Erdogan, întâmpinat cu proteste la Chișinău

de | oct. 17, 2018 | Principal, R. Moldova, R. Moldova, Știri, Turcia, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 17–18 octombrie curent, informează mass-media locală, citată de agenția KARADENIZ PRESS. La Chișinău, președintele Turciei va avea întrevederi cu șeful statului Igor Dodon și premierul Pavel Filip. Surse politice locale au declarat că liderul turc va avea o întrevedere și cu […]
Erdogan, curtat de Biden
Erdogan, întâmpinat cu proteste la Chișinău

Erdogan, întâmpinat cu proteste la Chișinău

Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 17–18 octombrie curent, informează mass-media locală, citată de agenția KARADENIZ PRESS. La Chișinău, președintele Turciei va avea întrevederi cu șeful statului Igor Dodon și premierul Pavel Filip. Surse politice locale au declarat că liderul turc va avea o întrevedere și cu Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), care l-a vizitat la rândul său în septembrie 2017.

Presa de la Chișinău a scris anterior că în timpul vizitei lui Recep Tayyip Erdoğan, va fi inaugurată clădirea Președinției Republicii Moldova, reparația căreia a fost finanțată integral de Turcia, conform afirmațiilor repetate ale președintelui Dodon.

Strategie găgăuză

Președintele Turciei este așteptat mâine cu mare fast în Găuăzia, unde administrația condusă de către guvernatoarea UTAG, Irina Vlah, i-a pregătit o primire triumfală. Chiar dacă oficial, Erdogan este în UTA Găgăuzia, unde ar urma să fie inaugurate mai multe obiective sociale finanțate de Turcia, actuala administrație încearcă să folosească electoral această vizită, pe fondul apropierii alegerilor pentru postul de guvernator al UTAG în mai 2019.

18 octombrie a fost declarată zi liberă pentru locuitorii UTAG, urmând ca administrația locală să asigure transportul celor care vor dori să participe la mitingurile și manifestările în cinstea președintelui turc. Erdogan va veni în UTAG în compania președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Reamintim că guvernatoarea Irina Vlah și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat în fruntea autonomiei, această vizită fiind un adevărat cadou politic pentru campania sa pentru alegerile din mai 2019.

Președintele Igor Dodon este mândru de relația sa cu Erdogan

Președintele Igor Dodon este mândru de relația sa cu Erdogan

Proteste ACUM

Pe fondul unor măsuri dure de securitate anunțate de autorități, Mișcarea de Rezistență ACUM a anunțat organizarea unei acțiuni publice în fața ambasadei Turciei din Republica Moldova cu denumirea „Stop dictaturii”, pe fondul controversatei repatrieri a 7 cetățeni turci, angajați ai unor instituții de învățământ din Republica Moldova, acuzați de autoritățile turce de apartenență la o organizație ilegală, respinse de cei vizați. Mass-media de la Chișinău consideră că autoritățile au implementat aceste măsuri masive de securitate pentru a evita organizarea unor proteste față de prezența lui Erdogan la Chișinău.

Reamintim că pe 25 septembrie Mișcarea de Rezistență ACUM a organizat o manifestare de protest în fața sediului Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) privind expulzarea celor șapte cetățeni turci, profesori ai liceului Orizont. Manifestanții au protestat pașnic, unii ținând în mâini pancarte cu inscipții ca „Sistați traficul de persoane” sau „Ați distrus 7 familii”.

Extrădări ilegale

Autorităţile moldovene sunt acuzate de abuzuri, după ce șapte cetăţeni turci au fost ridicaţi de serviciile moldovene şi expulzați în Turcia, pe motiv că ar fi suspectați că fac parte din rețeaua clericului Fetullah Gulen, dușmanul personal al președintelui turc.

Şapte cetăţeni turci au fost ridicaţi de serviciile moldovene şi expulzați în Turcia, unde sunt închişi într-un penitenciar de lângă Istanbul. Şase dintre cetățenii turci sunt angajaţi ai unei reţele de licee moldo-turce din Chişinău.  Serviciul moldovean de Informații susţine că aceştia sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă şi că au fost declaraţi indezirabili.

De celalată parte, instituţia de învătământ acuză că reţinerea s-a făcut cu violenţă: ar fi fost luaţi în drum spre şcoală sau de acasă după ce le-au fost sparte uşile.

Amnesty International susţine că arestările urmează modelul represaliilor politice ale guvernului turc împotriva cetățenilor săi din străinătate, pe care îi bănuieşte că ar avea legătură cu puciul eşuat din 2016.

Mai mulţi europarlamentari, între care şi Monica Macovei, au cerut, fără succes, Chişinăului să oprească expulzarea.

Scoși din țară fără acte

Cei șapte cetățeni turci, care au fost reținuți de către angajații Serviciului de Informații și Securitate (SIS), au fost expulzați în aceeași zi. Aceștia au fost transportați de la Chișinău cu un charter închiriat de „Air Moldova” de la compania armeană „Taron Avia” și au ajuns pe un aeroport militar de lângă Istanbul, chiar dacă nu aveau la ei niciun act de identitate.

Jurista de la rețeaua de licee „Orizont”, Natalia Guma, susține că profesorii au fost scoși din R. Moldova cu identități false. Asta pentru că toate actele acestora, inclusiv pașapoartele, permisele de ședere și documentele temporare de identitate pentru azilanți, au rămas la soțiile celor expulzați.

Zeci de profesori, elevi și părinți de la rețeaua de licee „Orizont” au protestat atunci în fața Parlamentului din Chișinău față de arestarea de ieri a celor șase învățători turci, ridicați de agenții speciali de la școli sau de acasă, în fața elevilor sau propriilor copii și soții, relatează Radio Europa Liberă. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că angajații acestei rețele de școli private, care funcționează în mai multe țări, sunt aliații rivalului său, Fethullah Gulen, pe care îl „vânează”,  după puciul eșuat împotriva sa din 2016.

Hasan Barîş, se pare că singurul manager de origine turcă în reţeaua de licee Orizont rămas la libertate, a explicat de ce crede că e „politic” motivul reţinerii colegilor lui: „În acest parlament sunt foarte mulţi părinţi ai elevilor noştri. Ei ştiu foarte bine că noi nu suntem terorişti. De altfel, toată lumea în R. Moldova ştie că nu suntem terorişti. Nici unul din profesorii noştri nu este terorist. Eu nu ştiu cine cu cine s-a înţeles, dar eu ştiu sigur că totul s-a întâmplat la ordinul lui Erdogan”, a spus Barîș.

Presa și analiștii de la Chișinău au făcut legătura cu o vizită preconizată la Chișinău a președintelui Erdogan și cu interesele economice și financiare ale Moldovei. (M.B.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *