Cum va arăta reforma guvernamentală de la Chișinău. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, anunță ce schimbări vor urma

de | mai 16, 2017 | R. Moldova, Știri, UE | 1 comentariu

Liderul Legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că recent anunțata comasare a ministerelor se va produce până în toamna acestui an. „Noi suntem pe ultima sută de metri de discuţii şi în majoritatea parlamentară. Şi eu sper că în următoarele două-trei săptămâni deja proiectul de lege […]

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, într-un interviu cu reporterul Europa Liberă, Valentina Ursu

Liderul Legislativului de la Chișinău, Andrian Candu, a declarat în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă că recent anunțata comasare a ministerelor se va produce până în toamna acestui an. „Noi suntem pe ultima sută de metri de discuţii şi în majoritatea parlamentară. Şi eu sper că în următoarele două-trei săptămâni deja proiectul de lege va fi în Parlament. Ideea este ca perioada de tranziţie, de implementare a reformei, să fie până în luna noiembrie, în aşa fel încât anul bugetar financiar 2018 să înceapă deja cu noua structură a guvernului”, a menționat Andrian Candu.

El a mai spus că procesul va fi unul nu foarte ușor de realizat din punct de vedere logistic. „Nu poţi face comasarea într-o singură zi, ea durează o anumită perioadă de timp. Fiindcă, închipuiţi-vă, dacă sunt două-trei ministere, care trebuie comasate, ai două-trei direcţii juridice, două-trei resurse umane, ai, începând de la infrastructură, terminând cu oameni. Trebuie să faci o perioadă de evaluare a oamenilor, trebuie să vezi cine rămâne, cine pleacă, ce oportunităţi le dai celor care pleacă. Adică, sunt încă multe probleme. Perioada de tranziţie, să zicem, luna iunie-noiembrie, e perioada în care se va implementa şi se va realiza această fuziune”, menționează Andrian Candu.

Recent, liderul PD Vlad Plahotniuc a declarat că guvernarea dorește o reformă a aparatului de stat prin comasarea și reducerea numărului de ministere de la 16 la 9.

Dodon, amenințat cu suspendarea

De asemenea, Candu l-a avertizat voalat pe președintele Igor Dodon că și-ar putea pierde fotoliul prezidențial, în cazul în care va continua depășirea cadrului constituțional al președintelui țării. El a spus că Dodon trebuie să respecte normelor Constituția, atunci când a venit vorba de refuzul acestuia de a accepta propunerile de noi miniștri în cazul comasării și remanierii guvernamentale anunțate.

„Aceasta înseamnă că, dacă preşedintele Dodon are o deviere de la normele constituţionale, indiferent că vorbim despre remanierea guvernului sau despre promulgarea legilor, sau despre numiri prevăzute de lege, toate se contabilizează, dosarul se pregăteşte şi într-o bună zi poate să vadă şi suspendarea din funcţie, în situaţia în care nu respectă Constituţia. Dacă Constituţia îl obligă să ia în considerare numirile de miniştri, precum solicită prim-ministrul şi precum e voinţa majorităţii parlamentare, atunci el trebuie să se conformeze, indiferent că îi place sau nu îi place”, a declarat Andrian Candu.

De altfel, Dodon ține blocat și acum ministerul Apărării, de la demiterea fostului ministrul Anatol Șalaru. Ministerul respectiv nu are nici acum pe cineva la conducerea politică a sa, iar militarii moldoveni nu se mai pot antrena în cadrul exercițiilor de apărare internaționale.

Share our work

1 Comentariu

  1. Ifrim Corneliu

    Felicitari pentru blog! Foarte bun si interesant! Succes, camarade!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *