Găgăuzia interesată de proiectele transfrontaliere cu România şi Ucraina

, ,
 

GagauziaUnitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, din Republica Moldova, doreşte să adere la Asociaţia de Cooperare Trasfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos. Declaraţia aparţine prim-vicepreşedintelui Comitetului Executiv al Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia, Feodor Valeriu Ianioglo şi a fost făcută miercuri la Galaţi, în cadrul unei conferinţe de presă. Oficialul se află în vizită de lucru la Galaţi, împreună cu o delegaţie din regiunea autonomă, prilej cu care a înaintat preşedintelui Euroregiunii Dunărea de Jos şi a Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos, Eugen Chebac, solicitarea de aderare la aceste două organisme. Oficialul roman a precizat că se doreşte extinderea euroregiunii, de aceea iau în calcul intenţia Găgăuziei de a adera ca membru, cu cele trei raioane, Comrat, Vulcăneşti şi Ceadâr-Lunga, la structurile transfrontaliere.

La rândul său, Ianioglo a spus că Găgăuzia are nevoie de cooperare interregională, de aceea va semna pentru început un protocol de colaborare cu judeţul Galaţi, membru al euroregiunii, pe probleme ecologice şi de investiţii în reţeaua de apă şi canalizare, mai ales că doar 65% din localităţile unităţii autonome au apă potabilă, acest procent fiind atins numai cu ajutorul unor parteneriate cu Turcia.

Potrivit Agerpres, delegaţia din Găgăuzia s-a întâlnit cu reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Sud-Est prilej cu care s-a discutat despre implementarea mai multor variante de sisteme integrate apă canalizare-staţii de epurare- salubritate.

Potrivit lui Ianioglo, UTA Găgăuzia se află în sudul Republicii Moldova şi are o populaţie de peste 155.000 de locuitori. În regiune se vorbeşte limba găguză, desprinsă din limba turcică, iar găgăuzii sunt creştin-ortodocşi. UTA Găguzia este considerată ,,patria mamă’ pentru găgăuzi, care se regăsesc şi în Grecia, SUA, Bulgaria, dar şi în alte 40 de state ale lumii. Găgăuzia a reuşit să încheie acorduri de colaborare cu regiuni din Rusia, Turcia, Polonia, judeţul Galaţi fiind primul din România.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *