorului Roland Götz, citat de cotidianul austriac Wirtschaftsblatt, preluat de mass-media de la Bucuresti, la capacitate maxima de exploatare, gazoductul nu va aduce in UE decat 6% din necesarul de gaz natural.
Desi cele cinci tari au semnat un acord preliminar pentru demararea proiectului (n.r.- la Ankara, in iulie 2009), expertul se indoieste de viabilitatea economica a proiectului, ridicand intrebarea daca in aceste conditii, merita ca statele participante la proiect, Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia, sa investeasca un total de 7,9 miliarde euro in proiect. In opinia lui, necesarul de gaze al statelor UE ar fi de 500 milioane metri cubi (mc) pe an, dar nu se stie daca aceasta cantitate nu va scadea, odata ce statele membre trebuie sa-si indeplineasca “obiectivele climatice” asumate, de a reduce consumul de combustibili fosili. Momentan, europenii importa 135 miliarde mc din Rusia, dar Nabucco nu ar putea aduce decat 23% din aceasta cantitate. Din cele 31 de miliarde, Turcia ar urma sa primeasca o cota importanta, iar referitor la aceasta Roland Götz, sustine ca este greu de crezut ca Turcia se va multumi doar cu statutul de tara de tranzit si considera ca este foarte probabil ca Ankara sa doreasca sa devina un centru energetic.
In plus, dependenta de gazul rusesc a Europei a scazut constant, de la 75% (in 1990) pana la 41% (in prezent), arata politologul Gerhard Mangott. El este de parere ca actuala recesiune a redus mult consumul de gaz din UE. Contractele cu Rusia includ clauza “take or pay” (cand cumparatorul tot plateste o parte din pret, chiar si cand refuza marfa), astfel ca europenii au preferat sa primeasca gazul si sa-l depoziteze.

Austria, anexata la South Stream

Federatia Rusa si Austria au semnat un acord pentru construirea gazoductului ruso-italian South Stream, destinat aprovizionarii Europei cu gaze naturale, relateaza agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acordul a fost semnat in capitala austriaca Viena de catre ministrul austriac al Economiei, Reinhold Mitterlehner, si de ministrul rus al Energiei, Serghei Smatko, in prezenţa premierului rus, Vladimir Putin, si a cancelarului austriac, Werner Faymann. Separat, presedintele Gazprom, Alexei Miller, si presedintele OMV, Wolfgang Ruttensdorfer, au semnat un acord cadru pentru colaborarea celor grupuri energetice, relateaza sursele citate.
Premierul rus, Vladimir Putin a subliniat ca South Stream este un “proiect concurent” pentru Nabucco, unde un partener important este OMV. Putin a pus din nou sub semnul indoielii realizarea proiectului Nabucco, afirmand ca “inainte de a construi ceva, trebuie asigurata semnarea contractelor de livrare de gaze naturale”, facand aluzie la incertitudinile legate de sursele de gaze pentru Nabucco.
La randul sau, cancelarul austriac, Werner Faymann, a amintit ca circa 70% din necesarul de gaze al Austriei este importat din Rusia si a adaugat ca livrarile efectuate prin intermediul South Stream sunt complementare energiei din resurse regenerabile. Studiul de fezabilitate al tronsonului austriac al gazoductului va fi terminat la finele acestui an, se arata intr-un comunicat al OMV. Decizia finala asupra investiţiilor pe care grupul le va face in proiect va fi luata in urmatoarele 18 luni.

Diplomatie energetica

Anterior semnarii inţelegerii cu Austria, Federatia Rusa avea incheiate acorduri bilaterale cu alte state de tranzit, respectiv Bulgaria, Grecia, Serbia, Slovenia si Ungaria. Pe langa Eni, grupul francez EDF a anuntat ca se va alatura consorţiului care va construi South Stream. Gazoductul, cu o lungime de circa 900 de kilometri, va trece pe sub Marea Neagra, din Novorosisk pana la Varna, in Bulgaria. Proiectul este dezvoltat de Gazprom, cel mai mare producator si exportator de gaze naturale din lume, si de grupul italian Eni. Gazoductul va avea o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea extinderii la 63 de miliarde de metru cubi pe an, urmand sa transporte 35% din volumul total de gaze destinate Europei. Primele livrari sunt estimate pentru sfarsitul anului 2015, oficialii avand unele rezerve fata de stabilirea unui termen limita. “Este o perioada foarte dificila. Suntem in 2010, avem mai putin de sase ani pana la lansarea livrarilor, programul este strans”, au declarat surse Gazprom, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Divizia South Stream

Reamintim ca Nord Stream si South Stream sunt promovate de monopolul rus Gazprom. La aceste proiecte s-au asociat si mai mari companii europene in domeniu, precum EDF (Franta), GDF-Suez, E.ON din Germania sau ENI din Italia, pe fondul intensificarii presiunilor politice pentru includerea unui numar de state europene in proiectele de anvergura ale Gazprom.
Gigantul energetic rus Gazprom a infiintat recent un departament pentru coordonarea activitatilor de realizare a proiectului ruso-italian South Stream, potrivit unui comunicat al companiei, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. “In responsabilitatea departamentului intra coordonarea activitatilor de proiectare si construire a gazoductului South Stream (…), realizarea sectorului maritim al proiectului, modernizarea infrastructurii de transportare a gazului, precum si infiintarea de infrastructuri in statele participante la proiectul South Stream”, precizeaza comunicatul, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Centralele nucleare, obiectiv strategic al Ucrainei

Ucraina planifica ca pana în anul 2030 sa mareasca capacitatea centralelor Electrice Atomice pana la 29,5 milioane de KWt, a declarat ministrul combustibilului si energiei din Ucraina, Iurii Boiko, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. „Conform Strategiei Energetice a Ucrainei, pana în 2030 este prevazuta cresterea producţiei de energie electrica atomica de 2,5 ori, iar capacitaţile instalate ale centralelor atomice pana la 29,5 KWt” a subliniat oficialul ucrainean. Primul si cel mai important pas este, potrivit ministrului, construcţia si darea în exploatare, pana la sfarsitul anului 2016, a doua energo – blocuri noi cu capacitatea de 2 milioane KWt la Centrala Atomica din Netesin, regiunea Hmeliniţk.
În afara de aceasta, prioritar pentru Ucraina este, conform lui Boiko, intensificarea exploatarii depozitelor de uraniu. „Realizarea acestor obiective (…) va permite crearea unor resurse suplimentare pentru cresterea securitaţii energetice a Ucrainei” a subliniat acesta. Conform ministrului, exploatarea actuala a depozitelor de uraniu acopera 30% din necesitaţile centralelor atomice ucrainene. „Este planificat ca, pana în 2015 sa asiguram cu uraniu propriu toate blocurile energetice funcţionale ale centralelor atomice ucrainene, iar pana în 2030 sa marim producţia uraniului pana la 6,4 mii tone anual”, a adaugat Boiko.
Reamintim ca in acest moment, pe teritoriul fostei republici sovietice, sunt exploatate 15 blocuri energetice, cu o capacitate totala de 13,888 milioane de KWt, care constituie aproximativ jumatate din totalul volumului energiei electrice produse in Ucraina.

Regele Abdullah urmareste obtinerea independentei energetice a Iordaniei

Iordania va semna in 2010 acorduri de cooperare in domeniul nuclear cu inca trei state, printre care si Romania, si se afla in negocieri cu Statele Unite ale Americii, a anuntat presedintele Comisiei pentru energie atomica al Regatului hasemit. “Iordania va semna trei acorduri de cooperare nucleara cu Japonia, Romania si Republica Ceha pana la sfarsitul lui 2010″, a declarat Khalid Touqan, citat de presa internationala, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. La sfarsitul lunii martie 2010, presedintele Comisiei iordaniene pentru Energie Atomica (JAEC), Khaled Toukan, isi exprima speranta ca Regatul Hasemit al Iordaniei va semna acordul de cooperare in domeniul nuclear cu Romania in luna mai, precizand ca Iordania nu va renunta la drepturile sale de a dezvolta programul sau nuclear in scopuri civile in acord cu standardele internationale.

Memorandum de intelegere

Precizarile presedintelui JAEC, noteaza mass-media iordaniana, au fost facute in cadrul unui conferinte de presa alaturi de ministrul iordanian pentru afaceri media si comunicatii si de purtatorul de cuvant al guvernului de la Amman, Nabil Sharif. Toukan a precizat totodata ca guvernul de la Amman nu va semna niciun acord ca i-ar putea afecta drepturile de a dezvolta un program nuclear in scopuri pasnice, asa cum sunt prevazute acestea in Tratatul de Neproliferare Nucleara (NPT). Potrivit presei de la Amman, Regatul Hasemit al Iordaniei urmeaza sa construiasca doua reactoare de generatie III, cu o putere de 1.000 de megawati, in urmatorii 15 ani pentru a transforma tara dintr-un importator de energie intr-un exportator.
In noiembrie 2008, intre Bucuresti si Amman a fost semnat un Memorandum de Intelegere care stipuleaza ca Romania, prin agentiile de specialitate, va oferi Iordaniei asistenta tehnica pentru proiectele sale in domeniul energiei nucleare (tehnici si tehnologii pentru explorarea, mineritul si procesarea resurselor de uraniu si a altor resurse minerale, implementarea Programului Energetic Nuclear, asistenta tehnica pentru selectarea, proiectarea, construirea, punerea in functiune, operarea, intretinerea si decomisionarea de reactoare de cercetare in scopuri stiintifice, educationale si producere de izotopi pentru aplicatii in medicina, industrie si agricultura, siguranta si securitate nucleara, garantii nucleare).
Reamintim ca Regatul Hasemit al Iordaniei, care este acoperit in mare parte de desert si se bazeaza aproape in totalitate pe importuri energetice, isi propune sa se indrepte spre energia nucleara pentru a-si satisface necesitatile in crestere. Ammanul are in plan construirea de reactoare pana in 2019 si a semnat pana acum acorduri cu opt state, printre care Rusia, China, Franta si Marea Britanie. Centralele nucleare vot fi folosite si in operatiunile de desalinizare ale apei Mării Rosii, resursa considerata vitala de catre autoritatile din statul arab.

Parteneriat tehnologic

Oficiali iordanieni si americani negociaza un protocol de cooperare nucleara, prin care SUA ar exporta in Iordania componente nucleare si logistica. Administratia americana doreste ca Iordania sa devina un model de transparenta al dezvoltarii unui program nuclear civil ca exemplu si presiune pentru alte state din zona, Iran si Siria. „Daca noi putem fi un model de transparenta, ii vom impinge catre asta si pe altii”, declara in iunie Abdullh al II-lea, regele Iordaniei. Acordul insa e delicat si SUA trebuie sa nu infurie Israelul si sa nu determine o cursa a inarmarii in Orientul Mijlociu. Iordania, de asemenea, trebuie sa nu produca propriul combustibil nuclear, ci sa-l importe, ceea ce Ammanul nu ar vrea sa faca, tinand cont de recenta descoperire a unor largi depozite iordaniene de uraniu.

Piedica israeliana

Suveranul hasemit a declarat ca Israelul a trimis Coreei de sud si Frantei rugamintea de a nu vinde tehnologie nucleara Iordaniei. Actiunile „clandestine” ale Israelului au dus la cresterea tensiunilor in relatiile cu Iordania, relatii care deja se afla la cel mai scazut nivel din 1994, cand s-a semnat acordul de pace, a mai spus regele. „Sunt tari, in special Israelul care sunt mai ingrijorate de independenta economica a Iordaniei decat de problema nucleara, si isi manifesta viu preocuparea”, declara Abdullah al II-lea. El a mai adaugat „sunt multe reactoare nucleare ca acesta in lume si vor mai aparea si altele, Israelul ar trebui sa-si vada de treaba”. Insa oficialii israelieni au negat orice actiune care ar impiedica Iordania sa-si dezvolte energia nocleara.

Uraniu arab

Enormele depozite de uraniu au fost descoperite recent langa Amman, iar Iordania intentioneaza sa le exploateze. Cu toate acestea, Statele Unite insista ca Ammanul sa nu-si produca singur combustibilul ci sa se aprovizioneze de pe piata internationala. Iordania contraargumenteaza spunand ca in acord cu Tratatul pentru Neproliferare semnat de Natiunile Unite, are dreptul de a-si produce propria energie nucleara si nu intelege sa renunte la acest drept, intentionand sa-si foloseasca rezervele proprii, ceea ce ar conduce la relansarea economiei iordaniene.
Conform pozitiei exprimate de catre oficialii iordanieni, orice incercare de a-l impiedica sa-si utilizeze propriile resurse, inseamna o violare a acordurilor internationale si dauneaza grav intereselor sale economice. In viziunea economica a Iordaniei, ei ar urma sa exporte atat uraniu cat si electricitatea produsa in reactoarele sale nucleare tarilor vecine, cum ar fi Siria si Irakul.

Gazprom, arma politica favorita a Kremlinului

Planul premierului Vladimir Putin de a transforma Rusia într-un furnizor global de gaze naturale este subminat de întârzierea proiectelor Gazprom pentru lichefierea gazelor naturale şi de creşterea producţiei unor rivali ca Australia sau Statele Unite, potrivit unei analize Bloomber, citate de mass-media de specialitate. Astfel, Gazprom a amânat deciziile referitoare la investiţii în proiecte de gaze naturale lichefiate (GNL), ca Ştokman, sau extinderea celei de-a doua faze a câmpului gazeifer Sakhalin. În timp ce Rusia întârzie, companiile americane Exxon şi Chevron, dar şi alţi competitori încheie contracte de livrare de GNL cu PetroChina, folosind resurse din Australia şi Asia de Sud-Est. Royal Dutch Shell, grup implicat în proiectul Sakhalin, încearcă să accelereze dezvoltarea proiectului pentru a câştiga cotă de piaţă în China şi India.
„Piaţa GNL se dezvoltă prea repede pentru ca Gazprom să o ajungă din urmă. Gazprom ar trebui să se preocupe de păstrarea cotei de piaţă în Europa”, consideră analistul Mikhail Korchemkin, analist la compania East European Gas Analysis.

Tinta imposibila

Gazprom, cel mai mare furnizor de gaze naturale la nivel mondial, asigură aproxiamtiv un sfert din necesarul Europei, dar a pierdut cotă de piaţă în faţa Norvegiei şi Qatarului, în parte datorită livrărilor de GNL, care au crescut pe piaţa europeană cu 22% anul trecut. Rusia vrea să controleze 25% din piaţa mondială de GNL prin dezvoltarea exploatărilor gazifere Sakhalin-2, Ştokman şi Iamal. În septembrie 2009, Putin s-a întâlnit cu lideri ai marilor grupuri energetice din întreaga lume pentru a atrage investiţii pentru dezvoltarea zăcămintelor de gaze din peninsula Iamal. Specialistii consideră că nu există nicio şansă ca Gazprom are nicio sansă să obţină 25% din piaţa mondială de GNL. Grupul rus intenţionează să participe în proiecte GNL în Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină, a afirmat Gazprom, într-un comunicat transmis Bloomberg, fără a oferi detalii. Întârzierea proiectelor GNL ar putea lipsi Gazprom de vânzări anuale de 12 miliarde de dolari, estimează expertii.
Comerţul mondial cu GNL creşte odată cu procesul de înlocuire, în multe ţări, a cărbunelui şi petrolului cu surse de energie mai puţin poluante, ca gazul natural. Livrările de GNL la nivel mondial au urcat cu 6% anul trecut, la 182 de milioane de tone, potrivit Grupului Internaţional al Importatorilor de GNL. Cel mai mare cumpărător, cu 35% din total, a fost Japonia, urmată de Coreea de Sud cu 14%. Importurile de GNL ale Chinei au reprezentat doar 3% din total, dar au avansat cu 70% faţă de anul anterior. Capacitatea de lichefiere/delichefiere ar urma să crească cu peste 50% până în 2013, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

Kremlinul impotent

Rusia nu va mai putea să stabilească preţul pentru combustibilul exportat, considera specialiştii de la Institutul de Dezvoltare Contemporană, precizând că, în viitorul apropiat, Rusia se va confrunta cu serioase probleme economice. “Va exista în continuare cerere de petrol şi gaze, dar nu exportatorul, ci clientul va fi cel care va stabili preţul”, a declarat un expert al Institutului, Evgeny Gontmakher. Expertul mai considera că situaţia din Rusia de azi este similară cu cea din URSS din perioada de stagnare, când preţul petrolului era prea ridicat. “Preţul actual al petrolului este încă o consolare. Am avut 30 de dolari pe baril anul trecut, când toată lumea s-a panicat şi nu ştia ce să facă. Acum preţul este mare şi nu este necesar să ne gândim la o dezvoltare. Aceasta este o altă perioadă de stagnare pentru Rusia”, a adăugat Gontmakher.
Experţii considera că Rusia nu va fi capabilă să compenseze reducerea exportului de hidrocarburi. Legăturile sale de export cu fostele state sovietice s-au înrăutăţit treptat sub influenţa concurenţei – UE, SUA, China, Turcia şi Iran. Potrivit acestora, Rusia şi-ar putea pierde statutul de unic partener strategic pentru fostele state sovietice, iar China şi Uniunea Europeană au cele mai mari şanse să o înlocuiască.