Marea Neagra, obiectiv strategic al UE si NATO

La intalnirea traditionala de vara cu ambasadorii Romaniei, seful statului a mentionat, cu satisfactie, ca un succes al politicii externe a tarii, faptul ca “am reusit sa impunem” pe agenda UE Sinergia Marii Negre. Summitul annual al NATO de la Lisabona va avea si el, pe masa de lucru, problematica Marii Negre. Germania, ca stat riveran al Dunarii dar nu numai, are , de vreo cativa ani, ganduri ale ei despre viitorul Marii Negre. Statele Unite, chiar daca nu si-au formulat (cel putin public) nici pana acum o strategie in materie, sunt totusi mai atente la zona. Rusia, in schimb, isi dinamizeaza spectaculos activitatile politice, diplomatice, economice si militare in areal.

Dintr-o sintagma oarecum savanta, Sinergia Marii Negre incepe sa devina politica activa pentru protagonistii interesati de spatiul pontic. Sinergie inseamna, intre altele, si “actiune simultana, indreptata in acelasi sens a mai multor organe sau a mai multor agentii”. Dar nu in acest inteles a demarat ampla miscare a statelor si institutiilor interstatale in zona Marii Negre. Sunt focalizate aici interese diverse, ca sa nu zicem opuse, si, dincolo de cadrele de conlucrare traditionale, cam ineficiente, de tipul Organizatiei pentru Cooperarea la Marea Neagra (OCMN),noi paradigme pentru o abordare exhaustiva a geopolticii regiunii intarzie sa se prefigureze.

Politologul francez Emmanuel Dupuy enumera patru idei ce trebuie luate in seama in ce priveste perspectivele strategice ale ale Marii Negre.

1.Marea Neagra a devenit o mare “din plin europeana”, in sensul ca UE a inceput, in sfarsit, sa se intereseze de zona – prin Sinergia Marii Negre, Parteneriatul Estic, Programul 4EU Seas etc.

2.Marea Neagra nu mai e o “gaura neagra”, ci a devenit vecinatatea strategica a UE, este la rascrucea agendei euroatlantice, europene si orientale, inclusiv pe relatia Vest-Rusia.

3.Romania este “perfect integrata in spatiul comunitar”, depasind formula axei Washington-Londra-Bucuresti si duce o politica “net mai echilibrata ca stat membru al NATO si UE”.

4.Cooperarea transnationala, structurile si institutiile de dialog multilateral din regiune trebuie puse in discutie – OCMN, GUAM, Procesul de cooperare din Europa de sud-est, Platforma caucaziana de stabilitate si cooperare.

In toate aceste patru directii, dar si in altele, Romania are posibilitati generoase de actiune.

Armata turca, decimata de justitie

La noua politica a Turciei, un nou sef al Armatei. Generalul Ilker Basburg, seful Statului Major, a fost inlocuuit de generalul Isik Kosaner, fostul comandant al armatei terestre. Fostul sef a cazut din cauza “afacerii Ergenekon”, un plan de lovitura de stat care vroia sa rastoarne guvernul de orientare islamica. Aproape 200 de ofiteri, intre care generali si amirali activi, dar si intelectuali, si ziaristi, au fost tradusi in justitie, pentru participarea la presupusul (deocamdata) complot. Generalul Basburg, care era “foarte in politica”, dupa cum observa un corespondent de presa occidental la Istanbul, a incercat sa taraganeze demersurile justitiei civile. I se reproseaza si “neglijenta” in lupta impotriva insurgentiulor kurzi, se doreste si “reala profesionalizare a armatei si retragerea ei din afacerile curente ale tarii”.

De fapt, asta e problema, una cruciala pentru Turcia: armata nu trebuie sa se mai amestece in politica. Este o conditie esentiala pe care UE o pune Ankarei pentru a putea spera la integrare europeana, iar presedintele Gul si premierul Erdogan fac, de mai multi ani, eforturi consistente in aceasta directie.

Dar implicarea armatei in politica are o traditie indelungata. Armata turca este cea mai numeroasa din NATO dupa cea a SUA si institutia cea mai populara a tarii. Din 1960, liderii armatei au pus la cale trei lovituri de stat. La ultima, cea din 1980, au redactat actuala Constitutie a tarii.

Odata cu instalarea la putere a islamistilor moderati din partidul AKP, dupa decenii de putere a laicilor, intre liderii islamisti si cei militari a inceput o incercare de forte. Lideri civili au marcat mereu puncte: cererea de interzicere a AKP, pentru “activitati antilaice”, a fost respinsa de Curtea Constitutionala, guvernul a reformat Consiliul de Securitate Nationala, iar “afacerea Ergenekon” a fost dejucata.

In paralel, presedintele si premierul au imprimat tarii o noua orientare politica, mai apropiata de zonele din vecinatatea Turciei (lumea musulmana, Rusia), fara a se dezice de aliantele si legaturile cu Occidentul si institutiile sale, dar subordonandu-le interesului national.

Care va fi urmatorul episod in confruntarea de forte islamisti-armata, ramane de vazut. Partida e in desfasurare.

Membrii PKK folosesc Romania drept baza terorista

Doi cetăţeni turci, suspectaţi de apartenenţă la gruparea teroristă PKK, au fost reţinuţi de autorităţile române şi vor fi expulzaţi sub escortă militară, relateaza Oficiului Român pentru Imigrări (ORI), citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Potrivit ORI, cei doi cetăţeni turci au fost ridicaţi din Bucureşti, după ce Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Administraţiei şi Internelor au furnizat date care conturează legăturile celor doi turci la gruparea PKK, inclusă pe lista organizaţiilor teroriste în Uniunea Europeană şi SUA. Unul dintre cetăţenii turci a solicitat ORI acordarea statutului de refugiat în România, însă i-a fost refuzat, fiind declarat indezirabil.

Operatiune de anvergura

Ofiterii din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări(ORI) – Serviciul Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor Bucureşti în baza informaţiilor furnizate de către Serviciul Român de Informaţii(SRI) şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţiei Internă(DGIPI) au desfăşurat în luna august a.c., în Bucureşti, mai multe acţiuni pentru depistarea străinilor cu şedere ilegală. Ofiţerii specializaţi din cadrul Serviciul Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor Bucureşti au fost sesizaţi de lucrătorii SRI, cu privire la existenţa unor informaţii conform cărora pe teritoriul României, se află un cetăţean turc suspectat că face parte dintr-o organizaţie teroristă. La data de 25.08.2010 s-a declanşat în Bucureşti o acţiune specifică ocazie cu care a fost identificat şi reţinut, cetăţeanul turc C. S. în vârstă de 28 ani. Cel în cauză solicitase O.R.I., acordarea statutului de refugiat în România şi, după derularea procedurilor specifice, conform hotărârii instanţei competente, cererea i-a fost respinsă şi acesta trebuia să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile. Prin sentinţa autorităţilor competente,  cetăţeanul turc C.S., a fost declarat indezirabil pe o perioadă de 15 ani pentru raţiuni de securitate naţională. Totodata s-a dispus şi luarea în custodie publică a străinului care a fost cazat la Centrul de cazare a  Străinilor Luaţi în Custodie Publică-Otopeni, până la data punerii în executare a hotărârii instanţei.

Kurd ilegal

De asemenea, în baza informaţiilor furnizate de către Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţiei Internă (DGIPI), poliţiştii Oficiului Român pentru Imigrări(ORI) –Serviciul Combaterea Şederii şi Muncii Ilegale a Străinilor Bucureşti au desfăşurat în data de 18 august a.c., în zona Gara de Nord, o acţiune în urma căruia a fost depistat cetăţeanul turc G. E., care a intrat ilegal în România la sfârşitul lunii iunie 2010, şi intentiona să treaca fraudulos  frontiera de stat pentru a ajunge în Germania
Organele abilitate au dispus luarea în custodie publică a străinului, în consecinţă, poliţiştii ORI l-au escortat la Centrul de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică – Otopeni, în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, conform art. 88 alin. 7 din O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Raport ingrijorator

Conform raportului de activitate al MIT, vizand anul 2009, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), si organizatiile afiliate continua sa obtina o importanta finantare prin intermediul unor asociatii si firme care activeaza in Romania, relateaza surse oficiale MIT in exclucivitate pentru agentia KARADENIZ-PRESS. Potrivit raportului citat structurile PKK obtin un venit important datorita implicarii in comertul cu arme, droguri si trafic de persoane pe teritoriul Romaniei, tara care a devenit una din cele mai importante rute de tranzit si piete de desfacere pentru organizatiile teroriste kurde. Alaturi de Romania, mai sunt nominalizate Spania, Germania, Danemarca, Ucraina, Marea Britanie, Bulgaria, Italia, Grecia, Liban, Austria, Republica Cipru, Suedia, Norvegia, Macedonia, Serbia si Republica Kosovo. MIT considera ca organizatia PKK a schimbat tactica de operare in statele membre ale UE, preferand sa isi legalizeze afacerile, precum si sa isi intesifice operatiunile de spionaj si sabotare a intereselor Turciei prin intermediul organizatiilor culturale sau destinate apararii drepturilor omului din diferite state. In capitolul destinat Romaniei, raportul MIT considera ca activitatea PKK pune in pericol comunitatea turco-tatara din Romania, subliniind buna colaborare dintre MIT si serviciile de informatii de la Bucuresti.
Raportul mai prezinta dovezi ale implicarii PKK in traficul cu arme, droguri, marfa contrafacuta si de persoane, subliniind ca PKK si-a extins in mod semnificativ aria de activitate din tarile membre ale Comunitatii Statelor Independente (CSI), si anume Ucraina, Federatia Rusa, Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan si Uzbekistan.

Terorist retinut

Un important membru al organizatiei Kongra Gel (un alt nume al PKK-n.r.), a fost retinut anterior de autoritatile romanesti in timp ce incerca sa treaca ilegal frontiera cu Ungaria, ascuns intr-un TIR inmatriculat in Germania, si condus de un etnic kurd. Cetateanul turc de etnie kurda, Cealan Huseyin, in varsta de 39 de ani, a fost declarat drept indezirabil pe teritoriul Romaniei, fiind suspectat de savarsirea unor fapte teroriste pe teritoriul Turciei, au declarat surse judiciare, citate de mass-media de la Bucuresti. Acesta este considerat drept terorist in Turcia, fiind unul dintre responsabilii structurii de informatii externe a PKK, fiind implicat in mai multe actiuni teroriste indreptate impotriva obiectivelor turcesti din UE si unor organizatii din importanta diaspora kurda, care se opun PKK. „Cel in cauza solicitase acordarea statutului de refugiat in tara noastra si, dupa derularea procedurilor specifice, conform unei hotarari a instantei, acesta trebuia sa paraseasca teritoriul Romaniei pana la data 15 iunie 2009, fiind declarat indezirabil pentru apartenenta la organizatii teroriste. Drept urmare, un colectiv restrans de ofiteri din cadrul IGPF si DGIPI au monitorizat pas cu pas actiunile cetateanului turc, in vederea stabilirii intentiilor acestuia si luarii masurilor legale. Din verificarile efectuate, s-a stabilit ca, in cursul lunii iunie 2009, acesta intentiona sa plece spre frontiera de vest a tarii unde, cu sprijinul unor conationali ai sai, intentiona sa treaca fraudulos frontiera in Ungaria. In acest sens, cetateanul turc a platit unui conational suma de 2.000 dolari, urmand sa fie imbarcat intr-un TIR, pentru a iesi ilegal din Romania”, se arata intr-un comunicat remis presei de catre Politia de Frontiera, si preluat de mass-media de la Bucuresti. Potrivit surselor citate, oficialul PKK intentiona sa ajunga in Austria sau Germania, state unde exista importante structuri ale organizatiei teroriste.

Mostenire sumbra

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a fost fondat, in anul 1974, de Abdullah Öcalan, ca o miscare separatista, cu o doctrina marxist-leninista, care viza crearea unui stat kurd comunist in sud-estul Turciei, cu sprijinul KGB, serviciul de informatii al URSS. Gruparea, compusa in principal din turci de etnie kurda, a demarat, incepand cu anul 1984, actiuni sangeroase de gherila, precum si atentate, soldate cu zeci de mii de morti. Obiectivul PKK a fost acela de a stabili un stat independent kurd, format din sud-estul Turciei, nordul Irakului, si parti din Iran si Siria. La sfarsitul anului 2003, grupul a luat denumirea de Kongra Gel (KGK) si a anuntat ca va opera doar actiuni pasnice, intelegand prin aceasta sa desfasoare atacuri in “legitima aparare” pe teritoriul Turciei, inclusiv impotriva tintelor civile. Organizatia a primit, de-a lungul timpului, sprijin militar din partea Siriei, Iranului, Greciei, Armeniei si regimul Saddam Hussein. Oficial, Siria si Iranul colaboreaza cu autoritatile turce impotriva KGK, insa organizatia are mai multe filiere in Europa care se ocupa cu colectarea de fonduri si cu propaganda politica in cadrul diasporei kurde. O astfel de filiera era coordonata in Romania de catre Cealan Huseyin, surse judiciare de la Bucuresti subliniind ca acesta colecta, pe cai ilegale, fonduri pentru organizatie. Cealan Huseyin se afla pe teritoriul Romaniei din anul 2006, cand a solicitat autoritatilor romane acordartea statutului de refugiat. Cererea sa a fost respinsa, iar in noiembrie 2006 a fost declarat indezirabil pe teritoriul Romaniei. Au urmat alte doua cereri de azil politic epuse in Romania, toate fiind respinse. Ultima sentinta, irevocabila in acest sens, a fost pronuntata la data de 26 martie 2009, de catre Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului Bucuresti.

SRI confirma

Conform unui raport de activitate al Serviciului Roman de Informatii (SRI), citat de mass-media de la Bucuresti „o parte din traficul de droguri desfasurat in Romania se afla in mainile kurzilor, dintre care cei mai multi apartin organizatiei teroriste PKK. PKK se ascunde in spatele unei organizatii de masa, denumita generic „Frontul de Eliberare al Kurzilor” (in original ERNK), care grupeaza diverse organizatii de femei, tineret, studenti sau oameni de afaceri kurzi din Romania. Oamenii de afaceri kurzi, de pilda, s-au grupat in „Asociatia Oamenilor de Afaceri din Orient”. Despre aceasta asociatie, raportul SRI din 2002 sublinia ca servea drept „excelenta legatura pentru activitatile PKK”. Toate organizatiile kurde din Romania se aflau sub controlul strict al PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan), iar seful PKK era, in acelasi timp, si seful frontului ERNK. Responsabilul direct pentru colectarea fondurilor era una si aceeasi persoana cu delegatul pentru probleme de propaganda al PKK. Circa 90% dintre kurzii din Romania faceau parte din organizatii care apartineau ERNK si cotizau, in acest cadru, la PKK, iar PKK varsa bani la PSD. Sursa, citata de mass-media de la Bucuresti, mai subliniaza ca 75% dintre acesti mici investitori orientali din Romania sunt de nationalitate turca, dar in realitate, kurzi, iar ERNK le punea la dispozitie capitalul initial pentru a demara micile afaceri.

Combaterea PKK

La data de 6 februarie 2002, SRI a coordonat o actiune prin care s-a realizat retinerea si expulzarea in Turcia a cetateanului turc de origine kurda Orhan Kop, alias Salih Bingoltekin (nume fals), nume de cod “Orhan” – adjunctul liderului PKK din tara noastra, responsabil financiar al gruparii, relata cotidianul roman Ziua. Potrivit sarcinilor care-i reveneau pe linia organizatiei teroriste kurde, acesta era coordonatorul echipelor de colectori de fonduri (membri si simpatizanti activi ai PKK), in beneficiul gruparii, care actionau inclusiv prin mijloace si metode violente. In urma unor investigatii complexe, SRI a obtinut date potrivit carora Orhan Kop, urmare a sarcinilor primite din partea conducerii organizatiei, intentiona sa actioneze in forta (prin santaj si amenintari directe cu moartea) asupra mai multor oameni de afaceri turci din Romania, pentru a-i determina sa sustina financiar organizatia. Pentru asigurarea conspirativitatii actiunii, Orhan a apelat la o echipa PKK, formata din persoane care nu aveau rezidenta in tara noastra si care urmau sa soseasca din exterior special pentru astfel de operatiuni.
Orhan Kop a venit in Romania in luna ianuarie 2000, solicitand acordarea statutului de refugiat politic, uzand, in acest sens, de o identitate falsa, pe numele de Salin Bingoltekin. Pe caile specifice unui serviciu secret, SRI a obtinut informatii potrivit carora Orhan Kop este membru PKK si a executat in Turcia, in perioada 1996-1999, o pedeapsa privativa de libertate, datorita implicarii in activitati teroriste. In urma acestor date, autoritatile romane au luat decizia de a-i refuza acestuia acordarea statutului de refugiat.
In perioada 17-19 aprilie 2002, ofiteri ai Inspectoratului pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului din SRI au realizat, in cooperare cu Directia Generala de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din Ministerul de Interne, o actiune de distrugere a activitatilor unor cetateni turci de origine kurda (Gundogdu Mehmet si Gundogdu Mahmut, alias Akarsu Hasan), simpatizanti activi ai organizatiei PKK din Romania. In aceasta operatiune a fost depistat un pistol cu glont si cinci cartuse, care se aflau depozitate intr-o ascunzatoare a liderului PKK din Romania, Fahri Aras. In urma actiunii SRI-DCCOA, etnicii kurzi au fost arestati, iar armamentul a fost scos din circuitul gruparii teroriste. Ulterior, ofiterii SRI au stabilit ca persoanele care gestionau armamentul erau fosti combatanti ai fortelor kurde de gherila care actioneaza in nordul Irakului.
Masurile ofensive realizate de SRI, corelate cu alte actiuni similare intreprinse impotriva nucleului din Romania al organizatiei teroriste PKK, au determinat parasirea ilegala a tarii noastre, la sfarsitul lunii aprilie 2002, cu destinatia Bulgaria, de catre liderul gruparii – Fahri Aras, nume de cod “ALI”. Activitatile SRI pe linia combaterii terorismului kurd au continuat. La data de 13 iunie 2002, SRI a coordonat o actiune prin care s-a realizat retinerea si expulzarea in Turcia a cetateanului turc de origine kurda Tayfur Orum, alias Erbil Mutalip (nume fals), nume de cod “AHMET”, liderul din Romania al organizatiei KADEK/ PKK, cel care a preluat comanda filialei din Romania de la Fahri Aras.
Expulzarea a fost decisa in urma faptului ca SRI detinea dovezi ca Tayfur Orum ordonase reluarea actiunilor de amenintare, inclusiv prin folosirea de metode si mijloace violente, asupra etnicilor kurzi rezidenti in tara noastra, in scopul determinarii acestora sa “stranga randurile” in jurul organizatiei si sa reia sprijinul financiar si logistic in favoarea gruparii. Tayfur Orum a venit in Romania in luna aprilie 2002, utilizand si el o identitate falsa – Erbil Mutalip.
Serviciile secrete europene partenere ale SRI au comunicat ulterior ca retinerea si expulzarea din Romania a activistilor KADEK/ PKK Tayfur Orum, alias Erbil Mutalip (lider local) si Ali Kizil, alias Gezenoz Mahfuz (adjunctul liderului) a prevenit o operatiune majora a PKK in Europa de vest. Supravegherea operativa continua, obtinerea de informatii si actiunile ofensive ale ofiterilor de lupta antiterorista din cadrul SRI in cazul liderului Tayfur Orum, corelate cu alte actiuni similare intreprinse impotriva nucleului din Romania al organizatiei teroriste PKK au determinat parasirea ilegala a teritoriului tarii noastre, la inceputul lunii iulie 2002, cu destinatia Ungaria, de catre noul lider al gruparii – Ali Kizil alias Gezenoz Mahfuz, nume de cod “CEMAL”.

Nume de cod Sedat

O alta operatiuni importanta a SRI a fost aceea de arestare si expulzare in Turcia, a cetateanului turc Semih Genc, alias “SEDAT”, ex-liderul nucleului din Romania al organizatiei teroriste turce DHKP/C (Partidul Revolutionar de Eliberare a Poporului), relata acelasi cotidian. In cadrul investigatiilor facute de SRI au fost obtinute date si informatii despre prezenta si activitatea pe teritoriul Romaniei a unui nucleu al organizatiei teroriste DHKP/C, condus de catre cetateanul turc Semih Genc, alias Mustafa Ektik, nume de cod „SEDAT”. SRI a obtinut informatii care au certificat faptul ca Semih Genc este coordonatorul activitatilor desfasurate de organizatia DHKP/C in mediile comerciantilor turci din tara noastra si ca se afla in directa subordonare fata de centrala organizatiei din Grecia. Ofiterii SRI specializati in lupta antiterorista au stabilit ca, in baza ordinelor si instructiunilor transmise de Semih Genc, membrii gruparii DHKP/C – filiala din Romania si-au intensificat actiunile de colectare de fonduri din tara noastra, inclusiv prin utilizarea de mijloace si metode violente (amenintari, agresiuni fizice), solicitand comerciantilor turci achitarea unor sume de bani in beneficiul organizatiei. Semih Genc a condus si operatiunile de scoatere ilegala din Romania a unor mari sume de bani, destinate sustinerii financiare a activitatilor organizatiei din Turcia.
Avand in vedere pericolul evident rezultat din activitatea in Romania, a lui Semih Genc, precum si solicitarea autoritatilor turce de localizare si extradare a acestui activist important al DHKP/C, SRI a initiat si a coordonat o operatiune complexa, in colaborare cu MI, care a vizat localizarea, arestarea si expulzarea in Turcia a celui in cauza. Trebuie precizat ca pe numele lui Semih Genc existau doua mandate internationale de arestare. La 4 Octombrie 2002, Ministerul de Justitie a decis retragerea definitiva a statutului de refugiat in Romania a lui Semih Genc.
Un fapt deosebit de important trebuie precizat. Dupa includerea DHKP/C pe lista organizatiilor teroriste de catre Uniunea Europeana, Romania a fost primul stat european care a luat primele masuri pentru combaterea activitatilor acestei organizatii, printr-o actiune de arestare si expulzare in Turcia a unui lider al acestei grupari.

Expulzari pe banda rulanda

Raportul MIT pe 2009, citat de agentia de presa KARADENIZ-PRESS, recunoaste aportul adus de Romania in lupa impotriva terorismului kurd. Reamintim ca SRI a luat masuri pentru expulzarea din Romania a mai multor lideri extremisti kurzi, inclusiv Asef Sari, unul din liderii regionali ai PKK. Asef Sari se afla in atentia SRI inca din 2001, cand a intrat in Romania pe baza unui pasaport falsificat. Serviciul secret romanesc avea informatii, primite din partea autoritatilor turcesti, potrivit carora Asef Sari fusese condamnat in Turcia pentru activitati teroriste, prin intermediul PKK.
La 22 iunie 1999, Asef Sari a primit o condamnare de 3 ani si 9 luni, activitatea sa in sprijinul organizatiei teroriste kurde fiind documentata de serviciile secrete turcesti. Refugiat la Bucuresti, kurdul s-a implicat serios in activitatile KADEK (fost PKK), ajungand pana la pozitia de sef al Departamentului economic si coordonator al operatiunilor financiare din Romania. Asef Sari s-a implicat puternic in activitatea KADEK in Romania, desfasurand operatiuni ilegale care mergeau pana la santaj, extorcare de fonduri si amenintari cu moartea pentru afaceristii turci care nu cotizau cu diverse sume la conturile KADEK, relata anterior mass-media de la Bucuresti.

Kremlinul sugruma economic Republica Moldova

Autoritatile ruse pregatesc adoptarea unor masuri punitive la adresa bancilor comerciale din Republica Moldova, relateaza surse guvernamentale de la Moscova, citate de mass-media regionala. Conform surselor citate, autoritatile ruse acuza bancile din Republica Moldova de participare activa la activitati financiare ilicite, prin care bugetul federal rus a fost prejudiciat cu câteva zeci de milioane de dolari. Sursele citate au refuzat sa nominalizeze bancile vizate, pe fondul intensificarii sanctiunilor economice rusesti impotriva Federatiei Ruse.
Dupa scandalul vicnului, Rusia a restrictionat si importul produselor agricole din Republica Moldova pentru mai multi producatori autohtoni, scrie presa de la Chisinau. Reprezentantii Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare au convocat intr-o sedinta producatorii autohtoni de fructe si legume, pentru a discuta despre decizia Rusiei de a interzice importul acestor produse. Sedinta s-a desfasurat cu usile inchise, scrie Jurnal.md. “Din 177 de exportatori care aveau dreptul sa duca fructe si legume in Rusia, doar 36 mai au voie sa faca asta. Lista de 36 a fost stabilita de rusi, dar nimeni nu cunoaste aceste firme”, a declarat reprezentantul unei firme, care a participat la sedinta. “Rusii pretind ca marfa noastra depaseste normele admisibile in ceea ce priveste pesticidele si nitratii. Firmele cu care colaboram noi nu au avut pretentii in acest sens si nici nu stiu de aceasta interdictie”, a spus aceeasi sursa. Un alt reprezentant al exportatorilor, care a iesit de la sedinta, a mentionat ca zeci de TIR-uri cu fructe si legume sunt blocate in vama Chisinau. Din cauza incertitudinii existente, agentii economici nu primesc certificate de provenienta a marfii. De asemenea, viceministrul Agriculturii si Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a declarat presei ca a fost inaintata o lista de 177 de exportatori, dar rusii au aprobat doar 33 dintre acestia. “Nu ni s-a explicat de ce doar 33. Vom solicita sa fie marit numarul exportatorilor”, a spus Bumacov. “Sa fim mai exacti. Este vorba de limitatrea numarului de companii care au dreptul de a face export a acestor produse, nu este vorba de o interdictie. Incercam sa rezolvam aceasta problema”, a mentionat si prim-ministrul Vlad Filat pentru Unimedia.md.

Embargoul vinului

Rospotrebnadzor nu va trimite o delegatie de experti la întreprinderile vinicole din Republica Moldova pentru a rezolva problemele legate de exportul vinurilor şi divinurilor din Moldova în Rusia, a declarat seful serviciului sanitar rus, Ghenadi Onişcenko. „După ce, în august, s-a încheiat misiunea experţilor, pe adresa mea a venit o scrisoare cu invitaţie. Am studiat-o cu atenţie, însă comportamentul autorităţilor moldoveneşti, care s-a manifestat elocvent mai ales în ultima săptămână, a înclinat balanţa spre abţinerea noastră de la acţiuni ulterioare, având în vedere că natura declaraţiilor nu era una constructivă şi ar transforma eforturile noastre în irosirea inutilă a timpului”, a spus Oniscenko. „Singurul lucru care ar justifica o astfel de logică a comportamentului este recunoaşterea implicită a impactului cumulativ asupra stării de sănătate şi, prin urmare, asupra proceselor de gândire, precum si recunoaşterea substantelor toxice pe care le găsim mereu în produsele supuse analizei”, – a adăugat el.

Masuri cu repetitie

Recent, Federatia Rusa a cerut Belarusului si Kazahstanului sa ia masuri pentru a impiedica patrunderea pe piata ruseasca a vinurilor si apei minerale provenite din Republica Moldova si Georgia. Ghenadi Oniscenko, seful organizatiei ruse pentru protectia consumatorilor, Rospotrebnadzor, a declarat ca aceasta cerere a fost formulata in cadrul Uniunii Vamale din care fac parte Rusia, Belarus si Kazahstan. “Tinand cont de legile Uniunii Vamale ruso-kazaho-belaruse, ne-am informat partenerii, conform regulamentelor pe care le-a adoptat, ca folosirea unor produse este restrictionata in tara noastra. Le-am cerut sa ia masuri pentru a impiedica intrarea pe teritoriul rus a vinurilor si apelor minerale din Moldova si Georgia”, a declarat pentru Interfax Ghennadi Oniscenko, seful Protectiei consumatorilor din Rusia, Rospotrebnadzor. Potrivit acestuia, cererea nu insemana ca Rusia isi “impune vointa” asupra Belarusului si Kazahstanului, pentru a restrange drepturile lor de a folosi aceste produse, ci doar isi “exercita un drept” ca membru al Uniunii Vamale, relata presa regionala, preluata de agentia KARADENIZ PRESS. “Aceasta nu inseamna ca ne impunem vointa (n.r. Belarusului si Kazahstanului) si ca le restrangem dreptul de a folosi aceste produse, dar suntem indreptatiti sa le cerem sa ia toate masurile pentru ca aceste produse sa nu poata ajunge pe teritoriul rus. Ne-am exercitat acest drept”, a explicat Oniscenko. Este prima data cand Moscova foloseste Uniunea Vamala ca unealta politica impotriva altor state. Incluzand Belarusul si Kazahstanul, Rusia poate spori presiunile asupra R. Moldova si Georgiei.

Razboiul vinului

La inceputul lunii iulie 2010, Moscova a blocat cateva transporturi importante de vinuri la vama, anuntand ca acestea contin produse chimice extrem de nocive. Insa acest gest a fost pus pe seama iritarii Moscovei in legatura cu semnarea de catre presedintele Mihai Ghimpu a decretului privind declararea datei de 28 iunie 1940 drept zi a ocupatiei sovietice. Cu jumatate de gura, autoritatile ruse si moldovenesti recunosc, totusi, ca problema vinurilor reflecta si o atitudine politica a Moscovei fata de guvernarea proeuropeana de la Chisinau. “Sigur ca exista implicatii politice, asta este realitatea” a declarat Valeriu Lazar, ministrul economiei. Valeriu Lazar spune ca diversificarea pietelor de export este o solutie pentru vinurile moldovenesti, dar una care nu poate avea efecte imediate, in timp ce amenintarea ruseasca ar fi o lovitura contondenta, cu efecte imediate. “Pe termen scurt, noi nu putem face abstractie de piata Federatiei Ruse. Fara indoiala, preocuparea noastra este sa diversificam pietele de desfacere. Si lucrul acesta o sa se intample, dar reorientarea fluxurilor comerciale da efecte in 5 in 10, in 15 ani de zile; niciodata nu da efecte pe termen scurt” a declarat Valeriu Lazar. Pietei europene ii revin in acest moment 14% din cantitatea de vinuri exportate de Republica Moldova, printre principalii consumatori fiind si Romania, iar, pentru anul viitor, Uniunea Europeana a promis dublarea cotei de import pentru vinurile moldovenesti.

AIE criminal

Într-un interviu acordat pentru ziarul rus „Izvestia”, Oleg Voronin învinuieşte actuala guvernare pentru faptul că nu este capabilă de nimic. Mai mult, acesta a declarat că cea mai răspândită metodă de „raider” în Republica Moldova este falsificarea şi discreditarea prin intermediul mass-media, după care „vin oamenii în uniformă şi iau totul”. „Spre regret, cei care au venit astăzi la guvernare, nu sunt în stare să creeze noi întreprinderi, business de perspectivă, să descopere noi servicii şi zone pentru investiţii profitabile. Ei acţionează iraţional, iar această abordare este dăunătoare nu numai pentru afaceri, climat investiţional, pentru sutele de mii de cetăţeni moldoveni care lucrează, dar chiar şi pentru putere. Ce să mai vorbim. Pentru prima dată, ţare este condusă de multimilionari. Ei sunt în Guvern şi în Legislativ. Drept consecinţă, ţara este sfâşiată de mai multe grupări care concurează, de conflicte; conflictele lor se extind în sfera de afaceri, au loc adevărate războaie comerciale, furturi de întreprinderi. Şi totul se întâmplă în mod deschis, despre asta scrie presa”, menţionează Oleg Voronin în acel interviu.
Totodată, fiul ex-preşedintelui Voronin susţine că, acum doi-trei ani, mediul de afaceri din Republica Moldova era ideal şi că acesta s-a dezvoltat cel mai mult când la guvernare au fost comuniştii. „În aceşti ani s-a format capitalul guvernării liberale şi a multor care, până nu demult, se aflau în opoziţia democrată, dar astăzi sunt miniştri-milionari. De când AIE a venit la guvernare, a început războiul între clanuri, în ţară s-au întors autorităţile criminale”, susţine Oleg Voronin.

Marea Neagra, Caucaz si Marea Capica, tinte strategice ale Federatiei Ruse

Pentru politica externa a Rusiei, 2010 va ramane, intre altele, un an al Marii Negre, Caucazului, Marii Caspice. In acest vast areal de la confluenta Europei cu Asia, Moscova a  facut performanta in plan politic si militar, chiar daca nu  a inregistrat  reusite la fel de semnificative in zona energetica si in ce priveste neutralizarea actiunilor insurgentilor islamisti.

Pozitia Rusiei in Marea Neagra s-a consolidat. Sau, mai corect spus, Rusia si-a refacut un statut geopolitic si militar solid, dupa degringolada ce a urmat dezmembrarii URSS. Coaste si porturi maritime odinioara sovietive au devenit ale tinerelor state independente Ucraina si Georgia, care au manifestat, o vreme, tendinte centrifuge tot mai pronuntate fata de Moscova. Liderii ucrainean Iuscenko si georgian Saakasvili au incercat sa valorifice aceasta vulnerabilitate evidenta a Moscovei, pentru a apropia statele lor de NATO si UE, dar, prin razboiul din Georgia si prin alegerile din Ucraina, Rusia a curmat energic acest curs, facand cunoscut Occidentului ca exista o “linie rosie” a intereselor ruse in aceasta vecinatate imediata peste care nu se poate trece. Acum, Rusia poate conta in mod cert pe baza sa militara navala de la Sevastopol pentru aproape jumatate de secol, poate conta si pe porturi din regiunile care s-au desprins de sub autoritatea Georgiei, poate conta si pe baza militara Gyumri din Armenia, adica din centrul Caucazului, printr-un acord cu o valabilitate tot cam de o jumatate de secol.

Portul Novorosiisk se va extinde, iar Flota rusa a Marii Negre se va moderniza pana in 2020 si va dobandi o noua strategie, care va implica si prezenta ei permanenta in estul Mediteranei, in portul sirian Tartus. In Abhazia vor fi desfasurate rachete S-300, iar cu Azerbaidjanul se poarta discutii de acelasi tip.

Politiologul armean Gaidz Minasian, care sintetizeaza aceste evolutii, afirma ca “toata lumea, incepand cu tarile din Caucazul de Sud – Georgia, Armenia, Azerbaidjan – trebuie sa inteleaga ca aceasta regiune este sub aceasta influenta (a Rusiei – n.n.). Alte forte, mai ales Turcia si Statele Unite, trebuie sa inteleaga ca nu pot avea ambitii in aceasta regiune care depinde de interesele directe ale Rusiei”. Si analistul Vladimir Socor de la Jameston Institute conchide ca “Statele Unite si NATO par sa absoarba aceste reculuri strategice in tacere”.

Presedintele Medvedev a tinut, de altfel, sa declare clar, in capitala Armeniei: “Misiunea Rusiei, ca tara cea mai mare si mai puternica din regiune, este de a asigura aici pacea si ordinea”.

In zona extinsa a celor doua mari, Rusia si-a dezamplificat cooperarea in diverse domenii cu Turtcia (economica, energetic, nucleara, turistica etc.). In acelasi timp, in ciuda situatiei crispate in relatiile Iranului cu Occidentul, Rusia a reusit sa armonizeze exigentele internationale fata de aceasta tara cu relatii de colaborare semnificativa cu Teheranul, iar intrarea in functiune a centralei nucleare de la Bushehr, construita in comun, este exemplul cel mai elocvent.

In dinamica zona ponto-caucaziano-caspica, Rusia se afla asadar in plina ofensiva poltica, diplomatica si militara. Proiectele energetice, de tipul South Stream, nu pot tine pasul cu acest iures. Pe frontul energetic, competitia Rusia-Occident este, si ea , in plina desfasurare.

Flota militara rusa a Marii Negre, in mars fortat catre Bosfor si Dardanele

Dintr-un spatiu mai degraba, inchis, “adjudecat” (de Rusia si Turcia) si prea putin interesant geopolitic, in timpul razboiului rece, Marea Neagra devine o zona colorata viu si nuantat pe hartile din birourile cele mai secrete ale lumii. Rivalitatea Est-Vest postbelica crease aici un blocaj, o inertie, o situatie de pat, care se sprijinea pe relativul echilibru sovieto-turc statuat prin Tratatul de la Montreux, dar preexistent din timpul rivalitatii istorice dintre Moscova si Istanbul, veche de cateva secole.

Indiferent daca Testamentul lui Petru cel Mare este autentic sau nu, cateva paragrafe de text are, pentru unii, rezonante actuale. Tarul i-ar fi cerut, cu limba de moarte, Rusiei de dupa el “a se intinde neincetat catre Nord, in lungul Balticei, precum si spre Sud, in lungul Marii Negre, a se apropia pe cat este posibil de Constantinopol si Indii. Cel ce va domni peste aceste tinuturi va fi adevaratul suveran al lumii.(…) A aseza santiere pe Marea Neagra, a se face stapana din ce in ce mai mult peste aceasta mare…” etc. etc.

Sa lasam insa deoparte acest text, nu numai pentru ca e viu controversat, dar si pentru ca acum 300 de ani nimeni nu prevedea ca imperiilor traditionale din zona, rus si otoman, li se va alatura, cu ambitii in spatiul pontic, superputerea de la confluenta secolelor 20 si 21, Statele Unite, desi implantarea sa militara aici este (inca?) prudenta si prea putin semnificativa.

Alianta atlantica, prezenta in estul Marii Negre prin aliatul ei turc, si-a creat noi avanposturi si pe coasta de vest, prin Romania si Bulgaria, iar dupa dezmembrarea URSS, in nordul si in estul spatiului au aparut noi state, ca Ucraina si Georgia, care pareau sau mai par inca sa mearga intr-un alt sens decat cel al intereselor Rusiei.

Cine ar trage insa concluzia ca, prin aceasta, Rusia pierde teren in Marea Neagra judeca pripit si gresit. Nauceala post razboiul rece si postsovietica, reala la nivel plasnetar, deci si aici, devine fapt al trecutului. Statutul Rusiei in Marea Neagra redevine unul stabil si tot mai clar delimitat. Portul Sevastopol a fost  reconfirmat ca baza militara maritima a Rusiei pentru cel putin inca o jumatate de secol, iar voci autorizate de la Moscova (primarul Lujkov, de pilda) afirma categoric ca Sevastopolul va fi rusesc “pentru totdeauna”. In partea de teritoriu care s-a desprins de Georgia exista porturi in care prezenta militara rusa se consolideaza. Occidentul e dezamagit si neputincios in fata acestui curs, iar Turcia nu pare deranjata, caci dinamica relatiilor sale cu URSS/Rusia are parametri de stabilitate verificati in timp. In plus, “neootomanismul” politicii Ankarei in vecinatatea mai mult sau mai putin apropiata nu e imperialism clasic si brutal, ci un fapt insolit, pe care lumea abia incearca sa si-l explice. Iar Rusia nu este nici ea deranjata de noile accente din politica externa turca.

Lumea urmareste cu interes crescand si intentiile – anuntate sau nu – ale Rusiei in Marea Neagra ori avandu-si originile aici. Moscova are nevoie de modernizarea flotei sale din aceasta mare si de o noua strategie. Modernizarea a inceput si i se cunosc obiectivele. Care va fi strategia, ramane insa de vazut. Deocamdata, se stie oricum ca navele grele ale Rusiei in Marea Neagra – inclusiv submarine si portavioane – vor fi stationate si in Mediterana de est, in portul sirian Tartus. Ca o curiozitate, e de amintit ca in textul atribuit lui Petru cel Mare, se spune la un moment dat “a stabili d este posibil, prin Siria, vechiul comert al Orientului si a inainta pana la Indii, care sunt antrepozitul lumii”.

Oricum, anuntata noua strategie a Rusiei in Marea Neagra depaseste cu mult strictul spatiu pontic, fie si pentru faptul, amintit de un autor rus, ca Rusia este statul cu cele mai lungi frontiere maritime din lume.

Asa stand lucrurile, cum sa nu devina interesanta Marea Neagra? Din ce in ce mai interesanta.

Patriarhul rus Kirill debarca in Ucraina

A treia vizita, în decursul ultimului an, a patriarhului Kirill în Ucraina, nu mai lasă nici urmă de îndoială asupra priorităţilor politicii externe ale actualului conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR). Anume în Kiev, se intersectează toţii vectorii geopolitici ai patriarhului Kirill.
În primul rând, Ucraina rămâne cel mai sensibil punct al BOR începând cu „schisma” mitropolitului Filaret şi crearea Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhatului de Kiev (BOU-PK) în 1992. În al doilea rând, anume Ucraina, fiind a doua ca suprafaţă regiune canonică în lumea ortodoxă, devine arena luptei pentru supremaţia mondială dintre patriarhatul Moscovei şi cel al Constantinopolului. Şi nu în ultimul rând, din cauza regiunilor din vestul fostei republici sovietice, unde sunt puternice poziţiile greco-catolicilor, aceste regiuni sunt ieşirea direct spre Occident şi potenţialul câmp „de luptă” cu papa romano-catolic Benedict.
Iar aici patriarhul Kirill are din start un avantaj extrem de important. Odată Stalin, când i s-a reamintit de poziţia politică a papei de la Roma, a întrebat sarcastic: „câte divizii are papa”?. Iar azi nici Benedict, cu atât mai mult nici Bartolomeu nu au divizii sau bombe atomice. Dar rolul „motorului” expansiunii duhovnice ruseşti, ca şi în trecut, poate fi îndeplinit de „baionetele imperiale”. Nu în zadar, în Rusia, sunt foarte populare ideile „ortodoxiei atomice”, iar patriarhul acordă atenţie deosebită obiectelor ministerului apărării (sfinţirea navelor cu propulsie nucleara, purtătoare de rachete, etc.)
De aici devine clară poziţia strategică a Ucrainei, în relaţiile lui Kirilll cu puterea. Până acum tot ce primea până acum biserica de la conducerea statului (restituiri, religia în şcoli, etc.) erau doar plăţi ale vechilor „păcate ale statului”. Anume aici, în Ucraina, unde poziţia BOR este puternică, Kirill are posibilitatea de a demonstra conducerii ruseşti, importanţa şi eficacitatea sa şi să se transforme într-un jucător cu influenţă politică reală in Rusia si spaţiul Comunitatii Statelor Independente (CSI). Importanţa Ucrainei pentru Kirill a putut fi observată şi în problema recunoaşterii independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud. La cererile exprese ale Kremlinului de a include în componenţa sa ortodocşii celor două republici, Patriarhia Rusa a fost nevoită să refuze. Recunoaşterea bisericilor ortodoxe abhaze şi osetine ar fi creat un precedent periculos, care ar fi dus la declararea autocefaliei şi recunoaştere de către Constantinopol a Bisericii locale ucrainene. Insistând pe această poziţie, Kirill a reuşit să obţină din această istorie şi un anumit capital propagandistic, prezentând-o ca pe o dovadă a independenţei BOR faţă de Kremlin. Dar aceasta aduce şi anumite obligaţii pentru Kirill. Ucraina rămâne nu doar epicentrul intereselor sale, dar şi acel al „doilea front”, unde conducerea rusă aşteaptă de la el şi ierarhia Patriarhiei ruse succese imediate. Iar pentru menţinerea prestigiului şi a încrederii Kremlinului, patriarhul trebuie sa obtina anumite succese într-un interval de timp cât mai scurt.

Statistica religioasa

Care sunt „forţele ortodoxe” ale patriarhului Kirill în Ucraina? În primul rând poziţia BOU (PM) (cu patriarhatul la Moscova), cea mai numeroasă şi singura recunoscută de toată lumea ortodoxă. BOU PM are circa 11 mii de eparhii, BOU (PK) (patriarhatul de Kiev) are circa 4500 eparhii, iar BOUA (biserica ortodoxă ucraineană autonomă, care îşi are originea în perioada revoluţiei din 1917) are 1200 eparhii. În afară de acesta, BOU (PM) are şi o autonomie destul de largă, obţinută după evenimentele din 1991-92. Această „filială locală a patriarhiei Moscovei” este practic independentă de Moscova în numirea episcopilor proprii, dar episcopii ucraineni, fiind membri cu drepturi depline a Sinodului BOR, sunt capabili să influenţeze viaţa bisericească din Rusia. Păstrarea acestui status-quo este probabil convenabil ambelor părţi. Cu preţul autonomiei canonice, patriarhia Moscovei, după declararea independenţei Ucrainei, a reuşit să îşi păstreze aici o influenţă reală. Iar liderilor BOU (PM) îi convine aceasta situatie, autocefalia ramurii ucrainene a Patriarhiei ruse putand conduce treptat la supunerea ei totală faţă de puterea locală de la Kiev.

Autocefalia, arma religioasa

Totuşi, poziţiile autocefaliştilor sunt extrem de puternice, iar argumentele lor pot fi cu greu combatute de liderii Patriarhiei ruse. Crearea unei Biserici Locale Ucrainene ar rezolva majoritatea problemelor ucrainene, considera liderii Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhatului de Kiev. Autocefalia ar „vindeca” toate schismele interne ucrainene, iar supunerea canonica fata de Patriarhul ecumenic ar scoate Ucraina de sub influenţa politicienilor de la Kiev sau Moscova, influenta „liberală” si „ecumenica” a Patriarhului ecumenic fiind preferata „mânei duri a Moscovei”.
Autocefalia este considerata, de liderii Patriarhatului de Kiev, o soluţie viabilă şi din punct de vedere al dreptului bisericesc, Constantinopolul avand aceleaşi drepturi canonice asupra Ucrainei ca şi Moscova, mai ales ţinând cont de alipirea scandaloasă a bisericii ucrainene la cea din Moscova din 1686. Autocefalia este justificată şi din punct de vedere istoric, naţiunile se maturizează şi obţin suveranitatea. Moscova, la rândul său, a obţinut în mod similar independenţa faţă de Constantinopol. Independenţa va fi benefică şi pentru relaţiile dintre cele două biserici. Ortodocşii si ierarhiile ucraineana şi rusa ar putea începe relaţiile de la zero, de la egal la egal. Toate cele expuse mai sus, fac proiectul autocefaliei să fie foarte atractiv. Dar Ucraina este un subiect geopolitic prea important, pentru ca problema ei să fie rezolvată în „spiritul iubirii, fraternităţii şi dreptăţii”. 17 mii de eparhii ortodoxe în Ucraina, faţă de 30 mii în Rusia – acesta este preţul problemei, care ar putea schimba total raportul de forţe în lumea ortodoxă. De aceea proiectul autocefaliei nu convine nici conducerii ruseşti, nici lui Kirill cu ambiţiile sale şi cu pretenţiile faţă de biserica ucraineană.

Cruciatul Ianukovici

Victoria lui Ianukovici, a întărit brusc poziţiile patriarhatului Kirill şi ale BOU (PM). Totuşi perspectiva de a pierde Ucraina este destul de reală pentru BOR. Şi aceasta şi din raţiuni obiective. Vladimir Sabodan, Mitropolitul rus al Kievului, împlineşte în acest an 75 de ani. Este o vârstă la care este firească întrebarea – cine îl va înlocui la Kiev? Autonomia relativă, nu îi permite patriarhului Kirill să numească, in mod direct, candidatul său, care ar trebui să convină şi episcopatului ucrainean. Acesta este unul din motive care îl determină pe „pastorul” Kirill să nu îşi lase nesupravegheată pentru mult timp „turma” ucraineană. În această situaţie Kirill ar putea recurge la o soluţie neaşteptată, si anume să încerce să ocupe el însuşi poziţia de conducător al bisericii ucrainene. Această propunere nu ar putea fi refuzata de episcopii ucraineni daca ar fi sustinuta de presiunile conducerilor politice de la Kiev şi Moscova. Obţinerea conducerii mitropoliei ucrainene, ar permite obţinerea de catre patriarhatul Kiril a unei poziţii strategice pentru un „atac” hotărât spre vest. Ar fi o victorie clară asupra patriarhului ecumenic Bartolomeu şi o poziţie excelentă în negocierile cu papa Benedict. În această perspectivă devin clare şi aceste şedinţe „în deplasare” ale Sinodului şi chiar declararea Kievului „capitală sinodală a patriarhatului Moscovei”. Toate acestea, împreună cu vizitele tot mai dese au importanţă de ordin psihologic. Patriarhul îşi marchează teritoriul, sugerându-le episcopilor ucraineni: „eu sunt aici pe teritoriul meu”, „eu sunt puterea reală”, „e timpul să vă obişnuiţi”. Dacă în urma acestor presiuni psihologice se va reuşi să mai taie din elanul „autonom” al episcopilor ucraineni, atunci candidatura lui Kirill, nu va ridica mari obiecţii, ci numai va paraliza definitiv rezistenţa lor. Indirect, despre intenţiile sale electorale, a vorbit inclusiv patriarhul Kirill, care a declarat că vrea să obţină cetăţenia ucraineană.
Astfel, înaintea ultimei vizite oficiale, ofiţerul de presă al Eparhiei Odesei a BOU (PM), protoiereul Serghii Lebedev s-a adresat direct preşedintelui Ianukovici, solicitandu-i acestuia să lichideze înregistrarea BOU (PK). Iar la şedinţa Sinodului de la Kiev a fost aprobata o declaratie, prin care se solicita tuturor „schismaticilor” din Ucraina să se pocăiască şi să se întoarcă în matca patriarhatului Moscovei. Dar, probabil cel mai serios argument al lui Kirill în convingerea episcopilor ucraineni este cel financiar. Patriarhul Bartolomeu nu dispune de surse financiare, pe când partidul lui Ianukovici finanţează la nivel local eparhiile BOU (PM), iar posibilităţile financiare ale lui Kirill şi ale Kremlinului sunt practic nelimitate.
Totuşi, tronul de la Kiev, rămâne încă, doar un vis frumos pentru Kirill. Se va hotărâ trecerea la acţiuni radicale? Ucraina nu este Federatia Rusa. Este o lume politică foarte emoţională şi potenţial explozibilă, orice atentat asupra autonomiei canonice putand provoca reacţii dureroase. Lipsirea (de facto) a BOU (PM) de independenţă ar putea avea un efect contrar: scăderea încrederii în rândurile populaţiei faţă de „biserica moscală”, plecarea masivă a episcopilor din BOU (PM), creşterea influenţei BOU (PK) şi BOUA. Rezultatul „victoriei clare” a patriarhului Kiril ar putea duce la intensificarea diviziunilor politice si religioase din Ucraina.

Mars religios

Faptul că rezolvarea „gambitului” ucrainean este foarte dificilă s-a văzut şi în urma ultimei vizite, produsă în contextul schimbării conducerii de la Kiev. Dacă prima vizită, în Ucraina „oranj” avea ceva dintr-o „incursiune eroică ” în spatele frontului inamic, atunci vizita actuala poate fi comparată ca un marş al victoriei. Totuşi, mulţi comentatori au remarcat lipsa de interes şi iritarea populaţiei faţă de vizită, din cauză utilizării excesive a resurselor administrative. De exemplu, în Odesa, unde erau aşteptaţi 200 mii de pelerini, abia de au fost 10 mii. Complexitatea „problemei” ucrainene poate fi ilustrată şi de relaţiile dintre biserică şi societate în istoria recentă a Federatiei Ruse. Dacă între 1990-2000, BOR avea o autoritate importantă, datorată represiunilor din perioada sovietică, atunci începând cu 2000, a devenit evident că BOR a preferat să convertească această autoritate în relaţii privilegiate cu statul şi nu în grijă faţă de populatia ortodoxa rusa. Ca rezultat observăm, azi, un tandem unit dintre puterea laică şi BOR (practic cu rol de ideolog oficial) şi totodată scăderea încrederii în BOR a componentei active a societăţii ruse, mai ales în rândurile intelectualilor care au depus eforturi considerabile pentru renaşterea bisericii.

Arme ideologice

În afară de tactica „profilaxiei schismei”, Kirill mai foloseşte în Ucraina şi alte „arme”. Referitor la „lumea rusă”, această construcţie ideologică poate fi realizată numai în cazul in care la baza sa va sta dorinţa benevolă a populatiei. Nimeni, teoretic, nu neagă că ucraineni, belorusii şi ruşii sunt popoare înfrăţite. Altă situaţie este cazul relaţiilor politice, în cadrul cărora încă din timpul Rusiei Kievene s-au adunat multe ambiţii şi răutăţi. În locul rezolvării lor, ideologii preferă poveşti frumoase despre „lumea rusă”. Dar toată construcţia se bazează doar pe tradiţii şi relaţii de bună vecinătate. Anume acesta ar trebui să fie rolul patriarhului – să diminueze efectul negativ al acţiunilor politicienilor, prin acţiuni şi cuvinte necesare. Aici şi este punctul slab al lui Kirill şi echipei sale. Ambiţiile patriarhului nu prea corespund imaginii unui „pastor bun”. Cucerirea Ucrainei are drept scop şi să demonstreze Kremlinului că argumentele puterii patriarhale sunt foarte serioase din punct de vedere geopolitic. Kirill, în Ucraina este, într-un fel, la el acasă, pe când Putin şi Medvedev sunt în cel mai bun caz oaspeţi de onoare.
„Preoţia mai presus decât împărăţia” acesta este principiul dupa care se conduce Kirill. Ucraina este doar primul cap de pod, necesar pentru acţiunile viitoare din Vest, acolo unde el poate lupta pentru supremaţia mondială cu papa Benedict şi cu liderii lumii musulmane. Şi „cartea câştigătoare” în această situaţie pentru el îl reprezintă forţa Rusiei şi strategia ei geopolitică.
„Summit-ul liderilor religioşi”, un „comitet religios pe lângă ONU”, câteva din proiectele religioase ale lui Kirill, pe care el le-a demarat ca mitropolit, au fost uitate de opinia publică. Toate aceste proiecte îşi vor juca rolul lor în viitor. Kirill nu trebuie subestimat, iar scopul său nu este doar Ucraina, ci lupta pentru „puterea spirituală” la nivel mondial.

Posibilitatea ca Partidul Democrat (PD) condus de fostul comunist Marian Lupu sa faca o alianta electorala separata cu Alianta Moldova Noastra (AMN), partidul fostului primar de Chisinau, Serafim Urechean, pare tot mai aproape de realitate. Semnele au fost date de Lupu in ultimul interviu acordat radio-ului “Golos Rossii” in care fostul lider comunist a afirmat ca cel mai apropiat ca ideologie de stanga democrata este AMN. “Pe tot parcursul acestei perioade (in coalitia AIE – n.r) am avut rela]ii bune cu AMN. Acest partid trece printr o perioada dificila si noi il sustinem. Din punct de vedere ideologic, acesta este cel mai apropiat noua partid, din toate forma]iunile din Coalitie.”. Lupu a mai afirmat ca AIE exista doar de iure dar aceasta nu mai constituie un mecanism serios si responsabil. El a mai adaugat, ca exista multe lucruri, facute la initiativa liderilor AIE, pentru care “Iti este rusine”. Acesta s-a referit in special la declaratiile facute de actualul premier Vlad Filat care a declarat in urma cu circa o saptamana ca partidul pe care il conduce – Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) va da Republicii Moldova un presedinte, scrie Unimedia.md. Marian Lupu a mai adaugat ca este convins de faptul ca la urmatoarele alegerile prezidentiale, PD va castiga fotoliul de presedinte. “Sunt sigur ca vom castiga in aceasta competi]ie pentru preziden]iale si afirm acest lucru bazandu-ma pe mai multe argumente, rezultatele ultimilor sondaje sociologice, dar si intelepciunea si increderea poporului moldovenesc”, a conchis unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai “teoriei moldovenismului” dezvoltata de fostul presedinte comunist Vladimir Voronin. Reamintim ca, potrivit ultimelor sondaje, AMN ar putea sa nu mai reuseasca sa treaca pragul electoral parlamentar la urmatoarele alegeri legislative.

La implininirea a doi ani de la declansarea conflictului ruso- georgian din august 2008, presedintele rus Dmitri Medvedev a stat duminica de vorba cu soldatii rusi cantonati intr-o baza militara rusa din Abhazia subliniind ca actualele conditii de trai in aceasta baza vor fi imbunatatite, potrivit RIA Novosti, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Fosta baza militara sovietica de pe coasta de Marii Negre, situata la nord de capitala Abhaziei, se afla in reconstructie inca din luna februarie ca urmare a unei intelegeri intre Moscova si Suhumi prin care prezenta trupelor ruse in aceasta regiune va fi permanenta. Rusia a mentinut o forta ce numara 1.7000 de soldati in centrul de comanda de la Gudauta in cadrul unui acord militar din septembrie 2009. Medvedev, afla in prima sa vizita in Abhazia, le-a promis militarilor ca li se vor construi baraci noi si case pentru a se simti cat mai confortabil. “Pana la mijlocul lunii septembrie vom construi baraci noi, unde conditiile vor fi bune”, a declarat liderul de la Kremlin cu ocazia unui pranz luat cu militarii. Moscova a recunoscut indepedenta Osetiei de Sud si a Abhaziei, doua republici georgiene, in urma conflictului deschis dintre Rusia si Georgia din august 2008.

Apel la eliberare

In paralel, presedintele georgian Mihail Saakasvili a cerut populatiei sa isi indeplineasca “misiunea istorica” si sa “elibereze” tara. Liderul de la Tbilisi a afirmat ca, in 2008, copiii tarii au fost nevoiti sa isi sacrifice vietile pentru a apara “libertatea si viitorul” tarii. Liderul regiunii separatiste Eduard Kokoiti a respins anterior acuzatiile georgiene, potrivit carora stationarea fortelor ruse in Osetia de Sud si in Abhazia dupa august 2008 inseamna ca cele doua teritorii s-au transformat in niste baze militare ruse gigantice in regiunea Caucazului. “Acest lucru este absurd. Am semnat aceste acorduri interguvernamentale si le-am cerut liderilor rusi sa desfasoare aceste baze – aceasta este practica normala internationala”, a spus el. La randul sau, presedintele rus Dmitri Medvedev a declarat joi ca este convins ca Rusia a procedat corect cand s-a luptat cu Georgia si a recunoscut independenta celor doua regiuni separatiste.

Centrul rus antiracheta, vulnerabil

Incendiile de vegetatie din Rusia ameninta comandamentul militar al centrului de avertizare antiracheta din regiunea Moscovei, a declarat sambata un purtator de cuvant al Fortelor spatiale ruse. Trei incendii izbucnite in apropiere de centrul de avertizare, in districtul Kolomenski din regiunea Moscova, au fost stinse repede, a spus colonelul Aleksei Zolotuhin, adaugand ca districtul este amenintat in continuare de incendiile care se raspandesc repede. Purtatorul de cuvant a precizat ca 50 de militari taie doua hectare de padure din jurul centrului. Incendiile din Rusia au provocat pana in prezent moartea a 52 de persoane si au lasat peste 3.500 de oameni fara adapost.

Republica Azerbaijan, arbitru energetic la Marea Neagra si Marea Caspica

Presedintele roman, Traian Basescu, si omologii sai azer, Ilham Aliev, si georgian, Mihail Saakasvili, urmeaza sa aiba o intalnire oficiala pentru a discuta problematica proiectelor comune de furnizare a gazului pe ruta Azerbaidjan – Georgia – Romania, a anunţat recent Ministerul Industriei si Energiei de la Baku, citat de agenţia azera Trend, preluata de mass-media regionala. La summitul de la Baku vor mai participa presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, si comisarul pentre energie Gunther Oettinger. Parţile participante vor semna o declaraţie la Baku privind rezultatele summitului.
Totodata, Azerbaidjanul va gazdui, în data de 6 septembrie 2010, si o reuniune a grupurilor de lucru, pentru coordonarea tuturor documentelor necesare. De asemenea, în 13 septembrie va avea loc o întalnire la nivel de ministrii ai energiei din cele trei state.

Join venture pontic

Anterior, oficialii din Romania, Georgia si Azerbaidjan au decis înfiinţarea un grup trilateral de lucru, care este însarcinat cu crearea unui joint venture. Potrivit asteptarilor, procesul de înfiinţare a joint venture-ului se va încheia în toamna, în Romania. Societatea formata va include reprezentanţi ai celor trei ţari care participa la proiect si va pregati, în prima faza, un studiu de fezabilitate, dupa care va încerca sa obţina investiţii si sa contruiasca terminale în Georgia si Romania, precum si sa construiasca infrastructura în toate cele trei ţari participante. Joint venture-ul urmeaza sa anunţe în septembrie lansarea unei licitaţii pentru pregatirea studiului de fezabilitate.
Reamintim ca in data de 13 aprilie 2010, Romania, Azerbaidjanul si Georgia au semnat un memorandum privind transportul gazului lichefiat. Acordul implica livrari de gaz lichefiat din Azerbaidjan, prin Georgia si Romania si construirea a doua terminale pentru gazul natural lichefiat în Georgia si Romania. În baza memorandumului, parţile si-au exprimat intenţia de a promova un coridor de tranzit energetic, ce va conecta regiunea caspica si Europa, în cadrul coridorului sudic.

Conexiunea caspica

Comisia Europeana, care sprijina construirea conductei de gaze Nabucco, a elaborat propuneri referitoare la construirea unei conducte de gaze transcaspice din Turkmenistan prin Azerbadjan fara a fi delimitat platoul intercontinental din Marea Caspica, relateaza surse diplomatice europene, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Aceasta va permite construirea gazoductului fara acordul Moscovei si iesirea gazului turmen in Europa, ocolind Rusia, ceea ce a provocat reactii dure din partea Moscovei, care considera aceasta idee absurda, relateaza si cotidianul rus Kommersant.
Proiectul european  Nabucco, sustinut de SUA, constituie principalul concurent al South Stream elaborat de Rusia. Acesta a fost conceput pentru gazul din Iran, dar in urma sanctiunilor impuse acestei tari de ONU, SUA si UE,  apare putin plauzibil, chiar daca se vor lua in calcul ca baze de resurse Iranul si Egiptul. Sursa reala pentru ocuparea in totalitate a acestei conductre ar fi Turkmenistanul si Azerbaidjanul. Pentru racordarea Turkmenistanului la conducta Nabucco urmeaza sa se adopte solutia construirii unei conducte de gaze de 1,9 mii de km pe fundul Marii Caspice.

Diferend teritorial

Conform surselor citate, propunerea a fost amanata datorita diferendului dintre Turkmenistan si Azerbaidjan, care nu s-au inteles asupra impartirii si delimitarii zacamantului Kiapaz (cunoscut in Turkmenistan ca Serdar) din Marea Caspica, ale carui reserve reprezinta  100-150 milioane tone titei.
Moscova considera ca realizarea acestui proiect va reprezenta un concurent pentru Rusia pe piata de gaze europeana. Principalul impediment il constituie lipsa unui statut juridic clar al Marii Caspice si a principiilor de impartire a acesteia de la dezmembrarea URSS. Rusia intentioneaza sa nu-si dea acordul pentru delimitarea granitelor, fara acesta problemele neputand fi rezolvate.
Sursele citate au mai subliniat ca o delegatie oficiala din Turkmenistan poarta tratative la New-York pentru elaborarea, impreuna cu reprezentantii ONU, a unui document international privind tranzitul resurselor energetice, sperand ca prin acesta se va putea trece peste veto-ul Rusiei in problema construirii conductei in litigiu.

Provocarea iraniana

La jumatatea lui iulie 2010, ministrul iranian al petrolului a efectuat o vizita oficiala la Ankara, unde a fost anuntata incheierea unei intelegeri cu o companie private turca de energie pentru constructia unui gazoduct din Iran in Turcia. Conducta, in lungime de 660 km, va fi gata in trei ani, va transporta zilnic 50-60 milioane mc de gaz si va cosata 1,3 miliarde dolari. Ministrul turc al energiei s-a grabit  sa precizeze ca nici guvernul turc, nici compania de stat BOTAS nu sunt parte la acest accord. Oficialul turc nu a negat faptul ca firmele turcesti private manifesta interes pentru  acest tip de acorduri cu Iranul. De altfel, in 2008, Teheranul si Iranul au demarat, chiar la nivel oficial, un proiect de exploatare a zacamintelor de gaz din South Pars, dar, sub presiunea SUA, proiectul a fost temporar inghentat, nu insa si abandonat de partile implicate.
Proiectul, anuntat in iulie 2010 deschide o noua perspectiva, cu deschidere spre Europa, o varianta  analizata fiind traseul iraniano-turco-elvetian perfectat in 2008, care s-ar putea racorda cu Nabucco.

România nu renunţă la Nabucco

România nu va balansa între Southstream si Nabucco, a declarat presedintele Traian Băsescu, prezent la un seminar al Universităţii de Vară ‘Tusvanyos’, de la Băile Tusnad. Potrivit mass-media, Traian Băsescu a adăugat că securitatea energetică este un proiect la care statele din centrul Europei pot lucra împreună. De precizat că, în urmă cu câteva săptămâni, a avut loc o întâlnire a ministrului Economiei, Adriean Videanu, cu seful Gazprom, Aleksei Miller, în urma căreia gigantul rus declara că părţile au deschis problema posibilei participări a României la gazoductul South Stream. Gazprom sublinia că părţile au convenit ca, în curs de câteva luni, să fie realizate un calcul tehnico-economic privind construirea pe teritoriul României a unei magistrale de tranzit a conductei South Stream, precum si un studiu de fezabilitate privind crearea unui depozit subteran pe teritorul României, în cadrul proiectului.

Conditii kazahe

Republica Kazahstan este gata să se alăture proiectului Nabucco, „dar cu o condiţie. Uniunea Europeană să se implice mai mult, iar acţiunile să nu se limiteze doar la declaraţii” a afirmat presedintele Nursultan Nazarbaiev, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. După vizita oficiala a cancelarului german, Angela Merkel, in statul central-asiatic, presedintele kazah a declarat că se vorbeste prea mult despre gazoductul Nabucco, dar se face prea puţin. El a mai spus că statul pe care-l conduce este gata să se implice în acest proiect, dar si Uniunea Europeană trebuie să facă mai multe pentru viitoarea colaborare.
Reamintim ca platoul continental al Kazahstanului la Marea Caspică dispune de zăcăminte de gaze naturale cu un volum estimativ de 3.300 de miliarde de metri cubi. Confororm surselor guvernamentale de la Astana, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, producţia naţională kazaha pentru anul 2010 va depasi 45 de miliarde de metri cubi.
Proiectul Nabucco este evaluat la aproape 8 miliarde de euro si presupune construirea unui gazoduct cu o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi. Scopul proiectului este diversificarea surselor de gaze naturale ale Uniunii Europene si facilitarea importului de gaze naturale din regiunea Caspică si Asia Centrală. Ruta ar cuprinde Turcia – Bulgaria – România – Ungaria si Austria. Gazele naturale urmează să fie livrate din Iran, Irak, Azerbaijan, Turkmenistan si Kazakhstan

Axa strategica Romania-Turkmenistan

Presedintele roman Traian Basescu a declarat recent, in cadrul intalnirii cu noul ambasador al Turkmenistanului, Sohrat Jumaev, ca spera ca aceasta tara va deveni un partener al Romaniei si al Europei in ceea ce priveste proiectele de diversificare a surselor de hidrocarburi. Ambasadorul turkmen, care si-a prezentat scrisorile de acreditare, a evidentiat relatiile politice bilaterale foarte bune si si-a exprimat increderea ca va contribui la dezvoltarea relatiilor economice la un nivel similar. Diplomatul a multumit din partea Guvernului turkmen pentru bursele oferite de statul roman in vederea pregatirii de specialisti in diverse domenii.
Presedintele Romaniei si-a exprimat satisfactia pentru faptul ca aspectele convenite cu prilejul vizitei sale oficiale in Turkmenistan au fost aduse la indeplinire, inclusiv in ceea ce priveste bursele pentru tinerii turkmeni.

Gaz turkmen pentru Nabucco

Proiectul Nabucco face un pas inainte prin gazoductul Est-Vest, in lungime de 1000 km, din Turkmenistan in Europa, al carui santier a fost inaugurat la 30 mai, relata anterior agentia de presa KARADENIZ-PRESS. „Europa castiga astfel o runda in competitia cu Rusia penbtru gazul turkmen, dupa ce Gazprom nu a reusit sa antreneze Turkmenistanul intr-un proiect similar prin Marea Caspica spre Rusia” considera reputatul analist Corneliu Vlad, intr-un editorial publicat de KARADENIZ-PRESS.
Gazoductul spre Europa, propus de Uniunea Europeana si SUA in legatura cu proiectul Nabucco, va fi alimentat de uriasul zacamant Yolotan-Osman din sudul Turkmenistanului. Zacamantul, unul dintre cele mai mari din lume, detine, dupa evaluari, 16 trilioane mc de gaz. Capacitatea anuala a conductei proiectate va fi, la incheierea lucrarilor, in 2015, de 30 miliarde mc de gaz.
Presedintele turkmen Gurbengali Berdimuhamedov apreciaza ca gazoductul Est-Vest “este avantajos nu numai sub raport economic, ci si politic”. In ultimii ani, rezervele de gaz ale republicii central-asiatice (o cincime din rezervele mondiale) au fost terenul unei rivalitati intense intre Rusia, China si Occident. Rusia detinea partea leului din livrari pana in decembrie 2009, cand a intrat in functiune o magistrala gaziera spre China. Relatiile energetice ruso-turkmene au cunoscut o deteriorare grava in aprilie 2009, cand explozia unei conducte, pentru care autoritatile turkmene au facut responsabila partea rusa, a intrerupt exportul catre Rusia. In ultimul an, exportul de gaz turkmen in Rusia a fost cu 80 la suta mai mic fata de cele 12 luni precedente.
Fluxul spre Europa al gazului turkmen intampina dificultati si din cauza disputelor dintre statele riverane ale Marii Caspice privitoare la delimitarea zonelor de exploatare in acest areal.

Element cheie

“Turkmenistanul este un element-cheie pentru proiectul Nabucco – aprecia de curand Michael Laubsch, expert al Eurasian Transition Group. Atata timp cat politica din Iran nu se schimba, Nabucco trebuie sa se concentreze pe gazul turkmen, caci altfel proiectul nu are sens economic”. Acelasi expert crede ca rivalul real al Rusiei, indelungat si unic partener traditional, in Turkmenistan este China, nu Uniunea Europeana. Expertul se hazarda si in previziuni: “Prevad ca in viitorul deceniu influenta chineza in Asia Centrala va creste, cea rusa va scadea, iar planurile UE trebuie ignorate, caci n-au sanse de succes”. Lansarea proiectului de gazoduct Est-Vest i-au infirmat, peste numai cateva zile, previziunile.

Cursa turkmena

La randul sau, presedintele turkmen Kurbanguli Berdimuhamedov, declara recent, intr-un interviu pentru mass-media turca, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, ca Turkmenistanul sprijina initiativele energetice regionale ale guvernului de la Ankara. Kurbanguli Berdimuhamedov a dat drept exemplu al cooperarii bilaterale turco-turkmene, noul gazoduct trans-turkmen, a carui constructie a inceput la sfarsitul lunii mai 2010. Noul gazoduct ce va lega regiunea estica a tarii, unde sunt concentrate rezervele de gaze naturale, de Marea Caspica, un proiect in valoare de 2 miliarde dolari, este constuit, conform declaratiilor presedintelui turkmen, cu asistenta tehnica si financiara a unor firme turcesti, implicate si in alte proiecte energetice, considerate „strategice” de autoritatile turkmene. Gazoductul est-vest va avea o capacitate anuala de 30 de miliarde de metri cubi si o lungime de 1000 km, finalizarea constructiei fiind prevazuta pentru vara anului 2015.
„Construirea acestui gazoduct are o insemnatate atat economica, cat si politica. Prin crearea unui nou sistem de transport gazier va creste capacitatea de export a gazelor naturale si, in acelasi timp, va satisface cererea interna, in special in sectorul energiei electrice”, declara atunci presedintele turkmen, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acest anunt constituie o lovitura destul de importanta pentru Rusia, care a sperat mult timp sa fie implicata in proiect subliniaza surse oficiale locale.

Rusia non-grata

Reamintim ca Turkmenistanul ocupa locul patru la nivel mondial in ceea ce priveste rezervele de gaze naturale, iar China, Rusia si statele occidentale spera sa ocupe un loc important in exploatarea acestor rezerve.
In martie 2009, Turkmenistanul a anuntat o licitatie internationala pentru realizarea gazoductului, la care si-au exprimat intentia de a participa peste 70 de firme din Rusia, China si Europa. Rezultatele licitatiei nu au fost facute publice.
Un acord cu Rusia a fost amanat brusc dupa vizita lui Berdimuhamedov la Moscova, in martie 2009. Atunci, consilierul lui Dmitri Medvedev pentru politica externa, Serghei Prihodko, afirmase ca acordul urma sa fie semnat pana la finele anului trecut. Relatiile dintre cele doua tari s-au deteriorat rapid dupa ce o explozie a unei conducte principale care aproviziona Rusia a oprit exporturile turkmene catre Moscova. Aprovizionarile cu gaze au fost reluate la inceputul lui 2010, dar Rusia si-a redus drastic achizitiile de gaz turkmen.

Nabucco, sub semnul intrebarii

Totodata, inaugurarea, in luna decembrie 2009, a gazoductului chinez din Asia Centrala, pune sub semnul intrebarii strategia Nabucco a statele europene. Conform unor surse diplomatice, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, consortiul Nabucco si Turkemnistanul ar putea semna, in aprilie 2010, un contract privind livrarea, anuala, a zece miliarde de metri cubi de gaze naturale de catre statul din Asia Centrala pentru aprovizionarea conductei. Acesta ar fi primul contract de aprovizionare a Nabucco, proiect international la care participa si Romania.
Dezvaluirile oficialului Nabucco vin la scurt timp dupa ce un al doilea gazoduct dintre Iran si Turkmenistan a fost inaugurat recent de catre presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, si omologul sau turkmen, Gurbanguly Berdimuhamedov, dubland exporturile de gaze turkmene catre Iran, aproximativ 20 de miliarde de metri cubi pe an. Conform surselor oficiale locale, acest acord va afecta posibilele livrari de gaz turkmen catre gazoductul Nabucco, sustinut de UE si SUA, menit sa reduca dependenta Europei de livrarile de gaz rusesc.
Potrivit surselor citate, livrarile din Turkmenistan catre Nabucco ar trebui sa traverseze Marea Caspica, situatie care ar putea intampina piedici politice, intrucat tarile riverane, Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Iran si Azerbaidjan nu au convenit, inca, asupra delimitarii zonelor maritime. “Este un pas semnificativ. Exista, insa, dificultati destul de importante”, a spus analistul Centrului pentru Studii Energetice Globale Julian Lee, cu privire la necesitatea de a transporta gazele din Turkmenistan in Azerbaidjan inainte de livrarea acestora catre Europa.

Deturnarea gazului turkmen

Reamintim ca ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a efectuat in martie 2010, o vizita oficiala de doua zile in Turkmenistan. Potrivit agendei de lucru oficiale, discutiile se vor focaliza asupra “perspectivelor de extindere a relatiilor economice” dintre cele doua tari. Expertii, insa, considera ca scopul principal al vizitei ministrului rus este cel de a convinge partea turkmena de faptul ca proiectul de gazoduct Nabucco, propus de Uniunea Europeana (UE) ca alternativa la livrarile rusesti, are perspective mai putin bune decat propunerile Moscovei.
Estimarile expertilor nu par atat de iluzorii, in conditiile in care semnarea unui acord strategic intre UE si Turkmenistanul ar urma sa aiba loc deja in aprilie, subliniaza cotidianul. in ceea ce priveste influenta Rusiei asupra Ashabadului, aceasta s-a diminuat dupa explozia de gazoduct din 2008. Rusia nu mai este lider in ceea ce priveste achizitionarea de gaz turkmen si, prin urmare, nu-si poate dicta conditiile. De altfel, Moscova a avut si inainte probleme in dialogul cu Ashabadul, deoarece, in regiune, Turkmenistanul se remarcase intotdeauna printr-o politica independenta. Astazi, Rusia incearca sa-si recapete pozitiile pierdute.
Cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta opina anterior ca atentia Moscovei pentru Ashabad se afla in legatura directa cu soarta proiectului Nabucco: atunci cand acest proiect inregistreaza progrese, spre capitala turkmena se indreapta rapid importante delegatii rusesti. si de data aceasta, expertii considera ca vizita lui Lavrov ar avea legatura cu progresele inregistrate in realizarea acestui proiect de gazoduct, alternativ celui rusesc.

Geopolitica gazoductelor

Acordul pentru a construi noul gazoduct, care leaga regiunea Dovletabat de Iran, a fost semnat in iulie 2009, fiind parte a strategiei noului regim din Turkmenistan de diversificare a sistemului propriu de conducte. Anterior, regiunea Dovletabat era una din principalele furnizoare de gaz ieftin pentru gigantul rusesc Gazprom. Reamintim ca in luna decembrie 2009, un alt gazoduct a intrat in functiune, fiind un proiect colectiv al Turkmenistanului, Uzbekistanului, Kazahstanului si Republicii Chineze, cu o capacitate totala de 60 de miliarde de metrii cupi, din care 40 de miliarde vor fi livrati de Turkmenistan. In pofida acestor acorduri, Federatia Rusa ramane cel mai mare importator de gaz turkmen, in 2010 urmand sa importe peste 30 de miliarde de metri cubi, conform unui acord de colaborare incheiat anul trecut, care prevede cresterea progresiva a cantitatilor de gaz livrate Gazprom.

Rezerve limitate

Conform presedintelui Uniunii Producatorilor Industrial de Gaz si Petrol din Federatia Rusa, Ghenadi Shmal, citat anterior de agentia de presa KARADENIZ PRESS, aceste acorduri limiteaza drastic capacitatea Nabucco de a gasi rezervele de gaz necesare. „In acest moment nu exista resurse suficiente pentru Nabucco. Azerbaidjanul nu are destul gaz pentru Nabucco, asa ca toate sperantele erau legate de Turkmenistan. Dar cum in acest moment, Turkmenistanul furnizeaza gaz Chinei si Iranului, nu mai are rezerve si pentru Nabucco. De unde va fi luat acest gaz ereprezinta o problema importanta. De aceea, South Stream ramane o prioritate, cu atat mai mult cu cat negocierile cu partenerii straini sunt in etapele finale” a mai declarat oficialul local.

Ucraina cere acces la gazele din Asia

Rusia nu exclude posibilitatea tranzitului gazelor naturale din zona Asiei Centrale spre Ucraina via Rusia, a declarat recent, la Kiev, presedintele rus Dmitri Medvedev, citat de mass-media locala. Problema reluarii livrarilor de gaz turkmen catre Ucraina va trebui discutata in perioada urmatoare, a declarat presedintele ucrainean Viktor Ianukovici, exprimandu-si speranta in sprijinul Moscovei pentru cumpararea de gaz turkmen de catre tara sa. “Este o chestiune care nu se poate regla bilateral. Este vorba de acordurile Rusiei si Ucrainei cu Uzbekistanul si cu alti parteneri, cum ar fi Turkmenistanul”, a explicat Medvedev, la un forum al oamenilor de afaceri in capitala Ucrainei.
Reamintim ca Ucraina cumpara gazele direct din Republica Turkmenistan, pana in 2006, cand intermediar a devenit compania ruso-ucraineana, RosUkrenergo. Aceasta a fost eliminata in 2009 de pe piata ucraineana de catre fostul prim-ministru Iulia Timosenko, care a adus Ucraina in situatia de a cumpara gaz exclusiv din Rusia.
Posibilitatea ca Moscova sa acorde Ucrainei acces la gazele mai ieftine din Asia Centrala este privita cu scepticism de analisti, care critica lipsa de transparenta a sistemului de livrare a gazelor prin intermediari. In ciuda reducerii semnificative obtinute luna trecuta la pretul gazelor rusesti, Ucraina a ramas o sursa de venituri importanta pentru Gazprom, observa intre altii Mihail Korcemkin, de la East European Gas Analysis. “In prezent – spunea el – exporturile de gaz rusesc catre Ucraina aduc venituri nete de 236 dolari la mia de metri cubi, fata de 155 dolari din exporturile Gazprom catre Germania”. La Forumul de la Kiev a participat si controversatul om de afaceri Dmytro Firtash, presedintele consortiului RosUkrEnergo.

Parteneriat energetic la Marea Neagra

Reamintim ca in data de 13 aprilie 2010, ministrul roman al Economiei, Adriean Videanu, ministrul azer al Industriei si Energiei, Natig Aliyev, si ministrul georgian al Energiei, Alexander Khetaguri, au semnat „Memorandumul de Intelegere pentru realizarea proiectului AGRI (Azerbaidjan Georgia Romania Interconect)”, prin intermediul caruia vor fi transportate gaze naturale din Marea Caspica spre Europa, din Azerbaidjan prin Georgia si Romania, valoarea investitiei fiind estimata intre doua si patru miliarde de euro. Conform surselor oficiale, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, alternativa AGRI a demarat prin intelegeri bilaterale intre statele partenere, urmate de semnarea, in aprilie, la Bucuresti, a unui Memorandum de transport al gazelor intre cele trei tari, urmand ca in perioada iunie-iulie 2010 sa se convina si asupra statului companiei ce se va ocupa de proiect si al carei sediu va fi la Bucuresti. Proiectul nu va fi nici substitut, nici alternativa pentru Nabucco, intrucat prin capacitatea sa, avuta in vedere, de 12 miliarde mc de gaze nu poate modifica sensibil actuala configuratie a Coridorului energetic sudic evocat de europenii ce vor sa reduca dependenta lor in materie fata de Rusia, au mai declarat sursele citate. Dar AGRI are o conotatie simbolica si poate fi realizat mai rapid, desi este mai costisitor. Nu va fi o conducta continua, caci presupune si o transbordare, prin imbuteliere, pe Marea Neagra, ceea ce inseamna si puncte de lichefiere (in Georgia) si de delichefiere (in Romania) a gazului, ceea ce va conduce automat la modernizarea si extiderea infrastructurii petroliere si portuare din porturile românesti, respectiv georgiene.

Nabucco la butelie

Azerbaidjanul este dispus sa asigure gazul necesar proiectului caci, cu sale estimate la 2200 miliarde mc, poate face fata tuturor proiectelor in care este implicat, cum afirma ministrul Industrei si Energiei de la Baku, dar isi rezerva dreptul de a opta pentru e cele mai oportune, cum a tinut, tot el, sa precizeze.
Reamintim ca, in 2009, Azerbaidjanul a mai convenit o optiune de transport, de gaz natural comprimat, cu Georgia si Bulgaria. Triada de proiecte Nabucco, AGRI si cel ce include Bulgaria ar putea scoate din joc varianta conductei submarine romano-georgiene numita White Stream. Oricum, oficialii romani vor sa propuna UE sa faca din AGRI proiect european prioritar.
In timp ce presedintele Federatiei Ruse, Dmitrii Medvedev, se afla la Ankara, ministrul roman al Economiei, Adriean Videanu semna pe 12 martie, la Baku, protocolul privind constituirea companiei de proiect AGRI, proiect la care vor participa firmele Romgaz, SOCAR (azera) si GOGC (georgiana). Prin noua ruta astfel creata vor putea fi transportate pana la 12 miliarde de metri cubi de gaze, respectiv cat intreaga productie anuala medie a Romaniei. Daca acest proiect se va dovedi ca fiind functionabil, Romania s-ar putea constitui intr-un fel de cap de pod pentru gazele azere de la Marea Caspica care vor fi apoi transportate inspre vest prin conducta Arad-Szeged si apoi spre sud prin conducta Giurgiu Ruse.

Nabucco vs. South Stream

Proiectele Nabucco si South Stream sunt complementare, ele nu se exclud, iar zona Marii Negre este esentiala, intrucat uneste zona Caspica de Europa, a declarat directorul general executiv al Eni, Paolo Scaroni, prezent la Black Sea Energy and Economic Forum, la Bucuresti, citat de agentiile de presa. “In timp ce South Stream este proiectata a fi aprovizionata cu gaz rusesc, de cealalta parte, gazoductul Nabucco intentioneaza sa aprovizioneze Europa cu gaze din alte surse. Daca proiectul South Stream prevede transportul anual a maxim 63 miliarde metri cubi de gaz, capacitatea Nabucco ar fi de cel mult 31 miliarde metric cubi gaze anual. Deci oricum nu e suficient”, a declarat directorul general executiv al Eni, Paolo Scaroni. Acesta considera ca exista un apetit crescut pentru gaz in Europa Centrala si de Vest, iar consumul este in continua crestere. “Trebuie sa gasim rute care sa uneasca Europa de regiunea Caspica. Este loc pentru o conducta aditionala in nord. Pentru a ne implica efectiv, trebuie sa fim atenti la toate provocarile si oportunitatile din zona Marii Negre. Marea Neagra este foarte importanta pentru Eni. Cu Romania si Bulgaria acum membre ale UE, granita este la Marea Neagra. Vorbim de o zona care reuneste zona Caspica cu pietele europene”, a mai subliniat Scaroni.
Omul de afaceri Dinu Patriciu, prezent la eveniment, a spus ca “este convins ca Nabucco si South Stream sunt doua proiecte in competitie. Suntem capatul vestic al Marii Negre, intr-o lume care are nevoie de podul dintre Est si Vest, care este deasupra acestei mari. Democratia trebuie sa treaca spre Caucaz”.
Reamintim ca ministrul rus al Energiei, Serghei Smatko, a declarat ca South Stream va fi gata inainte de proiectul european rival Nabucco. “Consider ca South Stream are toate sansele sa fie realizat inainte de Nabucco. Nabucco se confrunta cu mai multe probleme, care trebuie rezolvate”, a declarat Smatko. “Nu cred ca partenerii care vor furniza resursele pentru Nabucco vor fi liberali cu privire la pret”, a adaugat el.

Baku lasa Nabucco fara gaz

Republica Azerbaidjan a amanat pana in 2017 lansarea celei de-a doua faze a proiectului Sah-Deniz, in sectorul sau de la Marea Caspica, relateaza mass-media rusa, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Decizia a fost luata din cauza imposibilitatii de a exporta gaz in Europa, au declarat surse oficiale azere, sub protectia anonimatului. Reamintim ca autoritatile de la Baku luasera anterior decizia de a amana inceperea lucrarilor din 2013-2014, pentru 2016, ceea ce pune sub semnul intrebarii constructia gazoductului european Nabucco. Momentan Azerbaidjan si Turcia duc negocieri privind aprovizionarea cu gaz, tarifele pentru gaz, pentru livrare, precum si cantitatea aprovizionarilor in Turcia si Europa. Faptul ca Turcia si Azerbaidjan nu au ajuns la un acord blocheaza inceperea proiectului Nabucco, conceput pentru a reduce dependenta energetica a Europei de Rusia, relateaza mass-media rusa, citata de presa de la Bucuresti.

Rezerve strategice

Uniunea Europeana nu a luat inca decizia finala privind investitiile in proiectul Nabucco, a doua faza a proiectului de la Sah-Deniz fiind considerata resursa de baza pentru gazoductul Nabucco. Azerbaidjanul vrea ca Turcia sa plateasca pretul de piata pentru gaz, care momentan ajunge la 120 de dolari pentru mia de metri cubi. Mai mult, negocierile pentru gaz au accentuat diferendele economice dintre cele doua tari, Azerbaidjanul avertizand ca ar putea redirectiona livrarile de gaz spre alte tari, dovada in acest sens fiind acordurile energetice recente incheiate cu Republica Islamica Iran si Federatia Rusa. Rezervele campului gazifer de la Sah-Deniz sunt estimate la 1,2 trilioane de metri cubi. Potrivit estimarilor Companiei petroliere de stat a Republicii Azerbaidjan, lansarea fazei a doua a proiectului Sah-Deniz este estimata la 20 de miliarde de dolari.

Termen provizoriu

Transportul gazelor naturale prin conducta Nabucco va incepe cel mai devreme in 2018, a declarat comisarul european pentru energie, intr-un interviu publicat de cotidianul Süddeutsche Zeitung, citat de mass-media de la Bucuresti. In opinia lui Günther Oettinger, cu toata aceasta intarziere, Nabucco ramane un proiect prioritar al Uniunii Europene. Sansele realizarii acestei investitii au cresut substantial in ultimele luni. Daca in luna septembrie a anului trecut aceste sanse erau de numai 30%, acum acestea sunt de aproximativ 65%, a adaugat comisarul Günther Oettinger.
Anterior comisarul european a madeclarat ca gazoductul Nabucco ar putea reduce incepand din 2018 dependenta energetica a UE fata de Rusia, dar este mai degraba “o mareata viziune de viitor” decat o prioritate imediata pentru Comisia Europeana. “Nabucco ar trebui sa primeasca unda verde definitiva inainte de sfarsitul anului 2010 (…), dar nu va reglementa problema energetica a Europei decat dupa cativa ani”, a adaugat comisarul pentru energie Günther Oettinger. “Este o viziune mareata. Dar este si o provocare enorma, pentru ca trebuie sa-i puna de acord pe toti cei 15 sau 20 de parteneri ai proiectului”, a mai precizat oficialul european.

Conferinta internationala

Reamintim ca Uniunea Europeana a deblocat recent 200 de milioane de euro pentru acest proiect al carui deviz initial este estimat la 8 miliarde de euro. Comisarul european conteaza pe o conferinta internationala, programata pentru luna iulie 2010 la Ankara, pentru a fi rezolvate ultimele neintelegeri. Conferinta va reuni tarile furnizoare, tarile de tranzit, bancile si companiile implicate in construirea gazoductului, OMV din Austria, RWE din Germania, MOL din Ungaria, Transgaz din Romania, Bulgargaz din Bulgaria si BOTAS din Turcia. “Raman de depasit numeroase probleme, dar sansele de reusita sunt in prezent de peste 60%”, estimeaza Günther Oettinger.
Deocamdata, Comisia se concentreaza asupra altor proiecte de gazoducte, toate depinzand de Rusia. Prioritar este gazoductul baltic Nord Stream, care ar urma sa fie terminat in doi ani, potrivit lui Günther Oettinger. Cel de-al doilea este reconditionarea gazoductului central care, din timpul perioadei sovietice, leaga Rusia de Austria, prin Ucraina. Lucrararile ar trebui sa se incheie in 2013. Urmeaza apoi South Stream, proiect caruia “Europa nu are niciun motiv sa se impotriveasca”, dupa cum spune comisarul german.

Declaratii confuze

Conform declaratiei Comisarului european pentru Energie Günther Oettinger, darea in exploatarea a gazoductului Nabucco va avea loc cel mai devreme in 2018, cu 4 ani mai tarziu decat era planificat. Potrivit lui, posibilitatea ca hotararea privind constructia gazoductului sa fie aprobata este de aproximativ 65 %. Acest gazoduct care va furniza gaze din Asia Centrala in Europa si va asigura independenta fata de gazul rusesc, ramane un proiect „de prestigiu” al UE, a remarcat  Oettinger. Totodata, conform agentiei internationale Reuters, conducerea consortiului international pentru constructia Nabucco a declarat ca nu au fost adoptate nicio hotarare privind amanarea sau anularea proiectului. Toate autorizatiile de constructie au fost primite si constructia va incepe in 2011, iar in 2014 vor incepe livrarile de gaze, care initial vor fi de 8-10 miliarde mc,  si treptat vor creste pana la 31 miliarde mc. Singura necunoscuta ramane aceea ca nu se stie cine va livra gazele. In calitate de potentiale surse de gaze sunt Azerbaidjan, Turkmenia si Iran, dar nu afost semnat nici un document in acest sens cu nici una din aceste tari. Doar Azerbaidjanul si-a dat acordul de principiu la inceputul acestui an.

Comisar anti-Nabucco

Agentia de presa KARADENIZ PRESS a relatat anterior ca germanul Gunther Oettinger, comisar al Energiei, intentioneaza sa nu acorde o prioritate sporita proiectului Nabucco, care pana in prezent era unul dintre principalele obiective ale politicii energetice a Uniunii Europene. Viitoare intentii ale lui Oettnger au venit in urma unor intrebari adresate la audierile din Parlamentului European de catre eurodeputatul roman Adina Valean. Candidatul, in acel moment, pentru portofoliul european al Energiei a raspuns ca Nabucco este un proiect foarte costisitor, care are sens numai daca se poate asigura transportul rezurselor energetice pe termen lung. “Nabucco este un proiect foarte costisitor si va avea sens numai daca vom putea asigura pe termen lung securitatea transportului pentru intregul volum energetic avut in vedere”, a Gunther Oettinger. In acest sens, el a atras atentia ca exista probleme privind posibilele tari furnizoare de gaz care inca nu au parcurs toate etapele democratizarii si in care nu sunt indeplinite toate criteriile de securitate. “O sa ma concentrez, alaturi de colegii mei, ca tratatele semnate pentru Nabucco cu aceste state furnizoare sa fie ferme si foarte sigure”, a declarat spus comisarul propus de Germania. El a atras atentia ca Azerbaidjanul este o tara de incredere, care doreste sa isi dezvolte relatii stranse cu ea si cu care se pot dezvolta proiecte sigure. Europarlamentarul roman Adelina Valean nu a parut multumita de raspunsul lui Oettinger. “Pentru a fi viabil Nabucco trebuie sa fie reconfigurat pe alte rute, dar aceasta este doar opinia mea si poate o veti lua in considerare in timpul mandatului dumneavoastra”, a comentat Valean.

Triunghi energetic amoros

Pentru ca avea dreptul si la o intrebare suplimentara, Valean l-a chestionat pe comisarul german despre “triunghiul amoros dintre Rusia, Ucraina si UE, construit pe tema gazelor”. Oettinger, care a fost amuzat de intrebare sau de modul in care a fost ea formulata, a raspuns ca, intr-adevar, acest “triunghi amoros” este unul periculos, dar ca UE a reusit sa fructifice pozitiv participarea sa la aceasta formula si ca, prin contacte apropiate cu Kievul si Moscova, a reusit sa depaseasca perioadele dificile si de criza. “Criza gazelor de anul trecut a fost un fel de test pentru intregul sistem energetic european si cred ca toti cei implicati au invatat multe din acest episod. Ca umare a acestei crize s-au luat masuri foarte curajoase”, a spus germanul, completand ca in UE ar trebui sa existe tratate de solidaritate care se intre in vigoare pe timp de criza.

Independenta spre ratare

Proiectul Nabucco prevede construirea unui gazoduct care sa transporte anual pana la 31 de miliarde de metri cubi de gaz provenind din Asia Centrala in special spre Uniunea Europeana, ca alternativa la importul din Rusia. Nabucco, proiect lansat in 2002, ar urma sa intre in functiune in 2014, iar costul sau este estimat la 7,9 miliarde de euro, insa specialistii sunt de parere ca banii vor fi greu de gasit, din cauza crizei financiare globale. Nabucco este contracarat si de eforturile Federatiei Ruse de a construi, la randul ei, South Stream, gazoduct proiectat sa lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagra, ocolind Ucraina. Potrivit planurilor initiale ale consortiului Nabucco, gazoductul ar urma sa aiba ca tari furnizoare, intr-o prima faza, Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul, iar mai tarziu sa fie luate in considerare si Iranul sau Irakul, pentru a atinge capacitatea de 31 de miliarde de metri cubi. Din consortiul Nabucco fac parte, cu cate o parte egala de 16,67%, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Azerbaidjanul, Georgia, Turcia si Egiptul au semnat in luna mai un acord privind grabirea constructiei de conducte din zona, inclusiv Nabucco, iar UE este dispusa sa aloce acestui proiect cateva milioane de euro. La 13 iulie 2009, cele cinci state de tranzit din consortiu – Romania, Turcia, Bulgaria, Ungaria si Austria – au semnat la Ankara un acord interguvernamental pentru construirea gazoductului.
Scopul proiectului, mentionat in Tratatul Cartei Energiei al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene in 26 iunie 2003, era diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale UE, prin construirea unui gazoduct care ar fi urmat sa porneasca de la Marea Caspica, ocolind Rusia, si care urma sa transporte gaze naturale din Azerbaidjan si alte state din Asia Centrala inspre tarile din vestul Europei.

Mitul „Nabucco” contestat

Viabilitatea proiectului este pusa la indoiala de noi calcule care arata ca dependenta de gazul rusesc scade constant in Europa, de la 75% (in 1990) pana la 41% (in prezent), in timp ce livrarile din Norvegia si din regiunea Africii de Nord – in special din Algeria – au sporit considerabil, relateaza mass-media de la Bucuresti. Mitul eliberarii Europei de sub dependenta energetica de Rusia, care s-ar infaptui prin realizarea proiectului Nabucco, este contestat de noi calcule efectuate de un profesor de la Universitatea Libera din Berlin. In opinia profesorului Roland Götz, citat de cotidianul austriac Wirtschaftsblatt, preluat de mass-media de la Bucuresti, la capacitate maxima de exploatare, gazoductul nu va aduce in UE decat 6% din necesarul de gaz natural.
Desi cele cinci tari au semnat un acord preliminar pentru demararea proiectului (n.r.- la Ankara, in iulie 2009), expertul se indoieste de viabilitatea economica a proiectului, ridicand intrebarea daca in aceste conditii, merita ca statele participante la proiect, Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia, sa investeasca un total de 7,9 miliarde euro in proiect. In opinia lui, necesarul de gaze al statelor UE ar fi de 500 milioane metri cubi (mc) pe an, dar nu se stie daca aceasta cantitate nu va scadea, odata ce statele membre trebuie sa-si indeplineasca “obiectivele climatice” asumate, de a reduce consumul de combustibili fosili. Momentan, europenii importa 135 miliarde mc din Rusia, dar Nabucco nu ar putea aduce decat 23% din aceasta cantitate. Din cele 31 de miliarde, Turcia ar urma sa primeasca o cota importanta, iar referitor la aceasta Roland Götz, sustine ca este greu de crezut ca Turcia se va multumi doar cu statutul de tara de tranzit si considera ca este foarte probabil ca Ankara sa doreasca sa devina un centru energetic.
In plus, dependenta de gazul rusesc a Europei a scazut constant, de la 75% (in 1990) pana la 41% (in prezent), arata politologul Gerhard Mangott. El este de parere ca actuala recesiune a redus mult consumul de gaz din UE. Contractele cu Rusia includ clauza “take or pay” (cand cumparatorul tot plateste o parte din pret, chiar si cand refuza marfa), astfel ca europenii au preferat sa primeasca gazul si sa-l depoziteze.

Austria, anexata la South Stream

Federatia Rusa si Austria au semnat un acord pentru construirea gazoductului ruso-italian South Stream, destinat aprovizionarii Europei cu gaze naturale, relateaza agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acordul a fost semnat in capitala austriaca Viena de catre ministrul austriac al Economiei, Reinhold Mitterlehner, si de ministrul rus al Energiei, Serghei Smatko, in prezenţa premierului rus, Vladimir Putin, si a cancelarului austriac, Werner Faymann. Separat, presedintele Gazprom, Alexei Miller, si presedintele OMV, Wolfgang Ruttensdorfer, au semnat un acord cadru pentru colaborarea celor grupuri energetice, relateaza sursele citate.
Premierul rus, Vladimir Putin a subliniat ca South Stream este un “proiect concurent” pentru Nabucco, unde un partener important este OMV. Putin a pus din nou sub semnul indoielii realizarea proiectului Nabucco, afirmand ca “inainte de a construi ceva, trebuie asigurata semnarea contractelor de livrare de gaze naturale”, facand aluzie la incertitudinile legate de sursele de gaze pentru Nabucco.
La randul sau, cancelarul austriac, Werner Faymann, a amintit ca circa 70% din necesarul de gaze al Austriei este importat din Rusia si a adaugat ca livrarile efectuate prin intermediul South Stream sunt complementare energiei din resurse regenerabile. Studiul de fezabilitate al tronsonului austriac al gazoductului va fi terminat la finele acestui an, se arata intr-un comunicat al OMV. Decizia finala asupra investiţiilor pe care grupul le va face in proiect va fi luata in urmatoarele 18 luni.

Diplomatie energetica

Anterior semnarii inţelegerii cu Austria, Federatia Rusa avea incheiate acorduri bilaterale cu alte state de tranzit, respectiv Bulgaria, Grecia, Serbia, Slovenia si Ungaria. Pe langa Eni, grupul francez EDF a anuntat ca se va alatura consorţiului care va construi South Stream. Gazoductul, cu o lungime de circa 900 de kilometri, va trece pe sub Marea Neagra, din Novorosisk pana la Varna, in Bulgaria. Proiectul este dezvoltat de Gazprom, cel mai mare producator si exportator de gaze naturale din lume, si de grupul italian Eni. Gazoductul va avea o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi pe an, cu posibilitatea extinderii la 63 de miliarde de metru cubi pe an, urmand sa transporte 35% din volumul total de gaze destinate Europei. Primele livrari sunt estimate pentru sfarsitul anului 2015, oficialii avand unele rezerve fata de stabilirea unui termen limita. “Este o perioada foarte dificila. Suntem in 2010, avem mai putin de sase ani pana la lansarea livrarilor, programul este strans”, au declarat surse Gazprom, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS.

Divizia South Stream

Reamintim ca Nord Stream si South Stream sunt promovate de monopolul rus Gazprom. La aceste proiecte s-au asociat si mai mari companii europene in domeniu, precum EDF (Franta), GDF-Suez, E.ON din Germania sau ENI din Italia, pe fondul intensificarii presiunilor politice pentru includerea unui numar de state europene in proiectele de anvergura ale Gazprom.
Gigantul energetic rus Gazprom a infiintat recent un departament pentru coordonarea activitatilor de realizare a proiectului ruso-italian South Stream, potrivit unui comunicat al companiei, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. “In responsabilitatea departamentului intra coordonarea activitatilor de proiectare si construire a gazoductului South Stream (…), realizarea sectorului maritim al proiectului, modernizarea infrastructurii de transportare a gazului, precum si infiintarea de infrastructuri in statele participante la proiectul South Stream”, precizeaza comunicatul, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS.