Gazpromul, cercetat de CE pentru politici monopoliste

, , , , ,
 

gazprom 643Gigantul rus Gazprom se afla in mijlocul unui nou scandal energetic. Companiile E.ON si RWE din Germania, OMV din Austria, PGNiG (Polonia), SPP (Slovacia), dar si unele companii energetice bulgare – toate facand afaceri cu Gazprom – se numara printre firmele care fac obiectul unor investigatii ale Comisiei Europene pentru posibila incalcare a legilor antitrust. Investigatiile au inceput marti, iar Comisia Europeana este interesata cu precadere de contractele acestor companii cu Gazprom. Gazprom Export a confirmat miercuri ca executivul european a initiat investigatii antitrust la unele birouri ale sale din tari europene. Presa internationala scrie ca ar fi vorba despre subisidiarele Gazprom din zece state europene suspectate de practici anticoncurentiale. „Oficialii Comisiei au desfasurat inspectii neanuntate la oficiile unor companii care activeaza in furnizarea, tranzitul si stocarea gazului natural in cateva state membre”, a recunoscut miercuri un purtator de cuvant al Comisiei Europene, precizand ca este vorba de verificari in virtutea legislatiei privind concurenta. „Comisia are unele ingrijorari ca respectivele companii s-ar putea sa se fi lansat in practici anticoncurentiale, incalcand reglementarile UE in domeniu, sau ca ar fi in posesia unor informatii referitoare la asemenea practici”, a mai spus Comisia.

Companiile germane sunt implicate

Un purtator de cuvant al Gazprom Germania a declarat ca oficialii CE au intreprins investigatii la sediul companiei de la Berlin. Potrivit saptamanalului Wirtschaftswoche, compania este suspectata de politici neadecvate in stabilirea preturilor. Si birourile companiei Vemex sro din Cehia, membra a grupului Gazprom, au fost perchezitionate. Raidurile CE au mai vizat birourile Lietuvos Dujos, principalul furnizor de gaz al Lituaniei, la care Gazprom detine 37% din actiuni, suspiciunile fiind de incalcarea reglementarilor antimonopol, a declarat miercuri un purtator de cuvant fara a da alte detalii. In Bulgaria, inspectorii CE au vizitat compania privata Overgas Inc, care a fost de acord sa coopereze si i-a intampinat pe oamenii Comisiei furnizandu-le toate datele cerute, se arata intr-un comunicat al firmei, citat de Sofia News Agency. Gazprom detine 50% din actiuni la Overgas. Compania arata ca si Bulgargaz EAD, singura companie cu acces la reteaua de tranzit pentru gazul bulgar, este suspectata de presupus abuz de pozitie dominanta pe piata bulgara.

Rusia reactioneaza violent

Potrivit RIA Novosti, ministrul rus al energiei, Dmitri Klokov, a reactionat la aceste actiuni spunand ca spera ca CE nu va incalca drepturile Gazprom. „Partea rusa spera ca drepturile investitorului rus si ale furnizorului de gaz vor fi respectate in timpul acestor verificari si al procedurilor relevante. Interesele si drepturile sunt asigurate de acordurile internationale de protectie si incurajare a investitiilor valabile in sfera cooperarii energetice, pe baza carora furnizam gaz pe termen lung catorva state europene”, a spus ministrul rus. Gazprom a precizat ca nu a fost informata despre aceste verificari, dar este gata sa ofere sprijin. „Gazprom este mereu deschisa pentru dialog cu autoritatile statelor membre UE si cu CE, dar compania nu a fost informata despre niciun fel de plangeri, asa incat sa ofere cooperarea necesara pentru rezolvarea tuturor problemelor”, a anuntat monopolul rus intr-un comunicat. Regulile UE antimonopol interzic abuzul de pozitie dominanta si practicile restrictive in domeniul afacerilor. Inspectiile neanuntate sunt o procedura normala si constituie un pas preliminar in cazul suspiciunilor de practici anticoncurentiale. Nu exista un termen legal pentru incheierea acestui gen de investigatii antitrust. CE a explicat ca anchetele sale vizeaza nivelul superior al lantului de aprovizionare, unde concurenta poate fi restrictionata unilateral sau prin diverse intelegeri, dar nu a dat detalii despre motivatia acestor raiduri. Companiile de gaz investigate sunt suspectate, potrivit unor surse, de practici exclusiviste, cum ar fi impartirea pietei, obstacole puse accesului la retele, bariere in calea diversificarii livrarilor, precum si stabilirea unor preturi excesive. Potrivit observatorilor, ar putea fi vorba despre unele clauze din contractele de furnizare de gaz, care opresc importatorii sa revanda gazul altor tari. Companiile care incalca legislatia UE in domeniul concurentei pot fi amendate cu pana la 10% din vanzarile anuale.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *