Cristian Diaconescu, noul ministrul de Externe al Romaniei

de | ian. 25, 2012 | România, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Cristian Diaconescu a depus, marţi seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

Cristian DiaconescuCristian Diaconescu a depus, marţi seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.
Primul-ministru Emil Boc a înaintat marţi preşedintelui propunerea de numire a lui Cristian Diaconescu ca ministru al Afacerilor Externe, după ce luni îl revocase din funcţie pe Teodor Baconschi din cauza unor afirmaţii ale acestuia privind protestele din ultima perioadă.
Noul ministru al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri dimineaţă, după ceremonia de preluare a mandatului organizată la sediul MAE, că va continua demersurile pentru ca în 2012 să fie închis capitolul integrării României în zona Schengen, transmite Agerpres. „Este o situaţie într-adevăr complexă, este un moment intern şi extern destul de alambicat, dar, pe de altă parte, sunt convins că paşi serioşi s-au făcut în direcţia bună. Evident voi continua demersurile ca în anul 2012 să închidem acest capitol al integrării României în zona Schengen. Şi sunt de asemenea convins că evoluţiile până în acest moment la nivelul acumulărilor pentru o decizie corespunzătoare au fost deja făcute. Deci, chiar dacă este ceva mai complicat, lucrurile vor fi soluţionate corespunzător”, a asigurat Diaconescu.
Totodată, el i-a mulţumit predecesorului său, Teodor Baconschi, pentru întreaga sa activitate din ultimii doi ani şi pentru modul în care au fost gestionate relaţiile internaţionale în această perioadă. „Sunt foarte multe lucruri bune pe care am să mă străduiesc să le continui şi sunt convins că standardul relaţiilor pe care România le are prin intermediul instituţiei diplomatice româneşti a fost îmbogăţit prin contribuţia domnului Baconschi”, a spus noul ministru.
Întrebat ce va schimba în activitatea MAE, el a menţionat că nu vrea să înceapă prin schimbări, prima zi de muncă fiind de evaluare. „Sunt convins că sunt lucruri care pot fi continuate cât se poate de rapid şi această abordare mi se pare cea mai utilă. Priorităţile nu vor fi nici extrem de deosebite, nici altele decât cele care au funcţionat până acum”, a mai menţionat noul şef al diplomaţiei române.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *