Isaac Herzog, noul președinte al Statului Israel

de | iun. 2, 2021 | Orientul Mijlociu, Știri | 0 comentarii

Isaac Herzog a câştigat alegerile de miercuri împotriva contracandidatei Miriam Peretz. 87 de parlamentari au votat pentru Herzog, în timp ce 27 au votat pentru Peretz. Isaac Herzog, noul președinte al Statului Israel, are o lungă carieră. Isaac Herzog a început ca secretar de cabinet al premierului Ehud Barak între 1999 şi 2000. Isaac Herzog […]
Românii din Israel, sub amenințarea Hamas
Statul Israel are un nou președinte

Statul Israel are un nou președinte

Isaac Herzog a câştigat alegerile de miercuri împotriva contracandidatei Miriam Peretz. 87 de parlamentari au votat pentru Herzog, în timp ce 27 au votat pentru Peretz. Isaac Herzog, noul președinte al Statului Israel, are o lungă carieră. Isaac Herzog a început ca secretar de cabinet al premierului Ehud Barak între 1999 şi 2000.

Isaac Herzog a devenit cel de-al 11-lea preşedinte al Israelului, într-un scrutin secret în rândul celor 120 de parlamentari din Knesset.

Președintele de la Ierusalim este o funcție mai mult simbolică, având puține prerogative. Puterea politică în Statul Israel aparține premierului, post deținut de Benjamin Netanyahu.

Dinastie politică

Isaac este fiul lui Chaim Herzog, al şaselea preşedinte al Israelului, care a ocupat funcția de președinte între 1983 şi 1993. El îl va înlocui oficial pe preşedintele Reuven Rivlin, luna viitoare, mandatul său de şapte ani începând pe 9 iulie.

Isaac Herzog, noul președinte al Statului Israel, are 60 de ani. Este fost lider al Partidului Laburist şi preşedintele Agenţiei Evreieşti. Cariera sa politică a început ca secretar de cabinet al premierului Ehud Barak între 1999 şi 2000. Ulterior a candidat la Knesset pe lista laburistă între 2003 şi 2018 şi a condus Partidului Laburist din 2013-2018, o perioadă care a culminat cu candidatura la funcţia de premier, în 2015.

Premierul Benjamin Netanyahu l-a felicitat pe Isaac Herzog pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale. „Îi doresc mult succes în numele tuturor cetăţenilor Israelului. Îi mulţumesc lui Miriam Peretz pentru onorabila sa candidatură şi sunt convins că va contribui în continuare la dezvoltarea societăţii israeliene, aşa cum a făcut toată viaţa,” a spus premierul Netanyahu. (Mihai Isac)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *