Israelul ameninta cu un nou razboi in Gaza

de | ian. 11, 2010 | Alte regiuni, Info Militar, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Zeci de militanti radicali palestinieni au fost ucisi si raniti in urma atacurilor aeriene si operatiunilor fortelor speciale israeliene din acest an, au declarat surse palestiniene si israeliene, citate de mass-media locala.

Armata israeliana, gata sa ocupe Gaza

Armata israeliana, gata sa ocupe Gaza

Zeci de militanti radicali palestinieni au fost ucisi si raniti in urma atacurilor aeriene si operatiunilor fortelor speciale israeliene din acest an, au declarat surse palestiniene si israeliene, citate de mass-media locala. Anterior premierul Benjamin Netanyahu a rostit un discurs in care a promis „o riposta in forta” impotriva oricaror atacuri” venite din teritoriul Palestinian, fiind vizate in mod special regiunile din Fasia Gaza folosite pentru a lansa rachete catre obiectivele civile din sudul israelului. Un purtator de cuvant al armatei israeliene a precizat ca un avion a lovit pozitiile unor militanti care se pregateau sa lanseze rachete catre Israel. Conform prim-ministrului Netanyahu, 20 de rachete si proiectile de mortier au fost trase saptamana trecuta spre statul sau din teritoriile controlate de Hamas.

Problema Hezbollah

Presa araba abunda in previziuni sumbre despre ce se va intampla cu lumea islamica in 2010, majoritatea ziaristilor considerand ca, folosindu-se de inrautatirea relatiilor dintre lumea araba si Iran, Israelul va incerca sa distruga miscarea islamista Hezbollah, relateaza portalul israelian de stiri Parpar, citat de agentiile de presa de la Bucuresti. Experti arabi apreciaza ca ‘masina de propaganda israeliana va incerca sa atribuie miscarii fundamentaliste Hezbollah eventuale legaturi cu reteaua Al-Qaida pentru a-si asigura pretextul pentru o eventuala invazie”.
In editorialul sau de miercuri, ziarul arab Al-Akhbar vorbeste despre planurile israeliene de „a distruge coloana vertebrala a Hezbollah, dupa ce a reusit sa anihileze creierul organizatiei – Imad Mughniyeh”. Citand surse apropiate Hezbollah, publicatia citata sustine ca in mainile seicului Nasrallah ar fi ajuns planul unei invazii israeliene in primavara in Liban.
Vicepresedintele Joe Biden l-ar fi avertizat pe seful statului libanez ca, in cazul in care statul libanez nu va gasi o solutie satisfacatoare la problema Hezbollah, nimic nu poate opri Israelul sa invadeze Libanul, sa ajunga la Beirut ca sa distruga infrastructura teroristilor.

Pace firava

In cadrul planului de pace pus la punct impreuna cu Egiptul, Israelul va recunoaste frontierele din 1967 ca fiind granitele statului palestinian si va recunoaste Ierusalimul de est ca fiind viitoarea capitala a statului palestinian, relateaza cotidianul guvernamental egiptean al-Gumhoriya (Republica), citat de agentiile de presa internationale. In cadrul aceluiasi plan de pace vor fi evacuate avanposturile ilegale de colonizare, dar Israelul va putea sa construiasca 8.000 de locuinte in coloniile existente.
Tot potrivit al-Gumhoriya, premierul Netanyahu a promis ca va elibera 500 de membri ai miscarii al-Fatah, a presedintelui palestinian Mahmud Abbas, si ca va inlatura inca un numar de baraje rutiere din Cisiordania. Problema refugiatilor palestinieni va fi abordata doar dupa ce se va ajunge la un acord cu privire la frontierele statului palestinian si a unor schimburi de teritorii de pana la trei la suta.
Planul de pace a fost pus la punct de liderii egipteni impreuna cu cei israelieni, palestinieni, sauditi si iordanieni, iar in luna februarie 2010, ministrul egiptean de externe Ahmed Aboul Gheit si generalul Omar Suleiman, seful serviciilor secrete egiptene, il vor prezenta si liderilor administratiei Obama. Conform mass-media de la Cairo, Egiptul este dispus sa organizeze o conferinta egipteana de pace cu sprijinul SUA in cursul primaverii, urmata de relansarea negocierilor de pace intre israelieni si palestinieni.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *