Conflictul pentru putere in interiorul statului turc dintre primii oameni in stat, premierul Recep Erdogan si presedintele Abdullah Gul, pe de o parte, si elitele Armatei turce, pe de alta parte, risca sa arunce Turcia in haos, atat pe plan intern, cat si in plan regional. Pana in prezent, in jur de 70 de conducatori ai Armatei turce au fost ridicati de catre politie sub acuzatia de complot in vederea realizarii unei noi lovituri de stat menita sa rastoarne de la guvernare actual Executiv turc. Guvernele de la Ankara s-au confruntat pana in prezent cu nu mai putin de patru lovituri de stat militare, incepand de anii ’60, aproape la fiecare deceniu ce a urmat. Ultima lovitura de acest gen a fost data, in 1996, Guvernului lui Necmettin Erbakan, un premier islamist care a fost totodata modelul politic al celor doi elevi ai sai – actualul premier Recep Erdogan si presedintele turc, Abdullah Gul. Sursa adevarata a conflictului dintre islamistii condusi de Erdogan si militari este tocmai accea de lupta pentru impunerea propriul sistem de valori pentru Turcia. Daca Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP) doreste sa impuna cu tarie in Turcia preceptele religioase specifice statului religios de tip musulman, clasa militara se lupta pentru laicizarea tarii si apropierea sa tot mai mult de valorile occidentale. Pe acest fundal, Erdogan doreste sa isi impuna propriile reguli pe fondul unei popularitati crescande in randul cetatenilor turci a partidului pe care il conduce. In aceste conditii, o eventuala lovitura de stat a militarilor nu s-ar putea bucura si de simpatia unei majoritati a populatiei de circa 80 de milioane a Turciei, fapt ce nu ar conduce decat la o eventuala pierdere totala a prestigiului secular al clasei militare turce. Din 2002, de cand partidul AKP se afla la guvernare, formatiune pe care in fapt o si conduce, Recep Erdogan a cumulat un capital politic extraordinar. Acest lucru s-a realizat cu precadere dupa ce si-a exprimat taios pozitia vizavi de conflictul armat de la inceputului lui 2009 din Fasia Gaza unde armata israliana a zdrobit practic orice forma de rezistenta a organizatiei Hamas care guverneaza aceasta regiune. La summitul mondial desfasurat la Davos, in ianuarie 2009, Recep Erdogan l-a acuzat direct pe presedintele israelian Shimon Peres de inceperea razboiul din Gaza si de genocid. La intoarcerea sa Ankara, Erdogan a fost primit in uralele a zeci de mii de oameni care l-au intampinat cu flori. De asemenea, in luna octombrie a anului trecut Turcia a exclus Israelul de la o serie de exercitii navale comune la care trebuia sa particpe si SUA. De asemenea, o serie de filmari in care soldatii evrei omorau civili palestieni, printre care si copii, au rupt practic relatiile diplomatice dintre Ankara si Tel-Aviv. Toate aceste episoade cumulate i-au adus premierului Erdogan o si mai mare popularitate politica interna. Cu toate acestea, la nivel european, Turcia este perceputa tot mai departe de a se alatura celor 27 de tari ale Uniunii Europene. Lipsa reformelor in domeniul respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti, impinge tot mai vizibil Ankara de lumea europeana. Pe de alta parte, Turcia intampina poate cel mai greu test – convingerea Frantei si Germaniei, practic cele doua motoare economice ale UE,  de a-si da acordul asupra intrarii Ankarei sub umbrela UE. In schimb, Turcia ar trebui sa recunoasca masacrarea armenilor din anii 1915-1917 (peste 1,5 milioane de morti, indica Armenia, 300.000 – 500.000, potrivit Turciei), o chestiune extrem de delicata pentru Ankara pe care guvernul lui Erdogan nu doreste sa si-o asume in timpul mandatului sau. O eventuala destabilizare a situatiei din Turcia ar putea avea consecinte atat pentru stabilitatea la Marea Neagra dar si pentru NATO din perspectiva celui mai avansat avanpost al sau spre zona Caucazului si a Asiei Centrale, motiv pentru care o eventuala escaladare a situatiei ne-ar putea ingrijora si pe noi, mai ales din perspectiva noului rol pe care Romaniei a ales sa il ocupa in proiectul sctului antiracheta american.

Sotiile si mamele razboinicilor spartanilor le urau, inainte de lupta, sa se intoarca acasa, fie “pe scut” adica morti si adusi de camarazii lor de arme, fie “sub scut” adica vii si pe propriile picioare. Astazi regulile razboiului au devenit un pic mai complicate iar confruntarile directe au fost inlocuite cu de arta diplomatiei si a declaratiilor belicoase. Razboiului conventional i s-a substituit cel psihologic iar exemplele din categorie de explicatii pot curge la nesfarsit. Insa scopul a ramas acelasi – dominatia, ca deziderat suprem. Daca teoreticianul militar Carl von Clausewitz vorbea in lucrarea sa “Despre Razboi” , undeva la inceputul secolului al XIX-lea, de razboi ca instrument de implinire a actului politic, astazi cele doua super-puteri militare mondiale, SUA si Rusia sunt la limita epuizarii resurselor diplomatice in ceea ce priveste impunerea influentei la scara mondiala. In cazul in care negocierile ruso-americane in privinta amplasarii pe osatura “batranului continent” a scutului antiracheta american” vor esua, reinnoirea tratatului de limitare a armelor strategice ofensive, denumit generic START-2, va fi sortit, la randul sau, esecului. Aceasta situatie va conduce evident la un varf de criza intre cele doua super-puteri, care va avea nevoie de o rezolvare, fie printr-un compromis de ambele parti si definitivarea cat mai rapida a unor acorduri, fie pe cale armelor. Bineinteles, am pornit in aceste presupuneri de la “worst case scenario”, adica scenariul cel mai “negru”.

Ce avem in momentul de fata este pozitia antagonica si reactia tot mai vocala a oficialilor moscoviti vizavi de noile planuri pentru sistemul defensiv pe care SUA doreste sa il instaleze pentru aliatii sai europeni din cadrul NATO. Reactia acestora este totusi una normala, in ciuda faptului ca subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor si politica de securitate, Ellen Tauscher, a anuntat, la inceputul acestei saptamani, ca partea rusa a stiut si a fost informata constant, la nivel de experti, de intentiile SUA in Europa, pentru a mentine inca un atu in negocierile cu Washingtonul si totodata pentru ca oficialii rusi sa aiba cat mai multa credibilitate in fata propriului popor in ceea ce priveste “pariul lui Putin” ca Rusia va reveni cat mai curand la masa marilor puteri mondiale. “Decizia SUA de a instala elemente ale sistemului lor de aparare antiracheta in Romania si, posibil, in Bulgaria nu poate sa nu afecteze negocierile ruso-americane privind noul tratat de limitare a armelor strategice ofensive START-2”, spunea ieri ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov. Pe langa discutiile cu SUA, Rusia si-a exprimat dorinta de a dialoga pe aceasta tema si cu Bucurestiul si alte capitale europene care doresc participe la “jocurile defel nepericuloase in domeniul antiracheta”, asa cum le-a descris chiar purtatorul de cuvant al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko. MAE de la Bucuresti a anticipat aceasta dorinta a Rusiei si a declasat la randul sau, o campanie de informare in randul vecinilor sai. Directorul general pentru afaceri strategice din MAE, Calin Stoica, a avut zilele trecute intrevederi la Bucuresti cu ambasadorul Bulgariei, Valentin Radomirski, cu ambasadorul Ucrainei, Markian Kulik, precum si cu ambasadorul Republicii Serbia, Zoran Popovici, pe tema participarii la sistemul de aparare antiracheta. La fel s-a procedat si Republica Moldova, pe fondul amenintarilor venite din partea unor lideri separatisti din autoproclamata republica transnistreana care au venit cu ideea ca Rusia sa isi amplaseze, pe acest teritoriu, baterii cu rachete Iskader capabile sa loveasca tinte aflate intre 100 si 400 de kilometri distanta. Rusia nu a achiesat la propunerile lui Smirnov, insa a amenintat prin vocea ministrului Apararii, Anatoli Serdiukov, ca se gandeste din nou la instalarea de rachete in exclava Kaliningrad de la Marea Baltica. Vorbim aici de un nou element de presiune pe care abila diplomatie de la Moscova doreste sa il introduca in cadrul negocierilor cu partea americana, strategie care vizeaza in special o reactie negativa vizavi de scut din partea statelor europene care ar putea fi tinta unor atacuri coordonate din regiunea Kaliningrad. Pe de alta parte, acest dosar al scutului este strans legat de reinnoirea tratatului START intre SUA si Rusia. Tergiversarea semnarii acestui nou document nu poate fi decat in beneficiu Moscovei a carei diplomatie extrem de abila incearca sa arunce in joc, noi “asi” de care ii tine in maneca, in incercarea de a limita crearea de noi avanposturi ale NATO in zona centurii de securitate (glacis) a Rusiei.

In toata aceasta ecuatie, Romania va trebui sa isi calculeze foarte bine fiecare pas pe care il face si sa puna in balanta, nu numai beneficiile acestui proiect de securitate, dar si riscurile pe care le reprezinta. Daca imi este permisa o comparatie cinematografica, Rusia isi va atinti de acum incolo privirea asupra Romaniei de aceeasi maniera prin care “ochiul lui Sauron” urmearea inelul purtat de hobbiti pentru a-l distruge in celebra ecranizare a romanului “Stapanul Inelelor” a lui JRR Tolkien. Lasand gluma la o parte, precedentul in acest sens a fost creat in Cehia, destinatia anterioara a radarului administratiei Bush, ai carei serviciile speciale (BIS) publicau in septembrie 2009 un raport anual in care se concluziona ca serviciile de informatii ruse, infiltrate in diferite institutii ale statului si mass-media, incearca sa influenteze opinia publica ceha impotriva scutului american antiracheta. De asemenea, in martie 2007, Parlamentul polonez a decis desfiintarea Serviciilor de Informatii militare polonez (WSI) sub acuzatia ca acesta ar fi fost penetrat foarte puternic de serviciile omoloage rusesti. Si sub acest aspect, Romania va trebui sa ia in calcul tot mai serios si o astfel de amenintare la adresa sigurantei sale nationale. In alta ordine de idei, sunt de parere ca un referendum national pe aceasta tema, in ciuda declaratiilor unor oficiali cum ca “din punct de vedere legal nu este necesar”, poate fi un exercitiu foarte bun de analiza tocmai pentru ca Romania sa isi  poata demonstra siesi, in mod democratic, ca poate sa se erijeze in acest mult ravnit statut de furnizor de securitate in zona Balcanilor si la Marea Negra pe care doreste sa si-l aroge. Rezonand la final cu ideea de la inceputul acestui editorial, cred ca Romania ar putea iesi cu un happy end din aceasta poveste, “sub scut” si nu “pe scut”, daca va tine cont si va explica punctual cetatenilor sai si despre jumatatea goala a paharului pe care acest proiect, de altfel unul istoric pentru noi, o are. Mai putina inima calda si mai multa rece, cred ca de asta avem nevoie in primul rand pentru a ne depasi conditia si a “juca intr-o alta liga”, cum ar spune partenerii americani!

Nu este prima data cand atrag atentia asupra lui Marian Lupu. O vorba spunea ca “un comunist bun, este unul mort”. Dar haideti sa nu mergem asa departe si sa ne rezumam doar la proverbul cum ca “Lupu isi schimba partidul, da” naravu” ba!”. Am avertizat in mai multe randuri, in toamna anului trecut, in paginile ziarului ZIUA, ca Marian Lupu nu este decat un neo-comunist, usor spalat si trecut prin cateva maini de PR-isti care incearca sa ii dea o noua fata … una mai umana. Ultimele interventii ale lui Lupu, cel care practic nu a primit nicio functie de conducere de pe urma ajungerii la guvernare a Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE), au aratat atat frustrare, cat si adevaratele intentii ale “democratiei” de centru –stanga pe care dansul o promoveaza. Nu de mult, Lupu a schimbat taberele, dezertand de la comunistii lui Voronin pe care i-a slujit foarte multi ani, la partidul lui Diacov, PD. Acolo a fost primit cu surle si trambite si propulsat fara nicio sovaire sau merit in cea mai inalta functie, cea de presedinte. O miscare buna din punct de vedere politic, pentru ca Partidul Democrat a reusit astfel sa treaca pragul electoral de 6%, fixat la ultimele alegeri parlamentare, si sa se claseze pe locul patru in spatele comunistilor si liberalilor. Chiar si asa, furia rosie din vinele sale nu conteneste sa tasneasca in directia Bucurestlilor. Ultimul sau atac spre Romania, la fel cum indica si tancurile rusesti indreptate cu teava spre Vest, l-a avut ca tinta tocmai pe seful diplomatiei romane, Teodor Baconschi, de altfel un basarabean la fel ca el. “Domnul Baconshi a declarat ca “moldovenismul perturba relatiile diplomatice” – astfel de afirmatii din partea persoanelor oficiale de la Bucureşti sunt jignitoare pentru marea majoritate a cetatenilor tarii noastre. Anume acestea “perturba”, dupa cum s-a exprimat ministrul roman, relatiile noastre, otravesc actiunile reciproce şi devin o bariera serioasa în colaborarea noastra fructuoasa”, zicea Lupu, bineinteles in deja obisnuitele sale interviuri pentru canalele media de limba rusa de peste Prut, in cazul acesta fiind vorba de portalul eNews.md. Pana in prezent, Romania nu si-a propus niciodata sa ameninte relatiile sau statalitatea Republicii Moldova rezumandu-se in a afirma ca unirea intre cele doua tari se va face sub cupola Uniunii Europene. Cu toate aceastea, Lupu nu reuseste sa isi dea jos si cojocul rosu mostenit de la tovarasul Voronin si o tine sus si tare ca, pe de o parte vrea in UE (si in CSI – nota mea), dar pe de alta parte i-ar placea sa asculte si placa ruginita a “moldovenismului” in vila de la Condrita. Poate ar trebui sa ii reamintim tovarasului Lupu ca acest concept care se intituleaza “Uniunea Europeana” si care are la baza principiile formulate de Robert Schuman si Jean Monnet, doreste, in aceasta constructie, integrarea sub aceeasi umbrela a tuturor statelor europene pentru ca acestea sa se poate bucura impreuna de un model inalt si bine elaborat de bunastare politico-economica si civilizatie, fara ca statalitatea vreunul membru sa fie afectata. “Unitatea europeana nu are un plan – e un proces. Natura umana nu se schimba. Dar cand natiunile şi oamenii accepta aceleaşi reguli şi institutii, comportamentul fata de ceilalti se schimba. E chiar un proces de civilizare.”, spunea in anii “50, Jean Monnet. Sincer, nu am auzit nicio reactie negativa la vizita lui Traian Basescu din partea vreunui politician de seama din Republica Moldova, cu exceptia celor facute “din exil” de catre Voronin (fugit la ordine la Moscova la patriarhul Kiril) si ale lui Lupu care trambita o alta tema comunista, semnarea Tratatului de Baza care sa consfiinteasca frontierele dintre Republica Moldova si Romania. Si acum vine intrebarea: care e diferenta dintre Voronin si Lupu.? Observ acealeasi obsesii politice: “moldovenismul” si “tratatul de baza”. Singura diferenta dintre cei doi nu poate fi, probabil, decat cea de varsta. E adevarat, poate ca scoala de la Moscova, pe care dansul a servit-o cu atata ardoare, poate nu insereaza in mintile studentilor sai aceleasi valori dar ca sa nu intelegi spiritul Uniiunii Europene si sa te declari ca facand parte dintre Alianta pentru Europa, este un lucru imcompatibil si foarte grav. Dar cum spunea cineva de mai sus… te iertam domnule Lupu, ca suntem buni crestini, dar oare istoria va putea? sau te va inregimenta politic alaturi de Vova?

sursa: http://www.madalinecsutu.blogspot.com/

Nu cu mult timp in urma, mai exact miercuri, presedintele Traian Basescu a transmis un mesaj de o foarte mare importanta ambasadorilor acreditati la Bucuresti, cu prilej intalnirii anuale cu acestia. “Romanii traiesc pe ambele maluri ale Prutului, iar aceasta realitate face din sustinerea aspiratiilor europene ale Republicii Moldova proiectul meu de suflet”, declara atunci Basescu. Sigur, mult analisti au opinat ca liniile mari de politica externa ale Romaniei prezentate de Basescu erau predictibile si nimic nu s-a schimbat. Cu toate acestea, introducerea cu cuvantului “suflet” in cadrul unui discurs politic transcede declaratiile facute anterior spre o noua dimensiune, peste pragmatismul si cliseele cu care am fost obisnuiti. Pe de o parte, multi au afirmat ca aceasta declaratie este o reactie normala de afectiune fata de fratii de peste Prut iar pe de cealalta parte au existat la fel de multe critici vizavi de modul in care astfel de declaratii se vor transforma in munitie politica pentru unii vecini rasariteni ai Romaniei care nu se vor da in laturi de a comenta “imperialismul” si “expasionismul” Bucurestilor. Basescu a spus ca Basarabia este proiectul sau de suflet si a vorbit ca Romania va incerca prin toate parghiile pe care le are la dispozitie sa deschida ochii Europei cum ca zona tampon de pana acum a UE cu Rusia, in speta Republica Moldova, trebuie sa primeasca in viitorul apropiat o noua calitate si anume cea de membru al blocului comunitar. Pana in prezent, simbioza politica pe relatia Bucuresti-Chisinau a fost una extrem de profitabila. Noua guvernare de pe celalalt mal al Prutului a dat semne vizibile ca dezideratul principal este aderarea la UE. Vizitele tot mai dese la Bruxelles a varfurilor Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE), precum si prima runda de negocieri intre Republica Moldova si UE in vederea semnarii Tratului de asociere, sunt cateva semne evidente ale dorintei Chisinaului de a se alinia celorlalte 27 de capitale europene reunite sub aceeasi cupola de securitate politico-economica. De asemenea, “sufletul” basarabenilor este la fel de viu ca a celor de la Bucuresti. Sa nu uitam ca de 1 decembrie 2009, presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a afirmat ca este “roman” si ca in curand va scoate din Constitutia acestei tari sintagma comunistoida de “limba moldoveneasca”, un element de presiune si santaj clocit inca din 1924 de bolsevicii kominternisti in scopul deznationalizarii romanilor de peste Prut. Din pacate, o politica sovietica foarte eficienta care pe alocuri a produs pagube irecuperabile in Basarabia. Asociind “sufletul” lui Basescu si “romanul” lui Ghimpu, ar trebui sa rezulte sintagma “suflet romanesc”. Daca asocierea celor doua cuvinte va da roade si in plan politic, exista toate sansele ca profetia academicianului Florin Constantiniu, rostita pe 23 august 2009 cu prilejul “comemorarii”. “Pactului Hitler –Stalin” sa devina realitate, fie sub umbrela UE, fie ca unire de sine statatoare. “Poate ca nu eu, poate ca nu multi dintre noi, dar unirea Romaniei cu Basarabia tot se face. Istoria isi are legile ei precise. Basarabia va fi in frontierele ei romanesti!”, rostea atunci profesorul Constantiniu. Toata lumea cere un ton pragmatic. Toti cer sa fim cu “mintea rece si inima calda”. Cu toate acestea, politica externa a Romaniei trebuie sa se ghideze si in scopul unor reparatii de ordin moral si sufletesc si de ce nu, si teritorial. Si nu ma refer aici la forta armelor si expansionism, ci mai degraba la un model de civilizatie si trai mai bun pentru toti romanii, de pe ambele maluri ale Prutului. Poate se implinesc anul acesta 700 de ani de la urcarea pe tron a lui Basarab I, cel care a dat si denumirea tinutului de peste Prut, dar la fel de importanti sunt si cei 70 de ani care se implinesc anul acesta de rapturile teritoriale din 28 iunie 1940, cand Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei au fost smulse Romaniei de catre sovietici. Si ca sa termin acest editorial intr-o nota optimista, nu putem trece cu vederea un aspect, zic eu, destul de fericit, cum ca recenta promulgare de catre presedintele Basescu a Acordului de mic trafic la frontiera dintre Romania si Republica Moldova ar putea fi echivalenta cu Mica Unire pe care o infaptuia, in urma cu 151 de ani, la 24 ianuarie 1859, domnitorul Moldovei si Tarii Romanesti, Alexandru Ioan Cuza.

sursa: http://www.madalinecsutu.blogspot.com/

colaj foto: Cristian Andrei

Presa rusa se arunca intr-o noua ofensiva asupra presedintelui Traian Basescu etichetandu-l pe seful statului roman drept “dusmanul secret al Rusiei”. Unul dintre cele mai ascultate posturi de radio in spatiul vorbitorilor de limba rusa, Ecoul Moscovei, s-a repezit din nou la jugulara lui Basescu, “gratie” unei declaratii mai vechi a liderului de la Cotroceni care a declarat despre Romania si Republica Moldova: “Doua state, un singur popor”. Ma intreb retoric unde este greseala lui Basescu? De ce oare este atat de rea o asemenea declaratie si care e sursa veninului jurnalistilor moscoviti. Atat liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, cat si premierul Vladimir Putin nu ezita pe un ton mult mai transant sa apere interesele rusilor din fostul spatiu ex-sovietic. Ba mai mult. Recent, presedinte Medvedev a lansat o initiativa legislativa prin care Rusia isi rezerva dreptul de a-si apara cetatenii de peste hotare prin forta armelor. Un fel de justificare retroactiva a conflictului ruso-georgian din vara anului 2008. De asemenea, acesta nu s-a dat in laturi de a-l ameninta pe presedintele interimar de la Chisinau, liberalul Mihai Ghimpu vizavi de intentiile celui din urma de a schimba limba oficiala a statului din “moldoveanesca” in romana. “Sper ca autoritatile vor da dovada de o mai mare toleranta fata de interesele populatiei (din Moldova – nota mea) si nu vor lua decizii artificiale, pentru a nu restrange potentialul legaturilor dintre popoarele noastre si pentru a nu distruge mecanismul de comunicare din interiorul propriei lor tari”, a mai spus Medvedev. Aceasta reactie a venit atunci la circa o saptamana dupa ce Ghimpu a anuntat pe 1 decembrie 2009, de Ziua Nationala a Romaniei, ca el este „roman” si ca doreste modificarea textului Legii supreme a Republicii Moldova pentru ca limba romana sa fie adoptata ca limba oficiala pentru ca „rad si copii de noi”. Cronologia sagetilor veninoase nu s-a oprit aici. Pe 14 decembrie era randul abilei diplomatii ruse sa isi arate coltii. De data aceasta iesea la rampa purtatorul de cuvant al MAE rus, Andrei Nesterenko, care spunea ca Basescu ar trebui sa arate mai mult respect vizavi de politica externa a Kremlinului pentru faptul ca l-ar fi acuzat pe contracandidatul sau, social-democratul Mircea Geoana, de repetate vizite si negocieri la Moscova in secret. In cazul acesta, intrebarea legitima era: ce cauta Geoana la Moscova pentru astfel de intelegeri subterane in conditiile in care diplomatia secreta, mai ales in contextul fragilelor relatiile romane-ruse, sunt cel putin condamnabile. Apoi a venit randul ca informatia transmisa din centrala de la Moscova sa fie „cantata” in Romania de actualul ambasador rus, Alexandr Ciurilin care a declarat ironic ca Basescu ar trebui sa iasa dintr-o astfel de retorica pentru ca „vremea Razboiul Rece a trecut”. Da domnule Ciurlin, aveti dreptate, insa mentalitatea pe care o afiseaza Rusia la nivel oficial si pe diferite canale, inclusiv prin presa afiliata organelor puterii de la Moscova, va contrazice total. Sa nu uitati ca Traian Basescu declara la inceputul lui 2009, in momentul investitirii fostului ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, ca Romania trebuie sa „priveasca mai mult spre Est”, ca Romania trebuie sa isi alinieze relatiile cu Rusia intr-o logica pragmatica. Mesajul era clar, Romania este o democratie consolidata care nu vrea sa fie tratata ca o gubernie de mana a doua si dorim sa discutam de pe pozitii de tari suverane. Oare este prea mult sa cerum si noi respectul pe care d-voastra il pretindeti de la noi? Ranile pe care diferendele istorice dintre cele doua state le au, credeti ca pot fi sterse cu buretele si apoi mistificate? Cred ca cel putin aceleasi pretentii pe care d-voastra le ridicati, le pot pune pe masa si romani. Si sa nu uitati de paralela politicilor dintre Romania si Republica Moldova pe de o parte, si Rusia si Ucraina, pe de cealalta parte. Situatia seamana in mare parte, dar nu au auzit niciodata Rusia sa certe Estul pro-rus al Ucrainei care nu o data a manifestat dorinte de separarare fata de vestul pro-occidental. De ce aveti pretentia ca noi sa ne opunem sentimentelor fratilor de peste Prut? Dragostea cu de a sila se numeste viol, dar se pare ca Basarabia vrea in acelasi pat european cu Romania. As putea sa va intreb si eu ironic daca acest trend unionist vine numai de la cei 2,4% romani din totalul populatiei Republicii Moldova? Iar as dori sa nu uitati politica de deznationalitare pe care ati dus-o secole intregi impotriva Basarabiei, punctul culminant fiind atins la recensamantului din 2004 despre care vorbeam mai sus, cand, inchizitorii lui Voronin ii obligau pe oameni sa se declare „moldoveni” in catastif. Sa nu uitati si de elita basarabeana pe care ati trimis-o in gulag-uri siberiene. Sau ar trebui sa fim multumiti ca nu ati aplicat si in cazul lor „metoda cekista” de impuscare in ceafa asa cum s-a procedat la Katyn cu polonezii? Da, poate exagerez un pic, dar acestea sunt adevaruri care nu au cum sa fie mistificate iar pentru ranile ireparabile pe care ni le-ati provocat, sa va ganditi de doua ori inainte sa ne certati domnule ambasador, fost sef al Arhivelor de la Moscova, si la fel si dumneavoastra domnilor jurnalisti rusi, fidele „ecouri” ale libertatii de exprimare!

sursa: blog Madalin Necsutu

Premierul turc Recep Tayip Erdogan

De multa vreme Parisul se opune si chiar blocheaza initiativele Ankarei de a adera la Uniunea Europeana. Acesta nu este un secret pentru nimeni. Fie ca este vorba de teama de includerea in randurile europenilor a unui aport semnificativ de musulmani, circa 70 de milioane, fie ca este vorba de probleme istorice legate de genocidul armean, cand la 1915-1916, guvernul Junilor turci au deportat si ucis circa un milion armenii din Anatolia. In ultima vreme, se pare ca presedintele francez Nicholas Sarkozy a inteles ca fara Turcia nu isi poate asigura drumul spre Caucaz si Asia Centrala. La randul sau, Turcia a anuntat ca nu va mai insista sa reia actiunea de mediere in negocierile indirecte dintre Siria si Israel.
Vizita efectuata la 6 octombrie de catre Sarkozy in Kazahstan, unde a avut convorbiri cu omologul sau kazah, Nursultan Nazarbaev, l-a convins si mai tare. Insotit de o armata de sefi de companii franceze, aproximativ 30, Sarkozy este primul presedinte de la Palatul Elysee care pune piciorul pe pamant kahaz din 1993, cand predecesorul sau, Francois Mitterand, fusese ultima data acolo. Este foarte probabil ca si Nazarbaev sa ii fi sugerat lui Sarkozy o inmuiere a retoricii vizavi de Turcia, tara cu care Kazahstanul se afla in relatii deosebite. Seful de la Elysee s-a conformat iar a doua zi, pe 7 octombrie, la Paris a sosit presedintele turc, Abdullah Gul, care a stat pret de trei zile in capitala Frantei. Foarte amicala, intalnirea dintre cei doi sefi de stat, a debutat cu inaugurarea expozitiei “Bizant la Istanbul: un port, doua continente”, ce a fost gazduita la Grand Palais, inainte de intrevederile politice propriu-zise. Prioritatea numarul unu a lui Gul la Paris a fost sa incerce sa modereze pozitia antagonica a Frantei, pe cat este posibil, ca Parisul sa nu se mai opuna vehement aderarii Turciei la UE. “Prioritatea noastra este punerea in practica a acquis-ului comunitar in Turcia. Pe aceasta ne-am focalizat eforturile”, declara seful statului turc la plecarea din Ankara. Oficial, francezii sustin o asociere “foarte stransa” intre Ankara si Uniunea Europeana, fara a se ajunge insa la aderare. Ei nu au precizat ce forma ar putea lua un atare parteneriat. Totusi semnele unui troc politic intre Franta si Turcia, incep sa se vada. Rolul de mediator in care Turcia se erija in problemele Orientului Mijlociu incepe sa paleasca. Relatiile Ankarei cu Tel Aviv-ul, vazute de unii ca nefiresti de bune, incep sa se deterioreze. Saptamana trecuta, Ankara a anulat un exercitiu militar international la care urmau sa ia parte piloti israelieni. Ambasadorul turc in Israel a fost imediat chemat sa dea explicatii. Relatiile Turciei musulmane cu Israelul s-au deteriorat de la ofensiva din decembrie-ianuarie impotriva militantilor islamisti din Fasia Gaza, care s-a soldat cu uciderea a sute de civili. Cu toate acestea, ministrul israelian al apararii, Ehud Barak, a declarat insa ca anularea exercitiului comun nu reprezinta un semn al unei deteriorari pe termen lung a relatiilor dintre cele doua state si a tinut sa sublinieze legaturile lor “de lunga durata, importante si strategice”. In ciuda acestor declaratii frumoase, Ankara a dat un semnal clar cum ca vrea sa se distanteze un pic de legaturile prea stranse cu Israelul. Imediat dupa aceste incidente politico-diplomatice, Franta s-a aratat dispusa sa preia ea fraiele de mediator in Orientul Mijlociu. Dovada a acestui fapt este tocmai anuntul facut azi, 16 octombrie, de catre  seful diplomatiei de la Paris, Bernard Kouchner, care a declarat ca va intreprinde un turneu diplomatic in Orientul Mijlociu ce va include Liban, Siria, Israel si teritoriile palestiniene, preluand astfel stafeta de mediator in Orientul Mijlociu de la Turcia. Pe langa motivatiile interne, unde presiunile pentru renuntarea la prietenia cu Israelul sunt destul de mari, cercurile conducatoare de la Ankara par sa joace in continuare pe cartea integrarii europene, fiind gata de concesii foarte mari in schimbul acestui avantaj. La randul sau, Franta da semnale foarte clare cum ca va slabi retorica vizavi de integrarea Turciei in UE in schimbul unui avantaj de imagine si pozitie in Orientul Mijlociu pe fondul unei politici destul de incoerente a Casei Albe vizavi de aceasta zona. De la inceputul lunii septembrie, seful diplomatiei franceze si-a exprimat dorinta de reveni in curand in Orientul Mijlociu, subliniind necesitatea de a progresa in directia crearii unui stat palestinian. Pornind de la premisele enumerate mai sus, se poate afirma ca Turcia este dispusa sa isi cedeze locul din Orientul Mijlociu pentru o apropiere de Europa. Miscarea este facuta in favoarea Frantei care se arata dispusa la concesii politice importante in schimbul preluarii influentei intr-o zona de o importanta geostrategica deosebita, cunoscuta si ca fief al americanilor. De asemenea, francezii cauta sa isi croiasca propriul drum spre bogatele resurse din Marea Caspica, prin intermediul si cu ajutorul Ankarei. Joi, Directorul general al GDF Suez SA, Gerard Mestrallet, a declarat in acest sens, ca grupul francez de utilitati este gata sa studieze o eventuala participare la proiectul gazoductului Nabucco. “Astazi anumite dificultati de natura politica par sa dispara si deci am putea sa ne uitam din nou la proiectul Nabucco”, a declarat Mestrallet, cu referire directa la relatia cu Ankara. In concluzie, interesele politico-economice ale Frantei si Turciei au ajuns la un punct de convergenta in care cele doua tari trebuie sa treaca peste animozitatile istorice si sa deschida un nou capitol al relatiilor bilaterale in scopul unui pragmatism de ordin politic si economic.

“Niciodata nu iti intrerupe dusmanul atunci cand acesta face o greseala”, spunea imparatul francez Napoleon Bonaparte. Acest citat celebru se pare ca fost insusit, aproape doua secole mai tarziu, si de actualele guvernari de pe ambele maluri ale Prutului. Scenele politice de la Chisinau si Bucuresti au mers simbiotic aproape de aceeasi linie pe care o indica Napoleon. Sincer, ma indoiesc ca, atat coalitia de guvernare Alianta pentru Integrare Europeana (AIE), cat si PD-L, partidul care l-a sustinut la presedintia Romaniei pe Traian Basescu, au avut oameni de acelasi calibru in materie de strategie politica in staff-urile de campanie. Totusi, cert este ca ambele entitati politice s-au mulat pe acelasi calapod victorios. Daca ne referim la Republica Moldova, unitatea in randul celor patru partide politice care au trecut pragul electoral de 6% – Partidul Liberal Democrat (PLD), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PD) sau Alianta Moldova Noastra (AMN) – a fost determinanta de inlaturarea de la putere a ultimului regim comunist din Europa, care pret de opt ani, a fluctuat in cadrul unor politici duplicitare intre Bruxelles si Moscova. In plan intern, reformele anemice si starea degradanta in care societatea de peste Prut ajunse, a coalizat, in special populatia tanara, la rasturnarea parca vesnicului Partid Comunist condus cu mana forte de Vladimir Voronin. Refuzul de a preda puterea, dar si luptele care macinat partidului din interior, au condus in cele din urma la plecarea unor figuri fruntase ale acestei formatiuni. Sarabanda autodistrugerii a avut ca punct de plecare despartirea de Marian Lupu, unul dintre oamenii in care comunistii isi pusesera sperantele in preluarea partidului dupa lasarea la vatra a militianului Voronin. Au urmat apoi sa paraseasca corabia alti patru deputati -Vladimir Turcan, Victor Stepaniuc, Valentin Guznac si Ludmila Belcenkova – unii dintre ei cu o influenta sporita in randul PCRM. In urma refuzului de a vota presedintele, in ciuda faptului ca PCRM nu avansase nicio propunere, comunistii au pactizat din nou, intr-o logica de tip sovietic, cu ideea de a nu vota presedintele, asumandu-si aruncearea Moldovei intr-o gaura neagra din punct de vedere economic si politic. Haosul creat astfel nu poate fi refacut mai devreme de un an de zile, timp in care PCRM nu face decat sa se autodistruga din scaderea popularitatii si situarea lor intr-o zona ambigua a scenei politice de la Chisinau. Bineinteles, ca artizanul acestor politici falimentare are si un nume. Sforarul din spatele comunistilor se numeste Mark Tkaciuk si a catalogat drept “eminenta cenusie” din culisele comunistilor. Combinatiile politice ale “strategului” Tkaciuk au impins corabia comunistilor spre stanci iar el nu e este niciun Odiseu, sau ca sa fiu mai latin pentru compozitorii temei “moldovenismului”, nu este niciun Ulise. Traversand Prutul, se poate inca observa ca de abia acum, viata politica incepe sa revina la normal si la Bucuresti. Cele noua luni de guvernare contra naturii dintre PD-L si PSD nu a facut decat sa nasca un conflict in care s-au angrenat forte antagonice nemaintalnite in lupta pentru putere de pana acuma in Romania. Si ca sa ramanem intr-un ton belicos, toate formatiunile politice si-au angajat cei mai buni mercenari in strategii de companie de pe piata pentru a atinge chiar si prin mijloace machiavelice de ultima speta obiectivul suprem. Incrancenarea luptei politice a atins cotele paroxismului. Chiar daca nu a avut aceeasi tema romantica care o punea in mijloc pe Elena (si nu Udrea), razboiul troian de Romania a opus in finala pe presedinte in functie Traian Basescu (centru-dreapta) si liderul PSD. Mircea Geoana (centru stanga). Ca si la alegerile parlamentare din Basarabia, scrutinul prezidential din Romania a fost pe muchie de cutit, Basescu invingandu-l pe Geoana cu 50,3% la  49,7%. La fel ca la Chisinau, deputatii PSD, Gabriel Tita si Razvan Ţurea au iesit din randuri acestui partid si s-au inscris in randul independentilor. Spre deosebire de Voronin, mai multi grei din interiorul PSD, cunoscuti si sub denumirea generica de “baroni locali”, au sarit la “beregata” lui Geoana, punct vulnerabil indicat in trecut de fostul fruntas PSD, Miron Mitrea. La acest complot pentru mazilirea lui Geoana, lucreaza in prezent Vasile Dancu si Ioan Rus (Cluj), Gheorghe Nichita (Iasi) sau Marian Oprisan (Vrancea), oameni cu state vechi in randul pesedistilor. Intreaga operatiune pare sa se desfasoare sub atenta arcuire de bagheta a dirijorilor Mitrea si Nastase, condusi de acelasi vechi regizor cu iz moscovit, Ilici Iliescu. Daca peste Prut, combinatorul-sef se numeste Tkaciuk, la noi in Romania acesta se cheama Hrebenciuc. E adevarat ca rezonanta ucraineana din numele celor doi poate fi deferita ironicului. La fel ca si in cazul comunistilor de la Chisinau, social-democrati de la Bucuresti sunt pusi in fata unei destramari fara precedent care pare sa urmeze logica lui Iulius Cezar – “Dezbina si cucereste”, cu diferenta ca hemoragia a fost una interna iar „pacientul rosu”, care a rezistat operatiei electorale, a murit!

Cercurile conducatoare de la Moscova au pus la cale o strategie de schimbare a imaginii Rusiei in lume pentru a reda mapamondului o Federatie Rusa noua, intinerita, cu perspective si aspiratii de tara careia i se cuvine un loc la masa marilor puteri globale. Nu zic ca nu ar fi si un sambure de dreptate si adevar in aceste deziderate, dar maniera in care acestei idei se doresc a fi implementare risca sa angreneze o si mai mare reticenta si retaliere a opiniei publice occidentale, si nu numai, vizavi de aceste intentii ale Moscovei.

Semnalul a fost transmis intr-un mod evident tocmai de catre conducatorul de facto al Rusiei, premierul si ex-presedintele Vladimir Putin, care a declarat inainte de a merge in Polonia, la comemorarea a 70 de ani de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial, la 1 septembrie 1939, ca vizita sa la Varsovia se doreste a fi o actiune “de a se opune, in contextul international, tentativelor de revizuire a istoriei celui de-al Doilea Razboi Mondial“, a declarat atunci consilierul sau diplomatic, Iuri Usakov. De altfel, numerosi istorici rusi incearca sa arunce vina declansarii acestui razboi pe umerii Poloniei care ar fi partizat in anii ‘30 cu Germania nazista a lui Adolf Hitler. In acest sens, Putin a ordonat SVR-ului (Serviciului rus de Informatii Externe) sa scoata din arhiva “documente inedite” referitoare la politica Poloniei intre 1935-1945. Zis si facut. Acest lucru s-a intamplat chiar a doua zi, pe 2 septembrie, cand SVR-ul a scos 400 de pagini care ar fi demonstrat, spun rusii, ca Polonia uneltea cu Germania impotriva lor. Practic, asta a fost motivul pentru care rusii au atacat la randul lor dinspre Est, pe polonezi, si nu ca urmare ca intelegerii Hitler-Stalin semnata la 23 august 1939, cu o saptamana inainte, de catre ministrii de Externe ai celor doua tari. In aceste circumstante, de ce ar si-ar fi atacat Germania un aliat important? De ce nu ar fi facut Germania din Polonia un avanpost, o zona tampon, al campaniei sale catre Est? Eventual, de ce nu a iesit nimic din aceasta presupusa alianta planificata intre Berlin si Varsovia? De ce le-au trebuit rusilor 70 de ani sa scoata aceste documente pentru condamnarea acestor “mistificari istorice”?  … si intrebarile care incep cu “de ce”, ar putea sa mai ocupe cate randuri bune! Revenind in prezent, campania Rusiei de reimprospatare a imaginii incepe sa capate amploare. Moscova a inceput demersurile pentru a desfasura in toate capitalele Uniunii Europene o campanie de imagine ce vizeaza justificarea ambitiilor de mare putere ale Rusiei si sa reabiliteze in paralel imaginea fostului lider al URSS, Iosif Stalin. Presa rusa a anuntat ca aceasta campanie va fi coordonata de catre Agentia Nationala de presa cu spijinul firmei de consultanta RJI Companies. Pe langa aceste actiuni de imagine, Moscova isi pregateste terenul si pentru a se erija in natiunea dominata in zona Arcticii care ascunde in subsol rezerve inestimabile de gaze, petrol sau diamante. Misiunea de convingere a lumii nu se limiteaza doar la Europa, ci va fi extinsa de asemenea si in Orientul Mijlociu si Asia, informeaza portalul EUObserver, care citeaza agentia de stiri RIA Novosti. Presa internationala vorbeste de asemenea si de un al doilea contract de imagine care are  scopul de a prezenta Rusia drept o mare putere, pozitiva, care are dreptul de a negocia cu SUA, China sau Uniunea Europeana in privinta dosarelor de securitate globala sau energie. Campania cuprinde si o componenta in cadrul careia actiunile Uniunii Sovietice din timpul celui de-al doilea razboi mondial se justifica prin dorinta fauririi unei Rusii moderne. In plan intern, Rusia se ocupa de mistificarea istoriei inca de pe bancile scolii. Cotidianul rus Vremei Novostei a scris luni ca noua programa scolara din Rusia va cuprinde un manual de istorie nou care neaga totalitarismul in URSS inca in stadiu de conceptie. Principala teza a autorilor acestui manual, Aleksandr Danilov si Aleksandr Filippov, este “statul cu orice pret”, deoarece toate procesele care au zguduit secolul XX sunt justificate prin ratiuni ce tin de constructia statului socialist. Bineinteles, ca pentru atingerea acestui deziderat, pretul a fost unul pe masura – milioane si milioane de vieti. Manualul dezminte foametea planificata in URSS, prezentand explicatii “rationale” a represiunilor lui Stalin, acestea fiind catalogate drept un “instrument pragmatic pentru rezolvarea obiectivelor economice”. In opinia autorilor, in URSS nu au fost intalnite caracteristicile unei societati conduse de intr-un mod totalitar. In loc de teroare, autorii manualului folosesc in mod frecvent sintagma “politica de mobilizare”, care include si teroarea politica, dar care, in opinia lor, este justificata “prin rezolvarea unor obiective vitale pentru stat”. Scopul justifica mijloacele, iar istoricii, cand e nevoie, justifica scopul, concluzioneaza Vremea Novostei. Nu inteleg de ce Rusia nu doreste sa iasa din sub aceasta tara psihica si sa incerce sa se erijeze intr-o putere regionala de tip cultural, stiintific, cu o economie in crestere? Mereu se agata de un orgoliu ranit si o imagine muribunda a unei Armate Rosii vazuta de majoritatea tarilor est si central europene ca pe una mai degraba de ocupatie, decat una de eliberare de sub jugul nazist. Istoria are un simt ciudat, ca un cerc inchis, de a se repeta. Oare conducatorii contemporani de la Moscova sunt atat de orbiti de a scapa de acest complex de a nu mai fi o mare putere mondiala incat sunt capabili sa minta o lume intreaga si sa prezinte din unghiuri care mai de care mai obtuze o realitate atat de deformata, fara a-si insusi unele greseli? Cu riscul de a face un exercitiu de retorica … se pare ca da!

Chernivtsi, Czernowitz, Czernowtsy, dar nu Cernauti. Asa inteleg autoritatile ucrainene sa aplice vechea deviza a imparatului Franz Josef  “Viribus Unitis” (Cu forte unite-n.a.) ce se mai pastreaza in Cernautii de astazi. In fundalul statuii poetului Taras Sevcenko din zona centrala, un baner urias aminteste de marcarea a 601 de la prima atestare documentara a Cernautiului de catre Oleksandr Dobrovo. Pentru un turist strain acest Oleksandr nu poate fi decat vreun hatman ucrainean si nu domnul musatin Alexandru cel Bun, in vremea caruia Cernautiul era un targ din Tara de Sus.

Si pe cand poetul national al Ucrainei, nascut in regiunea Kievului, pare sa se simta stapan aici, poetul romanilor, Mihai Eminescu, priveste  intrebator spre pamantul care l-a ocrotit de “geniile rele”, in vreme ce crestetu-i este luminat de o stea. Statuia lui Eminescu afost ridicata cu mare greutate de catre societatea culturala care-i poarta numele, in schimbul amplasarii unei statui a hatmanului Mazepa la Galati. Pe soclu scrie, in limba ucraineana, doar atat: MIHAI EMINESCU 1850-1889, iar deasupra se afla semnatura poetului despre a carui nationalitate privitorul nu poate afla nimic. Cei care au imbratisat politica sovietica prin care s-a incercat crearea “poporului moldovean” pot afla cu satisfactie de pe o tabla memoriala amplasata pe scoala unde a invatat si poetul ca Mihai Eminescu este un “clasic literar al popoarelor roman si moldovean”. De altfel, Ucraina si-a intrecut mentorul si a continuat cu succes divizarea comunitatii romanesti inscriind la recensaminte rubrica “moldovean” si nu putini sunt romanii din nordul Bucovinei care au cazut in aceasta capcana, din ignoranta, nestiinta sau pentru un anume pret. In plus, intre liderii romanilor structurile ucrainene cultiva, cu succes din pacate, dezbinarea, iar sprijinul dat de statul roman este atat de sobtil incat aproape lipseste cu desavarsire.

Limba romana…underground

La Cernauti, pulsul vietii romanesti bate greoi, aproape insesizabil. Pe strada, in magazine sau librarii nu se aude vorba romaneasca. Doar un “Pofta buna!” intr-un restaurant poate sa-ti mai mangaie auzul incordat sa prinda sensul amestecat al limbii ucrainene. Desi la numai cateva zeci de granita, posturile din tara nu pot fi vizionate prin cablu. Nu exista nici posturi de radio locale romanesti. Doar cateva publicatii de limba romana supravietuiesc cu greu, mai ales in aceasta perioada de criza cand grivna s-a prabusit. Deja publicatiile altor minoritati, precum cea evreiasca si cea polona, au fost inchise incat nu au mai primit finantarea pe care autoritatile locale erau obligate sa o asigure. La postul regional de televiziune se difuzeaza cateva zeci de minute de stiri si emisiuni in limba romana, dar care din pacate amintesc de transmisiile din perioada comunista. Ca si in Serbia sau alte tari, romanilor li se permite sa cante si sa joace. La “Noutati Cernauti” poti afla ca “rolul limbii ucrainene este mereu in crestere, mai ales ca limba de stat” si profesorii din scolilele romanesti sunt sfatuiti sa tina seama de acest lucru, cu ocazia unui seminar de metodica. In rest, subiectul zilei, epidemia de gripa, si muzica populara. Tot pe acelasi post de televiziune, la matinalul in limba ucraineana, turistul roman poate zambi usor sarcastic cand o tanara reportera cauta istoria ucraineana printre stancile Carpatilor. Un roman hatru povesteste ca prin anii ‘70, un istoric a gasit vetre de civilizatie slava si in vechea fierarie a unui tigan stabilit la marginea unui satromanesc pe la 1940. Acolo unde istoria a fost greu de reinventat, s-au folosit buldozerele. In locul vechii cetati dacice Tetina, care mai apoi a servit domnitorilor moldoveni, a rasarit un turn de televiziune. Pe la 1930, ruinele cetatii date uitarii mai putea fi inca zarite, dupa cum o arata o brosura a societatii romanest “Tetina” din anul 1936.

Istoria romaneasca, la gunoi

In foamea lor de istorie si statalitate, ucrainenii au sters meticulos orice urma a contributiei adusa de romani in dezvoltarea acestui oras, devenit cosmopolit prin incurajarea colonizarilor cu ruteni, polonezi, germani si evrei de catre stapanitorii habsburgi. Cele doua bijuteri ale Cernautiului nu mai pot vorbi despre ctitorii lor. Dupa anexarea Bucovinei de catre Imperiul Habsburgic, s-a creat un fond religios pentru administrarea uriasei averi din acest teritoriu a Mitropoliei Moldovei. Cu o contributie neinsemnata din partea Coroanei si insemnata din partea acestui fond, in vremea mitropolitului Eugeniu Hacman, s-au inaltat Palatul Mitropolitan si o frumoasa catedrala in centru. In vechiul Palat functioneaza astazi Universitatea din Cernauti, iar in locul mitropolitilor romani “stapaneste” Yuriy Fedkovych. Vechea Sala Sinodala, in care fruntasii Bucovinei se pronuntau la 15/28 noiembrie 1918 pentru unire, a fost rebotezata Sala de Marmura. Sala am gasit-o inchisa, iar universitatea aproape pustie din cauza carantinei impuse pentru a face fata valului de gripa noua. Astazi, inscriptia de pe frontispiciul Catedalei Mitropolitane a fost cosmetizata si sta scris  cu litere ale alfabetului slav (in loc de AD) 1844. In fata catedralei, intrata azi in posesia Patriarhiei Ortodoxe Ruse, se afla o statuie impunatoare a mitropolitului roman Eugeniu Hacman, care nu poate face nici ea mai multa lumina pentru ca inscriptiile sunt in ucraineana.

Genocidul memoriei

Calatorului aflat in cautarea Cernautilor romanesti, nu-i ramane decat sa se porneasca spre vechiul cimitir “strajuit” de un monument ce da “slava vesnica eroilor” sovietici si ucraineni. Si aici coltul marilor familii bucovinene devine din ce in ce mai stramt. Intr-o atmosfera sinistra, cu zeci de palcuri de ciori ce si-au aflat salas, descoperi rand pe rand mormintele familiilor Hurmuzachi, Sbierea, Onciul sau Bejan. In rest, cripte in paragina, cu pietre smulse de rau-voitori sau vanatorii de locuri de veci, cruci de pe care frumoasele nume romanesti au fost sterse de vreme fara sa se gaseasca cineva sa le rescrie. Doar Aron Pumnul, parintele spiritual al lui Eminescu, se bucura de mai multe atentie. Locul sau de odihna, aflata in vecinatatea criptei mitropolitilor bucovineni, se infatiseaza bine ingrijit. Din efigia sa, “geniul mare al despteptarii” Bucovinei priveste aspru si taios, neinduplecat in intrebarile sale. Putin mai incolo, Zaharia Voronca, presedintele societatii Arboroasa- infiintata de studentii romani de la Universitatea din Cernauti la 1875, care ar fi vrut sa-si afle aici tihna cea de veci dupa o viata scursa intre peretii inchisorile austriece pentru ca “a plans de mama”, nu are decat neliniste. Lantul care impresoara arboarele ce-i serveste drept monument funerar se strange tot mai mult in jurul bucovinenilor. Langa mormantul sau, in vechile morminte romanesti se aseaza tot mai multe familii ucrainene. Sunt locuri vanate, iar pretul poate ajunge la 50.000 de euro. Oare cand va veni si randul lui Zaharia Voronca sa i se stearga urma?

Patriarhia Moscovei, “ocrotitoarea” romanilor din Bucovina de Nord

Manastirea Banceni, situata la numai 20 de kilometri de Cernauti, a devenit in mai putin de 15 ani un loc de pelerinaj nu numai pentru romanii din nordul Bucovinei, dar si pentru cei din Tara. Am pornit spre acest lacas facand comparatii imaginare  cu manastirile noastre, cu Putna, Voronetul sau Sucevita. La poarta manastirii am gasit cateva masini de Romania, ansamblul manastiresc avand si un hotel. Zidurile initiale ale ansamblului s-au aratat neincapatoare pentru planurile ambitioase ale parintelui-staret Mihail Jar si in afara se lucra la o noua biserica. La ceas de seara, in curtea manastirii domnea linistea. Trecand pragul bisericii am putut asculta un preot ce rostea litanic o slujba in limba rusa si nu in limba romana asa cum stiam ca se face aici, lacasul fiind asezat in inima satelor romanesti. De altfel, folosirea limbii romane este calea pe care Patriarhia Rusa a ales-o pentru a-i atrage de partea sa pe romanii de aici, intrucat in Ucraina este un adevarat Babilon. Aici mai activeaza si Biserica Ortodoxa Ucraineana, necanonica, o biserica ucraineana autocefala, la care se adauga numeroase secte.

Doctrina panslavista

La iesirea din biserica, am remarcat reprezentarea stangace a unei scena a Judecatii de Apoi. Deasupra unui calugar rastignit sta scris in limba romana “Duh Sfant, Duh Sfant, Domnul Savaoth”. Grandoarea dusa la extrem pe care am gasit-o la Banceni nu a reusit sa-mi dea nici macar un strop din pacea sufleteasca si tacerea plina de intelesuri ce domneste intre zidurile manastirilor din nordul Romaniei. Bucovinenii vin in numar la Banceni, aici neexistand biserici ortodoxe romanesti. Vechile lacasuri de cult romanesti se afla azi in posesia altor biserici.

Manastirea imposibila

Nu exista pentru ca Biserica Ortodoxa Rusa a nimicit tentativele romanilor de a avea lacasul lor de cult. Mitropolitul rus Onufrie al Cernautiului si Bucovinei stie ca puterea sa sta in sprijinul si, mai cu seama, numarul credinciosilor romani pe care si i-a apropiat prin lucrari vazute si nevazute, profitand de aversiunea romanilor fata de slujbele in limba ucraineana. Intre lucrarile ascunse se numara si zadarnicerea initiativei unor romani de  a inalta o manastire romaneasca in Codrii Cosminului, loc legendar, unde armata lui Stefan cel Mare a nimicit oastea regelui polonez Albert, nu departe de Banceni. Planurile romanilor, intre care s-a cultivat cu sarg nehotararea si neunirea, au fost zadarnicite de ierarhul rus si numaidecat s-a inceput constructia actualei manastiri de la Banceni, sub privirile parintelui Mihai Jar si obladuirea mitropolitului rus Onufrei. Cu sute de mii de euro pompati de diversi oameni de afaceri, dar si cu daniile facute de romanii orbiti in credinta lor, Banceniul s-a ridicat si extins foarte rapid, iar pastorii rusi (si romani) au devenit tot mai influenti. Din aceasta lupta nevazuta a ramas doar o legenda sau poate un semn. Unii oameni din partea locului povestesc cu mahnire ca in zilele in care s-a inceput ctitorirea manastirii Banceni stejarul lui Stefan cel Mare din Codrii Cosminului s-a uscat. Parintele Mihai Jar, iubit de unii, contestat de altii, mai pastoreste si manastirea de maici de la Boian. Intre zidurile de culoarea cerului senin, la Boian am gasit cateva maicute si niste batrane din sat. In afara de vorba romaneasca a maicutelor, aici stapaneste spiritul ortodoxiei ruse, cu icoane in limba rusa si fotografii de vanzare ale Tarului Nicolae al II-lea.