Iohannis despre Rusia și achiziția de rachete Patriot: „Noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni”

, , , , ,
 

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la exercițiul Saber Guardian 2017

Președintele României Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că sistemele Patriot pe care România le va cumpăra de la SUA, au un rol pur defensiv. Iohannis a fost întrebat dacă achiziția de rachete tip Patriot tensionează relația cu Federația Rusă. „În primul rând, trebuie să vedem pentru ce se fac aceste achiziții. Noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni. Noi ne pregătim să fim mai bine dotați, ca armata noastră să beneficieze de dotări moderne, eficiente. Este un lucru absolut necesar și aceste dotări nu sunt gândite pentru a ataca pe cineva. Ele sunt gândite pentru a ne apăra, pentru a garanta securitatea românilor în România”, a arătat Iohannis.

În ceea ce privește o eventuală aderare a Ucrainei la NATO, șeful statului a afirmat că acest subiect va fi discutat când această țară își va anunța intenția. „Aceasta este o chestiune pe care cu greu am putea să o discutăm astăzi, dar constatăm cu toții că militarii ucraineni au dorit și au putut astăzi să participe la acest exercițiu. Dacă Ucraina va dori sau nu va dori să devină aliat NATO este o chestiune care se va discuta atunci când Ucraina își exprimă dorința în vreun fel”, a precizat șeful statului, citat de Agerpres.

Exercițiu militar de amploare

Iohannis a luat parte, sâmbătă, la exercițiul Saber Guardian 2017, cel mai mare exercițiu militar desfășurat în România de la intrarea țării în NATO. La exercițiu a fost folosită muniție reală și au participat în total 25.000 soldați din 22 de țări aliate și partenere. Din România au participat 1.700 de militari din forțele terestre ale comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” și Brigada 8 Larom „Alexandru Ioan Cuza”. Lor li s-au alăturat 3.300 de militari din Armenia, Croația, SUA și Ucraina.

„I-am felicitat pe comandanții care au condus unitățile care au participat la acest exercițiu. Un foarte înalt nivel de profesionalism și, s-a putut constata foarte ușor, un exercițiu special prin faptul că aici au participat mai multe arme. Acest lucru până acum nu s-a realizat la noi. Este o premieră. Rezultatul final, evaluarea finală o vor face militarii în orele și zilele care urmează, dar o primă evaluare se poate face la momentul acesta – a fost un exercițiu foarte reușit”, a subliniat președintele Klaus Iohannis.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *