Rusia isi va alege presedintele pe 4 martie 2012

Rusia isi va alege presedintele pe 4 martie 2012

putinAlegerile prezidenţiale în Rusia au fost fixate pe 4 martie 2012 prin votul dat vineri de Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus. În cadrul unei sesiuni plenare, 142 de senatori prezenţi în sală s-au pronunţat pentru această dată. Obligaţia fixării alegerilor prezidenţiale revine, prin Constituţie, camerei superioare a parlamentului rus, iar o decizie în acest sens trebuie luată nu mai devreme de 100 de zile înainte de scrutin şi nu mai târziu de 90 de zile înainte de ziua votului. Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat însă încă din 22 iulie că Rusia va desfăşura alegerile prezidenţiale la 4 martie 2012, la acea dată neştiindu-se cine va candida la şefia statului. În principiu, alegerile urmau să aibă loc la 4 sau 11 martie, ‘însă cum ziua de 11 este lucrătoare, alegerile se vor desfăşura la 4 martie’, a declarat un purtător de cuvânt al CEC. Premierul rus Vladimir Putin a decis ca ziua de duminică 11 martie 2012 să fie declarată lucrătoare, în timp ce 9 martie, vineri, va fi zi de sărbătoare. Scopul acestei decizii este de a permite ca ruşii să se odihnească timp de trei zile la rând, deoarece 8 martie este zi de sărbătoare, Ziua internaţională a femeii. CEC informase anterior că, potrivit legislaţiei în vigoare, alegerile prezidenţiale nu pot avea loc într-o zi de sărbătoare.

Share our work
Premierul ungar, Viktor Orban vrea sa creeze o noua „Securitate”

Premierul ungar, Viktor Orban vrea sa creeze o noua „Securitate”

spy hungary 43Executivul de la Budapesta planuieste sa infiinteze un nou serviciu secret, care va avea acces direct si mai ales electronic la toate bazele de date din Ungaria, relateaza joi presa nationala, citata de agentia MTI. Centrul National de Informatii si Analiza Criminalistica (NIBEK) va fi infiintat printr-un pachet de amendamente ce vizeaza zeci de legi inclusiv cele referitoare la politie, securitate nationala, transportul aerian, sport, media si asigurarile obligatorii ale autovehiculelor. Conform acestor amendamente, toate institutiile, organizatiile si fundatiile care detin o baza de date vor fi obligate sa asigure accesul total la informatii pentru politie, NIBEK si Servicul National de Aparare, mentioneaza cotidianul Nepszava. in timp ce predecesorul NIBEK, Centrul de Coordonare impotriva Crimei Organizate, putea cere managerilor bazelor de date sa dea anumite informatii, noua organizatie va avea acces nelimitat, adauga cotidianul. Conform cotidianului Nepszabadsag, NIBEK va monitoriza si va informa Guvernul cu privire la situatia securitatii si a criminalitatii in Ungaria si va analiza datele obtinute. Conditiile tehnice pentru fluxul de date va trebui sa fie asigurate de furnizorii de date in situatia in care nu au fost alocate fonduri in bugetul central in acest scop sau pentru infiintarea centrului, precizeaza cotidianul. La intrebarea cotidianului adresata serviciilor secrete, acestea au declarat ca infiintarea NIBEK va fi o decizie importanta, deoarece colectarea informatiilor cu privire la amenintarile criminale si de securitate intr-un singur centru este o idee buna. Oficialii adaugat ca se asteapta ca noul centru sa elimine suprapunerile.

Share our work
Alegerea Ucrainei: UE versus Timosenko

Alegerea Ucrainei: UE versus Timosenko

Ukraine-and-EU 5432Textul acordului de asociere Ucraina-UE este pregatit din punct de vedere tehnic pentru a fi parafat la summitul ce va avea loc la 19 decembrie la Kiev, a spus joi Pavel Koval, eurodeputat si copresedinte al Comitetului pentru cooperare dintre Ucraina si UE „Din punct de vedere tehnic, acordul este gata de parafare la summitul din decembrie. Apoi, documentul va fi pregatit o vreme in vederea semnarii”, a explicat el. „Semnarea acestui acord va constitui o promisiune pentru aderarea Ucrainei”, a adaugat el. seful Comitetului pentru integrarea europeana din Parlamentul ucrainean, Boris Tarassiuk, a spus insa ca summitul ar putea fi anulat. „Din informatiile mele, summitul ar putea fi anulat si este posibil ca acordul sa nu fie semnat, daca autoritatile ucrainene nu-si schimba atitudinea fata de reculul democratiei si represiunile impotriva liderilor opozitiei, mai ales impotriva Iuliei Timosenko”, a spus el. Kievul spera sa semneze, pana la sfarsitul lui 2011, un acord de asociere cu UE ce prevede mai ales formarea unei zone de liber-schimb. Partea economica a fost deja aprobata si negocierile politice continua.

Share our work
Republica Moldova, inclusa pe agenda bilaterala dintre Romania si Israel

Republica Moldova, inclusa pe agenda bilaterala dintre Romania si Israel

avigdor lieberman 3212

Sefii diplomatiilor romana si israeliana au vorbit, joi, despre includerea Republicii Moldova intr-o forma de cooperare trilaterala, stiut fiind faptul ca seful diplomatiei israeliene, Avigdor Liberman, s-a nascut la Chisinau si cunoaste bine aceasta tara. Ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, a avut joi o intrevedere cu vicepremierul si ministrul afacerilor externe al statului Israel, Avigdor Lieberman, in contextul desfasurarii primei sesiuni a consultarilor interguvernamentale Romania-Israel. Potrivit unui comunicat MAE, cei doi ministri au abordat oportunitatile de cooperare bilaterala si trilaterala (prin includerea Republicii Moldova), subiecte de actualitate ale agendei internationale, cu accent pe evolutiile crizei financiare si economice, precum si cooperarea romano-israeliana in organisme multilaterale. Au fost discutate, de asemenea, aspecte de interes ale agendei regionale, cu accent pe evolutiile circumscrise procesului de pace din Orientul Mijlociu. Cei doi demnitari au convenit sa continue dialogul pe linia ministerelor Afacerilor Externe in anul 2012, ministrul Baconschi adresandu-i omologului sau invitatia de a efectua o vizita la Bucuresti.

Share our work
Parlamentul European desanteaza la Chisinau

Parlamentul European desanteaza la Chisinau

Moldova-UE-steaguriReprezentanţii Uniunii Europene desantează la Chişinău, cu ocazia celei de 14-a Reuniuni a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, care se va defăşura în perioada 25-26 noiembrie 2011. Din componenţa delegaţiei Parlamentului European mai fac parte eurodeputaţii Tatjana Zdanoka, prim-vicepreşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, Elena Băsescu, Pawel Robert Kowal, Jiri Mastalka. Delegaţia Parlamentului Republicii Moldova este condusă de deputata Corina Fusu, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, iar delegaţia Parlamentului European – de europarlamentara Monica Macovei, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova. În cadrul reuniunii vor fi evaluate progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor în următoarele domenii: relaţiile Republicii Moldova cu vecinii săi şi la nivelul cooperării regionale în cadrul Parteneriatului Estic, reformele legislative, în domeniile justiţiei, administraţiei publice, luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, respectatrea drepturilor omului şi non-discriminarea. Vor fi trecute în revistă şi progresele înregistrate în procesul de negocieri asupra Acordului de Asociere cu UE, precum şi stadiul de pregătire pentru iniţierea negocierilor privind Acordul de liber schimb aprofundat şi cuprinzător. Participanţii la reuniune vor evalua şi perspectivele progresului privind soluţionarea conflictului transnistrean, precum şi politicile guvernamentale în domeniul protecţiei sociale.

Conferinta de presa Monica Macovei – Corina Fusu

În debutul sesiunii de lucru participanţii vor fi salutaţi de parlamentarele Monica Macovei şi Corina Fusu, precum şi de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Iurie Leancă. La reuniune vor prezenta informaţii la subiectele enunţate preşedinţii fracţiunilor parlamentare, preşedinţii comisiilor permanente de specialitate, miniştri, reprezentanţi ai Guvernului. În finalul celei de-a 14-a reuniuni a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova vor fi adoptate recomandări adresate Comisiei Europene şi autorităţilor Republicii Moldova. Potrivit programului, delegaţia Parlamentului European va avea întrevederi separate cu Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, prim-ministrul Vlad Filat, reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău, cu membrii Partidului Liberal, precum şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor şi mass-media din Republica Moldova. La încheierea celor două sesiuni de lucru, co-preşedintele Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova Monica Macovei şi Corina Fusu vor susţine o conferinţă de presă.

Control parlamentar

Comitetul de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova reprezintă un for care exercită controlul parlamentar asupra implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Parlamentul European şi Parlamentul Republicii Moldova. Comitetul se reuneşte de două ori pe an, o data la Parlamentul European şi o dată în Republica Moldova şi îşi prezintă opiniile sub forma unor recomandări adresate Comisiei Europene şi autorităţilor Republicii Moldova. Ultima reuniune a Comisiei parlamentare de cooperare UE – Republica Moldova a avut loc la Bruxelles, în perioada 15-16 iunie 2011. Recomandările Comitetului de Cooperare Parlamentară adoptate atunci se refereau la relaţiile între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, evoluţiile interne din Republica Moldova, cooperarea regională şi soluţionarea diferendului transnistrean.

Share our work
Romania si R. Moldova, primul pas al unificarii in audiovizual

Romania si R. Moldova, primul pas al unificarii in audiovizual

Pocaznoi si Popescu - hotnews.mdConsiliul Coordonator al Audiovizualului din R. Moldova şi Consiliul Naţional al Audiovizualului din România au semnat un Acord de cooperare în domeniul audiovizualului. Documentul a fost semnat de către Răsvan Popescu, preşedintele CNA, şi Marian Pocaznoi, preşedintele CCA. Acordul semnat va încuraja şi consolida cooperarea dintre CCA şi CNA, va contribui la implementarea eficientă a sistemului de reglementare în domeniul audiovizualului şi la realizarea unor atribuţii definite de lege ce necesită schimburi de experienţă şi de informaţii. CNA şi CCA se vor informa reciproc în cazurile în care se reclamă posibile încălcări ale prevederilor legale de către radiodifuzori licenţiaţi pe teritoriul Moldovei şi, respectiv, al României. În România, potrivit lui Popescu, au fost licenţiate peste 30 de posturi de radio şi TV care au inclus în aria de difuzare şi Republica Moldova. Totodată, şase canale moldoveneşti sunt recepţionate în România.

Moment de referinta – nu ne vom impiedica de granite

“Semnarea Acordului de cooperare între Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova şi CNA este un moment de referinţă pentru ambele instituţii. Ambele duc o activitate în slujba interesului public, principala lor misiune fiind aceea de a asigura în spaţiul audiovizual un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public. CNA şi CCA se străduiesc să-şi îndeplinească rolul care le-a fost încredinţat într-o realitate din ce în ce mai complexă. Îndrăznesc să spun că nu putem fi cu adevărat eficienţi în domeniu audiovizualului, dacă ne vom împiedica de graniţe. Trebuie să colaborăm, să dezvoltăm o politică de parteneriat atât la nivel instituţional, cât şi al societăţii civile. Trebuie să conlucrăm cu organisme de reglementare europene. CNA a salutat şi încurajat aderarea CCA la Platforma Europeană a Autorităţilor de Reglementare (EPRA), for ce asigură o viziune şi o politică europeană unitară în domeniul audiovizualului”, a declarat Răsvan Popescu.

“Împărtăşind aceeaşi filosofie, CNA şi CCA se vor informa reciproc în cazurile în care se reclamă posibile încălcări ale prevederilor legale de către radiodifuzori licenţiaţi pe teritoriul Moldovei şi, respectiv, al României. În România au fost licenţiate peste 30 de posturi de radio şi televiziune care au inclus în aria de difuzare şi Republica Moldova. La acestea se adaugă şi posturile recepţionate prin satelit, declarate libere la retransmisie, care respectă Conveţia Televiziunea fără Frontiere. Există astfel o diversitate foarte mare de programe, de la canale generaliste la posturi pentru copii sau cu profil tematic (religios, sportiv, de filme). Totodată, 6 canale din Republica Moldova se recepţionează în România. În cazul în care apar reclamaţii la CCA cu privire la posturile recepţionate din România, acestea vor fi direcţionate către CNA şi vor fi analizate, în cel mai scurt timp, în şedinţele Consiliului. Evident, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu reclamaţiile primite la CNA pentru posturile recepţionate din Moldova”, a mai spus pre;edintele CNA.

1 Decembrie, un moment important pentru ambele maluri ale Prutului

“Sunt convins de necesitatea semnării acestui acord de cooperare şi sper că vom avea o colaborare cât mai îndelungată, de care să beneficieze – în primul rând – cei care urmăresc programele de radio şi televiziune în Moldova şi România. Fiind astăzi prezent la Chişinău, ţin să amintesc că peste câteva zile va avea loc un moment important pentru spaţiul audiovizual al Republicii Moldova şi anume lansarea, la 1 Decembrie, a celui mai nou canal al radioului public românesc, Radio Chişinău. Evenimentul de lansare va avea loc chiar de Ziua Naţională a României, tocmai pentru a ilustra dezvoltarea strategică a postului public de radio, care îşi propune să contribuie la o mai bună cunoaştere a valorilor europene, prin difuzarea unor programe de calitate şi promovarea culturii româneşti. Postul urmează să fie recepţionat atât pe FM, cât şi prin Internet. Profit de ocazie pentru a saluta această apropiată apariţie a postului Radio Chişinău, ca pe un eveniment care reflectă spiritul a ceea ce încercăm să realizăm astăzi, prin semnarea acordului nostru de cooperare”, a mai spus Răsvan Popescu, de la CNA.

Experienta Romaniei

“Scopul acestui acord este unul bine determinat: de a prelua cele mai bune practici şi experienţe de la Consiliul Naţional al Audiovizualului din România privind, mai întîi de toate, asigurarea protecţiei minorilor în cadrul programelor televizate. Un alt scop pe care l-ar avea Consiliul Coordonator al Audiovizualului privind semnarea acestui acord ar fi acordarea de sprijin pentru implementarea televiziunii digitale, care, după cum cunoaşteţi, pînă în 2015, Republica Moldova şi-a asumat trecerea la televiziunea digitală terestră, însă avînd în vedere faptul că colegii noştri din România sunt cu cîţiva paşi mai înainte, mă refer, în primul rând, la pregătirea cadrului legal-normativ, consider că colegii noştri de la CNA ne vor acorda asistenţa necesară pentru ca şi noi, cei de la CCA, să putem pregăti, conform tuturor standardelor europene, aceste norme de reglementare”, a declarat si Marian Pocaznoi. “Un alt punct pe care consider că Consiliul Coordonator al Audiovizualului îl va prelua sau vom avea o asistenţă necesară prevede noile forme de publicitate şi sponsorizare, care sunt prevăzute de directiva europeană. Pentru CNA această directivă este una obligatorie şi deja a fost implementată, pentru Republica Moldova ea are un caracter de recomandare, dar avînd în vedere că Audiovizualul este în permanentă dezvoltare, Consiliul Coordonator al Audiovizualului la fel ar dori să participe, ca respectivele norme să fie aplicate şi în domeniul audiovizualului din Republica Moldova”, a mai spus preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova.

Share our work