Archive | Februarie, 2010

Tags: , ,

Securitatea spaniola, pe urmele “insamantarii” islamice

28 Februarie 2010 by Razvan Iorga



spanish menServiciile de informatii spaniole fac eforturi pentru stoparea si controlarea unei miscari islamiste denumite “Dreptate si mila” care are ca deziderat recuperarea asa numitei regiuni “Al Andalus” (teritoriul iberic aflat sub conducere musulmana in Evul Mediu). Politica dusa de acestia este sa formeze familii numeroase, in masura posibilului, cu femei spaniole. in regiunea Murcia ( din sud- n.red.), unul din 15 locuitori este musulman, potrivit estimarilor, iar Institutul spaniol de statistica (INE) sustine ca numele de Mohammed este unul dintre primele 50 cel mai folosite. Securitatea spaniola detine informatii potrivit carora aceasta idee ia amploare, extinzand intr-un mod periculos prin Spania si care se aude in multe moschee din aceasta tara. Potrivit unui raport al CNI (serviciile spaniole de informatii), membrii miscarii au drept sarcina sa obtina cetatenia spaniola si sa faca cât mai multi copii, scrie duminica cotidianul iberic El Mundo. Serviciile special spaniole sustin ca au deja infiltrati in interiorul acestei miscari circa 100 de agenti. Autoritatile e la Madrid incearca sa-i capteze pe unii dintre islamistii care au fost acuzati pentru atentatele de la 11 martie 2004 (10 rucsaci cu TNT au fost detonati in patru trenuri), au suferit pedepse cu inchisoarea si in cele din urma au fost absolviti de vina: ei sunt astazi respectati, au rude in comunitate si au devenit obiectivele serviciilor secrete, mai noteaza publicatia citata.

Comments (0)

Tags: , , ,

Procurorii turci interogheaza militarii arestati vineri

28 Februarie 2010 by Razvan Iorga



politist turcCirca 15 cadre militare, banuiti ca ar fi pus la cale o eventuala cadere a Executivului islamisto-conservator condus de premierul Recep Erdogan, in anul 2003, au fost anchetate duminica, la Istanbul, de catre procurori, informeaza agentia de presa turca, Anadolu. Cei 15 fac parte din lotul celor 18 militari iesiti la pensie, care au fost arestati vineri. Situatia lor se afla acum in mana procurorilor care pot decide daca acestia vor fi eliberati sau vor fi deferiti mai departe unui tribunal de la Ankara. In paralel, premierul turc l-a convocat duminica pe seful Statului Major al Armatei turce, generalul Ilker Basbug, cu care a purtat o discutie de circa doua ore in spatele usilor inchise. Potrivit analistilor internationali, lupta interna din Turcia se duce intre clasa politica laica care are simpatia si sprijinul Armatei si Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP), aflat la guvernare. Pana in prezent, autoritatile turce au arestat aproximativ 70 de militari, sub pretextul uneltirii impotriva actualului guvern, dintre care 33 de ofiteri superiori au fost deja inculpati si incarcerati.

Comments (0)

Tags: , ,

Jurnalistul Mossad se spovedeste

28 Februarie 2010 by Vitalie Goncearov



Mossad, un secret bine pazit

Mossad, un secret bine pazit

Fostul redactor-sef al cotidianului danez “Politiken”, Herbert Pundik, a recunoscut, ca in tinereţe a profitat de meseria sa pentru a spiona in favoarea Israelului, relateaza mass-media internationala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Dezvaluirea a fost facuta de Pundik intr-un interviu acordat publicaţiei electronice Information.dk, pe fondul intensificarii acuzatiilor la adresa serviciilor de spionaj israeliene. Surse oficiale ale Mossad au refuzat sa comenteze dezvaluirile jurnalistului.
“Am calatorit in Africa ca jurnalist si transmiteam rapoarte catre ambasadele Israelului”, a povestit Pundik despre activitaţile sale din anii ‘50-’60. “Era spionaj, da … dar unde este graniţa dintre spionaj si jurnalism?”, a continuat fostul ziarist, explicand ca a spionat timp de “zece ani” deoarece considera ca are “un angajament faţa de Israel in calitate de evreu”. El a mai spus ca a insistat ca informaţiile transmise autoritaţilor israeliene “sa fie impartasite si autoritaţilor daneze”.
“A lucra pentru serviciile de informaţii este total incompatibil cu profesia de jurnalist”, a declarat redactorul-sef al publicaţiei “Information”, Palle Weis. La randul sau, Toger Seidenfaden, actualul redactor-sef al publicaţiei “Politiken”, si un protejat al lui Herbert Pundik, a declarat ca poate sa inteleaga ca “Pundik, in calitate de cetaţean israelian, a vrut sa ajute tanarul si fragilul stat Israel”.

Familie de spioni

Nascut in 1927, el a fost in perioada respectiva reporter pentru “Information” si corespondent pentru postul public de radio din Danemarca, relateaza mass-media daneza, preluate de agentiile de presa internationale. Pundik s-a angajat la “Politiken” in 1965 ca jurnalist-reporter si si-a incetat activitaţile de spionaj la 1 ianuarie 1970, anul in care a devenit redactor-sef al cotidianului. El a renunţat la aceasta funcţie in 1993. In acest moment, Herbert Pundik, locuieste in Israel, fiind corespondent al ziarului danez Politiken si colaborator al altor publicatii din statele scandinave.
Totodata, si la adresa fiului sau, Ron Pundik, actualul director al Centrului Peres pentru Pace din Tel-Aviv, au fost formulate periodic acuzatii de apartenenta la serviciile de informatii israeliene. Ron Pundik a lucrat ca jurnalist al cotidianului israelian Haaretz la inceputul anilor 90, si a facut parte din delegatia israeliana la negocierile de pace israeliano-palestiniene de la Oslo.

Comments (0)

Tags: , ,

Pod de permise peste Prut

28 Februarie 2010 by Isac Mihai



MAE roman va elibera permise pentru cetatenii Republicii Moldova

MAE roman va elibera permise pentru cetatenii Republicii Moldova

Din 26 februarie 2010 a intrat in vigoare Acordul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontiera, relateaza mass-media locala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Conform serviciului de presa al Ministerului Afacerilor Externe si Integrarii Europene de la Chisinau, incepand cu 1 martie 2010 incepe perfectarea permiselor de mic trafic de frontiera, care vor putea fi depuse la Secţia consulara a Ambasadei Romaniei din capitala Republicii Moldova. Serviciul de presa al MAEIE precizeaza ca permisele se perfecteaza gratis si nu exista limita de varsta in acordarea acestor documente. Totodata, institutia precizeaza ca termenul de examinare a cererii este de 30 de zile, iar cel de eliberare – de maximum 60 de zile.
Referindu-se la lejeritatea cu care posesorii permiselor ar putea trece de zona celor 50 de kilometri stipulaţi in acord, Valeriu Turea, seful serviciului de presa MAEIE a mentionat ca UE a examinat  si a anticipat asemenea perspective si ca cei care vor incalca regula vor fi sanctionati. “Daca infracţiunea va fi savarsita dupa luna martie anul viitor cand se preconizeaza aderarea Romaniei la spaţiul Schengen, interdicţia s-ar putea referi la intreaga zona Schengen”, a mai precizat Turea.

Motive intemeiate

Potrivit serviciului de presa al MAEIE, sunt considerate motive intemeiate pentru trecerea frecventa a frontierei comune a statelor Parţilor contractante in temeiul regimului privind micul trafic de frontiera: menţinerea relaţiilor de familie prin vizitarea rudelor, insoţirea rudelor pentru acordarea de asistenţa medicala, participarea la programe in domeniul economic si schimburi in domeniile economic, stiinţific, cultural, medical, sportiv, mass-media sau in domeniul educaţiei, promovarea unor interese  economice si desfasurarea de activitaţi de sprijin economic, rezolvarea problemelor de natura juridica, vizitarea mormintelor rudelor, alte motive intemeiate. Conform mass-media de la Chisinau, aproximativ 1,2 milioane de cetateni ai Republicii Moldova vor beneficia de pe urma implementarii Conventiei privind micul trafic la frontiera.
 
Permis in 60 de zile

Permisul de mic trafic va fi eliberat cetaţenilor din Republica Moldova, care au domiciliul de cel puţin un an de zile intr-o localitate aflata la cel mult 50 kilometri de frontiera, in termen de maximum 60 de zile de la depunerea cererii, a declarat, recent, ministrul de Interne al Romaniei, Vasile Blaga. El a amintit, dupa sedinţa de marţi a Executivului, ca va intra in vigoare Acordul pentru micul trafic de frontiera incheiat intre guvernele celor doua ţari, iar de aceasta facilitate vor putea beneficia aproximativ 1,25 milioane de cetaţeni ai Republicii Moldova, cu domiciliul in 361 localitaţi de frontiera.
Cetaţenii moldoveni se vor adresa consulatelor Romaniei din Republica Moldova, iar termenul maxim pana la care partea romana, prin Oficiul Roman de Imigrari, va trebui sa raspunda unei cereri de eliberare a permisului este de 30 de zile. Pana la aderarea Romaniei la Spaţiul Schengen permisele de mic trafic vor fi acordate gratuit, iar ulterior preţul acestora va fi stabilit cu acordul Comisiei Europene. Valabilitatea permiselor este cuprinsa intre 2 si 5 ani. In cazul in care se va incalca aceasta prevedere, permisul ar putea fi retras, iar timp de 3 ani va fi aplicata interdictie de intrare in Romania.
Reamintim ca acordul de mic trafic la frontiera a fost semnat pe 13 noiembrie de catre prim-ministrul moldovean, Vlad Filat, si premierul roman, Emil Boc. Acesta va fi pus in aplicare incepand cu data de 31 martie 2010.

Acte pentru Europa

Conform unor surse diplomatice romane de la Chisinau, citate de agentia de presa KARADENIZ PRESS, cetatenii Republicii Moldova care vor solicita permisul, le vor fi necesare urmatoarele acte: o cerere, care se completeaza cu cerneala de culoare neagra, personal, de catre solicitant, in fata lucratorului consular si se semneaza de solicitant in interiorul chenarului anume desemnat, fara a se depasi conturul chenarului (n.r.-formularele de cerere sunt gratuite si pot fi obtinute la consulat), o fotografie color (3,5 x 4,5), tip pasaport, de data recenta, precum si un pasaport valabil, deoarece valabilitatea permisului nu poate depasi valabilitatea pasaportului. Totodata solicitantul va mai prezenta documente care atesta ca solicitantul locuieste legal in zona de frontiera, de cel putin un an, buletin de identitate si anexa din care rezulta ca solicitantul locuieste in zona de frontiera de cel putin un an, permisul de sedere – pentru cetatenii straini sau un buletin de identitate pentru apatrizi. Solicitantului i se vor mai solicita si documente care dovedesc ca exista motive intemeiate pentru trecerea frecventa a frontierei. Toate actele se vor prezenta in limba romana, iar in cazul in care va lipsi un document, solicitarea de permis va trebui refacuta, cu anexarea tuturor actelor necesare.

Comments (1)

Tags: , , ,

Nabucco, la mana Turkmenistanului

28 Februarie 2010 by Isac Mihai



Gazoductul Nabucco, un deziderat indepartat

Gazoductul Nabucco, un deziderat indepartat

Consortiul Nabucco si Turkemnistanul ar putea semna, in aprilie 2010, un contract privind livrarea, anuala, a zece miliarde de metri cubi de gaze naturale de catre statul din Asia Centrala pentru aprovizionarea conductei, a declarat un partener implicat in negocieri, citat de mass-media de specialitate, preluata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Acesta ar fi primul contract de aprovizionare a Nabucco, proiect international la care participa si Romania.
Dezvaluirile oficialului Nabucco vin la scurt timp dupa ce un al doilea gazoduct dintre Iran si Turkmenistan a fost inaugurat recent de catre presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, si omologul sau turkmen, Gurbanguly Berdimuhamedov, dubland exporturile de gaze turkmene catre Iran, aproximativ 20 de miliarde de metri cubi pe an. Conform surselor oficiale locale, acest acord va afecta posibilele livrari de gaz turkmen catre gazoductul Nabucco, sustinut de UE si SUA, menit sa reduca dependenta Europei de livrarile de gaz rusesc.
Potrivit surselor citate, livrarile din Turkmenistan catre Nabucco ar trebui sa traverseze Marea Caspica, situatie care ar putea intampina piedici politice, intrucat tarile riverane, Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Iran si Azerbaidjan nu au convenit, inca, asupra delimitarii zonelor maritime. “Este un pas semnificativ. Exista, insa, dificultati destul de importante”, a spus analistul Centrului pentru Studii Energetice Globale Julian Lee, cu privire la necesitatea de a transporta gazele din Turkmenistan in Azerbaidjan inainte de livrarea acestora catre Europa.

Geopolitica gazoductelor

Acordul pentru a construi noul gazoduct, care leaga regiunea Dovletabat de Iran, a fost semnat in iulie 2009, fiind parte a strategiei noului regim din Turkmenistan de diversificare a sistemului propriu de conducte. Anterior, regiunea Dovletabat era una din principalele furnizoare de gaz ieftin pentru gigantul rusesc Gazprom. Reamintim ca in luna decembrie 2009, un alt gazoduct a intrat in functiune, fiind un proiect colectiv al Turkmenistanului, Uzbekistanului, Kazahstanului si Republicii Chineze, cu o capacitate totala de 60 de miliarde de metrii cupi, din care 40 de miliarde vor fi livrati de Turkmenistan. In pofida acestor acorduri, Federatia Rusa ramane cel mai mare importator de gaz turkmen, in 2010 urmand sa importe peste 30 de miliarde de metri cubi, conform unui acord de colaborare incheiat anul trecut, care prevede cresterea progresiva a cantitatilor de gaz livrate Gazprom.

Rezerve limitate

Conform presedintelui Uniunii Producatorilor Industrial de Gaz si Petrol din Federatia Rusa, Ghenadi Shmal, aceste acorduri limiteaza drastic capacitatea Nabucco de a gasi rezervele de gaz necesare. „In acest moment nu exista resurse suficiente pentru Nabucco. Azerbaidjanul nu are destul gaz pentru Nabucco, asa ca toate sperantele erau legate de Turkmenistan. Dar cum in acest moment, Turkmenistanul furnizeaza gaz Chinei si Iranului, nu mai are rezerve si pentru Nabucco. De unde va fi luat acest gaz ereprezinta o problema importanta. De aceea, South Stream ramane o prioritate, cu atat mai mult cu cat negocierile cu partenerii straini sunt in etapele finale” a mai declarat oficialul local.

Mitul „Nabucco” contestat

Viabilitatea proiectului este pusa la indoiala de noi calcule care arata ca dependenta de gazul rusesc scade constant in Europa, de la 75% (in 1990) pana la 41% (in prezent), in timp ce livrarile din Norvegia si din regiunea Africii de Nord – in special din Algeria – au sporit considerabil, relateaza mass-media de la Bucuresti. Mitul eliberarii Europei de sub dependenta energetica de Rusia, care s-ar infaptui prin realizarea proiectului Nabucco, este contestat de noi calcule efectuate de un profesor de la Universitatea Libera din Berlin. In opinia profesorului Roland Götz, citat de cotidianul austriac Wirtschaftsblatt, preluat de mass-media de la Bucuresti, la capacitate maxima de exploatare, gazoductul nu va aduce in UE decat 6% din necesarul de gaz natural.
Desi cele cinci tari au semnat un acord preliminar pentru demararea proiectului (n.r.- la Ankara, in iulie 2009), expertul se indoieste de viabilitatea economica a proiectului, ridicand intrebarea daca in aceste conditii, merita ca statele participante la proiect, Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia, sa investeasca un total de 7,9 miliarde euro in proiect. In opinia lui, necesarul de gaze al statelor UE ar fi de 500 milioane metri cubi (mc) pe an, dar nu se stie daca aceasta cantitate nu va scadea, odata ce statele membre trebuie sa-si indeplineasca “obiectivele climatice” asumate, de a reduce consumul de combustibili fosili. Momentan, europenii importa 135 miliarde mc din Rusia, dar Nabucco nu ar putea aduce decat 23% din aceasta cantitate. Din cele 31 de miliarde, Turcia ar urma sa primeasca o cota importanta, iar referitor la aceasta Roland Götz, sustine ca este greu de crezut ca Turcia se va multumi doar cu statutul de tara de tranzit si considera ca este foarte probabil ca Ankara sa doreasca sa devina un centru energetic.
In plus, dependenta de gazul rusesc a Europei a scazut constant, de la 75% (in 1990) pana la 41% (in prezent), arata politologul Gerhard Mangott. El este de parere ca actuala recesiune a redus mult consumul de gaz din UE. Contractele cu Rusia includ clauza “take or pay” (cand cumparatorul tot plateste o parte din pret, chiar si cand refuza marfa), astfel ca europenii au preferat sa primeasca gazul si sa-l depoziteze.

Dictatorii gazului

Un alt pericol pentru viitorul Nabucco il reprezinta regimurile instabile ale viitoarelor state furnizoare (Turkmenistan, Azer­baidjan, Uzbekistan sau Kazahstan) care au alternativa de a vinde gazul Rusiei sau Chinei, asadar ar putea pune presiune asupra europenilor. Astfel, in opinia expertilor consultati de cotidianul Wirtschaftsblatt este faptul ca tarile furnizoare din Asia Centrala pe care se bazeaza UE pentru Nabucco, nu sunt modele de democratie. In plus, unele dintre ele, precum Turkmenistanul, Azerbaidjanul, Uzbekistanul sau Kazahstanul sunt de multa vreme curtate de alti potentiali parteneri foarte interesati de resursele lor energetice. “Se afla in constructie o conducta prin Uzbekistan si Kazahstan catre China, iar statele central-asiatice au rute alternative, prin urmare si ele vor putea exercita, pe viitor, presiuni asupra conductei Nabucco”, au declarat sursele citate.

Nabucco pe scurt

Gazoductul Nabucco, un proiect de zece miliarde dolari sprijinit de Uniunea Europeana si SUA, vizeaza legarea zonei centrale a Asiei, bogata in gaze naturale, de Europa, relateaza mass-media. Conceput ca o alternativa la gazul natural furnizat de Rusia, pentru diminuarea dependentei Uniunii Europene fata de Moscova, Nabucco ar oferi gaz din Azerbaidjan, Iran, Irak, Turkmenistan si Kazahstan. Punctul de pornire al gazoductului Nabucco, cu o capacitate de 20-30 miliarde m.c. de gaze anual, a fost stabilit la Erzurum, in Turcia, punctual final al conductei fiind terminalul de la Baumgarten, din Austria. Gazodcutul va fi legat langa Erzurum cu conducta Tabriz-Erzurum si cu conducta Caucazului de Sud, realizandu-se astfel legatura cu conducta de gaz Trans-Caspica. Conducta Iran-Turcia are 2,577 km si merge din Tabriz (nord-vestul Iranului) pana in Ankara (Turcia), iar conducta Caucazului de Sud, sau conducta Baku-Tbilisi-Erzurum(BTE) transporta hidrocarburi din Shah Deniz (Azerbaidjan) in Turcia. Gazoductul Nabucco va fi format din 200.000 de conducte. Nabucco are 2.000 km in Turcia, in Bulgaria – 400 km, in Romania – 460 km, in Ungaria – 390 km si in Austria – 46 km. Proiectul necesita doua milioane de tone de otel, 200.000 de segmente de teava de otel si peste 30 de statii de comprimare a gazului.
Costul estimat initial al lucrarilor era de aproximativ 4,5 miliarde Euro. Datorita cresterii pretului petrolului si implicit si al otelului, estimarea actualizata in luna mai 2008 a ajuns la peste 7,9 miliarde euro. Totodata, mass-media turca considera ca proiectul va costa peste 10 miliarde de dolari, suma respinsa de oficialii Nabucco. Proiectul va fi finantat, in proportie de o treime, de catre actionari si de banci, doua treimi.
In functie de situatie, gazele naturale vor proveni din Iran, Irak, Azerbaijan, Turkmenistan si Kazakhstan. Principalii furnizori de gaze pentru proiect sunt Azerbaidjan si Turkmenistan. In cazul Turkmenistanului, problema este tranzitul pe sub Marea Caspica, in conditiile in care chestiunea granitelor maritime ramane o problema nerezolvata in zona, iar pentru rezolvarea acesteia este nevoie de acordul Rusiei.
Scopul proiectului, mentionat in Tratatul Cartei Energiei al Parlamentului European si al Consiliului Uniunii Europene in 26 iunie 2003, era diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale UE, prin construirea unui gazoduct care ar fi urmat sa porneasca de la Marea Caspica, ocolind Rusia, si care urma sa transporte gaze naturale din Azerbaidjan si alte state din Asia Centrala inspre tarile din vestul Europei.

Participare romaneasca

Presedintele Traian Basescu a semnat recent decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului intre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungara, Romania si Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009. Nabucco, proiect lansat in 2002, ar urma sa intre in functiune in 2014. Specialistii sunt de parere ca banii necesari dezvoltarii proiectului vor fi greu de gasit, din cauza crizei financiare globale. Nabucco este contracarat si de eforturile Federatiei Ruse de a construi, la randul ei, South Stream, gazoduct proiectat sa lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagra, ocolind Ucraina. Pentru acest proiect, contributia Romaniei ar fi de aproximativ 850 de milioane de euro, platiti in patru ani.
Potrivit planurilor initiale ale consortiului Nabucco, gazoductul ar urma sa aiba ca tari furnizoare, intr-o prima faza, Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul, iar mai tarziu sa fie luate in considerare si Iranul sau Irakul, pentru a atinge capacitatea de 31 de miliarde de metri cubi. Din consortiul Nabucco fac parte, cu cate o parte egala de 16,67%, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Azerbaidjanul, Georgia, Turcia si Egiptul au semnat in luna mai un acord privind grabirea constructiei de conducte din zona, inclusiv Nabucco, iar UE este dispusa sa aloce acestui proiect cateva milioane de euro. La 13 iulie, cele cinci state de tranzit din consortiu – Romania, Turcia, Bulgaria, Ungaria si Austria – au semnat la Ankara un acord interguvernamental pentru construirea gazoductului.

Proiectele alternative

In 2006, Rusia a propus proiectul South Stream, ca alternativa la Nabucco. Practic, rusii vor sa contruiasca o sectiune in continuarea Blue Stream (conducta pe sub Marea Neagra, care transporta, din 2003, gaz din Rusia in Turcia), pana in Turcia. Conducta ar urma sa treaca apoi prin Bulgaria, Serbia, Croatia si vestul Ungariei. O alta ruta pentru South Stream este pana in Italia, prin Slovenia. Rusia a incercat sa atraga in South Stream inclusiv o parte dintre partenerii Nabucco. Proiectul rusesc a raliat pana in prezent Bulgaria, Serbia, Ungaria, Italia si Grecia.
Proiectul Nord Stream prevede constructia unui gazoduct pe sub Marea Baltica, pentru livrarea directa a gazelor rusesti catre Germania. Conducta Nord Stream, care va transporta gaze din Siberia spre Europa, ocolind statele est-europene, va fi construita de catre grupul rus Gazprom, companiile germane E.On, BASF si operatorul olandez Gasunie, la un cost estimat la 12 miliarde de dolari. Prin North Stream pot trece circa 58 de miliarde de metri cubi si prin South Stream circa 30 de miliarde de metri cubi anual.
O alta propunere in acest domeniu, White Stream, a venit din partea Ucrainei, care doreste conectarea retelei georgiene de distributie a gazului natural de cea a Kievului, proiectul Kievului fiind privit cu ingrijorare de statele UE.

Divizia South Stream

Gigantul energetic rus Gazprom a infiintat recent un departament pentru coordonarea activitatilor de realizare a proiectului ruso-italian South Stream, proiect concurent al Nabucco, potrivit unui comunicat al companiei, citat de RIA Novosti. “In responsabilitatea departamentului intra coordonarea activitatilor de proiectare si construire a gazoductului South Stream (…), realizarea sectorului maritim al proiectului, modernizarea infrastructurii de transportare a gazului, precum si infiintarea de infrastructuri in statele participante la proiectul South Stream”, precizeaza comunicatul. Un prim succes al acesteui departament este recenta declaratie a ministrul bulgar al Economiei, Energiei si Turismului, Traicio Traikov, care a declarat ca Nabucco si South Stream sunt  proiecte energetice prioritare pentru Bulgaria. Declaratiile au fost facute dupa incheierea reuniunii ministrilor Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN), iar in documentul final al reuniunii, participantii la forum si-au exprimat intentia de a continua activitatea axata pe crearea unei piete energetice integrate cu reguli unice pentru toti participantii.

Comments (0)

Tags: ,

Moscova deschide frontiera terestra cu Georgia

28 Februarie 2010 by Isac Mihai



Federatia Rusa redeschide frontiera terestra cu Georgia

Federatia Rusa redeschide frontiera terestra cu Georgia

Georgia si Federatia Rusa isi vor redeschide maine frontiera terestra, inchisa in ultimii trei ani, semnal firav al unei deblocari a relatiilor bilaterale, inghetate in urma razboiului din august 2008, relateaza mass-media locala, citata de agentia de presa KARADENIZ PRESS. Conform unsor surse diplomatice europene, un acord in acest sens a fost incheiat intre cele doua tari cu medierea Elvetiei, in data de 24 decembrie 2009.
Punctul de frontiera Verhni Lars din Rusia si Kazbegui din Georgia se va redeschide la ora locala 06.00, la 1 martie. Moscova a inchis punctul de frontiera Verhni Lars in 2006, o decizie considerata “politica” de autoritatile georgiene, intr-un context tensionat, in timp ce Tbilisi incerca sa se apropie de Occident si in special de NATO. Federatia Rusa acuza periodic Georgia de sustinere a rezistentei musulmane din Caucaz.
Acesta este singurul punct de trecere al frontierei dintre cele doua state care nu se afla in regiunile separatiste geogiene Osetia de Sud si Abhazia aflate in centrul conflictului din august 2008, dintre Rusia si Georgia, in urma caruia Moscova le-a recunoscut independenta.

Comments (0)

Tags: , , ,

Turcia in tensiune maxima

27 Februarie 2010 by Razvan Iorga



29110turkisharmy2422005wl4

Conflictul pentru putere in interiorul statului turc dintre primii oameni in stat, premierul Recep Erdogan si presedintele Abdullah Gul, pe de o parte, si elitele Armatei turce, pe de alta parte, risca sa arunce Turcia in haos, atat pe plan intern, cat si in plan regional. Pana in prezent, in jur de 70 de conducatori ai Armatei turce au fost ridicati de catre politie sub acuzatia de complot in vederea realizarii unei noi lovituri de stat menita sa rastoarne de la guvernare actual Executiv turc. Guvernele de la Ankara s-au confruntat pana in prezent cu nu mai putin de patru lovituri de stat militare, incepand de anii ’60, aproape la fiecare deceniu ce a urmat. Ultima lovitura de acest gen a fost data, in 1996, Guvernului lui Necmettin Erbakan, un premier islamist care a fost totodata modelul politic al celor doi elevi ai sai – actualul premier Recep Erdogan si presedintele turc, Abdullah Gul. Sursa adevarata a conflictului dintre islamistii condusi de Erdogan si militari este tocmai accea de lupta pentru impunerea propriul sistem de valori pentru Turcia. Daca Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP) doreste sa impuna cu tarie in Turcia preceptele religioase specifice statului religios de tip musulman, clasa militara se lupta pentru laicizarea tarii si apropierea sa tot mai mult de valorile occidentale. Pe acest fundal, Erdogan doreste sa isi impuna propriile reguli pe fondul unei popularitati crescande in randul cetatenilor turci a partidului pe care il conduce. In aceste conditii, o eventuala lovitura de stat a militarilor nu s-ar putea bucura si de simpatia unei majoritati a populatiei de circa 80 de milioane a Turciei, fapt ce nu ar conduce decat la o eventuala pierdere totala a prestigiului secular al clasei militare turce. Din 2002, de cand partidul AKP se afla la guvernare, formatiune pe care in fapt o si conduce, Recep Erdogan a cumulat un capital politic extraordinar. Acest lucru s-a realizat cu precadere dupa ce si-a exprimat taios pozitia vizavi de conflictul armat de la inceputului lui 2009 din Fasia Gaza unde armata israliana a zdrobit practic orice forma de rezistenta a organizatiei Hamas care guverneaza aceasta regiune. La summitul mondial desfasurat la Davos, in ianuarie 2009, Recep Erdogan l-a acuzat direct pe presedintele israelian Shimon Peres de inceperea razboiul din Gaza si de genocid. La intoarcerea sa Ankara, Erdogan a fost primit in uralele a zeci de mii de oameni care l-au intampinat cu flori. De asemenea, in luna octombrie a anului trecut Turcia a exclus Israelul de la o serie de exercitii navale comune la care trebuia sa particpe si SUA. De asemenea, o serie de filmari in care soldatii evrei omorau civili palestieni, printre care si copii, au rupt practic relatiile diplomatice dintre Ankara si Tel-Aviv. Toate aceste episoade cumulate i-au adus premierului Erdogan o si mai mare popularitate politica interna. Cu toate acestea, la nivel european, Turcia este perceputa tot mai departe de a se alatura celor 27 de tari ale Uniunii Europene. Lipsa reformelor in domeniul respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti, impinge tot mai vizibil Ankara de lumea europeana. Pe de alta parte, Turcia intampina poate cel mai greu test – convingerea Frantei si Germaniei, practic cele doua motoare economice ale UE,  de a-si da acordul asupra intrarii Ankarei sub umbrela UE. In schimb, Turcia ar trebui sa recunoasca masacrarea armenilor din anii 1915-1917 (peste 1,5 milioane de morti, indica Armenia, 300.000 – 500.000, potrivit Turciei), o chestiune extrem de delicata pentru Ankara pe care guvernul lui Erdogan nu doreste sa si-o asume in timpul mandatului sau. O eventuala destabilizare a situatiei din Turcia ar putea avea consecinte atat pentru stabilitatea la Marea Neagra dar si pentru NATO din perspectiva celui mai avansat avanpost al sau spre zona Caucazului si a Asiei Centrale, motiv pentru care o eventuala escaladare a situatiei ne-ar putea ingrijora si pe noi, mai ales din perspectiva noului rol pe care Romaniei a ales sa il ocupa in proiectul sctului antiracheta american.

Comments (0)

Tags: ,

Fonduri de la Bucureşti pentru drumurile şi şcolile din Republica Moldova

25 Februarie 2010 by Marian Petru



filat190309_5Premierul român Emil Boc a stabilit joi cu omologul său moldovean, Vlad Filat, să finalizeze până la 24 martie negocierile pentru acordul privind împrumutul nerambursabil de 100 de milioane de euro pe care România s-a angajat să îl acorde Republicii Moldova. Guvernul de la Bucureşti a aprobat, pe 10 februarie, acordarea unui sprijin financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

Banii vor fi oferiţi eşalonat, pe parcursul a patru ani, în intervalul 2010 – 2013, iar acordarea acestora va fi posibilă după ce va fi negociat şi ratificat un acord interguvernamental. În 2010, Republica Moldova va primi prima tranşă din acest ajutor, în valoare de 25 de milioane de euro.

Fondurile sunt destinate finanţării unor proiecte din domeniul infrastructurii, transporturilor şi educaţiei şi urmează să se acorde prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Educaţiei.

Sprijinul financiar în valoare de 100 milioane de euro a fost promis Republicii Moldova de preşedintele Traian Băsescu în cursul vizitei pe care a efectuat-o la sfârşitul lunii ianuarie la Chişinău.

 

Ambasador moldovean la Bucureşti

 În acelasi context , al întâlnirii cu premierul Emil Boc, prim-ministrul moldovean, Vlad Filat, a declarat, pentru AGERPRES, că autorităţile de la Chişinău au convenit deja asupra unui candidat pentru postul de ambasador la Bucureşti şi a dat asigurări că acesta va veni la post foarte rapid.

El a evitat să-i facă public numele, dar a precizat că viitorul ambasador al Republicii Moldova la Bucureşti va fi o persoană care va putea administra eficient funcţia ‘pentru a aduce plus valoare’.

Vlad Filat a afirmat că a convenit în timpul întâlnirii cu premierul Emil Boc ca România şi Republica Moldova să-şi trimită ambasadorii în capitalele celor două ţări ‘în cel mai scurt timp’. Referindu-se la situaţia din Republica Moldova premierul moldovean a admis că este una complicată, dar s-a declarat optimist asupra perspectivelor ţării sale.

De precizat că, Marius Lazurca, nominalizat de MAE de la Bucureşti pentru postul de ambasador la Chişinău, a obţinut pe 9 februarie avizul consultativ din partea comisiilor reunite de politică externă ale Parlamentului. România şi Republica Moldova nu mai au ambasadori în capitalele celor două state din aprilie 2009, când guvernul comunist i-a declarat persona non grata pe ambasadorul Filip Teodorescu şi pe ministrul consilier al Ambasadei României, Gabriel Gaborean, rechemând la Chişinău şi pe ambasadorul său de la Bucureşti, Lidia Guţu.

Comments (0)

Tags: , , ,

Premierul Romaniei doreste proiecte concrete pentru Strategia dunareana a UE

25 Februarie 2010 by Razvan Iorga



Emil_Boc_2

Seful Executivului roman Emil Boc a declarat, joi, in fata participantilor la Conferinta privind Strategia Dunarii, ca actorii implicati trebuie sa fie “buni la strategii”, dar si la aspecte practice si ca strategia risca sa ramana doar o foaie de hartie daca nu este completata cu proiecte. El a precizat ca Strategia Dunarii reprezinta o oportunitate pentru identificarea unor proiecte cu relevanta transfrontaliera care ar include cei trei piloni propusi de Comisia Europeana: conectivitatea, protectia mediului si dezvoltarea socio-economica. Seful Executivului de la Bucuresti a propus extinderea caii ferate care leaga Centrul Europei de Sud-Estul continentului catre Budapesta, Bucuresti, Constanta. “Trebuie sa fim buni la strategii, dar trebuie sa fim buni si la aspectele practice. Trebuie sa umplem, sa completam cu proiecte aceasta strategie, altminteri va ramane doar o foaie de hartie. Un exemplu de asemenea proiect care poate fi dus la indeplinire de vointa comuna a statelor riverane il constituie trenul care leaga Centrul Europei de partea de Sud-Est. Ma refer la Paris-Strasbourg-Bratislava. Acesta trebuie extins catre Budapesta, Bucuresti si Constanta”, a spus Emil Boc.

Finala la Bucuresti

Boc le-a propus mai propus reprezentantilor statelor implicate in Strategia Dunarii sa se intalneasca, in luna noiembrie, la Bucuresti, pentru o discutie finala asupra strategiei, inainte de adoptarea documentului de catre Consiliul European. “Pentru ca aceasta strategie sa devina una eficienta, am adresat invitatia ca in noiembrie, la Bucuresti, sa avem o discutie si o abordare finala, pragmatica, pe proiecte concrete, inainte de aprobarea si dezbaterea in Consiliul European, cel mai probabil in decembrie”, a spus Emil Boc. Primul ministru Emil Boc participa, joi, la Summitul privind Strategia Dunarii, care se desfasoara la Budapesta, reuniunea prilejuind un dialog intre Comisia Europeana si reprezentantii guvernelor din tarile implicate, precum si cu factorii din mediul de afaceri, mediul academic, organizatiile internationale. La eveniment participa 22 de reprezentanti ai guvernelor nationale ale statelor membre ale Procesului de Cooperare Dunareana, la nivel de prim-ministri sau ministri de externe, si delegatii din partea celor sase landuri riverane din Germania si Austria. Initiativa privind Dunarea a fost lansata in 2008, la propunerea comuna a Romaniei si Austriei carora li s-au alaturat statele riverane, inclusiv cele care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Propunerea se bazeaza pe trei principii – conectivitate, protectia mediului si gestiunea apei si dezvoltarea socio-economica – aceleasi care au fost adoptate in 2009, in cadrul Strategiei pentru regiunea Marii Baltice, prima strategie macroregionala a UE.

Comments (0)

Tags: , ,

Epoca Ianukovici, inaugurata oficial la Kiev

25 Februarie 2010 by Isac Mihai



 

Noul presedinte Viktor Ianukovici relanseaza axa Moscova-Kiev

Noul presedinte Viktor Ianukovici relanseaza axa Moscova-Kiev

Liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, a depus azi juramantul oficial in calitate de presedinte al Ucarinei, pe fondul acutizarii divergentelor politice dintre acesta si tabara premierului Iulia Timosenko, marea invinsa a scrutinului electoral prezidential din fosta republica sovietica. “Eu, Viktor Ianukovici, ales preşedinte al Ucrainei prin voinţa poporului (…), jur credinţă Ucrainei”, a declarat el, cu mâna dreaptă pe Constituţie şi pe una dintre cele mai vechi ediţii ucrainene a Evangheliei, datând din secolul al XVI-lea. “Mă angajez să apăr prin toate acţiunile mele suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, dar şi “drepturile şi libertăţile cetăţenilor” şi să “consolidez autoritatea Ucrainei în lume”, a continuat el, citat de mass-media locala, preluata de presa internationala.

Viktor Ianukovici, în vârstă de 59 de ani, îl înlocuieşte în funcţie pe prooccidentalul Viktor Iuşcenko, cel care cu cinci ani în urmă l-a împiedicat să ocupe cea mai înaltă funcţie în stat. “Victoria” sa electorală a fost anulată atunci pentru fraude, la presiunile unei revolte populare paşnice şi prooccidentale, denumită “revoluţia portocalie”. De această dată, observatorii internaţionali au considerat că scrutinul s-a desfăşurat într-o manieră liberă şi corectă. Însă adversarul lui Ianukovici, premierul Iulia Timoşenko nu şi-a recunoscut înfrângerea, susţinând că la votul din 7 februarie au avut loc fraude masive. 

“Stat european nealiniat”

Noul preşedinte ucrainean, Viktor Ianukovici, a declarat joi că ţara sa ar trebui să fie un “stat european nealiniat”, în discursul său de învestitură susţinut în faţa Parlamentului ucrainean, sugerând că nu va încerca să se alieze nici Rusiei şi nici Occidentului. “Provocările cu care se confruntă comunitatea internaţională impun o unire în formatul cel mai larg (…). Noi suntem pregătiţi să participăm la aceste procese ca stat european nealiniat”, a spus el, in fata a 11 presedinti de state prezenti la ceremonia oficiala, inclusiv presedintele roman, Traian Basescu. Acest principiu al lui Ianukovici, considerat apropiat Rusiei, contrastează cu cel al predecesorului său, Viktor Iuşcenko, care pleda în favoarea unei aderări a Ucrainei la NATO, relateaza mass-media locala.

Razboi politic

“Nu îl recunosc drept preşedinte al Ucrainei şi nu o să accept politica antiucraineană şi antieuropeană a acestuia”, a declaratpremierul ucrainean Iulia Timoşenko. Deşi a renunţat la contestarea scrutinului, premierul în funcţie îl acuză pe Ianukovici că “a venit la putere prin minciună” şi ameninţă că va forma o coaliţie parlamentară împotriva lui. Timoşenko a subliniat că nu va încheia nicio alianţă cu Viktor Ianukovici, pe care îl consideră anti-ucrainean şi anti-european. Asta pentru că, în opinia sa, Ianukovici a ajuns la putere prin minciună şi fraudă. In paralel, Partidul Regiunilor a demarat procedurile parlamentare pentru demiterea premierului Timosenko.

Reamintim ca presedintele Vicktor Ianukovici i-a cerut Iuliei Timoşenko să demisioneze urgent pentru a permite infiintarea unei majoritati parlamentare stabile. Partidul Regiunilor al lui Ianukovici a depus deja o moţiune de cenzură împotriva actualului guvern, dar are nevoie de sprijinul unor deputaţi din partidul lui Viktor Iuşcenko, fostul presedinte, un adversar inversunat al Iuliei Timosenko.

Premierul Timoşenko a subliniat că nu va încheia nici o alianţă cu Viktor Ianukovici, pe care îl consideră anti-ucrainean şi anti-european. Asta pentru că, în opinia sa, Ianukovici a ajuns la putere prin minciună şi fraudă. Mai mult, Timoşenko l-a acuzat pe rivalul ei că a început deja să privatizeze sistemul de conducte, prin care trece gazul exportat de ruşi în Europa. În acest context, premierul le-a cerut partidelor parlamentare să facă front comun împotriva lui Ianukovici, pentru a nu-l lăsa să instaureze o dictatură în Ucraina.

Comments (0)

victor roncea

Advertise Here
Advertise Here
Advertise Here

INFORMATION