CEDO, sesizat de Ucraina în legătură cu situaţia marinarilor capturaţi de Rusia în strâmtoarea Kerci

de | dec. 3, 2018 | Federatia Rusa, Federatia Rusa, Marea Neagra, Principal, Știri, Ucraina, Ucraina | 0 comentarii

Autorităţile de la Kiev au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în legătură cu incidentul militar din strâmtoarea Kerci, soldat cu sechestrarea a trei nave militare ucrainene de către autoritățile Federației Ruse. Kievul solicită CEDO să intervină în regim de urgenţă pe lângă puterea de la Moscova pentru a obţine garanţii […]
CEDO, îngrijorat de plângerile magistraților turci
CEDO, sesizat de Ucraina

CEDO, sesizat de Ucraina

Autorităţile de la Kiev au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în legătură cu incidentul militar din strâmtoarea Kerci, soldat cu sechestrarea a trei nave militare ucrainene de către autoritățile Federației Ruse. Kievul solicită CEDO să intervină în regim de urgenţă pe lângă puterea de la Moscova pentru a obţine garanţii în privinţa integrităţii fizice a celor 24 de marinari capturaţi de partea rusă. Acuzaţi de trecerea ilegală a frontierei ruse şi nerespectarea ordinelor de a se opri, cei 24 de marinari au fost plasaţi în arest provizoriu pe două luni de un tribunal din Simferopol, fiind transferați din Crimeea la închisori de lângă Moscova.

Mii de plângeri

„Guvernul ucrainean cere în special ca Rusia să ofere îngijiri medicale marinarilor răniţi şi să furnizeze informaţii despre starea sănătăţii membrilor de echipaj. Solicită totodată ca marinarii să fie trataţi ca prizonieri de război“, precizează Curtea într-un comunicat difuzat vineri şi preluat de Reuters, citat de mass-media internațională.
CEDO precizează că a cerut Guvernului rus informaţii despre situaţia marinarilor ucraineni, iar, în cazul în care sunt efectiv deţinuţi, „unde anume şi pe ce bază“. CEDO a cerut de asemenea informaţii despre starea lor de sănătate lor şi îngrijirile care li se oferă.
Aceasta este a cincea plângere a Ucrainei contre Rusiei la CEDO de la anexarea Crimeei. Pe lângă aceste plângeri, alţi patru mii de ucraineni s-au plâns la CEDO faţă de Rusia fie în legătură cu anexarea Crimeei, fie în legătură cu la luptele din estul Ucrainei, unde trupele guvernamentale sunt nevoite să oprească o tentativă de secesiune pe cale militară susţinută de Rusia.

G7, de partea Kievului

Miniştrii de Externe din G7, grupul celor mai puternice şapte economii la nivel global, au cerut Rusiei să elibereze marinarii ucraineni, exprimîndu-şi susţinerea faţă de suveranitatea Ucrainei. În comunicatul G7, din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA şi Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, miniştrii de Externe îşi exprimă îngrijorarea cu privire la acţiunile Rusiei în Strîmtoarea Kerci: „Nu există nicio justificare pentru folosirea forţei militare din partea Rusiei”.
Miniştrii fac apel la calm şi la respectarea dreptului internaţional pentru a preveni alte conflicte. „Cerem Rusiei să elibereze personalul reţinut şi navele şi să se abţină din a împiedica trecerile legale prin Strîmtoarea Kerci”, se arată în comunicat. „Noi, G7, subliniem din nou că nu recunoaştem anexarea ilegală a Crimeei şi nu o vom face niciodată şi ne reafirmăm susţinerea de neclintit faţă de suveranitatea Ucrainei”, este precizat în comunicat. (N.G.)

Share our work

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *