Scriam în urmă cu circa trei ani, în cotidianul Kiev Post, o opinie despre „fasciștii buni și răi” a lui Vladimir Putin. Argumentam acolo că, imediat după anexarea Crimeei de către Rusia, liderul de la Kremlin va merge la shoping de extremiști în toată Europa. Era imediat după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene, așa că planul de destabilizare a Europei era abia la început.

Pe rând, Rusia a încercat o politică de apropiere față de toate elementele politice extremiste dintr-o Europă ce era încă în zodia recesiunii și care avea să primească o nouă lovitura: criza refugiaților. Rusia a început să investească masiv capital politic, dar și bani în susținerea partidelor extremiste. Mai mult, a adus și „cavaleria grea ideologică” în frunte cu „cruciatul” Dughin care s-a pus pe propovăduit neo-eurasianismul, cu accent pe componenta religioasă. Totul în speranța capacitării zonei balcanice și est europene.

Pe linie media, Rusia a început să pompeze fonduri masive în ceea ce experții militari au numit „război informațional”, sau pe care, noi, jurnaliștii, o numim simplu propagandă. Europa ultimilor ani a semănat cu un boxer prins în colțul ringului de un Ivan ce aplica succesiv uppercut-uri și directe, fie la față, fie la ficat. Europa a fost aproape de K.O, fiind numărată de cel puțin două ori, prin Brexit și apoi indirect prin alegerea populistului Trump la conducerea SUA. Sondajele tradiționale în era „post-truth” semănau tot mai mult niște glume spuse de școlari.

Ba mai mult, Rusia și-a luat, pentru pocnirea sub centură a Europei, un aliat de nădejde – Turcia lui Erdogan. Cu agende paralele, „țarul” și „sultanul” au crezut că vor da lovitura de grație Europei și o vor trimite definitiv la podea, odată cu căderea Olandei și apoi a Franței în mâinile extremiștilor. Numai că încăpățânații olandezi au ripostat la rândul lor un croșeu puternic dat alianței ruso-turce. Una care a alimentat vizibil și au făcut campanie pe față pentru extremistul olandez din Partidul pentru Libertate (PVV), Geert Wilders. Olandezii s-au strâns în proporție de 82% la urne și au dat un semnal puternic că, oricât de eurosceptici ar fi, extremiștii au mai degrabă loc la coșul de gunoi, conferind victoria partidului premierului Mark Rutte, VVD.

Un semnal extrem de puternic că era populismului și a extremismului începe să apună în Europa și că intervențiile rusești în acest sens se ciocnesc de ziduri din ce în ce ramforsate. Urmează încă două noi teste de foc – Franța și Germania. Luna viitoare, francezii vor fi invitați la urne, dar șansele ca extremista Marine le Pen, cea pe care Panama Papers a și dovedit-o ca beneficiară a banilor rusești, scade în sondaje. Chiar dacă are toate șansele să intre în turul doi, aceasta ar pierde la diferență mare în fața independentului Emmanuel Macron, pe care media rusești se chinuie de zor să-l demonizeze. Ba mai mult, acesta a și acuzat că este deja ținta hackerilor ruși.

Bun, dar ce au toate acestea în comun cu Republica Moldova? La fel ca și populiștii europeni, Dodon începe treptat să-și piardă aura de luptător anti-sistem, îmbrăcând tot mai mult rubașca roșie oferită de „țarul” său preferat. Odele făcute pe Facebook și guduratul pe lângă liderul de la Kremlin nu-l vor ajuta pe Dodon, sau pe socialiștii săi, în fața electoratului din R. Moldova. Apogeul său politic a fost atins la prezidențiale, atunci când toți „sorții” au lucrat pentru el, dar victoria sa a fost la mustață.

Finalul pe EvZ Moldova