Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic la Chisinau

de | iun. 17, 2011 | R. Moldova, Știri, Uncategorized @ro | 0 comentarii

O reuniune a Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic în formatul Sesiunii Grupului Consultativ pentru Politica Atlantică (EAPC-APAG) şi-a început joi lucrările la Chişinău. La evenimentul găzduit pentru prima dată de Republica Moldova participă 60 de delegaţii din ţări membre NATO şi din fostul lagăr socialist.

APAG-EAPC ChisinauO reuniune a Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic în formatul Sesiunii Grupului Consultativ pentru Politica Atlantică (EAPC-APAG) şi-a început joi lucrările la Chişinău. La evenimentul găzduit pentru prima dată de Republica Moldova participă 60 de delegaţii din ţări membre NATO şi din fostul lagăr socialist. Andrei Galbur, director de departament în cadrul Ministerului de Externe, a declarat jurnaliştilor că „unul din semnalele pe care le va da această reuniune este că NATO nu mai reprezintă o alianţă pur militară, ci o alianţă de valori democratice spre care tinde şi Republica Moldova”. „Prin diversele platforme de dialog şi cooperare, NATO oferă posibilitatea să fie abordate constructiv probleme de securitate globală”, a spus oficialul de la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. La reuniunea Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic care va dura pînă vineri se va discuta despre procesele de reforme democratice în vecinătatea estică a NATO, despre securitatea din zona Mării Negre, precum şi despre noi politici de parteneriat între NATO şi ţările din vecinătatea sa. În discursul său de deschidere, ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, a reiterat ataşamentul Republicii Moldova pentru valorile democratice şi pentru cursul de integrare europeană, menţionînd conflictul transnistrean drept un principal obstacol pentru dezvoltarea ţării şi o sursă de pericol pentru securitatea regională. Reuniunile Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic sînt ţinute anual, acestea fiind găzduite atît de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, cît şi de ţări partenere. Reuniunea APAG 2011 din Chişinău va avea trei sesiuni de lucru cu următoarele teme pentru dezbateri: Procesele de reforme democratice în vecinătatea estică a NATO şi rolul parteneriatelor; Securitatea zonei extinse a Mării Negre; Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) şi noua politică de parteneriat. Formatul Reuniunilor EAPC/APAG reuneşte reprezentanţi ai statelor, care în trecut făceau parte din URSS, statelor occidentale neutre, statelor din Balcanii de vest, ne-membre ale NATO împreună cu reprezentanţii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice pentru discuţii pe probleme comune de securitate. Reuniunile APAG sunt efectuate anual, fiind găzduite atât de statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, cât şi de ţările partenere. În trecut, reuniunile APAG au avut loc în Albania, Armenia, Bosnia şi Herzegovina, Croaţia, Ucraina, etc.

Intrevedere cu Asistentul Secretarului General NATO

Vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut joi o întrevedere cu Asistentul Secretarului General NATO pentru Afaceri Politice şi Politica de Securitate, Ambasadorul Dirk Brengelmann.Vicepremierul Iurie Leancă a menţionat faptul că relaţiile R. Moldova-NATO au cunoscut o dinamică graduală, precizînd că Republica Moldova optează în continuare pentru consolidarea dialogului politic şi cooperării practice cu NATO în diverse domenii, inclusiv în cel al reformei sectorului naţional de securitate şi apărare. Un angajament în acest sens partea moldovenească şi l-a exprimat implementînd Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – Alianţa Nord-Atlantică (IPAP). Iurie Leancă a vorbit şi despre reformele din cadrul sectorului de securitate, ce urmează să fie sincronizate cu reformele din cadrul afacerilor interne şi justiţiei – domeniu în care Republica Moldova cooperează intens cu UE. La rîndul său, Ambasadorul Dirk Brengelmann a apreciat progresele atinse de autorităţile RM în implementarea IPAP pe parcursul ultimului an, remarcînd şi necesitatea finalizării procedurii de adoptare a documentelor directorii pentru sectorul de securitate şi apărare (Strategia Securităţii Naţionale şi Strategia Militară Naţională).

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *