China anunta ca se inarmeaza

de | mart. 7, 2011 | Alte regiuni, Info Militar, Uncategorized @ro | 0 comentarii

Bugetul alocat armatei pe anul 2011 va creste cu aproape 13%, a anuntat un purtator de cuvant al guvernului chinez. Procentul cresterii poate fi insa mai mare, spun unii analisti, citati de presa internationala. Anuntul a fost facut cu numai o zi inaintea desfasurarii Adunarii Nationale Populare, in care partidul comunist isi va lansa planul cincinal.

China mizeaza pe flota de submarine militare nucleare

China mizeaza pe flota de submarine militare nucleare

Bugetul alocat armatei pe anul 2011 va creste cu aproape 13%, a anuntat un purtator de cuvant al guvernului chinez. Procentul cresterii poate fi insa mai mare, spun unii analisti, citati de presa internationala. Anuntul a fost facut cu numai o zi inaintea desfasurarii Adunarii Nationale Populare, in care partidul comunist isi va lansa planul cincinal. Bugetul chinez destinat apararii a ajuns astfel la aproximativ 65,6 miliarde de euro (cira 90 de miliarde de dolari). Purtatorul de cuvant al legislativului, Li Zhaoxing, spune ca aceasta crestere este justificata. „Cresterea cheltuielilor armatei chineze este totusi relativ modeste comparativ cu restul lumii”, a spus acesta, adaugand ca aceasta cifra reprezinta 6% din ansamblul bugetului national al Chinei, iar “acest lucru nu reprezinta nicio amenintare pentru nicio tara”. Aceasta crestere nu pare sa linisteasca tarile din regiune cum ar fi Japonia si Taiwan, care au dispute teritoriale cu guvernul de la Beijing. „Modernizarea armatei chineze, precum si intensificarea activitatii sale insumata cu insuficienta transparenta a acestor actiuni nu fac decat sa sporeasca ingrijorarea”, a spus secretarul guvernului nipon, Yukio Edano. Relatiile dintre China si Japonia sunt tensionate dupa disputa privind insulele din sudul Chinei, unde se gasesc rezerve importante de petrol si gaz natural.

Provocarea armatei chineze

Testarea avionului invizibil J 20 in luna ianuarie, chiar in timp ce secretarul american al apararii se afla in Beijing, este considerata de oficialii militari americani drept o demonstratie de forta din partea Chinei. Secretarul american al apararii, Robert Gates, s-a aflat la Beijing timp de mai multe zile la invitatia presedintelui Hu Jintao. Testarea avionului invizibil J 20 ridica intrebari despre gradul de control civil asupra armatei chineze intrucat se pare ca presedintele chinez si ceilalti lideri civili nu au stiut ca testul a avut loc cu numai cateva ore inainte de a-l primi pe secretarul american al apararii. „Este clar ca liderii civili nu au stiut”, a declarat un oficial american reporterilor care l-au insotit pe Robert Gates in China. Seful de la Pentagon a subliniat ingrijorarile crescande ale americanilor privind faptul ca armata chineza actioneaza cateodata independent fata de conducerea politica de la Beijing. Oficialii americani ai apararii spun ca nu cunosc intentiile reale ale fortelor armate chineze. Programul de constructie a avionului invizibil J 20, cu facilitati care includ, echiparea cu rachete, alimentarea in aer, autonomie de zbor mult dincolo de granitele Chinei, a fost tinut mult timp in secret de catre chinezi.

Tensiuni militare

Oficialii americani spun ca au privit testul drept un act provocator al armatei chineze dar ca nu sunt siguri cui a fost menita demonstratia: secretarului apararii Robert Gates sau presedintelui Hu insusi ori amandurora. Unii oficiali americani au facut chiar speculatii cum ca testul a fost menit in parte drept un act de sfidare la adresa presedintelui chinez care a ordonat armatei chineze sa incerce sa relaxeze relatiile de ani de zile tensionate cu Pentagonul. Analistii spun ca nu este o surpriza ca Hu Jintao nu a fost informat in legatura cu testul pentru ca armata chineza isi stabileste adesea propria agenda a operatiunilor zilnice fara a cere aprobarea politica. Seful Marilor State Majore Reunite, amiralul Mike Mullen a aratat ca Beijingul „are tot dreptul sa aiba armata pe care si-o doreste. Ceea ce nu inteleg este de ce unele din aceste capacitati par sa fie indreptate in mod foarte specific asupra SUA”, a adaugat amiralul Mullen. Robert Gates a incercat sa minimalizeze demonstratia armatei chineze, intrebandu-se cat de invizibil pe radare este cu adevarat avionul de lupta J 20. Afirmand ca „discutiile au fost foarte productive” el a insistat, totusi, in fata reporterilor ca Pentagonul a crescut investitiile intr-o serie de armamente, avioane de lupta si tehnologie ca raspuns la noua inarmare a Chinei si la alte aspecte privind consolidarea militara chineza in Pacific. Secretarul american al apararii spune ca Beijingul ia serios in considerare propunerea lui privind stabilirea unui cadru mai durabil pentru convorbiri militare, dupa un an de relatii tensionate intre cele doua armate, an in care China s-a retras din convorbirile militare in urma vinzarii de arme in valoare de 6.4 miliarde de dolari de catre SUA Taiwanului.

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *