Editorial: Războiul ce stă să vină, dar a început deja

, , , , , , , , , , , , , ,
 
Conflictele militare, o prezenta obisnuita pe scena politica a secolului XXI

Conflictele militare, o prezenta obisnuita pe scena politica a secolului XXI

În urmă cu 15-25 de ani, de câte ori se întâmpla ca tensiunile la nivel internațional să crească, obișnuiam să spunem că ”se ascut armele” sau că ”zăngănitul armelor” se aude din nou. Paradoxul ultimului deceniu constă în faptul că, deși nu se mai aud, armele se ascut din ce în ce mai tare. Ne place să gândim că, odată cu ”dezghețarea” Războiului Rece și explozia globalizării, Omenirea a intrat în ceea ce s-ar putea eticheta drept ”făgaș normal”, ”Eră a Dezvoltării”, ”Mileniu al Păcii”. Din păcate, realitatea ultimilor cinci ani contrazice și cele mai pesimiste previziuni ale curentului Optimist-Umanist.

În plin război

Din nefericire, Omenirea este în plin Război. Și este în plin război cu ea însăși. De data aceasta, este mai mult decât clar că acest conflict nu se mai poartă pentru acapararea de resurse necesare dezvoltării, ci pentru resurse necesare supraviețuirii. Cele mai sumbre ”proorociri” se adeveresc sub ochii noștri, chiar dacă cei mai mulți nu le văd sau refuză să le vadă, mânați doar de instinctul de supraviețuire și viețuire le nivel micro, în afara sistemului macro-social. Dacă, în preistoria dominată de vânătorii-culegători, coeziunea și supraviețuirea grupului tribal era posibilă fără interacțiunea cu grupuri similare, în ceea ce privește societatea modernă, până în urmă cu 5-10 ani, această posibilitate era exclusă din start de majoritatea antropologilor și psiho-sociologilor. Dar, ce să vezi, realitatea este mai crudă și decât cele mai sumbre previziuni.
În momentul de față, în ciuda ”Păcii aparente”, societatea globală este sfâșiată de ”mici războaie”. Paradoxal este că, atunci când vorbim de războaie, ne place să le localizăm și să le minimalizăm importanța, pornind de la o comparație intenționat-eronată cu cele două conflagrații mondiale, care au produs sute de milioane de morți. Pentru că, dacă acceptăm să le vedem în deplina lor monstruozitate, aceste ”mici războaie”, care nu au încetat niciodată, au produs o suferință similară și, în total, cel mai probabil, un număr similar de morți și răniți.

Războiul din Siria: sute de mii de morți și milioane de refugiați

Declanșat în 2011 după represiunea demonstrațiilor pașnice împotriva regimului de la Damasc, conflictul din Siria a devenit mai complex pe parcursul anilor, cu implicarea unor țări străine și a grupurilor jihadiste, pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat.
Mai mult de 350.000 de persoane, între care peste 100.000 de civili, au fost ucise de la începutul războiului din Siria în 2011. Bilanțul a fost anunțat la finele anului trecut, în momentul în care mai multe puteri străine își intensificau eforturile diplomatice pentru a pune capăt acestui conflict sângeros și cu câteva zile înainte de o nouă serie de negocieri de pace sub egida ONU la Geneva. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care dispune de o vastă rețea de surse în țară aflată în război, a precizat că 343.511 de persoane și-au pierdut viața pe teritoriul sirian între martie 2011 și noiembrie 2017.
Dintre acestea, 102.618 sunt civili, între care 19.000 de copii și 12.000 de femei, a precizat OSDO. Potrivit sursei citate, 119.000 de membri ai forțelor proguvernamentale au fost uciși, între care 62.000 de soldați sirieni și 1.556 membri ai organizației libaneze Hezbollah.
Totodată, în conflict au fost uciși aproximativ 59.000 de combatanți ai grupurilor rebele și Forțelor Democratice Siriene (FDS) — o alianță arabo-kurdă sprijinită de Washington. Printre cei uciși se numără peste 62.200 de luptători ai diferitelor grupări jihadiste, potrivit OSDO. În cursul ultimelor 12 luni, circa 12.000 de persoane au fost ucise pe întreg teritoriul sirian, între care 3.000 de civili.
Din păcate, din noiembrie 2017 și până în prezent, numărul victimelor a crescut îngrijorător.

Mii de morți în Ucraina

Conflictul din Ucraina a făcut peste 10.000 de morţi. La care se adugă zeci de mii de civili strămutați din zonele de conflict: un bilanț uman pe care nimeni în Ucraina nu și l-a imaginat atunci când Maidanul a condus la plecarea prorusului Viktor Ianukovici de la putere. Ulterior, Ucraina a asistat neputincioasă la anexarea de către Moscova a Peninsulei Crimeea, apoi la preluarea, la începutul lunii aprilie, de către manifestanți proruși, a unor clădiri oficiale în Donețk și Lugansk, în estul țării, scrie Agerpres, care citează agențiile de presă innternaționale.
Manifestanții, care se opuneau noilor autorități proeuropene, au fost înlocuiți în scurt timp de milițiile separatiste, iar Kievul a declanșat la 13 aprilie 2014 o „operațiune antiteroristă” pentru a prelua controlul asupra zonelor rebele. Rusia, care dezminte orice ingerință, afirmă că acesta este un conflict intern al Ucrainei, recunoscând totuși că „voluntari” ruși luptă de partea rebelilor „din proprie dorință” împotriva guvernului de la Kiev.
Acest conflict, singurul în curs de desfășurare pe continentul european, a provocat o criză gravă între Rusia și Ucraina, două țări istoric „surori”, dar și la un nou Război rece între Rusia și Occident, acesta din urmă decretând o serie de sancțiuni împotriva Moscovei. De îndată după alegerea sa în mai 2014, președintele ucrainean Petro Poroșenko promitea că recucerirea estului țării „nu va dura mai mult de două sau trei luni”. „Aceasta ar trebui să dureze câteva ore”, lansase el atunci, transmite AGERPRES.
Dar trei ani de conflict a pus în lumină incapacitatea Kievului de a recuceri teritoriile controlate de separatiști. Armata ucraineană, insuficient echipată și prost pregătită, a cunoscut mai multe înfrângeri usturătoare după succesul inițial.
În august 2014, aproape 360 de soldați au fost uciși la Ilovaisk. În ianuarie 2015, după nouă luni de lupte crâncene, aeroportul din Donețk a trecut sub controlul rebelilor, la fel și nodul de cale ferată strategică din Debalțevo în februarie același an.
Pe front diplomatic, Kievul și separatiștii au semnat în 2014 la Minsk, cu participarea Rusiei și a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), un acord destinat să aducă pacea în Donbas.
Acest acord a fost reafirmat de Kiev și rebeli în februarie 2015 în urma unei medieri franco-germane și în prezența președintelui Vladimir Putin. Supranumit „Minsk 2”, el a condus la numeroase încetări ale focului, dar a fost fragilizat de confruntările care au continuat în zona liniei frontului, fiind înghețat de facto în prezent. O succesiune de armistiții au permis, totuși, în 2016 si 2017, de a reduce în mod semnificativ violențele, chiar dacă ciocniri sporadice înrăutățesc bilanțul conflictului.(M. Bâtca)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *