Președintele R. Moldova Igor Dodon, discurs în fața camerelor în Duma de Stat a Rusiei, 21 noiembrie 2018.

De ani buni de zile, PSRM nu reușește să ofere niciun lider autentic în afară de Igor Dodon. Și pentru aceste alegeri parlamentare, Dodon va călca din nou pe litera constituției și va juca rolul de locomotivă pentru partidul pe care de facto încă îl conduce.

Pentru el, legea supremă s-a dovedit de mai multe ori doar o chestiune arbitrară ce poate fi încălcată în picioare. O mentalitate pe care Dodon o perpetuează și epoca sovietică până în ziua de azi.

Poziționarea sa, la mitingul din 18 noiemberie, ca cel care îi așteaptă pe ceilalți lideri ai formațiuni în capul străzii ce dă în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, dă măsura imagologică a cine este cu adevărat șeful în PSRM.

Igor Dodon nu a făcut niciodată transferul de imagine personală către partid, ci l-a ținut mai degrabă prizonier al propriilor interese. Nu a încurajat ridicarea vârfurilor din PSRM, deoarece în calitate de fost uzurpator al bătrânului Vladimir Voronin, îi este frică că într-o zi vor urma și alți tineri mai energici care îl vor detrona. Îi vor rupe partidul și îi va lua puterea prin mașinațiuni.

Dodon vede în PSRM doar un vehicul prin care își poate realiza visul. Acela de a deveni un președinte omnipotent pe modelul lui Lukașenko în Belarus sau Putin în Rusia, ceilalți de sub el fiind doar niște obedienți executanți.

În aceste alegeri parlamentare, Dodon a început deja să se comportent ca un agent de campanie pentru PSRM încă de la începutul toamnei. Atunci, Dodon a negociat cu oligarhul rus Konstatin Malofeev aducerea la Chișinău a Congresului Mondial al Familiei, un eveniment electoralo—ultraconservator pentru pe care Kremlinul îl păstorește din spate de ani buni de zile printr-o mână de „idioți utili”.

De altfel, Dodon a zburat din nou la Moscova, acolo unde a cerut din nou ajutorul Rusiei pentru aceste alegeri. Își va face câteva poze în care își va asocia imaginea cu o serie de lideri de la Moscova și va vorbi cu diaspora moldovenească de acolo. Marea lor majoritate sunt votanți de stânga pro-ruși și este poate cel mai fidel electoral al PSRM, astfel că Dodon a ales să acorde atenție primară acestui segment.

PSRM funcționează în continuare ca un colhoz politic subordonat figurii unui soi de pseudo-dictator populist. Plata dinspre neacealnic este generoasă și nimeni nu are obiecții sau ambiții de mai mult. Deocamdată, totul se păstrează în limite rezonabile.

Socialiștii nu au reușit să crească organic, ci doar ca alternativă oarbă la actuala guvernare care nu a rezolvat prea multe probleme în rândul populației, dar au flurat tot timpul steagul UE, susținând declarativ că s-ar afla sub valorile lui.

Dodon este doar un cărător politic al proiectului Moscovei la Chișinău de a îndepărta acest stat de drumul european. Rolul nu este de a construi, ci de a dărâma. De a face opoziție la orice tentativă de occidentalizare a spațiului R. Moldova. O mentalitate retrogradă care convine de minune Moscovei de a ține R. Moldova ostatică intereselor de pe orbita sa.

Personalitatea sa este una slugarnică, demnă de puțin respect, fapt pe care îl arată mai toți liderii CSI, dar și presa rusă care scrie despre el că este un „băgăcios”. Un copil agitat ce se chinuie să facă poze cu cei mari. Un fel de „domnul Goe” Dodon care face asta atât la Moscova, cât și de fiecare dată când apucă, in corpore, să participe la câte vreun eveniment de mari dimensiuni, așa cum a fost cel recent de la Paris, atunci când s-a marcat trecerea a 100 de ani de la finele Primului Război Mondial.

Republica Moldova are viitor numai dacă scapă de cei ca Dodon și PSRM și atât timp cât alege calea europeană cu adevărat. Cu forțe politice proaspete care să dea un nou impuls acestui parcurs și cu care Bruxelles-ul poate comunică fără rezerve și suspiciuni de iluzionism politic a la russe.

Corespondență de la Chișinău, Mădălin Necșuțu