Un singur candidat la alegerile prezidentiale de la Chisinau: Marian Lupu

Un singur candidat la alegerile prezidentiale de la Chisinau: Marian Lupu

Marian LupuUn singur candidat va participa la alegerile prezidenţiale de la Chişinău. Este vorba despre Marian Lupu, care participă din partea Alianţei pentru Integrare Europeană.
Până marţi, la ora 19.00, termenul limită pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de preşedinte al R. Moldova, doar un singur candidat a fost înregistrat oficial de comisia specială. Potrivit preşedintelui comisiei pentru alegerea şefului statului, Tudor Deliu, pentru ca scrutinul să aibă loc este necesar înregistrarea a cel puţin un candidat. „Legea cu privire la procedura de alegere a preşedintelui ţării prevede că, dacă nici un candidat din cei înregistraţi nu va acumula 61 de voturi, în termen de 30 de zile, adică până la 16 ianuarie, trebuie să aibă loc alegeri repetate”, a spus Deliu.
Dosarul lui Marian Lupu a fost depus la comisia specială pentru alegerea şefului statului luni, 12 decembrie, de către vicepreşedintele PD, Igor Corman. Candidatul a fost susţinut prin semnături de 57 de deputaţi din AIE. Marian Lupu a mai candidat pentru funcţia de preşedinte al R. Moldova în toamna anului 2009, însă nu a acumulat numărul necesar de voturi.
Nici în 2009 liderul democraţilor nu a avut contracandidaţi. În primăvara lui 2009, comuniştii au înaintat doi candidaţi la funcţia de preşedinte – pe Stanislav Gropa şi Zinaida Greceanîi, căreia i-a lipsit un vot pentru a deveni preşedinte. La alegerile din 2001, contracandidatul lui Vladimir Voronin a fost Pavel Barbălat. În scrutinul din 2005, contracandidatul fostului şef de stat a fost preşedintele Academiei de Ştiinţă, Gheorghe Duca

Share our work
Kaminski cere publicarea imediata a rezultatelor preliminare din Transnistria

Kaminski cere publicarea imediata a rezultatelor preliminare din Transnistria

Anatoli kaminski 542Candidatul sustinut de Moscova la alegerile prezidentiale din Transnistria, Anatoli Kaminski, a cerut luni publicarea imediata a rezultatelor preliminare ale scrutinului dar a declarat ca nu le va cere sustinatorilor sai sa iasa in strada, relateaza PRO TV Chisinau. „In baza copiilor protocoalelor de la sectiile de vot, dam asigurari ca Anatoli Kaminski trece in al doilea tur de scrutin. Lipsa rezultatelor preliminare ii ingrijoreaza foarte mult nu doar pe sustinatorii „Obnovlenie”, ci si pe observatori si alegatori, care si-au indeplinit datoria constitutionala”, se arata intr-o declaratie de presa a partidului, citata de Dniester.ru. Potrivit formatiunii, rezultatele arata ca Evgheni Sevciuk a obtinut 38,56 la suta din voturi, fiind urmat de Anatoli Kaminski cu 26,48 la suta, actualul lider transnistrean Igor Smirnov situandu-se pe locul al treilea, cu 24,82 la suta. Chiar si in aceste conditii, Kaminski a dat asigurari ca nu va face apel la proteste. „Fereasca Dumnezeu sa se repete scenariul din Osetia de Sud. Nu o sa duc lumea pe baricade, indiferent de rezultatul alegerilor. Sunt gata sa strang mana castigatorului. Daca va fi turul doi, voi lupta si atunci, iar daca va fi hotararea judecatoriei, ma voi conforma”, a declarat el intr-un interviu acordat VZ.ru. Aceeasi atitudine au avut atat Sevciuk, cat si reprezentantii lui Smirnov, care au sustinut ca nu vor organiza proteste, dar ca nu exclud posibilitatea ca simpatizantii lor sa iasa in strada pentru a-si apara favoritii.

Share our work
Timosenko, vizitata in inchisoare de comisarul UE Stefan Fule

Timosenko, vizitata in inchisoare de comisarul UE Stefan Fule

Timosenko inchisoareComisarul Uniunii Europene pentru extindere şi politica de vecinãtate Stefan Fule a vizitat-o luni pe fostul premier Iulia Timoşenko în închisoarea Lukianovka din Kiev, în finalul vizitei sale în Ucraina.
Automobilul oficialului european a fost văzută în jurul orei locale 23:00, intrând pe poarta penitenciarului unde se aflã încarceratã Iulia Timoşenko, transmite Radio Chisinau. Stefan Fule nu a stat mai mult de o jumãtate de orã în închisoare şi nu a dorit sã discute cu ziariştii care se adunaserã în numãr mare în faţa închisorii, unde Iulia Timoşenko se aflã în aşteptarea judecãrii recursului la sentinţa de şapte ani de închisoare în aşa-numitã afacere a gazelor cu Rusia.
Înainte de aceasta, comisarul european a purtat o discuţie tete-a-tete, ce a durat trei ore, cu preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, despre al cãrui conţinut se poate face doar presupuneri, preşedinţia de la Kiev pãstrând tãcerea în aceastã privinţã.
Condamnarea recentã la şapte ani de închisoare a Iuliei Timoşenko, pentru depãşirea prerogativelor în semnarea acordurilor gaziere cu Rusia în ianuarie 2009, a pus sub semnul întrebãrii semnarea Acordului de asociere între UE şi Ucraina, prevãzutã iniţial pentru sfârşitul acestui an.

Share our work
Olanda tine in continuare Romania si Bulgaria in afara Schengen

Olanda tine in continuare Romania si Bulgaria in afara Schengen

schengenOlanda nu şi-a schimbat poziţia privind extinderea Schengen prin aderarea României şi a Bulgariei. Ea îşi menţine toate argumentele prezentate şi aşteaptă raportul intermediar din februarie din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, a declarat marţi ministrul olandez al imigraţiei şi azilului Gerd Leers, înaintea începerii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, transmite Agerpres. ”Aici nu este vorba despre vânzarea de zarzavaturi (aluzie la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind zarzavaturile olandeze – n.red.), ci despre statul de drept şi lupta contra criminalităţii şi a corupţiei. Vrem să vedem progrese durabile şi că situaţia se ameliorează concret în aceste domenii. Nu sunt un inamic al României şi Bulgariei, sunt un prieten al Europei. Ceea ce doresc pentru cetăţenii europeni este ca ei să fie 100% siguri că niciun criminal şi corupţia nu vor interfera cu piaţa noastră internă. La asta se referă temerile noastre şi de asta am cerut calitate”, a spus Leers.
Deocamdată nu se ştie dacă dosarul extinderii Schengen se va afla pe agenda reuniunii de marţi a miniştrilor europeni de interne, însă dacă subiectul va fi abordat este de aşteptat doar o simplă trecere în revistă a poziţiilor deja cunoscute ale diferitelor părţi.
Olanda este singura ţară care încă blochează extinderea spaţiului Schengen, după ce Finlanda a anunţat, luna trecută, că va lua în considerare posibilitatea aderării României şi a Bulgariei în două etape (întâi cu graniţele aeriene şi maritime până la finalul lui martie 2012, iar apoi cu graniţele terestre după iulie anul viitor). Totuşi, autorităţile de la Helsinki au precizat că doresc să aştepte raportul intermediar din luna februarie elaborat de Comisia Europeană în cadrul MCV.

Share our work
Ghimpu: fondurile romanesti pentru Moldova sunt mult mai mici decat cele date de la Moscova pentru presa de limba rusa

Ghimpu: fondurile romanesti pentru Moldova sunt mult mai mici decat cele date de la Moscova pentru presa de limba rusa

Mihai_Ghimpu 542Presedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat ieri la emisiunea „Ora de Varf” de la Radio Chisinau ca fondurile pe care le alocata Romania pentru Republica Moldova sunt incomensurabile fata de aloca Moscova pentru presa de limba rusa de la Chisinau. Presedintele Partidului Liberal de la Chisinau a subliniat ca fondurile acordate de Romania Republicii Moldova, sunt, dimpotriva, mici in comparatia cu banii pe care Federatiei Rusa ii aloca pentru sustinerea presei de limba rusa din aceasta tara. Declaratiile lui Ghimpu vin pe fundalul discutei interne dintre deputatul Cristian Rizea (PSD) si seful DRP, Eugen Tomac, primul cerand demisia celui de-al doilea pe motiv ca aloca prea multe fonduri pentru Republica Moldova in comparatie cu Spania, acolo unde exista mari comunitati locuite de romani. in acest context, Mihai Ghimpu a indemnat la revizuirea unor astfel de atitudini, „pentru ca noi suntem romani ca si ei, am trecut prin mai multe greutati, iar aici (in Republica Moldova – n.r.) se cere cu adevarat sprijinul lor”. Ghimpu a mai spus ca acuzatiile deputatului PSD, Cristian Rizea, la adresa Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni privind acordarea preferentiala de fonduri asociatiilor romanesti din R.Moldova sunt „speculatii in interesul partidului”.

Share our work
Mitropolitul Bisericii ortodoxe ucrainene, in stare grava la spital un spital din Grecia

Mitropolitul Bisericii ortodoxe ucrainene, in stare grava la spital un spital din Grecia

metropolitan-vladimir-sabodan-of-kiev-1Mitropolitul Bisericii ortodoxe ucrainene, Vladimir, spitalizat cu probleme respiratorii la sfarsitul lunii octombrie, este in stare grava, dar stabila, a anuntat un purtator de cuvant, relateaza RIA Novosti. „Cu toate ca starea sa este grava, ea ramane stabila”, a spus el. Mitropolitul a fost spitalizat la 30 octombrie, dupa ce suferise o operatie pentru o fractura la sold. Initial s-a spus ca sufera de pneumonie, dar oficialii Bisericii au refuzat sa comenteze. Vladimir este internat intr-o clinica speciala in Salonic.

Share our work