Kosovo, un experiment politic esuat

Pe fondul mediatizarii falsului caz Iran, in urma cu ceva vreme, apoi a violentelor „eliberatoare” din Africa de la inceputul acestui an si a situatiei actuala din Libia, comunitatea de media politica internationala construieste din elemente exclusiv pozitive imaginea unui personaj priceput la toate si providential pentru relatiile UE cu Federatia Rusa, pre numele sau de francez de Bernard Kouchner. Cunoscut publicului larg datorita unei propagande desantate din primii ani ai razboiului din Jugoslavija, pe cand conducea agentia de dezinformare controlata Medecins sans Frontieres, Bernard Kouchner este pe cale de a fi numit intr-o functie ce urmeaza a fi creata, aceea de inalt reprezentant al UE si ONU pentru regiunile sensibile din fosta Uniune Sovietica. Cum principalul pol de atractie a incetat sa mai fie Georgia, dupa penibilul experiment militar esuat al filo-americanului Mihail Sakasvili, atentia UE, ca si a Federatiei Ruse, se indreapta acum catre Transnistria. Formatiunea pretins statala condusa de la Tiraspol reprezinta pentru marea finanta mondiala un nou  cap de pod, interesant din motive pe care presa independenta din Republica Moldova le-a tot enuntat, principalul fiind cel al traficului ilegal cu marfuri de orice fel, dupa reteta Kosovo.

Moldoveni, vi se pregateste ceva

Vestea proasta pentru Chisinau este ca actiunea de mediere tripartita condusa de Kouchner va avea ca baza de operatiuni nu capitala Republicii Moldova, ci chiar Tiraspolul,  potrivit negocierilor dintre Putin si Sarkozy. Atributiile lui Bernard Kouchner sunt, potrivit surselor Karadeniz Press, inca in stadiu de fetus. Insa prioritara  pentru Paris este injectarea de capital franco-austriac in Transnistria, dupa tiparul aplicat in cazurile sloven, bosniac si cel kosovar. Chisinaul nu se poate aventura intr-un conflict de pedepsire a Tiraspolului, asa cum a facut Belgradul, precedentul fiind deja creat si amendat, pe de o parte, si Rusia fiind prezenta militar in Transnistria, pe de alta parte. Insa se poate astepta ca ONU sa faca din nou sluj in fata oricarui pol de putere care da mai mult, ca in cazul Kosovo. Aici intervine mascadrada Kouchner si clasicele matrapazlacuri conduse de acesta in Balcanii de Vest.
Astfel, cum aminteam anterior, UE este foarte dornica sa puna mana pe doi dintre combatantii de seama din Razboiul Jugoslav, intrucat acestia, respectiv Ratko Mladici si Goran Hadzici, sunt cunoscuti in mediile de intelligence ca organizatorii unui serviciu paralel de informatii, ai carui membrii detin date mai concludente si mai compromitatoare decat jucariile telecomandate Wikileaks, despre o pleiada de politicieni globe-trotteri, de la Frattini la Milliband si de la Solana la Hillary Clinton sau cealalta vestitoare a mortii aeriene, Madeleine Allbright (despre care agentii lui Mladici si Hadzici spun ca, fiind siameza cu Stolicinaia, a beneficiat de un transplant de ficat sarbesc pentru prietenia aratata lui Hashim Thaci). Dar si despre bunul nostru prieten, Bernard Kouchner.

Reteta Kosovo – telecomunicatii ca fratii

De numele lui se leaga o serie de afaceri gaunoase pentru Pristina, dar benefice pentru vestul tot mai infloritor, in special daca acest vest este reprezentat de o companie sora cu fiul Unchiului Sam, fratele IT&T. Una dintre cele mai celebre, adusa pe tapet de agentii condusi de Ratko Mladici in primii ani de dupa debarcarea lui Milosevici, este demna de manualul cotropitorului modern. Dupa cum explica investigatorul Maciej Zaremba pentru France Press, pe baza datelor oferite de agentii sarbi amintiti mai sus, instalarea francezului Bernard Kouchner in fruntea provinciei Kosovo&Metohija in anul 1999, cu largul concurs al complicelui sau in matrapazlacuri de stat, Javier Solana, a reprezentat, la vremea respectiva, un afront adus nu numai bunului simt politic international, ci si asupra asa-numitului popor kosovar, scos din creuzetul democrat de atunci al Casei Albe. Perioada nefasta in care Bernard Kouchner a condus efectiv de la Pristina marioneta Kosovo coincide cu escaladarea violentelor impotriva civililor sarbi si non-sarbi (tigani, musulmani vorbitori de slavoneasca, machidoni si chiar albanezi angajati la stat, i.e. ai Belgradului) a infloririi traficului cu armament si droguri si, nu in cele din urma, a traficului prezentat relativ recent de catre Carla del Ponte si Dick Marty, acela de organe umane extirpate din trupuri vii de „prizonieri de razboi” dintr-o zona fara razboi.
Maestrul de ceremonii Kouchner aterizeaza la Pristina in vara anului 1999. Una dintre primele sale actiuni, ca sef al cabinetului, legislativului si justitiei, personaj investit cu puteri dictatoriale intru crearea unei democratii in sud-vestul Serbiei, a fost aceea de a cadorisi regiunea cu un sistem de telecomunicatii mobile, independent de Belgrad. Seful telecomunicatiilor de atunci, numit chiar de UNMIK, era un albanez kosovar care, impreuna cu un grup de experti locali avusesera de ales intre doua oferte, una a nemtilor de la Siemens, si alta a francezilor de la Alcatel. Intrucat oferta de la Siemens era ieftina si ne-colonialista, au ales-o pe aceasta, care prevedea construirea de catre consortiul german a unei retele de telecomunicatii fixe si mobile a emergentului stat pentru o suma modica. Incasarile pentru serviciul propriu-zis  urmau sa fie percepute de administratia de la Pristina, germanii beneficiind doar de banii pe echipamente si instalare, ce urmau sa provina din ajutoare externe nerambursabile. Oferta francezilor de la Alcatel prevedea ca reteaua sa ramana in proprietatea Frantei, iar Kosovo sa utilizeze codul de tara al principatului Monaco, beneficiarii  incasarilor din utilizare fiind, de data aceasta, Franta si  statul monegasc. In situatia data, seful suprem, vizionarul cu buzunare largi, Bernard Kouchner, il inlocuieste pe albanezul pus de UNMIK in fruntea telecomunicatiilor cu un nepot de Mariană revolutionara, Pascal Copin, care decide sa denunte intelegerea kosovarilor cu Siemens si sa semneze contractul cu ceialti nepoti ai Marianei, oamenii de la Alcatel. Se spune ca nebunia nu are limite, insa in cazul celei de stat, ea gaseste explicatii cu pretentii oficiale. Astfel, argumentul lui Copin in favoarea companiei Alcatel este ca numai aceasta, in cooperare cu Monaco Telecom, poate  furniza un cod de tara pentru Kosovo, care inca nu era un stat. Drept urmare, in 2006 Kosovo devine „proprietarul” celui mai prost si scump servciu de telefonie mobila din regiune. De fiecare data cand un kosovar ridica receptorul, bancile din Franta si Monaco se inrosesc de placere, si nu este vorba despre firfirici, ci despre aproape 135 de milioane de euro anual, la o populatie de cca. 1 milion. Desi UNMIK este o fiica a ONU, ca si ITU – International Telecommunication Union, lui Copin i s-a parut dificil sa ceara sefilor de la New York un cod de tara pentru Kosovo. Mai mult, dupa cum s-a aflat de-abia in 2008, ITU a fost rugat in mod expres de catre Kouchner sa nu emita un cod de tara pentru regiunea pe care o guverna pentru ca, nu-i asa, si Monaco este un stat frumos. Va urma.