Problema Transnistriei  este una celebră, mai ales prin nenumăratele poticneli şi întârzieri în reglementarea ei. Odată cu venirea la putere, la Chişinău, a Alianţei pentru Integrare Europeană, autorităţile şi actorii implicaţi în chestiunea teritoriului de la Nistru caută paliere de comunicare. Pe această temă, viceprim ministrul pe probleme de reintegrare, Victor Osipov, a acordat un interviu.

I: Ce poate duce la o deschidere a dialogului între Chişinău şi Tiraspol?

R: Eu cred că sunt mulţi factori care determină evoluţia situaţiei în această regiune. Unul dintre  aceşti factori, evident, este abordarea guvernării de la Chişinău. Situaţia pe care am preluat-o la sfârşitul lui septembrie, atunci când am fost învestiţi, era de pauză în procesul de discuţii pe marginea problemei transnistrene în general; o pauză care dura din 2006. Practic  formatul 5+2 nu a  avut nicio eficienţă în această perioadă, iar dialogul bilateral era blocat. Atitudinile reciproce erau destul de ostile. Sarcina  noastră a fost să-l deblocăm şi semnele pe care le avem pentru început sunt promiţătoare în acest sens, cu toate că, vreau să spun din start, nu ne facem iluzii. Totuşi, pentu comparaţia în fapte şi date, pe 6 noiembrie 2009, la Viena, sub auspiciile preşedinţiei greceşti a OSCE, am avut deja o întâlnire infromală 5+2,  cu particiaprea Chişinăului şi Tiraspolului.  La această întâlnire s-a decis că vor fi depuse eforturi pentru reluarea negocierilor adevărate în format 5+2 , consistente şi va fi relansat dialogul bilateral pe chestiuni care vizează situaţii curente. Pe 27 noiembrie am avut o primă rundă în acest dialog bilateral de lucru, fără publicitate, fără politizare. Am început să lucrăm, lista de probleme am constatat că este  foarte mare şi ele sunt foarte complexe, stufoase, cu istorii vechi. Asta pentru că nu s-au soluţionat, ci s-au acumulat până acum. Nu va fi deloc uşor.  Recent pe 26 ianuarie ne-am întâlnit a doua oară în cadrul acestui dialog şi mai urmează o iniţiativă pe care o vom discuta în timpul cel mai apropiat cu ţara care deţine acum preşedinţia la OSCE , Kazahstanul, pentru o nouă reuniune informală 5+2 care se programează pentru începutul lui martie. Deci  sunt dovezi că gheaţa parcă s-a spart în aceaată iarnă rece. Nu ne facem iluizii, dar vrem să continuăm cu câteva abordări noi pe care le avem şi care deocamdată ne mişcă înainte uşor, uşor.

I: Aţi putea oferi o enumerare concretă a ceea ce înseamnă astfel de iniţiative, astfel de proiecte?

R: Pe de o parte nu avem încă  foarte multe, deoarece ele trebuie să reiasă din capacitatea de asimilare a comunităţilor locale care este destul de joasă. Trebuie să reiasă din conlucrarea noastră în cadrul aşa numitor grupuri pentru consolidarea încrederii între cele două maluri. Sunt opt grupuri de partea Chişinăului şi tot cam atâtea de partea Tiraspolului care, împreună, discută problemele sectorial, pe economie, securitate, cultură, educaţie, infrastructură, transporturi şi aşa mai departe. Însă pe de altă parte, pot să vă spun că există o serie  de proiecte care deja prind contur. Ele ţin în primul rând de asistenţa oferită comunităţilor locale care sunt extrem de sărace; în stânga Nistrului cred că mai mult decât în dreapta Nistrului, deşi  nici noi aici nu prea avem cu ce ne lăuda. Bunăoară, Fondul pentru Investiţii Sociale din Moldova care, în general, în satele noastre ajută la reconstrucţia, reparaţia şcolilor, grădiniţelor, reţelelor de apeducte şi aşa mai departe, acum a reuşit  să deschidă activităţi şi pe malul stâng. Este, probabil, pentru prima dată când spun acest lucru public pentru că nu vrem să facem publcitate, nu vrem  să creăm adversitate din partea autorităţilor  de dincolo şi de aceea lucrăm în tăcere, dar este un momemnt care poate fi menţionat.

I:Se caută un alt partener  de dialog la Tiraspol? Mă gândesc anul acesta sunt prevăzute alegerile pentru Sovietul Suprem în Transnistria.

R: Mai întâi vor fi alegeri locale acolo, chair acum în martie. Vor urma alte cicluri electorale. Nu ştiu dacă frământările politice interne din regiunea de est  pot aduce o şansă în plus pentu autorităţile Republicii Moldova. Sicer să fiu, am o anumită prudenţă când discut acest subiect.  Ştim că există  o opoziţie, în sfârşit, faţă de autoritate domnului Smirnov, tovarăşului Smirnov, dar şi el contraatacă, încearcă  să obţină o autoritate şi mai mare în mâinile sale. Nu ştim  cu ce se poate termina această competiţie între dânşii acolo, dar trebuie  să ţinem cont  de faptul că şi opoziţia împărtăşeşte obiective  separatiste, aceleaşi ambiţii. Şi ea are aceleaşi sau altele, dar oricum, legături cu  grupuri de susţinere din Federaţia Rusă, inclusiv  grupuri politice. Eu tare mă tem că în spatele acestor tentative de a-l marginaliza pe Smirnov nu stă altceva decât o încercare de a moderniza şi a eficientiza regimul din stânga Nistrului,  unul foarte costisitor pentru susţinătorii săi; o variantă eficientă, nu ştiu dacă neapărat mai prietenoasă cu  Chişinăul.

I: V-aţi întâlnit recent cu  ministrul adjunct de externe  al Rusiei, Grigori Karasin. Ce spune Rusia în această chestiune? Trebuie să recunoaştem, Rusia are un cuvânt de spus, chiar şi prin prisma faptului  că acolo, în Transnistria, sunt prezente trupe ruseşti.

Este un element foarte important, cel al prezenţei trupelor  ruseşti. Se cunoaşte poziţia Chişinăului în această privinţă. Evident, ele trebuie să fie retrase, un asemenea angajament a şi fost luat  la Istanbul. Totuşi, eu aş vrea să atrag  atenţia că suportul rusesc pentru regiunea transnistreană a Republicii Moldova este probabil mai important în aspectul său economic, financiar, energetic, metodologic, cu expertiză, recomandări şi aşa mai departe. Făcusem noi o evaluare, destul de aproximativă, ca să fiu sincer, a  contribuţiei pe care toţi  partenerii noştri de dezvoltare a Republicii Moldova o alocă regiunii transnistrene sau sectorului de est din Moldova şi problemei reintegrării ţării. În comparaţie cu ceea ce am estimat noi că ar reprezenta suportul exprimat financiar din partea federaţiei Ruse, vreau să vă spun că  raportul este cam de unu la zece, dacă nu chiar mai mare, în favoarea  suportului rusesc. Deci un sprijin extraordinar şi trebuie să atragem atenţia asupra acestui aspect: sprijnului multiplu, în primul rând financiar, economic, social şi deci nu numai militar. Eu cred că, în abordarea noastră pe care am expus-o până acum, aşa mai mult ca atitudine pozitivă, de deschidere, în abordarea noastră tehnică a procesului  de reintegrare trebuie să avem în vedere complexitatea factorilor care asigură vitalitate acestui regim.

La sfârşitul anului 2009, Expert Grup de la Chişinău  şi Societatea Academică Română au lansat lucrarea România – Republica Moldova, Analiza relaţiilor economice bilaterale. Documentul abordează într-o manieră detaliată aspecte legate de schimburile economice între cele două ţări,  precum şi influenţa evenimentelor interne şi externe asupra acestora. Ana Popa, şef departament macroeconomie în cadrul Centrului Analitic Independent Expert Grup a acordat un interviu pe această temă.

I: Cum poate fi justificată o astfel de inţiativă?

R: Această iniţiativă  a fost în comun elaborată de Centrul analitic Expert Grup de la Chişinău şi  Societatea Academică Română de la Bucureşti, dat  fiind faptul că România este un partener important şi la momentul începerii analizei, România era pe locul întâi între partenerii comerciali ai Republicii Moldova în ceea ce priveşte exporturile moldveneşti. De asemenea, fiind un stat vecin cu relaţii istorice, lingvistice similare, am putea avea o dezvoltare a relaţiilor mult mai prosperă şi am vrut să vedem dacă capacităţile acestor avantaje pe care le avem, relaţiile istorice comune relaţiile lingvistice, s-au răsfrânt  şi asupra relaţiilor economice bilaterale dintre  România şi Republica Moldova.

I: Lucrarea este structurată pe mai multe paliere, fiecare aducând concluzii şi aspecte clarificatoare.

R: Lucrarea este detaliată în mai multe capitole. Primul  din ele este analiza economică comparativă a statelor unde am pornit  de la ideea că ambele au intrat în perioada de tranziţie fiind cele mai sărace din regiunile pe care le reprezentau Republica  Moldova – în Comunitatea Statelor Independente, iar  România în Europa Centrală şi de Sud-Est şi de ce s-au dezvoltat diferit aceste state pe parcurusul a 15 ani. Al doilea este cadrul legal şi instituţional de cooperare dintre Republica Moldova şi România, atât la nivel comnitar,  adică între  Uniunea Europeană şi Republica Moldova, cât şi la nivel bilateral. Următorul este comerţul bilateral între cele două  ţări unde ne-am axat pe diferite perioade: perioada până la aderarea României la Uniunea  Europeană, perioada de după aderare şi perioada lui 2009, care a fost un an de criză, atât economică globală cât şi politică în Republica Moldova. Am vorbit şi  despre investiţiile străine bilaterale care de asemenea s-au axat pe aceste trei perioade şi am mai avut un capitol în ceea ce priveşte Moldova în contextul politicii româneşti de sprijinire a Parteneriatrului Estic şi asistenţa oficială a României pentru Republica Moldova unde am inclus programele transfrontaliere şi transnaţionale, euroregiunile şi impactul acestora asupra dezvoltării  Republici Moldova şi României.

I: Palierele sunt variate. Un momemnt important în relaţiile economice este aderarea României la Uniunea Europeană. De aici şi modfificări însemnate în ceea ce priveşte schimburile economice.

R: În cadrul capitolului Comerţ bilateral între Republica Moldova şi România am analizat în detaliu cum a evoluat comerţul între aceste state până şi după aderarea României la Uniunea Europeană. Într-adevăr, toţi aşteptau o scădere a schimburilor comerciale din cauza că până la 2007, între Republica Moldova şi România, exista acord de liber schimb, iar după aceasta România  s-a conformat regulilor europene şi a introdus taxe de import pentru produsele moloveneşti. Din această cauză toţi aşteptau o schimbare a exporturilor din Moldova în România, şi anume la o descreştere a acestora. Dar nu s-a întâmplat aceasta, însă, nu din cauză că exporturile au rămas atât de competitive, ci din cauza schimbării  structurii exporturilor pentru că, dacă până la 2007 Moldova exporta în principal produse alimentare şi agroalimentare în România, acestea nu au mai putut să intre pe piaţa României, fie din cauza standardelor sanitare pe care Moldova, până în prezent, nu le implementează,  fie din cauza cotelor înalte ale taxelor de  import. În acelaşi timp au crescut alte exporturi, de exemplu exportul de cabluri şi fire electrice izolate a crescut într-atât de mult încât a acoperit această descreştere  apărută după aderare. Aceasta se datorează practic  unei singure companii venită în Moldova – Draexlemeier care a fost relocată din România în Republica Moldova şi datorită  acestui fapt au crescut exporturile.

I: Analiza despre care vorbim nu poate ocoli  acest fenomen care s-a manifestat la nivel global; este vorba despre criza economică. Câteva elemente în cest sen pe care la abordează studiul de faţă.

R: Criza a avut un impact major asupra relaţiilor bilaterale, însă aici în Moldova, aceasta a coincis şi cu criza politică cu evenimentele din aprilie şi a fost destul de dificil de disociat care a fost impactul crizei economice şi care a fost impactul crizei politice. Totuşi  noi am încercat să facem aceasta în studiul nostru şi, într-adevăr, se vede că schimburile comerciale cu România  au scăzut mai  mult decât au scăzut schimburile comerciale cu alte state. La o analiză mai detaliată vedem că aceasta nu este totuşi un impact al crizei politice şi al impunerii vizelor cetăţenilor români de către Republica Moldova, ci mai degrabă, iarăşi aceeaşi structură a exporturilor. Exportul României în Moldova  este reprezentat în proporţie de 53 la sută de  produsele petroliere,  astfel, este normal că exporturile româneşti au scăzut mult mai mult decât importurile Moldovei din alte ţări din cauza iefitinirii petrolului în prima jumătate a lui 2009 faţă de prima jumătate a lui 2008 cu aproximativ  50 de procente. Este clar de ce această scădere este atât de importantă, a exporturilor româneşti în Republica Moldova; circa 35% din cele 50 de procente de scădere a exporturilor sunt  datorate scăderii exporturilor de petrol, nu atât a cantităţii cât a valorii petrolului exportat din România în Republica Moldova.  În ceea ce priveşte exporturile Moldovei în România, de asemenea, se observă că acestea au scăzut mai mult din cauza structurii. În  România se exportau şi produse textile la care cererea a scăzut mai mult decât cererea pentru produsele alimentare pe care noi, de axemplu, le exportăm în CSI. Pe acest fond criza a afectat mai mult relaţiile cu România, anume din cauza structurii exporturilor şi importurilor şi nu din cauza crizei politice.

I: Ce înseamnă nivelul investiţiilor între cele două ţări? Lucrurile ar putea sta mai bine?

R: În ceea ce piveşte investiţiile româneşti în Republica Moldova, deşi sunt  mult mai puţine companii, ele sunt ca valoare mult mai mari, însă avem şi asemenea companii  care figurează ca investiţii româneşti, dar de fapt  sunt investiţii din altă parte. Acelaşi Lukoil, în Republica Moldova  figurează ca investiţie românească sau Societe Generale;  sunt inevstiţii româneşi deoarece vin în Românnia prin inetrmediul  unor firme mai mari din alte părţi. Investiţiile moldoveneşti în România sunt în majoritate efectuate de către persoane fizice, de aceea au o valoare mult mai mică. Din 50 de investitori, cei mai mari se numără doar 5 firme, restul sunt persoane fizice. Pe de altă parte, investitorii care au investit în Moldova şi cu care am avut interviuri în timpul realizării studiului nostru, au zis că în Moldova se pot face afeceri, dar problema principală este imaginea negativă a Moldovei în exterior şi astfel multor investitori le este  frică să vină. Totuşi, odată veniţi aceştia pot face afaceri, deci este vorba de îmbunătăţirea  imaginii Republicii Moldova în ratingurile internaţionale.

I: Nu în ultimul rând, vorbim despre colaborările transfrontaliere, fiinţarea euroregiunile. Aceste elemente se regăsesc doar pe hârtie sau au un impact şi în viaţa diferitelor comunităţi  de pe cele două maluri ale Prutului?

R: Deocamdată  are loc doar un mic schimb de experienţă în cadrul acestor proiecte transfrontaliere cu  impact minor, având loc diferite vizite de studiu între raioanele şi judeţele de la frontieră. Totuşi efectul  acestora încă nu se simte, nu este sesizabil şi nu este făcut niciun raport unde s-ar vedea  exact care este impactul.

Nabucco, un deziderat indepartat

Recent, Susanne Nies, cercetator in cadrul programului “Guvernarea europeana si geopolitica a energiei” al Institutului Francez pentru Relatii Internationale (IFRI), si-a lansat, la Bucuresti, cartea “Gaz si petrol catre Europa. Perspective pentru infrastructuri”. Cu ocazia lansarii, aceasta a acordat un rar interviu mass-media de la Bucuresti, pe care KARADENIZ-PRESS il reda in totalitate, dezvaluind propriile opinii privind securitatea aprovizionarii cu resurse energetice a continentului european, in special in ceea ce priveste acoperirea necesarului de gaze naturale al statelor membre ale Uniunii Europene.
-Are Uniunea Europeana o problema in aprovizionarea cu resurse energetice?
R:Desi Comisia Europeana preconizeaza diversificarea si cresterea resurselor locale, in special prin intermediul energiilor regenerabile (care ar trebui sa acopere 20% din consumul comunitar in 2020), dependenta europeana pentru importul de hidrocarburi nu numai ca va ramane semnificativa, dar va si creste.
-Cat este de dependenta Europa de importul de gaze?
R:In prezent, si cu atat mai mult in viitor, substitutia petrolului cu gaze naturale va duce la o dependenta de importuri de peste 80% in anul 2030. Daca acum consuma aproximativ 200 miliarde de metri cubi de gaz anual, cererea de gaze in Europa va ajunge la 500 – 600 miliarde mc. Gazul european are, in principal, patru surse in afara productiei proprii (care reprezinta circa o treime din necesar): Rusia – 46% din importuri, Norvegia – 27%, Algeria – 20% si Nigeria – 7%. Totusi, exista proportii diferite ale exportatorilor in statele membre ale Uniunii Europene. Daca tarile riverane Marii Mediterane (Italia, Spania, Franta, Portugalia) sunt aprovizionate in special de Algeria, noile state membre (n.r. – in principal fostele tari comuniste) si Germania sunt aprovizionate in special cu gaz rusesc. Mai mult, noile state membre ale UE sunt mult mai dependente de Rusia decat UE – 15, ceea ce explica partial perceptia lor asupra politicii energetice ca o politica de securitate fata de Federatia Rusa.
-Este o solutie doar aprovizionarea cu gaze prin conducte, de la producatori la consumatori?
R:Gazul poate fi transportat fie prin conducte, fie sub forma lichida, pe nave speciale – metanierele. Gazul Natural Lichefiat (GNL) este obtinut prin racirea gazului la temepraturi foarte scazute, o operatie foarte costisitoare. Lichidul astfel obtinut este transportat pe metaniere speciale si regazeificat la sosire, o alta operatiune costisitoare. Cu toate acestea, GNL-ul se impune din ce in ce mai mult in lume, totusi, foarte inegal de la o regiune la alta. In prezent, rolul GNL este destul de slab in Europa: doar 6,3% din necesarul de gaz este astfel acoperit. Tarile de productie al GNL pentru UE sunt astazi: Algeria (cu jumatate din utilizarea comunitara), Nigeria (25%), Egipt si Qatar (fiecare cate 9,6%), celelalte tari reprezentand 5,8%. Si capacitatile de regazeificare sunt foarte inegal repartizate, ca si utilizarea GNL-ului insusi. Daca Spania este primul con­sumator din Europa, inainte de Franta si Marea Britanie, tari precum Germania sau Olanda nu dispun de niciun fel de capacitate. Exista astazi 12 terminale GNL in Europa si 51 in faza de proiect sau constructie. Pe de alta parte, se estimeaza ca, in 2030, rolul GNL in consumul de gaze al UE – 27 va ajunge la circa 32%. In fine, GNL este mai scump de transportat decat petrolul si dificil de stocat. Calea privilegiata ramane transportul gazelor prin conducte, mai economic pana la o distanta de 3000 km intre tara producatoare si cea consumatoare.

Rusii vor sa ocoleasca Ucraina

-Care este opinia dvs in privinta proiectelor de conducte spre Europa?
R:Sunt mai multe proiecte de gazoducte. In nord, exista Nord Stream, o conducta cu o lungime de circa 1200 km, care va uni zacamintele din Siberia, prin Marea Baltica, de Germania, urmand sa transporte circa 55 miliarde mc anual. Acest proiect este dezbatut in Europa din 2005, deoarece ocoleste tarile Europei Centrale si le aminteste acestora de cosmarurile intelegerilor ruso-germane. Acordul asupra proiectului a intervenit in toamna lui 2005, intre cancelarul german Gerhard Schroeder (azi presedinte al Consiliului de Administratie al Nord Stream) si presedintele rus Vladimir Putin (astazi prim-ministru al Rusiei). Nord Stream este perceput ca un mijloc important de garantare a aprovizionarii Europei Occidentale, mai ales ca sunt prevazute extinderi ale gazoductului spre Olanda si Marea Britanie (n.r. – compania care va construi conducta este condusa de gigan-tul rus Gazprom, ceilalti actio-nari fiind nemtii de la BASF si E.ON – cu cate 20% din actiuni, precum si compania olandeza de stat Gasunie – cu 9%). Exista problema ucraineana. Aproximativ 70% din gazul rusesc care ajunge in Europa tranziteaza aceasta tara, ceea ce poate fi riscant pentru consumatorul final european, din cauza conflictelor politice din Ucraina, intre presedinte si primul ministru. Nord Stream si South Stream sunt doua proiecte care pot sa ofere o alternativa la traseele ucrainene, evitand, astfel, problemele cauzate de tensiunile politice din aceasta tara. Rusii favorizeaza aceste proiecte pentru ca doresc ca Ucraina sa nu mai fie o tara de tranzit al gazelor. In momentul in care acest lucru se va intampla, practic ucrainenii nu vor mai putea negocia de pe o pozitie de forta cu rusii. In consecinta, in acest moment, ucrainenii fac tot ceea ce le sta in putere ca sa evite constructia acestor conducte.

Iranul pentru Nabucco

-Pentru ca vorbiti despre South Stream, care gazoduct credeti ca este mai important pentru Europa, acesta sau Nabucco?
R:Importanta este aprovizionarea cu gaze a Europei. Este adevarat, Nabucco si South Stream sunt, fara indoiala, proiectele cele mai politizate ale momentului. Ingrijorarea principala o reprezinta diversificarea cailor de aprovizionare europeana. Va reamintesc ca, in 2006, ca urmare a conflictelor pe tema gazelor intre Rusia si Ucraina, UE a integrat Nabucco pe lista proiectelor sale prioritare. Acest proiect vizeaza aprovizionarea Europei cu gaz din Asia Centrala, Marea Caspica si Orientul Mijlociu, ocolind Rusia. Daca aspectul ocolirii a fost discutat chiar in 2006, cand criza ruso-ucraineana a fost interpretata in favoarea Kievului, astazi se vorbeste mai putin de el in mediile expertilor. Nabucco ar urma sa aprovizioneze Europa cu 30 miliarde mc de gaze anual, daca ne incredem in operatori si UE. Exportatorii potentiali de gaz din zona caspica sunt Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan si Uzbekistan. Totusi, aceste tari au acorduri de export incheiate cu Rusia, China, ba chiar si Iran, ceea ce pune sub semnul intrebarii capacitatea de a produce suficient gaz pentru a aproviziona si Nabucco. Irakul, un alt furnizor, are zacaminte in special in zona kurda, ceea ce introduce o doza suficienta de incertitudine in privinta aprovizionarii. In teorie, Nabucco este important pentru Europa de Est, care nu are alta alternativa la gazul rusesc. In realitate, insa, lucrurile stau diferit. Poate ma insel, insa Turcia, care este tara de tranzit esentiala pentru Nabucco si care are o nevoie importanta de gaze, ar face o prostie daca nu ar pastra gazul numai pentru uzul propriu. Doar participarea Iranului ar putea asigura cantitatea necesara de gaze pentru Nabucco. Ceea ce vreau sa spun e ca Nabucco nu reprezinta un panaceu. Nu este o idee rea realizarea proiectului Nabucco, insa nu trebuie sa ne imaginam ca acesta va fi gata pana in anul 2014 si ca in acel moment toate problemele noastre vor fi rezolvate. Intr-adevar, proiectul suna bine, insa nu este solutia tuturor problemelor, ci doar o parte din aceasta solutie. Cea mai buna solutie e asigurarea unui mix cat mai echilibrat intre diferitele surse de gaze si de energie. De fapt, acum se vorbeste despre “Coridorul sudic”, care cuprinde toate posibilitatile de aprovizionare cu gaze a Europei. Daca Rusia pare cea mai plasata pentru satisfacerea, in viitor, a cererii europene, apar tot mai numerosi autori care se indoiesc de capacitatea ruseasca de a satisface cererea tot mai mare a UE. Totusi, proiectul este mai avansat decat Nabucco. Eu consider ca South Stream si Nabucco sunt complementare.

Solidaritatea europeana

-Ce alte solutii ar putea fi aplicate pentru asigurarea sigurantei in aprovizionarea cu gaze a tarilor europene?
R:O solutie, la nivelul Europei de Est, ar fi dezvoltarea interconectarii retelelor de gaze. Astfel, in cazul unei crize, cum a fost cea ucraineana, statele sa se poata sprijini reciproc, ceea ce este foarte important. Chiar si in Franta, in timpul crizei ucrainene, ar fi fost probleme cu gazele, daca nu ar fi existat stocuri. De asemenea, Franta a beneficiat de gaz nordic, din Norvegia. Pe de alta parte, Cehia a sprijinit Slovacia, pentru ca exista conducte de interconectare. Nu trebuie sa dramatizam astfel de situatii, solidaritatea europeana ne poate ajuta sa trecem mai usor peste ele, cu conditia existentei unei infrastructuri care sa faca acest lucru posibil. In concluzie, o atentie speciala trebuie acordata problemei transportului hidrocarburilor si a celor legate de tara de origine, investitia in infrastructuri, protejarea acestora. De asemenea, trebuie acordata atentie relatiei cu tarile de tranzit, dar si cu pietele de desfacere concurente (in special China, tarile emergente, dar si SUA). Nu in ultimul rand, trebuie sa se tina cont si de pret.

Republica Islamica Iran este gata sa relanseze relatiile cu Romania

Intr-un recent interviu acordat in exclusivitate ziarului bucurestean ZIUA, ambasadorul Republicii Islamice Iran in Romania, ES Hamid Reza Arshadi, face dezvaluiri despre intentiile de dezvoltare a rutelor de gaz iraniene din Europa si viitorul politic al regiunii, informeaza agentia de stiri KARADENIZ PRESS. Iranul este pregatit pentru orice tip de atac, ne asigura ambasadorul, cu toate ca specialistii iranieni considera ca riscurile unui nou razboi in zona sunt limitate. Ambasadorul Iranului apreciaza ca stabilitatea regiunii dorita de conducerea tarii trebuie sa fie si un obiectiv al Statelor Unite, la fel cum este si al Chinei, Rusiei, Indiei si Pakistanului, state cu care Iranul se afla impreuna in Organizatia Cooperarii de la Shanghai. Nu in ultimul rand, ambasadorul evidentiaza rolul Romaniei in acest spatiu si ne reconfirma ca Ahmadinejad il asteapta pe Basescu.
-Iranul a stabilit contracte pentru conducte de gaze, direct cu unele state ale Europei, independent de Nabucco si South Stream?
R: Bineinteles. Iranul a cautat sa aiba relatii si cu alte state. Existau angajamente anterioare legate de traseul conductelor, unde evident conditiile nu sunt favorabile. Am avut discutii cu mai multe state europene in vederea semnarii unor contracte pe termen lung si in prezent se afla in studiu traseele pe care le-ar urma conductele.
-Care ar fi aceste state europene cu care este in discutii?
R: De exemplu Austria si Elvetia. Toate aceste proiecte au primit mai multe denumiri, in fuctie si de traseele discutate. In prezent suntem in negociere cu multe state care si-au exprimat intentia de a incheia astfel de proiecte si in momentul in care ele se vor finaliza vom anunta in mod oficial. Exista insa posibilitate ca traseele sa se schimbe si sa treaca prin mai multe tari.
-In ceea ce priveste Elvetia, compania EGL si Norsk Hydro din Norvegia au anuntat ca deja au incheiat un memorandum de intelegere sau un contract cu Iranul. Si atunci care ar fi celelalte multe tari cu care sunteti in discutie?
R: Asa cum am spus, suntem in negocieri cu tarile care ar putea sa se afle pe traseul eventual al conductelor si nu stiu daca e necesar sa le mentionez pe fiecare. Deocamdata totul se reduce la vointa reala a Europei de a obtine gazul din Iran. Atata timp cat exista aceasta vointa reala, toate celelalte probleme se vor solutiona. Suntem deschisi dialogului cu toate statele, indiferent de angajamentele lor paralele. Nu noi avem nevoie de gazul Europei ci Europa de gazul Iranului.
-Care ar fi cantitatea maxima pe care Iranul ar putea sa o exporte in Europa indiferent de tara, presupunand ca ar fi toate conditiile indeplinite?
R: In prezent, resursele de gaze ale Iranului sunt in permanenta expansiune, se fac mereu noi descoperiri. De exemplu, in sudul Iranului, la Golful Persic, se pare ca ar exista zacaminte de 7-11% din totalul resurselor din intreaga lume. Exista insa mai multe etape de exploatare si acum se ajunge la cele finale. Oricum Iranul are cantitati suficiente de gaze pentru a furniza Europei si, dupa cum vam spus, nevoia Europei pentru aceste gaze este mai mare decat nevoia Iranului de a le vinde. Expertii sustin ca singura tara, pe langa Rusia, care poate sa asigure necesarul de gaze pe termen lung este Iranul. Noi nici nu putem astepta la nesfarsit ca Europa sa se decida daca vrea sau nu gazul iranian. In prezent avem discutii si cu India, China, Pakistanul, iar data fiind populatia acestor state, cantitatea care ar fi exportata ar fi considerabila.
-Creti ca proiectul Nabucco, in lipsa gazului iranian, este fezabil?
R: La conferinta care a avut loc de curand la Praga expertii au confirmat ca fara Iran acest proiect nu ar fi fezabil.
-Credeti ca presiunile care se pun acum asupra Iranului dinspre Occident au vreo interferenta cu unii dintre candidatii la alegeri? Exista un anume candidat favorizat in mod clar de Occident?
R: In conditiile actuale ale globalizarii, orice tara este supusa influentelor si poate sa exercite, la randul sau, influente, insa, in cele din urma, cel care are ultimul cuvant este poporul iranian. Nu exista un amestec, o interventie exterioara in treburile interne ale Iranului. Nici o tara nu si-ar putea permite acest lucru, dar cu siguranta un anume schimb de informatii care are loc in prezent poate avea o influenta.
-Care sunt la ora aceasta prioritatile Iranului in politica externa?
R: In primul rand cred ca este vorba de stabilirea unei politici de detensionare cu celelalte state, apoi stabilizarea relatiilor cu celelate state in jucarea unui rol pozitiv activ pe scena internationala dar si in zona. De asemenea, se fac eforturi in vederea instaurarii pacii si dreptatii in regiune.
-Ar putea deveni Iranul membru cu drepturi depline al Organizatiei Cooperarii de la Shanghai?
R: In prezent suntem membru invitat si am solicitat sa devenim membru plin. Depinde insa de deciziile care se vor lua la urmatoarea intrunire a sefilor de la summitul organizatiei. Ne asteptam sa fie pozitive.
-Excelenta, aproape in fiecare saptamana apare cate un scenariu referitor la iminenta atacare a Iranului, fie din partea Israelului, fie din partea SUA, fie din partea extraterestrilor. Conform expertilor dvs in securitate, credeti ca acest lucru este chiar posibil sau avem de a face doar cu speculatii politice?
R: Intr-un fel este la fel de posibil ca si posibilitatea ca dvs sa luati o raceala, o gripa. Tehnic insa, potrivit unui studiu recent, aceasta probabilitate este mica si in aceste conditii ar fi oricum un lucru de mare amploare. Dat fiind ca aceste sanse sunt totusi si masurile de prevenire sunt foarte puternice. Cei mai realisti analisti militari sustin ca aceasta probabilitate este insa foarte mica in viitorul apropiat. Cu toate acestea, Republica Islamica a luat toate masurile care se impun pentru a face fata unui posibil atac. Intreaga tara, armata si structura de securitate nationala sunt pregatite sa contracareze, in orice clipa, orice tip de atac. Dar, va spun, aceste lucruri nu ne influenteaza viata cotidiana. Sunt doar cateva tari care ne acuza constant ca am dori sa atacam Israelul. Tocmai ei sunt cei care ataca de fapt, la nivel oficial, statul nostru.
-De cand s-a schimbat conducerea la Casa Alba se intrevede vreo schimbare in relatiile americano-iraniene?
R: Da, au avut loc schimbari la nivelul tonului SUA la adresa Iranului, de asemenea si in textele oficiale. Rezultatul venirii lui Obama la Casa Alba este semnul unei schimbari. Este insa importanta producerea unor schimbari la nivelul actiunilor concrete. Am primit insa semnale contradictorii. Sunt voci care, in continuare, vorbesc amenintator la adresa Iranului, care sustin prelungirea sanctiunilor impotriva Iranului, dar si voci care spun ca au intins o mana Iranului si ca doresc stabilizarea relatiilor. Ca diplomat sunt optimist si cred ca vom vedea in practica aceste schimbari. Important este ca nu Iranul este cel care a rupt relatiile cu America. America a intrerupt in mod unilateral aceste relatii si a supus Iranul la sanctiuni. Asa ca noi asteptam ca America sa fie cea care sa remedieze aceste legaturi.
-Cat timp au fost petrolisti la Casa Alba au atacat Irakul pentru petrol, pe de o parte. Pe de alta parte, in 2006 si 2007, consumul de petrol si gaze a crescut exponential, cu vreo 20-30% iar la granita cu Mexicul au facut o statie de gaz lichefiat. Pentru ca la Casa Alba nu mai sunt petrolisti, este posibil ca relatiile dintre Iran si SUA sa devina din ce in ce mai bune?
R: Importanta pe care o reprezinta Iranul are mai multe laturi. Pozitia geopolitica a Iranului este unica in Orientul Mijlociu. 70% din energia lumii trece fie prin sudul Iranului fie pe la Golful Persic, prin nord, pe la Marea Caspica. Atat sustinatorii nostri cat si dusmanii nostri spun ca rolul pe care Iranul il va juca in evolutiile ulterioare in Golful Persic este unul extrem de important. Un aspect important ar putea sa il reprezinte si relatiile dintre companiile petroliere. Cred ca la nivel macro, politica unei tari este de o asemenea dimensiune incat indivizii nu pot sa o schimbe si existenta acestor interese petroliere nu poate sa schimbe per ansamblu situatia. Sloganul pe care Obama l-a avut in timpul campaniei electorale este cel al schimbarii. In plus, pentru prima data in istoria SUA un afro-american este presedinte si asta arata ca poporul american a inteles ca politicile practicate anterior nu serveau intereselor lui. Noi credem ca noua administratie ar putea sa imbunatateasca relatiile. Credem ca aceste schimbari nu pot fi unele de fatada, ci trebuie sa fie unele fundamentale. Inca nu am abandonat speranta ca relatiile vor fi mai bune.
-Care sunt relatiile cu cealalta super-putere a lumii, Rusia? Chiar daca sunteti impreuna cu Rusia, China, Pakistan si India in Organizatia Coope­rarii de la Shanghai, stim ca au avut loc recent si niste intalniri la nivel bilateral.
R: Rusia este un important vecin al nostru si noi incercam, in principiu, sa avem relatii cat mai bune cu toti vecinii nostri, la cel mai inalt nivel posibil. Viitorul regiunii se bazeaza pe aceste relatii.
-Daca Organizatia Cooperarii de la Shanghai, din care faceti parte, poate fi asemuita cu o NATO si o UE la un loc, putem spune ca si noi suntem vecini cu Iranul, pe Marea Neagra. Cu Romania aveti stabilite actiuni diplomatice concrete, schimburi comerciale, culturale sau politice? In trecut am avut relatii foarte bune...
R: Presedintele Academiei Romane, insotit de o importanta delegatie stiintifica, a fost, recent, in Iran. In domeniul comercial exista schimburi in acest moment, dar ca diplomat si vorbind sincer, nu sunt multumit de nivelul acestora, potentialul fiind mult mai mare decat este in prezent. La nivel politic exista schimburi de delegatii si speram ca ele se vor dezvolta si vor ajunge la nivelul pe care ni-l dorim. Cu doua saptamani in urma, presedintele Consiliului Gardienilor a fost in Romania pentru a se intalni cu reprezentantii Curtii Constitutionale si cu alte autoritati de la Bucuresti. Dat fiind trecutul bun al relatiilor cu Romania, speram ca pe viitor ele se vor dezvolta la toate nivelurile si in toate domeniile. De asemenea directorul Centrului de Studii al Ministerului de Externe de la Teheran a participa zilele acestea la un semniar important organizat de EURISC.
-Ultima data cand am vorbit despre posibilitatea unei intalniri dintre presedintele Ahmadinejad si presedintele Basescu ramasese ca s-au transmis invitatii la nivel de Minister de Externe. Ce s-a intamplat mai departe?
R: Si in Romania autoritatile au fost si sunt implicate in alegeri, iar in Iran de asemenea.
-Dar Basescu mai este asteptat in Iran?
R: Da. Autoritatile iraniene sunt pregatite sa il primeasca.