Exista si SEECP!


 

Presedintele roman Traian Basescu sprijina Republica Moldova

Presedintele roman Traian Basescu sprijina Republica Moldova

SEECP nu este un acronim prea cunoscut, desi acest organism institutional – Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est – are, deja o istorie, caci a fost creat in 1996, reuneste 12 state din zona si functioneaza la nivelul sefilor de stat si de guvern (care s-au intalnit de curand la Istanbul).

Notorietatea relativ modesta, dar nemeritata, a forumului tine de “balcanitatea” (nu neaparat in sens negativ) a partii noastre de lume. O zona mozaicata in multe privinte – etnica, religioasa, culturala, economica, geografica, de un dinamism- dar si de o labilitate – fara egal pe continent, cu o istorie tumultuoasa si uneori convulsiva, cum a fost capitolul dezmembrarii Iugoslaviei, care inca nu s-a incheiat.

In acest areal , in care dispar si apar state, iar entitati teritoriale sunt sau nu recunoscute ca atare (Kosovo), ori li se contesta numele (R. Macedonia-FYROM), functioneaza ori vegeteaza si o sumedenie de formate internationale care conlucreaza, concureaza, se ignora ori merg in paralel, in functie de interesele statelor membre, dar si ale unor puteri dinafara zonei sau a unor importante structuri ca NATO sau UE. SEECP a fost creata, insa, la initiativa Turciei, iar Turcia are, de la inceputul anilor 1990, o politica externa si regionala cu o identitate tot mai marcata.

Intalnirea la varf de la Istanbul din acest an a fost consacrata relatiei cu NATO si UE, si, la modul general, “necesitatii de a intensiifica (si) cooperarea regionala”. UE a anuntat de curand ca Serbia, Croatia, Bosnia-Hertegovina, Albania, Macedonia, Muntengru si Kosovo pot fi admise ca membru, daca indeplinesc conditiile de aderare, dar presedintele Serbiei a cerut UE “sa afirme clar” despre ce e vorba in ce o priveste, caci nu va recunoaste niciodata independenta Kosovo. Sase dintre aceste state sunt membre ale NATO, altele urmeaza a fi admise. Un numar ceva mai mic de state fac parte si din UE.

Presedintele Romaniei a vorbit cu optimism la Istanbul despre evolutiile din regiune, care s-a schimbat mult fata de acum zece ani, adica s-a indepartat de conflictele anilor 1990 pentru a fi “astazi mai aproape ca niciodata de integrarea europeana si euroatlantica”.

Remarcabila este sustinerea – publica _si politica – pe care Romania, prin seful statului, o acorda demersurilor R. Moldova de a se apropia de Europa Unita. R. Moldova este stat membru al SEECP, dar nu are perspective similare celorlalte state membre in privinta integrarii europene.

Domeniul cel mai interesant si mai promitator de cooperare prin SEECP ar putea fi cel enegrgetic. Retelele nationale se pot interconecta mai  mult, poate fi creata si o piata a energiei, sunt avute in vedere si proiecte de tip Nabucco sau PEOP (Cconstanta – Trieste). Dar finalizarea Nabucco se amana mereu (mai nou, pentru 2018), iar PEOP are, pe langa doi parteneri fermi – Romania si Serbia, un altul oscilant – Croatia si altul inca potential – Italia.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *