Chisinaul cere Tiraspolului sa asigure conditii normale de functionare pentru scolile in limba romana

, , , , ,
 

ScoliVicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a subliniat necesitatea asigurarii tuturor conditiilor necesare pentru buna functionare a scolilor cu predare in limba romana din Transnistria, in cadrul negocierilor de la Viena in vederea solutionarii conflictului transnistrean. Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chisinau, delegatia Republicii Moldova la negocierile de la Viena a informat participantii in legatura cu presiunile la care sunt supuse scolile cu predare in limba romana din regiunea transnistreana. In acest context, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a cerut Tiraspolului sa se abtina de la actiuni unilaterale care ar putea afecta procesul de studii. Referitor la „blocada economica” denuntata de Tiraspol, reprezentantii Chisinaului au prezentat date care arata cresterea activitatilor de import si export ale companiilor din regiune. De altfel, participantii la discutiile de la Viena au subliniat importanta sporirii interactiunii economice intre Chisinau si Tiraspol. In acest sens, Chisinaul a reluat propunerea vizand crearea spatiului economic unic in regiune. In ceea ce priveste situatia de la Dubasari, unde este blocat accesul locuitorilor la terenurile agricole situate pe traseul Rabnita – Tiraspol, autoritatile din R. Moldova si-au anuntat intentia de a compensa pierderile suportate de agricultori, in timp ce Chisinaul si Tiraspolul vor continua eforturile in vederea identificarii unei solutii in acest diferend. Urmatoarea runda de negocieri in formatul 5+2 in vederea reglementarii conflictului trasnistrean va avea loc in 17- 18 iulie la Viena. In perioada 10-11 iunie, reprezentantii Chisinaului si ai Tiraspolului, mediatorii ( Rusia, Ucraina, OSCE) si observatorii (UE si SUA) in formatul de negocieri 5+2 participa la o reuniune organizata la Freising, in Germania.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *