Iohannis va negocia cu Poroșenko noua Lege a educației care privează românii din Ucraina de școală în limba maternă

, , , , , , ,
 

Președintele României Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, că va negocia cu omologul său de la Kiev, Petro Poroșenko, prevederile din noua Lege a Educației adoptată în Ucraina care afectează minoritatea română și căreia îi va fi suprimat treptat dreptul la educație în limba maternă. Iohannis a spus că va negocia cu Poroșenko până această problemă se va rezolva.

„Astăzi voi avea mai multe întâlniri. Sigur o să mă salut cu toții liderii, dar voi avea o întâlnire cu președintele Ucrainei, domnul Poroșenko, fiindcă pentru noi este extrem de importantă legea învățământului din Ucraina și suntem foarte hotărâți să negociem până când se rezolvă chestiunea învățământului în limba română”, a spus șeful statului, înainte de a participa la reuniune.

Unirea R. Moldova cu România, proiect nefezabil

El a mai declarat că în momentul de față, unirea R. Moldova cu România nu ar fi un proiect fezabil și că R. Moldova trebuie să se dezvolte prin reforme interne proprii.

„Nu cred că putem să abordăm chestiunea printr-o cale indirectă. Moldova este angajată clar pe calea europeană și deocamdată are Acordul de asociere și toată legislația secundară care decurge de acolo, este între timp perfectată, iar toate acestea trebuie implementate și parcursul Moldovei trebuie consolidat. După care Moldova trebuie ea să se hotărască dacă vrea ea un parcurs care duce spre Uniunea Europeană sau nu. O scurtătură via unirea cu România nu este o cale foarte fezabilă în acest moment. (…)România este foarte hotărâtă să sprijine Republica Moldova în parcursul ei european. Dacă acest parcurs va însemna integrare în UE sau altceva, depinde de moldoveni și nu de noi, în Româania. Noi suntem dispuși să oferim sprijinul dorit de Republica Moldova cu speranța, totuși, că acest parcurs va fi unul european.”, a declarat Iohannis.

El a mai adăugat că România va sprijin erforturile de europenizare ale R. Moldova. „Dacă vorbim de Parteneriatul Estic, Republica Moldova este în centrul preocupărilor românești și există semne bune: reformele merg înainte, sigur, mai este foarte mult de lucru, dar există ameliorări care ne fac să fim încrezători că Republica Moldova chiar își dorește să accentueze și să consolideze parcursul european(…) Noi ajutăm în multiple planuri Republica Moldova prin diverse programe de perfecționare, de colaborare, dar inclusiv prin măsuri foarte concrete”, a precizat președintele dând exemplul ajutorului financiar pe care România l-a acordat Republicii Moldova”, a spus Iohannis.

La noi ajutorul nu este ceva ce planificăm în viitor, ci ajutorul îl dăm practic, concret și insituțional și nu doar de câteva zile, de câțiva ani și avem intenția fermă să continuăm pe această cale”, a declarat Iohannis.

Summitul de vineri de la Bruxelles reunește reprezentanți din conducerea statelor membre ale Uniunii Europene și din cele șase țări partenere din Europa de Est — Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Parteneriatul estic a fost lansat în anul 2009 pentru a promova asocierea politică și integrarea economică dintre UE și cele șase țări partenere din Europa de Est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *