În contextul tumultuos actual, bazinul Mării Negre s-a reafirmat ca o frontieră estică vitală a Europei, o regiune de importanță strategică pentru securitatea NATO și Uniunea Europeană. În această ecuație, Franța, deși geografic îndepărtată de țărmurile Mării Negre, joacă un rol esențial în asigurarea stabilității și promovarea intereselor occidentale în zonă. Relația franco-română, construită pe o fundație istorică solidă și consolidată în ultimele decenii, reprezintă astăzi un pilon al prezenței franceze în regiune. Parisul și Bucureștiul colaborează strâns în domeniul securității, al dezvoltării economice și culturale, dar și în proiecte strategice menite să interconecteze Marea Neagră cu restul Europei.

Moștenire istorică

Relațiile dintre Franța și România au o tradiție îndelungată, marcate de afinități culturale și alianțe strategice încă din secolele trecute. Franța a jucat un rol important în momente definitorii ale formării statului român modern, de pildă, a susținut cu entuziasm Unirea Principatelor Române din 1859, eveniment ce a deschis calea relațiilor diplomatice oficiale între cele două țări. La scurt timp după această unire, influența culturală franceză a devenit dominantă în spațiul românesc, franceza fiind limba diplomației și a elitelor, iar prima Constituție a României independente (1866) a fost redactată sub o puternică inspirație franceză. Intelectuali și oameni politici români ai secolului XIX, de la Ion Ghica și C.A. Rosetti până la Mihail Kogălniceanu, au fost profund influențați de idealurile Revoluției Franceze și și-au desăvârșit educația la Paris. Până și în viața cotidiană, prezența franceză era resimțită, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, limba franceză devenise materie obligatorie în școlile românești, iar în București și Iași apăreau ziare în limba franceză (L’Independence Roumaine, Le Courrier de Moldavie ș.a.), semn al legăturilor culturale strânse dintre cele două spații.

În marile confruntări ale secolului XX, parteneriatul dintre Franța și România s-a manifestat deopotrivă diplomatic și militar. În Primul Război Mondial, Franța a trimis o amplă misiune militară condusă de generalul Henri Mathias Berthelot pentru a sprijini reorganizarea armatei române după loviturile suferite în 1916, contribuind decisiv la refacerea capacității de luptă a României în 1917. Prietenia privilegiată dintre cele două țări a continuat în perioada interbelică, avându-l ca artizan pe diplomatul Nicolae Titulescu. În 1920, România a devenit membru fondator al Micii Înțelegeri, o alianță regională susținută tacit de Franța pentru a contrabalansa influența puterilor revizioniste. La nivel diplomatic, relațiile au fost ridicate la rang de ambasadă în 1938, iar România a recunoscut prompt guvernul provizoriu al generalului Charles de Gaulle în septembrie 1944, semnalând astfel încrederea sa în Franța liberă.

Perioada comunistă a întrerupt, formal, alianța politico-militară cu Occidentul, însă legăturile culturale cu Franța au supraviețuit cenzurii timpului. Un moment remarcabil a fost vizita președintelui francez Charles de Gaulle la București în 1968, un gest simbolic de deschidere, de altfel prima vizită a unui lider occidental de asemenea rang într-o țară a Pactului de la Varșovia. De Gaulle a fost urmat de președintele Valéry Giscard d’Estaing în 1979, semn că dialogul franco-român s-a menținut chiar și în anii Războiului Rece, în pofida diferențelor de sistem politic. Franța a privit mereu România ca pe un spațiu francofon și european în esența sa, iar acest fapt a devenit evident odată cu prăbușirea regimului comunist: Parisul și-a arătat imediat solidaritatea cu Revoluția Română din 1989, iar în ianuarie 1990 mii de voluntari francezi (medici, studenți) soseau la București cu ajutoare, întărind legătura umană dintre națiuni.

Anii ’90 au marcat reintegrarea treptată a României în comunitatea euro-atlantică, proces în care Franța a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai aderării României la NATO și Uniunea Europeană. Președintele François Mitterrand a efectuat în 1992 prima vizită de stat franceză la București de după 1989, dând semnalul unei apropieri accelerate. Aceasta a culminat cu semnarea unui Parteneriat Strategic bilateral în 2008, la București, de către președinții Traian Băsescu și Nicolas Sarkozy. A fost primul parteneriat strategic încheiat de Paris cu o țară din Europa de Est, reflectând importanța acordată relației cu România. Inițial axat pe cooperare politico-economică și culturală, acest parteneriat a fost reînnoit și extins în 2013 și 2020 prin foi de parcurs actualizate, incluzând noi domenii strategice, de la apărare și energie nucleară până la agricultură, sănătate și digitalizare.

Un exemplu concret a fost acordul semnat în octombrie 2020, prin care Franța s-a angajat să sprijine dezvoltarea capacităților nucleare civile ale României, în contextul în care Bucureștiul plănuiește construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Tot atunci, s-a discutat participarea navală franceză la modernizarea forțelor române (inclusiv posibila dotare a Marinei Române cu corvete franceze) și s-a celebrat succesul Sezonului cultural România-Franța 2019, o amplă serie de 800 de evenimente menite să (re)apropie cele două societăți după aderarea României la UE.

Din această perspectivă istorică, implicarea Franței în bazinul Mării Negre nu este o apariție întâmplătoare, ci rezultatul firesc al unei relații de lungă durată. De la sprijinul politic acordat formării României moderne, la solidaritatea în momente critice și până la parteneriatul strategic actual, Franța și România au construit un aliat de nădejde unul în celălalt. Această temelie istorică explică în mare măsură de ce, astăzi, Parisul își proiectează prezența militară și influența diplomatică în regiunea Mării Negre în strânsă coordonare cu Bucureștiul, ca parte a unui efort comun de a menține securitatea și valorile europene la frontiera de est.

Securitate și apărare: Franța, România și Flancul Estic al NATO

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a transformat regiunea Mării Negre într-un veritabil bastion al NATO, iar România, țară riverană și membru NATO din 2004, joacă rolul de avanpost strategic al Alianței. Franța, ca putere militară europeană de prim rang, având capacități nucleare, și-a asumat un rol de lider în apărarea flancului estic, consolidând prezența aliată pe teritoriul României. Încă dinaintea izbucnirii conflictului în 2022, forțele franceze semnalau un angajament sporit în zonă. De pildă, în decembrie 2021, fregata FS Auvergne a intrat în Marea Neagră, făcând din Franța a treia națiune NATO (după SUA și Marea Britanie) fără litoral la Marea Neagră care menținea o prezență aeriană și navală constantă în regiune. Avioane de luptă franceze (Mirage 2000 și Rafale) patrulau atunci deasupra apelor internaționale ale Mării Negre, demonstrând hotărârea Parisului de a sprijini descurajarea oricărei agresiuni rusești. Acest efort de mutare a atenției strategice france spre Est a devenit și mai vizibilă după declanșarea războiului în Ucraina.

La doar câteva zile după invazia rusă (februarie 2022), Franța a răspuns apelului NATO de întărire a apărării colective și a trimis primele contingente suplimentare în România. Sub numele de cod Mission Aigle, Parisul a preluat rolul de națiune-cadru (framework nation) a unui Grup de luptă al NATO dislocat în România, similar celor desfășurate în Polonia sau țările baltice. Acest grup de luptă multinațional, găzduit la Cincu (în centrul României), este format în principal din militari francezi, alături de contingente din Belgia, Luxemburg, Țările de Jos și Spania. Franța a dislocat aici un arsenal impresionant de tehnică modernă, inclusiv tancuri Leclerc, vehicule de luptă pentru infanterie VBCI, tunuri cu autopropulsie CAESAR, lansatoare de rachete, mortiere de 120 mm și vehicule blindate de geniu. Pentru protecția aeriană, un sistem sol-aer de ultimă generație MAMBA (echivalentul francez al sistemului SAMP/T) este operat de forțele franceze, asigurând un scut antirachetă pentru zona de dislocare.

La baza aeriană Mihail Kogălniceanu de pe litoralul Mării Negre, Franța a menținut de asemenea avioane de vânătoare (în rotație) și efective gata să răspundă oricărei amenințări, complementând prezența americană și britanică. Președintele Emmanuel Macron, vizitând trupele franceze de la Kogălniceanu în iunie 2022, a declarat răspicat: „Este un motiv de mândrie pentru Franța să fie prezentă aici, pe acest pământ românesc situat la avanposturile estice ale Europei, într-un moment în care războiul a revenit pe continent… Europa apărării se construiește aici, prin acest parteneriat și prin această apropiere”. El a subliniat că, pe termen lung, va trebui „să protejăm, să descurajăm și să fim prezenți aici”, numindu-i pe militarii francezi din România „pionierii” noii posturi de apărare europene.

Angajamentul francez nu s-a limitat la declarații simbolice. România a devenit în scurt timp țara cu cea mai mare prezență militară franceză din afara teritoriului național, depășind chiar zone tradiționale de operațiuni franceze precum Sahelul african. În toamna anului 2022 și pe parcursul lui 2023, efectivele franceze în România au fost consolidate, includând unități de blindate și geniu, astfel că în total vorbim de ordinul miilor de militari.

Conform ambasadorului Franței la București, Nicolas Warnery, „astăzi România este țara cu cea mai mare prezență militară franceză din lume, din afara teritoriului francez”, odată cu retragerea trupelor din Africa. Această prezență nu este una temporară, ci parte a planurilor NATO de descurajare și apărare pe flancul estic: grupul de luptă condus de Franța va fi ridicat la nivel de brigadă (aprox. 3.000-5.000 de militari) în 2025, pe durata exercițiului „Dacian Fall”, pentru a testa capacitatea de reacție și logistică a Alianței. În acel context, numărul militarilor aliați dislocați la Cincu se va dubla la aproximativ 4.000, implicând zeci de tancuri Leclerc și alte echipamente grele proiectate rapid din Franța. Mesajul transmis de Paris este clar: „Flancul Estic este azi flancul-cheie al Alianței… Trebuie să rămânem aici atât timp cât pacea reală nu a fost încă obținută”. Francezii demonstrează astfel hotărârea de a sta „umăr la umăr” cu România în fața oricărei amenințări la adresa securității euro-atlantice.

Pe lângă prezența terestră, Franța continuă să manifeste interes și pe dimensiunea navală a Mării Negre, în ciuda constrângerilor impuse de Convenția de la Montreux (care limitează tonajul și durata șederii navelor militare ale statelor neriverane). În ultimii ani, fregate franceze precum La Fayette sau Auvergne au efectuat escale regulate în portul Constanța și exerciții comune cu Forțele Navale Române. De exemplu, în martie 2021 fregata La Fayette a participat la un exercițiu bilateral româno-francez pe Marea Neagră, demonstrând interoperabilitatea navală dintre cele două țări. Astfel de desfășurări navale, alături de misiuni de poliție aeriană pe cerul României (la care piloții francezi au luat parte în anii trecuți, complementând contribuția britanică și canadiană), evidențiază faptul că Franța înțelege importanța strategică a Mării Negre ca nod geopolitic și bastion defensiv al Europei.

Franța, Statele Unite și Marea Britanie, deși nu au ieșire directă la Marea Neagră, mențin o prezență aproape permanentă, alternativă, în zonă pentru a demonstra libertatea navigației și a descuraja acțiunile agresive ale Rusiei. În esență, contribuția franceză la securitatea Mării Negre completează eforturile României și ale celorlalți aliați riverani (Bulgaria, Turcia) și trimite un semnal puternic că flancul sud-estic al NATO nu este unul neglijat, ci ferm apărat de întreaga Alianță.

Pentru România, parteneriatul cu Franța în domeniul apărării aduce nu doar trupe aliate pe teren, ci și transfer de know-how și cooperare în industria de apărare. La nivel NATO, forțele armate române și franceze desfășoară frecvent exerciții comune, de la exerciții aeriene pe Marea Neagră, la exerciții de parașutare și de forțe speciale, ceea ce crește inter-operabilitatea și încrederea reciprocă. Toate aceste elemente conturează un tablou în care prezența militară a Franței în România și la Marea Neagră nu este una de fațadă, ci una substanțială și multidimensională, cu beneficii reciproce. Pentru Paris, miza este să apere Europa „la periferiile sale”, astfel încât securitatea Franței însăși să fie garantată, iar pentru București, sprijinul francez oferă garanții suplimentare de securitate și dovada că solidaritatea NATO și UE nu sunt simple declarații, ci realități concrete.

Cooperare economică

Relația franco-română se extinde dincolo de sfera politico-militară, având o puternică dimensiune economică. Franța este astăzi unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai României, atât ca volum al schimburilor comerciale, cât și ca investiții directe. Datele recente arată că Franța ocupă locul al treilea în clasamentul investitorilor străini din România, cu un stoc al investițiilor directe ce depășea 10,5 miliarde de euro la finele anului 2023 (circa 9,7% din totalul investițiilor străine). În comerțul bilateral, Franța se clasează de regulă în top 4 parteneri comerciali ai României, alături de Germania, Italia și Ungaria. În 2023, schimburile comerciale franco-române au atins un nivel record de 11,6 miliarde de euro, în creștere cu peste 8% față de anul precedent. Această relație comercială este una echilibrată, România având chiar un mic excedent în anii recenți, semn că produse cu valoare adăugată pleacă din România spre piața franceză. De pildă, în 2018 Franța devenise a treia destinație pentru exporturile românești (după Germania și Italia), exporturile spre Hexagon crescând cu 112% față de momentul aderării României la UE. Totodată, Franța este unul dintre puținii investitori majori ai căror afaceri în România nu sunt concentrate doar în București, de exemplu, județul Argeș (unde se află uzinele Dacia) generează aproximativ 40% din cifra de afaceri a companiilor franceze din România, la egalitate cu Bucureștiul. Acest lucru reflectă răspândirea investițiilor pe teritoriul țării, în industrie și zone cu tradiție tehnologică.

Prezența corporatistă franceză în România este extinsă și diversificată, acoperind aproape toate sectoarele-cheie ale economiei. Aproape toate marile companii din indicele bursier CAC40 (35 din 40) sunt prezente pe piața românească, fie prin subsidiare, fie prin parteneriate. În total funcționează peste 4.150 de firme cu capital francez, care angajează direct peste 125.000 de persoane și generează anual o cifră de afaceri cumulată în jur de 18 miliarde euro.

Trebuie evidențiat că această cooperare economică are și o dimensiune regională în bazinul Mării Negre, iar companii franceze din România servesc adesea ca hub-uri pentru Europa de Est și regiunea balcanică. De pildă, Orange și Renault folosesc România ca centru regional de servicii, extinzându-se și către Republica Moldova, Bulgaria sau țările ex-iugoslave. Portul Constanța, unde investește DP World (Emiratele Arabe) cu sprijinul UE, ar putea deveni o poartă de intrare pentru comerțul caucazian și asiatic, inclusiv cu implicare franceză (companii de shipping, logistică). Astfel, implicarea Franței în economia României are efecte ce depășesc granițele acesteia, ancorând mai strâns regiunea Mării Negre în rețeaua economică europeană și globală.

Privind înainte, trendul este de aprofundare a cooperării economice. Autoritățile de la București și Paris și-au exprimat dorința de a stimula în continuare investițiile reciproce, inclusiv în domenii noi precum economia verde, industria de apărare (producție de echipamente militare în comun) și transformarea digitală. De asemenea, aderarea României la spațiul Schengen (sprijinită vocal de Franța, președintele Macron declarând în 2022 că susține intrarea României în Schengen cât mai curând, declarație făcută chiar pe aeroportul de la Kogălniceanu) va facilita și mai mult fluxurile comerciale și investițiile franco-române.P arteneriatul economic este un fundament al relației bilaterale și un catalizator pentru dezvoltarea întregii regiuni a Mării Negre, cu beneficii mutuale și pe termen lung.

Dimensiune culturală

Pe lângă tancuri, cifre de afaceri și acorduri strategice, relația dintre Franța și România are o dimensiune sufletească și intelectuală profundă, dată de afinitățile culturale și lingvistice. România este adesea numită o țară “francofonă și francofilă” în inima Europei de Est, iar acest lucru nu este o exagerare. Limba franceză și cultura franceză au avut o influență covârșitoare asupra identității române moderne. În secolul al XIX-lea, pe fondul apropierii de Franța, mii de cuvinte franceze au pătruns în vocabularul român, arhitectura orașului București s-a modelat după moda pariziană (câștigându-i supranumele de „Micul Paris”), iar elitele intelectuale de la 1848 și 1859 erau școlite la Sorbona sau Collège de France. Această moștenire s-a transmis generațiilor următoare, după 1990, România a aderat rapid la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF), iar în 2006 a găzduit la București Summitul Francofoniei, prilej cu care s-a evidențiat că 88% dintre tinerii români studiaseră limba franceză cel puțin patru ani în școală. La acea dată, existau deja 24 de universități românești membre ale Agenției Universitare a Francofoniei și peste 14.000 de profesori de limba franceză activi. Chiar dacă între timp engleza a câștigat teren ca limbă internațională, România rămâne una dintre țările UE cu cel mai mare număr de vorbitori de franceză, ca urmare a tradiției educaționale.

Cooperarea culturală franco-română este intensă și instituționalizată. Institutul Francez din București (care își are originile încă din perioada interbelică) este una dintre cele mai active instituții culturale străine din România, având filiale la Iași, Cluj și Timișoara. Acesta organizează cursuri de limbă, festivaluri de film (celebrul Festival de Film Francez), expoziții de artă, conferințe și o multitudine de evenimente menite să aducă cultura franceză mai aproape de publicul român. De cealaltă parte, Institutul Cultural Român din Paris promovează cultura română în Hexagon, continuând o tradiție de succes inaugurată de mari artiști și scriitori români care au creat în Franța (Brâncuși, Enescu, Ionesco, Cioran și mulți alții). Un proiect de referință recent a fost Sezonul cultural România-Franța 2019, o inițiativă bilaterală fără precedent ca amploare: timp de opt luni (decembrie 2018 – iulie 2019), peste 800 de evenimente culturale și 400 de proiecte s-au desfășurat în zeci de orașe din ambele țări.

În domeniul educațional, Franța și România și-au construit o relație privilegiată, facilitând schimburile de elevi, studenți și profesori. Există secții bilingve francofone în numeroase licee de elită din România (programe susținute de guvernul francez, cu trimiterea de asistenți de limbă și formarea profesorilor locali). Diplomele obținute în aceste secții sunt recunoscute de ambele țări, iar elevii pot susține examene precum DELF sau BAC franco-roman. La nivel universitar, cooperarea este la fel de intensă, funcționează filiale ale universităților franceze (de exemplu, filiera francofonă a Facultății de Drept din București, în parteneriat cu Universitatea Sorbona – Paris 1, sau Școala de Studii Avansate în Jurnalism, susținută de Centre de Formation des Journalistes de la Paris). De asemenea, mii de studenți români studiază anual în Franța , atrași de burse guvernamentale franceze sau de programe europene precum Erasmus. Invers, tot mai mulți tineri francezi vin la universitățile din România, în special la facultățile de medicină (unde există secții cu predare în franceză la București, Iași, Cluj) și la programe de MBA. Acest flux educațional bidirecțional este încurajat oficial, iar Parteneriatul Strategic reînnoit în 2020 include explicit educația ca ax prioritară, cu obiective precum creșterea mobilităților academice, promovarea plurilingvismului și recunoașterea reciprocă a calificărilor

Pe palierul științific, cooperarea este de asemenea notabilă. Academiile de științe din cele două țări au parteneriate, cercetători români lucrează în laboratoare franceze de top (și viceversa) în domenii precum fizica nucleară, medicina, IT-ul. Un proiect major este Extreme Light Infrastructure, iar Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele, unde specialiști francezi contribuie alături de cei români la operarea celui mai puternic laser din lume. Totodată, în contextul noilor provocări tehnologice, Franța și România cooperează în cadrul UE pe teme ca inteligența artificială (IA): Institutul Francez a organizat în 2021 la București un forum dedicat IA, aducând la masa discuțiilor experți din ambele țări, cu scopul de a dezvolta sinergii digitale.

Pe lângă cadrele instituționale, există și numeroase inițiative la firul ierbii: orașe înfrățite (Lyon cu Timișoara, Bordeaux cu Cluj, etc.), asociații culturale și de prietenie, festivaluri (e.g. festivalul de teatru de la Sibiu invită anual companii franceze, Festivalul Enescu include muzicieni francezi, etc.), precum și un flux constant de turiști, iar până înainte de pandemie, Parisul era una dintre destinațiile favorite ale turiștilor români, iar Castelul Peleș sau Delta Dunării atrăgeau vizitatori francezi. Aceste contacte umane constituie țesătura fină, dar rezistentă a relației bilaterale, asigurând că dincolo de interesele strategice, există o cunoaștere și o afecțiune reciprocă între cele două popoare.

Colaborarea strategică

Bazinul Mării Negre este nu doar o regiune de importanță militară, ci și una bogată în resurse și oportunități de dezvoltare strategică. Franța și România, în virtutea parteneriatului lor, au identificat o serie de domenii-cheie în care cooperarea strategică ar aduce beneficii majore ambelor părți și ar sprijini obiectivele europene în regiune. Printre acestea, se detașează energia (în special energia nucleară și cea “verde”), infrastructura de transport (conectivitatea regională) și tehnologia informației.

Componenta energetică a Parteneriatului Strategic a devenit tot mai accentuată în ultimii ani. România, care dispune de un mix energetic divers (inclusiv gaze naturale în Marea Neagră, potențial eolian offshore, precum și două reactoare nucleare în funcțiune), este un partener ideal pentru Franța, țară ce excelează în tehnologie nucleară civilă și care dorește să-și extindă leadership-ul european în domeniul tranziției energetice.

Pe segmentul energiei verzi, există de asemenea un potențial ridicat de colaborare. Franța este un promotor al inițiativei Green Deal la nivel european, iar România, cu întinderile sale din Dobrogea, ideale pentru parcuri eoliene, și cu soarele generos pentru fotovoltaice, poate deveni un pol de energie regenerabilă. Companii franceze ca NEOEN sau Engie au investit deja în parcuri eoliene și solare în România. Mai mult, proiectul cablului electric submarin menționat, ce va lega rețelele electrice din UE de cele din Caucaz prin Marea Neagră, este susținut politic de întreaga Uniune, inclusiv de Franța. Odată finalizat (țintă 2029), acest Coridor Verde va permite importul de electricitate din surse regenerabile (parcuri eoliene din Marea Caspică, ferme solare azere) direct în România și mai departe spre Europa. Franța vede în acest proiect dublul avantaj de a întări securitatea energetică europeană și de a-și implica companiile (precum Nexans sau General Electric Grid, care ar putea furniza cabluri și echipamente).

De asemenea, gazele naturale din Marea Neagră, unde primele extracții sunt așteptate în 2027 la zăcămintele Neptun Deep, vor intra în circuitul european prin România. Franța, la nivel diplomatic, a fost un avocat al conectării României și Bulgariei la rețelele energetice occidentale, susținând proiecte ca Interconectorul de gaze BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) sau inițiativele UE de finanțare a infrastructurii de gaze lichefiate (LNG) la Marea Neagră. Astfel, în sectorul energetic, cooperarea franco-română contribuie direct la diversificarea aprovizionării Europei și la reducerea dependenței de Rusia, un obiectiv strategic fundamental după 2022.

Un alt pilon al colaborării strategice îl reprezintă proiectele de infrastructură menite să consolideze legătura fizică între Marea Neagră și restul Europei. În cadrul Uniunii Europene, atât Franța, cât și România promovează inițiative de interconectare regională: extinderea rețelei de transport paneuropean TEN-T către est, dezvoltarea coridorului Rin-Dunăre (unde portul Constanța joacă rolul final pe flancul estic), și îmbunătățirea infrastructurii de transport rutier și feroviar în România, care este o poartă către Caucaz și Orient.

Un obiectiv strategic comun este și dezvoltarea infrastructurii navale la Marea Neagră. Portul Constanța, cel mai mare port al României și nod logistic crucial mai ales de la blocarea porturilor ucrainene, a atras investiții majore și atenție sporită. Franța, prin expertiza companiilor sale portuare (de exemplu CMA CGM în shipping, sau Groupe Egis în consultanță de infrastructură), poate contribui la extinderea capacităților portuare la Constanța și Galați, facilitând astfel fluxurile comerciale dinspre Caucaz și Asia Centrală. În anii 2022-2023, când România a devenit principalul coridor de export pentru cerealele ucrainene, Franța a susținut (inclusiv financiar prin mecanisme UE) eforturile de modernizare a cailor ferate și a terminalelor portuare românești, conștientă fiind că Marea Neagră este un coridor strategic pentru Europa.

Nu trebuie uitat nici domeniul infrastructurii digitale – aici cooperarea franco-română se manifestă prin investiții în telecom (Orange dezvoltă rețele 5G și fibră optică, punând accent pe acoperirea zonelor rurale) și prin participare la inițiative europene de securitate cibernetică. Franța și România au semnat în 2018 un memorandum de înțelegere privind dezvoltarea rețelelor 5G sigure și au colaborat ulterior în identificarea furnizorilor fiabili (excluderea celor care prezentau riscuri de securitate). Având în vedere poziția geografică a României, crearea unor coridoare digitale (rețele de internet și comunicații) către vecinii din est – Moldova, Ucraina, Georgia – este de importanță majoră, iar expertiza franceză (Orange, Alcatel-Lucent/Nokia, Thales etc.) este un factor cheie.

România a devenit în ultimul deceniu un hub IT regional, cu un sector al tehnologiei informației înfloritor. Franța, confruntându-se la rândul său cu nevoia de digitalizare și competiția globală în tehnologie, a găsit în România un partener valoros. Numeroase companii tech franceze au centre de dezvoltare software la București, Cluj, Iași sau Timișoara, unde echipe mixte lucrează la proiecte de AI, cybersecurity, fintech etc. În plus, universitățile tehnice din România colaborează cu omoloagele din Franța: există programe de master comune în informatică (de exemplu cu École Polytechnique sau INSA Lyon), iar cercetătorii IT români fac parte din rețele europene conduse de institute franceze. Guvernele celor două țări au semnat recent parteneriate și în sfera economiei digitale, pentru schimb de bune practici în digitalizarea administrației publice, open data și comerț electronic.

Viziune europeană

Implicarea Franței în bazinul Mării Negre, prin intermediul relației sale privilegiate cu România, trebuie privită și prin lentila mai largă a viziunii europene. Ca putere fondatoare a UE și membru influent al NATO, Franța acționează în regiune nu doar bilateral, ci și ca un garant al intereselor și valorilor europene. Acest lucru a devenit tot mai evident pe fondul crizelor recente, când Marea Neagră a trecut din nou în centrul atenției strategice a Occidentului.

Un prim aspect este susținerea securității colective și a ordinii internaționale bazate pe reguli. Prezența militară franceză în România și patrularea apelor Mării Negre alături de parteneri NATO transmit un mesaj clar, și anume că agresiunea și revizionismul în această regiune nu vor fi tolerate. Președintele Macron sublinia, într-o declarație făcută la Bruxelles, că „nu vom ceda în fața intimidărilor Rusiei”, iar Franța, împreună cu SUA și aliații, vor impune costuri ridicate oricui amenință pacea în Europa. Astfel, Franța susține fără echivoc principiile suveranității și integrității teritoriale ale statelor din jurul Mării Negre (România, Bulgaria, Ucraina, Georgia), sprijinind de exemplu platforme diplomatice precum Platforma Crimeea sau inițiativele OSCE de soluționare a conflictelor înghețate.

De altfel, Parisul a fost co-autor (alături de Berlin) al Formatului Normandia pentru reglementarea situației din Donbas, iar acum, în contextul războiului deschis, oferă sprijin militar direct Kievului (inclusiv prin livrarea de echipamente precum tunurile CAESAR sau vehicule AMX-10RC) ca parte a efortului european coordonat. Toate acestea converg într-o strategie de a face din Marea Neagră o „zonă de descurajare”, nu de conflagrație, integrată în scutul defensiv euro-atlantic.

În paralel, Franța promovează interesele UE privind prosperitatea și conectivitatea regională. În mai 2023, Uniunea Europeană, sub impulsul statelor membre printre care și Franța, a adoptat o nouă Strategie a UE pentru regiunea Mării Negre, recunoscând explicit importanța vitală a acesteia ca punte de legătură cu Caucazul de Sud și Asia Centrală. Viziunea UE, pe care Parisul o susține, este ca Marea Neagră să devină un spațiu sigur, interconectat și prosper, ancorat în valori comune și cooperare regională.

Această strategie urmărește mobilizarea investițiilor și aprofundarea parteneriatelor cu țările riverane și cele din vecinătate (Ucraina, Moldova, Georgia, Turcia, dar și Armenia și Azerbaidjan). Practic, Franța sprijină crearea unor rețele de transport, energie și digitale care să lege direct aceste țări de Uniunea Europeană, reducând vulnerabilitățile (față de Rusia) și stimulând dezvoltarea economică regională. Un exemplu concret este susținerea pentru înființarea unui Centru european de securitate maritimă la Marea Neagră, propunere avansată de România și salutată de liderii europeni. Acest centru ar funcționa ca un sistem de avertizare timpurie și monitorizare a amenințărilor maritime (cum ar fi minele marine, traficul ilicit, mișcările flotei militare), contribuind la siguranța navigației în Marea Neagră. Dacă va fi realizat, centrul, posibil găzduit la Constanța, va beneficia de expertiza maritimă a Franței (obișnuită cu astfel de structuri în Mediterană) și va încorpora tehnologie de ultimă oră furnizată prin programe UE.

Republica Moldova, obiectiv strategic

Un alt interes european pe care Franța îl avansează este integrarea Balcanilor de Vest și stabilitatea la Marea Neagră. În mod tradițional, Parisul a fost mai rezervat față de extinderea rapidă a UE, însă în ultimii ani, conștient de riscurile de securitate, a adoptat o poziție mai deschisă privind includerea țărilor precum Moldova, Georgia sau chiar Ucraina în nucleul valoric european (dovadă și acordarea statutului de candidate pentru Ucraina și Moldova în 2022, decizie sprijinită de Franța). De asemenea, Franța susține eforturile României de a ajuta Republica Moldova, o țară mică, dar crucială, situată între România și Ucraina, să reziste presiunilor economice și politice. Parisul, alături de Berlin și București, a lansat în 2022 Platforma de sprijin pentru Moldova, mobilizând ajutoare financiare internaționale pentru Chișinău. Toate aceste demersuri servesc obiectivului de a crea un “cordon” de stabilitate și prosperitate pro-european la granița estică a UE, din care România este parte integrantă, iar Franța un susținător fervent.

Privind spre viitor, rolul colaborării franco-române în bazinul Mării Negre pare destinat să crească. Din punct de vedere al securității, atâta timp cât amenințarea rusă persistă, prezența militară franceză în România se va menține, ba chiar, așa cum s-a anunțat, se va extinde spre un format de brigadă NATO permanentă.

Ne putem aștepta la și mai multe exerciții comune, la o integrare sporită a forțelor (de exemplu, România ar putea participa la Inițiativa europeană de intervenție propusă de Franța, consolidând astfel conceptul de “apărare europeană”). De asemenea, cooperarea în domeniul securității cibernetice și al combaterii amenințărilor hibride va deveni esențială, dat fiind că ambele țări, și Franța și România, au fost ținte ale dezinformării rusești sau ale atacurilor cibernetice. Un schimb de informații în timp real și proiecte comune (sub egida PESCO sau NATO) pentru protejarea infrastructurii critice vor fi parte a agendei viitoare.

Economic, odată cu (sperata) pacificare a conflictului din Ucraina, Franța și România ar putea juca împreună un rol în reconstrucția Ucrainei. Companiile franceze (Vinci, Alstom, Total, Engie etc.) vor găsi oportunități de investiții în refacerea infrastructurii ucrainene, iar România, ca vecin și hub logistic, va fi puntea prin care multe dintre aceste eforturi vor trece.

În paralel, intensificarea legăturilor de transport (autostrada și calea ferată Gdansk-Constanța, de exemplu, sau proiecte precum Via Carpatia) va implica consorții internaționale unde prezența franceză poate fi semnificativă. Sfera energetică a viitorului va pune accent pe tranziția la o economie decarbonizată: aici, parteneriatul ar putea viza dezvoltarea de reactoare nucleare modulare în România (Franța are în pregătire propriul design de SMR până în 2030), implementarea la scară largă a energiei eoliene în largul Mării Negre și a hidrogenului verde produs din surse regenerabile. Toate acestea pot deveni realitate cu know-how-ul tehnologic francez și resursele naturale ale României.

De asemenea, ar putea crește cooperarea în domeniul mass-media și al combaterii dezinformării. De exemplu, parteneriate între France Médias Monde (RFI, France24) și instituții media românești pentru a aduce conținut de calitate, multilingv, pe piața din Republica Moldova sau chiar Rusia, ca parte a efortului de soft power european.

Dacă privim harta Europei, observăm că Franța și România se află la capete opuse ale Uniunii, dar împărtășesc o viziune comună asupra rolului Europei în lume. În acest sens, Marea Neagră devine un test pentru autonomia strategică a Europei: reușește UE să își securizeze frontierele, să își reducă dependențele critice, să integreze noi democrații și să promoveze stabilitatea în vecinătatea sa estică? Răspunsul la această provocare va depinde în mare măsură de cooperarea statelor membre, iar parteneriatul dintre Franța și România este un exemplu pozitiv de urmat. Prin punerea în comun a resurselor și încrederii lor, Parisul și Bucureștiul pot trasa direcții de acțiune care să fie apoi adoptate de ansamblul UE, de la strategii de securitate la Marea Neagră la politici de investiții regionale.