Europa ramane cu ecologia si somerii, SUA infloresc datorita gazelor de sistemului

, , , , ,
 

gaze de sistIn timp ce Europa se joaca „de-a ecologistii”, statele membre ale UE sunt in pericol sa ramana fara circa 30 de milioane de locuri de munca in industriile conexe zonei energetice. Companiile energetice europene cu un consum energetic crescut trebuie sa faca fata unor preturi la combustibili mai mari decat concurentii lor americani, a avertizat joi Agentia Internationala a Energiei (IEA), transmite Bloomberg. Companiile din domeniul petrochimiei, aluminiului, ingrasamintelor si plasticului parasesc Europa pentru a profita de cresterea productiei de gaze naturale din sist in SUA, a avertizat economistul sef al IEA, Fatih Birol. ‘Multe companii petrochimice din Europa centrala se muta. 30 de milioane de locuri de munca sunt in pericol’, a spus Fatih Birol. SUA au devenit cel mai mare producator mondial de gaze si petrol utilizand tehnica fracturarii hidraulice. Potrivit activistilor de mediu, aceasta tehnica ce consta in a injecta in roci, la inalta presiune, cantitati enorme de apa cu nisip si aditivi pentru a elibera gazele poate polua panzele freatice, fragiliza solul si chiar favoriza seismele. Iar Rusia isi freaca mainile de bucuria ca poate vinde la pret discretionar si poate manipula statelor europene prin arma energetica de care abuzeaza in relatiile politice cu acestea.

Saptamana trecuta, rafinariile americane au procesat o cantitate record de titei in conditiile in care acestea au profitat de pretul mai mic al petrolului local. In acest context, o serie de mari producatori de produse chimice precum BASF din Germania si Braskem din Brazilia au anuntat ca au de gand sa investeasca pana la 72 de miliarde de dolari in uzinele lor din SUA pentru a profita de avantajul oferit de gazul natural mai ieftin de pe piata din SUA. Joi seara, pe piata de la New York cotatia futures la gaze naturale era de 3,96 dolari pentru un milion de BTU (British thermal units) comparativ cu 6,49 dolari pentru un milion de BTU pentru un contract echivalent la bursa ICE din Londra. in Romania, grupul american Chevron a finalizat recent procedura de explorare a gazelor de sist demarata la inceputul lunii mai la sonda amenajata in perimetrul concesionat la Silistea, in comuna vasluiana Pungesti.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *