Hamas rămâne organizație teroristă pentru UE

, , ,
 
Gaza-scenă-pentru-atacurile-Hamas-împotriva-civililor-și-a-forțelor-militare-israeliene

Gaza-scenă-pentru-atacurile-Hamas-împotriva-civililor-și-a-forțelor-militare-israeliene

Tribunalul Uniunii Europene a respins o acţiune a organizaţiei islamiste palestiniene Hamas împotriva deciziei din 2015 prin care a fost inclusă de UE pe lista grupărilor teroriste, transmite mass-media europeană, citată de agenția de presă KARADENIZ PRESS. Tribunalul general, curtea de primă instanţă a UE a respins cele şapte argumente formulate de Hamas, între care lipsa de dovezi în acest sens şi faptul că a câştigat alegerile palestiniene.

Decizie contestabilă

Definirea Hamas drept organizaţie teroristă s-a bazat parţial pe un ordin al ministrului britanic de interne şi pe o decizie a secretarului de stat american din 1997, a arătat tribunalul. Decizia poate fi contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La jumătatea lui decembrie anul trecut, Tribunalul UE a respins o altă acțiune a mișcării islamiste palestiniene împotriva deciziei UE de a o înscrie pe lista organizațiilor teroriste, ceea ce are, între altele, drept consecință înghețarea unei părți din fondurile sale.

Consiliul UE a decis să înscrie Hamas pe această listă în decembrie 2001, după atentatele din 11 septembrie din SUA. Confirmată de mai multe ori ulterior, decizia a fost contestată la Tribunalul UE, care în 2014 i-a dat câștig de cauză Hamas, anulând această înscriere (pe lista organizațiilor teroriste) din cauza unui viciu de formă.

Război juridic

A urmat o dezbatere juridică foarte tehnică, care a dus, în vara lui 2017, la anularea de către Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a deciziei din 2014. Hamas, la putere în Fâşia Gaza, a anunţat atunci că intenţionează să „ducă la bun sfârşit bătălia sa legală” pentru a fi scoasă de pe lista organizaţiilor teroriste, unde a fost reînscrisă printr-o decizie a Consiliului UE din martie 2015.

Mişcarea Hamas, care deţine din 2007 controlul asupra Fâşiei Gaza aflată sub blocadă israeliană, este considerată de asemenea o entitate teroristă de Israel, SUA și alte state.

Baloane teroriste

Reamintim că Fâşia Gaza este folosită pentru lansarea de baloane și zmeie incendiare asupra teritoriului israelian, provocând incendii și importante pagube materiale, relatează mass-media internațională, citând surse militare israeliene.

Începând din luna aprilie 2018, mii de hectare de teren au fost incendiate în Israel cu baloane şi zmeie incendiare trimise din enclava palestiniană, controlată de mișcarea Hamas.

Un purtător de cuvânt al pompierilor israelieni a indicat că patru incendii au fost declanşate luni de către dispozitive incendiare, iar în ultimele săptămâni au izbucnit zilnic în medie 24 de incendii, care au afectat culturile și infrastructura de pe mii de hectare. Până în acest moment nu există o estimare finală a pierderilor financiare suportate de populația civilă ori a sumelor cheltuite de forțele militare și serviciile de securitate pentru stoparea atacurilor. (M.B.)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *