Tancul model T-90, oferta strategica rusa pentru Turkmenistan

Autoritatile de la Moscova au anuntat ca vor livra Turkmenistanului si Algeriei 150 de tancuri de tip T-90, in valoare de 500 de milioane de dolari, relateaza cotidianul economic Vedomosti, citand surse apropiate companiei exportatoare de armament. Anuntul vine la cateva zile dupa ce preşedintele Republicii Turkmenistan, Gurbanguli Berdimuhamedov, a fost reales cu 97,14 la sută din voturi în urma alegerilor de la sfarsitul saptamanii trecute. Turkmenistanul este unul din principalele state exportatoare de resurse energetice din regiunea Marii Caspice.
Rosoboronexport, intreprinderea rusa responsabila cu exportul de armament, a incheiat in vara si toamna lui 2011 contracte pentru a livra 30 de tancuri T-90 Turkmenistanului si 120 de tancuri Algeriei, doua tari “care se tem de revolutiile” ce afecteaza lumea araba, scrie cotidianul citat. Valoarea totala a acestor contracte urmeaza sa se ridice la 500 de milioane de dolari. In anul 2010, Rusia a livrat deja zece vehicule de acest tip Turkmenistanului si 185 Algeriei, potrivit publicatiei. “Aceste contracte au fost incheiate pe fondul instabilitatii in crestere, dupa revolutiile din Tunisia si Egipt si razboiul din Libia”, subliniaza o sursa apropiata Rosoboronexport.
Armata rusa refuza, pana in acest moment, sa achizitioneze aceste tancuri din cauza pretului lor ridicat, acuzatiilor de deturnare de fonduri si calitatii inferioare in raport cu modelele similare german si israelian. Pe langa Turkmenistan, Rusia negociaza livrarea unor asemenea tancuri si in alte foste republici sovietice, inclusiv Republica Belarus, Kazahstan si Azerbaidjan, precum si in Indonezia. Tancurile de tip T-90, fabricate la Nijni Taghil (Ural) si supranumite “tancuri zburatoare”, pot depasi obstacole ramanand in aer mai mult timp si mai sus decat alte tancuri.

Victorie sigura pentru Berdimuhamedov

Preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhamedov, a fost reales cu 97,14 la sută din voturi în urma alegerilor de duminică, a anunţat luni comisia electorală din fosta republica sovietica, citata de agentiile de presa regionale. “Preşedintele Turkmenistanului a fost reales” în urma alegerilor de duminică, a spus preşedintele comisiei, Orazmurat Niazliev, după numărarea a 96,7 la sută din voturi.
Şapte candidaţi loiali regimului si-au împart restul sufragiilor, aproape trei milioane de alegatori fiind chemati la urne în aceasta fosta republica sovietica de circa cinci milioane de locuitori, bogata în resurse energetice. Sapte candidati s-au opus presedintelui în exercitiu, printre care doi dintre ministrii sai, Iarmuhammet Orazguliev (Energie) si Anagheldi Iazmiradov (Apa). Ceilalti pretendenti fiind doi oficiali de la întreprinderi energetice de stat, Kakagheldi Abdilaiev si Gurbanmamet Molaniazov, patronul unei fabrici de bumbac, Saparmirat Batirov, un guvernator regional adjunct, Redjep Bazarov, si directorul unei societati de constructii, Esenduri Gaipov. Acesti candidati “independenti” si cu programe electorale foarte asemanatoare sunt considerati doar “figuranti”, presedintele Turkmenistanului, care este si prim-ministru, controland toate parghiile puterii. Berdimuhamedov a sosit la putere dupa decesul, în 2006, al predecesorului sau excentric, Saparmurat Niazov. El a fost ales în februarie 2007 cu 89 la suta din voturi. Presedintele turkmen a promis recent “reforme politice”, permitand crearea partidelor de opozitie si a unor institutii de “presa independente”.

Prezenţa militară consolidata la Marea Caspică

Reamintim ca in luna octombrie 2011, surse militare locale, citate de mass-media regionala, declarau ca Turkmenistanul va aloca aproximativ 150 de milioane de USD pentru modernizarea flotei sale militare de la Marea Caspica. Anuntul venea la cateva saptamani dupa ce preşedintele turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov a declarat mass-media ca fosta republica sovietica intenţionează să cumpere pentru flota sa cele mai performante nave si sisteme de armament. Expertii militari, consultati de mass-media de la Moscova, considera ca prin acţiunile de consolidare a flotei, Turkmenistanul vrea să le demonstreze vecinilor din regiune că nu va ezita să-şi apere interesele naţionale.

Pretexte oficiale

“Marea Caspică va fi întotdeauna o mare a prieteniei şi comuniunii”, a declarat Berdâmuhamedov. Cu toate acestea, Turkmenistanul, ca orice stat care are ieşire la mare, are nevoie de nave pentru a patrula graniţele maritime şi a contracara terorismul, braconajul organizat şi traficul de droguri, a subliniat liderul turkmen. Experţii sunt de părere că “lupta cu terorismuľ este doar o motivaţie oficială. În realitate, decizia Aşhabadului de a înfiinţa o bază militară atestă serioase probleme la Marea Caspică, mai ales că se înarmează nu doar Turkmenistanul, ci şi toate ţările din regiune. Pe fondul acestor declaratii belicoase, partea rusa a livrat la inceputul lunii octombrie 2011 doua nave moderne de atac  (n.r.-model Molnia) si patrulare fortelor navale turkmene. Mentionam ca presedintele turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov a semnat recent un decret prin care ziua de 11 octombrie a fost declarat „Ziua fortelor navale” in Turkmenistan. Totodata, anul trecut autoritatile turkmene, cu asistenta rusa si turca, au infiintat un institut naval militar propriu, destinat pregatirii personalului fortelor navale turkmene.

Cursa inarmarilor

La capitolul prezenta militara in Marea Caspica, lider este Federatia Rusa, cu 27 de nave mari şi câteva zeci de nave mai mici, urmând ca până în 2020 numărul acestora să se majoreze cu alte 16 nave noi. Republica Islamica Iran are 50 de nave mici şi şalupe de patrulare şi intenţionează să-şi extindă, în viitorul apropiat, flota cu alte 75 de şalupe şi nave purtătoare de rachete.
Azerbaidjanul are în dotarea sa 30 de şalupe de patrulare primite majoritar din Turcia, dar şi din SUA. În afară de aceasta, SUA au ajutat Azerbaidjanul să construiască de-a lungul coastei maritime staţii de radiolocaţie şi să înfiinţeze un centru operativ la Baku. La rândul său, Kazahstanul îşi construieşte o bază maritimă în portul Aktau, ţara având în dotare circa 17 şalupe, precizează Nezavisimaia Gazeta.
La randul sau, Turkmenistanul, care are din 2003 şapte şalupe pentru paza de coastă, cumpărate de la Iran şi Ucraina, a mai primit în 2008 din Rusia trei nave de coastă cu rachete teleghidate, două şalupe de patrulare “Soboľ şi alte două şalupe lansatoare de rachete tip “Molnia”. Alte două şalupe rapide de patrulare, în valoare de 55 milioane de euro, au fost furnizate de Turcia. Potrivit datelor oficiale, cheltuielile Turkmenistanului pentru armată s-au ridicat în 2009 la 250 de milioane de dolari, iar în 2010 – 261 milioane de dolari.

Conflicte teritoriale

“Evenimentele din Orientul Mijlociu /OM/ au demonstrat că principalul principiu de drept internaţionale este cel al forţei”, afirmă analistul rus Aleksandr Kniazev, citat de mass-media regionala. “De aceea, orice ţară trebuie să se gândească la propria securitate, iar Turkmenistanul nu este o excepţie, în pofida neutralităţii sale. Turkmenistanul nu-şi poate permite să fie o ţară fără armată, mai ales la Marea Caspică, unde are sectoare petroliere discutabile cu Azerbaidjanul şi Iranuľ, explică Kniazev. Potrivit lui Kniazev, mai există un motiv pentru care Turkmenistanul îşi întăreşte flota militară. “Turkmenistanul promovează realizarea proiectului gazifer transcaspic, prin care se planifică livrarea de gaz turkmen pentru Nabucco şi mai departe în Uniunea Europeană, fapt care ar putea stârni opoziţie în primul rând din partea Rusiei şi a Iranului. Desigur, nu este vorba despre un război de poziţionare în Caspic, însă un scenariu negativ pentru evoluţia evenimentelor în regiune nu poate fi total exclus”, este de părere Kniazev.
În opinia expertului, dacă UE îşi va continua politica de promovare a proiectelor energetice, de care este interesat şi Azerbaidjanul, dar care nu are suficient gaz pentru o alimentare de sine stătătoare a gazoductului, atunci se va pune acut problema participării Turkmenistanului la respectivele proiecte, iar acest lucru va deveni un factor de iritare pentru toate celelalte ţări ale bazinului caspic.

Avantaje strategice

Republica Turkmenistan este situata în Asia Centrală. În secolul al XIX-lea a fost anexat Rusiei. După Revoluţia rusă din 1917, teritoriul Turkmenistanului a cunoscut câteva reorganizări până în anul 1924 când a devenit Republica Sovietică Socialistă Turkmenă din cadrul URSS.
În contextul destrămării URSS, la 27 octombrie 1991 Sovietul Suprem al republicii a adoptat declaraţia de independenţă şi noua denumire a ţării – Turkmenistan. Dispune de imense rezerve de gaze naturale, ocupând locul 4 în lume. Turkmenistanul este membru într-o serie de organizaţii şi instituţii internaţionale, inclusiv Organizaţia Naţiunilor Unite (din 1992), Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (din 1992), Organizaţia Conferinţei Islamice (din 1992), Organizaţia de Cooperare Economică (din 1992) şi membru-asociat la Comunitatea Statelor Independente (1991). Turkmenistanul întreţine relaţii de cooperare sub diverse forme şi stadii instituţionalizate cu NATO şi UE. Are statutul de ”neutralitate pozitivă” recunoscut de ONU.

Gaz turkmen pentru Uniunea Europeana

In ciuda demersurilor Rusiei pe langa liderii turkmeni, acestia afirma ca prioritar pentru aceasta tara este sa exporte energie spre „batranul continent”. In acest sens, presedintele Turkmenistanului a declarat ca exportul de energie catre Europa este „cel mai important aspect al politicii externe” turkmene, informeaza site-ul postului de radio Europa Libera. Gurbanguly Berdymukhammedov a spus ca tara sa are nevoie de conducte catre „pietele profitabile” pentru exportul imenselor rezerve de gaze de care dispune. Liderul turkmen s-a referit la o conducta trans-Caspica, un proiect caruia i se impotrivesc Rusia si Iranul. Berdymukhammedov promoveaza tot mai insistent ideea exporturilor catre tarile europene pe fundalul disputei de doi ani asupra pretului de export in Presedintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berkdimuhamedov, a anuntat in urma cu circa trei saptamni ca tara sa va livra gaze pentru gazoductul Nabucco, care va reduce masiv dependenta Europei de gazul rusesc. „Astazi ne apucam de bazele legale si contractuale pentru a furniza energie turkmena Europei”, a spus presedintele turkmenpotrivit Reuters, citata de The Moscow Times. Anuntul a fost facut in cadrul intalnirii cu presedintele Austriei, Heinz Fischer, care a facut lobby pentru acest proiect, intrucat actionarul majoritar la firma ce va construi gazoductul este firma austriaca OMV. Celelalte firme actionare sunt RWE din Germania, MOL din Ungaria, Botas din Turcia, BEH din Bulgaria si Transgaz din Romania.

Rivali pentru rusi

Executivului turkmen a dispus deja constructia unei parti ce va fi inclusa in gazoduct, un tronson de 1.000 de kilometri si leaga campul de gaze de la Iolotan Sud cu Marea Caspica. Acest proiect va costa circa doua miliarde de dolari. Firma britanica de audit Gaffney, Cline & Associates a evaluat acest camp ca fiind al doilea cel mai mare din lume, ceea ce inseamna ca Turkmenistanul poate sa rivalizeze Rusia ca furnizor de energie. Iolotan Sud are, conform estimarilor acestora, intre 13 si 21,2 trilioane (mii de miliarde) de metri cubi de gaze. Aceasta rezerva, alaturi de altele pe care le detine Turkmenistanul, o fac un adevarat rival pentru Rusia ca furnizor de energie pentru Europa, dar si pentru China. Nabucco va insemna reducerea semnificativa a dependentei Europei de gazele rusesti, precum si mai multa securitate energetica, astfel incat sa nu se repete situatii in care tari europene sa ramana fara gaze, din cauza disputelor dintre Rusia si Ucraina.

Sustinere transatlantica

Multi experti atat de la Bruxelles, cat si din zona caspica sustin ca UE s-a apropiat mai mult ca oricand de realizarea gazoductului Nabucco si ca nu ar fi exclus ca pana la sfarsitul anului Uniunea Europeana sa poata semna, dupa cum era prevazut, acorduri cu toti furnizorii de gaz natural pentru Nabucco si sa inceapa lucrarile. Nabucco este puternic sustinut de SUA, pentru care proiectul este la fel de important cum a fost in anii 90 oleoductul Baku-Ceyhan, care aduce petrol caspic din Azerbaidjan prin Georgia pana la Marea Mediterana, ocolind Rusia. Liderii de la Bruxelles au afirmat recent ca in timpul negocierilor cu Turkmenistanul si Azerbaidjanul nu va fi abordata problema delimitarii spatiilor maritime: in conditiile in care gazoductul va trece exclusiv pe teritoriul azer si turkmen, alte state de la Marea Caspica nu vor avea dreptul sa blocheze acest proiect.

Moscova stramba din nas

Rusia are o atitudine precauta fata de eforturile UE de a-si consolida pozitiile in regiunea Marii Negre, mai ales dupa adoptarea la Bruxelles a strategiei care prevede, intre altele, planuri de promovare in regiune a principiilor democratice si ale drepturilor omului, sprijinirea aderarii tarilor din regiune la diverse acorduri comerciale cu UE, implicarea lor in proiecte energetice cu UE – in primul rand Nabucco – si necesitatea solutionarii ”problemei teritoriilor ocupate” Abhazia si Osetia de Sud. ”Strategia UE de la Marea Neagra ne suscita multe semne de intrebare. Ea nu tine cont de interesele Rusiei, iar in multe privinte se afla in totala contradictie cu acestea”, afirma pentru Kommersant o sursa de informatie din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei.

Noi companii cer afilierea la Nabucco

Proiectul Nabucco incepe totodata sa se bucure se sprijinul a tot mai multi partipanti la executarea acestui proiect. Compania germana Bayerngas vrea sa intre in actionariatul Nabucco Gas Pipeline International, care dezvolta gazoductul Nabucco. „Negocierile cu cei sase actionari actuali vor incepe imediat pentru a stabili cum vor fi distribuite actiunile in cadrul consortiului pe viitor. Intentia Bayerngas de a intra in consortiul Nabucco va fi discutata astazi (vineri, 30 septembrie – n.r.) la Viena in cadrul unei intalniri dintre ministrul austriac al Economiei, Reinhold Mitterlehner, si ministrul de stat bavarez al Economiei, Martin Zeil”, se arata intr-un comunicat al Nabucco Gas Pipeline. Bayerngas deserveste clientii din regiunea orasului german Muchen. Directorul general al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek, a declarat, in comunicat, ca inceperea negocierilor cu Bayerngas „transmite un mesaj puternic catre piete„, iar consortiul care dezvolta gazoductul este dispus sa accepte noi actionari.

Nabucco, obiectiv politic

Uniunea Europeană şi Republica Turkmenistan au început elaborarea bazei legislative pentru livrările de gaz turkmen spre Europa, a anunţat anterior preşedintele turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov, în timpul negocierilor cu preşedintele federal al Austriei, Heinz Fischer. La Aşhabad, Fischer a venit după scurta sa vizită la Baku, unde a discutat de asemeni pe marginea cooperării energetice. Conform mass-media regionala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS, această primă vizită a preşedintelui austriac în Azerbaidjan şi Turkmenistan a fost una reuşită. Chiar dacă liderul azer Ilham Aliev nu a dat un răspuns concret în privinţa participării la proiectul de gazoduct Nabucco, declarând că ţara urmează să aleagă cea mai bună variantă dintre cele trei propuneri existente /Nabucco, gazoductul transadriatic TAP şi proiectul Turcia-Grecia-Italia (TGI)/, liderul turkmen a declarat că Turkmenistanul este deschis să înceapă, cu ajutorul UE, elaborarea bazei legislative pentru livrările de combustibili în direcţia europeană.

Reevaluare strategica

“Deja a fost înfiinţat un grup special de lucru, format din experţi ai structurilor energetice ale părţilor interesate”, a spus Berdâmuhamedov. Potrivit liderului de la Aşhabad, “Turkmenistanul doreşte un dialog constructiv cu Europa în domeniul energetic”.
În acest context, nu este întâmplătoare reevaluarea rezervelor de gaz turkmen, care s-ar ridica în total la peste 26 de trilioane de metri cubi de gaz. În ajunul vizitei preşedintelui austriac, compania britanică de audit Gaffney, Cline&Associates /GCA/ a declarat că zăcământul South Yolotan din Turkmenistan se află pe locul doi în lume în ceea ce priveşte rezervele de gaz, după cel iranian Pars. Potrivit datelor concretizate ale GCA, rezervele din South Yolotan s-ar ridica la minim 13 trilioane de metri cubi şi la maxim 21 de trilioane.
Heinz Fischer a luat notă de aceste informaţii şi a subliniat că Turkmenistanul este “o importantă ţară-furnizor, iar Europa – un consumator sigur”. Potrivit lui Fisher, este necesar să se stabilească o legătură în condiţii reciproc avantajoase între oferta din partea Turkmenistanului şi cererea din partea UE. De asemenea, liderul austriac a subliniat că, în condiţiile în care ţările din UE renunţă la utilizarea energiei nucleare, cererea la gaz natural va creşte.

Nabucco, viabil doar cu Azerbaidjan si Turkmenistan

Reamintim ca dupa intalnirea cu omologul turkmen, Gurbanguli Berdimuhamedov, care a efectuat anul acesta o vizita oficiala in Romania, presedintele roman Traian Basescu a declarat ca sustine solicitarea expresa a Turkmenistanului de angajare in aceste proiecte bazata pe doua elemente fundamentale: un acord politic intre UE si Turkmenistan si constituirea unui consortiu in vederea realizarii conductei pe sub Caspica intre Turkmenistan si Azerbaidjan. Astfel, presedintele roman Traian Basescu a declarat recent ca proiectul Nabucco este viabil, atat timp cat parteneri vor fi Azerbaidjan si Turkmenistan, considerand “absolut corecta” solicitarea partii turkmene de a obtine garantii ca gazul va fi solicitat si cumparat. “Trebuie sa fac publica satisfactia mea pentru disponibilitatea Turkmenistanului de a participa la politica energetica a UE prin dezvoltarea Coridorului sudic. In acelasi timp, insa, consideram absolut corecta solicitarea expresa a Turkmenistanului de angajare in aceste proiecte bazata pe doua elemente fundamentale: un acord politic intre UE si Turkmenistan si constituirea unui consortiu in vederea realizarii conductei pe sub Caspica intre Turkmenistan si Azerbaidjan”, a declarat Traian Basescu. El a facut o precizare, pentru a nu exista “niciun dubiu”.
“Romania sustine pozitia Turkmenistanului ca inainte de realizarea consortiului care sa faca posibil transportul gazului intre Turkmenistan si Azerbaidjan trebuie semnat un document politico-juridic la cel mai inalt nivel pentru a da garantii ca gazul va fi solicitat si cumparat”, a mai spus Basescu.  El a apreciat ca “proiectul Nabucco este un proiect viabil, atat timp cat parteneri in acest proiect vor fi Azerbaidjan si Turkmenistan”.

Cursa spre Marea Caspica

Presedintele turkmen Kurbanguli Berdimuhamedov a declarat anterior, intr-un interviu pentru mass-media turca, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, ca Turkmenistanul sprijina initiativele energetice regionale ale guvernului de la Ankara. Kurbanguli Berdimuhamedov a dat drept exemplu al cooperarii bilaterale turco-turkmene, noul gazoduct trans-turkmen, a carui constructie a inceput la sfarsitul lunii mai 2010. Noul gazoduct ce va lega regiunea estica a tarii, unde sunt concentrate rezervele de gaze naturale, de Marea Caspica, un proiect in valoare de 2 miliarde dolari, este constuit, conform declaratiilor presedintelui turkmen, cu asistenta tehnica si financiara a unor firme turcesti, implicate si in alte proiecte energetice, considerate „strategice” de autoritatile turkmene. Gazoductul est-vest va avea o capacitate anuala de 30 de miliarde de metri cubi si o lungime de 1000 km, finalizarea constructiei fiind prevazuta pentru vara anului 2015.
„Construirea acestui gazoduct are o insemnatate atat economica, cat si politica. Prin crearea unui nou sistem de transport gazier va creste capacitatea de export a gazelor naturale si, in acelasi timp, va satisface cererea interna, in special in sectorul energiei electrice”, declara atunci presedintele turkmen, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acest anunt constituie o lovitura destul de importanta pentru Rusia, care a sperat mult timp sa fie implicata in proiect subliniaza surse oficiale locale.

Bazinul Marii Negre, involburata de "razboiul terminalelor" dintre statele riverane

Republica Moldova examinează posibilitatea aderării la proiectul privind construcţia unui terminal de lichefiere a gazelor de la Odesa, a declarat premierul moldovean Vlad Filat, citat de publicaţia ucraineană „Zercalo Nedeli”. Oficialul de la Chisinau a spus că acesta este doar unul din mai multe proiecte, în cadrul căruia părţile ar putea coopera întru asigurarea securităţii energetice celor două ţări. Vlad Filat a menţionat că Republica Moldova are nevoie, la fel ca şi Ucraina, de diminuarea gradului de dependenţă faţă de monopoliştii de resurse energetice. „În plus, avem aceeaşi viziune faţă de proiectele enegetice ce vizează integritatea în sistemul energetic european”, a spus Vlad Filat.
Totodată, surse oficiale de la Kiev, citate de mass-media regionala, au declarat că premierul ucrainean Nikolai Azarov a şi dat indicaţii ministerelor şi instituţiilor specializate ca să examineze, la nivel de experţi, posibilitatea participării Republicii Moldova la  construcţia terminalului de la Odesa. Proiectul prevede construcţia unui terminal de lichefiere a gazelor, ce vor fi aduse din Azerbaidjan. Potrivit acestui proiect, Ucraina urmează să recepţioneze către anul 2014 circa 2 miliarde metri cubi de gaze.
Portalul arena.md reaminteşte că anterior, premierul Vlad Filat a declarat că Republica Moldova vrea să participe la realizarea proiectului AGRI (Azerbaijan–Georgia–Romania Interconnector). Prin AGRI este propusa transportarea gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia, către România si mai departe către imensa piata reprezentata de statele Uniunii Europene.

AGRI, cartea strategica a Republicii Georgia

O conferinţă reprezentativă despre implementarea proiectului AGRI va avea loc în Georgia într-un viitor apropiat, a anunţat recent premierul georgian Nika Gauri, aflat la Forumul Economic de la Davos, citat de mass-media regionala. “UE manifestă mare interes pentru acest proiect”, a declarat premierul georgian. “Prin urmare, părţile se grăbesc să-l pună în practică. Proiectul presupune exportul de gaz caspic lichefiat către România, prin Georgia”, a reamintit premierul de la Tbilisi. El a precizat că în afară de ţările care iau parte la proiect – Azerbaidjan, Georgia şi România, plus Ungaria – la conferinţă vor participa reprezentanţi ai UE, ai Ucrainei şi ai altor ţări din Asia Centrală.

Gaz pentru UE

Compania SC AGRI LNG Project Company SRL pregăteşte studiul de fezabilitate pentru tranzitul gazului lichefiat către România. Studiul de fezabilitate ar trebui să fie gata la 31 ianuarie. Companiile participante la proiect sunt SOCAR, Georgian Oil and Gas Corporation, MVM (Ungaria) şi Romgaz. Preşedintele consiliului de directori ai AGRI este vicepreşedintele SOCAR pentru investiţii şi marketing, Vitali Beilarbeiov.
În ceea ce priveşte capacitatea AGRI, sunt luate în calcul trei variante – 2 miliarde de metri cubi de gaz pe an, 5 miliarde de metri cubi pe an şi 8 miliarde de metrei cubi pe an. Potrivit datelor preliminare, în funcţie de capacitatea proiectului, costurile vor varia între 1,2 miliarde de euro şi 4,5 miliarde de euro. Proiectul vizează transportul de gaz din Azerbaidjan, prin conducte, până la litoralul georgian al Mării Negre, unde gazul ar urma să fie lichefiat la un terminat special. Gazul va fi apoi transportat cu nave către Constanţa, unde ar urma să fie relichefiat.

AGRI si NABUCCO in pericol

Turcia a semnat in decembrie 2011 un acord cu Azerbaidjanul pentru construirea gazoductului TransAnatolia, aruncand un nou semn de intrebare asupra fezabilitatii Nabucco si a AGRI, ce a avut inca de la inceput dificultati in a garanta un nivel de aprovizionare suficient. De asemenea, la sfârşitul anului trecut, Azerbaidjanul a anunţat că va lua o decizie privind ruta de export a gazului extras in a doua faza de exploatare a campului gazeifer Shah Deniz catre Europa abia in primul trimestru al anului 2012, a anuntat directorul companiei nationale energetice SOCAR, Rovnag Abdullaiev.
Nabucco (Azerbaidjan-Turcia-Austria), ITGI (Interconectorul Turcia-Grecia-Italia) si TAP (Gazoductul Transadriatic) se afla printre optiunile pentru infrastructura ce va permite transportul catre Europa a gazului extras in a doua faza de exploatare a campului Shah Deniz.
În toamna anului trecut, autoritatile de la Atena au propus oficial Companiei petroliere de stat a Azerbaidjanului (GNKAR) sa participe la licitatia pentru privatizarea companiei de distributie a gazului DEPA. Anuntul a venit la doar cateva saptamani dupa ce oficiali din cadrul companiei petroliere de stat SOCAR, din Azerbaidjan, au demarat negocierile pentru preluarea activelor rafinariei Neftochim, singura rafinarie petroliera din Bulgaria, controlata in acest moment de compania rusa Lukoil. Anterior, oficialii SOCAR si-au manifestat interesul si pentru pietele din Republica Moldova si Ucraina.

„Razboiul porturilor”

In incercarea de a anula avantajul strategic pe care Romania il are prin existenta portului de mare adancime Constanta, guvernul Republicii Ucraina va aproba, in luna martie 2012, finantarea necesara continuarii proiectului de constructie a portului de mare adancime Yujnyi (regiunea Odessa). Conform proiectului, este prevazuta cresterea adancimii canalelor si a aquatoriului portului existent pana la 21 m, lucrarile fiind executate de companii rusesti si ucrainene, relateaza surse guvernamentale de la Kiev, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Anterior, oficialitati locale ucrainene de la Odessa, au invitat Flota militara rusa a Marii Negre sa deschida o baza navala militara permanenta in portul Yujnyi.
La adancimea de 21 m se vor putea descarca si incarca nave cu un deplasament de 200 mii tone si o sedimentare de 19,5 m direct la cheile portului, fara o incarcare suplimentara in rada, declarau si experti rusi, citati de mass-media regionala. Realizarea proiectului va aduce portul “Yujnyi” la acelasi nivel cu cel mai mare concurent al porturilor ucrainene si rusesti de la Marea Neagra, si anume portul romanesc Constanta, unde adancimea aquatoriului este de 19 metri.

Interese economice

Reamintim ca portul comercial “Yujnyi” a fost construit de autoritatile sovietice in anul 1978, fiind, in acest moment, o intreprindere cu capital majoritar de stat, controlata de autoritatile de la Kiev. Yujnyi este situat la aproximativ 35 km nord-est de Odesa, pe un liman care nu ingheata, devenind practic un satelit al acestuia. Un alt avantaj il constituie existenta unei infrastructuri dezvoltate de cale ferata, portul avand conexiune la Marea Neagra printr-un canal cu o lungime de 3 km, si o adancime de 14 m. Reamintim ca Yujnyi, alaturi de Odessa si Iliciovsk, sunt principalele porturi petroliere ale Ucrainei.
Conform datelor autoritatilor ucrainene, principalele destinatii de transport sunt statele riverane ale Marii Negre, bazinul Marii Mediterane, SUA, America Latina, Orientul Apropiat, Asia de Sud-Est. Totodata, portul joaca un rol important pentru economiile Republicii Moldova si Republicii Belarus, state fara iesire la mare. Transportul de marfuri prin acesta a crescut in anul 2010 cu 2,1%, ajungand la 18,22 milioane de tone.

Alianta Nord-Atlantica mizeaza pe "smart defence"

Secretarul de stat in MAE roman, Bogdan Aurescu a avut ieri, 8 februarie 2012, o întrevedere cu o delegaţie americană condusă de adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, Marie Yovanovitch, şi adjunctul asistentului secretarului apărării pentru politica europeană şi NATO, James Townsend, relateaza serviciul de presa al MAE, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. În cadrul discuţiilor, secretarul de stat Bogdan Aurescu a abordat stadiul proiectelor bilaterale de cooperare în cadrul dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic româno-american. Astfel, Aurescu a salutat intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice în România şi a discutat stadiul pregătirii aranjamentelor de implementare a acestuia. De asemenea, cele două părţi au mai trecut în revistă perspectivele declarării capabilităţii interimare a NATO cu prilejul Summit-ului NATO de la Chicago (20-21 mai 2012), respectiv ale iniţiativei Smart Defense, o temă care figurează de asemenea pe agenda Summit-ului. Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul pe care România îl acordă iniţiativei Smart Defense, ca alternativă viabilă în contextul dificultăţilor financiare globale.

Eforturi comune

Bogdan Aurescu a avut cu această ocazie şi o întrevedere separată cu Marie Yovanovitch, adjunctul asistentului secretarului de stat pentru Europa şi Eurasia, concentrată pe aspecte legate de eforturile comune de consolidare a Parteneriatului Strategic România – SUA. Oficialul român a prezentat demersurile făcute deja pentru operaţionalizarea prevederilor Declaraţiei Comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI, adoptată la Washington, la 13 septembrie 2011, şi a mulţumit demnitarului SUA pentru efortul depus ca negociator-şef al Declaraţiei pentru partea americană. Discuţiile au oferit, de asemenea, oportunitatea abordării şi altor aspecte de interes de pe agenda bilaterală, precum cooperarea economică, inclusiv în contextul recentei creări a American-Romanian Business Council.
Totodata, cei doi oficiali au abordat pe larg şi perspectivele României de accedere în Programul Visa Waiver (VWP), oficialul român subliniind interesul major pe care ţara noastră îl acordă îndeplinirii acestui obiectiv, care ar contribui la consolidarea cooperării bilaterale într-o arie vastă de domenii.

Băsescu: Ne vom implica în toate proiectele de tipul “smart defense”

„(…) Vom continua să se implicăm în toate proiectele de tipul smart defense”, a declarat, la sfarsitul lunii ianuarie 2012, preşedintele roman Traian Băsescu, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. “Am menţionat că, până la intrarea în NATO, România a fost o ţară care nu a avut o securitate garantată. Abia după intrarea României în NATO avem cu toţii sentimentul că securitatea României este bine garantată şi asigurată. Cu certitudine, ştim că securitatea nu se face cadou. Şi că atunci când eşti într-un club care are ca obiectiv securitatea colectivă trebuie să ai propriile contribuţii”, a spus preşedintele, conform Mediafax.
Traian Băsescu a adăugat că, în acest context, a discutat cu secretarul general problema scutului antirachetă “care va avea elemente poziţionate pe teritoriul României, în relaţia bilaterală cu SUA”. “Am exprimat speranţa că la summit-ul de la Chicago acestea vor fi menţionate ca fiind parte a sistemului interimar antirachetă al NATO, ieşind din statutul de sistem bilateral în relaţia România-SUA”, a explicat preşedintele roman. Basescu a mai adaugat ca la nivelul NATO exista 168 de programe de “smart defense” din care 31 cu participare romaneasca, seful statului anuntand ca Bucurestiul se va implica in astfel de proiecte in continuare.

Subiecte strategice

Anterior intalnirii cu Rasmussen, presedintele roman Basescu a declarat ca unul din principalele subiecte ce vor fi discutate cu inaltul oficial NATO va fi conceptul de “”smart defense””, liderul roman adăugând că în ceea ce priveşte apărarea aeriană a statelor NATO, România s-a angajat să achiziţioneze 48 de aeronave. “În conceptul de “smart defense” putem construi şi altfel, adică mai multe state din zonă să asigure capacităţile aeriene necesare în mod deosebit pentru patrularea aeriană pe timp de pace, dar şi pentru intervenţii în afara teritoriului. Acest lucru ar degreva statele de o parte însemnată din cheltuielile pe care ar trebui să şi le asume, mai ales acum, în perioadă de criză. Spre exemplu, pentru regiune s-ar putea discuta ca un grup de state să îşi asume fiecare un cert număr de avioane, în aşa fel încât patrularea aeriană să fie îndeplinită de statele membre NATO, ceea ce ar lua din sarcina pe care şi-a asumat-o România la un moment dat. Să spunem, în loc de 48 de avioane, poate că în acest stadiu sau în perspectiva epuizării resurselor avioanelor MIG-21 Lancer, să gândim la un număr mult mai mic de avioane, dacă şi alte state din regiune ar intra împreună cu noi într-un astfel de pachet care să garanteze securitatea aeriană a regiunii în primă instanţă”, a mai explicat Băsescu, citat de mass-media de la Bucuresti.
El a punctat că România ar putea fi un contributor important la conceptul smart defence, şi anume la securitatea cibernetică, precizând că ţara noastră are “atâţia hackeri talentaţi”, care ar putea fi folosiţi în apărarea sistemelor cibernetice ale statelor NATO, fie că este vorba de sisteme civile sau militare.

Smart Defense pe scurt

Iniţiativa Smart Defense, lansată de Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la reuniunea miniştrilor apărării NATO din luna martie 2011, vizează utilizarea în mod cooperativ a resurselor limitate din domeniul apărării, în scopul acoperirii deficitelor de capacităţi ale NATO, în contextul situaţiei financiare dificile din majoritatea statelor membre şi al reducerii, pe acest fond, a bugetelor de apărare din statele membre. Smart Defense îşi propune să abordeze problematica gestionării acestor reduceri în mod deschis, fiind în egală măsură un instrument de eficientizare a cheltuielilor de apărare şi de evitare a duplicării eforturilor. Problematica Smart Defense se va afla pe agenda reuniunii ministeriale comune a miniştrilor de apărare şi externe NATO din luna aprilie a acestui an, precum şi pe agenda Summit-ului NATO de la Chicago.
România a manifestat un sprijin constant faţă de iniţiativa cooperării multinaţionale şi a arătat interes pentru unele dintre proiectele propuse sub egida acestei iniţiative, se arata intr-un comunicat al MAE roman. Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI a fost adoptată la Washington, la 13 septembrie 2011, în cadrul vizitei Preşedintelui României, delegaţia americană de negociere fiind condusă de Marie Yovanovitch, iar cea română de Bogdan Aurescu.

Flota militara rusa a Marii Negre, arma geopolitica a Kremlinului

Transformarile continue din zona Marii Negre a condus in ultimii ani la reaprinderea unei discutii mai vechi referitoare la necesitatea reactualizarii, in noul context geopolitic, a Conventiei de la Montreux, document semnat la 21 iulie 1936 care reglementeza in prezent echilibrului de forte la Marea Neagra. Acest document, ce isi face efectele de mai bine de 75 de ani, limiteaza dreptul vaselor de razboi de a trece prin stramtorile Marii Negre, dar stabileste in acelasi timp si regimul de navigatie a navelor comerciale. Conventia de la Montreux a fost invocata in ultimii ani in special in probleme militare si de securitate iar timpul razboiului dintre Rusia si Georgia, din august 2008, Moscova a acuzat ca navele SUA care transportau ajutor umanitar pentru georgieni ca ar incalca prevederile Conventiei. (extras din prima parte)

Tandem economico- militar

Romania, ca nou aspirant in balanta echilibrului de putere de la Marea Neagra face un joc interesant prin cele doua parteneriate strategice pe care le-a semnat in 2011, asigurandu-si astfel sprijinul a doi parteneri extrem de importanti – SUA si Turcia. Daca pe relatia cu Washingtonul, diplomatia romana a reusit cel mai important moment din istoria sa moderna in asigurarea securitatii tarii prin acceptarea  instalarii elementelor scutului antiracheta american, Bucurestii au reusit sa aduca la maturitate si relatii cu Ankara, semnand de asemenea un parteneriat strategic care vizeaza in principal domeniul economic. Cu toate ca interesele SUA ar fi sa incerce schimbarea echilibrului de forte la Marea Neagra prin aducerea unor nave militare in regiune pentru a-si asigura securizarea rutelor energetice ce vin din zona Caucazului, Romania joaca alaturi de Turcia care nu isi doreste schimbarea status quo-ului, cel putin din punct de vedere militar chiar daca in plan economic Ankara ar dori sa schimbe anumite prevederi ale Conventiei de la Montreux care sa serveasca la o mai buna circulatie a navelor comerciale care intampina probleme in ceea ce priveste tranzitul aglomerat prin stramtorile Bosfor si Dardanele. Tocmai din acest motiv la care se mai adauga si o componenta finaciara din taxe aferente, Turcia se pregateste sa construiasca un proiect megalomanic numit Canalul Istanbul. Acesta va avea o lungime de 50 de kilometri, o latime de 150 de metri si o adancime de 25 de metri si va permite tranzitul a pana la 160 de nave pe zi, inclusiv tancuri petroliere mari, anunta in primavara anului trecut premierul Recep Erdogan, citat de agentia Bloomberg. Numai planificarea acestuia va dura doi iar costurile sunt estimate la circa 10 miliarde de dolari. „Turcia are nevoie de un proiect magnific, nebunesc, pana in 2023″, a precizat Erdogan, referindu-se la cea de-a 100-a aniversare a declararii Republicii Turcia. Aceasta declaratie a venit sa intareasca proiectiile multor analisti internationali care vad in actuala guvernare a AKP  o reinviere a islamistului imperial al Turciei cunoscut drept „neo-Osmanism”. Acelasi lucru l- apreciat si liderul opozitiei din Turcia. Kemal Kilicdaroğlu (Partidul Republican – CHP) care a accentuat ca infatuarea nu isi are locul printre prioritatile Turciei. Potrivit ziarul turc Zaman,  Kemal Kilicdaroğlu a mai spus referitor la acest subiect ca acest proiect nu face decat sa imbogateasca grupurile economice care sustin formatiunea lui Erdogan.

Tabla de sah a energiei

In urma cu circa trei saptamani, presedintele Romaniei, Traian Basescu, si omologul sau turc, Abdullah Gul, semnau la Ankara declaratia pentru parteneriatul strategic dintre Romania si Turcia. “Am semnat astazi un parteneriat strategic intre Turcia si Romania, care fixeaza toate domeniile de maxim interes in relatia bilaterala. Am stabilit prin acest parteneriat cooperarea in politica externa, cooperarea in politica de securitate, si, in mod deosebit, in lupta antiterorista, am stabilit consolidarea cooperarii economice, lucru extrem de important, mai ales in aceasta perioada”, declara Basescu in Turcia. In aceeasi zi, presedintele roman declara intr-un interviu cotidianul turc  Zaman ca respinge ideea – invocata inclusiv de Ankara – de a aduce modificari Conventiei de la Montreux, incheiata in 1936, prin care Turciei i se acorda control asupra stramtorilor Bosfor si Dardanele, permitandu-i sa reglementeze activitatea militara in regiune. Acest fapt este demonstrat si de decizia Romaniei negociata cu SUA de a nu dori sa achizitioneze sistemul AEGIS, pentru dotarea celor doua fregate ale sale, fapt ce ar fi echivalat cu intarirea flotei romane la Marea Neagra, ci de a opta pentru amplasarea unor interceptori terestri in sudul Romaniei, in judetul Dolj in baza de la Deveselu. Totodata, in timpul interventiei americane din Irak, Turcia a refuzat sa permita SUA, de altfel aliat al sau, sa ii tranziteze teritoriul pentru a transporta materiale necesare razboiului din Irak. Acest fapt, alaturi de sporirea apropierii militare dintre Romania si SUA prin construirea bazei militare de la Kogalniceanu si totodata prin discutii tot mai avansate vizavi de cumpararea de avioane F-16 de catre Bucuresti de la firma americana Lockheed Martin, autoritatile de la Ankara nu se simt deloc confortabil cu ascensiunea unui nou potential jucator sprijinit masiv de cea mai puternica armata a lumii. Jurnalistii publicatiei turce amintite mai scriu ca invocand preocupari in materie de mediu si potentialul pericol pe care petrolierele il pot reprezenta pentru stramtori si pentru orasele din jurul Marii Marmara, Turcia este de parere ca acordul, vechi de aproape trei sferturi de secol, trebuie sa fie modificat pentru a reflecta schimbarile aduse de vremurile actuale. Presedintele Basescu a ocolit extrem de abil comentariu jurnalistilor turci, expunand practic pozitia Romaniei care prin apartenenta la proiectele Nabucco si AGRI, dar si stat membru al UE, nu are interesul ca Turcia sa dicteze tot ce tine de rutele de transport energetice din Marea Neagra si sa creeze noi oportunitati de transport (vezi Canalul Istanbul – n.a) al petrolului si gazelor prin Marea Neagra.

Proiectii de viitor

Si asta nu numai din perspectiva Romaniei, dar Bucurestii sunt pusi in pozitia ingrata de a fi cap de pod pentru Uniunea Europeana in acesta zona care nu vede tocmai cu ochi buni o hegemonie de tip energetic a Turciei in regiune. Constructia celor doua terminale de gaz natural lichefiat pe malul Marii Negre din proiectul AGRI, unul la Kulevi in Georgia si celalalt la Constanta, in Romania, vor costa intre doua si cinci miliarde de euro si vor fi proiectate cu o capacitate maxima de opt miliarde de metri cubi de gaze. Practic, Romania este singura tara din UE care are deja un parteneriat strategic cu o tara la Marea Caspica, respectiv Azerbaidjan. “Cunoastem ingrijorarile Turciei. in opinia noastra, Conventia de la Montreux este un instrument juridic important pentru navigatie si trebuie respectat intocmai”, a spus  Basescu insistand in cadrul aceluiasi interviu ca transporturile sunt elementul cel mai important care trebuie luat in considerare intr-o lume tot mai globalizata. “Fara un transport eficient, de incredere, nu poate exista comert sau investitii internationale”, a subliniat Basescu. Turcia nu are un interes direct in a vedea materialiat proiect AGRI care ar diminua din pozitia de monopol tranzitar energetic al Ankarei. Practic, vasele speciale incarcate cu gaz lichefiat (LNG) nu ar mai fi nevoite sa treaca prin cele doua stramtori pentru a ajunge in Europa, si ar putea traversa pe verticala Marea Neagra pe relatia Georgia-Romania si apoi spre Ungaria prin interconectorul Arad-Szeged. Concluzionand, intr-o perspectiva viitoare a amplicarii cursei pentru monopol energetic si rutelor si a resurselor din zona Caucazul, discutiile pentru refacerea echilibrului de putere la Marea Neagra si modificarea Conventiei de la Montreux vor fi amplicitate in perspectiva in care atat Turcia, cat si Rusia au inceput inzestrarea navala la Marea Neagra iar SUA, care nu a ratificat nici pana in prezent Conventia de la Montreux, face presiuni tot mai mari pentru Marea Neagra sa devina intr-adevar un „lac al NATO” care sa asigure o platforma de forta pentru accesul la bogata zona a Caucazului si inspre Asia Centrala.

Expansiunea SUA la Marea Neagra, blocata de Conventia de la Montreaux

Transformarile continue din zona Marii Negre a condus in ultimii ani la reaprinderea unei discutii mai vechi referitoare la necesitatea reactualizarii, in noul context geopolitic, a Conventiei de la Montreux, document semnat la 21 iulie 1936 care reglementeza in prezent echilibrului de forte la Marea Neagra. Acest document, ce isi face efectele de mai bine de 75 de ani, limiteaza dreptul vaselor de razboi de a trece prin stramtorile Marii Negre, dar stabileste in acelasi timp si regimul de navigatie a navelor comerciale. Conventia de la Montreux a fost invocata in ultimii ani in special in probleme militare si de securitate iar timpul razboiului dintre Rusia si Georgia, din august 2008, Moscova a acuzat ca navele SUA care transportau ajutor umanitar pentru georgieni ca ar incalca prevederile Conventiei. Vasele de razboi ale statelor din afara bazinul Marii Negre cu o greutate mai mare de 10.000 de tone nu pot intra in acest spatiu. In cazul in care mai multe vase ale aceleiasi tari intra in Marea Neagra, tonajul lor total nu trebuie sa depaseasca 45.000 de tone. Mai mult, submarinele trebuie sa navigheze numai la suprafata. Odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei la Alianta Nord-Atlantica si Uniunea Europeana in ultima decada si sporirea influentei celor doua state in acest spatiu se pune intrebarea daca acest document nu ar trebui modificat. In ciuda faptului ca deja jumatate din cele sase state sunt deja membre NATO (Romania, Bulgaria si Turcia) iar Georgia isi doreste sa primeasca cat se poate de curand „road map-ul” care sa o duca in structurile Aliantei, Marea Neagra inclina balanta puterii spre acest bloc militar. Pozitia inca de forta a Rusiei in acest spatiu si noua abordare a liderului ucrainean cu veleitati proruse, Victor Ianukovici, fac ca statutul Marii Negre sa ramana inca indecis. Din aceasta ecuatie nu poate fi exclusa Turcia care nu doreste doar sa ramana doar sub umbrela NATO si incepe sa isi arate tot mai des pretentiile de jucator de prim rang, nu numai ca putere regionala in zona Marii Negre, ci mai ales ca jucator extrem de abil la confluenta a doua lumi – Europa si Asia.

Scurt istoric din izvoare diplomatice

Despre cele doua stramtori in cauza – Bosfor si Dardanele – fostul sef al diplomatiei romane Nicolae Titulescu obisnuia sa spuna ca sunt „inima Turciei”, dar in acelasi timp si „plamanii Romaniei”. El opina ca in acest caz cele doua organe vitale nu pot functiona decat intr-un corp comun si ca „simpla intelepciune dicteaza celor doua natiuni sa formeze un intreg”. In ciuda acestor vorbe frumoase, atitudinea Romaniei era in acele vremuri mult mai rezervata vizavi de aceasta decizie unilaterala a Turciei de a remilitariza in 1936 cele doua stramtori. Acest fapt reprezenta abandonarea articolul 23 al Conventiei de la Lausanne din 1923 semnata de Turcia dupa primul razboi mondial prin care cele doua stramtori era declarate libere. Graba in care a dorit Turcia sa rezolve problema a fost determinata in special de remilitarizarea zonei Renaniei de catre Germania lui Hitler, fapt ce contravenea dreptului international si calca in picioare prevederile Tratatului de la Versailles din 1919, dar si Tratatul de la Locarno din 1925 care stipula ca Renania va ramane demilitarizata permanent, oferindu-se astfel o zona tampon de-a lungul Rinului pentru Franta. Ca Romania nu privea cu ochi buni aceasta remilitarizare a stramtorilor de catre Turcia este un fapt elocvent desprins din memoriile diplomatului si fost premier Constantin Argetoianu care in 18 iunie 1936 (cu circa o luna inaintea semnarii noului document – n.a.) nota: “mi-a mai spus (Titulescu -na.) ca inchiderea Stramtorilor este un dezastru pentru noi, ca turcii au facut-o din ordinul rusilor (suntem doar toti aliati sinceri, am observat eu) ca la Montreux nu mai e nimic de facut decat de salvat forma (aceasta eterna forma care acopera neantul si permite celor indrazneti sa-si realizeze toate dezideratele”.

Tatonari pontice

Dar nu numai Argetoianu noteaza aceasta angoasa a Romaniei vizavi de modificarile aduse regimului stramtorilor pe care Turcia le avea in vizor. O colectie de documente (Romania – Turcia,  relatii diplomatice, vol.1, 1923-1938) recent publicate de Directia Arhive Diplomatice din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) demonstreaza ca Bucurestii nu era tocmai de acord cu aceasta propunere a Ankarei, ci voiau o solutie negociata cu partenerii din Mica Intelegere, alianta prin care Romania se alatura Cehoslovaciei si Iugoslaviei in incercarea de a  contrabalansa revizionismul maghiar si nu numai. Practic, semnarea acestei conventii maritime a pus si ea umarul la dezintegrarea acestei aliante. La 10 aprilie 1936, Nicolae Titulescu trimitea catre Ministerul Afacerilor Straine de la Bucuresti o telegrama prin care dadea o serie de indicatii conform carora trimisul extraordinar si plenipotentiar al Romania la Ankara la acea vreme, Eugen Filloti, ar fi trebuit sa discute cu partea turca problema remilitatizarii stramtorilor: „Ca raspuns la telegrama Dvs. 684, Rog a vedea pe Tevfik Rustu Aras (minstrul turc de Externe -n.a.) si a-i spune ca sunt adanc indurerat de comunicarea sa (reinarmarea stramtorilor – n.a.). Nu voiesc sa vorbesc pentru moment de fond, ci numai de procedeu. Deja la Londra  Tevfik Rustu Aras a procedat fata de mine intr-un chip pe careu voiesc sa-l judec aci, punandu-ma la curent cu cele ce voia sa faca la Consiliul Societatii Natiunilor, in momentul in care incepea sedinta, atunci cand Iugoslavia discutase chestiunea in ajun.  Tevfik Rustu Aras, in vizita de despartirea ce mi-a facut la Londra, mi-a comunicat ca va inscrie chestiunea inarmarii Stramtorilor la ordinea de zi a intrunirii de la 4 mai, la Belgrad. Procedeul intrebuintat azi de Tevfik Rustu Aras este contrariul propriei sale propuneri. El pune Romania si statele Micii Intelegeri in cea mai grea situatie pentru apararea drepturilor lor fata de Austria, Ungaria si Bulgaria. Ce sorti de izbanda pot sa mai aiba cererile noastre fata de aceste state cand chiar unul dintre aliatii nostri, bazandu-se pe consideratii de securitate si onoare, cere schibarea regimului militar existent. Fac un calduros apel catre  Tevfik Rustu Aras sa amane orice demers pana la discutarea chestiunii la 4 mai, la Belgrad. Nu se poate refuza unui aliat o asemenea cerere, mai ales cand chestiunea est inscrisa pe ordinea de zi. Astept raspuns urgent”, scria Titulescu pentru Filloti. Acestadin urma a procedat asa cum i s-a cerut de la Bucuresti, numai ca ministrul  Tevfik Rustu Aras i-a raspuns ca nu i se poate satisface dorinta, „deoarece demersul si momentul facerii lui sunt stabilite de Consiliul de Ministrii, aprobat de partidul guvernamental si de Presedinteie Republicii, astfel incat ministrul Afacerilor Straine (respectiv Tevfik Rustu Aras -n.a.) nu poate intarzia executarea stricta a mandatului primit”. Ceea ce este la fel de important este ca in 21 iulie 1936, in aceeasi zi in care se semneaza Conventia de la Montreux, tot in aceasta localitate elvetiana, Romania parafeaza Pactul de Asistenta Mutuala cu URSS. Documentul a fost elaborat de Nicolae Titulescu sub presiunea unor amenintari venite din partea omologului sau Maxim Litvinov care i-ar fi spus ca in cazul in care Romania nu ia atitudine in legatura cu ascensiunea extremei drepte in Romania pe fondul remilitatizarii Renaniei, Rusia va reanexa Basarabia „pentru ca facem (noi, romanii -n.a.) politica germana”. Acesta nu si-a mai facut efectul doarece la numai 40 de zile distanta, Titulescu avea sa fie inlaturat din guvernul Tatarascu.

Inconstienta Ucrainei, avantajul Rusiei

Revenind la o data mai apropiata, perioada razboiului rece a insemnat o oaza de liniste in ceea ce priveste eventual situatii militare tensionate in bazinul Marii Negre, realitate datorata in special acestei Conventii de la Montreux. Dupa prabusirea fostei Uniunii Sovietice la inceputul anilor ’90, se poate afirma ca o mare putere contemporana, Rusia, si doua puteri regionale, Ucraina si Turcia, isi construiesc conceptiile strategice, politice si economice tinand cont de aceasta mare si de spatiul adiacent ei. In aceasta triada, prin prisma parteneriatului strategic cu SUA, Romania a inceput o campanie diplomatica imprumutata parca de la Turcia care se traduce prin „zero probleme cu vecinii”. Este adevarat, intr-o varianta proprie cu nuantele si adaugirile aferente. Daca cu Bulgaria si Georgia, Bucurestii pastreaza relatii si interese comune stranse, in toamna acestui an, seful diplomatiei romane a avut o vizita la Kiev in urma caruia acesta a declarat recent, in cadrul unei intalniri informale cu presa, ca a avut o primire buna „de sus pana jos”. Chiar daca in relatia bilaterala Romania-Ucraina s-a inregistrat o usoara incalzire, in ceea ce priveste jocul la Marea Neagra, Ucraina a dat un semnal extrem de important care practic ii anuleaza orice speranta de aderare la NATO. Prin semnarea unei prelungiri pe 25 de ani a intelegerii ruso-ucrainene ce tine de stationarea flote ruse in porturile ucrainene din Crimeea de la Sevastopol si Feodosia. Pe langa aceasta, Ucraina a permis servicii speciale rusesti FSB sa revina la Sevastopol pentru a asigura securizarea acestei obiectiv. In ciuda unei promisiuni de la reducere a pretului gazelor cu circa 30% de la 330 de dolari la 230 de dolari pe metru cub de gaze, Ucraina a incheiat anul 2011 platind un pret de circa 400 de dolari, fapt ce a pus practic capat unei asa-zise „luni de miere” dintre Ucraina si Rusia, autoritatile de la Kiev dorind in prezent sa actioneze in judecata Rusia. Moscova se apara insa cu intelegerile bilaterale privind pretul si volumul gazelor rusesti semnate inca de pe vremea premierului Iulia Timosenko.

(va urma)

Dezvaluirile cunoscutului autor american Larry Watts "au socat" Romania post-decembrista (preluare foto: nichitus.ro)

Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni…

LARRY L. WATTS a absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle şi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Între 1990 şi 1991, a condus Biroul IREX din Bucureşti, iar pînă în 1997, a fost Senior Consultant al Project on Ethnic Relation şi director al Biroului PER din România. Din 1990, a fost consilier în probleme de reformă democrată şi control asupra institutiilor statului şi s-a ocupat de înfiintarea Colegiului National de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităti Nationale.
Articolele şi studiile sale au apărut în “Studies in Intelligence”, “Problems of Post‐Communism”, “Armed Forces & Society”, “World Policy Journal”, “ European Security”. co‐editor la “Globalization of Civil‐Military Relations: Democratization, Reform and Security” etc. Publică „Reforma militară românească şi integrarea în NATO”, „O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918‐1941” – volum considerat drept cea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu. Cea mai recentă carte a sa, „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni”, tratează un subiect incendiar: războiul secret al sovieticilor şi aliatilor loiali acestora din Pactul de la Varşovia împotriva României. Volumul monumental – 795 de pagini cu aproape 3000 de note de subsol şi o bibliografie de peste 800 de titluri – a produs un veritabil cutremur în conştiinta publicului avizat. În el, Larry L. Watts analizează războiul rece clandestin dus de tările din Pactul de la Varşovia cu România. O Românie pe care, în cartea sa, americanul nostru o plasează la înăltimea şi în lumina adevărului istoric. Un gest atât de aşteptat…

Cartea dumneavoastră „Fereşte‐mă, Doamne, de prieteni” (Bucureşti, RAO, 2011) începe cu un citat şocant din Engels: „[Românii sunt] un popor fără istorie… destinati să piară în furtuna revolutiei mondiale… [Ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevolutiei şi [vor] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor national [...] Disparitia [lor] de pe fata pământului va fi un pas înainte.” Cum poate fi explicată această teribilă „sentintă”?

Engels a încercat să identifice „popoarele‐gunoaie” pe care el le considera contrarevolutionare şi trebuiau, în opinia lui, să dispară, pentru realizarea unei revolutii globale, iar scotienii, din care mă trag eu şi care au luptat şi ei pentru libertate, au fost la fel de desconsiderati de către el. Timp de un secol după întemeiere, Statele Unite au fost cam singura republică democratică din lume, Europa fiind dominată de imperii. Dar, până atunci, democratia, încă de la aparitia ei, în Grecia antică, a fost clădită pe spatele sclavilor. Toată lumea ştia că Statele Unite sunt o democratie, dar, în acelaşi timp, noi – americanii şi europenii – nu am considerat că indienii sau negrii sunt egali în drepturi cu noi.
Noi, americanii, nu am ştiut prea multe despre situatia României, românii fiind nerecunoscuti ca nationalitate şi religie în Imperiul austro-ungar. El i-a catalogat foarte urât pe români şi a făcut un apel la uciderea lor în masă. Ceea ce s-a şi întâmplat, în Transilvania, în 1849. [Ca şi în Basarabia în acea perioadă. Politica justificativă a Imperiului Tarist, aceeaşi cu cea a Imperiului Habsburgic, apoi austro-ungar, a functionat şi în Statele Unite, unde băştinaşii cuceriti prin expansiune imperialistă au fost etichetati ca inferiori, ca un pericol pentru toată lumea.] Marx a fost de acord cu Engels, şi ce au scris ei a devenit Biblie pentru Lenin si Stalin.
Războiul secret din interiorul Pactului de la Varşovia împotriva României are rădăcini mai adânci, românii constituind o insulă de latinitate între cele trei imperii înconjurătoare – rus, habsburgic şi otoman şi urmaşele acestora.

Poate fi dorinta de expansiune a puterilor înconjurătoare explicatia războaielor de imagine duse împotriva românilor începând cu Evul Mediu, continuând cu 1848, Unirea Principatelor, războiul de independentă, înfiintarea României Mari, perioada inter – şi postbelică?

A existat o declaratie de război a lui Lenin. Nimeni nu scrie despre asta. De fapt, primul război sovietic cu o altă tară [după Pacea de la Brest‐Litovsk], a fost cu România, la începutul lui 1918. Pornind de la o armată distrusă total, România şi‐a creat o armată adevărată care a avut posibilitatea să dezarmeze şi să alunge peste granită trupele bolşevice. Au fost mai putin de patru sute de mii de oameni în armata română, ba mai mult, pentru misiunea aceasta au fost utilizati doar o sută şi ceva de mii de oameni, dar ei au fost foarte bine organizati cu ajutorul francezilor şi astfel au indus o mare teamă şi un resentiment extraordinar, o ură teribilă printre soldatii bolşevici. Sovieticii, ca şi ruşii înainte, au avut o atitudine de total dispret fată de români şi, în consecintă, această abordare a fost înrădăcinată în sistemul de învătământ. Au practicat un şovinism care justifica expansiunea lor în zona Moldovei, ei pretinzând despre români că sunt barbari, sălbatici şi lipsiti de orice competentă şi nu merită nici un fel de drepturi. Rusul să vină să bată un cui în casa ta din care să te alunge fără drept de apel, este o abordare caracteristică imperiilor! Noi, americanii, ne-am purtat la fel cu indienii. Şi la fel s-au comportat austro-ungarii şi, în special, partea ungară unde a fost înrădăcinată aceeaşi conceptie. Nu ştiu dacă austriecii au redresat astăzi lucrurile, dar cred că da, conformându-se noilor conditii europene.
Dar, în Ungaria, nu au fost reevaluate lucrurile şi, din cauza aceasta, acest şovinism este, încă, foarte puternic, afectând, chiar, politica de stat. Acum, o dată introdus în învătământ, devine o teorie acceptată, pe care este foarte dificil să o mai schimbi. În Ungaria de azi, în loc să aibă loc o reevaluare a sistemului de învătământ, cum, de exemplu, s-a făcut în Germania prin procesul de denazificare, este răspândită fără ruşine politica şovină antiromânească, iar fenomenul se extinde şi în Franta, pe posturile TV de stat în care se vorbeşte într-un mod extremist care nu poate să fie acceptat, astăzi, într-o Europă liberală.

Suntem, azi, mai civilizati?

Şovinismul este împotriva spiritului Uniunii Europene, este scandalos şi pune un mare semn de întrebare asupra tuturor abordărilor politice ale ungurilor privitoare la România. De exemplu, până recent, reprezentatul UE în Moldova a fost un ungur. Dacă această persoană a fost născută şi crescută în Ungaria, ar fi fost foarte dificil pentru ea să rămână neafectată de aceeaşi bază de şovinism antiromânesc. Şi ce înseamnă asta pentru orice fel de abordare normală şi constructivă? Marile puteri trebuie să ajungă la un acord între ele. E clar că, în prezent, Germania şi Franta sunt foarte interesate să aibă o relatie bună cu Rusia. E normal, între puterile mari, chiar şi numai în interesul păcii. Dar de aici şi până la a exclude România, până în 2007, din convorbirile cu Moldova, cu care are granite comune şi a cărei populatie e majoritar românească, şi, apoi, să se mai şi pretindă că România e deja reprezentată de un oficial al UE, originar din Ungaria, în aceste convorbiri, e o glumă proastă. Acest lucru trebuie subliniat, discutat, lămurit. Autoritătile europene tac mâlc. Situatia în sine este întoarsă împotriva României, ungurii spun că România e antimaghiară! Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor paria multi ani după căderea lui Ceauşescu – e un fenomen foarte nociv care trebuie combătut pe plan european.

Cum poate fi combătut?

Există două lucruri, aici, care au un impact puternic. Unul este acest şovinism ca politică imperială în Rusia Taristă şi Austro-Ungaria care a fost preluată de Uniunea Sovietică şi respectiv de Ungaria şi n-a fost schimbată nici după ’89. Aceasta este o mentalitate, nu un complot, din cauză că oamenii nu creează această imagine, nu falsifică lucrurile intentionat, ei cred asta. Aceste idei le sunt inculcate prin şcoală. Şi Kossuth este prezentat, de exemplu, ca un erou democrat, dar nu se scrie în cărtile lor de istorie despre şovinismul lui. Kossuth care a aruncat asupra românilor anatema de a fi nişte ucigaşi care au luptat împotriva revolutiei, cu Avram Iancu şi cu toti ceilalti. E foarte greu să înlături asemenea mentalităti. Vreau să împărtăşesc o experientă personală. Eram la liceu, în anii ’70, când în şcoala primară şi secundară ni se spunea că numai noi, americanii, proveniti din europenii colonizatori, noi am civilizat continentul America de Nord. De fapt, multi colonişti au ucis indieni. Am crescut cu aceste idei denaturate, în şcoală erau jocuri cu cowboy şi cu indieni şi toată lumea voia să fie cowboy. Acum istoria este prezentată în şcoală mai aproape de adevăr. La început, am avut un mare resentiment fată de cei care credeam că vor să-mi distrugă aceste icoane ale copilăriei mele. Nu e uşor să schimbi o mentalitate. Îmi imaginez cât de dificil ar fi pentru unguri să gândească despre Kossuth ca despre un criminal, din cauză că el este o icoană pentru ei. Este un erou şi pentru ei şi pentru diaspora din Statele Unite, multe organizatii primind numele lui, iar mentalitătile, repet, nu se schimbă uşor. Şovinismul trebuie eradicat din sistemul de învătământ de oriunde. Asta nu este istorie, ci politică europeană. E o chestiune care trebuie abordată deschis. Adevărul este că tările din Pactul de la Varşovia au conlucrat împotriva României, încă din anii ’60 şi în anii ’70-’80, au continuat într-un mod foarte nociv, prin serviciile lor de informatii până în ’91, singura schimbare a fost în ceea ce priveşte Cehoslovacia în ’90.

Dedicati în cartea dumneavoastră o amplă analiză faptului că Gheorghe Gheorghiu-Dej a reuşit scoaterea trupelor sovietice de pe teritoriul tării şi a dus o politică natională, contracarând şi strategia revizionistă a Budapestei. Dar, pe vremea lui, „lupta de clasă” a provocat multe victime. Care e imaginea corectă a lui Gheorghiu‐Dej în istoria României?

Perioada Dej poate fi împărtită în partea de dinaintea şi de după sfârşitul lui Stalin. Prima perioadă nu a fost sub controlul românilor. Asta nu este o scuză. Nu numai că au fost 700 000 de militari sovietici postati în România în 1946 şi nu numai că a dominat echipa cominternistă, Pauker, Luca, Georgescu, dar au lucrat aici multi ofiteri sovietici, Bodnarenko, Pintilie, Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov) Nicolski, etc. – Nikonov, de exemplu, a fost şeful informatiilor externe pus de sovietici şi sotia lui care a fost secretara lui Gheorghiu‐Dej, şeful gărzii de corp şi şeful de cabinet, chiar şi şoferul lui Dej, toti erau NKVD‐işti. Se poate conchide că el nu a avut prea mult spatiu de manevră. Asupra lui Dej au avut loc mai multe atentate. Nu se ştie dacă întâmplarea din noiembrie 1957, a fost sau nu un atentat, când un avion IL 14, având la bord o delegatie a PMR ce zbura la Moscova pentru a participa la aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, s-a prăbuşit la aterizare pe Aeroportul Vnukovo, la ora 17.48, din cauza unei „erori de pilotaj”. Au murit ministrul de externe Grigore Preoteasa şi trei membri ai echipajului. Ceilalti pasageri au suferit răni grave. Nicolae Ceauşescu, secretar al CC al PMR, a fost mai norocos. Dej s-a retras în ultima clipă, ne mai îmbarcându-se în avionul rusesc cu care trebuia să ajungă la Moscova. Situatia era foarte proastă, aviatia şi flota erau sub control sovietic total. Altădată, din ordinul lui Hrusciov avionul sovietic în care se afla Dej, a fost deviat deasupra Chinei, fără aprobarea acestei tări. China a fost cât pe ce să doboare avionul. Hrusciov urmărea să scoată România din joc pentru că România avea relatii bune cu Mao şi, în acelaşi timp să arate lumii cât de barbar era liderul chinez.

A fost, Dej, un personaj atât de complex?

Ca şi vremurile. În prima parte a conducerii lui, erau foarte putine şcoli, analfabetismul era în floare, sistemul de sănătate era precar, sărăcia era mare şi el a devenit un fel de erou muncitoresc. Specialist în provocări, a petrecut ani de zile în închisori. Dar, pentru supravietuirea în Comintern, mai trebuia îndeplinită o conditie: să fii mereu gata de trădare, dacă Stalin a spus altceva, fată de ce spusese ieri sau chiar cu 5 minute înainte, să adopti noua directivă, lichelismul fiind instrumentul puterii. Problema cu Dej a fost că, deşi el nu dădea înapoi de la abordarea fără milă a realitătii, lichea nu a fost. Şi el şi Ceauşescu erau să-şi piardă viata în atentatele puse la cale de sovietici din cauza asta. Dej a fost fortat să îl denunte pe Tito ca ucigaş. El a fost omul care a declarat că vrea să fie mediator între Tito şi Stalin. Apoi, cam la un an de zile, era cât pe ce să fie eliminat. A avut abilităti diplomatice în medierea dintre China şi Uniunea Sovietică. El, şi alti români, au avut abilitatea să facă abstractie de interesul lui, de interesul românesc, când era angajat în mediere, acesta fiind unul din secretele reuşitei. Gheorghiu Dej a avut o orientare românească, natională, fără îndoială. El s-a gândit la România ca la tara lui şi la poporul român ca la poporul lui.
Altii, cei din Comintern, Pauker, Luca, Chişinevski au fost orientati spre proletariatul internationalist, spre Uniunea Sovietică şi, de aceea, ei nu au reprezentat România. Şi dacă acest lucru merită să fie recompensat cu admiratie sau recunoaştere, Dej a câştigat, cu toate enormitătile care au fost comise în perioada nationalizării şi colectivizării fortate. Grigore Preoteasa a fost cel care, în sesiunea plenară a Natiunilor Unite din 3 Decembrie 1956, declara: „Guvernul român acordă dreptul de azil politic preşedintelui de consiliu Imre Nagy şi grupului său”.
Imre Nagy a fost prizonier privilegiat la Snagov, fiind detinut într-o vilă frumoasă. Avea conditii bune şi chiar costume făcute la comandă, iar românii au încercat să-i asigure o viată foarte acceptabilă, chiar sub control sovietic. Preoteasa ajunsese la un acord cu ONU ca Crucea Roşie să-l viziteze pe Nagy, dar sovieticii s-au opus. Preoteasa a intrat în dizgratia lor. Deci, faptul că şi-a pierdut viata poate să fi fost mai mult decât un accident. După ’62, România a încetat să mai depindă de sovietici pe linie de aviatie şi echipaje şi a construit sau cumpărat avioane şi a pregătit piloti cu ajutorul englezilor şi al altor tări occidentale. În 1971, Brejnev declara: „Ceauşescu a mers prea departe. El conduce lupta împotriva noastră şi reprezintă obstructia fundamentală în calea liniei noastre. (…) Tot în 1971, la Conferinta de la Crimeea, Kadar acuza: „Ceauşescu ne‐a abandonat întotdeauna (…), a trădat pozitia comună“.

Opozitia României la invadarea Pragăi, în ’68, tratativele cu China, cu America, apoi politica fată de Israel şi de tările arabe au fost ele considerate la justa lor valoare?

Toate aceste performante pozitive ale României au fost sistematic subminate de „prieteni”. Politica exceptională a României în Orientul Apropiat, de pildă. Ceauşescu a fost convins până în măduva oaselor că, de fapt, el poate să aducă o contributie importantă în problema aceasta. Yossif Govrin a scris despre această politică pro-israeliană. El a cunoscut foarte clar situatia din România, fiind director al Departamentului Europa de Est din Ministerul de Externe al Israelului din ’79 până în ’85, după care a fost ambasadorul Israelului în România până în ’89. Unul dintre lucrurile cele mai importante care trebuie luate în considerare despre Ceauşescu este faptul că, România a fost singurul stat din blocul comunist care a întretinut relatii diplomatice şi economice cu Israelul şi singurul din acest bloc care nu le-a întrerupt niciodată, fapt care i-a conferit lui Nicolae Ceauşescu o pondere deosebită în politica externă a Israelului şi, în genere, a occidentului. Pe plan strategic, acest aspect este foarte important. Din cauza politicii lui Ceauşescu, „prietenii” din est au denigrat total România. Dar, exact în mijlocul revolutiei din 1989, la 24 decembrie, în paginile ziarului „The Washington Post” în care toti şefii de stat se refereau la tiranul sângeros şi monstrul Ceauşescu, Shimon Peres a scris că, pentru Israel, nu este aşa de uşor să facă astfel de consideratii din cauză că, chiar dacă omul a fost un tiran pe plan intern, pe plan international el a fost omul păcii. Acest lucru e interesant din două motive. Nu atât prin ceea ce a spus despre Ceauşescu, ci prin ceea ce a spus despre relatiile dintre Israel şi România. Relatia româno-israeliană a fost puternică, decenii de-a rândul. Nu numai datorită rolului de mediator jucat de România, ci şi din cauza sprijinului pe care Israelul l-a oferit tării dumneavoastră. Pe la începutul anilor ’80, Ceauşescu a pierdut sprijinul americano-evreiesc, dar nu a pierdut sprijinul Israelului.

Mentionati în carte că războiul contra României a fost dus de KGB până târziu, prin 1995. Aşa cum în secolul al XVI-lea „legenda neagră” propagată de inamicii Spaniei a învăluit această tară, creându-i imaginea de simbol al represiunii, obscurantismului intolerantei religioase şi înapoierii intelectuale şi artistice (!), tot aşa o legendă neagră învăluie, astăzi, România. Sunt semne vizibile că acest război de imagine contra tării noastre este dus şi în prezent. Ne întrebăm, retoric, de ce şi de către cine?

În 1989, noi americanii, am realizat primele legături cu serviciile de informatii din Europa de est, noi având foarte putini oameni în zonă şi în special în Balcani, primul contact fiind cu serviciile ungare. Ei ne-au oferit informatii deloc favorabile românilor. Şi apoi, în ’90 şi ’91, am creat aceleaşi legături cu Polonia, cu Cehia, cu Bulgaria dar nu şi cu România care era văzută în continuare ca un inamic. Partial, cel putin. De ce? Din cauză că noi am primit informatii de la ei că România ne este inamic, iar noi n-am avut sursele noastre, singura sursă pe care am avut-o din 1989 până la sfârşitul lui ’92 fiind reprezentantul CIA la Bucureşti, Harold James Nicholson, care a fost depistat, mai târziu, ca agent sovietic!
În aprilie ’92, când a fost numit director la SIE, Ioan Talpeş, primul şef de servicii care n-a avut legătură cu fosta Securitate, a deschis relatiile cu americanii şi prima sa vizită în Statele Unite a fost în martie ’93. Atunci, directorul FBI a ridicat problema: De ce ai sute de agenti aici împotriva noastră? Şi Talpeş a fost surprins fiindcă el a ştia foarte bine că România nu a avut mai mult de 12 agenti sub acoperire în Statele Unite în ultimii 25 de ani. O tară ca România nu poate avea sute de agenti sub acoperie, este enorm. Nici Statele Unite nu au avut atât de multi agenti în Uniunea Sovietică, în timpul războiului rece! Sovieticii şi alti membri ai Pactului de la Varşovia au folosit pretextul agentilor români acoperiti ca să compromită România în Statele Unite. Şi lucrurile au mers aşa pe mai departe, iar acest lucru apărea şi într-un manual pentru Departamentul de Apărare al SUA în 1996 unde se mentiona că România şi China au rămas inamici ai intereselor economice americane. În ’96! Iar după ’91, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, când serviciile de informatii au fost reformate partial, toti au intrat într-un fel de competitie între egali pentru sursele de asistentă din occident. Şi ei au conlucrat, în toată perioada războiului rece, pentru excluderea României. Dar, de data asta, nu le mai dicta Moscova, ci doar interesul lor propriu, lucru foarte nociv pentru România, lucru necunoscut şi neînteles de occident.

Care a fost rolul serviciilor secrete străine, al agentilor KGB şi urmaşilor lor în ratarea „revolutiei” române din 1989?

În România de după ’89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman. Securitatea a fost desfiintată, ceea ce a fost o mare greşeală. Aceeaşi greşeală am făcut-o noi, americanii, în Irak. Dacă procedezi aşa, pierzi controlul evenimentelor. În Polonia, în Ungaria, în Cehia, în Bulgaria s-a negociat cu „cei vechi” şi nu a fost nici o problemă. Ei au rămas în serviciu, nu a fost nici un proces, procese au fost numai aici, în România, şi totuşi unii au spus că nu au fost destul de multe procese. Dar dacă fac o comparatie cu alte tari, România a fost singura tară în care au avut loc astfel de procese şi în care manipularea mediatică a functionat masiv.

Este o ipoteză conform căreia Karoly Kiraly ar fi putut fi agent sovietic. Se spune că el ar fi unul din păpuşarii evenimentelor de la Târgu-Mureş din martie 1990. Dar fenomenul Piata Universitătii, multiplele mineriade au fost manipulări ruseşti?

Karoly Kiraly e plauzibil să fi fost agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în ’87 şi Karoly Kiraly era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o maşină de la Ambasada sovietică la Târgu-Mureş, l-a luat la receptia la care a fost şi Ceauşescu şi, în timpul acestei receptii, a stat de vorbă cu Kiraly vreo zece minute. Şi după asta Kiraly a fost dus cu o maşină sovietică din nou la Târgu-Mureş. Nu mai este nici o îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o abordare istorică şi nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990. Toate acestea au putut fi date pe fată abia după 2000, din ceea ce s-a putut recupera din arhivele ultrasecrete ale RDG, apoi din arhivele URSS, gratie lui Boris Eltîn care a permis accesul la documente, o vreme. Un volum uriaş de documente rămâne, însă, sub aceeaşi lespede grea a traditionalei conspirativităti şi ipocrizii.

Care arhive rămân ferecate în continuare? De ce?

Arhivele foste sovietice au rămas blocate. Ruşii au deschis temporar accesul la ele între ’91-”92. Şi chiar şi atunci, accesul la documentele româneşti a fost dificil. Este o poveste, aici, foarte interesantă care sugerează cât de importantă a fost România pentru ei. Au fost create trei arhive pentru depunerea documentelor luate de sovietici de la guvernele şi statele inamice în perioada celui de-al doilea război mondial: polonez, francez şi român. Aceste arhive au fost închise. După câtiva ani, arhivele româneşti au fost împărtite, o parte la Ministerul de Interne al Uniunii Sovietice, o alta la Ministerul de Externe, o parte a fost predată Moldovei Sovietice, Ucrainei, o altă parte a fost închisă în arhivele KGB, fenomenul e foarte interesant. Nu aşa s-a întâmplat cu arhivele poloneze sau franceze care au rămas într‐un bloc. Această împărtire a îngreunat orice fel de reconstituire. Consider că asta au intentionat. În plus, există arhive ale Ungariei, Poloniei, Cehoslovaciei care nu au fost declasificate. Sovieticii au mers prin toate arhivele tărilor fostului Pact de la Varşovia, cu acordul guvernelor lor, pentru a extrage orice document care apart nea serviciilor sovietice. Partial, ne-am folosit de arhivele Mitrohin şi Gordievski şi mai putin de ceea ce a fost spus de Kalughin. Am folosit arhivele STASI pe care ruşii nu au reuşit să pună mâna şi Statele Unite au găsit acolo dosarul de agenti, cam 13.000 de agenti, dar şi mii de saci de documente tăiate care au rămas în Germania şi sunt pe cale să fie reconstituite în Comisia Federală. Cel mai bine ar fi dacă s-ar publica pe internet. Mai există, despre România, o multime de documente în Moldova şi în Ucraina, dar care nu sunt încă declasificate.

Este această carte o reparatie morală la loviturile de imagine date României? Ce urmează?

Chiar dacă, după preşedintele Johnson, pozitia extrem de curajoasă a României în criza rachetelor din Cuba nu a mai fost făcută cunoscută, serviciile nu obişnuiesc să îşi revizuiască pozitia din trecut. Acest lucru tine de aşa-zisa patologie organizatională. Este vorba despre cunoştintele deficitare referitoare la adevărata politică externă a României, despre efectul campaniei intense de dezinformare duse de tările Pactului de la Varşovia împotriva tării dumneavoastră. După ’89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, bunii europeni… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ’89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.

Ne dorim numai prieteni ca dumneavoastră!

Fragment din cartea „Anamnesis” a autoarei Irina Airinei

Presedintele turkmen Gurbanguli Berdimuhammedov, favorit la alegerile prezidentiale din 2012

Actualul presedintele al Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhammedov, isi va depune candidatura pentru alegerile prezidentiale prevazute sa se desfasoare in data de 12 februarie 2012, relateaza surse guvernamentale de la Ashabad, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Conform mass-media regionala, pana in acest moment doar Gurbanguli Berdimuhammedov si-a inaintat candidatura, starnind protestele firavei opozitii turkmene, fortat in exil de dictatura fostului presedinte, Saparmurat Niazov. In pofida masurilor de liberalizare adoptate de actualul presedinte Berdimuhammedov, ales in luna februarie 2007, legislatia turkmena nu permite functionarea formatiunilor politice de opozitie.
Reamintim ca la inceputul lunii iulie 2011, presedintele Gurbanguli Berdamuhamedov, ca un gest conciliator fata de comunitatea internationala si opozitie, a cerut ca opozitia turkmena sa participe la acest scrutin prezidential, invitandu-i pe opozantii exilati sa se intoarca in tara. Acest apel nu i-a convins insa pe exilati, cu atat mai mult cu cat nici o miscare de opozitie nu este autorizata in fosta republica sovietica din Asia Centrala, in pofida renuntarii, in 2010, la sistemul partidului unic.

Gaz turkmen pentru Uniunea Europeana

In ciuda demersurilor Rusiei pe langa liderii turkmeni, acestia afirma ca prioritar pentru aceasta tara este sa exporte energie spre „batranul continent”. In acest sens, presedintele Turkmenistanului a declarat ca exportul de energie catre Europa este „cel mai important aspect al politicii externe” turkmene, informeaza site-ul postului de radio Europa Libera. Gurbanguly Berdymukhammedov a spus ca tara sa are nevoie de conducte catre „pietele profitabile” pentru exportul imenselor rezerve de gaze de care dispune. Liderul turkmen s-a referit la o conducta trans-Caspica, un proiect caruia i se impotrivesc Rusia si Iranul. Berdymukhammedov promoveaza tot mai insistent ideea exporturilor catre tarile europene pe fundalul disputei de doi ani asupra pretului de export in Presedintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berkdimuhamedov, a anuntat in urma cu circa trei saptamni ca tara sa va livra gaze pentru gazoductul Nabucco, care va reduce masiv dependenta Europei de gazul rusesc. „Astazi ne apucam de bazele legale si contractuale pentru a furniza energie turkmena Europei”, a spus presedintele turkmenpotrivit Reuters, citata de The Moscow Times. Anuntul a fost facut in cadrul intalnirii cu presedintele Austriei, Heinz Fischer, care a facut lobby pentru acest proiect, intrucat actionarul majoritar la firma ce va construi gazoductul este firma austriaca OMV. Celelalte firme actionare sunt RWE din Germania, MOL din Ungaria, Botas din Turcia, BEH din Bulgaria si Transgaz din Romania.

Rivali pentru rusi

Executivului turkmen a dispus deja constructia unei parti ce va fi inclusa in gazoduct, un tronson de 1.000 de kilometri si leaga campul de gaze de la Iolotan Sud cu Marea Caspica. Acest proiect va costa circa doua miliarde de dolari. Firma britanica de audit Gaffney, Cline & Associates a evaluat acest camp ca fiind al doilea cel mai mare din lume, ceea ce inseamna ca Turkmenistanul poate sa rivalizeze Rusia ca furnizor de energie. Iolotan Sud are, conform estimarilor acestora, intre 13 si 21,2 trilioane (mii de miliarde) de metri cubi de gaze. Aceasta rezerva, alaturi de altele pe care le detine Turkmenistanul, o fac un adevarat rival pentru Rusia ca furnizor de energie pentru Europa, dar si pentru China. Nabucco va insemna reducerea semnificativa a dependentei Europei de gazele rusesti, precum si mai multa securitate energetica, astfel incat sa nu se repete situatii in care tari europene sa ramana fara gaze, din cauza disputelor dintre Rusia si Ucraina.

Nabucco se consolideaza in 2011

Proiectul european denumit „Nabucco” va aduce gaz caspic in Europa pe o ruta care va ocli Rusia. Acest proiect a stagnat pana acum mai ales din lipsa resurselor intr-o perioada de criza economica global. Acum o luna insa, Azerbaidjan si Turkmenistan au declarat ca sunt gata sa construiasca pe fundul Marii Caspice gazoductul care sa lege cele doua state, desi marile state riverane, Rusia si Iranul, se opun din cauza riscurilor ecologice. Daca aceasta conducta va deveni operationala, cantitatea de gaz care ar putea alimenta Nabucco ar putea fi suficienta. Potrivit specialistilor azeri, pana in 2020 extractiile de gaz din Azerbaidjan ar putea creste de doua ori, de la 27 de miliarde metri cubi la 50-55 de miliarde, in vreme ce majorarea extractiilor din Turkmenistan se va apropia in 2030 de 250 de miliarde. Nabucco are nevoie de 31 de miliarde metri cubi de gaze, pe care Azerbaidjanul singur nu putea sa-i asigure, iar Iranul, care detine cea mai mare rezerva de gaz din lume dupa Rusia, si Turkmenistan, se afla inca pe axa raului din care fac parte statele finantatoare ale terorismului. De aceea aportul Turkmenistanului este esential si desi aceasta tara a semnat deja o intelegere pe 30 de ani cu China, rezervele sale de gaz ar fi suficiente sa alimenteze ambele conducte, atat spre Orientul indepartat, cat si spre Occident.

Sustinere transatlantica

Multi experti atat de la Bruxelles, cat si din zona caspica sustin ca UE s-a apropiat mai mult ca oricand de realizarea gazoductului Nabucco si ca nu ar fi exclus ca pana la sfarsitul anului Uniunea Europeana sa poata semna, dupa cum era prevazut, acorduri cu toti furnizorii de gaz natural pentru Nabucco si sa inceapa lucrarile. Nabucco este puternic sustinut de SUA, pentru care proiectul este la fel de important cum a fost in anii 90 oleoductul Baku-Ceyhan, care aduce petrol caspic din Azerbaidjan prin Georgia pana la Marea Mediterana, ocolind Rusia. Liderii de la Bruxelles au afirmat recent ca in timpul negocierilor cu Turkmenistanul si Azerbaidjanul nu va fi abordata problema delimitarii spatiilor maritime: in conditiile in care gazoductul va trece exclusiv pe teritoriul azer si turkmen, alte state de la Marea Caspica nu vor avea dreptul sa blocheze acest proiect.

Moscova stramba din nas

Rusia are o atitudine precauta fata de eforturile UE de a-si consolida pozitiile in regiunea Marii Negre, mai ales dupa adoptarea la Bruxelles a strategiei care prevede, intre altele, planuri de promovare in regiune a principiilor democratice si ale drepturilor omului, sprijinirea aderarii tarilor din regiune la diverse acorduri comerciale cu UE, implicarea lor in proiecte energetice cu UE – in primul rand Nabucco – si necesitatea solutionarii ”problemei teritoriilor ocupate” Abhazia si Osetia de Sud. ”Strategia UE de la Marea Neagra ne suscita multe semne de intrebare. Ea nu tine cont de interesele Rusiei, iar in multe privinte se afla in totala contradictie cu acestea”, afirma pentru Kommersant o sursa de informatie din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei.

Noi companii cer afilierea la Nabucco

Proiectul Nabucco incepe totodata sa se bucure se sprijinul a tot mai multi partipanti la executarea acestui proiect. Compania germana Bayerngas vrea sa intre in actionariatul Nabucco Gas Pipeline International, care dezvolta gazoductul Nabucco. „Negocierile cu cei sase actionari actuali vor incepe imediat pentru a stabili cum vor fi distribuite actiunile in cadrul consortiului pe viitor. Intentia Bayerngas de a intra in consortiul Nabucco va fi discutata astazi (vineri, 30 septembrie – n.r.) la Viena in cadrul unei intalniri dintre ministrul austriac al Economiei, Reinhold Mitterlehner, si ministrul de stat bavarez al Economiei, Martin Zeil”, se arata intr-un comunicat al Nabucco Gas Pipeline. Bayerngas deserveste clientii din regiunea orasului german Muchen. Directorul general al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek, a declarat, in comunicat, ca inceperea negocierilor cu Bayerngas „transmite un mesaj puternic catre piete„, iar consortiul care dezvolta gazoductul este dispus sa accepte noi actionari.

Nabucco, obiectiv politic al Austriei

Uniunea Europeană şi Republica Turkmenistan au început elaborarea bazei legislative pentru livrările de gaz turkmen spre Europa, a anunţat recent preşedintele turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov, în timpul negocierilor cu preşedintele federal al Austriei, Heinz Fischer. La Aşhabad, Fischer a venit după scurta sa vizită la Baku, unde a discutat de asemeni pe marginea cooperării energetice. Conform mass-media regionala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS, această primă vizită a preşedintelui austriac în Azerbaidjan şi Turkmenistan a fost una reuşită. Chiar dacă liderul azer Ilham Aliev nu a dat un răspuns concret în privinţa participării la proiectul de gazoduct Nabucco, declarând că ţara urmează să aleagă cea mai bună variantă dintre cele trei propuneri existente /Nabucco, gazoductul transadriatic TAP şi proiectul Turcia-Grecia-Italia (TGI)/, liderul turkmen a declarat că Turkmenistanul este deschis să înceapă, cu ajutorul UE, elaborarea bazei legislative pentru livrările de combustibili în direcţia europeană.

Reevaluare strategica

“Deja a fost înfiinţat un grup special de lucru, format din experţi ai structurilor energetice ale părţilor interesate”, a spus Berdâmuhamedov. Potrivit liderului de la Aşhabad, “Turkmenistanul doreşte un dialog constructiv cu Europa în domeniul energetic”.
În acest context, nu este întâmplătoare reevaluarea rezervelor de gaz turkmen, care s-ar ridica în total la peste 26 de trilioane de metri cubi de gaz. În ajunul vizitei preşedintelui austriac, compania britanică de audit Gaffney, Cline&Associates /GCA/ a declarat că zăcământul South Yolotan din Turkmenistan se află pe locul doi în lume în ceea ce priveşte rezervele de gaz, după cel iranian Pars. Potrivit datelor concretizate ale GCA, rezervele din South Yolotan s-ar ridica la minim 13 trilioane de metri cubi şi la maxim 21 de trilioane.
Heinz Fischer a luat notă de aceste informaţii şi a subliniat că Turkmenistanul este “o importantă ţară-furnizor, iar Europa – un consumator sigur”. Potrivit lui Fisher, este necesar să se stabilească o legătură în condiţii reciproc avantajoase între oferta din partea Turkmenistanului şi cererea din partea UE. De asemenea, liderul austriac a subliniat că, în condiţiile în care ţările din UE renunţă la utilizarea energiei nucleare, cererea la gaz natural va creşte.

Nabucco, viabil doar cu Azerbaidjan si Turkmenistan

Reamintim ca dupa intalnirea cu omologul turkmen, Gurbanguli Berdimuhamedov, care a efectuat anul acesta o vizita oficiala in Romania, presedintele roman Traian Basescu a declarat ca sustine solicitarea expresa a Turkmenistanului de angajare in aceste proiecte bazata pe doua elemente fundamentale: un acord politic intre UE si Turkmenistan si constituirea unui consortiu in vederea realizarii conductei pe sub Caspica intre Turkmenistan si Azerbaidjan. Astfel, presedintele roman Traian Basescu a declarat recent ca proiectul Nabucco este viabil, atat timp cat parteneri vor fi Azerbaidjan si Turkmenistan, considerand “absolut corecta” solicitarea partii turkmene de a obtine garantii ca gazul va fi solicitat si cumparat. “Trebuie sa fac publica satisfactia mea pentru disponibilitatea Turkmenistanului de a participa la politica energetica a UE prin dezvoltarea Coridorului sudic. In acelasi timp, insa, consideram absolut corecta solicitarea expresa a Turkmenistanului de angajare in aceste proiecte bazata pe doua elemente fundamentale: un acord politic intre UE si Turkmenistan si constituirea unui consortiu in vederea realizarii conductei pe sub Caspica intre Turkmenistan si Azerbaidjan”, a declarat Traian Basescu. El a facut o precizare, pentru a nu exista “niciun dubiu”.
“Romania sustine pozitia Turkmenistanului ca inainte de realizarea consortiului care sa faca posibil transportul gazului intre Turkmenistan si Azerbaidjan trebuie semnat un document politico-juridic la cel mai inalt nivel pentru a da garantii ca gazul va fi solicitat si cumparat”, a mai spus Basescu.  El a apreciat ca “proiectul Nabucco este un proiect viabil, atat timp cat parteneri in acest proiect vor fi Azerbaidjan si Turkmenistan”.

Turkmenistanul continua cursa spre Marea Caspica

Presedintele turkmen Kurbanguli Berdimuhamedov a declarat anterior, intr-un interviu pentru mass-media turca, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS, ca Turkmenistanul sprijina initiativele energetice regionale ale guvernului de la Ankara. Kurbanguli Berdimuhamedov a dat drept exemplu al cooperarii bilaterale turco-turkmene, noul gazoduct trans-turkmen, a carui constructie a inceput la sfarsitul lunii mai 2010. Noul gazoduct ce va lega regiunea estica a tarii, unde sunt concentrate rezervele de gaze naturale, de Marea Caspica, un proiect in valoare de 2 miliarde dolari, este constuit, conform declaratiilor presedintelui turkmen, cu asistenta tehnica si financiara a unor firme turcesti, implicate si in alte proiecte energetice, considerate „strategice” de autoritatile turkmene. Gazoductul est-vest va avea o capacitate anuala de 30 de miliarde de metri cubi si o lungime de 1000 km, finalizarea constructiei fiind prevazuta pentru vara anului 2015.
„Construirea acestui gazoduct are o insemnatate atat economica, cat si politica. Prin crearea unui nou sistem de transport gazier va creste capacitatea de export a gazelor naturale si, in acelasi timp, va satisface cererea interna, in special in sectorul energiei electrice”, declara atunci presedintele turkmen, citat de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acest anunt constituie o lovitura destul de importanta pentru Rusia, care a sperat mult timp sa fie implicata in proiect subliniaza surse oficiale locale.

Rusia non-grata

Reamintim ca Turkmenistanul ocupa locul patru la nivel mondial in ceea ce priveste rezervele de gaze naturale, iar China, Rusia si statele occidentale spera sa ocupe un loc important in exploatarea acestor rezerve. In martie 2009, Turkmenistanul a anuntat o licitatie internationala pentru realizarea gazoductului, la care si-au exprimat intentia de a participa peste 70 de firme din Rusia, China si Europa. Rezultatele licitatiei nu au fost facute publice.
Un acord cu Rusia a fost amanat brusc dupa vizita lui Berdimuhamedov la Moscova, in martie 2009. Atunci, consilierul lui Dmitri Medvedev pentru politica externa, Serghei Prihodko, afirmase ca acordul urma sa fie semnat pana la finele anului trecut. Relatiile dintre cele doua tari s-au deteriorat rapid dupa ce o explozie a unei conducte principale care aproviziona Rusia a oprit exporturile turkmene catre Moscova. Aprovizionarile cu gaze au fost reluate la inceputul lui 2010, dar Rusia si-a redus drastic achizitiile de gaz turkmen.

Desant chinezesc la Marea Caspica

Gazoductul Turkmenistan-China joaca un rol important in asigurarea securitatii energetice a celor doua tari”, a declarat ambasadorul Chinei in Turkmenistan, Siao Tzinhua intr-un mesaj adresat presei, referindu-se la gazoductul Turkmenistan-Uzbekistan-Kazahstan-China. Cele doua parti au semnat ulterior un acord suplimentar pentru livrarea a 20 de miliarde m.c. de gaze turkmene, al caror export in China a inceput din anul 2009, pe gazoductul construit de compania chineza CNPC. Se sconta ca volumul livrarilor de gaze sa ajunga la 40 de miliarde m.c., dar in urma vizitei in China a presedintelui Uzbekistanului, a fost semnat un acord privind construirea unei a treia ramificatii a gazoductului Uzbekistan-China, cu o capacitate de 25 miliarde m.c. Incepand din anul 2014 China intentioneaza sa mareasca volumul de import al gazelor din aceste tari la 65 miliarde m.c., incercand astfel sa limiteze controlul detinut de companiile rusesti in domeniul exporturilor de gaze catre China

Turkmenistanul îşi consolidează prezenţa militară la Marea Caspică

Turkmenistanul va aloca aproximativ 150 de milioane de USD pentru modernizarea flotei sale militare de la Marea Caspica, relateaza mass-media regionala, citand surse militare locale, preluate de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Anuntul vine la cateva saptamani dupa ce preşedintele turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov a declarat mass-media ca fosta republica sovietica intenţionează să cumpere pentru flota sa cele mai performante nave si sisteme de armament. Expertii militari, consultati de mass-media de la Moscova, considera ca prin acţiunile de consolidare a flotei, Turkmenistanul vrea să le demonstreze vecinilor din regiune că nu va ezita să-şi apere interesele naţionale.

Pretexte oficiale

“Marea Caspică va fi întotdeauna o mare a prieteniei şi comuniunii”, a declarat Berdâmuhamedov. Cu toate acestea, Turkmenistanul, ca orice stat care are ieşire la mare, are nevoie de nave pentru a patrula graniţele maritime şi a contracara terorismul, braconajul organizat şi traficul de droguri, a subliniat liderul turkmen. Experţii sunt de părere că “lupta cu terorismuľ este doar o motivaţie oficială. În realitate, decizia Aşhabadului de a înfiinţa o bază militară atestă serioase probleme la Marea Caspică, mai ales că se înarmează nu doar Turkmenistanul, ci şi toate ţările din regiune. Pe fondul acestor declaratii belicoase, partea rusa a livrat la inceputul lunii octombrie 2011 doua nave moderne de atac  (n.r.-model Molnia) si patrulare fortelor navale turkmene. Mentionam ca presedintele turkmen Gurbangulî Berdâmuhamedov a semnat recent un decret prin care ziua de 11 octombrie a fost declarat „Ziua fortelor navale” in Turkmenistan. Totodata, anul trecut autoritatile turkmene, cu asistenta rusa si turca, au infiintat un institut naval militar propriu, destinat pregatirii personalului fortelor navale turkmene.

Cursa inarmarilor

La capitolul prezenta militara in Marea Caspica, lider este Federatia Rusa, cu 27 de nave mari şi câteva zeci de nave mai mici, urmând ca până în 2020 numărul acestora să se majoreze cu alte 16 nave noi. Republica Islamica Iran are 50 de nave mici şi şalupe de patrulare şi intenţionează să-şi extindă, în viitorul apropiat, flota cu alte 75 de şalupe şi nave purtătoare de rachete.
Azerbaidjanul are în dotarea sa 30 de şalupe de patrulare primite majoritar din Turcia, dar şi din SUA. În afară de aceasta, SUA au ajutat Azerbaidjanul să construiască de-a lungul coastei maritime staţii de radiolocaţie şi să înfiinţeze un centru operativ la Baku. La rândul său, Kazahstanul îşi construieşte o bază maritimă în portul Aktau, ţara având în dotare circa 17 şalupe, precizează Nezavisimaia Gazeta.
La randul sau, Turkmenistanul, care are din 2003 şapte şalupe pentru paza de coastă, cumpărate de la Iran şi Ucraina, a mai primit în 2008 din Rusia trei nave de coastă cu rachete teleghidate, două şalupe de patrulare “Soboľ şi alte două şalupe lansatoare de rachete tip “Molnia”. Alte două şalupe rapide de patrulare, în valoare de 55 milioane de euro, au fost furnizate de Turcia. Potrivit datelor oficiale, cheltuielile Turkmenistanului pentru armată s-au ridicat în 2009 la 250 de milioane de dolari, iar în 2010 – 261 milioane de dolari.

Conflicte teritoriale

“Evenimentele din Orientul Mijlociu /OM/ au demonstrat că principalul principiu de drept internaţionale este cel al forţei”, afirmă analistul rus Aleksandr Kniazev, citat de mass-media regionala. “De aceea, orice ţară trebuie să se gândească la propria securitate, iar Turkmenistanul nu este o excepţie, în pofida neutralităţii sale. Turkmenistanul nu-şi poate permite să fie o ţară fără armată, mai ales la Marea Caspică, unde are sectoare petroliere discutabile cu Azerbaidjanul şi Iranuľ, explică Kniazev. Potrivit lui Kniazev, mai există un motiv pentru care Turkmenistanul îşi întăreşte flota militară. “Turkmenistanul promovează realizarea proiectului gazifer transcaspic, prin care se planifică livrarea de gaz turkmen pentru Nabucco şi mai departe în Uniunea Europeană, fapt care ar putea stârni opoziţie în primul rând din partea Rusiei şi a Iranului. Desigur, nu este vorba despre un război de poziţionare în Caspic, însă un scenariu negativ pentru evoluţia evenimentelor în regiune nu poate fi total exclus”, este de părere Kniazev.
În opinia expertului, dacă UE îşi va continua politica de promovare a proiectelor energetice, de care este interesat şi Azerbaidjanul, dar care nu are suficient gaz pentru o alimentare de sine stătătoare a gazoductului, atunci se va pune acut problema participării Turkmenistanului la respectivele proiecte, iar acest lucru va deveni un factor de iritare pentru toate celelalte ţări ale bazinului caspic.

Relatiile economice bune dintre Bucuresti si Ankara au determinat in ultimii ani o crestere semnificativa a schimburilor comerciale intre cele doua state. Prin parteneriatul strategic semnat, luni, intre presedintii Traian Basescu si Abdullah Gul, Romania a dechis si mai mult poarta produselor turcesti pentru a intra pe pietele europene. Seful statului roman le-a transmis multumiri, luni, la Ankara, oamenilor de afaceri turci pentru contributia pe care o aduc la cresterea economica a Romaniei si i-a invitat sa vina sa faca afaceri in Romania. ii asigur ca in Romania vor gasi o tara oricand gata sa-i primeasca pentru dezvoltarea afacerilor lor, nu numai cu destinatie Romania, dar pentru toata piata Uniunii Europene”, a declarat Traian Basescu. El a mai spus ca, pe primele 9 luni ale anului, volumul schimburilor economice intre Romania și Turcia a depasit 3,5 miliarde de euro. De asemenea, el a fost intrebat ce facilitati vor fi acordate oamenilor de afaceri turci. “Trebuie sa va spun ca Romania nu poate acorda facilitati investitorilor dintr-o tara, altora nu, si asa mai departe. Romania are un sistem de impozite si taxe care favorizeaza investitiile straine, in mod egal si cu cele romanesti. Nu putem discuta despre niste facilitati speciale pentru investitori dintr-o anumita tara. Chiar statutul nostru de tara membra a Uniunii Europene nu ne permite sa cream facilitati deosebite. Dar una din cheile fundamentale ar fi daca am iesi din cliseele de la noi. Un stat al UE are un sistem egal pentru toti investitorii”, a conchis seful statului roman.

Vize pe cinci ani

In schimb, pentru inlesnirea drumului investitorilor turci, Traian Basescu a declarat intr-un interviu acordat publicatiei Today’s Zaman, ca Romania pregateste masuri menite sa faciliteze regimul vizelor, prin acordarea de vize pe o perioada de cinci ani pentru oamenii de afaceri turci. Presedintele Traian Basescu a laudat investitorii turci care sunt activi in numeroase sectoare ale economiei romanesti, precum comert, agricultura, banci, media, turism sau domeniul medical. “Oricum, noi consideram ca exista inca un important potential de explorat pe pietele tarilor noastre”, a spus presedintele. El a adaugat, potrivit Today’s Zaman, ca acesta este motivul pentru care Romania incurajeaza Turcia sa exploreze si mai mult oportunitatile pe care le ofera piata romaneasca. “si, in acelasi timp, as vrea sa le cer oamenilor de afaceri romani sa fie mai activi pe piata turceasca”, a mai spus presedintele. Romania si Turcia colaboreaza de asemenea la realizarea unor proiecte strategice in domeniul energetic, cum sunt: constructia gazoductului Nabucco pentru aprovizionarea cu gaze din regiunea Marii Caspice, cablul electric submarin dintre Constanta si Istanbul, exploatarea resurselor de gaze din zona economica turca a Marii Negre, Akcakoca si la construirea de hidrocentrale in Turcia.

Sustinere in UE

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la Ankara, ca Romania este un sustinator “fara rezerve” al accesului Turciei in Uniunea Europeana, apreciind ca natiunea turca poate avea un aport extraordinar la revitalizarea traditionalei Europe. “Romania este un sustinator fara rezerve al accesului Turciei in UE. Repet, fara rezerve. Am convingerea ca prin dimensiunea ei, prin dinamismul ei si prin tineretea acestei natiuni, ea poate aduce un aport extraordinar chiar la revitalizarea traditionalei Europe”, a declarat Traian Basescu. Romania si Turcia coopereaza in domeniul afacerilor europene, Bucurestiul pronuntandu-se in mod constant in favoarea aderarii Turciei la Uniunea Europeana. De asemenea, cele doua tari participa la mai multe programe de cooperare transfrontaliera din fonduri europene: ENPI-CBC Marea Neagra si Programul de cooperare transnationala in Sud-Estul Europei, Programul Operational Comun “Marea Neagra 2007-2013″ . La randul sau, presedintele turc Abdullah Gul a subliniat ca mentine obiectivul ca schimburile comerciale dintre cele doua tari sa ajunga la nivelul de 10 miliarde de euro. “Prietena noastra Romania este in acelasi timp un vecin prin intermediul Marii Negre, Romania este un aliat al nostru. Distanta dintre noi este foarte mica, motiv pentru care inimile noastre sunt foarte aproape una de cealalta, iata de ce relatiile dintre noi sunt deosebit de apropiate. in ultimii patru ani, vizitele reciproce dintre tarile noastre au fost deosebit de intense”, a aratat Abdullah Gul.

Legaturi culturale

Presedintele Basescu a tinut sa evoce deschiderea a doua centre culturale, la Bucuresti si Constanta.”Am analizat impreuna situatia regionala, situatia din Orientul Mijlociu si, de asemenea, impreuna am stabilit ca ne leaga atata istorie, atata prietenie si atata incredere reciproca la nivelul guvernelor celor doua state, incat avem toate premisele sa consolidam mai departe relatia noastra si in zona economica”, a conchis Basescu. in ceea ce priveste domeniul afacerilor sociale, Romania si Republica Turcia au incheiat un acord in domeniul securitatii sociale la Ankara, la 6 iulie 1999. in Turcia exista doua lectorate de limba romana, la Universitatea Ankara si Universitatea Edebyat din Istanbul. Activitatea ambelor lectorate este suspendata temporar. in Romania exista lectorate de limba turca la Universitatea Bucuresti – Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Catedra de Limbi orientale. in Romania, in conditiile existentei unei comunitati semnificative, mai ales in zona Dobrogei, functioneaza Colegiul Pedagogic de institutori “Kemal Ataturk”, in cadrul Universitatii “Ovidius” din Constanta, dar si Colegiul National Teologic Musulman si Pedagogic “Kemal Ataturk” din Medgidia (clasele I-XII cu profil teologic si pedagogic). De asemenea, in mai multe localitati din Romania se preda, ca limba materna, limba turca

Parteneriatul strategic, un pas natural

Romania este primul partener economic al Turciei in Balcani si al doilea in regiunea Marii Negre, respectiv a 11-a piata de export si 12-a piata pentru import, cele doua tari colaboreaza la realizarea unor proiecte strategice in domeniul energetic si sunt viitoare locatii ale scutului antiracheta. Desi, istoric, primele contacte romano-turce dateaza din secolul al XIV-lea, cand domnitorii tarilor Romane au inceput sa trimita solii la inalta Poarta, relatii diplomatice la nivel de legatie au fost stabilite, intre cele doua tari, abia in noiembrie 1878. in anul 1938, relatiile dintre cele doua state au fost ridicate la nivel de ambasada. Din punct de vedere economic si comercial, dupa 1989, raporturile dintre Romania si Turcia s-au dezvoltat sustinut. Dupa un nivel record al schimburilor, care a atins 5 miliarde de euro in 2008, in anul 2009 schimburile au scazut aproape la jumatate – 2,9 miliarde de euro in 2009, crescand in 2010 cu 47,2%, la 4,3 miliarde de euro. Astfel, Turcia este primul partener al Romaniei in cadrul schimburilor comerciale extracomunitare si, incepand cu anul 2008, este al treilea partener la export. Turcia ocupa de asemenea locul al 14-lea in topul investitorilor straini in Romania. Astfel, la 31 decembrie 2010, erau inregistrate in Romania 12.036 de societati cu capital turcesc, cu un capital total investit (investitii directe) de 433,1 milioane euro (531,3 milioane USD). La fel ca si in cazul Romaniei, la 16 septembrie, Statele Unite au salutat semnarea acordului cu Turcia pentru instalarea unui radar antiracheta pe teritoriul turc, la cateva zile dupa ce Romania semnase acordul in vederea instalarii a 24 de interceptoare antiracheta. Partea americana a catalogat acordul cu Ankara ca fiind cel mai important aspect al cooperarii militare bilaterale din ultimii opt ani, dupa ce, in 2003, Turcia a refuzat sa permita trupelor americane sa tranziteze teritoriul turc pentru a patrunde in Irak. Pe de alta parte, tot in domeniul militar, in primavara acestui an, oficiali bulgari anuntau varianta unei negocieri intre Romania, Bulgaria, Croatia si Turcia pentru un program comun de achizitie de avioane F16.

Începutul sfârşitului pentru uriaşul cu picioare de lut sau doar începutul adevăratei dictaturi a lui Vladimir Putin? Analiştii internaţionali şi presa din întreaga lume se întrec, de mai bine de o săptămână, să dea verdicte în cazul Rusiei. Cât sunt de adevărate aceste prognoze, rămâne de văzut. Cert este un singur lucru. Vladimir Putin a arătat şi mai clar că este decis să facă orice ca să rămână la putere, fără să ţină cont de dorinţa cetăţenilor ruşi şi indiferent de reacţiile internaţionale. Mai rămâne o întrebare: cât de mult este dispus Putin să rişte?
Recent, Vladimir Putin a acuzat-o pe Hillary Clinton că a dat tonul protestelor din Rusia, trimiţând un semnalul opoziţiei care contestă rezultatul alegerilor. La această reacţie, secondată de atitudinea total neconformă cu stilul cu care a obişnuit actualul preşedinte, Dmitri Medvedev, se adaugă şi discursul din ce în ce mai belicos şi militarist al Moscovei.

Atacuri la adresa SUA

“Am ascultat prima reacţie a colegilor noştri americani. Hillary Clinton a catalogat scrutinul nostru ca fiind incorect, deşi încă nu primise raportul observatorilor de la Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE)”, a declarat Vladimir Putin. Hillary Clinton “a dat tonul unor activităţi din interiorul ţării, le-a dat un semnal”, a mai spus premierul rus, adăugând că ei au auzit acest semnal şi, cu susţinerea secretarului de stat al SUA, şi-au început activ munca.
În urmă cu trei zile, secretarul de stat american, Hillary Clinton, aflată la Consiliului Ministerial al OSCE de la Vilnius, a declarat că alegerile din Rusia nu au fost nici libere, nici corecte. “Cetăţenii ruşi merită să aibă parte de o anchetă în ceea ce priveşte semnalările credibile ale fraudelor electorale şi ale manipulărilor; sperăm că autorităţile ruse vor acţiona în acest sens”, a mai declarat Hillary Clinton.
Potrivit misiunii OSCE, alegerile parlamentare din Rusia, câştigate de formaţiunea Rusia Unită cu 49,54% din voturi, au fost marcate de ”încălcări frecvente în timpul numărării voturilor, inclusiv ”prin umplerea urnelor”. ”Concurenţa politică a fost limitată şi neechitabilă” în timpul campaniei electorale, mai susţine OSCE, care scoate în evidenţă ”lipsa independenţei” autorităţilor electorale şi a presei din Rusia.
Konstantin Kosacev, preşedintele comisiei de politică externă din Duma de Stat, a ameninţat în acele zile că, în cazul în care SUA vor acorda ajutor forţelor politice din Rusia, numite “democratice” de către Hillary Clinton, Moscova va “reacţiona dur şi consistent”. Kosacev a caracterizat drept “ciudate” şi periculoase pentru “îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale” declaraţiile secratarului de stat american.
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că sistemul politic rus nu este “problema Occidentului”, ca reacţie la raportul OSCE care denunţa relaţia prea apropiată între statul rus şi partidul premierului Vladimir Putin. “Să supravegheze alegerile, să semnaleze neregulile este un lucru, dar starea sistemului politic nu este problema lor”, a declarat Medvedev. “Curând, o să înceapă să ne spună şi cum să ne scriem Constituţia”, a mai spus Medvedev.

Discursul belicos şi cursa înarmărilor

Intenţia anunţată a Moscovei de a începe o cursă a înarmărilor, mutarea de unităţi militare spre graniţa de vest şi ameninţările directe la adresa statelor europene şi a SUA au fost puse, iniţial, pe seama unei retorici electorale. Experţi în politica internaţională, dar şi diplomaţi europeni, au privit cu oarecare detaşare acţiunile Rusiei, considerând că noua abordare a Kremlinului, privind scutul antirachetă din Europa, va fi abandonată după alegeri. Din păcate, realitatea a dovedit contrariul. Presiunile la care este supus tandemul Putin-Medvedev, după devoalarea fraudelor electorale şi a manipulării presei în timpul scrutinului din 4 decembrie, au determinat puterea de la Moscova să adopte o atitudine defensivă, pe principiul: cea mai bună apărare este atacul. Nu trebuie uitat că pe Vladimir Putin îl aşteaptă anul viitor, în martie, un nou examen.
Aşa că, este de înţeles de ce Rusia a început să îşi intensifice ameninţările. Cum ar fi faptul că Districtul Militar Vest va primi în dotare un regiment al complexului de rachete antiaeriene S-400 Triumf, care este testat în regiunea Astrahan. În perspectivă, ele vor fi dislocate în regiunea Kaliningrad, anunţa zilele acestea radio Vocea Rusiei. Victor Cirkov, comandantul Flotei de la Marea Baltică a declarat anterior că unităţile apărării antiaeriene marine, amplasate pe teritoriul regiunii Kaliningrad, vor primi primele complexuri de rachete antiaeriene S-400, care trebuie să înlocuiască complexurile S-200 învechite. Până la sfârşitul anului 2011, în dotare vor intra şi sistemele S-400 Triumf. De asemenea, în regiunea Moscova, echipaje de luptă ale complexului de apărare antiaeriană S-400 Triumf au efectuat un marş convenţional în raionul de poziţii şi au fost aduse în stare de luptă pentru interceptarea ţintelor aeriene.

Protestele din Rusia

În stilul care îl caracterizează, Vladimir Putin a declarat joi că, în Rusia, “nimeni nu vrea haos”. “Înţelegem că o parte a organizatorilor (protestelor) acţionează conform unui scenariu cunoscut”, a declarat Putin. “Însă ştim de asemenea că cetăţenii ţării noastre nu vor ca situaţia să evolueze precum cea din Kîrgîzstan sau mai recent, din Ucraina. Nimeni nu vrea haos”, adăugat acesta, transmite Mediafax. La rândul său, preşedintele Medvedev a făcut apel la “calm” şi la o “examinare atentă” a presupuselor nereguli semnalate. “Esenţial este ca toată lumea să se calmeze pentru ca noul Parlament să poată funcţiona”, a declarat acesta.
“Trebuie să examinăm toate aceste presupuse nereguli, iar pentru asta avem comisia electorală şi tribunalele. Trebuie examinate cu mare atenţie”, a declarat Medvedev. “Iar în ceea ce priveşte situaţia post-electorală, unii sunt dezamăgiţi, alţii sunt dezorientaţi, nu văd nimic nefiresc”, a continuat acesta. Conform liderului rus, manifestaţiile constituie o “expresie a democraţiei”. “Ele trebuie să se desfăşoare în zone prestabilite, în conformitate cu legislaţia. Cetăţenii trebuie să respecte legea”, a afirmat acesta.
Aproximativ 100 de protestatari împotriva fraudelor care au marcat alegerile legislative organizate duminică în Rusia au fost reţinuţi miercuri la Sankt-Petersburg, potrivit unui anunţ al poliţiei locale. În jur de 250 de persoane, în majoritate tineri, au manifestat pe unul dintre trotuarele bulevardului Nevski Prospekt, principala arteră din centrul oraşului, pentru a denunţa desfăşurarea scrutinului. “Am venit să văd cu ochii mei această ruşine. Oameni sunt arestaţi pentru nimic, am impresia că nu suntem departe de anul 1937″, a declarat una dintre protestatare.
Marţi, circa 200 de persoane au fost reţinute în cursul unei manifestaţii desfăşurate în al doilea oraş al Federaţiei Ruse. La Moscova, miercuri seară nu a mai avut loc nicio manifestaţie, în pofida unui apel lansat pe Internet. Forţele de ordine erau totuşi prezente în număr mare în piaţa Triumfalnaia, unde în jur de 600 de protestatari au fost reţinuţi cu o zi în urmă. Mişcarea Cealaltă Rusie, citată de Interfax, a anunţat totuşi că zece dintre activiştii săi au fost reţinuţi în centrul Moscovei, în timp ce poliţia moscovită a indicat arestarea a cinci persoane în piaţa Triumfalnaia.

Refuzul Moscovei de a aplica prevederile unui document international extrem de important de mai bine de 4 ani, a adus cu sine refuzul unor state de a mai coopera in domeniul militar cu Rusia. In aceasta logica s-a inscris recent si Romania care a anuntat prin intermediul diplomatiei sale ca Bucurestii au decis sa opreasca temporar furnizarea de informatii Rusiei in cadrul obligatiilor ce revin din implementarea Tratatului privind Fortele Conventionale in Europa (CFE), hotararea fiind o contramasura fata de Federatia Rusa. Romania a adoptat contramasuri fata de Federatia Rusa privind implementarea Tratatului privind Fortele Conventionale in Europa (CFE) si va inceta sa mai transmita informatii Moscovei, dupa ce SUA si alte 14 state membre NATO au anuntat saptamana trecuta un demers similar, informeaza MAE. “Romania a anuntat adoptarea de contramasuri fata de Federatia Rusa privind implementarea Tratatului privind Fortele Conventionale in Europa”, a precizat MAE intr-un comunicat remis Karadeniz-Press. Romania a anuntat la data de 29 noiembrie 2011, la Viena, in cadrul unei reuniuni a Grupului Consultativ Comun, adoptarea de contramasuri fata de Federatia Rusa privind implementarea Tratatului privind Fortele Conventionale in Europa (CFE). Contramasurile adoptate de Romania in privinta Rusiei au menirea de a determina acest stat sa revina la implementarea obligatiilor care deriva din Tratatul CFE, dupa patru ani de la decizia Federatiei Ruse de a suspenda implementarea acestui tratat international (12 decembrie 2007), arata MAE. Decizia autoritatilor de la Bucuresti se refera la: incetarea transmiterii de informatii Federatiei Ruse cu ocazia schimbului anual de date (15 decembrie); incetarea furnizarii de notificari Federatiei Ruse; neacceptarea de inspectii care ar putea fi solicitate de Federatia Rusa. Decizia a fost luata in coordonare cu celelalte state aliate NATO si parti la CFE. Romania va continua sa implementeze prevederile Tratatului CFE fata de celelalte state parti (in numar de 28), precizeaza MAE. Decizia are caracter temporar, pana la revenirea Federatiei Ruse la implementarea Tratatului, mentioneaza MAE. Tratatul privind Fortele Armate Conventionale din Europa reglementeaza cantitatea de armament conventional din cinci categorii – tancuri de lupta, vehicule blindate, artilerie grea, avioane si elicoptere de lupta – pe care o detineau statele NATO si cele membre ale Pactului de la Varsovia. in contextul extinderii NATO, Federatia Rusa a suspendat, la 12 decembrie 2007, aplicarea Tratatului CFE, desi actiunea de suspendare nu este prevazuta de Tratatul CFE. Romania si-a exprimat la acel moment regretul fata de decizia Rusiei.

SUA da tonul

Washingtonul a anuntat, la 22 noiembrie, la Viena, ca isi limiteaza cooperarea cu Rusia si va inceta sa se mai achite de unele obligatii ce ii reveneau in virtutea prevederilor CFE. “Acest anunt facut in cadrul grupului de implementare a Tratatului CFE vine dupa ce Statele Unite si aliatii din NATO au incercat in ultimii patru ani sa gaseasca o solutie diplomatica dupa decizia Rusiei din 2007 de a inceta implementarea Tratatului”, a declarat purtatoarea de cuvant a diplomatiei americane, Victoria Nuland. “De atunci, Rusia a refuzat sa accepte inspectii si nu a mai furnizat informatii celorlalte parti semnatare ale tratatului despre fortele sale militare, asa cum cere CFE”, a completat Nuland. in contrapartida, reprezentantul Rusiei la NATO; Dmitri Rogozin, a spus luni ca Tratatul privind Fortele Conventionale in Europa va fi din nou aplicat daca se renunta la desfasurarea scutului american antiracheta la frontierele Rusiei. “Pentru a resuscita procesul de control asupra fortelor conventionale in Europa, printre „fortele substantiale” ar trebui clasate nu numai elementele de aparare antiracheta desfasurate la sol, dar si platformele antiaeriene din mari si dronele”, a explicat el. Pe 23 noiembrie, presedintele rus Dmitri Medvedev ameninta ca ar putea ordona, in caz de nevoie, luarea unor masuri pentru distrugerea sistemelor de detectie si de control din cadrul scutului antiracheta al NATO. Dmitri Medvedev a amenintat ca Rusia ar putea instala sisteme de rachete nucleare Iskander in enclava Kaliningrad daca Statele Unite vor continua sa aplice fara concesii planul scutului antiracheta din Europa. Rusia amenintase in mai multe randuri ca va instala astfel de sisteme in enclava Kaliningrad, situata la frontiera cu Polonia si Lituania, pe malul Marii Baltice. Rusia solicita sa participe la sistemul antiracheta al NATO care va fi dezvoltat in Europa sau sa primeasca garantii ca nu va fi vizata capacitatea sa de disuasiune.

Rusia, in mentalitatea Razboiului Rece

Pe 29 noiembrie, Rusia a inaugurat o statie radar antiracheta in enclava Kaliningrad, iar Medvedev a avertizat ca acesta este “un prim semnal” adresat NATO ca Rusia este pregatita sa raspunda “amenintarilor” sistemului antibalistic din Europa. “Sper ca acest demers va fi considerat de partenerii nostri ca fiind un prim semnal ca tara noastra este pregatita sa raspunda in mod adecvat amenintarilor sistemului antiracheta al NATO la adresa capacitatilor strategice nucleare ruse”, a avertizat Medvedev. “Daca acest semnal nu va fi auzit, vom utiliza alte mijloace de aparare, vom lua masuri severe, cum am promis pe 23 noiembrie”, a insistat Medvedev. Presedintele rus a reamintit ca Moscova cere de multe luni garantii ca sistemul american antiracheta nu va ameninta Rusia. Tratatul CFE a jucat un rol crucial in stabilizarea regiunii dupa destramarea Uniunii Sovietice si a blocului comunist din Europa de Est. Cu timpul, documentul a devenit irelevant si depasit din cauza modificarilor din domeniul militar si ale mediului politic. Textul a fost actualizat in 1999, la Istanbul, dar statele membre NATO au refuzat ratificarea lui invocand mentinerea trupelor ruse in Georgia si Transnistria. Rusia a impus un moratoriu unilateral Tratatului CFE in decembrie 2007 sub pretextul ingrijorarii legate de expansiunea spre est a NATO, al scutului american antiracheta din Europa si al refuzului membrilor NATO de a ratifica documentul. Moscova a spus ca isi va relua participarea la CFE, daca NATO ratifica tratatul modificat.

Trupe de ocupatie in Transnistria

Mass-media de la Moscova a relatat, in octombrie 2010, ca reducerea armamentului conventional in Europa, inclusiv a celui din Romania, ar fi una dintre conditiile intoarcerii Moscovei in Tratatul privind fortele conventionale din Europa (CFE). Chestiunea reducerii armamentului conventional ar putea fi negociata cu Rusia in schimbul retragerii trupelor pe care Moscova le mentine in Transnistria, a scris Nezavisimaia Gazeta. Rusia ar vrea ca NATO sa limiteze desfasurarea de “forte combative substantiale” pe teritoriile noilor membre ale Aliantei, a scris si cotidianul Kommersant. Potrivit cotidianului rus, cererea ar fi fost prezentata intr-un proiect de acord de cooperare transmis de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, secretarului general al NATO, in decembrie 2009. Acordul, inca in discutie la acea data, nu a fost facut public, conform unei intelegeri. O sursa de la NATO, care a confirmat existenta acordului, a spus ca principalul obstacol in incheierea sa este ca termenul “forte combative substantiale” nu a fost definit clar. De exemplu, Rusia, care s-a opus desfasurarii scutului antiracheta in Cehia si Polonia, considera ca fortele SUA desfasurate prin rotatie in Bulgaria si Romania sunt substantiale, dar Washingtonul nu este de acord cu aceasta. In ultima vreme, tensiunile au crescut intre Rusia si SUA, in special din cauza neacceptarii de catre Moscova a instalarii scutului antiracheta american la Marea Neagra.