Israelul ar putea sa atace Iranul la primavara

, , ,
 

israel_iranSecretarul american al apărării, Leon Panetta, consideră că există o „foarte mare probabilitate” ca, în primăvară, Israelul să pornească o intervenţie militară împotriva instalaţiilor militare din Iran.
„Israelul a făcut cunoscut că are în vedere” lovituri aeriene, iar „noi ne-am exprimat îngrijorarea” din acest motiv, a declarat Panetta. Potrivit Washington Post, şeful Pentagonului este de părere că loviturile israeliene ar putea avea loc în aprilie, mai sau iunie, înainte ca Iranul să intre într-o „zonă de imunitate” şi să înceapă să producă bombe atomice.
Panetta a menţionat duminică, la postul de televiziune CBS, că Teheranul are nevoie de „aproximativ un an” ca să producă suficient uraniu îmbogăţit pentru o bombă atomică, dacă se hotărăşte să deţină arma nucleară, şi de încă un an sau doi pentru ca să o instaleze pe un vector”, cum ar fi o rachetă, transmite Agerpres. Statele Unite susţin că sancţiunile la adresa Iranului trebuie să-şi arate rezultatele şi continuă să privilegieze demersurile diplomatice cu scopul de a convinge Teheranul să renunţe la controversatul său program nuclear.
Israelul, care consideră ambiţiile nucleare iraniene ca pe o „ameninţare existenţială”, menţine suspansul în privinţa eventualelor lovituri aeriene asupra instalaţiilor nucleare ale Republicii Islamice. În octombrie, mass-media din Israel au dat asigurări că premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării, Ehud Barak, sunt favorabili loviturilor împotriva Iranului, dar că armata şi serviciile secrete, printre care Mossadul, se opun.
Cu toate acestea, în cursul unei vizite efectuate la Washington săptămâna trecută, şeful Mossadului, Tamir Pardo, a evocat, potrivit televiziunii israeliene, posibilitatea ca Israelul să atace unilateral Iranul.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *