Editorial: Lazăr versus Lenin, sau moartea pasiunii geopolitice de la Chișinău

de | mart. 14, 2018 | Federatia Rusa, R. Moldova, România, Știri, UE | 0 comentarii

Se ascut săbiile în R. Moldova în acest an electoral decisiv. Miza este revenirea la putere a forțelor proruse care ar putea curca defintiv micul progresul făcut acești circa nouă ani de guvernare pro-europeană cu toate carențele ei aferente. Alegerile anticipate pentru primăriile Chișinăului și Bălțiului vor fi într-adevar un test pentru cele parlamentare. Un fel […]

Se ascut săbiile în R. Moldova în acest an electoral decisiv. Miza este revenirea la putere a forțelor proruse care ar putea curca defintiv micul progresul făcut acești circa nouă ani de guvernare pro-europeană cu toate carențele ei aferente. Alegerile anticipate pentru primăriile Chișinăului și Bălțiului vor fi într-adevar un test pentru cele parlamentare. Un fel de încălzire pentru maratonul politic de la toamnă. Încet, dar sigur, tema europeană începe să fie înlocuită de cea a Unirii. Cel puțin la nivel de retorică.

Se aude mai puțin despre UE și relația Bruxellesului cu R. Moldova, reforme și schimbare și mai mult despre contondentele ciociniri dintre PSRM și unioniști. În general, scandalul e mai vandabil, iar normalitatea alunecă în zona banalului.

Pe de o parte avut un președintele prorus Igor Dodon care nu are nici cea mai mică soluție, împreună cu partidul său, despre cum ar putea arăta viitorul R. Moldova. Doar sloganuri și gargară de adormit mințile veșnic odihnite. Iar pe de cealaltă parte există o tabără de politicieni care vor să mulgă din nou dividendele temei Unirii în scopul de a se reanima din nou și de a se reconecta la priza puterii, ca un fel de „Lazări al politicii moldovenești”.

România nu achiesează încă la nivel oficial. Cam niciun oficial de la București nu zice însă nimic pe această temă. MAE stă în expectativă și analizează atent pe cine va supăra mai tare cu o eventuală implicare: pe UE sau pe Rusia?

Nimic despre, așa cum zice clișeul, „cel mai important obiect de politică externă a României”. Poate încă nu s-a creat masa critică. Poate cele deja peste 110 localități și trei raioane nu sunt suficiente. Poate nici institutele din cadrul Academiei sau Uniunea Scriitorilor, școli, spitale și alte instituții nu sunt de ajuns. Poate se aștepta o sumă rotundă. Poate chiar culmea simbolisticii – 1918 de declarații de unire. Cine știe?

Cert este că tema unionismului are dublu tăiș și va polariza și mai tare societatea în R. Moldova. De asemenea va alimenta forțele din capetele de extremă și nu le vor favoriza neapărat pe cele din zona mai centristă a problemei.

Oamenii nu vor avea de ales programe politice, ci aceleași povești pe care le călăresc politicienii impotenți de la Chișinău de zeci de ani deja. Din toată această psihoză, mai mult vor avea de câștigat cei de la PSRM, o gașcă de oportuniști incapabilă de schimbare reală și cu accente patetice de slugărit centrul de putere de la Moscova.

Comparativ, forțele unioniste nu par să poată da un partid care măcar să treacă pragul electoral. Ideea a fost dusă în derizoriu de mai mulți oportuniști politici în decadele ce au trecut. Este greu de crezut că astăzi va mai putea există un astfel de partid, oricâte băi de mulțime vor încerca să facă unii la bătrânețe.

Dacă vor fi doar de întreținut conștiința națională peste Prut, ele sunt salutabile, cum ar s-ar zice în limba de lemn folosită de diplo-politicieni, dar dacă se amăgește cineva că ele vor face un scor măsurabil de trecut pragul electoral de 6%, acest scenariu este mai degrabă unul de tip science-fiction.

În schimb, unul dintre beneficiarii acestui război, care crește acolo în umbră, este partidul bătrânului milițian cu accente paternalisto-bolșevice, tătuca Vladimir Voronin. Pe principiul „când doi se bat, al treilea câștigă”, comuniștii vin pe turnantă nevăzuți de mai nimeni și pot face surprize. Evident, neplăcute.

Iremediabila ceartă dintre PD și PAS nu face deloc bine zonei pro-europene, lăsând democraților marjă de manevră înspre formarea unui guvern de compromis, fie de dreapta, fie de stânga. Iar Dodon și ceata lui s-au arătat ușor de îmblânzit, atât timp cât nu vor putea pune mâna pe bâta instituțiilor de forță sau justiție.

Mai degrabă, în orice scenariu de câștig pro-european, vom avea din nou o „democrația originală” a la Moldova. Un hibrid greu de definit într-o grijă sau șablon al științelor politice aplicat pe situația din R. Moldova.

Dar până la alegeri mai este multă pâine de mâncat și multe povești colorate de tipul „șoc și groază” vor curge la Chișinău. Acest poligon al combinațiilor de toate felurile clocite la ceas de noapte de boierii locali.

Și de această dată, ei vor scotoci prin sertarele cu dosărele și vor da măsura „geopoliticii moldovenești” prin manevre neaoșe, lăsând ca la dentist pe marii clarvăzători contemporani ce îmbracă haina simandicoasă din spatele profesiei de „analiști politici”.

Mădălin Necșuțu

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *