Este o întrebare la care Bucureștii ar trebui să reflecteze poate mai mult decât o fac în prezent. Asta a susținut și președintele Traian Băsescu în vizita de stat pe care a efectuat-o cu doar câteva zile în urmă la Ankara. Cu prerogative puternice în zona politicii externe, șeful statului a menționat clar și răspicat […]
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, si omologul sau turc, Abdullah Gul, la Ankara

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, si omologul sau turc, Abdullah Gul, la Ankara

Este o întrebare la care Bucureștii ar trebui să reflecteze poate mai mult decât o fac în prezent. Asta a susținut și președintele Traian Băsescu în vizita de stat pe care a efectuat-o cu doar câteva zile în urmă la Ankara. Cu prerogative puternice în zona politicii externe, șeful statului a menționat clar și răspicat că în linia politicii externe a României este inclus sprijinul pentru aderarea Turciei la UE. Practic, această mențiune se înscrie în paralele în cadrul eforturilor de lobby ale României pe lângă Bruxelles pentru Republica Moldova. Cu toate că pentru această țară sprijinul ține de puternice sensibilități de ordin istoric, cultural și identitar, în această ecuație Turcia trebuie sprijinită cel puțin la fel de tare. De ce? Turcia este putere emergentă din punct de vedere economic, poziționându-se pe locul 17 în lume ca nivel de PIB. Forța economică a Turciei se transmite automat în zona militară, acolo unde Turcia deține cea de-a doua armată din cele 29 de state care formează Alianța Nord-Atlantică, cu un număr de 495.000 de soldați, de două ori mai mulți decât are Franța, țară care îi urmează în acest clasament. Datorită celor două componente de bază, Ankara a putut să-și dezvolte în ultimul deceniu o politică multivectorială și să își promoveze interesele atât în zona Orientului Mijlociu, Africa de Nord sau Asia centrală. Poziția sa strategică pivotantă îi permite să aibă relații comerciale strânse cu toate zonele geografice din proximitatea ei, fapt ce i-a adus renumele de „Tigru Euroasiatic”.

Pentru România este importantă poziția în curs de întărire la Marea Neagră pe care o are în prezent Turcia, stat despre care se poate afirma cu lejeritate că este al doilea jucător ca relevanță în bazinul Mării Negre și poate singurul care poate într-adevăr contrabalansa influența Rusiei în această zonă. La fel de semnificativ este și faptul că România conlucrează cu Turcia deja în cadrul sistemului american antirachetă, acolo unde urmează a fi amplasat radarul scutului. Odată cu mutarea personalului bazei aeriene americane de la Manas din Kîrghîzstan, la Mihail Kogălniceanu în România, prezența forțelor americane în zona Mării Negre va fi una și mai solidă, alături de ce circa 5.000 de soldați americani instalați în sudul Turciei, la baza aviatică a SUA de la Incirlik. De altfel, șeful statului român a dat un semnal puternic în ceea ce privește interoperabilitatea sistemelor militare ale Turciei și ale României, atunci când la finalul vizitei sale la Ankara, aceasta a simulat un zbor cu un aparat F-16. Aceste avioane urmează să intre în curând și în dotarea armatei române din 2016 și urmează să asigure misiuni de poliție aeriană pentru flancul sud-estic al NATO.

Nu mai puțin important este faptul că această colaborare politico-militară ar putea constitui un factor extrem de important în privința Republicii Moldova, țară al cărui teritoriu este presărat cu puncte etnice de presiune care pot fi apăsate oricând de factori externi. Fapt cert care poate fi urmărit cu ochiul liber la nivel societal și politic peste Prut. Turcia are o influență importantă în zona găgăuză a Republicii Moldova prin prisma populației de origine turcică, dar de religie creștină. La rândul său, Turcia și-a propus dublarea în următorii câțiva ani a volumului de schimburi comerciale cu Republica Moldova la circa un miliard de dolari anual, deci ar avea și un interes economic sporit față de această zonă. Același lucru și l-a propus și România care în prezent are un volumul de comerț bilateral cu Turcia de 6 miliarde de dolari, iar în următorii ani ținta este de atingere a cuantumului de 10 miliarde de dolari, în condițiile în care deja Turcia este cel mai important partener de afaceri al României din afara Uniunii Europene.

În ciuda turbulențelor politice interne din prezent, Turcia nu a abandonat niciodată drumul său european. Chiar săptămâna trecută premierul Recep Erdogan a realizat un mini-turneu diplomatic la Bruxelles, Berlin și Paris, principalele capitale care dau ora exactă în UE. Anul 2014 reprezintă de asemenea marcarea a jumătate de secol de la intrarea în vigoare, la 1 decembrie 1964, a Acordului de asociere dintre Turcia și Comunitatea Economică Europeană (CEE), precursoarea UE. Recent, la Bruxelles, președintele CE Jose Manuel Barroso i-a spus premierului Erdogan cum că statul de drept și independența justiției sunt precondiții esențiale ale intrării în UE. Același mesaj l-a avut și președintele Traian Băsescu, zilele trecute, la Ankara, atunci când a fost întrebat la un forum economic româno-turc despre ce anume trebuie să facă Turcia pentru a-și grăbi pașii spre UE. Băsescu a replicat că, în negocierile cu UE, României i-a fost cel mai dificil să negocieze capitolul „Justiție” și că și acum țara noastră are multe probleme neîncheiate, fapt pentru care plătește un important preț politic prin intermediul unor proiecte de țară blocate, precum aderarea la spațiul Schengen.

Nu în ultimul rând, șeful statului le-a explicat voalat autorităților de la Ankara că UE este „o monedă cu două fețe” și că nu tot ce se vrea de la Bruxelles se compensează în partea beneficiilor pentru membrii UE. Așadar, Turcia va trebuie să trateze abil cu UE și să nu se aștepte la rezulte imediate, chiar și după ce se consideră că a încheiat anumite capitole de negociere. Cu toate acestea, chiar dacă România nu este tocmai în primul eșalon al vocilor în UE, Turcia se poate bizui pe sprijinul României la Bruxelles și poate de aceea ar fi important ca, pentru toate motivele expuse mai sus, lobby-ul Bucureștilor pentru Ankara la UE să se apropie ca intensitate de cel făcut pentru Chișinău. Într-o poză mai mare, România va fi cea mai câștigată. La fel, UE va putea să vorbească apoi din nou de securitate energetică și rute energetice alternative după fiasco-ul Nabucco. Un eșec contorizat în urma unui joc dur cu Ankara, cu reverberații la Baku și în general în zona Caspică, singura sursă viabilă de energie pentru UE ca alternativă la gazul rusesc. Iar concesiile politice făcute pentru Turcia, comparativ cu Rusia, vor avea cu siguranță un cu totul alt preț.

 

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *