Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism 2010

, , , ,
Jurnalistul si operatorul Dan Niţescu de la postul de stiri Antena 3 a fost distins azi, de Ziua Libertatii Presei, cu Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, oferit in premiera, in memoriam Mile Carpenisan. Dan Nitescu s-a remarcat in timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 din Basarabia, prin curaj si profesionalism, in slujba adevarului

Mafiotii au pus 30 de milioane de euro pe capul lui Boris Tadici

, , ,
Liderii politici sarbi au fost pusi in tinta asasinilor, dupa ce “regele” sarb al cocainei Darko Saric, a promis o suma de circa 30 de milioane de euro pentru eliminarea acestora, relateaza presa belgradeana, preluata de agentia de presa KARADENIZ-PRESS.

Preşedinţii României şi Republicii Moldova asaltaţi de studenţi la Iaşi

, , ,
Peste 300 de studenţi în şi în afara Aulei Magna Mihai Eminescu a Universităţii Alexandru Ioan Cuza au aşteptat miercuri seară întâlnirea cu preşedinţii român şi moldovean, Traian Băsescu şi Mihai Ghimpu sosiţi la Iaşi.

Rusia ameninta Republica Moldova cu privire la istoria celui de al doilea razboi mondial

, , , ,
Ministru adjunct de Externe al Rusiei, Grigori Karasin Diplomatia rusa, iritata de recentele declaratii a unor oficiali de la Chisinau in privinta vizavi de adevarul istoric din cel de al doilea razboi mondial, a iesit miercuri la atac, interpelandu-l…

Rusia pune pe Internet documente privind masacrul de la Katyn

, ,
Presedintele rus Dmitri Medvedev a ordonat, miercuri, conducerii Arhivelor de Stat ale Rusiei (Rosarhiv), desecretizarea si publicarea a unei serii de documente privind masacrul de la Katyn, tragedie in urma careia circa 22.000 de ofiteri polonezi…

Un europarlamentar roman va raporta la PE evolutiile din zona Marii Negre

, , ,
Parlamentul European a decis ca eurodeputatul roman, Traian Ungureanu, sa devina raportor al PE pentru reagiunea Marii Negre, potrivit unui comunicat de presa al biroului de presa al PE remis agentiei de presa KARADENIZ-PRESS. Sarcina oficialul…